Intr-un zig-zag pe mapamond acompaniat de reporterii surescitaţi ai canalelor TV grand-taille, Snowden cară în sacul de voiaj schiţele recent amorsatului scandal PRISM, excitând la culme activiştii pentru drepturile omului şi lipind emoticonul faţă-tristă conservatorilor adepţi ai armăturii ordinii şi controlului.

Cum va evolua noua telenovelă cu spioni spilcuiţi ce pare un remake al Wikileaks? Ce a e nou, în formă şi conţinut, din unghi actual sau istoric?

Un analist al Centrului de Prevenirea Conflictelor şi Early Warning, Narciz Bălăşoiu, sintetizează subiectul: „Obiectul dezvăluirilor l-a făcut aşa-numitul program PRISM, acesta fiind acronimul proiectului secret prin care National Security Agency (NSA) accesa direct serverele celor mai mari companii, precum Facebook, Yahoo, Google. Scandalul s-a extins ulterior asupra uneia dintre cele mai mari companii de telefonie mobilă, Verizon, când publicaţia britanică The Guardian a dezvăluit faptul că agenţia americană are acces necontrolat asupra listelor zilnice de convorbiri naţionale şi internaţionale ale abonaţilor. Mai mult decât atât, Snowden a furnizat informaţii cu privire la campaniile de spionaj pe care Washingtonul le-a întreprins la adresa Chinei. Disidentul american, actualmente refugiat în Hong Kong, s-a angajat că va reveni cu documente concrete (IP-uri şi Log-uri) menite să arate adevărata campanie de spionaj derulată la adresa statului asiatic.”

Tele-scandalul Snowden a ajuns recent, cu autor cu tot, la Moscova, multiplicând pistele şi sporind confuzia. Spectacolul are toate ingredientele şi aranjamentul orchestral pe momentele subiectului, cu pauze de suspans şi bătăi de gong care anunţă, in crescendo, creşterea tensiunii. Jurnaliştii, puşi pe fast-forward de cafele interminabile îşi încrucişează spadele în eter în speranţa unei respiraţii exclusive a tinerei vedete.

Interesant că, în tot acest abuz mediatic, mi-a venit în minte, cu forţa sugestivă incognita, o secvenţă din filmul J.Edgar, regizat în 2011 de Clint Eastwood. O biografie interesantă a lui Hoover, fondatorul FBI.

Tânăr stagiar la Biblioteca Congresului SUA, J.E.Hoover, încearcă, în decorul cu picturi murale şi sculpturi renascentiste, cartoteci şi în mirosul coperţilor de piele, să impresioneze o tânără ce-i va deveni colaboratoare pe viaţă, declamând pasional, cu pupilele dilatate: „Le-am aranjat catalogul Bibliotecii Congresului. Fiecare lucrare are un cartonaş cu un cod unic indicând titlul, autorul, locul în bibliotecă, şi subiectul.  Căutările care durau zile întregi se fac acum în câteva minute. (Urmeaza cautare  demonstrativa a unei carti cu tematica indicata de tanara Indiscreţie. Performanţa: un min. si 20 sec). Imaginează-ţi că fiecare cetăţean ar putea fi identificat de o fişă, de un număr, poate după amprente. Imaginează-ţi ce repede i-am găsi pe infractori!”– si-a incheiat Hoover viziunea care a stat la baza unor procese sublimate în prezent în definiţia intelligence-ului.

Am numit scena, cu fiorul cronicarului de film amator „Metafora bibliotecii”. Într-un şir recurent de transformări dinamice şi reîncarnări, „metafora bibliotecii” mi-a revenit în ochi sub o formă tipărită, în ultimul numar al Foreign Affairs în contextul „The Big Data”:

„În secolul III, dHr., despre Biblioteca din Alexandria se credea că găzduieşte întreaga cunoaştere umană. Astăzi există suficientă informaţie, de 320 de ori mai multă pentru fiecare persoană în parte, decât credeau istoricii că era stocată în întreaga colecţie din Alexandria-aproximativ 1200 exabytes. Dacă toată această informaţie ar fi stocată pe cd-uri şi stocate unul peste altul, acestea ar forma cinci piloni care ar atinge luna. Nu mai recent de anul 2000, un sfert din toată informaţia stocată în lume era digitală. Această explozie de date este relativ nouă.

_____________________________________________________________________

„Nu mai recent de anul 2000, un sfert din toată informaţia stocată în lume era digitală.”

_____________________________________________________________________

Astăzi, datorită expansiunii rapide a datelor şi tehnologiilor digitale, mai puţin de două procente nu sunt în forma digitala” – se încheie superpopularul eseu.

De la revelaţia fostului şef al FBI, localizată undeva spre 1917 şi până la Big Data a trecut un secol fără câteva clipe. În termeni tehnologici atunci aveam fundalul primei revoluţii industriale, cea „a coşului cu fum”. Astăzi, suntem prinşi în vârtejul celei de-a treia revoluţii industriale, cea informatică. În formă, o izbucnire exponenţiala, dar şi sublimul unui cockteil bun de plajă sau club pentru superficialii lumii. Pentru ca, în profunzime, alţi  actori din piesa cu good guys/bad guys răzbat la rampă cu tot cortegiul de credinţe, valori şi suporteri. Ieri, se creau baze de date cu „obiective”pe modelul unei biblioteci clasice. Astăzi, asta ia în calcul o dimensiune apocaliptică de informaţii ce plutesc în „spaţiul virtual”. Dar principiul „cartografierii”, al monitorizării oamenilor a rămas!

John Edgar Hoover a creat şi condus FBI-ul timp de 48 de ani, sub 9 preşedinţi ai SUA cu începere din 10 mai 1924. Sub conducerea lui Hoover, Biroul a crescut în importanţă şi responsabilitate, devenind „o parte integrantă a guvernului naţional şi un simbol în cultura populară americană”.

În anii 20, Hoover a dus la capăt lupta cu anarho -comuniştii care înspăimântaseră SUA cu atentatele cu bomba. În 1930, FBI-ul a preluat anchete privind crimele violente comise de gangsteri. În timpul anilor 1940 şi 1950, Biroul a întreprins acţiuni împotriva spionajului nazist şi comunist. În primii ani ai Războiului Rece, Biroul a preluat responsabilitatea pentru investigarea angajaţilor guvernamentali pentru a se asigura că agenţi străini nu au infiltrat guvernul. În anii 1960 şi începutul anilor 1970, Biroul a preluat anchetele în domeniul drepturilor civile şi a crimei organizate. (Informaţiile provin de pe site-ul oficial).

Literatura de semi-ficţiune este plină însă de virajele lui Hoover peste sau pe sub lege, de trucuri, santaje, abuzuri şi lucruri blamabile de tot soiul. Unele s-au dovedit reale.

Până la cântecul de lebada, Hoover a fost însoţit deseori de proteste vehemente. În stradă, în Congres, în media, uneori cu puterea unui uragan. Dar, în timpul serviciului său, de fapt, nu s-a semnalat nimic deosebit: democraţia nu a suferit, iar cetăţenii SUA s-au bucurat de deplină libertate. Straturile adânci ale naţiunii americane acceptă tacit şi deseori empatizează cu politistul care merge pe muchia legii .Aceasta funcţionează într-o sinteză unică cu „corectitudinea politică” afişată.

Nu intuiesc în ce direcţie „duce” Snowden. Poate e un individ revoltat cu adevărat şi prins în dileme morale. Poate e un tradător maculat financiar. Poate că ambientul social actual nu permite provocarea unor dezbateri serioase decât ca reverberaţii ale unui scandal montat. Din acest unghi, am putea asista la consecinţe surprinzătoare, nu obligatoriu în favoarea activiştilor pentru drepturile omului.

Eu personal cred că NSA, CIA, FBI-ul şi alte agenţii  „îşi fac treaba”. Împotriva terorismului şi a ameninţărilor din ce în ce mai complexe. După cum şi exponenţii societăţii civile şi-o fac pe-a lor: aceea de a preveni şi denunţa potenţiale derapaje. Iar media internaţională vânează, conform fişei postului, evenimente „asimetrice„. Dar cred, în aceeaşi măsură, că o complicată alchimie reglează lucrurile, permiţând SUA să fie o democraţie de 237 de ani, fără pauze.

________________________________________________________________________________

” Acesta este un text care conţine îndemnul implicit de a combate superficialitatea în interpretarea unor evenimente! „

________________________________________________________________________________