Urmează o săptămână plină de evenimente referitoare la securitatea Europei. Vineri a avut loc la sediul NATO o întâlnire între miniștrii de externe din țările aliate prezidată de secretarul general NATO. Reuniunea a avut loc înaintea unei serii de angajamente diplomatice cu Rusia, inclusiv o reuniune a Consiliului NATO-Rusia din 12 ianuarie. Secretarul general Jens Stoltenberg a spus: „Suntem întotdeauna gata să ascultăm preocupările Rusiei, iar NATO va depune toate eforturile pentru a găsi o cale politică de urmat. Dar pentru ca dialogul să fie semnificativ, trebuie să abordeze și preocupările de lungă durată ale Aliaților cu privire la acțiunile Rusiei. Trebuie să se bazeze pe principiile de bază ale securității europene și trebuie să aibă loc în consultare cu Ucraina. De asemenea, ne consultăm îndeaproape cu alți parteneri cheie, cum ar fi Georgia, Moldova, Finlanda și Suedia, precum și Uniunea Europeană”- conform celor scrise pe site NATO. De asemenea într-o postare pe Twitter a misiunii SUA la NATO se scrie „Miniștrii de externe din toate țările NATO ne-au reafirmat unitatea ca răspuns la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei în sesiunea extraordinară de astăzi”. SUA vor să se asigure că țările UE nu se vor sfii de la sancțiuni eficiente, care inevitabil vor afecta și interesele economice ale UE, dacă Rusia va invada din nou Ucraina.

La conferința sa de presă, Stoltenberg a precizat că NATO, după caz, va lua întotdeauna măsurile necesare pentru a proteja și a apăra Aliații, inclusiv prin consolidarea apărării colective. Totodată la UE Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate respinge argumentul „sferelor de influență”: Moscova susține că Ucraina ca parte a „sferei sale de influență” și dorește asigurări că Ucrainei nu va avea voie să se alăture alianței militare occidentale. Această cerere a fost respinsă de SUA și NATO, care indică dreptul suveran al tuturor națiunilor de a-și alege propriile alianțe. Totuși liderii europeni au fost mai rezervați cu privire la perspectivele Ucrainei de aderare la NATO, ceea ce unii analiști l-au considerat ca un indiciu că Franța și Germania sunt gata să ofere Rusiei o astfel de garanție. În declarațiile pentru Playbook, șeful UE pentru afaceri externe, Josep Borrell, a fost fără echivoc. „Nu mai suntem în vremurile Yalta”, a spus Borrell, referindu-se la acordurile încheiate între liderii Uniunii Sovietice, SUA și Marea Britanie care au divizat Europa după al Doilea Război Mondial”. El a adăugat: „Delimitarea sferelor de influență nu aparține lui 2022. Nu există securitate în Europa fără securitatea Ucrainei”. Borell a concluzionat că Europa și Ucraina trebuie să aibă un loc la masă în orice negocieri între Rusia și SUA „Este clar că orice discuție privind securitatea europeană trebuie să includă Uniunea Europeană și Ucraina”, a spus el pentru Politico– remarci care au fost reluate în această săptămână. de colegii săi francezi şi germani. Din toate aceste declarații reiese faptul ca țările europene sunt încă împărțite cu privire la cât de departe vor merge în relația cu Rusia. Există în unele cancelarii o reticență în a-și submina legăturile de afaceri cu Rusia și aici includem Germania, care se bazează pe gaze naturale rusești și a susținut construcția controversatului conductă Nord Stream 2. În acest carusel al întâlnirilor pe 10 vor avea loc discuții între delegațiile rusă și americană și tot pe 10 ministrul de externe ucrainian Dmytro Kuleba va vizita sediul NATO la Bruxelles pentru discuții cu secretarul general Jens Stoltenberg. Miercuri, oficialii ruși și omologii lor din NATO se vor întâlni pentru prima dată din 2019 în Consiliul NATO-Rusia pentru a discuta despre Ucraina, precum și despre „activități militare, transparență reciprocă și reducerea riscurilor”, potrivit lui Stoltenberg. Miniștrii de externe ai UE vor discuta despre situație de criză din Ucraina săptămâna viitoare, 13-14 ianuarie, la întâlnirea lor de la Brest, Franța. Franța a preluat frâiele UE și declară printr-un înalt oficial, vorbind despre prioritățile guvernului pentru Consiliul său de președinția UE: „Am dori ca î ani următorii UE să devină conștientă de puterea sa, deoarece puterea nu oferă numai prosperitate, ci și capacitatea de a ne apăra valorile”. UE trebuie să învețe să exercite puterea pe care o deține, nu doar pentru a-și apăra prosperitatea, ci în cele din urmă pentru a-și apăra idealurile democratice, a susținut oficialul francez.

Cine a câștigat Războiul Rece?

M-am întrebat de multe ori cine a câștigat Războiul Rece? Deseori se spune că Războiul Rece s-a încheiat odată cu răsturnarea Zidului Berlinului în 1989. Poate fi așa. Însă am început să cred că nu este chiar așa. Sunt și alte nuanțe. De fapt Războiul Rece l-am câștigat noi cei din Estul Europei, cehii, polonezii, românii, germanii, ungurii, ucrainenii și toate popoarele care s-au eliberat de comunism inclusiv ruși care au scăpat de o clasă conducătoare ce acționa în numele ei nu al cetățenilor. La rândul său credința a câștigat împotriva ateismului coercitiv. Așa a apărut un papă precum Ioan Paul II care a dat ”scânteia libertății” mișcării Solidaritatea în Polonia (chiar dacă arhivele devoalează că alegerea lui a fost făcută printr-o înțelegere între Zbigniew Kazimierz Brzezinsk zis și ”Zbig” și cardinalul Joseph Aloisius Ratzinger), mișcare care a zguduit întreg sistemul comunist est-european, din temelii. Liberalismul era/este adevărata credință universală a omenirii. După cum s-a întâmplat, preoția acestei credințe raționale era compusă în majoritate din intelectuali occidentali. Democrația liberală, așa cum a fost concepută de profesori, experți și factori de decizie politică, a însemnat mai mult decât libertățile de bază ale cetățenilor într-un stat național suveran și democratic. A însemnat o lume integrată de instituții internaționale și acorduri comerciale multilaterale. Cu toate acestea, democrația liberală s-a dovedit a fi greu de evanghelizat. Polonia și Ungaria au luat-o pe drumul iliberalismului, Rusia este autoritară iar China este un comunism despotic. Discuția este mult mai lungă și nu cred că este momentul devoalării ei având în vedere situația de criză pandemică și preocupările începutului de an. O vom face după Davos.

Poate și Beijingul a câștigat, urmași lui Mao aliniindu-se la sistemul capitalist internațional condus de Occident chiar dacă ei îi spun socialism cu specific chinezesc. Câți milionari are China astăzi? Conform lui Credit Suisse sunt în jur de 5,2 milioane de milionari în China. Multi analiști spuneau că regimul de la Beijingul va urma să treacă la lada istoriei după cel al URSS. America a câștigat pentru că alături de țările occidentale a adus Estul, scăpat de sub totalitarism. Toată lumea est-europeană și-a dorit ”visul american”. Dar bucuria izbânzii a trecut odată cu cei 30 de ani de libertate. Iliberalismul bântuie prin Europa iar de la idea lui Elțin de a crea o Europă până la Urali am ajuns la o situație de conflict în estul Europei, odată cu venirea lui Putin la Kremlin. Bine-înțeles că nu era suficienta criza ucraineană. Avem, una și în interiorul UE. Poate că unul dintre cei mai virulenți critici ai Bruxelles este premierul polonez Mateusz Morawiecki. Acesta a avertizat, într-o scrisoare adresată celorlalți lideri europeni, că UE va deveni un „organism gestionat într-un mod centralizat de instituții lipsite de orice control democratic”. Morawiecki susține că este un „fenomen periculos care amenință viitorul Uniunii”. De asemenea, el a făcut apel la liderii europeni să rămână „deschiși la dialog” privind o reformă a UE, relatează AFP.

Summitul NATO din 2008 de la București

Toate mișcările pe care Vladimir Putin le-a făcut din 2008 încoace, de la Summitul NATO de la București, ne duc exact la solicitările de astăzi adresate Occidentului. De ce din 2008? Pentru ca odată cu venirea la Kremlin în 1999, Putin a fost nevoit să rezolve criza din Cecenia, după care a urmat împrăștierea oligarhilor lui Elțin din posturi cheie și ridicarea așa numitului ”cerc al silovikilor” format în general din foști ofițeri din serviciile secrete care au fost promovați în poziții cheie. După a urmat reconstrucția armatei. Astăzi s-a atins punctul de fierbere. Totul este pregătit pentru o ripostă consolidată în vederea securizării periferie granițelor federației. Bugetul rus și-a revenit datorită crizei energetice create și cu sprijinul ”verziilor europeni” a căror campanie a venit în forță într-o Europă total nepregătită. Cei care cât de cît au avut sisteme de producere a energiei verzi precum cea eoliană, ferme fotovoltaice sau centrale nucleare au probleme numai cu gazele ceilalți le au pe toate. România deși a fost avertizată inclusiv prin Caietele Club România [1], care a început abordarea agendei publice din țară cu capitolul energia, pe politicieni români nu i-a interesat. De ce? Pentru că nu citesc. Cititul este obositor când nu ai o practică din școala generală sau liceu. Nu vreau să jicnesc pe nimeni dar pe mine la Colegiul Național Sfântul Sava, profesoara de limba română Soroiu, m-a învățat să citesc inclusiv cu ”creionul în mână”. În mod sigur și rata de alfabetizare a contat [2] într-o societate balcanică cu trăsături fanariote ca a noastră. Am recitit de curând interviul dat de Paul Cornea în Revista 22 [3]-nr. 669 din 2002- ”Stilul pașoptist de a participa la istorie“- că să înțeleg de ce atunci România a reușit iar astăzi nu, deoarece intelectuali noștri proeuropeni bâjbâie.

Echilibrul de interese

O listă cu solicitări inacceptabile unele chiar ”haioase”, a prezentat Rusia Statelor Unite ca un război în Ucraina să nu înceapă. Ce a cerut Kremlinul? Oprirea oficială a extinderii NATO la est, înghețarea permanentă a extinderii în continuare a infrastructurii militare a Alianței (cum ar fi bazele și sistemele de arme tip scut antirachetă) pe fostul teritoriu al Tratatului de la Varșovia (respectiv România, Polonia și Țările Baltice) încetarea asistenței militare occidentale pentru Ucraina și interzicerea rachetelor cu rază intermediară în Europa. Mesajul este inconfundabil: dacă aceste amenințări nu pot fi abordate diplomatic, Kremlinul va trebui să recurgă la acțiuni militare. Modul în care Rusia a prezentat propunerile dovedește o hotărâre a Kremlinului de a urma până la capăt operațiunile militare. Mi se pare că timpul pentru negocieri s-a subțiat la o lună. Mișcările sunt lipsite de diplomație și arată o nervozitate a Kremlinului. De fapt să desfășori trupe la granița cu Ucraina costa milioane de dolari Ministrul Apărării din Rusia. Am mai spus poate că aceste cereri sunt numai o ofertă de deschidere a negocierilor. Exista posibilități de rezolvare? Un acord între două guverne care nu trebuie ratificat și, prin urmare, nu are statutul de lege – poate fi, prin urmare, o alternativă realistă pentru Moscova și Washington. Se poate crea ceea ce ea numește un „echilibrul de interese”. Probabil că sunt posibile un moratoriu oficial pe termen lung privind extinderea NATO și un angajament de a nu staționa rachete cu rază medie de acțiune în Europa. De asemenea un acord separat între Rusia și NATO, care ar restricționa forțele și activitățile militare acolo unde teritoriile lor se întâlnesc, de la Marea Baltică până la Marea Neagră ar fi probabil o soluție de echilibru.

Un mix de miere și oțet!

Administrația președintelui american Joe Biden a reacționat la acumularea de trupe rusești la granița cu Ucraina, cu un ”amestec de miere și oțet”. De fapt este vorba de descurajare amestecată cu diplomație. Invazia ar însemna măsuri de retorsiune dramatice pentru Rusia. Am auzit pe unii colegi că răspunsul SUA a fost prea slab. Dar geografia și echilibrul militar fac apărarea directă a Ucrainei aproape imposibilă. Biden a avut dreptate să renunțe la o posibilă intervenție militară directă a SUA.

În toate discursurile și articolele/interviurile lui Putin din 2008 încoace, acesta a subliniat unitatea popoarelor rus și ucrainean. În martie 2014 după ce a trimis forțe în Crimeea ca răspuns la răsturnarea președintelui Ucrainei, Viktor Ianukovici, Putin spunea: „Pur și simplu nu-mi pot imagina că vom călători la Sevastopol pentru a vizita marinarii NATO”, a spus el despre celebra bază navală rusă din Crimeea. „Desigur, cei mai mulți dintre ei sunt băieți minunați, dar ar fi mai bine să vină să ne viziteze, să fie oaspeții noștri, mai degrabă decât invers.”

Acțiunile lui Putin sugerează că adevăratul său obiectiv este să schimbe configurația post-Război Rece în estul Europei. Această configurație a lăsat Rusia ca un guvernator fără un cuvânt de spus în securitatea europeană, care este acum centrată pe NATO. Dacă reușește să țină NATO departe de Ucraina, Georgia și Moldova și de rachetele americane cu rază medie de acțiune care să nu fie plasate în Europa, se pare că îi este suficient pentru viitoarea poziție în competiția în alegerile prezidențiale din 2024 din Rusia.

Biden a ales soluția de a-i oferi lui Putin o cale diplomatică. Soluții precum creșterea participării SUA la negocierea de la Minsk ca urmare a intervenției Rusiei în estul Ucrainei în 2014 sau poate o discuție cu Rusia despre arhitectura de securitate a Europei, Europa care și așa dorește o autonomie strategică, ar putea fi viabile pentru negocieri. De asemenea, administrația Biden are dreptate să limiteze ceea ce îi oferă lui Putin în ceea ce privește politicile NATO. În acest caz nu pot fi date asigurări Kremlinului sub nicio formă. Diplomația nu trebuie confundată niciodată cu capitularea. Dacă totuși Putin ar invada Ucraina atunci sancțiunile trebuie aplicate iar între acestea cele mai importante sunt ”casarea” gazoductului Nord Stream II, eliminarea Rusie din instituțiile financiare (din sistemul de plați SWIFT) și sancțiuni privind cercul interior a lui Putin.

Germania cheia opririi lui Putin

La treizeci de ani de la izbucnirea războiului din fosta Iugoslavie Occidentul se confruntă din nou cu posibilitatea unui conflict armat major la periferia Europei. 100000 de mii de militari ruși sunt la granița cu Ucraina. Există un sentiment înfiorător de déjà-vu despre toate acestea. Rusia post-sovietică a păstrat distanța față de războiul din fosta Iugoslavie deși a încercat o intervenție la un moment dat dar în final a pus presiune pe Miloșevici să-și retragă forțele din provincia separatistă Kosovo, punând capăt războiului aerian al NATO împotriva Belgradului. Cine a participat din Europa? Germania dar numai după o dezbatere agonizantă în Parlament asupra faptului dacă istoria sa îi permite să facă acest lucru. Acum administrația Biden spune că este ferm angajată în securitatea Europei și în suveranitatea Ucrainei. Rusia însă cere o sferă de interes care să înceapă la granița de est a Germaniei și de asemenea sfârșitul partajării nucleare în Europa (existența bombelor nucleare B-61 în Germania în Belgia sau în Turcia) – propuneri inacceptabile pentru Occident. Pentru Germania, timpul în care și-ar putea invoca istoria ca scuză pentru a sta deoparte față de evenimentele geopolitice ale Europei a trecut de mult. Națiunea-ancoră economică a Europei este esențială pentru orice efort occidental de a-l descuraja pe Putin. Fiecare măsură potențială – sancțiuni asupra entităților rusești, scoaterea Rusiei din sistemul de plăți electronice SWIFT, anularea conductei Nord Stream 2 – ar fi costisitoare din punct de vedere financiar și politic pentru noul guvern al cancelarului Olaf Scholz. Și totuși ce măsuri va lua noul Cancelar?

Era confruntării și divizării Europei

Un lucru trebuie înțeles bine: tot ceea ce se întâmplă astăzi are la bază sosirea lui Putin la Kremlin și celebra constatare că: „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului al XX-lea a fost prăbușirea URSS”. Ideea Europei ca zonă de securitate și prosperitate a fost reflectată în Carta de la Paris pentru o nouă Europă, semnată în 1990 de URSS și țările din Europa și America de Nord. Carta a proclamat sfârșitul „erei confruntării și divizării Europei”. Cei care au semnat Carta s-au angajat ”să se abțină de la amenințarea sau utilizarea forței împotriva integrității teritoriale sau a independenței politice a oricărui stat” și au subliniat „libertatea statelor de a-și alege propriile aranjamente de securitate.” Carta de la Paris pentru Noua Europă a fost actualizată în 1999, cu o Cartă pentru Securitatea Europei, care a fost semnată la Istanbul de către SUA, Canada, 51 de state europene și post-sovietice și Uniunea Europeană. Carta pentru Securitate Europeană „reafirmă (a) dreptul inerent al fiecărui stat participant de a fi liber să-și aleagă sau să-și schimbe aranjamentele de securitate, inclusiv tratatele de alianță” și de asemenea faptul că niciun stat „nu poate considera nicio parte a zonei (europene) ca sfera sa de influență”. Acordul din 1999 a cerut, de asemenea, retragerea forțelor ruse de pe teritoriul Georgiei și Moldovei – un angajament pe care Moscova nu l-a îndeplinit. Cele două acorduri au respins prin sinergia lor împărțirea Europei în două zone la fel ca în perioada Războiului Rece dar au respins și ideea iredentismului adică a faptului că o țară ar putea revendica orice teritoriu care îi aparținea anterior, unul dintre factorii motivatori ai celui de-al Doilea Război Mondial. Îmi aduc aminte de o expresie a președintelui George H.W. Bush expresie care a rezumat stare de atunci: „Europa întreagă, liberă și în pace”. La rândul său primul președinte al Rusiei independente, Boris Elțin, a recunoscut legătura dintre prosperitatea comună și securitatea comună, iar în 1990 a scris o scrisoare secretarului general al NATO în care afirmă că aderarea la NATO „a fost un obiectiv politic pe termen lung” pentru Rusia [4]. Succesorul său, Vladimir Putin, a declarat că a discutat despre posibilitatea aderării la NATO la prima sa întâlnire cu președintele Clinton din 2000. Însă odată cu preluarea puterii în 1999 și până în 2007 președintele Putin a descris NATO ca pe un vehicul care amenința Rusia. În acel an, Putin a ținut un discurs la München [5], care i-a înfuriat pe americani și pe aliații lor. Discursul a ajuns să fie cunoscut, mai ales în Rusia, drept discursul de la Munchen un discurs care se învață în școli din Federația Rusă la ora de istorie [6]. Putin s-a opus public planurilor pentru scutul antirachetă al SUA în Europa și i-a prezentat președintelui George W. Bush o contra-propunere la 7 iunie 2007, care a fost refuzată. Rusia și-a suspendat participarea la Tratatul privind forțele armate convenționale din Europa la 11 decembrie 2007. Putin a deconectat Rusia la acel moment de Occident. condamnând NATO (deși nu i-a spus pe nume) drept un „instrument vulgar menit să promoveze interesele de politică externă ale uneia sau ale unui grup de țări”. În același discurs, el a subliniat însă că Rusia dorește să rămână o parte a sistemului economic occidental și că se va alătura Organizației Mondiale a Comerțului și va saluta investițiile occidentale în federație. Se pare că am fost la un pas de un nou Război Rece, deși oficiali americani a respins ideea. Președinți americani sunt concertați pe Pivotul Asia și au lăsat securitatea Europei europenilor după ce au experimentat cu Rusia lui Putin de la ”Resetare lui Obama” la sancțiunile Congresului SUA din timpul administrației Trump. Caracteristicile anului 2008 se pare că revin în geopolitica momentului. Și în 2008 Ministerul de Externe al Rusiei a avut proiecte de tratat – unul cu NATO și celălalt doar cu SUA – care tratau exact aceleași probleme ca acum. Actualul acord privind extinderea NATO folosește limbajul tratatului propus pentru prima dată în 2008. Dar cererea ca NATO să înceteze cooperarea militară cu țările de la granițele Rusiei depășește cererea din 2008. În mod ironic, chiar dacă distrug ultimele rămășițe ale Cartei de la Istanbul, ambele propuneri ale Moscovei includ prevederi conform cărora potențialii semnatari „își reafirmă… angajamentul față de scopurile și principiile Cartei pentru Securitate Europeană din 1999”.

Cred ca a sosit momentul ca răspunsul Occidentului să fie unul clar și răspicat care să contracareze narațiunea falsă a Rusiei despre securitate și să reafirme principiile care au pus capăt Războiului Rece. A sosit momentul nu pentru o renegociere a unui alt text obosit, ci pentru o reangajare față de principiile de securitate consacrate în Carțile de la Paris și Istanbul. Ce ar include acest lucru. Simplu: retragerea forțelor ruse din Georgia, Moldova și, mai recent, Ucraina!

[1] ”Practic, primul volum din seria de caiete documente este dedicat sectorului energetic pentru că nouă ni s-a relevat importanța strategică a acestui sector nu numai în ceea ce privește contextul din România, cât mai ales în ceea ce privește viitorul Uniunii Europene. Practic, acum avem pe masă acest proiect al Uniunii Energetice, care întruchipează întreg demersul de integrare profundă către care se îndreaptă statele membre ale UE. Sigur că seria de caiete documentare are un obiectiv asumat de a duce în zona practică, imediat aplicabilă de măsuri concrete cadrul strategic sau de politici publice în sens larg. În cazul energiei noi am văzut volumul de faţă ca o continuare firească a strategiei naționale. E un fel de anexă” a declarat, pentru AGERPRES, Clara Volintiru. Volintiru a precizat că, în cazul acestui volum, contributorii sunt o serie de practicieni cu experiență şi expertiză în domeniul energetic, atât din ţară cât şi din străinătate. Clara Volintiru și Marius Stoian au fost coordonatorii volumului.

[2] ”Termenul de analfabetism funcțional a devenit tot mai popular în ultimii ani în România. Publicul din România a devenit mai conștient de acest fenomen în special datorită rezultatelor elevilor români la testele PISA. Aceste teste ne-au arătat că eșantioanele de elevi români testate o dată la 3 ani au performanțe semnificativ mai slabe decât elevii din alte țări din Uniunea Europeană, iar rata analfabetismului funcțional din România din ultimul deceniu s-a situat între 40 și 45% (ținând cont de variațiile de conceptualizare și de marjele de eroare)”-G4Media 23 octombrie 2021

[3] ”În împrejurări deosebit de grele, pașoptiștii au dat dovadă de intransigență şi fermitate. Erau flexibili, dar nu şi-au traficat niciodată principiile. Ca să le susțină, au fost dispuși să-şi sacrifice, cu bună știință, libertatea, cariera, confortul domestic. Kogălniceanu, Ghica sau Bălcescu aveau aptitudini strălucite: cel dintâi ar fi putut ajunge, între diverse altele (căci era multiplu înzestrat), un romancier balzacian remarcabil, cel de-al doilea — un economist liberal de talie internațională, cel de-al treilea — un mare istoric. În loc de împlinirea personală, au ales o existență plină de riscuri, devotată trup şi suflet „cauzei“.

[4] ”SOVIET DISARRAY; Yeltsin Says Russia Seeks to Join NATO”-New York Times 21 decembrie 1991 de Thomas L. Friedman

[5] FEBRUARY 10, 2007 Reuters- ”Putin says U.S. wants to dominate world” de Louis Charbonneau

[6]Printre discursurile lui Putin despre securitatea continentului amintesc: Discursul despre Crimeea din 18 martie 2014; Discursul lui PutIn de Valdai la Soci din octombrie 2014 și discursul de la ONU din 28 septembrie 2015.