Înțelegerea fundamentală a securității în Europa s-a prăbușit acum. Tot ceea ce s-a întâmplat după 1989 s-a bazat pe presupunerea fundamentală că nu se schimbă frontierele prin forță, iar acum acest lucru nu mai este de actualitate. Liderii politici trebuie să recunoască faptul că vechile reguli nu se mai aplică. T. Hendrik Ilves, președintele Estoniei
Cu capabilitățile militare în declin și voința slăbită în aplicarea unor sancțiuni dure companiilor din Federația Rusă, este greu de presupus că SUA vor continua să se sprijine pe aliații europeni ca parteneri în apărarea interesului geostrategic în estul Europei. În mod ironic, în „Quadrennial Defense Review” (QDR), raportul referitor la evoluția forțelor armate americane în următorii patru ani, liderii americani au statuat tocmai acest angajament de a se baza pe aliații europeni. Raportul notează că aliații europeni sunt primii dintre partenerii SUA în operațiile globale, Europa este casa SUA, europenii fiind cel mai capabil aliat și partener, iar aliații sunt principalul colaborator al SUA în promovarea securității globale.
Strategia de Securitate Națională, Strategia Militară și QDR sunt, în fapt, documente elaborate începând cu perioada Războiului Rece, conceptul preferat de americani în operațiile militare fiind cel care se baza pe coaliția de forțe din care făceau parte țările europene aliate. Operațiile militare din Irak și Afganistan (7.000 de militari au dislocat europenii pentru implementarea conceptului de întărire a forțelor, denumit și surge) au fost un exemplu elocvent.
Europa este cea de-a doua mare forță militară din lume, deși bugetele apărării din țările membre au fost reduse continuu, forțele restructurate și echipamentele nemodernizate. În termeni de exercitare a puterii militare și a împărțirii riscurilor, este clar că statele europene rămân interesate în apărarea intereselor proprii în afara granițelor Uniunii. Franța este exemplul elocvent. În „Cartea Albă a Apărării”, operațiile militare se bazează mai puțin pe coaliții (vezi exemplul conflictului din Mali) pentru a-și proteja interesul național în Africa, Orientul Mijlociu sau Oceanul Indian. În schimb, Germania și-a declarat, la începutul acestui an, interesul în a mări numărul trupelor în operațiile militare de peacekeeping sau cele ale NATO, iar secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a făcut cunoscut sprijinul Alianței în trimiterea de trupe pentru păstrarea păcii în teritoriile de la granița palestiniano-israelină, în cazul în care un viitor tratat de pace ar solicita acest lucru.
Care sunt condițiile pentru a realiza opțiunile din QDR?
Ceea ce americanii au stipulat în QDR pare rezonabil în anumite condiții. Adjunctul consilierului pe probleme de securitate națională la Casa Albă, Tony Blinken, declara, într-un interviu oferit NBC NEWS: Intrarea rușilor în Ucraina și redesenarea frontierelor prin forță este o criză deosebit de gravă și noi nu trebuie să stăm deoparte. Dacă stăm deoparte, este foarte periculos ca lecție pentru aliații noștri din Asia, unde sunt unele probleme, și poate chiar pentru chinezi. Încercăm o descaladare a conflictului și nu escaladarea lui. Aceasta este prioritatea americană. Nu va fi o confruntare militară, iar ajutorul financiar pentru Ucraina va crește la 37-38 de miliarde de dolari. De asemenea, se lucrează la izolarea Rusiei și la reasigurarea partenerilor noștri din NATO.
Acţiunile ruseşti din Europa şi din Eurasia determină SUA să îşi reexamineze dispozitivul militar şi necesităţile în materie de viitoare dislocări, exerciţii şi antrenamente în regiune, a afirmat Derek Chollet, însărcinat cu afaceri pentru securitatea internaţională la Pentagon. În aceste condiții, Washingtonul nu caută confruntarea cu Moscova, i-a asigurat el pe senatorii din cadrul Comisiei pentru forţele armate. Datorită acțiunii ilegale a Federației Ruse în Crimeea, atenția noastră s-a concentrat pe chestiunea reformării relației transatlantice, tot ceea ce va urma, inclusiv summitul din toamnă, va schimba cu totul fața Alianței, a concluzionat Chollet.
SUA au nevoie de baze militare care să fie amplasate spre estul continentului pentru a se concentra pe interoperabilitatea unităților aliate și pe pregătirea acțiunilor de luptă în comun cu cei care au capabilități expediționare utilizate în Afganistan sau Irak (Polonia și România).Ca parte a conceptului Army’s Regionally Aligned Forces, rotația trupelor în Europa se va întinde pe o perioadă de 11 luni (un tur), creând și menținând interoperabilitatea tactică și operațională câștigată în Afganistan. America va trebui să furnizeze, în continuare, fonduri pentru programele de asistență de securitate de care beneficiază aliații europeni (fondurile din programele PfP au fost tăiate cu 28%, iar cele din programul Foreign Military Financing pentru Europa și Eurasia, dedicat aliaților și partenerilor pentru a cumpăra echipamente militare strict necesare asigurării interoperabilității, cu 23%). O altă pârghie o constitue pregătirea în școlile americane a militarilor din țările aliate sau partenere. America nu se poate baza numai pe reacțiile militare ale lui Vladimir Putin în creșterea bugetelor militare ale europenilor, ea trebuie să creeze condițiile ca acestea să se modernizeze militar continuu.
În aceste condiții, primele măsuri sunt deja vizibile în România. Astfel, Ministerul român al Apărării Naționale a notificat producătorii de tehnică militară cu privire la posibilitatea triplării comenzilor destinate armatei în acest an. Pentru aceste comenzi este nevoie însă de o suplimentare a bugetului alocat Ministerului Apărării pentru acest an, care se ridică la 6,8 miliarde de lei (1,5 mld. euro), adică puţin peste 1% din PIB. Guvernul român măreşte cu 700 de milioane de lei bugetul Ministerului Apărării Naționale, cu acordul Fondului Monetar Internațional şi al Comisiei Europene, ceea ce presupune o majorare cu 0,2% a deficitului bugetar în acest an, cu condiția ca banii să fie folosiţi pentru modernizarea capacităților militare.
Dă-i, Doamne, românului, mintea cea de pe urmă!
Raptul Crimeei a transformat aderarea Ucrainei la UE într-un dosar strategic în care confruntarea se dă între două mari puteri, SUA și Federația Rusă, și unde găsim toate ingredientele celui de Al Treilea Război Mondial, în definiția lui clasică, dată de Friedrich Jahn (prin război mondial se înțelege un război între mai multe state, mai ales mari puteri ale lumii).
UE este în mod contradictoriu circumspectă, probabil datorită presiunilor economice oferite de relația bilaterală dintre țările europene din G7 și Rusia în domeniul economic și în cel energetic. „Dialogul surzilor” continuă între miniștrii de Externe rus și american. Explicațiile lui Serghei Lavrov, vizând capturarea membrilor echipei de observatori OSCE de miliţiile pro-ruse în Sloviansk, sunt de-a dreptul șocante. El argumentează că autorităţile ad-hoc constituite în regiunea estică nu au fost înştiinţate corespunzător cu privire la trimiterea observatorilor în teritoriu (!?).
America are o Strategie Militară pe care președintele Barack Obama a prezentat-o, în 2012, și care presupune o schimbare profundă pentru forțele armate americane. După un deceniu de combatere a insurgenţei în Irak şi Afganistan, de unde trupele americane urmează să se retragă până la sfârşitul anului 2014, numărul militarilor va fi redus, măsura urmând să afecteze în special Forţele Terestre şi Infanteria Marină (Forţele Terestre ar urma să ajungă, de la 565.000 de militari, în serviciul activ, la 520.000, iar Corpul puşcaşilor marini, care numără, în prezent, 202.000 membri, va scădea cu 15.000 până la 20.000 de persoane. La sfârşitul lunii august 2001, Forţele Terestre aveau 482.000 de militari, iar Infanteria Marină 173.000). În consecinţă, prezenţa U.S. Army în Europa, unde sunt staţionaţi 43.000 de militari, în principal în Germania și în proporție mai mică în Italia și Marea Britanie, se va reduce cel puţin cu o brigadă (3.500 de militari), care va fi retrasă din această ţară, potrivit unor oficiali din cadrul Pentagonului. Circa 285.000 de militari americani erau dislocați în Europa la finele lui 1991, când Uniunea Sovietică s-a destrămat.
SUA intră într-o perioadă în care trebuie să rezolve problemele interesului național american, în diverse regiuni ale globului, cu mai puțini bani alocați bugetului militar. Constrângerile fiscale se adaugă celor care au fost făcute odată cu încheierea Războiului Rece și care, în final, vor afecta planificarea Departamentului Apărării în perioada următoare. În același timp, dincolo de Atlantic, reducerile bugetare au un impact puternic asupra capabilităților militare. Cheltuielile militare au scăzut, între 2006 și 2012, cu 12% în termeni reali, dar există speranța ca această reducere să se stabilizeze, în 2015, dacă economia europeană va performa, altfel noi reduceri vor fi aplicate. Afganistanul a demonstrat contributorului american apetitul redus al europenilor de a participa în operații militare. Anii de reduceri bugetare și desfășurările de trupe în Afganistan și Libia, în afara ariei Art. 5, au făcut ca Alianța să nu fie pregătită, astăzi, să contreze un Kremlin plin de energie provocatoare și trăire revanșardă.
Strategia militară a SUA vorbește de Pivotul Asia. Importanţa acordată zonei Asia-Pacific vizează menţinerea libertăţii comerţului pe căile maritime în faţa creşterii puterii militare a Chinei. Capacitatea de operare în zonele contestate, în special în largul Chinei, se află pe primul loc în priorităţile Pentagonului, ceea ce se traduce prin dezvoltarea capacităţilor războiului electronic, a avioanelor fără pilot de recunoaştere şi a avioanelor invizibile pe radar, cum este viitorul avion F-35.
De asemenea, noua strategie nu mai dimensionează armata în aşa fel încât să câştige două conflicte majore în același timp. Caietul de sarcini al unei armate reduse va fi acela de a câştiga un conflict şi de a împiedica un al doilea adversar să îşi atingă obiectivele.
Ce a însemnat această nouă strategie militară?
Am să încerc să răspund cu un citat dintr-un articol, intitulat „Obama’s Asia policy is distracted and ambiguous”, semnat de Giddeon Rachman: Scepticii susțin că accentul Administrației SUA asupra Asiei i-a încurajat pe președintele rus Vladimir Putin și liderul sirian Bashar al-Assad să folosească forța, încrezători fiind ca ochii Americii sunt fixați pe Orientul Îndepărtat. Pentru cei care cred în pivotarea către Asia a Americii, nucleul politicii externe a lui Barack Obama trebuie să rămână regiunea viitorului – Asia. Obama se află acum într-un turneu în patru națiuni din Asia, începând cu Japonia. Din considerente economice și strategice pe termen lung, SUA trebuie să se concentreze pe consolidarea poziției în Asia și nu pe Orientul Mijlociu și Europa.
În acest timp, ministrul polonez al Apărării, T. Siemoniak, a sugerat că SUA ar trebui acum să se repivoteze către Europa.
A fost, oare, o greșeală a SUA să se concentreze asupra Asiei? Nu chiar! În deceniile care vin, China va deveni cel mai important rival economic al Americii și una dintrte cel mai mari forțe militare de pe glob. La rândul său, Asia devine centru de gravitație al comerțului și finanțelor mondiale. Deci, pe termen lung, pivotarea spre Asia este mai importantă decât războaiele din Orientul Mijlociu sau Europa de Est. Criza zilei comandă atenția Casei Albe, spunea Giddeon. Schimbarea secretarului de stat Hillary Clinton cu John Kerry a modificat parametrii relațiilor externe, actualul secretar de stat fiind preocupat de Orientul Mijlociu și Europa, obsesia sa fiind conflictul israelo-palestinian.
China a pregătit o surpriză pentru vizita președintelui Obama în Japonia: au confiscat un cargo japonez drept compensații pentru acțiuni ale vecinilor înainte de Al Doilea Război Mondial. Curtea Maritimă din Shanghai a reținut nava Baosteel Emotion, aparținând companiei japoneze Mitsui OSK Lines, ca plată ce compensează o datorie rezultată din împrumutul a două nave chinezești, în 1936, și utilizate apoi de marina japoneză în război. Proprietarii chinezi, idențificați de presa japoneză, ar fi Zhongwei Shipping, iar cazul a fost redeschis în 1988. Curtea de justiție a hotărât ca Mitsui să plătească 190 de milioane de yuani (30 de milioane de dolari americani) pentru cele două nave reținute de firma Daido, devenită propietatea Mitsui. Apelul japonezilor nu a fost favorabil.
Acțiunea vine acum, când situația relațiilor dintre cele două țări nu este tocmai bună. Japonezii susțin că problema compensațiilor între cele două țări a fost rezolvată odată cu acordul de reluare a relațiilor bilaterale, în 1972. La rândul său, premierul japonez Shinzo Abe a trimis un ministru care să asiste la deschiderea festivalului de primăvară la cimitirul eroilor japonezi din cel de Al Doilea Război Mondial (acolo sunt îngropați atât eroii japonezi, cât și cei considerați de aliați și de vecinii Japoniei criminali de război).
În urma criticilor venite din Europa, președintele Barack Obama a exprimat opțiunile politicii sale externe cu privire la Siria, Ucraina și, implicit, Iran, în câteva propoziții: Nu pot fi mereu sexi (cu referire la deciziile luate de Administrația Obama, n. mea, Al. G.), nu pot atrage întotdeauna atenția și nu pot fi un motiv pentru show-ul de duminică dimineața (cu trimitere la show-ul „Meet with the press”, la NBC NEWS, n. mea, Al. G.), dar în mod sigur evit erorile. Lovești odată, lovești de două ori, oricine într-un joc este capabil să execute un home run (modalitate de a înscrie un punct la jocul de baseball, n. mea, Al. G.), dar noi promovăm, cu conștiinciozitate, interesul cetațeanului american și al partenerilor noștri de pretutindeni.
Cine sunt oligarhii ruși sancționați de americani?
Igor Secin este președinte al companiei Rosneft din 2012, unul dintre cei mai puternici oameni din Rusia după președinte, omul de încredere al lui Vladimir Putin, liderul celor în jur de 100 de siloviki (denumire dată foștilor ofițeri din serviciile secrete ruse) care l-au adus la putere pe actualul președinte, în 1999. Sechin, un fel de mit urban, poreclit Darth Vader (după personajul negativ din filmul „Războiul Stelelor”), a fost șeful staffului prezidențial între 2004 și 2012 și apoi adjunctul prim-ministrului rus între 2008 și 2012. A fost implicat în arestarea și condamnarea lui Mihail Hodorkovski și apoi în preluarea Yukos Oil. A preluat, împreună cu prietenul său, Alisher Usmanov, versiunea rusească a Facebook.
Oleg Belavențev a fost numit trimisul special al președintelui Rusiei în Crimeea.
Serghei Cemezov a fost numit, prin decret prezidențial, directorul Companiei de Stat Rostec, care se ocupă cu promovarea, dezvoltarea și exportul de produse industriale de înaltă tehnologie. Se cunoaște cu președintele Putin din 1980, când a locuit în același complex de apartamente din estul Germaniei, unde stătea și Putin.
Dmitri Kozak este adjunctul prim-ministrului Federației Ruse, poziție pe care o deține din mai 2008. A fost și înainte de 1999 membru în diferite cabinete ale administrației ruse.
Evghenii Murov, general de armată, director al FSO (Federalnaia Slujba Ohranî, Serviciul Federal de Protecție, din cadrul FSB, succesoarea KGB). A lucrat în structurile serviciilor de securitate din 1971, ocupând actuala poziție din 2000.
Aleksei Pușkov, adjunctul președintelui Dumei de Stat și președintele Comitetului de Relații Internaționale al Dumei.
Viaceslav Volodin, prim-adjunct al șefului staffului prezidențial. Decizia privind intrarea în Crimeea a fost luată într-un cerc restrâns din care facea parte și Volodin.
Comenteaza