De peste10 ani, opinia publică din România dezbate subiectul pensiilor militare. Sunt studiate pe toate părţile motivele pentru care militarii au un sistem separat de cel public pentru calculul şi gestionarea pensiilor, dacă este just sau nu, sau ce au făcut ei pentru ţară şi în ce războaie au luptat pentru a merita aşa privilegii. După unii parlamentari, cei care au stat în birouri, în anii 1996-2004 când s-a pregătit aderarea la NATO, au jucat ”Solitar”, nu ar fi pregătit documentele de aderare şi ar fi participat în programe PfP (Parteneriatul pentru Pace) şi în exerciţiile militare cu ţările NATO. Noi pensionarii încercam să ne apărăm dar acuzatorii noştri nu sunt impresionaţi şi subiectul încinge ciclic dezbaterile la televiziuni şi în on-line. Militarii, atât cei activi, cât şi cei în rezervă ori retragere, au puţine soluţii şi instrumente prin care să combată avalanşa aceasta de poziţii şi informaţii incorecte sau chiar tendenţioase vehiculate în ultimii ani în spaţiul public cu privire la activitatea şi drepturile lor. Au fost şi sunt exprimate foarte multe puncte de vedere în legătură cu aceste pensii şi cu beneficiarii lor, unele bine argumentate, corecte, juste – chiar dacă uneori nu ne sunt chiar comode nouă militarilor, dar şi altele fundamentate doar pe latura speculativă, emoţională, simbolică şi – aş spune – populistă, jumătăţi de adevăr sau chiar exprimări fără legătură cu realitatea, care creează confuzie şi chiar consternare printre militari, fie ei în activitate sau în rezervă ori retragere.
Dar să le luam pe rând
În primul rând, trebuie lămurită o confuzie care se induce atunci când se discută despre pensiile bazate pe principiul contributivităţii şi pensiile militare de stat. Se lasă să se înţeleagă că militarii nu ar contribui, pe timpul carierei lor, la bugetul statului, cu alte cuvinte, fie nu ar plăti taxe şi impozite, fie acestea ar fi mai mici decât în cazul altor categorii profesionale. Nimic mai greşit. Veniturile pe care militarii le obţin din solde, sunt impozitate absolut identic, ca în cazul oricărui salariat din sistemul public. Şi, totuşi, care este principala diferenţă dintre pensiile din sistemul public şi cele militare de stat? În termenii cei mai simpli, această diferenţă se reflectă în modul de calcul. Dacă în sistemul public, algoritmul pe baza căruia se stabileşte cuantumul pune în relaţie punctajul mediu anual (calculat pe baza întregului stagiu de cotizare din perioada activă) cu punctul de pensie stabilit de Guvern, pensiile militare de stat au ca bază de calcul media tuturor veniturilor brute realizate în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate. Multe ţări NATO folosesc drept bază de calcul pentru pensia militară de serviciu ultimul salariu, înainte de trecerea în rezervă.
Exemple din statele membre NATO[1]
Polonia: Ofiţeri inferiori: vârsta 50 ani; ani de serviciu 15; pensia 75% din salariul din ultima lună (salariul net inclusiv sporurile); Ofiţeri superiori: vârsta 55 ani; ani de serviciu 15; pensia 75% din salariul din ultima lună (salariul net inclusiv sporurile); Generali: vârsta 60 ani; ani de serviciu 15; pensia 75% din salariul din ultima lună (salariul net inclusiv sporurile);
Belgia: Ofiţeri inferiori: vârsta 51-52 ani; ani de serviciu 20-30; pensie 80% din ultimul salariu; Ofiţeri superiori: vârsta 54-56 ani; ani de serviciu 20-30; pensie 80% din ultimul salariu; Generali: vârsta: 58-61; ani de serviciu: 25-35; pensie: 80% din ultimul salariu.
Franţa: Ofiţeri inferiori: vârsta 52 ani; ani de serviciu 20-30; pensie 75% din salariul de referinţă (bază ultimele 6 salarii); Ofiţeri superiori: vârsta 52 ani; ani de serviciu 20-30; pensie 75% din salariul de referinţă (bază ultimele 6 salarii); Generali: vârsta 57-61 ani; ani de serviciu 25-35; pensie 75% din salariul de referinţă (bază ultimele 6 salarii);
Germania: Ofiţeri inferiori: vârsta 52 ani; ani de serviciu 20-30; pensie 75% din valoarea ultimei solde brute, indiferent de grad sau funcţie; Ofiţeri superiori: vârsta 54-56 ani; ani de serviciu 20-30; pensie 75% din valoarea ultimei solde brute, indiferent de grad sau funcţie; Generali: vârsta 60-65 ani; ani de serviciu 35-45; pensie 75% din valoarea ultimei solde brute, indiferent de grad sau funcţie;
Italia: Ofiţeri inferiori: vârsta 45-55 ani; ani de serviciu 25-30; pensia 80% din ultimul salariu brut; Ofiţeri superiori: vârsta: 45-55 ani; ani de serviciu 20-30; pensia 80% din ultimul salariu brut; Generali: vârsta 60-65 ani; ani de serviciu 35-45; pensia 80% din ultimul salariu brut;
Turcia: Ofiţeri inferiori: vârsta 41-48 ani; ani de serviciu 20-30; pensia 80-85% din cuantumul ultimului salariu; Ofiţeri superiori: vârsta 41-52 ani; ani de serviciu 20-30; pensia: 80-85% din cuantumul ultimului salariu; Generali: vârsta: 60-65 ani; ani de servici 35-45; pensia 80-85% din cuantumul ultimului salariu.
În al doilea rând deosebirile dintre pensiile militare de stat şi cele acordate prin legi speciale pe de o parte, sau cele din sistemul public, pe de altă parte există, dar din păcate, explicaţiile nu pot fi decât tehnice şi, deci, puţin atractive, ceea ce creează teren fertil pentru abordările manipulatorii. Această diferenţă de mod de calcul stă la originea tuturor atacurilor care au început acum mai mult de 10 ani împotriva pensionarilor militari, atacuri care revin periodic în dezbaterea publică. Militarii sunt consideraţi ca beneficiari de pensii “nesimţite”, de pensii speciale, de pensii nemeritate.
Sunt acuzaţi că ies la pensie foarte devreme, chiar în jurul vârstei de 40 de ani, cu pensii exorbitante, de zeci de mii de lei. Sună revoltător, nu-i aşa? Să ne lămurim!
În Legea nr. 223/2015 2015 privind pensiile militare de stat, vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă este stabilită în funcţie de anul naşterii celor care trec în rezervă, pornind de la 56 de ani şi trei luni, pentru cei născuţi în luna octombrie 1959 şi care creşte progresiv, conform unei anexe care face parte din lege, până la de 60 de ani, pentru cei născuţi după luna ianuarie 1970. Această limită poate fi redusă pentru perioada în care militarii şi-au desfăşurat activitatea în condiţii de muncă deosebite, speciale sau alte condiţii (personal aeronavigant, personal ambarcat, paraşutişti, sau alte categorii de persoane a căror activitate se desfăşoară în condiţiile menţionate) cu perioade corespunzătoare.
Reducerea vârstei standard de pensionare nu poate fi mai mare de 13 ani. Prin aplicarea acestor reduceri, vârsta standard de pensionare nu poate fi mai mică de 45 de ani.
Metodologia este asemănătoare cu cea din sistemul public de pensii, care are prevederi similare pentru reducerea vârstei standard de pensionare pentru anumite categorii profesionale (personal navigant, personal care lucrează în condiţii de risc radiologic, chimic, anumite categorii de personal artistic, personal care îşi desfăşoară activitatea în subteran etc). Există şi o altă categorie de pensionari militari care au trecut în rezervă înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare: militarii disponibilizaţi la sfârşitul anilor ‘90, prin efectele Ordonanţei 7 din 1998, ca urmare a aplicării unui program de restructurare a armatei. În urma acelor disponibilizări, efectivele militare s-au redus masiv, de la o armată de peste 350.000 de oameni, în 1990, la aproximativ 90.000 după anul 2000. Pensiile acestor militari sunt, în general, pensii militare de serviciu cu vechime incompletă, în cuantumuri reduse. La acest moment, în evidenţa Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naţionale se află aproximativ 65.000 de pensionari militari la care se adaugă cei din servicii şi poliţie, jandarmerie şi pompieri, încă în jur de 105000. Pensia medie brută pentru vechime completă aflată în plata casei de pensii a MApN este de aproximativ 3.500 lei. Aproape 60% din numărul total de pensionari militari au pensiile sub această valoare medie. Doar 6% dintre pensionarii militari au pensii cuprinse între 7.000 şi 10.000 de lei şi aproximativ 2,6% depăşesc pragul de 10.000 de lei lunar (din anumite considerete inclusiv acumularea de activităţi în diferite instituţi plus cele private). Soldele lunare nete maxime pentru ofiţeri, de exemplu, se situează, în 2019, astfel: 2.681 lei pentru locotenenţi, între 3.200 şi 5.400 lei pentru gradele de căpitan până la locotenent-colonel, 8.300 câştigă maximum un colonel, 10.600 lei un general de brigadă, alungându-se până la aproximativ 17.000 lei pentru generalii de patru stele (în mod normal este unul singur Şeful Statului Major al Apărării). Pentru celelalte categorii de personal, soldele se înscriu între 1.900 şi 6.000 lei pentru subofiţeri şi maiştri militari şi între 1.700 şi 3.800 de lei pentru soldaţii şi gradaţii profesionişti. Cam acestea sunt salariile „exorbitante” ale militarilor.
În al treilea rând reglementare sistemului de pensii militare de serviciu nu reprezintă un privilegiu pentru militari. Găsim la articolul 4 din actuala lege a pensiilor, Legea 223 din 2015, următoarea formulare: “sistemul pensiilor militare de stat acoperă riscurile activităţii specifice sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională, interzicerea sau restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi din Constituţia României”. Ca atare, calculul pensiei militare după algoritmul prevăzut de lege compensează riscurile la care se supun militarii pe timpul vieţii active, dar şi interzicerea unor drepturi fundamentale pe care toţi ceilalţi cetăţeni le au pe timpul vieţii profesionale active.
Acest aspect nu este unul minor, ci este esenţial!
Vorbim despre dreptul la muncă, dreptul de asociere (în sindicate sau în organizaţii cu caracter politic), dreptul la grevă, dreptul de a fi ales (în Parlament ori în administraţia locală), libertatea întrunirilor, libertatea de exprimare, libera circulaţie. În plus, este interesant de observat că tot Constituţia României interzice munca forţată, dar, tot în textul constituţional se precizează foarte clar că nu constituie muncă forţată activităţile desfăşurate pentru îndeplinirea îndatoririlor militare. Cu alte cuvinte, militarii se află la dispoziţie 24 de ore din 24. Ei pot fi chemaţi oricând de la domiciliu sau din timpul liber pentru îndeplinirea sarcinilor şi misiunilor încredinţate, pot fi solicitaţi să intervină în sprijinul autorităţilor locale şi centrale pentru limitarea efectelor calamităţilor naturale sau vremii nefavorabile, sunt dislocaţi pe perioade lungi în poligoane şi facilităţi de pregătire şi instruire, fără a primi drepturi salariale suplimentare şi fără posibilitatea de a refuza aceste sarcini. De altfel, refuzul de a executa un ordin legal, precum şi insubordonarea reprezintă pentru militari infracţiuni pedepsite de Codul Penal.
În timpul vieţii profesionale active militarii au toate aceste drepturi, care sunt drepturi fundamentale ale omului, fie interzise, fie restrânse.
Aspectul acesta nu poate fi ignorat. Nu putem cere egalitate de tratament la modalitatea de calcul a pensiei doar la încheierea perioadei active, ci pe toată durata desfăşurării activităţii. Ar fi absurd să gândim o armată în care drepturile menţionate mai sus să fie neîngrădite, doar pentru a asigura egalitatea de tratament.
Putem gândi, de exemplu, că un militar şi-ar putea apăra ţara doar în timpul celor opt ore de program, iar pentru restul timpului ar putea negocia sindicatul pentru el condiţiile de prezentare la unitate?
Despre ce vorbim?
Militarii sunt la datorie 24 de ore din 24, în orice condiţii, indiferent cât de grele, iar pentru asta nu cer privilegii[2]. Este un statut pe care fiecare dintre noi ni l-am asumat prin jurământul militar şi care impune privaţiuni – cum le spun militari, pe care le înţeleg şi le respectă. Obligaţiile militare nu încetează odată cu ieşirea la pensie, ci ele sunt asumate şi din calitatea de rezervist. Toate acestea sunt cuantificate şi compensate prin sistemul de pensii militare de stat, nu doar în România, ci în majoritatea ţărilor lumii.
Despre parlamentari
Am auzit un parlamentar, îmi pare rău că nu i-am reţinut numele, că s-a făcut dreptate după ce el a împărţit militarii în categorii distincte. Ideea aceasta a încercării de a împărţi militarii în două categorii – cei care execută misiuni în teatrele de operaţii şi ceilalţi, care au rămas în ţară, prin cazărmi şi birouri, este absurdă.
Narativul celor care încearcă să inducă o asemenea opinie se raportează exclusiv la riscurile la care s-ar supune, mai mult sau mai puţin, militarii pe timpul carierei militare. Care ar fi mai mari pentru cei care participă la astfel de misiuni.
Haideţi să punem lucrurile în perspectivă: profesia de militar este una a riscurilor. Să nu intrăm neapărat în logica jurământului militar, prin care toţi militarii, nu doar cei care execută misiuni externe se angajează să pună îndatoririle de apărare a ţării înaintea propriei vieţi. Şi mai este ceva: în orice armată modernă, în spatele unui luptător se află cel puţin 8-12 alţi militari din structurile de sprijin, care au misiunea de a asigura luptătorului toate resursele şi condiţiile necesare pentru îndeplinirea misiunii. Pentru Armata României acest raport este de aproximativ 7-8 militari din structurile de sprijin la un luptător, sunt alte armate unde numărul este mai mare, cum ar fi 9-12 militari de sprijin la un luptător – pentru Armata SUA. Raportul acesta depinde şi de gradul de complexitate al misiunii, de distanţa la care este dislocată unitatea de primă linie şi multe altele.
Diviziunea de percepţie militar luptător / restul este nedreaptă şi confuză!.
Putem fi de acord că unii dintre militari se supun mai multor pericole decât alţii, pe timpul carierei militare, dar aceste diferenţe sunt cuantificate obiectiv, prin legislaţia de salarizare şi de încadrare în condiţiile de muncă. Ceea ce se va reflecta în cuantumul final al pensiei. Aceste criterii obiective sunt aplicate şi în sistemul public. Nu putem face diferenţe, în afara sporurilor, îndemnizaţiilor specifice şi drepturilor rezultate din încadrarea în specificul condiţiilor de muncă, de exemplu, între calculul drepturilor de pensie pentru medicii care fac operaţii riscante faţă de cei care se ocupă doar cu prescrierea reţetelor, între actori – în funcţie de complexitatea şi succesul la public al rolurilor jucate de-a lungul carierei, între profesori – după rezultatele obţinute de elevi, sau sportivi – în funcţie de complexitatea disciplinei la care au obţinut medalii şi tot aşa.
În al cincilea rând: revenind la militari, sunt câteva elemente de punctat în ceea ce priveşte raportarea lor la riscurile profesionale:
1. Numărul de militari rotiţi în misiunile executate de Armata României în teatrele de operaţii, în ultimii 30 de ani, depăşeşte 50.000;
2. Modificările de natură legislativă au făcut ca participarea la aceste misiuni în teatrele de operaţii să nu mai fie pe bază de voluntariat, ci au devenit obligaţie de serviciu. Dacă o structură militară primeşte misiunea de a executa o misiune în teatrele de operaţii, tot personalul va participa. Excepţiile sunt foarte puţine şi minuţios justificate. Ca atare, numărul militarilor trimişi în misiuni peste hotare va fi din ce în ce mai mare;
3. Foarte multe dintre acţiunile şi misiunile desfăşurate pe teritoriul naţional implică riscuri la fel de mari: operarea aeronavelor militare, tragerile de luptă cu toate categoriile de armament, operaţiunile executate cu materiale explozive, manipularea unor substanţe cu grad înalt de toxicitate şi exemplele ar putea continua;
4. După trecerea în rezervă, militarii rămân, conform legii, cu obligaţii militare până la împlinirea vârstei la care se trec în retragere şi sunt scoşi din evidenţele armatei.
Guvernul a exprimat foarte clar, prin vocea prim-ministrului, Ludovic Orban[3], încă de la învestire, că măsurile avute în vedere în zona pensiilor reglementate prin legi speciale nu includ pensiile militare de stat şi aţi văzut în Parlament că acest lucru nu a fost respectat. Ministerul Apărării Naţionale şi celelalte instituţii din sistemul naţional de securitate au adus argumentele relevante şi corecte pentru păstrarea sistemului de pensii militare de stat în actualele coordonate şi poziţia noastră a fost nu doar înţeleasă, ci şi susţinută de Premierul Orban şi de Preşedintele României chiar şi de o parte dintre parlamentarii.
Sigur, actualul sistem al pensiilor militare de stat este departe de a fi unul perfect!
În ultimii 10 ani, legislaţia incidentă a fost modificată de patru ori, ceea ce a creat disfuncţionalităţi în armonizarea tuturor situaţiilor. Aceste schimbări legislative au generat şi unele situaţii anormale, excepţii, care sunt vânate cu predilecţie şi servite ca argumente imbatabile. Ştim însă că excepţiile nu pot da măsura întregului sistem şi că generalizarea unor aspecte punctuale nu serveşte decât intenţiilor de a învrăjbi şi diviza categoriile profesionale.
Să sperăm că lucrurile vor fi înţelese şi aşezate, cu înţelepciune, în perioada care va urma.
PS: . Ştiu o să spuneţi că ceea ce am scris mai sus cu titlu de comparaţie la nivelul pensiilor este cu ţări NATO dezvoltate. Dar cu Polonia ne putem compara? Vă avertizez că mă aştept la injurii şi la comentarii lipsite de respect dar îmi asum pentru că mi-am petrecut viaţa între culesul porumbului, construcţia canalului Dunăre Marea Neagră, aplicaţii ale Statului Major General, înainte de 1989 de 3 la 6 luni de la Babadag la Cincu, pregătirea documentelor pentru aderarea la NTAO şi conducerea planificării Armatei Române, construirea împreună cu echipa de la STS a Sistemului 112 şi construcţia unei relaţii diplomatice consulare cu China/Shanghai. Pentru detractorii mei am lucrat 30 ani (echivalent cu 46 datorită condiţiilor deosebite) în Ministerul Apărării, 5 în servicii la STS, 2 ani în Ministerul de Externe şi 10 ani în privat, la o bancă pe vremea când diferenţa între salariul de la stat şi cel de la privat era considerabilă nu ca acum când ”ierarhia” s-a inversat. Ce pensie ar trebui să am şi cum ar trebui calculată? Merit oare o pensie?! Şi încă un lucru am trei frati ai lui tata care au murit ,DUPĂ Stalingrad, în lagar în Siberia(îi gasiţi pe documentul publicat de Ambasada Romănie la Moscova pe la numerele peste 8000). Pote va fi cineva care va întreba unde am luptat. Am să răspund: în cancelariile occidentale şi la NATO pentru aderarea Românie în acele structuri Întradevăr fără gloanţe dar cu mult mai multe pericole de a fi refuzaţi. Asta este. Fiecare îşi duce crucea!
[1] Sursa: statistică întocmită de SCMD ”La ce vârstă şi pe ce bani ies la pensie militarii statelor membre NATO” de Traian Deleanu, Adevărul, 16 august 2017
[2] Constituţia României: Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă. Libertatea economică: Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate.
Statutul cadrelor militare: Cadrelor militare în activitate le este interzis:
a) să îndeplinească alte funcţii decât cele în care sunt încadrate, cu excepţia cumulului prevăzut de lege, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale;
b) să fie asociat unic ori să participe direct la administrarea sau conducerea unor organizaţii ori societăţi comerciale
[3] Pe Ludovic Orban l-am auzit la 3 sau patru şedinţe de partid în 2019 când şi-a ”dojenit” colegii parlamentari care includeau pensiile militarilor în pensiile speciale sau când un grup redus de liberali din Senat a depus o iniţiativă legislativă referitoare la subiect şi a precizat ca ea trebuie retrasă imediat şi modificată, fapt întâmplat.
Comenteaza