În 1946, în timp ce era însărcinat cu afaceri la Ambasada SUA de la Moscova, diplomatul american George Kennan a transmis la Washington, la Departamentul de Stat, o telegramă care cuprindea 8.000 de cuvinte prin care explica natura politicii agresive a lui Stalin. Mister „X”, aşa cum avea să semneze un an mai târziu diplomatul american un articol extins pe aceeaşi temă în prestigioasa revistă Foreign Affairs, preciza în finalul „lungii telegrame”: Elementul oricărei politici în ceea ce priveşte Rusia, pe termen lung, este răbdarea, dar şi vigilenta restricţionare a tendinţelor expansioniste ale acesteia. „Lunga telegramă” a stat la baza deciziilor politice ale SUA, de-a lungul timpului, în ceea ce priveşte Rusia.

Deși URSS s-a dus de mult, cancelariile occidentale, și nu numai, încearcă să deslușească ce-i mână pe liderii de la Kremlin în această politică agresivă. Vrea președintele Putin un nou Război Rece? Greu de precizat, premizele fiind totuși pe masă (există o confruntare între un grup de state și o putere nucleară, s-a creat o nouă linie de demarcație geopolitică în Europa, balanța militară stabilită prin Acordul Forțelor Convenționale din Europa – cele două variante 1990 și 1999 Istambul – nu mai este valabilă acordul fiind denunțat unilateral de Federația Rusă, o nouă cursă a înarmărilor este gata de drum ea pornind în Federația Rusă dar și în NATO pentru modernizarea echipamentelor, presiuni diplomatice și economice sunt de ambele părți). Problema este că președintele Vladimir Putin caută refacerea gloriei de altădată a Rusiei prin metode militare. Resurgența Rusiei a devenit o certitudine iar Kremlinul a lucrat în continuu la această imagine. Tradițional Rusia se bazează pe 4 stâlpi: energia, populația, forța militară (triada nucleară- avioane strategice, rachete balistice și submarine atomice) și geografia. Două dintre ele sunt în scădere. Populația Rusiei este în scădere principalele cauze fiind rata mare de decese și rata scăzută a natalității. Deși natalitatea în Rusia este comparabilă cu cea a altor țări europene (12,1 nașteri la 1000 de persoane în 2008, comparativ cu media Uniunii Europene de 9,90 pe 1000), populația sa este în scădere la o rată mai mare decât multe alte țări din cauza ratei mortalității semnificativ mai mare (în 2008, rata de mortalitate în Rusia a fost de 14,5 la 1000 de persoane, comparativ cu media Uniunii Europene din 10.28 1000). Al doilea element în scădere este economia. Toate semnalele din economia rusească prevestesc o recesiune dar aceste probleme nu au legătură decît parțial cu criza din Crimeea. Rusia a uitat să se modernizeze și din această cauză economia a ratat prognoza de 3,5% creștere economică anul trecut și a înregistrat un avans de doar 1,3%. Problema gravă o reprezintă însă investițiile. Kremlinul a ignorat problema reducerii dependenței de gaze și petrol, iar investițiile străine scad încă din 2013 ( anul acesta, până în acest moment, au ieșit de pe piața Rusiei fonduri în valoare 70 miliarde de euro). Pentru 2014, specialiștii ruși au prevestit cel mai prost an din 2000 încoace. Bugetul Federației este construit pe un preț al petrolului de 104 de dolari / baril. Acest lucru devine periculos pe o piață a energiei instabilă unde poate prețul barilului poate coborâ la 90 de dolari. La Moscova rubla s-a devalorizat cu circa 12% față de euro, fiind un semn de volatilitate economică dar și o soluție de avarie pentru un guvern care vinde energie în dolari și plătește asigurări sociale în ruble. De la preluarea controlului în Crimeea de către forțele ruse, bursa de la Moscova s-a prabușit la niveluri înregistrate ultima dată în timpul crizei economice globale. Cele mai mari 50 de companii au pierdut din capitalizare 110 miliarde de dolari. Referitor la forțele militare Rusia a conceput un plan de modernizare în valoare de 700 de miliarde de Euro care începe cu realizarea proiectelor din zona forțele strategice, rachetele balistice și de croazieră. Unul dintre aceste proiecte este racheta cu combustibil lichid Sarmat, care va înlocui rachetele folosite de complexul sovietic RS-36M Voevod. Forțele strategice ruse au în prezent cel puțin 58 de rachete balistice Satan SS-18, 160 de sisteme mobile Topol SS-25, 50 în silozuri și 18 sisteme mobile tip Topol-M SS-27 și 18 sisteme Yars SS-29. Pe mare, Rusia menține opt submarine Delta III/IV ce dispun de rachete balistice nucleare. Forțele strategice ruse se vor moderniza până în 2020 prin înlocuirea sistemelor de racheta SS-25 și SS-19 cu noile sisteme SS-27 și SS-29. Se vor crea opt divizii cu un total de 170 de sisteme mobile și în silozuri tip SS-27 și 108 ale modelului SS-29. Sunt în curs de realizare sistemele ICBM, modelele Yars-M și R-26 Rubezh. Pentru ce pregătește Rusia vectori nucleari? Nu știm dar putem bănui o politică similară Războiului Rece de deterrence  (descurajare și blocare reciprocă). O astfel de politică totuși împotriva cui?. Există o intenție clară a președintelui Vladimir Putin de a intra în istoria națională ca liderul care a salvat Rusia de la dezmembrare și a reînviat imperiul. Tinerețea lui Putin, în calitate de ofițer KGB, a fost marcată în Germania de Est de retragerea trupelor sovietice în 1989 din RDG și ulterior în pozițiile din administrația rusă de extinderea NATO și a UE în sfera de influență a fostei Uniuni Sovietice. Kosovo a însemnat resurgența grupării naționaliste ruse siloviki, care l-a impus pe Putin în 1999 prim ministru. Acesta a fost începutul reconstrucției imperiului rus. Politica în trei pași a liderului de la Kremlin a devenit evidentă încă din 2000. Odată cu venirea la  putere președintele Putin și-a propus, în primă fază, stabilizarea economică și politică a Rusiei. În august 1999 în cel de-al doilea război din Cecenia, Putin a readus un teritoriu declarat independent înapoi în Federația Rusă. Apoi a urmat reducerea la tăcere și la obediență totală a oligarhilor ruși. De fapt, oligarhul Berezovski prin promovarea alianței strânse între superbogați și președintele rus (la acea vreme Boris Elțîn), a făcut ca aceștia să devină dependenți de capriciile politice de la Kremlin. Și ce dă Kremlinul cu o mână poate să ia înapoi cu cealaltă. Berezovski s-a alaturat astfel lui Mihail Hodorkovski și altor oligarhi decăzuți care au intrat în conflict cu Putin. Întreaga putere economică s-a centralizat la Kremlin. S-a trecut la faza a doua de creștere a capacității militare și testarea reacției Occidentului față de o intervenție militară (2008 Războiul din Georgia). A doua a fost declanșată de mesajul anual către națiune din 2005, când președintele Vladimir Putin a afirmat că prăbușirea Uniunii Sovietice a fost cea mai mare catastrofă a secolului al XX-lea. A urmat Summitul NATO de la București cu abandonarea Ucrainei și Georgiei la presiunea Rusiei și a Germaniei urmat la scurt timp de războiul cu Georgia. Concluzia: Occidentul nu are voință politică să intervină dacă Rusia se decide să încalce suveranitatea și integritatea teritorială a vecinilor din spațiul postsovietic. De asemenea s-a constata lipsa unei capacități militare corespunzătoare din partea armatei ruse. S-a decis creșterea bugetului militar și apoi trecerea la faza expansiunii imperiale, faza a treia. Ocuparea Crimeii poate fi numai preludiul, în lipsa unui răspuns extern decisiv. Poate fi Belarusul sau Moldova o țintă? Țara vecină Federației Ruse nu are enclave în schimb 8% din populația din est este de etnie rusă, iar limba rusă este dominantă pe întreg teritoriul țării. Deși apropiat de Rusia președintele Lukașenko a refuzat să trimită observatorii la referendumul din Crimeea și a promis că va lucra cu noul guvern de la Kiev(?!). Chiar dacă nu va fi atacat Belarusul are motive de preocupare odată cu intrarea în comunitatea EuroAsiatică. Lukașenko nu vrea să devină un lider similar lui Ianukovici dependent de Kremlin. Lukașeko nu se dorește un mediator între est și vest el vrea să fie prietenul Federație Ruse din poziția de șef puternic al unui stat independent al cărui drum se stabilește la Minsk. Belarusul are legături comerciale cu Letonia și Lituania pe care nu-și permite să le piardă. O schimbare a politicii energetice a Europei va crea dificultăți Minskului datorită dependenței acestuia de taxele de tranzit ale petrolului și gazelor din Rusia dar și a exportului de produse rafinate ca subsidiară a Gazprom. Lukașenko a declanșat un proces gradual de apropiere față de UE. Vom vedea care din fostele țări sovietice vor recunoaște anexarea Crimeei. Cât privește Moldova vulnerabilitatea ei este mare. Cu ocazia crizei din Ucraina a devenit limpede că Republica Moldova nu are nici o garanţie de securitate, iar ideea de neutralitate din Constituţie nu înseamnă nimic. Moscova are doua instrumente majore pentru a controla mișcările politice ale Chișinăului. Una este parghia transnistreană, a doua migrația în Rusia. Niciuna dintre ele nu a fost în realitate folosită până acum. Moldova are sprijinul diplomatic, financiar și economic al României dar și al Occidentului pentru un parcurs european iar soluționarea conflictului Transnistrean depinde de formatul 5+2 unde Germania are rolul principal. Cert este că armata rusă nu se va retrage din Transistria iar numărul de soluții este extrem de redus. De asemenea politica multilaterală a Chișinăului cu un ochi la Vest și cu unul la Est nu este benefică cum nu a fost nici ucrainienilor. Hotărârea este cheia unei decizii favorabile. Cum va acționa în viitor liderul rus depinde totuși de foarte mulți factori, între care de rezistența externă a Vestului și de atitudinea Chinei. China a transmis un prim semnal Moscovei cǎ nu este de acord cu stilul lui Putin odată cu votarea rezoluției ONU de condamnare a referendumului din Crimeea. China ar fi putut sǎ se alinieze Rusiei, care a blocat rezoluţia prin dreptul sǎu se veto, dar nu a fǎcut-o, preferînd sǎ se abţinǎ. Aceastǎ atitudine conţine un mesaj prin care  China apǎrǎ cu vehemenţǎ douǎ principii: al neamestecului în treburile interne şi al integritǎţii teritoriale. În condițiile în care Rusia a câștigat Crimeea, dar a pierdut Ucraina elita de la Moscova nu se poate mulțumi cu acest rezultat. O privire asupra hărții Europei poate sugera că lipsa Ucrainei (și în mică măsură a Moldovei) din structura economică și de securitate a Rusiei pe direcția de Est-Sud-Est ar putea priva Moscova de statutul imperial și de postura intimidantă în relația cu Vestul. Zbigniew Brzezinski spunea că Rusia fără Ucraina nu este un imperiu European este unul Asiatic.  În toată această ecuație estică Germania este cheia diplomatică iar Polonia cheia militară. Dacă Germania ignoră măsurile împotriva Rusiei, Polonia și Țările Baltice își vor pierde încrederea în Berlin iar politica europeană va fi una extrem de divizată. Germania va trebui să lupte între coeziunea Europei și relația ei bilaterală cu Federația Rusă.  Într-un moment în care Europa se dezarmează datorită alocărilor minimale în domeniul apărării, Polonia se înarmează. Varşovia urmează să investească aproximativ 43 de miliarde de dolari în dezvoltarea unui sistem naţional de apărare antirachetă (diferit de componenta americană ce urmează să fie amplasată în 2018). Flota de F16, recent achiziționată din SUA, va fi dotată cu rachete de croazieră de tip JASSM, ideale pentru a fi folosite împotriva platformelor ruseşti S-300 şi S-400. În Europa, nicio altă ţară NATO nu mai deţine rachete JASSM. Ca o concluzie generală putem spune că o nouă agresiune rusească în Ucraina va determine Washingtonul să schimbe aliniamentul trupelor NATO de pe vechea linie din timpul Războiului Rece, mult mai la est, pe linia Turcia – România – Polonia – statele baltice, lucru pe care strategii de la Moscova s-au străduit dintotdeauna să îl evite. Retragerea încheiată din Irak și cea în plină desfășurare din Afganistan oferă americanilor posibilitatea unei relocări, la nevoie, de trupe în Europa de Est. Presiunile economice crescânde și izolarea politică tot mai evidentă arată că timpul nu mai are răbdare cu președintele Putin.