Cum arată acest capăt de Europă astăzi? Întâlnire de gradul III la Minsk între Vladimir Putin şi Petru Poroşenko! Rezultatul 0-0. În schimb, la Sofia, ministrul de Externe Lavrov bate cu pumnul în masa bulgarilor pentru avansarea proiectului South Stream. Armata ucraineană continuă luptele cu insurgenţii cu rezultate modeste.

Rada, Parlamentul ucrainean, a fost dizolvată, urmând alegeri generale parlamentare. Şi totuşi, în toiul conflictului cu Moscova, se votează în Parlamentul de la Kiev o rezoluţie cu privire la datoriile neplătite pentru importurile de gaze. Parlamentarii ucraineni au aprobat o lege care vizează crearea unui operator naţional pentru transportul gazelor, la care investitorii americani şi europeni să poată deţine până la 49%. Rusia ameninţă Moldova şi Georgia cu rezilierea acordurilor comerciale. Reprezentantul preşedintelui Vladimir Putin în Crimeea, Oleg Belaventev, a declarat, la o întalnire cu tineri ruşi în cadrul unui forum, că Transnistria va intra până la urmă în componenţa Rusiei. Comisarul european pentru Energie, germanul Günther Oettinger, pare să schimbe macazul cu fracturarea: gazele de şist vor acoperi doar o zecime din consumul UE. În opinia sa, dependenţa de importurile de gaz nu poate fi redusă prin fracking, ci doar se poate împiedica creşterea acesteia. Virusul Dragonfly atacă centralele energetice ale ţărilor NATO.

Companiile europene şi americane au devenit principalele ţinte ale virusului, de provenienţă est-europeană, care ţinteşte sisteme de control ale infrastructurii electrice, firme majore de electricitate, operatorii conductelor de petrol şi furnizorii industriali de echipamente folosite în energie. SUA, Germania, Rusia sunt prinse în jocul spionajului.

„Oriunde-ntorci privirea, văzduh şi apă numai. Talazuri spumegate şi nori vijelioşi! Şi viforul cu vuiet cum vâjâie de tare! De ce stăpân s-asculte nu ştie-al mării val.”

Ovidiu, Tristele

După izbucnirea scandalului interceptărilor telefonice în Polonia, care a zguduit guvernul Tusk, Germania pare să fie următoarea ţintă de dezbinare a Occidentului. Chiar dacă mâna Rusiei nu se zăreşte clar în acest caz, noul scandal care slăbeşte relaţia SUA-Germania este pe placul Moscovei, care nu va ezita să profite de răcirea relaţiilor dintre aliaţi. Un angajat al Serviciului german de informaţii externe (BND) a fost arestat, fiind suspectat de spionaj în favoarea Statelor Unite. Agentul dublu ar fi oferit CIA nu mai puţin de 200 de documente confidenţiale, inclusiv informaţii din comisia parlamentară specială creată după scandalul NSA pentru a ancheta modul în care au cooperat serviciile secrete germane şi americane.

Culmea ironiei, spionul ar fi fost prins de serviciul german de informaţii interne (Verfassungsschutz) atunci când a încercat să-şi pună bunele intenţii şi la dispoziţia serviciilor ruse, promiţând să le ofere tot documente secrete. Ţările din Europa de Est şi Centrală fac eforturi deosebite pentru a nu fi încălecate de FSB sau GRU.

„La graniţa dintre Federaţia Rusă şi Europa de Est, exerciţiile militare sunt la ordinea zilei, acompaniate de conflictul militar din Ucraina. În Crimeea, revin legile sovietice.”

Procurorul peninsulei Crimeea, Natalia Pklonskaya, i-a interzis liderului comunităţii de tătari Mejlis din peninsulă, Refat Chubarov, să se mai întoarcă acasă o perioadă de cinci ani din cauza semnelor de extremism pe care acesta le-ar fi arătat în timpul discursului desfăşurat în regiunea Kherson din Ucraina, la o întrunire cu Mustafa Dzhemilev, fostul lider al grupului. Preşedintele turc în exerciţiu, Abdullah Gül, a dezvăluit ca ministrul de Externe, Ahmet Davutoglu, îi va succeda în funcţia de prim-ministru deţinută de viitorul preşedinte ales al Turciei, Recep Tayyip Erdogan.

Ankara îşi flexează muşchii în Marea Neagră. Recent, guvernul de la Ankara a decis să interzică intrarea în cele 27 de porturi majore ale sale a tuturor transporturilor navale internaţionale care trec prin porturile din Crimeea rusă, sancţionând anexarea militară a peninsulei ucrainene. O reacţie dură a autorităţilor de la Ankara, aplicată Rusiei, o politică de nerecunoaştere a anexării, care va avea efecte usturătoare asupra transporturilor ruse. Toate rutele internaţionale ce provin din Crimeea rusă sau au trecut printr-un port din Crimeea nu vor putea trece prin porturile turceşti majore. În schimb, transporturile internaţionale navale a căror acte precizează că au trecut prin porturile din Crimeea ucraineană vor fi acceptate de porturile din Turcia.

Decizia Ankarei va face transporturile ruse mult mai dificile în zona Mării Negre, cât şi în alte ape internaţionale importante, precum Golful Persic şi Marea Mediterană. Răspunsul Turciei se datorează, în primul rând, tratamentului aplicat de Moscova tătarilor crimeeni, care se confruntă cu persecuţii asemănătoare celor din epoca sovietică. NATO, la rândul ei, îşi flexează muşchii în Marea Neagră. Rusia bombăne şi răspunde la fel.

În urma exerciţiilor militare navale şi aeriene, desfăşurate de Rusia în Marea Neagră, numărul de nave militare ale Alianţei Nord-Atlantice mobilizate în zonă a ajuns la nouă, cel mai mare din perioada post-sovietică. În luna iulie, crucişătorul american Vella Gulf a fost în portul Burgas, iar fregata franceză Surcouf, care a intrat la 4 iulie în Marea Neagră, a ancorat în portul Batumi din Georgia. Pe lângă cele două nave menţionate mai sus, în Marea Neagră au mai fost mobilizate două nave de recunoaştere franceze, nava militară italiană Dupuy de Lome şi o navă italiană de recunoaştere, Elettra. Alianţa Nord-Atlantică a efectuat, în perioada 4-13 iulie, în apropierea Bulgariei, manevrele militare Breeze 2014, care au inclus navele grupării Standing NATO Mine Counter-Measures Group (SNMCMG2), conduse de nava italiană ITS Aviere, din care au făcut parte nava turcă TCG Akcay, nava britanică HMS Chiddingfold şi nava italiană ITS Rimini. La exerciţiile militare Breeze 2014 au participat şi forţele navale ale SUA, al căror comandament s-a aflat în baza navală militară din Burgas. Concomitent, marina rusă a mobilizat 20 de nave şi ambarcaţiuni, 20 de avioane şi elicoptere, precum şi artilerie de coastă şi puşcaşi marini. De asemenea, Forţele de Aparare Aerospaţială din Rusia simulează respingerea unui atac masiv cu rachete, ca parte a unui exerciţiu desfăşurat pe poligonul de teste Ashuluk, în sudul Rusiei. În exerciţiu sunt implicate sisteme de rachete sol-aer, printre care sisteme S-300, S-400 şi Pantir-S, grupate în şase regimente. Mobilizarea forţelor navale ale Alianţei, pe de o parte, şi ale Federaţiei Ruse, de cealaltă parte, este un joc de nervi la care cele două forţe s-au angajat în Marea Neagră. Navele de război ale statelor non-riverane pot staţiona în Marea Neagră numai 21 de zile, conform Convenţiei de la Montreux, forţând astfel NATO să mobilizeze forţe navale prin rotaţie.

Pivotul Crimeea

Crimeea a fost, în istorie, un punct strategic al Mării Negre. După Primul Război Mondial, URSS a renunţat la politica ţaristă agresivă faţă de Turcia şi a abordat o politică de cooperare. În acest timp, Turcia lui Mustafa Kemal Atatürk a evoluat către o republică seculară. A venit apoi Stalin la putere în URSS şi politica de confruntare în Marea Neagră cu Turcia a fost reluată. Stalin a considerat că victoria repurtată alături de Aliaţi împotriva nemţilor a făcut din URSS prima putere din spaţiul euroasiatic, iar regulile stabilite în 1936, prin Convenţia de la Montreaux, privitoare la trecerea navelor prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, dar şi staţionarea lor în arealul mării, nu se mai aplică Moscovei.

În stenogramele Conferinţei de la Yalta, de la finele celui de-Al Doilea Război Mondial, este notată o remarcă a lui Stalin adresată lui Winston Churchill: Ce ar face Anglia dacă Spania sau Egiptul ar primi dreptul de a închide Canalul Suez sau ce va zice SUA dacă ţara care deţine pe teritoriul ei Canalul Panama l-ar închide? În aceste condiţii, pentru a scăpa de presiunea Moscovei, Turcia, o ţară nealiniată, a decis să se alăture, în 1952, Alianţei NATO. Când URSS s-a destrămat, Marea Neagră s-a globalizat, iar Turcia a devenit stăpânul absolut. Ţările riverane au redeschis dialogul prin Organizaţia pentru Cooperarea Economică a Mării Negre şi au creat un sistem de interdependenţe care să elimine potenţialele crize de după Războiul Rece.

Sarcinile s-au împărţit, Turcia şi-a asumat rolul de stabilizator în zona Mării Negre, iar Rusia pe cel de exportator de gaze naturale şi petrol. Zona a devenit una stabilă pentru mai bine de 20 de ani. Ocuparea şi anexarea Crimeei, în martie 2014, a încheiat această periodă de stabilitate. Invazia Rusiei în Ucraina urmăreşte un model vechi de peste 300 de ani. Rusia atacă atunci când vecinii sunt slabi şi incapabili de răspuns; Crimeea este primul pas spre o nouă intervenţie; preluarea contolului asupra Mării Negre va duce implicit la negocierea statutului strâmtorilor. Federaţia Rusă pare să se pregătească pentru noi confrutări.

Greşelile Turciei

Prima şi cea mai importantă a fost reducerea bugetului militar, urmată de oprirea programelor navale şi reorientarea achiziţiilor militare către parteneri care nu făceau parte din Alianţă. În august 2013, Partidul Justiţie şi Dezvoltare a suspendat un program naţional de construire de nave de război tip corvetă (MILGEM) şi de modernizare a celor existente. În plus, inconsecvenţa în alegerea unui sistem de apărare antiaeriană occidental (Ankara a optat pentru HQ-9 T-LORAMIDS, fabricat în China) a făcut ca o posibilă confruntare cu Federaţia Rusă să fie devastatoare.

„Cu certitudine, Vestul nu este pregătit pentru o acţiune de amploare în Marea Neagră. În schimb, ruşii sunt.”

În septembrie 2003, preşedintele Putin definea regiunea Azov-Marea Neagră ca fiind de maximum interes strategic pentru Rusia, care este obligată să asigure un sistem de securitate eficient pentru rutele sale de transport gaz şi petrol şi pentru vecinătatea imediată a regiunilor de interes, care sunt actori în conflicte îngheţate. Remodernizarea flotei ruse a Mării Negre a fost principalul obiectiv asumat de Kremlin şi a creat o nouă oportunitate de reafirmare a influenţei strategice ruse, în opoziţie cu interesele occidentale din zonă. Eficienţa militară a Rusiei în Marea Neagră are doi piloni: amplasamentele militare din Crimeea şi pe cele de pe coasta Caucazului. Nu este deloc întâmplătoare, în acest sens, declaraţia amiralului Viktor Kravcenko, cel care spunea că, după restructurare, Flota Mării Negre va avea două componente: grupul din vest, cu baza la Sevastopol, şi grupul de est, pe coasta Caucazului. Declanşarea Războiului din Georgia, în 2008, a urmărit tocmai consolidarea prezenţei militare ruse pe coasta Caucazului şi anume Abhazia. Preşedintele Putin anunţa, într-un discurs pe care l-a rostit la bordul crucişătorului Amiral Kuzneţov, nava-amiral a marinei ruse, că printre priorităţile noastre figurează, în special, întărirea capacităţii de luptă a Flotei ruse din Marea Neagră. Vom reînnoi navele şi vom desfăşura o infrastructură militară şi socială modernă, a spus preşedintele Putin. Anul trecut, 26 de nave au fost lansate la apă, dintre care şapte au fost livrate marinei. Submarinele strategice (dotate cu rachete nucleare) Iuri Dolgoruki şi Aleksandr Nevski au devenit funcţionale, a indicat Putin, adăugând că acest efort de modernizare a bazei tehnice a marinei ruse va continua. Alte 60 de nave sunt în curs de finalizare, urmând să fie demarată construcţia altor 11 nave. Submarinul cu propulsie diesel-electrică din proiectul 636 Varşavianka şi destinat Flotei ruse de la Marea Neagră a intrat în serviciul operaţional.

Submarinele din proiectul Varşavianka aparţin celei de-a treia generaţii, au un deplasament de 3.100 de tone, o viteză de 20 de noduri, se pot scufunda până la 300 de metri adâncime, iar echipajul poate fi format din 52 de membri, Aceste submarine pot detecta o ţintă la o distanţă de 3-4 ori mai mare decât cele ale unui inamic. Proiectul a fost supranumit Gaura neagră (Black Hole) de experţii NATO, pentru că submarinul este aproape nedetectabil în imersiune. Ce va face Rusia cu cele două nave tip Mistral care pot transporta pe orice ţărm din Marea Neagră 450 de militari, 16 elicoptere de atac/transport şi 70 de transportoare blindate sau 45 de tancuri?

Vulnerabilităţi la Marea Neagră

La Marea Neagră, ca şi în alte zone, există o serie de vulnerabilităţi: de sistem, de proces şi de dinamică. Vulnerabilităţile de sistem rezultă din reconfigurarea relaţiilor dintre actorii din zonă sau interesaţi de zonă, unde fiecare îşi va avea un loc şi un rol. În noua reconfigurare a sistemului acestor relaţii, în situaţia în care Federaţia Rusă a preluat ilegal Crimeea, unele conflicte îngheţate, diferende etnice sau frontaliere pot să fie revitalizate şi pot să fie realimentate conflicte de tipul celor din Transnistria, dar putem asista şi la recrudescenţa unor forţe antidemocratice etc. Raporturile dintre state, comunităţile etnice vor putea să pună în pericol ordinea de drept. Cele mai dificile sunt însă vulnerabilităţile de proces şi cele de dinamică.
Procesele economice, sociale şi politice din zonă sunt deosebit de complexe. Există strategii de dezvoltare pe termen mediu şi lung, interese economice şi politice, o bătălie continuă pentru resurse, precum şi o recrudescenţă a migraţiei din zona străvechiului areal situat între Marea Caspică şi Manciuria şi extins în coridorul islamic (Marele Orient Mijlociu) şi în zona Asiei de Sud şi de Sud-Est. La acestea se adaugă traficul de carne vie, de droguri şi de armament. De asemenea, dinamica reconstrucţiei mediului de securitate euro-atlantic şi eurasiatic generează numeroase rezistenţe şi reacţii, unele paradoxale, altele de efect remanent, de sistem şi de proces al unor nedreptăţi, conjuncturi nefericite şi dictate de tot felul.

De ce este importantă Marea Neagră?

Considerată, secole de-a rândul, lac grecesc, lac turcesc sau lac rusesc, de fapt o falie între lumea musulmană, lumea slavă şi civilizaţia europeană, Marea Neagră nu a prezentat, până la preluarea Crimeei de la Ucraina de către Federaţia Rusă şi poate puţin timp înainte, odată cu descoperirea zăcămitelor de petrol şi gaze naturale, o prea mare importanţă pentru Europa şi SUA. De ce ? Din cel puţin trei motive:

  • nu aveau ce să caute acolo, întrucât resursele energetice substanţiale, accesibile Occidentului, erau în Orientul Mijlociu;
  • nu doreau să ofenseze Rusia;
  • nu aveau niciun interes să se amestece într-un spaţiu de falie dintre civilizaţii.

România, odată cu intrarea în UE, şi-a propus să aducă în prim-plan poziţia strategică a Mării Negre, aşezând-o pe agenda de lucru a Uniunii. Cât de eficienţi am fost? Greu de răspuns. Ceva, ceva s-a mai făcut pe ici, pe colo, vorba lui Nenea Iancu Caragiale, prin punctele esenţiale, dar nu s-a schimbat nimic. Extinderea NATO şi a Uniunii Europene, existenţa şi persistenţa unor zone de conflict şi a unor conflicte îngheţate în apropierea Mării Negre (Caucaz, zona kurdă, zona transnistreană, Orientul Apropiat în Siria şi Irak), precum şi dinamica intereselor statelor riverane au condus la creşterea exponenţială a importanţei acestui spaţiu în ultimul deceniu.

Care sunt principalele semnificaţii pe care le poate avea Marea Neagră în arhitectura mediului de securitate european, euroatlantic şi eurasiatic:

  1. zonă de falie între civilizaţii, religii şi mentalităţi;
  2. intersecţia, în acest spaţiu, a axelor nord-sud şi est-vest, pe care s-au derulat aproape toate marile confruntări, dar şi marile construcţii eurasiatice, inclusiv comerciale, din zona de contact a celor două continente;
  3. caracteristicile rezultate din faptul că se află într-o zonă inclusă în coridorul energetic eurasiatic, unde se găsesc substanţiale resurse de hidrocarburi, dar şi pe culoarul strategic maritim european, ceea ce îi dă o semnificaţie aparte privind petrotransporturile.

Marea Neagră se constituie într-un liant strategic pentru ţările limitrofe în condiţiile tendinţei de reconstruire a vechiului drum al mătăsii, atât în dimensiunea lui tradiţională, cât şi în cea modernă, de petrotransport. Marea Neagră este graniţă pentru UE şi NATO, iar o eventuală amplasare a unor baze militare ale Alianţei Nord-Atlantice, de mici dimensiuni, mobile, mai aproape de zonele conflictuale care înconjoară litoralul sau de cele potenţial conflictuale, ar face să sporească rolul regiunii Mării Negre, devenind un spaţiu de securitate şi siguranţă strategică. Culoarele şi direcţiile de acţiune ale traficanţilor de droguri, de carne vie şi de armamente, migraţia clandestină şi crima transfrontalieră, pe litoralul nordic al Mării Negre şi pe cel sudic, sunt active şi periculoase şi, de aceea, se cer controlate, gestionate şi dezamorsate în comun de statele membre ale UE. Mediul de securitate din zona Mării Negre este într-un proces de reconfigurare, proces neliniar şi totodată contradictoriu, ce derivă din interesele şi strategiile ţărilor riverane.Arealul extins al Mării Negre este străjuit de zone conflictuale, de conflicte îngheţate şi chiar de conflicte fierbinţi. Orientul Mijlociu şi Orientul Apropiat, cu gravele probleme palestiniene, libaneze, irakiene, siriene, balcanice, caucaziene, transnistrene, ale fostul spaţiul sovietic din proximitatea Mării Negre, cu problemele Iranului şi cele ale civilizaţiei islamice din Turcia fac din regiune un spaţiu care trebuie regândit în strategiile de securitate ale NATO şi ale UE.

În loc de concluzie

Războiul din Siria,pe care ruşii îl văd câştigat de Assad (bineînţeles, cu sprijinul lor militar!), va pune Turcia într-o poziţie de încercuire. Bazele navale de la Sevastopol şi de la Tratus vor închide cercul ce înconjoară Peninsula Anatolia. Ciprul face parte şi el din ecuaţia rusă. Băncile cipriote sunt îndatorate Moscovei, iar explorările de gaze naturale şi petrol din zona litoralului implică, firesc, companiile ruseşti. Relaţia Moscova-Tel Aviv este una echilibrată şi necesară pentru Kremlin. Cum Acordul de la Helsinki nu mai este de actualitate, la fel va fi şi cu Convenţia de la Montreaux referitoare la strâmtori şi la navigaţia din Marea Negră. Rusia vrea negocierea întregului pachet de acorduri stabilite după cel de Al Doilea Război Mondial.

O singură concluzie este relevată: modul în care NATO se va implica împotriva Federaţiei Ruse va face ca Turcia să rămână un partener viabil, altfel va capota sub presiunea imensă a Federaţie Ruse. Cuvântul de ordine rămâne ca Turcia să intre în Uniunea Europeană, pentru a pune capăt unui dialog al surzilor şi unui şir de ambiţii, de o parte şi de alta a celor doi negociatori. Orientul Mijlociu, fără o Turcie stabilă şi implicată, devine o fiară la Porţile Europei, sub conducerea teroriştilor jihadişti.