Bine ca suntem în NATO. Este pentru prima dată în istorie când avem garanții solide de apărare a țării atât de la NATO cât și de la partenerii strategici americani. Cei mai în varstă mă vor contrazice vorbind de 1968, când chinezii ne-au garantat libertatea. Premierul chinez de atunci, Ciu Enlai, a venit personal la Ambasada României la Beijing (deși în program era ministrul de externe chinez), cu prilejul zilei de 23 august și a garant libertatea Românie în fața ambasadorilor prezenți, adică a celor care au mai rămas după ce ambasadorul sovietic și-a luat jucăriile și colegii socialiști și a plecat. Au fost conduși către poartă de atașatul militar român. Ca să nu rătăcească drumul!

Evoluțiile militare în estul Europei datorate crizei din Ucraina continuă. Pentagonul va trimite 2000 de militari în Polonia și alți 1000 de militari în România. Toate aceste operațiuni sunt sub steag NATO (se derulează conform planurilor operaționale deja elaborate pentru un caz de criză) și se alătură trimiterii de echipamente militare nave și avioane din țările Occidentale aliate în toate țările din flancul estic. Majoritatea trupelor sunt americane pentru că America este garantul securității europene. La apogeul desfășurării trupelor americane după cel de-al Doilea Război Mondial, la sfârșitul anilor 1950, în Europa erau aproximativ 430000 de soldați (trei divizii SUA), staționați în locuri precum Germania de Vest și Marea Britanie.

În 1989, la finele Războiului Rece, Statele Unite aveau 248621 de trupe permanente staționate în Germania de Vest, 27639 în Regatul Unit, 15706 în Italia și 3382 în Grecia. Până în septembrie 2021, numărul trupelor a scăzut, prin retragerile succesive ordonate de președinții Bush, Obama și Trump, la 35457 în Germania, 9563 în Regatul Unit, 12434 în Italia și 429 în Grecia. Totul s-a derulat în jurul amenințărilor sovietice și apoi ale celor rusești, amenințări ciclice. Astfel acum Rusia a tras o nouă Cortină de fier pe flancul estic de la Marea Baltică la Marea Neagră precedenta fiind în mijlocul Europei pe coridorul german Fulda.

Cei 1000 de militari americani sunt deja dislocați în Germania iar acum se îndreaptă spre România (Regimentul 2 de Cavalerie -Dragoons- are cartierul general în Rose Barracks din Vilseck, Germania). Unitatea mecanizată de mașini blindate Stryker acărei deviza este „Toujours Pret” va suplimenta cei 900 de militari aflați la Baza Mihail Kogălniceanu. Este unitatea ca în 2017 a mărșăluit prin Europa de la est la vest și a participat la exercițiul Saber Guardian, inclusiv în România, cu circa 820 de militari și 222 vehicule.

În România mai sunt 4000 de militari NATO în diferite poziții militare, dislocați pe teritoriul țării în special la Brigada Multinațională Sud-Est de la Craiova. Comandamentul Brigăzii Multinaționale Sud-Est de la Craiova are misiunea de a asigura comanda şi controlul unei operații NATO de tip Articol 5 – apărare colectivă – de nivel brigadă, pentru a contribui la securitatea teritorială şi a populației din sud-estul continentului european. Președintele Biden a aprobat dislocările de trupe americane în estul Europei ceea ce denotă ca America încă se ocupă de securitatea țărilor europene de a pivotat în Indo-Pacific cu toate forțele. În același timp Kremlinul, care încă urmează calea diplomatică, a anunțat pe 2 februarie că va da detalii când şi dacă șeful statului rus Vladimir Putin va discuta cu premierul britanic Boris Johnson şi că preşedintele Rusiei este dispus să discute cu oricine, inclusiv cu cei ”de-a dreptul derutați”, așa cum transmite Reuters.

Este o deruta între liderii europeni? Se pare că da. Îți vine să râzi când vezi Kremlinul la butoanele geopolitici europene. Politicieni de rang înalt din Marea Britanie Polonia și Olanda au vizitat Ucraina pentru un dialog cu președintele Zelenski în timp ce acesta a lăudă sprijinul acordat de Occident și critica declarațiile lui Biden. Frica europenilor nu se rezuma la criza ucraineană. Ea se referă la reîmpărțirea zonelor de influență în Europa și la recalibrare forțelor militare ale NATO și ale Federației Ruse. În criza ucraineană raportul forțelor militare așezate față în față este de 9 la 1 pentru Rusia. Nu mai vorbim de raportul de echipamente militare care este net defavorabil ucrainenilor. Dovezile despre intenția aparentă a lui Vladimir Putin de a reinvada Ucraina sunt destul de cunoscute. Ele au fost devoalate de înalți oficiali de la Washington și Londra în ultimele săptămâni deși în ultimele zile președintele Ucrainei a acuzat vestul de provocare a rușilor. Nu cuva el a fost ales de cetățenii ucraineni să facă pace la granița cu Federația Rusă? În esență, Putin vrea să supună Ucraina odată pentru totdeauna. Rusia încearcă să transforme Ucraina într-o zonă tampon cu suveranitate limitată pentru a se proteja împotriva extinderii NATO și a presupuselor invadări străine. Obiectivul strategic minim al Moscovei este implementarea deplină și cuprinzătoare acordurilor de la Minsk 2 de la crearea unui „statut special pentru Donbas” până la federalizarea țării, precum și a solicitării „niciun angajament de aderare” din partea NATO pentru Ucraina și Georgia. Oportunitatea este dată de Pivotul Asia pentru America și lipsa unei triade de conducere a Europei.

„…Nu putem suna întotdeauna la ușa Biroului Oval când există probleme în cartierul nostru?” – Jaap de Hopp Schefer

Declarații fostul secretar general NATO, Jaap de Hoop Scheffer sunt explicite pentru situația actuală. El a spus ca Europei îi lipsește un consens cu privire la politica față de Rusia și s-a pronunțat în favoarea binomului Franța-Germania care trebuie să-și asume un rol de lider în politica europeană de apărare-argumentând în același timp că Regatul Unit nu poate fi trecut cu vederea. El susține: „Ar trebui ca Europa să realizeze în sfârșit că nu putem suna întotdeauna la ușa Biroului Oval când există probleme în cartierul nostru?” Despre aceasta, fostul lider NATO a mai spus: „Macron are mare dreptate”(n.A.G. în ceea ce priveste autonomia strategica și armata europeană). Cât privește Berlinul Scheffer a spus că este timid poate și din motive istorice, „există multă neutralitate în ADN-ul Germaniei”. Fostul lider NATO a apreciat importanța Regatului Unit atunci când vine vorba de aspirațiile de apărare ale Europei: „Dacă vrem să proiectăm hard power ca europeni, unde am fi fără Marea Britanie? Nicăieri.” În concluzie el a menționat că deși „Afganistanul a fost cum a fost, SUA rămâne grantul securității europene”. El a mai spus că trebuie să gândim, ca europeni, la o posibilă întoarcerea lui Donald Trump sau a unei clone a lui la Casa Albă. Apelul la o politică rațională este evident. Europa a beneficiat ani la rând de umbrela de securitate a SUA sub care democrațiile occidentale și cele central și est europene, în ultimii 30 de ani, s-au dezvoltat și au prosperat. Putin a scos săbiile pe masă și vrea să reîntoarcă geopolitica europeană înainte de 1997 la un nou Război Rece.

Vești bune și vești rele!

Ce nu se înțelege? Vad că apar în mass media tot felul de domnișoare care ne explică cum va ataca Putin și cum trebuie să răspundem noi. Mai să fie! Dar fetele astea nu au nici cele mai elementare elemente de artă militară, nu mai vorbesc de elemente de geopolitică. Nu se înțelege că se face o nouă reîmpărțire a sferelor de influență sau oare așteptați ca Blinken și Lavrov să iasă de mană și să spună acest lucru? Xi a ordonat cel mai mare raid aviatic asupra Taiwanului acum o săptămână. Probabil în cinstea deschiderii Jocurilor Olimpice de Iarnă. Noroc că mai avem și vești bune. Pescarii irlandezi, care deși nu sunt în NATO, îmblânzesc ursul rus. Când ministrul irlandez de externe Simon Coveney și-a informat colegii de la Bruxelles cu privire la planurile Rusiei de a efectua teste militare la 240 de kilometri în largul coastei de sud-vest a Irlandei, în zona economică exclusivă a țării, el a spus că Dublinul nu are mijloace de a le împiedica, cu excepția exprimării în public a nemulțumirii. Dar, la mai puțin de o săptămână, Rusia a anunțat că va muta exercițiile din zonă – o schimbare datorată în parte muncii unui grup de pescari care s-au întâlnit cu ambasadorul rus în Irlanda și au adus cazul lor în mass-media din lume. A fost o experiență de tipul David versus Goliat care a ascuns în spatele ei un secret militar. Prezența cablurilor subacvatice care leagă Europa și America în zona în care urmau să aibă loc exercițiile. Șeful forțelor armate ale Marii Britanii, amiralul Sir Tony Radakin, a avertizat că activitatea submarinelor rusești amenință cablurile subacvatice care sunt esențiale pentru sistemele de comunicații din întreaga lume. Rusii sunt consecvenți cu operațiunile militare care le aduc beneficii.

Reluarea discuțiilor în formatul Normandia (N4)

Macron a preluat președinția UE și se ocupă de autonomia strategică a Europei prin finalizarea conceptului Busola Strategică Europeană[1] în perioada președinției franceze. În același timp a preluat și comanda Forței de Reacție Ultra-rapidă (Very High Readiness Joint Task) alcătuită din 5000 de militari și care face parte din Forța de Reacție Rapidă a NATO. De asemenea Parisul vrea să disloce forțe militare pe teritoriul României în lumina cerințelor planurilor operaționale ale NATO (Parisul a retras forte speciale din Mali pe care le va redistribui în teatrul de operațiuni din Europa de est). Printre multe lucruri importante demarate la începutul anului în Europa, Parisul a redeschis dialogul în format Normandia referitor la Ucraina. La aceste discuții, oficialii din cele patru țări s-au reangajat la un acord de încetare a focului convenit inițial în iulie 2020, potrivit unui comunicat emis de Ambasada Franței. De asemenea, au convenit să se reîntâlnească peste două săptămâni la Berlin. Este oare un răgaz pentru Kiev? Așa se pare, o pauză pentru discuții diplomatice. Vestea proastă este că rușii susțin în continuare faptul că Kievul trebuie să se angajeze direct în discuții cu împuterniciții rușilor din Donețk și Lugansk, în loc să negocieze direct cu Rusia. Este dorința exprimată de Putin și în fața lui Merkel acum 3 ani cât și în fața lui Macron inclusiv acum câteva zile la convorbirea telefonica dintre cei doi. Discuțiile pe margine Acordului de la Minsk au durat 8 ore și jumătate la finalul cărora cei prezenți au dat publicității o declarație comună prin care se stipula „respectarea necondiționată a încetării focului… indiferent de diferențele privind alte aspecte legate de implementarea acordurilor de la Minsk.” De remarcat că în culise s-a vorbit despre dorința lui Macron și a lui Scholz de a organiza un summit cu participarea liderilor N4. La auzul acestor zvonuri consilierul președintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Kozak, a declarat că nu va avea loc un summit la nivelul liderilor înainte de a se ajunge la un „acord” cu privire la statutul legal al Donbasului și la alegerile din regiune. În „DefenseRomania.ro” a fost publicat interviul dat de către șeful misiunii diplomatice ucrainene la București, Păun Rahovei. Acesta vorbește de moartea „Acordurilor de la Minsk” dacă rușii înarmează separatiști(!?). Exprimă el părea lui Putin sau o realitate crudă din teren? Păi nu-i înarmează și îi antrenează rușii pe separatiști ucraineni din 2014 încoace? Lăsând la o parte ajutorul de 12 miliarde de dolari acordat de Putin așa numitelor republici Lugansk și Dombas și decretul de echivalare a bunurilor care sunt schimbate în comerțul dintre ele și Rusia. Ca să nu mai vorbim de acordarea cetățeniei ruse ucrainenilor din zonă. Și apoi mai este faptul niciodată explicat de autoritățile de la Kiev a prezenței în luptele din 2015 a cecenilor din ISIS. Ce m-a surprins în documentarea pentru acest material au fost câteva elemente din anii 2014 pe care le-a gasit în presa străină la semnalarea colegului Hartman. În 2015 în luptele de la Mariupol au luptat 3 batalioane islamice[2] de voluntari din aproximativ 30 de unități de voluntari conform New York Times (2015)[3]. Batalioanele islamice au fost dislocate în zonele cele mai fierbinți. Mariupol este un port maritim strategic și un centru industrial pe care separatiștii l-au râvnit încă din 2014 dar s-au oprit inexplicabil la 14 km de intrarea în oraș.

Criza de la granița cu Ucraina devoalează și alte aspecte al comportamentului guvernului de la Kiev și îmi aduc amintit numai despre blocajul din Consiliul NATO-Ucraina care s-a datorat Ungariei. Ungaria s-a opus adoptării unei declarații comune a ambasadorilor statelor membre ale NATO cu privire la Ucraina, ca urmare a adoptării de către Parlamentul de la Kiev a unei noi Legi a educației. Votată la începutul lunii septembrie 2017 şi promulgată de preşedintele de la acea vreme, Petro Poroşenko, noua lege a introdus sistemul de 12 clase în Ucraina şi extinderea utilizării limbii ucrainene în sfera educației. Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a spus că țara sa nu este pregătită să sacrifice interesele unui număr de 150000 de etnici maghiari din vestul Ucrainei de dragul unor considerente geopolitice, scria Agerpres la vremea respectivă.

Putin „întâlnire de taină” cu Orban!

Relațiile Rusie cu Ungaria s-au devoalat printre zâmbete camaraderești ale lui Orban și Putin la recenta întâlnire de la Kremlin. O întâlnire reciproc avantajoasă. Pentru Putin întâlnirea a arătat că relațiile cu Europa sunt deschise, pentru Orban urmează alegerile din aprilie. Este a 12 întâlnire dintre cei doi. Orban a spus: „Noi doi avem cea mai lungă amintire despre relația dintre Uniunea Europeană și Rusia”. Orban s-a dovedit un sol de pace al Bruxellesului, cu care Budapesta și Varșovia sunt în confruntare, referitor la suspendarea fondurilor europene pentru nerespectarea statului de drept, așteptând decizia Curții de Justiție a UE (CJUE), verdictul acesteia urmând a fi dat pe 16 februarie. Orban, la rândul său, a descris vizita sa drept o „misiune de pace”. Și, pretinzând, pentru moment, mantaua de purtător de cuvânt al UE, el i-a spus lui Putin: „Nici un singur lider al Uniunii Europene nu vrea război și conflict”. „Suntem pregătiți pentru un acord rezonabil”, a spus Orban. Putin, la rândul său, a lăudat rolul lui Orban în dezvoltarea relațiilor puternice cu Rusia și a trâmbițat prețurile scăzute la gaze pe care Ungaria le plătește datorită contractelor pe termen lung. Comisia Europeană a cerut țărilor membre UE să nu semneze astfel de acorduri pe termen lung de teamă că vor împiedica eforturile de reducere a utilizării combustibililor fosili în lupta împotriva schimbărilor climatice. Însă liderul ungar a declarat că i-a cerut lui Putin să mărească volumul de gaz furnizat în cadrul acordului pe termen lung al țărilor. Singurul lucru care i-a desparți pe cei doi lideri a fost o masă lungă unde s-au purtat discuțiile, în rest cei doi sunt …prieteni de familie. „În viața mea nu am mai stat niciodată la o masă atât de lungă”, a spus într-un mod șugubăț liderul ungar.

Președintele rus Vladimir Putin a acuzat SUA că „își ignoră” cerințele de securitate, în timp ce a apărut alături de prim-ministrul Ungariei Viktor Orban la conferința de presă de la Moscova, după discuțiile cu Orban. Întâlnirea celor doi a durat aproape cinci ore. Ceea ce este interesant că la conferița de presă cu președintele rus, Orban a declarat că a fost de acord cu afirmațiile lui Putin și că cererile sale față de Occident și față de NATO și Ucraina sunt „normale”. Premierul Viktor Orban s-a consultat luni seară, pe 1 februarie, cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la telefon, vorbind de la Moscova. Potrivit MTI, premierul l-a informat pe Stoltenberg despre viitoarele sale discuții cu președintele rus Vladimir Putin programate pentru acea după-amiază. Premierul Orban și Stoltenberg au discutat despre situația de securitate de-a lungul graniței ruso-ucrainene și au amintit măsurile pentru reducerea tensiunii și soluționarea disputelor printr-un dialog.

Tot acest moment îmi aduce aminte de criza Gripei aviare din 2021 când la Beijing singurul oficial occidental care a aterizat a fost Adrian Năstase. Vă place sau nu a fost un act de curaj care putea să aducă beneficii economice substanțiale la ora aceea când nu eram membrii nici NATO și nici UE.

Format trilateral Polonia – Ucraina – Marea Britanie

Vizitele premierilor britanic și polonez la Kiev au dus la o soluție imediată și anume un parteneriat trilateral între cele trei țări. Este o nouă inițiativă diplomatică, de data aceasta între cei trei. Toate cele trei țări sunt în discuții pentru a semna un document trilateral într-un termen scurt. Amândouă țările, Polonia și marea Britanie au oferit sprijin în echipamente militare și consilieri Ucrainei. Anglia a trimis 2000 lansatoare de rachete antitanc (Next Generation Light Anti-tank Weapons sau NLAWs) și 30 de militari de elita pentru antrenarea trupelor ucrainene.

„Gândacul cu mustață” în serialul televizat „Servitorul poporului”

Ceea ce vreau să subliniez în rândurile următoare este rolul Turcie în conflictul Ucrainian. Un rol de mediator pe care Erdogan și-l dorește. Ocuparea Crimeei de către Rusia în 2014 a fost un semnal de alarmă pentru Turcia. De ce? Pentru că a redus controlul Turciei asupra Mării Negre. În multe privințe, Ucraina și Turcia sunt parteneri naturali. Interesul lor comun de a controla expansionismul rus își are rădăcinile în istorie. Acesta începe încă din secolul al XV-lea, când Hanatul Crimeei a devenit vasalul otomanilor. În secolul al XVI-lea, Roxelana, o sclavă din Rohatin, din vestul Ucrainei, a devenit favorita lui Suleiman Magnificul. Timp de câteva decenii, Sublima Poartă a domnit peste mari bucăți din sudul Ucrainei într-un șir de alianțe cu cazacii ucraineni împotriva regilor polonezi și a țarilor ruși.

Pe vremea când juca în serialul televizat „Servitorul poporului”, serial care l-a propulsat în scaunul prezidențial, actorul Zelenski, neștiind ce urma, l-a batjocorit pe Erdogan făcându-l, conform scenariului, „gândacul cu mustață”. Primul președinte evreu al Ucrainei îl privește acum pe Erdogan ca pe un tată. Erdogan își asumă cu regularitate riscurile. Dar este pragmatic. El a refuzat să se alăture sancțiunilor SUA și UE împotriva Rusiei după ocuparea Crimeei. Nu s-a dus la seminarul Platforma Crimeea desfășurat la Kiev în septembrie 2021, trimițând în schimb pe ministrul său de externe, Mevlut Cavusoglu. Turcia vrea să-și restabilească valoarea strategica în fața Occidentului. Va reuși să negocieze criza? Vedem după vizita sa la Kiev. Turcia, dacă nu ar fi în NATO, nu și-ar permite să testeze limitele rușilor în locuri precum Libia și Siria. Dar Ucraina este linia roșie a lui Putin și Erdogan este conștient că nu poate împinge prea departe această linie, ultimul lucru pe care Washington-ul își dorește este ca Turcia să ofere Rusiei un pretext oarecare pentru a ataca Ucraina. Un motiv ar fi dronele turcești Bayraktar livrate Ucrainei. Anul trecut Ucraina a folosit una din drone, îndreptată nu asupra separatiștilor ci asupra unui obuzier D30, interzis de Acordul de la Minsk, care bombarda pozițiile ucrainene. Putin a numit mișcarea o provocare într-un apel telefonic cu Erdogan. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, l-a avertizat pe Cavusoglu, într-un apel ulterior, să ia îngrijorările Moscovei cu privire la „militarizarea” Ucrainei „cât mai în serios posibil”. Vă mai aduceți aminte conflictul turco-rus atunci militari turci au doborât un avion de luptă rusesc iar răspunsul a venit la dublu, avioanele rusești au lovit poziții turcești în provincia Idlib, deținută de rebeli pro turci, din nordul Siriei, ucigând 37 de militari turci. Un control suplimentar rusesc asupra Ucrainei ar însemna și mai mult dominația rusă asupra Mării Negre. Acest fapt ar pune presiune pe Turcia să acționeze alături de SUA și Europa în a sancționa Rusia. Rusia a fost a 10-a cea mai mare piață de export a Turciei în 2021 și își aprovizionează aproximativ 40% din necesarul de gaze naturale, inclusiv prin conducta TurkStream lansată recent. Partea turcească a unei conducte care transportă gaz rusesc prin Ucraina și mai departe către Turcia și Bulgaria rămâne acum inactiv, slăbind Kievul de relevanță strategică și taxele de tranzit. Turcia a devenit anul trecut al cincilea partener comercial al Ucrainei, volumul atins, un record de 5 miliarde de dolari. Cel mai mare furnizor de telefonie mobilă din Turcia, Lifecell, a investit peste 3 miliarde de dolari de la lansarea operațiunilor la Kiev în urmă cu 13 ani. Această cifră reprezintă 95% din totalul investițiilor turcești în Ucraina.

Relațiile nevăzute ale clericilor ortodocși

Niciodată menționat, dar cu o semnificație simbolică, este sprijinul nevăzut al Turciei pentru decizia Bisericii Ortodoxe din Ucraina de a se despărți oficial biserica ortodoxă rusă după o comuniune de 300 de ani. Separarea a fost aprobată de Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului. Patriarhia din Istanbul este considerată „primul dintre egali” dintre bisericile ortodoxe din lume. Patriarhia Moscovei a fost singura patriarhie ortodoxă recunoscută atât în ​​Rusia, cât și în Ucraina și asta a făcut-o deosebit de utilă Kremlinului. Deși Kirill I a personificat ideea unei comunități ruse, inclusiv Rusia, Ucraina și Belarus despărțirea a înfuriat Moscova. Patriarhia Constantinopolului nu are statut juridic în Turcia modernă, dând guvernului o putere nelimitată pentru a se amesteca în treburile sale. Prin urmare, Ankara ar fi putut împiedica predarea oficială la Istanbul, în ianuarie 2019, a Cartei de independență de către Bartolomeu tânărului mitropolit Ephiphanus I al Kievului. Nu a fost așa. Biserica Ortodoxă Rusă a răspuns prin întreruperea tuturor legăturilor cu Constantinopolul. A fost una dintre cele mai mari rupturi din istoria creștinismului.

Cu cine se „culcă” în minte Scholz?

Cancelarul german Olaf Scholz se confruntă cu prima sa criză, din cauza apropierii partidului său de Rusia lui Putin. Asta, într-un moment în care Occidentul dorește unitatea în sprijinul Ucrainei. Olaf Scholz trimite de câteva săptămâni mesaje contradictorii cu privire la tensiunile ruso-ucrainene. Bâlbâielile SPD față de politica externă legată de Rusia duc la o imagine negativa a Germaniei. Uneori amenință Moscova în cazul unei invazii ruse în Ucraina, alte ori vorbește despre efectele cumpărării a 55% necesarul de gaz din Rusia. Guvernul lui Olaf Scholz, aflat la putere de mai puțin de două luni, a atras critici severe și din partea Ucrainei și a statelor baltice pentru refuzul său de a livra arme la Kiev. Berlinul trimite 5000 de căști. Probabil urmează păturile de campanie(!?). Să ne explica: expresia din titlu circulă la Washington referitor la relația lui Scholz cu Putin. Viitorul gazoductului germano-rus Nord Stream II, construit deja prin Marea Baltică, și care așteaptă autorizația de punere în funcțiune, cristalizează disensiunile, deoarece mulți îl văd ca un instrument al dependenței geopolitice a Germaniei de Kremlin. Unul dintre principalii lideri ai acestui proiect controversat, care stârnește furia Washingtonului și a țărilor din Europa de Est, este nimeni altul decât fostul cancelar social-democrat Gerhard Schröder. Atitudinea conciliantă a SPD față de Rusia provine din „Ostpolitik” promovată de cancelarul Willy Brandt în anii 1970 și poate din afinitățile estulului comunist german în special cel al fostei Germanii de Est. Această strategie a contribuit în cele din urmă la reunificarea Germaniei în 1990. Ea rămâne adânc înrădăcinată în ADN-ul social-democrat și chiar național. A fost continuată, cu unele ajustări, de cancelarul conservator Angela Merkel, criticată și ea deseori pentru apropierea de Vladimir Putin. Să nu uitam ca Merkel avea în cabinetul său portretul Ecaterinei[4] cea Mare.

„Sledgehammer” (lovitura de ciocan)

Nu, nu vorbim de „operațiunea de curățare” a societăți turce de opozanți lui Erdogan, vorbim de sancțiunile americane împotriva Moscovei. Sancțiunile dure ale SUA împotriva Rusiei ar putea într-adevăr să „usture”. The New York Times vorbește că oficialii americani sunt pregătiți să dea o „lovitura de ciocan” sistemului financiar al Rusiei prin țintirea băncilor de stat și oprirea împrumuturilor externe, a vânzărilor de obligațiuni suverane și a tehnologii pentru industriile critice. Sancțiunile de această amploare care vizează o țară de dimensiunea Rusiei sunt noi și riscă perturbări ale sistemului financiar global, precum și represalii rusești. Aliații europeni, dependenți de energia rusă precum Berlinul, Parisul și Roma, ar putea fi, de asemenea, reticenți să se alăture acestora. Dar dacă sunt impuse pe deplin, astfel de sancțiuni ar putea servi drept pedeapsă gravă pentru eventuala agresiune a Rusiei. Sancțiunile care îl vizează pe Putin ar putea fi mai greu de luat în calcul. În primul rând, pentru că ar trebui să știm unde sunt conturile acestuia. Putin și-a îngropat averea bine. Putin nu are un cont la JPMorgan Chase!. Deocamdată nimeni nu a prezentat o dovadă credibilă a verii acestuia. Forbes a descris recent presupusa avere a lui Putin drept „probabil cea mai evazivă ghicitoare în vânătoarea de bogății”. De asemenea Bloomberg News a raportat că o declarație a Kremlinului privind câștigurile lui Putin susține că veniturile sale sunt de aproximativ 131.000 de dolari pe an. Averile lui declarate? „Un apartament de 77 de metri pătrați, un garaj de 18 metri pătrați, două mașini Volga GAZ M21 de epocă, un SUV Lada Niva și o remorcă” – toate acestea în Rusia și în afara accesului SUA. Realitate poate fi că puțini oameni știu adevărata avere a liderului de la Kremlin.

Momentul geopolitic european „Macron”

Poate președintele francez Emmanuel Macron să folosească această criză pentru a-și realiza viziunea asupra securității europene?. Trebuie să înțelegem foarte clar că deși vorbim despre discuții Rusia-SUA cu privire la Ucraina acestea sunt numai un motiv pentru o Nouă Ordine Mondială. Conflictul din Ucraina este, în primul rând, 100% unul european. Americani prin proiectul N4 nu sunt prezenți. În al doilea rând ONU este total neglijat ceea ce îmi spune că rolul instituției este în mare declin. Acolo s-au certat rușii cu americani și nu au negociat. A fost o altă fată publică a unei relații contondente.

În schimb NATO este implicat în toate evenimente care i-au afectat pe ruși din 1990 încoace. De ce?. Pentru că vorbim de aderarea Estului la NATO în condițiile în care Rusia dorea să-și păstreze adâncimea strategică pe direcția operativa vest, adâncime pe care a pierdut-o prin lărgirile succesive ale Alianței. Drept urmare a mobilizărilor masive la granița Rusia-Ucraina membri ai alianței promit că vor trimite mii de trupe NATO suplimentare în Europa de Est ca zone tampon, dacă este necesar, dar tot nu vor trimite trupe în Ucraina deși putem spune că ulii din Congresul americani își doresc trupe pe granița Ucrainei cu Europa. În timp ce președintele Biden încearcă să creeze un răspuns unitar aliat la agresiunea rusă în Ucraina, unitatea pe frontul intern este extrem de încordată. Ulii din Partidul Republican sunt împărțiți între tradiționaliști și izolaționiștii, încă loiali lui Trump. Tradiționaliști îl împing pe Biden să devină mai dur cu Rusia, prin sancțiuni imediate asupra exporturilor rusești de energie și ajutor letal pentru armata Ucrainei. În schimb aripa pro-rusă sau anti-intervenționistă condusă de Tuker Carlson[5] a devenit din ce în ce mai vocală în subminarea nu numai a politicii externe a SUA, ci și a pozițiilor liderilor partidului.

Într-o analiza a situației europene Wall Street Journal devoalează disensiunile dintre europeni și americani. Spre exemplu Germania a jucat un rol de „Gică contra” privind drepturile de survol al teritoriului național sau livrările de echipamente și muniții către Ucraina. Șeful marinei germane a demisionat după decalații jenate. Mai este Germania un aliat credibil sau avem de a face cu lipsa de experiență a unui nou guvern? Vom vedea. Coaliția semafor este în rodaj.

Macron propune pentru Europa, de câțiva ani, o nouă arhitectură de securitate non-NATO. La Elysee se vorbește despre o autonomie strategică europeană. Se pare ca suntem în momentul potrivit când avem o triplă platformă: Platforma Normandiei, președinția UE și conflictul Rusia-Ucraina într-o singura mână.

Macron are marea oportunitate de a asigura Europei un sistem de securitate în care deciziile să fie luate pe axa Paris-Berlin. Va fi o Europă cu două viteze la fel ca și un actual Schengen cu două viteze. Se vor supăra americani? Nu pentru că au treabă în Indo-Pacific. „Cred că este bine să existe o coordonare între Europa și SUA, dar este vital ca Europa să aibă propriul dialog cu Rusia”[6], a spus Macron săptămâna trecută, solicitând continuarea formatului Normandia. Președintele francez și-a repetat apelurile familiare pentru o „reziliență colectivă” europeană. „Securitatea continentului nostru necesită regândire strategică, rearmarea strategică a Europei ca zonă de echilibru și pace[7]„, a spus el. Macron urmează calea generalului Charles de Gaulle. Nu cred că Franța vrea să conducă de una singura Europa. Vrea în mod sigur steagul Franței deasupra sediului european de la Bruxelles dar nu va prelua ferâile singură. Ceea ce vrea Macron nu se poate întâmpla în situația actuală unde diviziunile sunt clare pe cuprinsul Europei. Probabil întâi este necesară federalizarea Europei și apoi să-i pui pe agenda o securitate comună. Însă oportunitatea promovării autonomiei strategice este dată de numărul adepților și de realizarea consensului european și acest lucru merită încercat de Macron.

În loc de o concluzie … deșteaptă!

Dialogul Bush-Putin din 2001 ne-a dat o posibilitate de a fi negociatori pe flancul estic cu Rusia (aduceți-vă aminte de discursul din Piața Palatului când a apărut curcubeul). După care în 2004 am intrat în NATO. Din dorința acerbă de a ne integra în Occident nu am reușit să facem acest dialog viabil. Noi românii am fost și suntem o națiune occidentală la Porțile Orientului deși mulți ne-au considerat orientali. Acum am „predat” ștafeta dialogului (citiți: am scăpat ștafeta pe jos!) lui Orban (al Ungariei!). Nu mai vorbim la telefon la nivelul Secretarului de Stat al SUA, vorbim la nivelul adjunctului acestuia. Aici am ajuns datorită aplecării noastre spre certurile din politica internă. Am ajuns să mulțumim Occidentului și partenerilor strategici dar nici noi nu prea știm pentru ce. Americani își văd de treabă: asigura fonduri de 130000 milioane de dolari pentru modernizarea Bazei de la Câmpia Turzii și ale milioane aerodromurilor, foste comuniste, ale Tratatului de la Varșovia din Țările Baltice și Slovenia. Deciziile militare în Europa se iau de America cu sprijinul aliaților NATO. Vă las pe Dumneavoastră să descifrați mai departe soluțiile politicii noastre externe. A mi-a adus aminte cine a fost acela care a descâlcit problemele teritoriilor maritime cu Ucraina încă din anii 80: contraamiralul Eugen Laurian.

[1] Miniștrii afacerilor externe și ai apărării din UE au discutat la Bruxelles , decembrie 2021, primul proiect al Busolei Strategice a Uniunii Europene, document programatic elaborat de șeful diplomației europene, Josep Borrell, și care va fi adoptat de liderii statelor membre la Paris anul acesta. Scopul de a oferi orientări politico-strategice clare cu privire la abordarea UE în materie de securitate și apărare în următorii 5-10 ani..

[2] ”Nu îmi doresc sinuciderea Ucrainei”-H D Hartmann Ziua News

[3] Islamic Battalions, Stocked With Chechens, Aid Ukraine in War With Rebels de Andrew E. Kramer July 7, 2015

[4] Ecaterina a II-a, de asemenea cunoscută și ca Ecaterina cea Mare, născută Sophie Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst, a fost împărăteasă a Rusiei de la 9 iulie 1762, după asasinarea soțului ei, Petru al III-lea al Rusiei, până la moartea ei, la 17 noiembrie 1796

[5] Săptămâna trecută, 3-9 ianuarie, Turner și alți 14 membri republicani ai Congresului i-au scris o scrisoare președintelui Joe Biden, cerându-i „să ofere imediat sprijin ucrainenilor”, după ce imaginile din satelit au arătat o acumulare de forțe militare ruse de-a lungul graniței de nord a Ucrainei.

[6] Macron says EU must start own dialogue with Russia over Ukraine- The Guardian 19 ianuarie 2022

[7] Ibidem 5