Nu anticipez nicio descoperire!

Nu sunt profet și nici măcar nu încerc. Așa cum spuneam în precedentul articol dacă avem diplomație în curs nu avem război. Deocamdată avem diplomație. Secretarul de stat Blinken a promis ca America va da un răspuns în scris la solicitările Rusiei după întâlnirea cu Lavrov de la Hotel President Wilson din Geneva. Blinken a redus așteptările referitoare la rezultatele întâlnirii încă de la început, spunând postului german ZDF, în ajunul întâlnirii cu Lavrov: „Nu anticipez nicio descoperire”. Deși ambele părți nu se așteptau la un acord în urma discuțiilor, atât Blinken, cât și Lavrov au deschis ușa unui dialog ulterior. Blinken a descris discuțiile drept „un schimb sincer de preocupări și ideii”.  Lavrov a descris discuțiile ca fiind „constructive și utile”. Deci este bine (!?). De asemenea Lavrov a declarat în urma întâlnirii că Moscova va primi un răspuns scris la cererile sale „concrete” de securitate „săptămâna viitoare”, promisiune confirmată de Blinken. SUA și Rusia ar fi, de asemenea, deschise la noi discuții diplomatice în zilele următoare. Eu am să mă uit mai atent la declarațiile adjunctului lui Lavrov, Sergei Ryabkov, care după cum spunea Nina Hrușciov [1], este porta-vocea președintelui Putin. Asta pentru ca Lavrov rămâne un Joker al Ministerului de Externe la Rusie care răspunde în ghicitori la afirmațiile sau comentariile Occidentului. Cred de asemenea că o soluție la criză se va găsi într-un viitor apropiat printr-o nouă întâlnire Biden-Putin ori la Geneva ori la Helsinki.

Confruntarea Occidentului cu Rusia

Până astăzi, Putin rămâne traumatizat de dezintegrarea Uniunii Sovietice, pe care a trăit-o ca ofițer KGB la Dresda unde se pare ca a răspuns de operațiunile anarhiștilor europeni. El și-a dedicat viața în Kremlin  să readucă Rusia la statutul de putere mondială. Acesta este unul dintre motivele pentru care a anexat Crimeei în 2014, încălcând dreptul internațional și a intervenit în campania prezidențială a SUA din 2016. De aceea și-a oferit sprijinul lui Bashar al-Assad în Siria, unul dintre cei mai mari criminali de război ai secolului XXI. Europenii și americanii au subestimat caracterul distructiv al lui Putin și l-au lăsat să-și construiască calea spre rezolvarea nemulțumirilor sale față de soluțiile adoptate după încheiere Războiului Rece. Aici se pot distinge cel puțin patru factori care au contribuit la îmbunătățirea relației dintre Putin și Occident după 1999: realinierea strategică a lui Putin cu Occidentul (exemplu: desființarea stație de ascultare din Cuba în 2000), accidentul submarinului de la Kursk (unde, într-un final, a acceptat sprijinul occidentalilor), atacurile teroriste din 11 septembrie (unde a sprijinit acțiunile militare ale SUA) și a doua extindere a NATO după Război Rece (unde a acceptat aderarea Țărilor Baltice, Românie și Bulgariei).

Acum în condițiile crizei ucrainene nu există un răspuns coerent al Europei. De ce? Pentru că Europa nu se bazează pe o arhitectură de securitate europeana ci pe o arhitectură de securitate transatlantică. Poate viitoare Busolă Strategică Europeană care se va lansa sub președinția franceza la Paris va crea un cadru real de securitate europeană proprie. Deocamdată descurajarea Rusie rămâne esența operațiunilor NATO. Noul concept de securitate al Alianței se bazează pe reziliența împotriva amenințărilor hibride și a atacurilor cibernetice, printre alte teme. Occidentul trebuie să crească prețul invadării Ucrainei atât de masiv încât să fie prea mare chiar și pentru Putin. Se poate face asta doar căutând confruntarea/acțiuni proactive nu reactive – diplomatice, economice și, indirect, militare. Rusia presează pentru un nou cadru de securitate în Europa, iar Europa se uita la SUA care este deja cu „trup și suflet” angajată în Indo-Pacific. Europa trebuie să înțeleagă că lumea s-a schimbat. Liderii europeni vorbesc în ședințe de unitate și când ajung la măsuri/sancțiuni nu mai cad de acord. Europa are pe agendă „Planul verde european” și nu soluționare unei crize în vecinătatea estică.

Consolidarea Flancului Estic din punct de vedere militar

Din punct de vedere militar suportul pentru Flancul Estic al Europei s-a decis. Sunt 8500 americani, pe lângă Forța de Reacție NATO cu structura ei de desfășurare rapidă Very High Readiness Joint Task Force (VJTF) de 5000 de militari, condusă anul acesta de Franța, care va intra în dispozitiv în caz de invazie. Celelalte elemente de sprijin precum avioanele olandeze F-35 (cele două trimise în Bulgaria) sau fregata daneză din clasa  Huitfeldt,  HDMS Peter Willemoes -F 362 (în Marea Baltică) și patru avioane daneze F-16 (ce vor fi desfășurate la începutul lui februarie) sub comanda NATO, dar și avioanele și navele militare din Spania pregătite pentru desfășurare în Bulgaria sau disponibilitatea Franței de a trimite trupe în România, nu fac altceva decât să consolideze prezența elementelor NATO de descurajare aflate deja în zonele respective. NATO a avizat constituirea unui adevărat „triunghi de fier” aerian, format din bazele militare de la Lielvarde – Letonia (poziționată în zona baltică, la doar 45 de kilometri de capitala letonă Riga, această bază complet modernizată deține certificatul obligatoriu „Instrument Flight Rules”, necesar folosirii aeroportului 24 de ore din 24, indiferent de condițiile meteorologice), Siaulai – Lituania și Amari – Estonia. La acestea se adaugă bazele din Slovacia de la Malacky și Sliac. Baza de la Câmpia Turzii, urmează după modernizare, să devină una din bazele din zona înaintată a flancului estic folosită în principal de avioanele de cercetare fără pilot dar si de avioane din generația a cincea. În principal americani fac cercetare la granița  Ucrainei cu Rusia cu avioane E-8C JSTAR [2] și cu avioane RC-135 Rivet Joint ambele cu echipaj uman și de asemenea cu avioane fără pilot RQ-4B „Global Hawk” avioane care monitorizează masarea de trupe rusești. Acestă desfășurare nu schimbă echilibrul de forțe între NATO și Rusia pe flancul estic. Ea consolidează o situație deja existentă. Militarii americani, spre exemplu, în România [3], beneficiază de tehnică prepoziționată (tancuri-Abram M2, transportoare Stryker și tunuri autopropulsate obuziere de 155 mm Paladin) pentru un efectiv de aproximativ 3000 de militari. La fel este și în Polonia și în Țările Baltice. Și mai este un lucru aici nu toți aliați au sprijinit cu arme defensive Ucraina. Germania s-a opus și nu a lăsat nici alți aliați să ofere din armele germane aflate în stocurile lor (Lituania și Estonia). Anglia este cea care a oferit alături de America ( Washingtonul a trimis un ajutor militar în valoare de 200 milioane de dolari care se adaugă la cel de 650 milioane de dolari din 2021) arme și consultanță (200 de consilieri militari) în operațiunea ORBITAL. Cu toate că noul echipament militar livrat Ucrainei de SUA și de Marea Britanie nu ar putea pune capăt războiului dintre cele două țări, rachetele, cunoscute sub denumirea de arme antitanc ghidate Javelin, ar putea încetini ofensiva Rusiei. Trebuie să spunem că unele tancuri rusești sunt echipate cu câteva tipuri de tehnologii de autoapărare în fața lansatoarelor de rachete. Folosirea rachetelor ar deveni, însă, dificilă în zonele urbane ale Ucrainei, unde asalturile ucrainenilor asupra infanteriei rusești ar putea fi mult mai spontane și imprevizibile decât cele desfășurate pe un teren deschis.

Deciziile „Grupului Quint” dau tonul geopoliticii europene

Chestiunile care se discută la ora actuală între membri grupului celor cinci Quint-SUA, Regatul Unit, Franța, Germania și Italia (membri ai grupării Quint- gruparea celor 5 mari țări industrializate adică un grup informal de lucru și care operează ca un „directorat” în cadrul entităților NATO, OSCE, G7/G20 alături de SUA) sunt referitoare la sancțiuni. Liderii țărilor grupului Quint au participat în ultimul timp la mai multe conferințe telefonice sau video legate de Ucraina. La ultima a fost invitată și Polonia cea care de două luni de zile are în derulare aproape săptămânal o întâlnire a Consiliului de Apărare al Țării și care oferă informații relevante stafului NATO și aliaților americani. Europeni și americani încearcă acum să cadă de acord cu privire la sancțiunile pe care ar trebui să le aplice Rusiei în cazul unei invazii. În România lucrurile de la granița noastră nu sunt critice la noi problemele esențiale, pe care ni le-au creat politicienii noștri, sunt facturile la energie și gaz. De ce oare Ungaria are alt statut și atunci când cumpără gaz din Est? Cineva mi-a șoptit ca Orban al lor este prieten de familie cu Putin și ca la ultima vizită la Budapesta a mâncat sushi la masă la Premierul maghiar. Așa o fi, cel care mi-a spus făcea parte dintr-un serviciu extern și a colindat lumea. Dar l-am întrebat noi de ce nu cumpăram gaz direct de la ruși și cumpăram prin diferite firme? A râs și mi-a spus să citesc presa din anii 2000. Îmi cer scuze de divagație.

Arsenalul economic al sancțiunilor declarate ca fiind posibile de aplicat de către Occident sună formidabil: sancțiuni financiare care ar separa Rusia de sistemul de plăți transfrontaliere SWIFT, blocarea accesului Kremlinului la piețele globale de obligațiuni și înghețarea activele deținute la nivel internațional ale lui Putin și ale prietenilor săi, sancțiuni în sectorul energetic care ar reduce exporturile de petrol și gaze naturale principalele surse de valută rusă la bugetul național, blocarea dării în funcțiune a gazoductului Nord Stream 2, sancțiuni tehnologice – atât asupra companiilor cu sediul în SUA, cât și în străinătate, care desfășoară afaceri în Rusia – care ar împiedica Rusia să folosească piese fabricate în SUA sau tehnologie licențiată de SUA, în special în industrii precum cea aerospațială și de apărare, dar și în bunuri de larg consum precum telefoanele mobile și frigiderele. Aici discutăm de războiul semiconductoarelor care se transferă din relația cu China în relația cu Rusia.

Spațiu de manevra limitat pentru Germania

Prima chestiune dificilă în discuție a fost poziția Germaniei față de sancțiuni (blocarea Nord Stream 2 și scoaterea Rusie din sistemul de plăti transfrontaliere SWIFT). Berlinul s-a opus și din această cauză o naveta diplomatică s-a derulat spre Berlin. Au fost la Berlin Jens Stoltenberg,  William Burns șeful CIA, Antony Blinken, ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian, secretarul de stat de la Ministerul britanic de Externe unde s-au întâlnit cu Annalena Baerbock ministrul de externe german și cu cancelarul Scholz. Șeful CIA, William Burns, a avut o vizita conspirativă la Berlin conform unor surse da la Wshington. Fără fotografii, fără comunicat de presă – iar prima întâlnire a fost una scurtă. William Burns s-a întâlnit cu cancelarul german Olaf Scholz și șeful său de cabinet Wolfgang Schmidt, la ordinul cancelarului. Mai târziu, li s-au alăturat Bruno Kahl, șeful serviciului german de informații externe, BND, și membri ai personalului de la Cancelaria lui Scholz. Șeful agenției le-a spus direct că, dacă Rusia atacă Ucraina, presiunea asupra Berlinului va crește pentru a lua o poziție clară împotriva Moscovei. În ciuda tonului prietenos al discuției, acesta nu a fost una ușoară. Germania și Statele Unite au fost departe una de cealaltă în chestiunea Rusiei în ultimele câteva săptămâni. Burns a adus cu el o mulțime de informații despre mișcările trupelor și unitățile de sabotaj rusești pentru a convinge Berlinul de viziunea americană asupra amenințării ruse. Și mai mult Cancelarul Germaniei Olaf Scholz a fost invitat la Casa Albă pentru o întâlnire personală cu Biden dar a refuzat invitația spunând că în următoarele zile sunt deja planificate călătorii și întâlniri importante. Ar fi fost vizita inaugurală a lui Scholz în SUA și, mai important ar fi fost o oportunitate pentru cei doi lideri de a-și coordona îndeaproape pașii comuni în fața amenințării acute a unui posibil război. Ambii caută acum o nouă întâlnire. Este posibil ca întâlnirea să nu aibă loc până la mijlocul lunii februarie. Germania este unul din pionii europeni în sancționarea Rusiei care-și joacă propria carte.

Cum poate Occidentul să-l pedepsească pe Putin fără să se împuște în picior?

SUA și Europa speră să folosească sancțiunile pentru a-l împiedica pe președintele rus Vladimir Putin să invadeze Ucraina. Dar astfel de măsuri punitive nu sunt întotdeauna previzibile și, uneori, pot fi un bumerang și pot provoca pagube imense acasă. Când vine vorba de alegerea cuvintelor, Occidentul este complet de acord. Când trebuie să se ia măsurile atunci lucrurile scârțiie. Un atac rusesc asupra Ucrainei ar avea „consecințe politice” și un „preț greu”, insistă atât Washingtonul, cât și Bruxelles-ul. Reprezentantul șef al politicii externe al Uniunii Europene, Josep Borrell, a declarat recent că blocul pregătește un „set complet de sancțiuni” împotriva Moscovei. Însă problema este atunci când consecințele unor astfel de măsuri punitive pentru economia rusă nu sunt întotdeauna previzibile, iar prejudiciul adus propriilor economii poate fi semnificativ.  Ca să înțelegeți va dau două exemple. Primul este că aproximativ 55% din gazul natural al Germaniei provine din Rusia. Teoretic, Berlinul ar putea apela la alte țări pentru ajutor în cumpărarea de gaz natural lichefiat, dar nu există suficiente terminale de gaz natural lichefiat (GNL) în Europa și niciunul în Germania. În același timp, prețurile la gazul lichefiat ar crește vertiginos. Depozitele germane sunt mai goale decât au fost în anii precedenți și pentru că piețele au fost liberalizate, guvernul nu are prea multe pârghii pentru a contracara asemenea presiuni ale prețurilor. Al doilea exemplu se referă la scoatere Rusiei din sistemul de plăți transfrontaliere SWIFT, coloana vertebrală a sistemului financiar. Aceasta poate avea un impact imediat deoarece peste 11000 de bănci din 200 de state folosesc rețeaua. Ar fi o „bomba nucleară”, spune ministrul finanțelor german, care ar opri fluxul transfrontalier de numerar și de mărfuri. Exportul de mărfuri din Europa către Rusia nu ar mai putea fi plăti iar importurile de gaze din Rusia s-ar opri. Comerțul Europei cu Rusia este de nouă ori mai mare decât cel al Statelor Unite. Băncile europene au creanțe de 56 de miliarde de dolari asupra rezidenților ruși. Europa preia 48% din exporturile rusești de petrol și 72% din exporturile rusești de gaze naturale. Prin urmare Europa are o pârghie economică mult mai mare de exercitat când vine vorba de Rusia. Prețurile gazelor naturale sunt aproape de niveluri record. Costurile pentru încălzirea unei locuințe europene a crescut cu peste 100% față de acum un an. Companiile de utilități se luptă pentru finanțare. Furnizorii de energie se confruntă cu falimentul. Șomajul în UE a fost de aproximativ 7% în noiembrie 2021, iar în Franța, este aproape de 8%, și urmează alegerile prezidențiale. În Spania și Grecia, șomajul a fost de peste 13%. Analiștii financiari proiectează riscuri majore ale deținătorilor de obligațiuni din Vest din cauza situației Rusiei. Și cu toate aceste sancțiuni posibil a fi aplicate Rusiei există.

Pentru Rusia Beijingul joacă acum un rol cheie în contracararea sancțiunilor încă din 2014, oferind Rusiei acoperire pentru acțiunile sale în Ucraina și asigurând că Occidentul nu poate izola Rusia. Astfel chinezii au oferit un împrumut de 12 miliarde de dolari pentru un proiect de gaz natural lichefiat din Siberia. Comerțul Rusia-China a atins noi cote maxime: în 2020 China a importat 31% din exporturile rusești de petrol. Având în vedere tensiunile generale chino-americane, președintele chinez Xi Jinping ar putea foarte bine să vadă o valoare strategică în a juca această etapă a marelui triunghi al puterilor nucleare.

Puterea semiconductoarelor

Este incontestabil că economia Rusiei ar fi lovită puternic dacă Occidentul ar reduce livrările de microcipuri către Moscova ca răspuns la o invazie. O astfel de mișcare ar fi dăunătoare industriei aeronautice și industriei militare, ambele fiind cheie pentru exporturile rusești. Măsurile suplimentare aflate în discuție includ limitări ale livrărilor de piese necesare construcției de avioane de război și rachetelor. Chiar și semiconductori simpli, care costă doar câțiva euro fiecare, ar putea servi drept pârghie importantă. Industria globală a cipurilor este dominată în mare măsură de companii din SUA și din țări aliate, fabrici situate în SUA, Europa, Taiwan și Coreea de Sud. Cu sancțiunile sale împotriva Huawei, SUA au demonstrat deja cât de eficient pot fi folosite cipurile ca armă împotriva rivalilor. De când administrația fostului președinte Donald Trump a limitat exportul de procesoare către Huawei, pentru smartphone-uri, vânzările companiei de tehnologie chineze au scăzut. Rusia găzduiește foarte puține fabrici, în mare parte vechi, și se bazează foarte mult pe brevete occidentale. Producătorul de computere IRU, de exemplu, care lucrează la dezvoltarea unui computer desktop realizat integral în Rusia, își importă procesoarele din Taiwan. Totuși, ar dura câteva luni pentru ca un boicot de cipuri să aibă un efect mare.

Ce vrea Vladimir Putin?

Rose Gottemoeller fostul Subsecretar de Stat american pentru Controlul Armamentelor și Securitate Internațională declara: „Lui Putin îi pasă de întâlnirile cu Biden”. Probabil asta va fi soluția de ultimă instanță o nouă întâlnire a celor doi. La ora actuală Putin nu are loc de manevră. El simte că SUA este divizată politic, că unitatea NATO este fragilă, cu Franța și Germania ezitante. Rezervele financiare ale Rusiei sunt importante la ora asta și pot evita colapsul pentru o perioada limitată de timp.

De la conservatorul Aleksandr Soljenițîn la reformatorul liberal Mihail Gorbaciov, liderii ruși au considerat Ucraina ca fiind legată fundamental de Moscova. Primii doi președinți ai Ucrainei, deși afirmau noua independență a țării, au avut grijă să nu se rupă prea tare de Moscova. Potrivit unui recensământ efectuat în 2001, aproape 30 la sută din populația țării vorbea limba rusă ca primă limbă.

Dilema lui Putin este că Ucraina scapă, cu încetinitorul, din strânsoarea Rusiei. Țara a devenit pro-occidentală. Putin este conștient că o invazie rusă totală ar crea o Ucraina permanent anti-rusă. Să fim bine-înțeleși, pentru Occident, Ucraina este o cauză bună, dar nu centrală pentru marea sa strategie. Pentru Putin, este un interes național cheie al Rusiei. Opinia mea este ca dacă negocierile vor eșua Rusia va anexa cele două provincii din estul Ucrainei Donețk și Lugansk pe care separatiștii l-au proclamat deja „republici populare”. Moscova a folosit deja aceeași abordare cu Georgia, unde Rusia a recunoscut cele două părți ale țării dominate de ruși, Osetia de Sud și Abhazia, ca state independente. Mulți se întrebă de ce face Putin asta acum? Pentru că vede că NATO creează o alianță de facto cu Kievul. În același timp, Putin este conștient de faptul că acesta este un moment de forță rusă. Este un moment în care există o criză energetică în creștere în întreaga lume iar Rusia și-a consolidat poziția de superputere energetică. Între timp, Ucraina, care a primit aproximativ 2,5 miliarde de dolari anual pentru a permite gazului rusesc să circule prin țara sa, ar putea observa că veniturile vor scădea dacă Nord Stream 2, o conductă concepută să tranziteze mai mult gaz rusesc direct în Germania și Europa, este certificată. În aceste circumstanțe, sancțiunile împotriva Rusiei ar putea declanșa o criză energetică în Europa de amploarea crizei petrolului din anii 1970, pe care niciun guvern european nu și-ar dori-o. Putin nu se angajează într-un aventurism nesăbuit. El își asumă riscuri, dar a calculat cu grijă șansele. Chiar acum, acestea sunt în favoarea lui.

La loc comanda!

Dacă președintele rus Vladimir Putin nu are intenția de a invada Ucraina, cu siguranță are un mod amuzant de a o arăta. Aproximativ 170.000 de soldați ruși rămân în masa la granița celor două țări iar un exercițiu militar comun ruso-belarus programat pentru februarie poziționează și mai multe forțe în nordul Ucrainei, adăugând un alt potențial vector de atac. Oficialii ruși continuă să nege că o invazie este iminentă, dar există un sentiment palpabil de presimțire în Europa și la Washington că continentul se află în pragul a ceea ce ar fi primul său conflict interstatal major de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Evoluția crizei este dată de imprevizibilitatea lui Putin. El știe că Ucraina nu va mai adera la NATO dar continuă să joace cărțile războiului. Inclusiv Lukașenko și-a schimbat atitudinea. Amendamentele pe care le promovează în noul proiect de constituție al Belarusului, accentuează campania Kremlinului de aprofundare a controlului Rusiei asupra Belarusului, eliminând clauza din actuala constituție conform căreia Belarus este un stat „neutru” și o zonă fără arme nucleare. Pe 30 noiembrie 2021 Lukașenko s-a oferit să găzduiască arme nucleare rusești în Belarus, indicând un posibil efort rusesc de a desfășura astfel de arme, arme nucleare tactice sau strategice, așa cum erau amplasate în timpul erei sovietice. Belarus va adopta probabil această nouă constituție într-un referendum controlat în februarie 2022. După, aprobarea constituției, evoluțiile militare ale Kremlinului în Belarus vor continua.

Unii, inclusiv din conaționali noștri, își doresc războiul deși poate că nu știu ce însemnă. Dar, așa cum au învățat liderii aliați în Afganistan și Irak, superioritatea militară nu este o garanție a atingerii obiectivelor politice. O invazie și o ocupație rusă îndelungată a teritoriului ucrainean ar fi costisitoare – atât pe teren, cât și ca urmare a sancțiunilor economice americane și europene pe care le-ar suporta – și ar risca să devină o mlaștină pentru invadatori.

Ne aflăm într-o zonă gri unde măsurile active pe care le găsim în cărțile de instruire ale spionajului rus încep să-și facă apariția la Kiev (asaltul Parlamentului, atacurile cibernetice).  Kremlinul are un istoric îndelungat în astfel de activități, datând din Războiul Rece și, mai recent, incluzând hack-ul de e-mailuri de la oficiali de top ai Partidului Democrat în timpul campaniei prezidențiale din 2016, o operațiune pe care autoritățile americane au atribuit-o serviciului de informații militare ruse. Construcția pe care Putin a realizat-o de-a lungul graniței amplifică orice acțiuni pe care Rusia a decis să le întreprindă înainte de o invazie, păstrând în fundal amenințarea unui război la scară largă. Însă intenția Rusie de a atac este în „ceață”. În opinia mea ideea din spatele mișcărilor Rusiei nu este de a porni un război împotriva Ucrainei, ci de a folosi o demonstrație de putere militară pentru a aduce Statele Unite la masa negocierilor pentru a discuta problemele de securitate în Europa, inclusiv cele legate de Ucraina.

Vladimir cel Mare [4] are o statuie în Kiev singura rămasă în picioare din timpul lui Stalin când toate celelalte au fost distruse. Monumentul Sfântului Vladimir, așa cum este numit la Kiev, a fost construit în 1853. Este situat pe dealul Sfântul Vladimir, malul drept, abrupt, al Niprului. Pe 4 noiembrie Patriarhul Rusiei Kirill alături de președintele Putin a sfințit o statuie similară cu cea de la Kiev ridicată pe terenurile de lângă Kremlin. Prințul Vladimir cel Mare este revendicat atât de Rusia cât și de Ucraina.  Statuia, de 16 m înălțime, a fost inaugurată de Ziua Unității Naționale – o sărbătoare națională reînviată de președintele Putin în 2005. Sfântul Vladimir – numit Sfântul Volodimir în Ucraina – a convertit Rusia Kieveană la creștinism în 988. Istoria a fost întotdeauna apanajul manifestărilor Kremlinului. Deci ce vrea Putin? Putin nu vrea restaurarea URSS vrea o soluție imperială pentru Rusia!

[1] Nina Hrușciov- fata fostului secretar general al Partidului Comunist al URSS care actualmente predă politică internațională la New School din New York City.

[2] E-8C Joint Surveillance Target Attack Radar System (Joint STARS/JSTARS) este un avion al United States Air Force (USAF) de tip comandă și control. A fost construit dintr-un avion Boeing 707. E-8C JSTARS are un sistem de detecție cu radiolocație.

[3] Un detașament al Forțelor Armate Italiene a sosit pe 15 decembrie 2021 în țara noastră pentru a face politie aeriană. Este dislocat la Baza Aeriană 57, Mihail Kogălniceanu. Detașamentul italian este format din aproximativ 140 de militari, piloți și personal tehnic, şi patru aeronave Eurofighter Typhoon. Timp de patru luni, alături de militarii români, vor apăra spațiul aerian al țării noastre. România se apără acum cu bătrânele MiG-uri 21 Lancer (avioane modernizate) şi prima escadrilă de aeronave F-16. Typhoon-ul italienilor este net superior celor două. Un avion de generația a 4-a cu rază mare de acțiune şi proiectat să fie încărcat cu mai mult armament şi muniţie decât F-16. Foarte important este că Typhoon-ul are 2 motoare, deci anduranță mult mai bună. Eurofigher-ul este destinat misiunilor clasice, dar şi atacurilor la sol, interceptare şi are protecție antiradar. În plus, are un sistem de autoapărare împotriva rachetelor sol-aer şi poate fi alimentat în zbor. MiG-ul 21 este primul interceptor supersonic. Avion de luptă sovietic, MiG-ul a fost conceput, încă din 1959, pentru misiuni scurte. Decolare, lansare rachete, revenire la bază. Puține state îl mai folosesc acum. Noi, polonezii şi indienii.

[4] Vladimir I, alternativ Volodimir I, numit și cel Sfânt, cel Mare, cel Asemeni Apostolilor