Au trecut aproape doi ani de la începutul războiului pe scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei și, dacă ești un susținător al Ucrainei, atunci ultimele luni ale anului 2023 și prima lună din anul 2024 nu au fost încurajatoare. Nu trebuie însă să devenim pesimiști. Războiul nu s-a terminat iar Rusia nu a învins.

Toamna care a trecut a fost menită să fie o perioadă grea pentru Ucraina. Kievul și-a lansat mult dorita ofensiva de vară în iunie 2023. Campania a fost susținută de un ”depozit major” de vehicule blindate și muniție furnizate de Occident. Acesta era menită să asigure militarilor ucraineni posibilitatea unei o lovitură de război dure forțelor ruse și să elibereze un teritoriu semnificativ. Obiectivul principal a fost de a ajunge la coasta Mării Azov undeva la vest de Mariupol, despărțind în două forțele de ocupație ale Rusiei din sudul Ucrainei și rupând astfel singura lor conexiune terestră. În caz contrar, generalii ucraineni se așteptau să reia măcar orașele Melitopol și Tokmak.

Dar din punct de vedere tactic și-au extins frontul și nu au reușit să dezvolte o lovitură pe o porțiune scurtă a frontul care să asigure o pătrundere în adâncimea defensivei ruse prin așa numita Linie de apărare Surovikin (în fapt trei aliniamente consecutive). Ba mai mult relațiile cu țările vecine au căpătat conotați adverse legate de exporturile de produse alimentare a căror ieșiri erau numai pe la vecini din vest. Deși contribuția spre exemplu a românilor a fost și este mare compensarea acestui efort este redusă. De ce? Datorită unei politici birocratice și lipsită de sens a Bruxelles, politica care nu a înțeles realitățile din estul Europei și judecă cu aceiași oca și pe cei care au și pe cei care nu au. Dar asta este altă discuție, altă lecție pe care o vom discuta altădată.

Ce a însemnat eșuarea ofensivei ucrainene?

În primul rând a reaprins luptele politice din interiorul Ucrainei, primarul Kievului, Vitali Klitschko, l-a atacat pe președintele Volodimir Zelenski și în același timp a apărut o ruptură între Zelenski și șeful statului major al armatei generalul Valeri Zaluzhni. De asemenea, în ultimele trei luni, angajamente externe de ajutor luate la începutul războiului către Ucraina au fost reduse cantitativ, marcate în primul rând de eșecul Congresului SUA de a adopta un nou pachet de ajutor atât de necesar înainte de sfârșitul anului 2023.

Republicani din Camera Reprezentanților au blocat bugetul din cauza imigrație masive și a gardului de la granița cu Mexicul care a fost început în Administrația Trump și nu a fost finalizat de Administrația Biden. America a început cursa alegerilor prezidențiale esențiale pentru momentul geopolitic actual. De asemenea există  o rumoare, în cancelariile Occidentale, neexprimată cu voce tare, că națiunile occidentale ar face presiuni asupra Kievului ca să lanseze negocieri de pace cu Moscova, pe măsura se ce impasul se instalează de pe linia frontului.

Între timp, Rusia nu numai că a rezistat furtunii, dar a revenit asupra atacului, forțele sale lansând o serie de ofensive costisitoare asupra zonelor reocupate de ucraineni (în jur de 70 de atacuri în ultimele zile toate respinse de uranieni-un exemplu este atacul asupra orașului fortăreață Avdiivka din sud-estul Donbasului).  Și totuși Ucraina a avut și succese pe frontul de sud. Forțele ucrainene și-au asigurat un cap de pod în regiunea Herson, pe malul stâng al Niprului, în sudul Ucrainei.

De asemenea loviturile cu drone navale și rachete de croazieră au determinat Moscova să ia în considerare relocarea navelor sale într-o bază navală deschisă în Republica Abhazia, din Georgia, controlată de ruși. Atacurile ucrainene au împins efectiv flota rusă de la Marea Neagră din Crimeea, deschizând posibilitatea preluării peninsulei în viitorul apropiat. Potrivit unui blogger militar rus, preluat de Institutul de Studiu al Războiului/Washington, ar fi fost avariate submarinul diesel-electric „Rostov-pe-Don” și marea navă de debarcare „Minsk”, care a luat foc.

Probabil că Rusia va căuta să extindă baza de la Ochamchire/Abhazia cât mai curând posibil pentru a limita șansele unei competiții cu occidentul acolo. Planurile Kremlinului au stârnit deja temeri că baza ar putea împinge Georgia, plină de speranță privind aderarea la UE, în războiul Rusiei din Ucraina și ar putea dăuna planurilor proprii ale Tbilisi pentru un port la Marea Neagră. Abhazia este recunoscută la nivel internațional ca parte a Georgiei, dar se află sub controlul forțelor ruse și a celor separatiste încă din anii 1990.

Unii politicieni din Occident au propus recent crearea unei baze navale „neutre” la Marea Neagră – o dezvoltare pe care Ucraina ar putea-o saluta, dar căreia Rusia s-ar opune vehement ca fiind o provocare îndreptată către Moscova. Pentru a adăuga greutate opoziției sale, guvernul rus va căuta probabil să extindă baza din Abhazia cât mai curând posibil, un efort care poate sau nu reuși, dar cu siguranță va atrage o atenție internațională sporită în lunile următoare și posibil viitoare atacuri ucrainene.

Câteva lecții recente despre războiul din Ucraina

În Ucraina ambele părți sunt angrenate în operațiuni militare din ce în ce mai dure. Situația pe frontul ucrainean rămâne foarte tensionată. Armata rusă care deține prioritate privind numărul de arme și militari insistă să treacă și chiar o fac în anumite zone, în contraofensivă, iar ucrainenii recurg la fapte de eroism pentru a nu le permite să înainteze. Ar trebui să fim mai optimiști în privința defensivei ucrainene nu să trecem dintr-o parte în alta și să devenim pesimiști cu privire la finalul războiului.

Lecția numărul 1

Primul ciclu narativ major a precedat războiul în sine. În perioada premergătoare invaziei ruse, forțele ruse erau de așteptat să zdrobească trupele convenționale ale Ucrainei pe teren într-un timp scurt. Toată lumea era de acord cu acest fapt. Deși sfera potențială a acestei victorii inițiale a fost mult dezbătută, a existat un sentiment larg, de cele mai multe ori nemanifestat public, că armata rusă reformată și mult mai bine echipată va triumfa într-o luptă deschisă cu forțele ucrainene înainte de a trece la o perioadă costisitoare de ocupație. Nu s-a întâmplat așa ba din potrivă ucrainenii au avut o primă ofensivă atât în nord cât și în sud în care au eliberat teritoriile ocupate inițial de ruși.

Lecția numărul 2

Un alt narativ este acela al tehnicii din occident trimisă pentru dotarea forțelor ucrainene. Acum odată ce armata ucraineană a primit tehnică moderă și-a adaptat tacticile astfel încât vehicule primite să se completeze și să se întărească reciproc cu cele deja aflate în inventarul ucrainian. Tancurile germane Leopard 2 și vehiculele de luptă ale infanteriei americane Bradley au operat alături de tancurile sovietice T-64 și T-72. Au apărut în prima linie și tancurile americane M-1 Abrams, care au devenit foarte utile. Abrams are cei mai buni senzori.

Datorită sistemului de imagistică termică SADA-II, acesta poate detecta ținte la până la 8 km distanță, mai departe decât toate celelalte tancuri de luptă din războiul dus cu Rusia ceea ce-i da o superioritate evidentă pe câmpul de luptă, superioritate care se adaugă la puternica forță de lovire. Aștept cu interes evoluția avioanelor F-16 pilotate de ucraineni. De asemenea armata ucraineană s-a concentrat pe distrugerea lansatoarelor de rachete rusești. Moscova poate produce rachete în cantități satisfăcătoare, ceea ce le face mai greu de epuizat decât celelalte armele. În același timp are probleme cu controlul calității. Acesta fiind motivul pentru care caută arme în alte țări. Rusia importă din Coreea de Nord muniții printre care și rachete.

Este cert că pe câmpul de luptă Rusia consumă mai multe arme și muniții decât poate produce. Coreea de Nord a devenit în prezent cel mai mare furnizor al său, ceea ce a permis Moscovei să respire un pic. Deși multe dintre munițiile de artilerie din Coreea de Nord se dovedesc a fi de nivel scăzut tehnologic – unele par să fi fost fabricate cu zeci de ani în urmă – ele dau rușilor ceva timp suplimentar pentru a asigura propria producție în timp ce militarii Ucrainei își raționalizează propria aprovizionare de muniție aflată în scădere cantitativă.

Dar ceea ce a îngrijorat oficialii americani, NATO și europeni sunt rachetele de ultimă generație, până acum, mai puțin de 50 care par să fi fost transferate în Rusia de la Phenian. Trei baraje de rachete de fabricație nord-coreeană au vizat poziții ucrainene în jurul Anului Nou, spun oficialii americani și cred că au fost folosite pe câmpul de luptă mai multe tipuri de rachete nord-coreene de producție recentă. În Coreea de Sud, oficialii și analiștii spun că războiul din Ucraina oferă Nordului ceva de care are nevoie disperată: o modalitate de a vedea cum se comportă noul său arsenal de rachete, conceput pentru un conflict cu Coreea de Sud și SUA.

Vara trecută, Ucraina a tras până la 7.000 de obuze de artilerie pe zi, comparativ cu 5.000 pe zi trase de Rusia. Acum, ucrainenii se luptă să tragă 2.000 de proiectile zilnic, în timp ce Rusia, sprijinită de stocurile de obuzele nord-coreene, ajunge la aproximativ 10.000 pe zi. Ce ne aseamănă cu al Doilea Război Mondial este că în găurile de vulpe (locaș individual de tragere), aprinderea unei țigări noaptea putea însemna moartea prin glonțul unui lunetist iar acum pe câmpul de luptă al viitorului, echivalentul poate fi telefonul unui soldat care se conectează la un turn celular.

Dronele, supravegherea electronică și sateliții permit adversarilor să identifice cu ușurință formațiunile militare din teatrul de operațiuni, iar combinarea acestor date cu artileria sau rachetele înseamnă că inamicul poate lovi oriunde și oricând. La acestea se adaugă războiul electronic în plină desfășurare la care rușii au scos de la naftalină întreaga tehnică pe care o au în dotare: Krasukha-4, stația de bruiaj R-330Zh Zhitel, sistemul RB-341V Leer-3 (care deturnează rețeaua locală de telefonie), Murmansk-BN (bruiază stațiile HF militare), R-934B (bruiază sistemele Wi-Fi și UHF/VHF), Repellent-1  (sistem antidrone), Moeskva-1 (detectare locație nave și avioane). Cele mai importante sisteme de război electronic rusești sunt 1RL257 Krasukha-4, precum și 1L260 Krasukha-2, două vehicule 8×8 care transportă încărcături utile EW concepute pentru a bloca sistemele operaționale ale aeronavelor cu sistem radar de atac cu țintă de supraveghere comună (JSTAR), cum ar fi Northrop Grumman E-8 și aeronave ale sistemului aeropurtat de avertizare și control (AWACS), precum și Boeing E-3 Sentry. Krasukha-4 este destinat în mod special să protejeze posturile de comandă, instalațiile de recunoașterea radar și de armele de precizie.

Utilizează bruiaj activ în bandă largă. Aceste tipuri de aeronave sunt factori importanți ai puterii aeriene NATO; primul asigură supravegherea la sol și comandă și control la nivelul teatrului. Acesta din urmă este un centru de avertizare și comandă aeropurtat; împreună, ele permit și coordonează puterea aeriană a NATO și sunt văzute ca noduri critice de către comandanții ruși. Alternativ, Krasukha-4 poate fi combinată cu sistemul TK-25 de bord, un dispozitiv conceput pentru a detecta și bloca semnalele radar de la sistemele de țintire aeriene de la bordul avioanelor de luptă. A fost folosit în Siria, primul furnizând detectarea țintei, iar cel de-al doilea efectuând suprimarea radarului.

Lecția numărul 3

O altă narațiune despre ucraineni este că atacurile  acestora în Rusia se depărtează mult de graniță, spre obiective strategice precum rafinăriile de combustibil de aviație și depozite de muniții. Astfel au atacat uzine la sud de Sankt Petersburg în orașul Tula dar și un terminal petrolier. Sistemele rusești de apărare aeriană din orașul Sankt Petersburg sunt cel mai probabil poziționate pentru a se apăra împotriva atacurilor din nord-vest și vest, deoarece Rusia și-a organizat istoric apărarea aeriană în zonă împotriva atacurilor ipotetice ale NATO și nu împotriva atacurilor din sud.

Armata rusă reformează în prezent districtul militar Leningrad/Sankt Petersburg (LMD) cu intenția exprimată de a se pregăti pentru un potențial viitor război convențional împotriva NATO și ar putea aranja mijloacele militare într-un mod care să se așeze de-a lungul graniței cu membrii NATO. Loviturile ucrainene din regiunea Sankt Petersburg  ar putea determina forțele ruse să repoziționeze sistemele de apărare aeriană cu rază scurtă de acțiune de-a lungul rutelor de zbor previzibile ale dronelor ucrainene pentru a apăra potențiale ținte de valoare strategică. Forțele ruse care folosesc sisteme cu rază scurtă de acțiune, cum ar fi Pantsir, ar putea să nu poată acoperi toate potențialele ținte importante din orașul Sankt Petersburg  fără a aduce sisteme suplimentare în zonă, iar atacurile ucrainene continue să se desfășoare în zonele adânci din spatele frontului, în Rusia, lovituri care ar putea crește per total presiunea asupra apărării aeriene a Rusiei.

Ce mai știm despre războiul din Ucraina

În timp ce Occidentul a răspuns agresiunii Rusiei cu o unitate izbitoare, există opinii diferite asupra faptului dacă Rusia reprezintă o amenințare pe termen lung pentru Europa. Pe termen mediu, vocile de pe ambele maluri ale Atlanticului sunt de acord că rezultatul războiului Rusiei în Ucraina va defini starea securității transatlantice. Eșecul în a obține victoria în acest război înseamnă probabil un conflict similar în viitor pentru comunitatea transatlantică. Deja sunt pe masă scenarii privind un atac rusesc în flancul estic al Europei și asta în primul rând datorită scăderii efectivelor militare în armatele occidentale și a reducerii efective a capacităților de producție militară.

În „scenariul de exercițiu” al Germaniei, Kremlinul ar mobiliza 200.000 de noi recruți în februarie a.c. pentru o nouă ofensivă în Ucraina, care ar permite Moscovei să facă progrese semnificative pe teren până în iunie. ”În iulie, Rusia va începe o campanie de război hibrid împotriva statelor baltice. Aceste atacuri cibernetice din Estonia, Lituania și Letonia ar juca pe narațiunile false ale Rusiei conform cărora minoritățile vorbitoare de limbă rusă din aceste țări sunt vizate pe nedrept într-o măsură care necesită intervenție. O erupție de violență în aceste țări va justifica apoi mobilizarea trupelor ruse trimise în Belarus și vestul Rusiei până în septembrie. O lună mai târziu, Moscova va desfășura trupe la granița belarusă cu Polonia și în Kaliningrad, care se află inconfortabil între Polonia și Lituania. Potrivit guvernului german, este foarte probabil ca trupele ruse să țintească Suwalki Gap, o fâșie de pământ în interiorul graniței poloneze cu Lituania. Între timp, Kremlinul va promova narațiunile anti-NATO acasă, susținând că alianța se pregătește să atace Rusia” scrie Bild care a studiat documentele scenariului. Este un scenariu de exercițiu dar este posibil la fel ca și folosirea la un moment dat a muniție nucleare tactice. Din această cauză Amiralul Rob Bauer declara al Comitetul Militar NATO, recent desfășurat la Bruxelles, că Aliații trebuie să se pregătească pentru ideea că ”un război cu Rusia ar putea izbucni în următorii 20 de ani. Pentru prima dată în 30 de ani, avem strategia – descurajarea și apărarea zonei euro-atlantice – și avem planurile de a face Alianța adecvată scopului apărării teritoriale colective”.

Și mai este un lucru: exercițiile militare de pregătire a forțelor NATO în flancul estic al Europei. Să nu uitam că a început exercițiul Steadfast Defender 2024 la porțile Rusie în care vor participa 90.000 de militari din toate cele 31 de state membre, dar și din Suedia, aflată încă în proces de aderare. Manevrele din mai vor avea loc în Estonia, Ungaria, Italia, Republica Moldova, Macedonia de Nord, Polonia, România și Suedia. Următoarele echipamente militare sunt planificate să participe la manevră: peste 50 de nave, peste 80 de avioane de luptă, elicoptere și drone, aproximativ 1100 de vehicule de luptă. Exercițiul va fi lansat în Norfolk, Virginia (SUA), cu desfășurarea de forțe în Europa continentală. Steadfast Defender 2024 este alcătuit dintr-o serie de exerciții care vor continua pe toată zona de responsabilitate a SACEUR în prima jumătate a anului 2024.

Ultimele exerciții echivalente la scară largă NATO au fost REFORGER în 1988, cu 125.000 de participanți și exercițiul Trident Juncture 2018, cu 50.000 de personal militar contributiv. Au mai fost exerciții de amploare în timpul Războiului Rece: „Exercise Lionheart” din anul 1984, cu 131.565 de trupe britanice, și exercițiul Able Archer  din noiembrie 1983, care ar fi putut porni un război nuclear cu Uniunea Sovietică din cauza unei alarme false,  exerciții la care au participat trupe din Germania de Vest, Canada, SUA, Regatul Unit.

Planurile NATO-strict secrete, codificate DDA

La Bruxelles, generalul Cavoli, Comandant Suprem Aliat în Europa – SACEUR, a prezentat pe scurt familia de planuri DDA și calea de urmat în ceea ce privește postura de descurajare și apărare a NATO. „Familia de planuri DDA răspunde modului <cum> Alianța va funcționa în timp de pace, criză și război pentru a asigura apărarea noastră colectivă”, a spus Cavoli. „Acțiunile ce rezultă din DDA, din planurile strategice, precum și din planurile regionale – acestea vor conduce structura noastră, operațiunile noastre, activitățile noastre și, important… investițiile noastre în viitor” -a comentat generalul Cavoli. În 2020, toți cei treizeci de miniștri ai apărării NATO au aprobat conceptul NATO pentru descurajarea și apărarea zonei euro-atlantice… pe care o numim „DDA”. DDA (Deterrence and Defense of the Euro-Atlantic Area) este documentul clasificat care detaliază poziția de descurajare și apărare a NATO.

Lecția numărul 4

A patra lecție este că deși Rusia nu și-a îndeplinit obiectivele până în prezent, ea păstrează stocuri semnificative de material militar și posedă un avantaj numeric distinct în ceea ce privește numărul de personal militar. Mai mult, Rusia a demonstrat dorința de a absorbi pierderile pe câmpul de luptă și cele datorate sancțiunilor.  NATO nu a dat Kievului un semnal clar cu privire la viitoarea aderare a Ucrainei în schimb UE a început procesul de aderare al Kievului la Uniune.

Aderarea la NATO este însă un proces complex și necesită finalizarea unei păci între beligeranți și nu numai. Sunt încă nemulțumiri la granițele ucrainene care implică opoziția privind aderarea la NATO (mă refer la Ungaria). Rezultatul războiului rămâne incert. O înfrângere strategică este posibilă în ambele cazuri. Conflictul actual a devenit unul de uzură care necesita cheltuieli de muniție greu de susținut chiar și pentru Alianță pentru că necesită refacerea cantităților de muniție din depozitele membrii NATO în permanență. Acest conflict vrem nu vrem se îndreaptă spre unul înghețat. Asaltul Rusiei asupra Ucrainei este cea mai gravă amenințare de la cel de-al Doilea Război Mondial pentru o ordine internațională bazată pe reguli și este evident că Rusia rămâne dispusă să folosească forța și să comită crime de război chiar dacă armata ei are performanțe slabe.

Lecția numărul 5

De asemenea ceea ce este tulburător este faptul că războiul a arătat clar cât de departe este Europa de orice capacitate de a-și exercita „autonomie strategică”. Vrem autonomie strategică iar noi nu suntem capabili să producem suficientă muniție. Războiul Rusiei în Ucraina s-a transformat într-o „bătălie cu muniții”, a avertizat șeful NATO, deoarece lipsa de aprovizionare a forțat armata Kievului să raționalizeze muniția de artilerie. Soldații ucraineni de pe linia frontului rămân fără muniție și alte arme necesare pentru a lupta împotriva invadatorilor ruși, a declarat marți un oficial al Pentagonului, acum că finanțarea SUA pentru sprijinirea războiului a expirat. Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, l-a asigurat pe premierul ucrainean Denis Shmihal că administrația Biden s-a angajat să obțină 11,8 miliarde de dolari în sprijin bugetar pentru Kiev, ca parte a unei cereri suplimentare de finanțare a SUA.

Lecția numărul 6

Războiul a evidențiat, totuși, că nucleul securității și apărării Europei se află în afara Uniunii Europene, în comunitatea transatlantică, fapt pe care Brexitul nu a făcut decât să-l accentueze. Acțiunea strategică colectivă europeană este bazată pe conducerea SUA. În vreme ce Rusia amenință Europa, statele membre UE Finlanda și Suedia au căutat garanții de securitate din partea SUA și Regatul Unit și au solicitat aderarea la NATO. Conflictul actual evidențiază natura vitală a rolului SUA în cadrul NATO ca integrator principal și facilitator al forțelor militare.

Majoritatea armatelor europene nu ar fi putut susține operațiunile intense din războiul din Ucraina. De ce? Pentru că dacă luăm exemplu Germaniei starea tehnicii de luptă este descurajatoare. Transportoarele Puma extrem de complexe, care au costat 17 milioane de euro (18 milioane de dolari) fiecare, au avut nevoie de peste un deceniu pentru a se dezvolta. Inițial programul a început în 2002 și era menit să înlocuiască vechiul Marders, pe care Germania îl folosește din anii 1970.

Dar Puma a fost afectat de probleme tehnice, inclusiv trapa de acoperiș cu scurgeri, linii de vedere restricționate pentru mecanicul conductor (nu este șofer în terminologia militară) și probleme electronice. Chiar și atunci când au fost finalizate în 2015, nu toate mașinile Puma au putut fi folosite. Există de asemenea o informație scursă în media că stocurile de muniție germane sunt mult sub standardele așteptate de NATO, care impune ca fiecare membru să aibă 30 de zile asigurată muniția. Numai pentru a compensa acest deficit, experții în apărare spun că Germania trebuie să investească încă 20-30 de miliarde de euro.

Lecția numărul 7

Pacea este mult prea îndepărtată ea urmând a fi negociată inițial între Washington și Moscova. Președintele rus Vladimir Putin nu are niciun stimulent să pună capăt războiului, mai ales că un rezultat care seamănă cu înfrângerea îi slăbește puterea. În plus, sprijinul rus pentru război se extinde cu mult dincolo de Kremlin. Esența este că au fost doi pași în care negocierile de pace puteau începe. Un prim târg ruso-ucrainean a fost pe masă la scurt timp după invazie.

Termenii erau simpli: Moscova punea capăt războiului dacă Kievul și-ar fi abandonat planul de aderare la NATO și-ar fi declarat neutralitatea (Moscova păstra teritoriile deja ocupate în 2014). Un alt moment a fost dat de ofensiva victorioasă a ucrainenilor în nord la Harkov și în sud la Herson. Atunci Președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore a SUA, generalul Mark Milley, a opinat că se puteau începe negocierile de pace datorită situație de pe front avantajoasă Kievului. Ce rațiuni au fost în spatele celor două momente numai Kievul le cunoaște.

Rusia a văzut cu siguranță marșul NATO către granițele sale ca pe o amenințare semnificativă – cu mult înainte ca Vladimir Putin să devină președinte în 2000. Boris Elțin, furioas, a spus clar acest lucru în decembrie 1994, într-o discuție cu președintele Bill Clinton, cu ani înainte ca NATO să-și admită primii noi membri în 1999. Putin a fost și mai combativ. După ce Alianța a deschis ușa, în principiu, Ucrainei și Georgiei la summitul său de la București din 2008, el a avertizat că, dacă Ucraina s-ar alătura NATO, va pierde Crimeea și Donbasul și „pur și simplu se va dezintegra”.

Poate că discuțiile din 9 aprilie 2022 de la Kiev dintre președintele ucrainean Volodimir Zelenski și premierul britanic Boris Johnson— care ar fi spus Ucrainei să lupte mai degrabă decât să facă compromisuri — ar fi influențat situația. Nu știm. În orice caz decizia fost a lui Zelenski și a stafului său.  La scurt timp după începerea invaziei din 2022, Ucraina și Rusia au purtat discuții la Gomel, Belarus, pe 28 februarie, 3 martie și 7 martie, care au continuat virtual, precum și la Istanbul, Turcia, pe 29 martie. Miniștrii lor de externe s-au întâlnit și ei în 10 martie la Forumul Democrației din Antalya din Turcia. Principalii negociatori, Vladimir Medinsky din Rusia și David Arakhamia din Ucraina, au confirmat că prioritatea Moscovei a fost într-adevăr renunțarea Ucraina la NATO. Dar faptele acestea au devenit acum povești. Au fost sau folositoare aceste întâlniri, au vrut sau nu rușii și ucraineni pace? Nu știm. Oricum  nu ne mai putem întoarce din drum.  Pacea este un vis mult prea îndepărtat.

O întrebare fără răspuns

O întrebare care stă pe buzele tuturor. Spre ce se îndreaptă războiul din Ucraina? Avem un răspuns deși nu este cel pe care l-am dori: există posibilitatea ca războiul din Ucraina să se încheie fără un câștigător sau un învins clar și să devină o luptă continuă de intensitate scăzută sau un conflict înghețat. Acest lucru ar fi în avantajul Rusiei.

Conflictul din Ucraina are relevanță și pentru tensiunile din Asia de Est, unde China urmărește îndeaproape răspunsul aliaților la asaltul Rusiei asupra ordinii internaționale bazate pe reguli. Majoritatea experților internaționali sunt de acord că lumea nu va permite declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial, deoarece consecințele acestuia vor fi ireparabile. Dar, în același timp, analiștii prevăd o creștere semnificativă a numărului așa-numitelor războaie prin proxi. În orice caz numai Dumnezeu știe ce ne mai așteaptă într-o lume atât de alambicată pe care de cele mai multe ori nu o descifrăm.  Dacă întrebarea dumneavoastră este de ce este lumea așa cum este, puteți vedea de ce diferite părți ale lumii sunt așa cum sunt.