Spionii lui Putin

De unde mi-a venit această idee cu spionii lui Putin? De la reacția Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, care a vorbit la Berlin pe 3 martie 2024, după ce o discuție despre Ucraina între înalți oficiali ai Forțelor Aeriene Germane a fost dezvăluită de canalul media rus RT.

Cum a fost posibil ca Rusia, în contextul geopolitic actual, să aibă acces la o conversație între patru ofițeri de rang înalt Luftwaffe, inclusiv comandantul său șef, generalul Ingo Gerhartz? Răspunsul a fost dezarmant de simplu: în loc să comunice printr-o rețea criptată, se spune că cei patru bărbați au făcut pur și simplu schimb de date prin platforma publică de videoconferințe WebEx, unul dintre ei conectându-se cu telefonul mobil dintr-o cameră de hotel din Singapore.

Scurgere utilă pentru Putin? Da. Cu două săptămâni înainte de alegerile prezidențiale din Rusia, din 15-17 martie, orice alimentează ideea că țările care susțin Kievul din punct de vedere militar discută despre planuri secrete de a lovi țara sa nu poate decât să-l ajute pe Vladimir Putin. Și iată cum fără agentul ”Noviciok” Putin împarte Germania în două și continuă să dividă Europa. Nu contează faptul că manipularea rachetelor Taurus necesită prezența specialiștilor militari nemți la locul faptei, moment în care aceștia ar fi în „beligeranță directă sau indirectă” cu rușii.

Rachetele germane nu schimbă cursul războiului, dar fac parte dintr-un lanț de aprovizionare mai mare care sprijină Ucraina. Argumentul de vânzare al rachetelor, din discuția celor patru, a fost că rachetele sunt deosebit de precise, ceea ce ar putea facilita Ucrainei să elimine ținte strategice, cum ar fi Podul Kerci care leagă Rusia și Crimeea. Unul dintre ofițeri a spus că forțele aeriene au „studiat intens” cum să distrugă podul, prezicând că Ucraina va avea nevoie de 10-20 de rachete Taurus pentru a face acest lucru. Înregistrarea expune frustrarea instituțională a armatei Germaniei și nedumerirea acesteia față de intransigența Cancelarului Scholz cu privire la trimiterea de rachete de croazieră.

Ea s-a manifestat și cu ocazia trimiterii de tancuri Leopard în Ucraina tancuri care au ajuns după ce americani au promis la rândul lor că vor trimite faimoasele tancuri Abrams M1A.

Istorii de demult

Pentru a înțelege situația de astăzi ar trebui să facem un excurs în istoria contemporană. Ne place sau nu situațiile actuale au un început atunci în perioada Războiului Rece. Am să vă povestesc o istorioară pe care am auzit-o la un curs cu prilejul Masterului pe care l-am obținut la Washington la Universitatea Națională de Apărare a SUA.

O poveste mai veche din anii 70-80 dar cu reverberații în ziua de astăzi. Povestea se referă la UE și la arealul nordic al Europei, că tot am vorbit în continuu despre aderarea Suediei și Finlandei la NATO, cele două ajungând în cele din urmă membre ale Alianței după ce Turcia și Ungaria au acceptat acest lucru. Spre exemplu în urma întâlnirii dintre Orban și Kistersson, cei doi liderii au anunțat încheierea unui acord pentru industria de apărare maghiară care va include  achiziționarea de către Ungaria a patru avioane JAS 39 Gripen de fabricație suedeză. ”Ungaria va cumpăra avioanele și va extinde și un contract de logistică aferent”, a spus Orban.

De asemenea s-a discutat și prelungirea unui contract de servicii pentru flota de Gripen existentă a Ungariei (în prezent, Ungaria închiriază aeronave Gripen în baza unui contract semnat în 2001). Când președintele Turciei Tayyip Erdogan a semnalat în iulie că va da undă verde Suediei, SUA au spus că vor merge mai departe cu transferul avioanelor de luptă F-16 în Turcia, în consultare cu Congresul. Melodrama inițiată de Turcia și Ungaria s-a încheiat cu avantaj de ambele părți. Dar să revenim la ”oile noastre”. Pe la mijlocul anilor 70 o nouă sursă de preocupare se profila la orizont pentru KGB.

Sursa avea două componente: prima dintre acestea era reprezentată de Comunitatea Economică Europeană (CEE) iar a doua se referea la zona Arctică a continentului (arhipelagul Svalbard) și Marea Barents. Inițial CEE nu era în atenția rezidenților ruși dar după raportul lui Leo Tindemans, primul ministru belgian, din decembrie 1975, ”Centru” spionajului rusesc s-a trezit. Tindemans a scris în raport că CEE are nevoie de o apărare și de o politică externă comună. Așa cum vedeți nu Macron a inventat autonomia strategică. China a înțeles rapid importanța CEE și în 1975 și-a trimis primul ambasador la CEE și au fost demarate primele tratative comerciale. Așa că Krucikov șeful Directoratului Unu, din KGB, ajunge la concluzia că raportul lui Tindemas și opțiunea chineză formează împreună un front antisovietic puternic.

El deja vedea CEE ca pe un bloc politico-militar îndreptat împotriva URSS. Circulara transmisă de ”Centru” cerea desemnarea unui ofițer KGB cu grad superior cu sarcina de a coordona inițiativele împotriva Comunității. Ce vroiau rușii să recruteze? Colaboratori de la Colegiul European de la Bruges, Universitatea Europeană de la Florența și Institutul European de la Amsterdam. Studenții eminenți puteau deveni surse la Bruxelles în cazul ajungerii lor acolo. De asemenea ofițerul coordonator aduna date despre diplomați și despre ziariștii acreditați pe lângă comunitate (adresa și numărul de telefon).

Deși Comunitate a rata oportunitățile prezentate în raportul Tidemans, Centru a considerat că pericolul a rămas și și-a consolidat rețeaua. Înălțarea Comunității la rang de adversar alături de SUA și China, în anii 80, reprezenta un ironic tribut plătit progresului integrării europene, datorită semnării Tratatului de la Roma din 1957. Urmare a circularelor de atunci s-a realizat infiltrare tuturor structurilor europene ale CEE. Cei care din când în când sunt depistați acum vin din acele timpuri sau au selecționat la rândul lor urmași demni de colaborarea cu noul KGB adică cu FSB. Presa germană sugera în 2023 că Kirill Logvinov, șeful delegației ruse la UE cu sediul la Bruxelles, este probabil un spion sub acoperire diplomatică.

Cazul lui Logvinov face parte dintr-un studiu mai amplu al jurnaliștilor grupați în Espiomats, care se concentrează asupra posibililor spioni ruși din UE care operează sub acoperire diplomatică. Pe lângă SPIEGEL, De Tijd (Belgia), Expressen (Suedia), Delfi (Estonia), radiodifuzorul lituanian LRT, VSquare și Frontstory (Polonia), la acest proiect lucrează și Centrul de dosare fondat de emigranți din Rusia și ICJK (Slovacia). Ei susțin că pe acoperișul clădirii diplomaților ruși din Varșovia au fost montate echipamente specializate pentru informații de semnale (SIGINT). De la Varșovia la Budapesta, de la Stockholm la Bruxelles – jurnaliști au găsit echipamente similare pe acoperișurile unităților rusești din întreaga Europă.

Ambasadele Rusiei interceptează totul: activitatea undelor radio, datele dispozitivelor de telefonie mobilă și chiar ascultă apeluri GSM. În regiunea baltică sunt de asemenea desfășurate nave de supraveghere și avioane de recunoaștere rusești, constată ancheta transfrontalieră Espiomats. În cadrul investigației internaționale Espiomats s-au analizat imagini din satelit ale acoperișurilor a zeci de avanposturi rusești din Europa. S-au găsit antene similare sau identice (182 de antene pe 39 de clădiri), precum și mai multe containere sau magazii similare cu cele de pe acoperișul casei din Vrașovia de pe strada Beethoven 3.

Containerul de pe ambasada din Madrid ocupă aproape întregul său acoperiș. Instalații mai mici pot fi observate în Ungaria, Suedia, Belgia, Republica Cehă, Germania, Bulgaria, România, Grecia și Portugalia. Kirill Logvinov, în vârstă de 48 de ani, este acreditat ca diplomat la Misiunea Permanentă a Rusiei la Bruxelles din 2018. De când ultimul ambasador al Rusiei în UE și-a părăsit mandatul, în urmă cu aproximativ un an, Logvinov a devenit șeful de facto al misiunii.

Între 2010-2014, acesta a lucrat la Ambasada Rusiei la Berlin. Jurnaliștii belgieni îl suspectează pe Logvinov că lucrează pentru Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR). Belgia nu exclude ca și alți angajați ruși ai reprezentanței să poată lucra în secret împotriva intereselor Uniunii Europene. Belgia a refuzat să comenteze direct despre Logvinov. Parlamentul a declanșat o anchetă privind posibilele legături dintre Logvinov și angajații Comisiei Europene (CE), dar CE a negat existența unor astfel de contacte. Contrainformațiile belgiene ar fi cerut expulzarea lui, dar Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) s-a opus, eventual temându-se de consecințe pentru diplomații săi din Rusia.

Tratatul Svalbard   

Tratatul privind Spitsbergen, adesea denumit și Tratatul Svalbardului, din 9 februarie 1920, a fost cel prin care s-a recunoscut deplina suveranitate a Norvegiei asupra arhipelagului arctic Spitsbergen (astăzi denumit Svalbard). Exploatarea petrolul, principala resursă descoperită în zonă, și care venea după criza din 1973-1974, dobândea în viziunea Centrului de la Moscova o veritabilă provocare strategică.

Teama era că zona cuprinsă între insulele Svalblad și Marea Barents ar putea deveni bază de spionaj asupra navelor de suprafață și a submarinelor nucleare ale URSS, ea fiind asociată problemelor derivate din procesul de delimitarea a Mării Barents care urma să aibă loc la vremea aceea. Astfel aceste probleme au condus la constituirea la Kremlin a unei comisii interministeriale pentru zona Artică prezidată de N A Tihonov vicepriministru iar printre membrii de frunte se număra și unul dintre șefii KGB, Krucikov. La vremea aceea KGB-ul avea doi ”emisari” în Norvegia: unul la sfârșit de carieră, Gunvor Galtung Haavik, o secretară în vârstă, în slujba Ministerului de Externe norvegian care cu 30 de ani în urmă se îndrăgostise de un prizonier de război rus și un al doilea Arne Treholt o victimă a proprie vanități, unul dintre tinerii membri de mare viitor ai partidului laburist norvegian.

O singură paranteză aici: credeți că cei pe care unii din presa noastră (cu mare indignare) îi văd spioni ruși se încadrează în profilul celor doi? Atenție spioni nu sunt cei pe care-i promovați voi, ei nu ies la televizor sunt discreți și dotați intelectual fiind plasați în poziții cheie în instituții importante. Nu tot e zboară se și mănâncă! Nu sunt cei de pe stradă! Haavik este transferată la Moscova în 1947, la ambasada norvegiană, unde reia legătura cu rusul Kozlov pe care-l salvase de ocupația nemților în anii războiului și îl ajutase să fugă clndestin în Suedia.

La Moscova capătă pseudonimul Greta cu care se întoarce în Norvegia. În 27 de ani cât a funcționat ca agent sovietic a avut peste 250 de întâlniri cu opt ofițeri de legătură cărora le-a încredințat mii de documente clasificate.  A fost arestată în ianuarie 1977 la denunțul unei surse americane de la Moscova. A murit în închisoare în urma unui atac de cord subit. Treholt și-a manifesta în timpul studiilor universitare sentimente antiamericane. A participat la mișcarea împotriva juntei militare de la Atena, cea care a luat puterea, spunea el, cu sprijin american. A fost asistentul faimosului avocat internațional Jens Evensen, care a susținut acuzarea juntei din Grecia în fața Tribunalului European. Primul ”controlor” a lui Treholt a fost rusul Evgheni Beliaev, care s-a ocupat de el din 1968 până în 1971. În 1971 a fost  preluat de ”Crocodilul”, Ghenadi Titov, pe numele său real. Treholt a operat ca agent de influență colaborând la influențarea alegerilor din campania din 1972 conduse de aripa stângă a partidului laburist, îndreptată împotriva aderării Norvegiei la CEE.

Rolul său a început cu adevărat atunci când a fost numit secretarul comisie care negocia Legea Mărilor unde Jens Evensen, fostul său mentor, era responsabil de negociere. În timpul negocierilor Treholt a informat KGB-ul în mod constant asupra poziției norvegiene, și mai mult decât atât, a intervenit în mod activ pentru influențarea grupului norvegian. Tratatul pentru Marea Barnts semnat de URSS și de Norvegia la 1 iulie 1977 a fost aspru criticat în Norvegia, deoarece favoriza în mod vădit partea sovietică. După această operațiune Treholt a fost trimis la misiunea norvegiană de la ONU unde a continuat colaborarea cu KGB-ul. Între 1982-1983 a lucrat la Colegiul Norvegian pentru Apărare unde avea acces la documente NATO top-secret.

Se întâlnea cu agentul Titov la Viena sau Helsinki orașele favorite, și acum, KGB-ului pentru întâlnirile cu agenții lor. Ca să înțelegeți mai bine în strategia NATO, Norvegia reprezintă cheia Nordului. Peninsula Kola acolo unde Norvegia se învecinează cu Rusia este una din ”proprietățile cele mai prețioase din lume” spum marinarii americani.

Pe partea rusă avem Flota Nordului cu porturi pentru submarinele nucleare. Acolo începe bătălia Atlanticului. Mai mult de jumătate din cele 54 de submarine strategice rusești, în jur de 25, fiecare cu 16-20 de rachete nucleare, se află încă în regiunea Murmansk în Severomorsk unde se mai află și o bază aeriană. Rusia a investit masiv în flota sa de submarine, făcând ambarcațiunile sale mai silențioase și mai letale, spun analiștii.

Noul submarin Belgorod este conceput pentru a transporta torpile nucleare masive de 25 m lungime, precum și mini-submarine mai mici capabile să efectueze salvări sau cercetări. Experții militari spun că submersibilele mai mici ar putea fi folosite și pentru a tăia cabluri sau conductele plasate de-a lungul fundului oceanului. În 2021, senzorii subacvatici care ajută Norvegia să monitorizeze submarinele au fost eliminați pentru un timp relativ scurt, iar anul trecut, un cablu de fibră optică între Norvegia continentală și arhipelagul Svalbard din Arctica a fost dezafectat într-un alt incident inexplicabil.

Europa și spionajul rusesc

În ultimi ani GRU și-a modificat stilul de acțiune. Unitatea sa 29155 – care încercase să-l asasineze pe Serghei Skripal, un fost ofițer GRU, în Salisbury, Marea Britanie în 2018 – a constatat că personalul, activitățile și facilitățile sale sunt expuse de site-urile media de specialitate. Folosirea telefoanelor mobile către și de la site-uri sensibile asociate cu informațiile ruse au devoalat personalul. De asemenea, GRU a realizat că expulzarea ofițerilor de informații ruși din Europa a îngreunat organizarea de operațiuni în străinătate – unul dintre multele motivele pentru care invazia Ucrainei a mers prost.

GRU a constituit ”Serviciul pentru activități speciale”. O ramură separată a Serviciului pentru Activități Speciale, Unitatea 54654, este concepută pentru a construi o rețea de ilegali care operează sub ceea ce Rusia numește „legalizare deplină” (capacitatea de a opera sub supravegherea atentă a unei agenții de spionaj străine). Unitatea recrutează contractori prin companii-paravan, păstrându-le numele și detaliile în evidențele guvernamentale și își încorporează ofițerii în ministere care nu au legătură cu apărarea sau în companii private. GRU a vizat, de asemenea, studenții străini care studiază la universitățile ruse, plătind burse studenților din Balcani, Africa și din alte părți ale lumii în curs de dezvoltare.

Reînnoirea aparatului de informații al Rusiei vine într-un moment crucial în competiția geopolitică Est-Vest. Un raport anual al serviciului de informații al Norvegiei, publicat pe 12 februarie 2024, a avertizat că, în Ucraina, Rusia „preia inițiativa și câștigă puterea militară”. Raportul echivalent al Estoniei, care a fost lansat doar o zi mai târziu, spunea că Kremlinul „anticipează un posibil conflict cu NATO în următorul deceniu” scrie The Economist. O concluzie este clară și anume faptul că prioritatea spionilor ruși este să se pregătească pentru acel conflict nu doar prin furtul de secrete, ci și prin extinderea ”crăpăturilor” în interiorul NATO, subminând sprijinul pentru Ucraina în America și Europa și erodând influența occidentală în Sudul Global.

Rusia are un plan de ”măsuri active” specific pentru fiecare țară de pe continent.  În ultimele luni, Belgia a expulzat zeci de așa-ziși diplomați ruși care erau în mod clar spioni. Premierul Alexander De Croo, citat de The Brussels Times a spus: „Belgia a deportat zeci de așa-ziși diplomați ruși din țară în ultimele luni. Au fost spioni? În mod clar, da”. În aprilie 2023, un studiu realizat de ziarul De Tijd și de partenerii săi europeni a arătat că nicăieri în Europa Rusia nu are atât de multe echipamente de comunicații prin satelit folosite pentru a transmite informații confidențiale către Rusia ca la ambasada sa din Belgia. 

Spionii ruși în Anglia

Un spion rus care a fost identificat doar ca C2 a lucrat în Anglia cu doi prim-miniștri – David Cameron și Gordon Brown – și s-a întâlnit cu prințul Charles și prințul William. A intrat în Marea Britanie în 2000 și a primit azil după ce a susținut că fugea de talibani și că a ajuns în Marea Britanie venind direct din Afganistan (deși el a locuit înaintea sosirii în Rusia, timp de șase ani). C2 a negat că este spion sau că reprezintă un risc pentru securitatea națională și a spus că MI5 l-a acuzat că a fost îngrijit ca un ”activ” rusesc încă de la vârsta de cinci ani. El a lucrat  pentru Ministerul Britanic de Externe, și a accesat secretele militare și informații britanice și s-a întâlnit cu politicieni de rang înalt potrivit unui raport al Times. C2 a fost acuzat că aparține de GRU. 

De când Rusia a invadat Ucraina în 2022, națiunile europene au expulzat în mod colectiv aproximativ 400 de spioni ruși, potrivit MI6 britanic. Oficialii din contrainformații au considerat în mod tradițional problemele de bani, ego-ul personal, ideologia sau vulnerabilitatea la constrângere drept factori care ar putea motiva oficialii guvernamentali să devină spioni. 

Activitățile și eforturile rușilor sunt uimitoare prin capacitatea lor de a conduce narațiunea politică și narațiunea mass-media spre cele mai bune interese ale Rusiei și de a împinge această construcție în toate modurile posibile – în discordia socială, în întâlniri, în mitinguri, în articole din media. Or avea rușii vreo legtură cu extrageri de gaze de șist de la Pungești care au fost blocate?  La noi, după unii, numai un partid este pro-rus restul sunt ”sfinți”. Vă întreb eu nu cumva tocmai acest fapt convine Moscovei, pentru că în realitate ar ascunde pe adevărații oameni de influență și pe spioni ruși?. Nu știu, nu am dovezi, doar întreb ca un simplu cetățean. Și prostia și reaua intenție face jocul rușilor. Nu-i așa?. 

Strategia de apărare a blocului european

La ora actuală bătălia pe continent pentru Parlamentul European este  cumplită. Toți vor ”ciolanul” Comisiei Europene acolo unde se împart banii dar și beneficiile care ajung, se spune, la un milion de euro pe mandat, per parlamentar? Este bine pentru noi că avem Congresul PPE aici, dar oare politicienii noștri vor ști să negociez pentru România?

Este mobilizator când liderii europeni vorbesc bine despre cei care ne conduc. Sper să nu fie doar o simplă curtoazie. Dar mai știu că pentru candidații noștri este mai important să prindă un loc acolo sau poate mă înșel?. Politicienii demagogi mă vor ataca pentru această afirmație. Vocile politicienilor români la Bruxelles tind spre zero deși Manfred Weber îl laudă pe Rareș Bogdan! O fi, nu zic nu, dar vă rog să mă contraziceți cu argumente; cine ce a făcut, când a luat cuvantul și care a fost problema. Cu o floare nu se face primăvară. Și ca să argumentez România apare în calitate de cupărător de tehnică militară la Comisia Europeană, nu primește bani pentru modernizarea/ retehnologizarea industriei de apărare cum au primit alte state precum Franța, Polonia și Germania.

Banii din fondul european este alimentat cu 1,5 miliarde euro iar finanțarea ar urma să fie alocată pentru 2025 până în 2027 și va acționa ca o punte până când Uniunea va ajunge la un acord asupra noului său buget. Bruxellesul dorește să stimuleze industria de apărare a blocului pe fondul îndoielilor tot mai mari cu privire la angajamentul SUA față de securitatea europeană. Odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia și perspectiva revenirii lui Donald Trump la Casa Albă, liderii UE au îndemnat blocul să consolideze sectorul producției de apărare.

Comisarul european pentru industrie, Thierry Breton, a îndemnat blocul să ia în considerare cheltuirea a 100 de miliarde de euro, în timp ce unii lideri europeni au cerut emiterea de obligațiuni comune (eurobonduri) pentru a atinge acest nivel de cheltuieli în sectorul de apărare. Este puțin probabil ca astfel de măsuri să se declanșeze înainte de alegerile UE din iunie. Conform propunerilor UE ar urma să cumpere cel puțin jumătate din sistemele sale de arme din interiorul blocului până în 2030, inversând tendința de cumpărare a majorității echipamentelor sale militare din țări terțe. În același timp, executivul UE a îndemnat Banca Europeană de Investiții să își schimbe politicile de creditare până la sfârșitul anului pentru a facilita accesul la finanțare pentru companiile de apărare.

Pe lângă încurajarea achizițiilor comune, strategia conturează măsuri pentru a se asigura că livrările critice pot fi intensificate imediat în cazul unei crize, inclusiv prin eventuala reutilizare a liniilor de producție civile. De asemenea vor fi desemnate proiecte militare pentru finanțare de către UE, inclusiv în domeniul apărării spațiale, aeriene și antirachetă. Propunerea Comisiei ajunge acum în cacelariile statelor membre și în Parlamentului European, care își vor propune propriile modificări – un proces care poate dura luni, dacă nu ani. Un alt oficial al UE a spus că comisia își propune să finalizeze propunerea în 2025.

La noi guvernul și parlamentarii au schimbat o lege bună (zic eu la fel ca și alții) din anii 2003 (Legea 354/10 iulie 2003) cu una  modificată/propusă în Comisia pentru Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senatul României în 2023. Cât de bună este noua lege offset ne spune gestul lui Dumitru Costin, liderul Blocului Național Sindical, care i-a scris Ursulei von der Leyen despre situația industriei de apărare din România, o industrile la cota de avarie. Costin cere bani pentru industria națională de apărare.

Zvonuri de la Bruxelles legate de PPE

Pe holurile de la Bruxelles se vorbește că liderul PPE, Manfred Weber încearcă să atragă în PPE Partidul Georgiei Meloni „Frații Italiei”. Ori fi italienii liberali/socialiști și nu știm noi? Chiar nu mai înțeleg. Din câte știu eu Frații Italiei (în italiană Fratelli d’Italia, acronim FdI) este un partid politic național-conservator și populist de dreapta din Italia. Și uite așa îmi aduc amite de păritele Galeriu care spunea în predica de duminică la Biserica Sf. Silvestru:”Cărturarii şi fariseii au şezut în scaunul lui Moise; Deci toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac”-Matei 23-2. Oare câte scaune are Moise?. Câtă luptă-i pentru ele, câți amăgiți le încalzesc și câți orbi le râvnesc. 

Ce aduce nou summitul de la București al PPE este rezoluția privind aderarea Bulgarie și României la Spațiul Schengen ”deplin” pentru că despre asta este vorba și asta s-a negociat (această expresie). Cât privește aderarea efectivă la Schengen…continuăm să sperăm! Manfreb Weber pe care l-am cunsocut la Summitul PPE de la Zagreb a avut acum o contribuție importantă în obținerea acestui final. De fapt dacă mă gândesc mai bine era mult mai bun decât Ursula von der Leyen în poziția de Președinte al Comisiei Europene.

La fel ca și jurnalistul Marius Ghilezan aș spune astăzi: ”Aș fi pariat pe tânărul bavarez, dar n-a fost să fie. Atât s-a putut”. În rest alegerea liderilor, alegerea candidaților, aplauze ca la  congresele PCR, voie-bună și multe îndoieli privind viitorul Green Deal-ului, o mare aiureală. Una din temele discutate acerb a fost că mai întâi este necesară o economie puternică și de abia apoi se poate trece la reziliență climatică. Eu zic puțin altfel: mai întâi o economie (de război) consolidată și apoi Green Deal-ul. Și totuși Politico scrie ca nu a fost un festival la iubirii față de Ursula. Fostul premier sloven și membru al PPE Janez Jansa se opune nominalizării lui von der Leyen, în timp ce republicanii francezi, care au criticat-o drept o stângace tehnocrată, prea apropiată de președintele Emmanuel Macron, au confirmat că își vor exercita cele 23 de voturi împotriva ei. 

Am avut întotdeauna o admirație față de reformele lui Cuza despre care am învățat în liceu. Acum tânăra generație nu mai învață istoria României în școală. Un filozof, scriitor și teolog danez din secolul al XIX-lea pe numele său Kierkegaard spunea: „Viața poate fi înțeleasă numai privind înapoi, dar trebuie trăită privind înainte”. Cuza este important pentru că a pus bazele statului unitar și modern român: țară nouă, legi noi. Și încă un fapt: dacă Napoleon al III-lea nu și-ar fi propus să aibă un tampon între Europa și Rusia, la graniță, nu s-ar fi întâmplat Unirea teritoriilor românești.

Pașoptiști sunt cei care au dus la îndeplinire acest fapt dar munca lor, la vremea aceea, era abia la început, proiectul national desăvârșindu-se abia jumătate de secol mai târziu în timpul regelui Ferdinand. De ce spun aceste lucruri în astfel de material?  Pentru că sunt un bun român nu numai un cetățean oarecare cu certificat de naștere în România. Poate că așa ar trebui să fim cu toții și cred că foarte mulți dintre români sunt așa. În orice caz nu vă dau eu lecții. Știți dumneavoastră mai bine ce și cum. Iertat să-mi fie gândul pus pe hârtie nu am vrut să vă întristez. Să continuăm povestea cu spioni și spionajul.

Scandalul rachetelor Taurus 

Ce au mediatizat rușii prin RT? O discuție între patru ofițeri germani care ar fi inclus și pe șeful Forțelor Aeriene Germane generalul Ingo Gerhartz. Germanii au discutat despre cum ar putea fi folosite rachetele Taurus pentru a distruge un pod -probabil o referire la podul Kerci care leagă Crimeea ocupată de Rusia.

Germania are aproximativ 600 de astfel de rachete, dintre care aproximativ un sfert sunt pregătite pentru a fi expediate dacă Cancelarul Scholz va aproba trimiterea către Kiev. În schimb Scholz a refuzat cu fermitate să trimită la Kiev astfel de rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune (600 km). Conținutul apelului, scurs în media, s-a desfășurat pe platforma WebEx, mai degrabă decât prin rețeaua internă securizată a armatei. Ofițerii au discutat, de asemenea, pregătirile pentru o întâlnire cu ministru apărării german Pistorius, abordând câte rachete Taurus ar fi necesare pentru ca acestea să se sustragă apărării antiaeriană a Rusiei și pentru a distruge conexiunea Kerch – un număr pe care l-au stabilit la 10 până la 20 de rachete din stocul de rachete al Germaniei.

Rachetele Taurus zboară la altitudine joasă pentru a evita radarul și folosesc GPS, imagini prin satelit, precum și camere cu infraroșu activate de inteligență artificială pentru a observa terenul și a naviga, către o țintă fără contact cu un operator. Forțele aeriene germane au modelat digital terenul în jurul câmpului de luptă pentru sistemul de arme și ar putea ajuta cu ușurință trupele ucrainene să evite apărările aeriene din jurul țintelor cheie, inclusiv Podul Kerci, au spus ofițerii în conversație.

Aceste date topografice sunt descrise ca fiind „doar pentru ochii germani” iar împărtășirea lor ar putea încălca limitele impuse de guvernul german privind implicarea în conflict, se aude spunând un ofițer. Pregătirea operatorilor ucraineni pentru utilizarea Taurus ar dura între două săptămâni și patru luni, în funcție de nivelul de precizie și de complexitatea sarcinii cu care s-ar confrunta, au spus ofițerii care au participat la conversația înregistrată. Generalul Gerhartz, singurul șef aerian NATO care pilotează personal avioane de luptă, poate fi auzit spunând că cancelarul a insistat ca orice rachetă livrată să fie operată fără nicio participare a forțelor armate ale Berlinului.

Serviciul Militar de Contrainformații al Germaniei investighează cazul, dar momentul este jenant pentru Berlin, având în vedere că vine la doar câteva zile după ce Scholz a spus public – spre nemulțumirea multora de la Londra și de la Paris– că personalul britanic și francez ajută la calibrarea rachetelor pentru a lovi țintele alese de ucraineni. Racheta Taurus este „o armă de mare anvergură”, a declarat Scholz, la o conferință găzduită de agenția de presă germană DPA, potrivit Associated Press. Cancelarul a susținut că sistemul de arme nu este necesar la Kiev și și-a exprimat îngrijorarea că ar putea escalada războiul.

La rândul său, parcă în opoziție cu ceea ce decide sau nu decide Berlinul, Ministerul francez al forțelor armate a publicat o listă cu echipamentele militare pe care le-a livrat Ucrainei în perioada 24 februarie 2022 – 31 decembrie 2023, în valoare totală de 2,615 miliarde de euro. Franța a trimis Ucrainei 6.200 de căști, 6.500 de veste antiglonț, 445 de binocluri cu vedere pe timp de noapte, 1.002 sisteme de lansatoare de rachete antitanc AT4, 30 de tunuri Caesar, două sisteme de apărare anti-aeriană Rattlesnake NG, șase Mistralround, 1,1 milioane de cartușe muniție de calibru mic, 10.500 de grenade și 1,74 milioane de cartușe de 12,7 mm, printre altele. Și încă un fapt important pentru Europa: începând cu 15 ianuarie, țările europene au alocat 88,7 miliarde de euro față de cele 66,1 miliarde de euro acordate de SUA, potrivit cifrelor publicate odată cu începerea Conferinței de Securitate de la München.