Ceea ce se întâmplă acum la Geneva și la Bruxelles este despre sfere de influență în Europa. Eu ia-și spune o nouă Yalta. Poate că este mult prea mult spus dar toate elementele geopolitice ne duc spre această concluzie. Vladimir Putin declara în 2005 : „prăbușirea Uniunii Sovietice a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului”. Declarația a fost făcută la doar câteva luni după ce ucrainenii și-au lansat „Revoluția portocalie”. Atunci ucraineni se scuturau de influența rusă în țară. Revoluția ucraineană venea la doi ani de o revoluție georgiană, Revoluția Trandafirilor din 2003, care l-a înlăturat pe președintele său sovietic Eduard Șevarnadze. Putin, un nostalgic al erei sovietice, se agață de o hartă autodesenată a „sferei de influență” a Moscovei referitoare la țările din jurul Rusiei în timp ce acestea au altă viziune. Kazahstanul este cel mai recent exemplu. O revoltă populară manipulată sau spontană a zguduit un sistem politic înrădăcinat timp de trei decenii și au adus peste 2000 de forțe ruse, parașutiști, să pună capac tulburărilor. O primă concluzie a discuțiilor din 10 ianuarie 2022 a fost că acestea nu au ajuns la o soluție privind criza, ba nici măcar la concluzii comune. De asemenea în aceste condiții nu a fost imediat clar când și unde și Statele Unite și Rusia ar putea continua discuțiile despre potențiale zone de compromis. „Ne așteptăm ca, în zilele următoare, Statele Unite și Federația Rusă să aibă ocazia să pună la cale următorii pași pentru a determina când și cum ar trebui să avem un alt angajament bilateral, în strânsă coordonare cu aliații și partenerii noștri, pentru a stabili… dacă există potențialul de a găsi măsuri reciproce care să răspundă preocupărilor noastre și care să țină cont de preocupările proprii ale Rusiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, pentru MSNBC.

„Limba de război” a lui Putin

Gleb Pavlovski, omul care-l cunoaște bine pe Putin fiindcă i-a fost consilier a spus despre acesta: „Ceea ce vedem acum de la Putin este o nouă limbă – o limbă de război, pe care nu o folosește, dar cu care poate amenința” și a continuat „Se observă, în mod corect, că limbajul amenințării războiului este acceptat pe piața politică globală și poate fi folosit pentru a se angaja în discuții atâta timp cât își poate confirma disponibilitatea pentru război”. Asta ca să știm de unde plecăm.

Încă din 2007, de la discursul său la Munchen, Putin încearcă să înfățișeze Rusia ca fiind mai amenințată decât oricând și cere garanții de la Statele Unite și NATO că alianța militară va rămâne în afara a ceea ce el consideră „curtea casei Kremlinului”. De asemenea a cerut ca NATO să se retragă în zona preluată din Europa de Est în 1997. Care va să zică atunci alianța a acceptat aderarea la NATO a Ungariei, Cehiei și Poloniei. Ce îl deranjează pe Putin? Țările Baltice și România. Primele sunt la graniță de nord a Marii Baltice pe unde trece traseul submarinelor atomice rusești și traiectoria rachetelor balistice intercontinentale. În ceea ce privește România ea se află la Marea Neagră și la 400 km de avanpostul Crimeea baza de lansare a flotei ruse spre Mediterană.

„Avem nevoie de garanții solide”

„Ne-am săturat de discuții libere, de jumătăți de promisiuni, de interpretări greșite a ceea ce s-a întâmplat la diferite forme de negocieri în spatele ușilor închise”, a spus Ryabkov despre activitățile NATO în Europa de Est și despre potențiala includere a Ucrainei sau Georgiei de către alianță. „Avem nevoie de garanții solide, impermeabile, antiglonț, obligatorii din punct de vedere juridic. Nu asigurări, nu protecție, ci garanții.” „Dar nu consider că situația este lipsită de speranță”, a continuat el. „Cred că utilitatea discuțiilor de la Geneva constă în principal în faptul că, pentru prima dată, am putut vorbi despre probleme care existau înainte, dar parcă numai în culise.”

Săptămâna aceasta aduce în mod sigur clarificări în ceea ce privesc solicitările Kremlinului. Reprezentanți NATO nu le spun negocieri le spun discuții între reprezentanții Moscovei și cei ai Washingtonului, la Geneva, și apoi la Consiliu NATO-Rusia, organizat la Bruxelles, primul din ultimii trei ani. Pentru Putin obiectivul este refacerea sferei de influență rusă în vecinătatea sa. El consideră că 1991 a adus o „dezintegrare a Rusie istorice” deși generația ajunsă la putere în țările foste sovietice nu împărtășește romantismul lui Putin cu privire la Uniunea Sovietică, în parte pentru că nu l-au trăit niciodată. În vestul Kazahstanului manifestanții au scandat „Bătrâne, pleacă!” cu referire la Nursultan Nazarbayev. Nursultan în vârstă de 81 de ani, care a fost președintele țării de la prăbușirea Uniunii Sovietice până în 2019, a rămas, și după plecare, conducător de facto al țării. La fel s-a întâmplat în Belarus, în 2020, unde tinerii ridicați împotriva lui Alexander Lukașenko la putere din 1994, au scandat: „Plecați! Părăsiți postul!” Nursultan Nazarbayev rămăsese singur oficial din fostele țări sovietice care-i puteau spune NU lui Putin. Poate și asta l-a costat funcția. În țările foste sovietice de la Ucraina până în Kazahstan trecând prin Armenia revoltele populare au cerut sfârșitul moștenirii şi conducerii din era sovietică. Toate au fost privite la Moscova ca o provocare la adresa lui Putin și a sistemul pe care l-a instalat. Protestele din Kazahstan s-au dovedit a fi un moment crucial. Putin nu putea risca ca tulburările să aducă un nou guvern defavorabil Moscovei. Așa că a optat să manevreze pentru o operațiune sub egida Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), trimițând trupe ca parte a armatei regionale conduse de Rusia. Operațiunea este similară cu cea care s-a derulat în 1968 în fosta Cehoslovacie, numai că atunci nu a existat o solicitare a președintelui Cehoslovaciei ca acum cea a președintelui Tokayev, a existat o solicitare a unor membrii de partid din Comitetul Central al Partidului Comunist din Cehoslovacia trimisă lui Brejnev și pe care acesta a citit-o în Biroul Politic al PCUS. Lecția a fost învățată de Kremlin dar de data aceasta a fost up-gradată!

Depozitul din Transnistria o Hiroshima a Estului

În timpul Războiului Rece URSS împărțise globul în 14 teatre de operațiuni strategice. Dintre acestea 3 erau în Europa: Teatrul de Operațiuni Strategice de Nord, cel Central și cel de Sud. Pe cel din Nord acționau republicile Sovietice Baltice și Belarusul, pe cel din Centru Polonia și Cehoslovacia (Ungaria putea acționa și pe Centru și pe cel din Sud) iar România și Bulgaria acționau pe Teatrul Operațional Strategic de Sud. Moldova era o zonă critică. În zona Moldovei a fost poziționat, cel puțin pe hărțile pe care se lucra la aplicații, fără trupe, desfășurate în România, la Bazin Club din Neptun, comandamentul Frontului 2 Sovietic cât și comandamentul logistic, cu depozite, care asigurau munițiile și echipamentele militare de sprijin deja prepoziționate, în caz de conflict în Vest. Pe teritoriul actual al Transnistrii se află, și acum, depozitul de echipamente militare de la Cobasna. În perioada sovietică depozitul de muniții de artilerie nr. 1411 era un arsenal strategic al Districtului militar de vest al URSS. Însă cea mai mare parte a munițiilor a fost stocată aici după retragerea trupelor sovietice din fosta RDG, Cehoslovacia și alte țări ale fostului „lagărului socialist”. În prezent, din depozițiile oficiale, circa 22000 de tone de arme și muniții sunt stocate la acest depozit. Depozitul este o Hiroshima a Estului. Arsenalul este menținut acolo în pofida promisiunii făcute de Rusia la Summitul OSCE din 1999 că-şi va retrage trupele şi armamentul până în 2002. Între timp, au fost retrase peste 30 de tone de muniții, fiind distruse 300 de tancuri şi alte vehicule blindate. Din 2003, însă, acest proces este oprit, motivația Moscovei fiind că Tiraspolul ar fi cerut ca prezența militară rusească să fie păstrată, de teama agresiunii militare din partea Chișinăului. Simultan, au fost suspendate şi inspecțiile internaționale, astfel încât nimeni nu mai cunoaște în ce condiții este păstrat acest armament.

Obama către Medvedev – „Nu înțeleg chestia asta cu sferele privilegiate de influență”

În aprilie 2009, președintele Barack Obama și președintele rus Dmitri Medvedev au avut o primă întâlnire față în față în marja summitului Grupului celor 20 de la Londra. Michael McFaul, care a devenit ambasadorul administrației Obama în Rusia doi ani mai târziu, prezent la întâlnire a declarat că atunci Medvedev a citat „sfera privilegiată de influență” a Moscovei, pe fondul impunerii oficialilor din Kârgâzstan, o fostă republică sovietică din Asia Centrală, să închidă baza aeriană militară americană la Manas. „Obama i-a spus: Nu înțeleg chestia asta cu sferele privilegiate de influență”, a spus McFaul (Baza de la Manas a fost închisă în 2014). Washingtonul respinge conceptul de sferă de influență care se află în centrul discuțiilor dintre Statele Unite și Rusia. Pe frontul Ucrainei, Moscova a postat peste 100000 de militari în apropierea graniței cu Ucraina, într-o amenințare evidentă de a reinvada țara la aproape opt ani de la anexarea ilegală a Crimeei și începutul războiului de la Kiev cu separatiștii susținuți de ruși din estul Ucrainei. Această masare de trupe pune presiune pe negocieri și însemnă un adevărat război psihologic care umbrește un posibil viitor al relațiilor cu Rusia.

Ce ne-a spus Putin în Conferința de sfârșit de an, din 23 decembrie 2021?

Conferință s-a constituit într-o lecție despre cum vede el „familia geostrategică” a Rusiei. În cadrul conferinței, Putin a declarat că „oponenții au spus de-a lungul secolelor că Rusia nu poate fi învinsă, ci poate fi distrusă doar din interior”, lucru pe care l-au realizat „în anii 1990, când Uniunea Sovietică era demontată din interior.” „Cine o făcea?” a întrebat Putin. „Cineva care servește interesele altora, care sunt contrare intereselor rușilor și ale altor popoare ale Imperiului Rus, ale Uniunii Sovietice și ale Federației Ruse de astăzi”. El a spus că în 1991, „ne-am împărțit în 12”. Uniunea Sovietică era formată din 15 state. Dar Putin, probabil intenționat, a exclus țările baltice Estonia, Letonia și Lituania – toate membre ale Uniunii Europene care s-au îndepărtat de Rusia cu un în urmă. Deși situația fost puțin diferită pentru că 1990-1991 a fost începutul eliberării Balticelor. Rusia a început să-și retragă trupele din țările baltice (începând de la Lituania) în 1993. Ultimele trupe ruse s-au retras din statele baltice în august 1994. Rusia și-a încheiat oficial prezența militară în Țările Baltice, în august 1998 odată cu dezafectare stației de radar Skrunda în Letonia.

În 1991 Acordurile de la Belovezha, cele care au desființat URSS, au fost semnate pe 8 decembrie de către președintele Boris Elțin al Republicii Socialiste Federative Sovietice Rusă, președintele Kravchuk al Ucrainei și președintele Șușkevici al Belarusului, recunoscând reciproc independența și creând Comunitatea Statelor Independente (CSI) în locul Uniunii Sovietice. Kazahstanul a fost ultima națiune care a părăsit URSS, proclamând independența pe 16 decembrie. Toate republicile, cu excepția Georgiei și a țărilor baltice, au aderat la CSI pe 21 decembrie, semnând Protocolul de la Alma-Ata-Kazahstan (locul revoltelor de astăzi). Fostele țări sovietice trec acum printr-o criză de identitate. Odată cu trecerea timpului, aceste foste țări membre au promovat identități naționale mai puternice, cu scopuri ample, unele dintre ele în conflict cu identitatea și scopurile Rusiei. Trebuie remarcat că Rusia tratează diferit fiecare din celelalte 11 state din fosta Uniune Sovietică – Ucraina, Belarus și Moldova din Europa de Est, Georgia din Caucaz, Armenia și Azerbaidjan și Kazahstan, Kârgâzstan, Turkmenistan, Tadjikistan și Uzbekistan din Asia Centrală. Fidelii au sprijin economic și financiar plus asistență militară. Pentru opozanți Moscova a inclus sprijinirea separatiștilor pro-ruși și a teritoriilor extrase din țările mamă.

Moscova a negat întotdeauna instigarea acestora și înghețarea în final a acestor conflicte. Remarcile fostului ambasador al SUA la Moscova Michael McFaul sunt edificatoare la rolul lui Putin. „Putin gândește ca un fel de lider din secolul al XVIII-lea sau al secolului al XIX-lea despre sferele de influență” – a spus McFaul și a continuat „Putin se consideră liderul unui fel de mișcare conservatoare ortodoxă naționalistă care luptă împotriva Occidentului decadent, liberal și multilateral și această caracteristică, fără îndoială, a crescut de-a lungul timpului.” Putin fără doar și poate susține liderii autoritari. El a oferit un ajutor esențial lui Bashar al-Assad din Siria în timpul protestelor de Primăvara Arabă și l-a susținut pe Nicolas Maduro din Venezuela. La fel s-a întâmplat și cu Lukașenko.

Capo dei capi !

Capii negociatori de la Geneva au fost Wendy Sherman [1], adjunct al secretarului de stat de la Departamentul de Stat și Serghey Ryabkov unul dintre cei mai ambițioși adjuncți ai lui Lavrov produs al elitei diplomatice sovietice. Amândoi sunt considerații „ulii” în politicile externe ale celor două state. Deci discuții dure pe puncte clare ale agendelor individuale la care nu se va face rabat. Aceasta a fost prima șansă pe care diplomații ruși și americani au avut-o de a discuta față în față asupra conflictului din Ucraina și a cererilor Rusiei ca NATO să se retragă din Europa de Est. Și, deși se pare că s-a ajuns la puține înțelegeri, ambele părți și-au exprimat preocupările și și-au expus cererile, cel puțin cu posibilitatea ca discuțiile să continue în viitor. Decalajul dintre ambele părți rămâne mare. Sarcina lui Ryabkov a fost să determine dacă există voință politică de a discuta cerințele mai fundamentale ale Rusiei în timp ce presiunea militară la granița cu Ucraina rămâne o constantă. SUA a cerut Rusiei să detensioneze situația și să-și scoată trupele de la granița cu Ucraina, dar nu au primit nicio asigurare că se va întâmpla. Rusia a cerut ca NATO să dea o garanție oficială că nu va oferi niciodată calitatea de membru al NATO Ucrainei. SUA au respins acest lucru categoric. SUA a oferit câteva idei pentru a limita exercițiile militare și desfășurarea de rachete, dar nu avea niciun sens că acest lucru ar fi suficient pentru Rusia. Optimiștii vor sublinia faptul că discuțiile au fost exploratorii pe fundalul afirmației constante a Rusiei că nu are intenția de a invada Ucraina. Pesimiștii vor observa că, chiar și după astfel de asigurări, oficialii americani au spus că încă nu sunt siguri dacă Rusia vrea să găsească o soluție diplomatică la această criză. Oficialii americani încât își fac griji că Moscova prevede condiții pe care știe că Washingtonul le va respinge, cu scopul de a obține sprijin intern în Rusia și de a crea un pretext pentru o posibilă acțiune militară împotriva Ucrainei. Alți analiști susțin că Putin a creat amenințarea unui nou război în Ucraina pur și simplu pentru a asigura concesii din partea Statelor Unite și a aliaților săi. Cert Putin este imprevizibil.

Ce s-a discutat la Geneva?

Chiar înainte de începerea discuțiilor, ministrul adjunct de externe rus a avertizat că SUA au o „lipsă de înțelegere” a cerințelor de securitate ale Kremlinului. Deși secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, și-a exprimat, în avans, îndoielile cu privire la faptul că Rusia a fost „serioasă” în ceea ce privește neescaladarea crizei. Negocierile, a insistat Blinken, „nu sunt despre a face concesii” sub amenințarea unei invazii rusești a Ucrainei, la opt ani după ce Rusia a anexat Crimeea. „Este vorba de a vedea dacă, în contextul dialogului și al diplomației, există lucruri pe care ambele părți, toate părțile, le pot face pentru a reduce tensiunile”, a spus el. „Am făcut asta în trecut.”- a continuat Secretarul de Stat.

Într-un apel cu reporterii după întâlnirea de luni 10 ianuarie 2022, secretarul de stat adjunct al SUA, Wendy Sherman, a descris discuția drept „francă și directă” Ea a durat opt ore și a fost menită să se înțeleagă mai bine preocupările de securitate ale fiecărei părți așa cum scriam într-un articol precedent. Sherman a spus că delegația rusă a negat planurile de a invada Ucraina, spunând că mișcările trupelor sunt „manevre și exerciții”. Vice ministrul rus de externe Serghei Ryabkov a declarat că le-a spus omologilor americani „că toate măsurile pentru pregătirea de luptă a trupelor și forțelor sunt efectuate pe teritoriul nostru” și că „nu există niciun motiv să ne temem de vreun scenariu de escaladare în acest sens”. Referitor la afirmația privind exercițiile militare Sherman spunea „Dar aș reține că nimic din toate acestea(exerciții militare n.A.G.) nu au fost notificate nimănui. Este tipic să ne notificăm unul altuia exercițiile în care noi și ei putem dovedi că de fapt nu au nicio intenție, garantând întoarcerea trupelor în cazărmi„. Sherman a spus că SUA au ridicat mai multe idei „preliminare” menite să reducă tensiunile, inclusiv stabilirea de limite reciproce privind dimensiunea și aria de aplicare a exercițiilor militare și a negocierilor cu privire la desfășurarea de rachete. Cu toate acestea, Sherman a spus că SUA respinge propunerile preliminare, inclusiv cererea Rusiei ca NATO să se angajeze să nu includă niciodată ușa intrării în alianță a Ucraina. „Nu vom permite nimănui să blocheze politica NATO a ușilor deschise, care a fost întotdeauna centrală pentru alianța NATO”, a spus ea. Potrivit lui Sherman, delegația SUA le-a spus rușilor că orice invazie va avea „costuri și consecințe semnificative dincolo de cele cu care s-au confruntat în 2014”, când Rusia a anexat peninsula Crimeea de la Ucraina. Aceste măsuri ar putea include sancțiuni împotriva instituțiilor financiare cheie, controale la export, „îmbunătățirea poziției forțelor NATO pe teritoriul aliat” și asistență sporită de securitate pentru Ucraina, a adăugat ea. SUA a negat categoric rapoartele care prezic posibile reduceri de trupe. Oficialii americani au spus că sunt dispuși să se uite la limitarea exercițiilor militare și a desfășurărilor de rachete. O idee este o revigorare parțială a Tratatului privind forțele nucleare cu rază intermediară, pe care SUA l-au abandonat în 2019, după ce Rusia a fost acuzată de încălcarea prevederilor sale. Alte idei sunt mai multe măsuri pentru a construi încrederea și o mai mare transparență între Rusia și SUA. Teama unor aliați europeni, în special din est, este că și aceasta ar fi o recompensă prea mare pentru Rusia, un preț prea mare pentru încercarea de a evita conflictul din Ucraina. Frica europenilor este dată de posibilele cedări americane în așa fel ca Washingtonul să se poată concentra pe China, pandemia de Covid-19 și economia internă. În orice caz, președintele Putin are câteva câștiguri și acestea sunt date în primul rând de platforma alcătuită de șirul de întâlnirii cu oficiali americani și cei europeni în care își exprima nemulțumirile și forțează ca SUA și Europa să se angajeze în agenda sa de reformă propusă pentru NATO. Dar asta nu înseamnă că discuțiile din această săptămână nu sunt importante. În cel mai bun caz, discuțiile ar putea arunca mai multă lumină asupra intențiilor lui Putin și ar putea dezvălui dacă este serios să se angajeze într-o diplomație constructivă. În cel mai rău caz, o întrerupere ar putea duce la război, permițându-i lui Putin să pretindă publicului său intern că Occidentul nu este dispus să vorbească și să fie de acord cu cererile sale și, prin urmare, a fost forțat să acționeze pentru a asigura securitatea Rusiei.

La rândul lui Ryabkov a spus că discuțiile au fost „profesionale”, dar a avertizat SUA să nu „subestimeze riscurile” legate de confruntarea dintre Moscova și Occident. Discuțiile de la Geneva sunt primele dintr-o serie de mai multe întâlniri dintre oficialii americani, aliați și ruși din săptămâna aceasta, care vor mai include și o întâlnire la sediul NATO din Bruxelles și la consiliul permanent al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa. La întâlnirea de la Geneva nu au participat aliați europeni ai SUA și nici Ucraina, ceea ce a determinat asigurarea doamnei Sherman și a altor oficiali europeni că Ucraina, Europa și NATO vor fi incluse în orice decizie. Borrell a spus că i s-a transmis că nimic nu va fi convenit fără „cooperarea, coordonarea și participarea europenilor”.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, insistă că alianța este pregătită pentru orice acțiune militară rusă. Acesta va fi urmată de sancțiuni economice masive. Discuțiile de luni 10 ianuarie s-ar putea dovedi un punct diplomatic crucial, referitor la soarta Ucrainei și la arhitectura de securitate a Europei de după Războiul Rece în momentul în care vor fi devoalate punctele discutate.

[1] Este un diplomat american care servește ca secretar de stat adjunct al Statelor Unite din aprilie 2021. A fost profesor de practica de conducere publică și director al Centrului pentru Leadership Public la Harvard Kennedy School, un consilier principal la Albright Stonebridge Group. și un membru senior la Centrul Belfer pentru Știință și Afaceri Internaționale de la Harvard Kennedy School.În timpul administrației Clinton, a fost consilier al Departamentului de Stat al Statelor Unite din 1997 până în 2001. A fost, de asemenea, consilier special al președintelui Bill Clinton și al secretarului de stat Madeleine Albright și al coordonatorului politicii Coreei de Nord. În ultimul rol, ea a jucat un rol esențial în negocierile legate de armele nucleare și programele de rachete balistice ale Coreei de Nord. Sherman, un asistent social, a fost director al listei EMILY, director al biroului de bunăstare a copilului din Maryland și președinte fondator al Fundației Fannie Mae.