De obicei articolele fac evaluări geopolitice bazate pe declarațiile liderilor politici și pe acțiunile din teren. Eu am să încerc acum să va explic câteva lucruri care sunt importante în evoluția evenimentelor de la granița noastră de est din punctul de vedere al unui militar, în condițiile în care părerile sunt împărțite dacă Rusia va ataca sau nu flancul estic al NATO din care facem parte și noi.

Vă spun de la început că merg e mâna ministrului apărării al Germaniei Boris Pistorius care  a declarat că un atac rusesc asupra alianței militare NATO este „posibil” în „cinci până la opt ani”. Că va fi axa Moldova -România sau Belarus-Țările Baltice nu știu să spun, dar înclin spre axa de nord a Europei și datorită prezenței unei comunități de etnici ruși în zonă. Noi românii încă suntem afectați de politicienii noștri care fac tot felul de promisiune prin cancelariile occidentale la solicitarea acestora, pentru diverse interese mai mult sau mai puțin personale, fără a ține cont de interesele naționale ale României.

Nu dau exemple pentru că nu este locul și nici rolul meu de a face acest lucru. Ei se știu. Atâta spun că îmi vine în minte o replică din comedia dramaturgului Ion Luca Caragiale ”Conu Leonida față cu reacțiunea”. Conu Leonida: Patru vorbe, numai patru, da’ vorbe, ce-i drept! Uite, țiu minte ca acuma: „Bravos națiune! Halal să-ți fie! Să trăiască Republica! Vivat Prințipatele Unite”

Patriot – un sistem disputat din Europa până în Orientul Mijlociu

Până la rezoluția următorului CSAT, care conform unor surse va avea loc după alegeri, discuția despre livrarea unui sistem Patriot Ucrainei rămâne deschisă.  În 2017 Romania a solicitat cumpărarea din Statele Unite a 7 sisteme/baterii de rachete Patriot, compuse din câte patru lansatoare și un radar. Patru dintre baterii vor intra în dotarea Forțelor Aeriene Românei, iar trei în dotarea Forțelor Terestre.

În iulie 2017, guvernul SUA a aprobat vânzarea a patru baterii pentru 3,9 miliarde de dolari, constând din 7 radare, 28 de lansatoare, 56 de rachete GEM-T, 168 de rachete PAC-3 MSE. În anul următor, a fost încheiat un acord suplimentar pentru încă trei baterii. Livrarea primelor patru baterii s-a încheiat în 2022 și urmează operaționalizarea sistemelor (unul fiind deja pe poziție de luptă). Sistemul folosește două tipuri de rachete: (1) Racheta standard PAC-2 GEM-T care costă aproximativ 4 milioane de dolari bucata; (2) Racheta PAC-3 MSE specializată împotriva rachetelor balistice tactice, costă aproximativ 7 milioane de dolari. O baterie Patriot nouă costă peste 1,1 miliarde de dolari, cu 400 de milioane de dolari pentru sistem şi 690 de milioane de dolari pentru rachetele dintr-o baterie.

Conflictul din Ucraina s-a dovedit a fi un banc de încercare pentru noi arme, de la drone sinucigașe la bruiaj electronic. Dar Patriot și alte arme veterane, cum ar fi rachetele antitanc Javelin și rachetele antiaeriene Stinger, au devenit indispensabile pentru Ucraina. Toate urmează să fie înlocuite în arsenalul american cu versiuni noi, mai sofisticate, aflate acum în curs de dezvoltare și testare, ușurând calea Washingtonului să furnizeze Ucrainei echipamente și muniție din stoc.

Sistemul Patriot a fost gata de utilizarea în 1976— anul bicentenar al SUA- iar armata americană a început să-l folosească în 1984, în timpul Războiului Rece. În testare și luptă, Patriot a atins mai multe ținte decât a ratat, deși a avut un record neregulat împotriva rachetelor Scud irakiene când a fost desfășurat în luptă în timpul Războiului din Golf din 1991. Patriot a fost modernizat în ultimii 40 de ani, iar Raytheon a spus că iterația actuală seamănă puțin cu originalul. În Europa sunt 8 țări care au între 3-12 sisteme Patriot (Grecia, Spania, Germania, Olanda, Suedia, Polonia, România, Elveția).

Adoptarea de către Elveția a sistemului american de apărare antirachetă marchează o tendință de utilizare a sistemului Patriot în Europa de Vest, deoarece noul cumpărător – o țară mică și faimoasă pentru neutralitatea sa – își înarmează spațiul aerian până în dinți. Elveția a cumpărat în noiembrie 2021 cinci baterii care valorează aproximativ 2,1 miliarde de dolari precum și cinci radare, 17 lansatoare, 70 de rachete GEM-T și șase terminale Link-16.

Ucraina are două sisteme Patriot complete, care includ un lansator, un radar și o stație de control. Zelensky a declarat recent pentru The Wall Street Journal că ”dorește mai multe sisteme pentru a proteja infrastructura critică și civilii din orașele din întreaga țară, precum și trupele din prima linie vulnerabile la puterea aeriană superioară a Rusiei”. Kievul a cerut cel puțin încă șapte sisteme Patriot iar Zelenski la recenta vizită a lui Anthony Blinken secretarul de stat al SUA a cerut urgent două sisteme Patriot pentru a apăra Harkovul. Zilele trecute, prim-ministru al Danemarcei, Mette Frederiksen a cerut țărilor europene să ofere mai multe sisteme de apărare antiaeriană pentru Ucraina.

Premierul danez vorbea de 5-6 sisteme Patriot și justifica faptul că Europa occidentală poate furniza aceste sisteme. Germania s-a hotărât să mai livreze un sistem de apărare aeriană Patriot  (cel de-al treilea sistem) și rachete de apărare aeriană fabricate în SUA. La peste doi ani de la invazia sa la scară largă, Rusia a organizat trei lovituri aeriene masive asupra centralelor și substațiilor electrice în ultimele săptămâni, determinând Kievul să lanseze apeluri disperate pentru aprovizionarea cu apărare antiaeriană de înaltă calitate. Americanii încearcă să convingă toate statele NATO să cedeze Ucrainei din sistemele lor avansate de apărare, într-un moment în care această țara e sfâșiată de război.

Drept este că statele NATO renunță greu la propriile arme defensive, mai ales la cele atât de scumpe și utile apărării lor în caz de nevoie. Spania și Grecia au suferit presiuni pentru a ajuta Ucraina atât din partea aliaților NATO, cât și a Uniunii Europene. De la Madrid se anunță că una din bateriile sale Patriot care se află împrumutată în sud-estul Turciei o să fie transferată la Kiev. Rapoartele spun că Spania va furniza și câteva rachete Patriot. Grecia care are și ea sisteme Patriot  și asupra căreia se fac presiuni pare nemulțumită de acest lucru (Grecia a cumpărat sistemele Patriot în 1990 din Germania).

Din informațiile pe care le am la ora actuală Grecia a respins presiunile din partea aliaților europeni pentru a ajuta Ucraina să-și consolideze apărarea antiaeriană, argumentând că Atena are nevoie de rețeaua sistemului de rachete tactice sol-aer pentru a apăra insulele grecești. Bulgarii la rândul lor au pregătit un pachet de arme care cuprinde sistemele   C-300 și C-200 Vega (cu rachete cu rază lungă de acțiune, sistem intrat în serviciu în 1988) dar ei pot livra și sisteme S-300.

Așa și noi am putea da sistemul Hawk bun pentru rachete de croazieră și drone iraniene dar Ucraina are nevoie  să contracareze rachetele balistice. Racheta supersonică Kinzhal, sau Pumnalul în rusă, este lansată dintr-un avion, ceea ce o face mai greu de urmărit. Nu știm sigur ce-ar mai trebui să ofere Bucureștiul dar poate o discuție cu omologii polonezi care au tot patru sistem Patriot în dotare ar crea o idee despre o soluție. Sau poate cerem americanilor, la schimb, două sisteme NASAMS (un sistem costă în jur de 600 de milioane de USD). Capabil să lanseze 72 de rachete deodată, Sistemul Național Avansat de Rachete Sol-aer, sau NASAMS, este cel care protejează spațiul aerian deasupra Casei Albe. Când a fost desfășurat pentru prima dată în Ucraina în 2022, a înregistrat o rată de succes de 100% în doborârea rachetelor de croazieră și a dronelor în primele luni.

În orice caz România are nevoie de șapte sisteme Patriot, aici la granița cu Rusia. Decizia s-a complicat dacă ”cineva” a făcut o promisiune prealabilă fără să ceară cel puțin ceva echivalent la schimb. Citesc tot felul de propuneri în care unii (nu cred că au făcut armata) vor CASCO, la fel ca la mașini, pentru România. Domnilor suntem în NATO și acceptăm deciziile de la Bruxelles.

Nu ne dă nimeni nici CASCO și nici nu echilibrează flancurile pentru ca sunt diferențe geografice și culturale iar planurile strategice operaționale nu se fac la București. Trebuie să-i ajutăm pe ucrainenii dar să nu renunțăm la propria noastră securitate națională. Nu mai avem o echipă precum cea care a condus ministerul Apărării în 1999  și care a oprit rușii să intre în Priștina. Ăla da curaj, curaj care pe unii i-a costat evoluția ulterioară în carieră.

Generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, un general foarte bine pregătit, îmi pare rău că trebuie să spun, nu are suficient sprijin politic. Politicienii una vorbesc la televizor sau în media și alt fac în Parlament. Să-i vedem ce vor face cu amendamentele propuse de rezerviști pe 9 mai la PL-x 262/07.05.2024, proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr.26/2024 privind stabilirea unor drepturi specifice personalului Ministerului Apărării Naționale şi a altor aspecte legate de apărarea națională. Pe noi românii ne caracterizează cea mai vizionată emisiune la TVR- Surprize, surprize! 

De ce sunt necesare sistemele patriot in Ucraina?

Este sistemul Patriot un schimbător de joc? Nu. Odată desfășurat cu un echipaj complet antrenat de 90 de militari, Patriot va oferi o capacitate utilă care va umple unele lacune în apărarea antiaeriană a Ucrainei și va crește capacitatea de răspuns a Kievului. O baterie are o zonă de apărare relativ mică. Va proteja doar o bucată de țară împotriva anumitor tipuri de amenințări.

Nu va pune o bulă de protecție peste părți mari ale Ucrainei. Oficialii ruși au declarat deja că odată ce Patriot va fi transferat, acesta va deveni o țintă principală. Arabia Saudită a folosit sistemul Patriot, în 2015, împotriva atacurilor rebelilor Houthi, care au declanșat un război civil în Yemen. Nu se cunoaște rata exactă de interceptare a sistemului Patriot implicat în acel conflict. Există o lipsă de informații exacte, dar pare că a existat o rată de succes destul de bună. De fapt niciun sistem nu este perfect.

Evoluția evenimentelor din ultimele zile ne aduce în atenție un fapt nou: instruirea militarilor ucraineni mai aproape de linia frontului de instructori NATO. NATO ia în considerare trimiterea de instructori militari în Ucraina. Mișcarea ar putea atrage SUA și Europa mai direct în războiul cu Rusia. Oficialii ucraineni le-au cerut omologilor lor din SUA și NATO să ajute să antreneze 150.000 de noi recruți mai aproape de linia frontului pentru o desfășurare mai rapidă. Până acum, SUA au fost neclintite spunând că nu vor pune trupe americane pe teren în Ucraina și i-au îndemnat și pe aliații NATO să nu facă acest lucru.

Dar ieri, 16 mai 2024, generalul Charles Brown, președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore al SUA, a declarat că desfășurarea de instructori NATO pare inevitabilă. „Vom ajunge acolo în cele din urmă, în timp”, a spus el reporterilor. Deocamdată, a spus generalul, o astfel de mișcare ar pune în pericol instructorii NATO și, cel mai probabil, ar însemna să se decidă dacă să folosească o apărare antiaeriană puternică pentru a-i proteja – în loc de infrastructura critică ucraineană din apropierea câmpului de luptă. Orice atac asupra instructorilor ar forța SUA să-și onoreze obligațiile NATO, antrenând-o în război.

Lecțiile războiului electronic din Ucraina

Războiul din Ucraina a modifica modul în care se duc operațiunile militare și acest lucru vreau să-l discutăm. Două lucruri s-au evidențiat dronele și Războiul Electronic (EW). SUA sunt încă în urmă în ceea ce privește războiul electronic, avertizează generali americani. Unul dintre cei care au tras un semnal de alarmă este generalul locotenent în rezervă Mike Nagata care a condus operațiunile speciale în Orientul Mijlociu și pe care l-am cunoscut în 2017 la Washington.

Atunci am avut parte de un briefing de excepție asupra evoluției viitoare a evenimentelor din Orientul Mijlociu. În 2022, Comisia pentru Strategia Națională de Apărare a declarat că Statele Unite „își pierd avantajele în războiul electronic, împiedicând capacitatea națiunii de a conduce operațiuni militare împotriva adversarilor capabili”. Problema a fost demonstrată în mod viu în Ucraina, unde armele de precizie furnizate de SUA au fost reduse aproape la bombe stupide de către echipamentele EW ale Rusiei. Dacă Pentagonul dorește să-și recapete avantajul, a spus Nagata, trebuie să fie mai creativ în utilizarea tehnologiilor radio, în special a comunicațiilor spațiale. Kremlinul a investit și a experimentat constant în inovarea electromagnetică în decenii când eforturile SUA respectiv la Războiul Electronic (EW) s-au concentrat pe colectarea de informații în mediile relativ permisive ale războaielor din Orientul Mijlociu. Războiul din Ucraina dezvăluie cât de bun este echipamentul rusesc, modern, de EW – împotriva armelor americane.

Bruiajul rusesc a scăzut „rata de eficiență” a artileriei, proiectilele ghidate cu GPS, Excalibur de 155 mm de la 70 la sută la 6 a declarat Daniel Patt, de la Institutul Hudson, parlamentarilor americani din Congresul SUA, luna aceasta. Dronele, bombele de diametru mic și unele sisteme de comunicații s-au dovedit la fel de vulnerabile. Sunt două programe utile pe câmpul de luptă: (1) programul Satellite Deployable Node, care ajută la conectarea trupelor de pe câmpul de luptă la legăturile de date folosind sateliții de joasă orbită și (2) programul Tactical Local Area Network, care își propune să pună puterea de calcul a întregului ”raft de servere” într-o formă portabilă, care ar putea ajuta operatorii din domeniu să găsească frecvențe de utilizat neblocate. Ambele programe au însă nevoie de reducerea dimensiunilor componentelor pentru a deveni portabile.

Există deja un produs GoTenna, un dispozitiv de dimensiune unor ochelari de vedere care în demonstrația făcută în fața oficialilor de la Pentagon a permis ca doi utilizatori să ia legătura la aproximativ 840 de km unul de celălalt. Ei s-au conectat pe un canal de 7 kilohertzi la o putere de 100 de wați. De asemenea, operatorul acestora poate selecta o anume frecvență sau baleia spectrul pentru a găsi canale goale și lungimi de undă neutilizate. Soluții creative de genul acesta vor fi esențiale pentru utilizarea comunicațiilor prin satelit.

Generalul Nagata a precizat că stăpânirea comunicațiilor prin sateliții de pe orbită joasă a pământului este crucială pentru operațiunile militare americane în fața interferențelor electromagnetice rusești deși fie vorba între noi și aceștia sunt bruiați de sistemele rusești. Începutul conflictului ne-a adus și prima surpriză în acest război electronic. La o lună de la începutul invaziei trupele ucrainene au dat peste un container, nedeschis, la un post de comandă rusesc abandonat în afara Kievului.

Ei nu știau atunci, dar cutia mascată, acoperită cu ramuri verzi, lăsată de soldații ruși în retragere a fost probabil cea mai mare lovitură de informații din abia începutul război. Înăuntru se aflau măruntaiele unuia dintre cele mai sofisticate sisteme de război electronic (EW) din Rusia, Krasukha-4. Lansat pentru prima dată în 2014, Krasukha-4 este o piesă centrală a complementului strategic EW al Rusiei. Conceput în principal pentru a bloca radarele de control a focului, aeropurtate sau prin satelit în benzile X și Ku, Krasukha-4 este adesea folosit alături de Krasukha-2, care vizează radarele de căutare în bandă S de frecvență joasă.

Astfel de radare sunt folosite pe platforme de recunoaștere puternice din SUA, cum ar fi sistemul de supraveghere JSTARS și sistemul de avertizare și control aeropurtat sau AWACS. Războiul electronic este o parte esențială, chiar dacă invizibilă, a războiului modern. Forțele militare se bazează pe echipamente radio, radare și detectoare cu infraroșu pentru a coordona operațiunile și a găsi inamicul. Ei folosesc EW pentru a controla spectrul, protejându-și proprii senzori și comunicații în timp ce refuză accesul la spectrul electromagnetic al trupelor inamice.

De exemplu, bruiajul rusesc R-330Zh Zhitel poate opri – pe o rază de zeci de kilometri – rețelele GPS, de comunicații prin satelit și de telefonie mobile în benzile VHF și UHF. Sistemele de informații, supraveghere și recunoaștere (ISR) – inclusiv sistemele aeriene, spațiale, maritime și terestre cu și fără pilot – joacă roluri critice în sprijinul armatei. De aceea NATO a pus un accent pe dezvoltarea acestora. 

O breșă în apărarea Ucrainei- sistemul rusesc Pole-21

Un militar informat trebuie să cunoască toate sistemele de EW pentru a găsi antidotul. Sistemele rusești de război electronic au transformat avantajul tehnologic al arsenalului de arme „inteligente” – ghidate – furnizat de Occident Ucrainei într-o vulnerabilitate.

Rachetele ghidate de precizie și sistemele de rachete cu lansare multiplă ghidată – cum ar fi HIMARS – sunt prin natura lor mai vulnerabile la războiul electronic decât armele nedirijate, deoarece se bazează pe GPS pentru a-și atinge țintele.  Sistemul Pole-21, conceput pentru a bloca semnalele GPS pentru a proteja echipamentele militare rusești de dronele sau rachetele care sosesc, este doar o caracteristică a arsenalului electronic în creștere al Moscovei. Bruierea, precum și „falsificarea” GPS-ului -o tehnică care păcălește eficient o dronă sau o rachetă inamică să creadă că este în altă parte –  întreruperea comunicațiile radar, radio și chiar celulare, toate fac parte din manualul de EW al Kremlinului.

Din punct de vedere tehnic, sistemul rus Pole-21 se distinge prin capacitatea sa de a bloca semnale de la sistemele de poziționare globală precum GPS, GLONASS, Galileo și Beidou (China). Sistemele GPS(de orice tip) sunt esențiale pentru navigarea și ghidarea rachetelor de croazieră, a bombelor inteligente și a vehiculelor aeriene fără pilot (UAV). Pole-21, compus din dispozitive R-340RP ECM integrate în catargele furnizorilor de servicii celulare, creează o rețea puternică de bruiaj capabilă să perturbe semnalele satelitului pe zone vaste. Rafinamentul lui Pole-21 constă în capacitatea sa de a bloca frecvența de referință utilizată de aceste sisteme de poziționare, o metodă eficientă datorită benzii înguste a acestei frecvențe și a utilizării unui semnal de bruiaj puternic. Cu toate acestea, sistemul nu este lipsit de defecte.

Conform manualului său, bruiajul afectează nu numai utilizatorii inamici ai sistemului de radio-navigație GPS ci și utilizatorii interni ai sistemului rus GLONASS. Războiul electronic evoluează rapid, importanța lui crescând continuu și creând provocări unice atât pentru forțele ofensive, cât și pentru cele defensive.

Rămâne Gerasimov șeful Statului Major General al Armatei ruse?

Schimbarea lui Șoigu și numirea lui Andrei Belousov în funcția de ministru al apărării, cunoscut ca un tehnocrat, ne duce cu gândul la consolidarea legăturii dintre o economie de război și utilizatorul echipamentului militar. Instalarea de către Putin a unui consilier economic de încredere în acest rol subliniază, de asemenea, gradul în care efortul de război al Rusiei în Ucraina a ajuns să-i domine economia, necesitând un administrator capabil la conducerea ministerului care o gestionează.

Momentul acestei mișcări este demn de remarcat, deoarece Rusia se bucură în prezent de un anumit impuls pe câmpul de luptă din Ucraina. Până în acest an, Rusia a profitat de întârzierea asistenței militare acordate de SUA Ucrainei pentru a obține câștiguri de-a lungul liniei de front în regiunea de est a Donețk. Și chiar în acest weekend, forțele ruse au început un nou asalt în regiunea de nord-est Harkiv, ceea ce a determinat Moscova să acapareze mai mulți kmp pe zi decât în orice alt moment al războiului, în afară de început. Am văzut discuții despre faptul că Belousov este mai degrabă un economist decât un soldat. Aceasta înseamnă a înțelege greșit rolul ministrului apărării.

Să nu uităm că nici Șoigu și nici predecesorul său Anatoli Serdiukov (fostul șef al Serviciului Fiscal Federal) nu erau soldați și nici majoritatea omologilor lor occidentali. Șeful Statului Major General, în prezent generalul Valeri Gerasimov, este soldatul de top al Rusiei, responsabil de planificarea și operațiunile militare și care raportează direct comandantului șef, adică președintelui rus. Ministrul apărării, mai ales în timp de război, este în esență un administrator, care se asigura că armata are oamenii și materialul de care are nevoie. O întrebare cheie este legată de viitorul generalului Gerasimov.

A performat Gerasimov în Ucraina? Nu. Criticii occidentali au numit armata rusă naivă, prost echipată, lentă în reacție și condusă de structuri de comandă nefuncționale. Cariera lui Gerasimov până la invazia pe scară largă a Ucrainei din 24 februarie 2022 a fost caracterizată de o capacitate impresionantă de adaptare. În calitate de tânăr student la școala militară, el depășise lipsa de intuiție naturală „devorând teancuri de cărți militare ale teoreticienilor militari ruși”, potrivit Seth Jones, un fost analist al serviciilor de informații americane care a inclus o biografie a lui Gerasimov într-o carte ”Trei bărbați periculoși”. În cele din urmă a devenit un student de top. A fost comandant al unei unități de tancuri în Polonia anilor 1977 și apoi între ofițerii de top din Estonia anilor 1990. Gerasimov a ajutat la anexarea Crimeei în 2014.

El avea să supravegheze „omuleții verzi” care urmau să preia controlul, mai târziu, în același, an al unor zone întinse din regiunile Lugansk și Donețk, din estul Ucrainei. Cu toate succesele lui Gerasimov, cariera sa este acum una caracterizată prin respect orb față de Putin, nu prin ingeniozitate militară. În orice caz un nou ministru aduce de obicei propriul său șef al Statului Major General (așa este cutuma). Odată ce va prelua noua sa funcție, Belousov o să caute, de asemenea, o schimbare.

Aceasta ar putea fi o veste proastă pentru Ucraina, deoarece există un număr de potențiali candidați în pole-position care probabil ar face o treabă mai bună. Cine sunt eventuali candidați? Generalul colonel Mikhail Teplinski, comandantul Forțelor Aeropurtate, sau chiar „Generalul Armaghedon”, însuși Serghei Surovikin (căzut în dizgrație din cauza sprijinului său acordat revoltei lui Evgheni Prigozhin și a mercenarilor săi Wagner). Surovikin nu a fost retras și este ținut pe banca de rezerve. Vom vedea!

Post Scriptum (câteva evaluări ale situației actuale): Tehnicile de război electronic ale Moscovei – care au ajuns târziu pe câmpul de luptă – au eliminat artileria și dronele furnizate de SUA și NATO iar întârzierea ajutorului SUA a permis Rusiei să câștige un avantaj uriaș de artilerie. Lipsa de muniție de apărare aeriană a Ucrainei a însemnat că Rusia și-ar putea folosi puterea aeriană cu mai multă impunitate.

Adevăratul obiectiv al Moscovei în ocuparea teritoriului din jurul Harkiv-ului este de a forța Ucraina să întărească orașul, slăbind liniile frontului în alte părți. O armată ucraineană răspândită ar putea oferi Rusiei șansa unei noi ofensive care se pare că va urma. Actualele operațiuni militare  evidențiază gradul în care Rusia a fost capabilă să se regrupeze, să-și consolideze poziția și să reia inițiativa, plecând de la greșelile sale din primele etape ale războiului. Procedând astfel, s-a bazat în mare măsură pe avantajul său când vine vorba de muniție și personal. Armata rusă a făcut, de asemenea, ajustări tactice eficiente pe câmpul de luptă și și-a readaptat economia rusă pentru a o pune pe picior de război.

Avansul rapid al Rusiei subliniază, de asemenea, că scăderea aprovizionării cu muniții și trupe a Ucrainei de-a lungul liniilor frontului în est a lăsat Kievul la fel de vulnerabil, așa cum susținătorii săi au avertizat în mod repetat în cele aproape șase luni în care pachetul de ajutor al SUA a fost amânat de republicanii din Congres. Într-adevăr, atacurile Rusiei în nord-est par menite să exploateze această vulnerabilitate prin extinderea rezervelor Ucrainei de-a lungul liniei lungi a frontului, permițând posibile descoperiri în alte zone de conflict. Totuși, ce înseamnă exact această ultimă ofensivă pentru războiul general va depinde de ceea ce se va întâmpla în săptămânile următoare. În Rusia: Putin vinde victoria publicului și mulți oameni o cumpără.

Privind retrospectiv, actuala operațiune militară rusă din nordul Ucrainei ar putea semnala în cele din urmă o pregătire pentru o ofensivă nouă rusească în flancul estic, odată cu deturnarea trupelor de la Kiev către nord-est. Analiștii de la Pentagon spun că Rusia nu a angajat deocamdată în nord un număr mare de soldați pentru aceste atacuri iar dacă acesta se dovedește, a fi începutul unei ofensive rusești mult mai ample. În orice caz ofensiva evidențiază cât de supraîntinsă și subechipată este armata Ucrainei.

Deși la începutul războiului, mulți lideri europeni au insistat că o victorie a Rusiei în acest război ar reprezenta o amenințare existențială pentru Europa în ansamblu și, prin urmare, trebuie prevenită cu orice preț, în același timp, au impus limite pentru cât și ce fel de sprijin sunt dispuși să ofere Kievului. O victorie pentru Moscova – chiar dacă ar reprezenta doar câștiguri parțiale, adică provincia Doneț în totalitate alături de celelalte teritorii din sud,  într-un eventual armistițiu negociat, pe care Moscova, fie vorba între noi, l-ar putea caracteriza ca o victorie – ar avea implicații grave pentru securitatea europeană.

Evenimentele din săptămânile următoare ar putea aduce liderii europeni mai aproape de a se confrunta cu aceste implicații. Capacitatea Ucrainei de a se apăra împotriva atacurilor ruse în curs este încă în echilibru. Dacă finanțarea SUA este lăsată să expire, aliații europeni nu vor putea face diferența în sistemele de arme și muniții pentru nevoile Ucrainei. Consecințele abandonării Kievului de către Occident vor merge dincolo de Ucraina. Rusia va fi probabil periculoasă indiferent dacă este învinsă în Ucraina sau nu. Statele Unite și Europa trebuie să fie pregătite pentru un război de mare intensitate într-o lume cu mai mulți actori ostili. Finanțarea continuă pentru Ucraina este un pilon cheie al acestei misiuni.