Cuvintele și limbajul ar trebui să fie alese cu grijă. Oficialii chinezi, la vremea lui Confucius, erau întruchiparea vizuală a unui cod etic care îi încuraja pe cei cu talent să trăiască viața ca funcționari publici și educatori. La prima vedere, atunci, operarea din umbră, cu înșelăciune deliberată, părea departe de noțiunile confucianiste despre dreptate și cuviință. Totuși, aceasta este doar o parte a poveștii. Alături de idealurile confucianiste de conducere exemplară, tradiția chineză a alimentat o figură alternativă la fel de influentă: cea a comandantului sau strategului aplecat să-și cucerească adversarul prin intermediul stratagemelor secrete.

Arta războiului a lui Sun Tzu, scrisă undeva între secolul al V-lea sau la sfârșitul secolului al III-lea î.Hr., este una dintre cărțile clasice cel mai des citate în articolele sau tratatele de operațiuni militare și nu numai. Textul figurează și astăzi în programele academiilor militare și a școlilor de afaceri din cuprinsul Chinei dar și în școlile militare Occidentale. ”Războiul-mărturisește Sun Tzu-este arta înșelăciunii; victoria depinde de obținerea unui avantaj strategic față de adversarul din fața ta. Comandantul priceput ar trebui să urmărească să asigure victoria înainte ca săbiile să se încrucișeze sau să fi fost trasă o singură săgeată. Cea mai mare bătălie este cea care a fost evitată”.

Această filozofie a agresiunii pasive – apărând slab când ești puternic și puternic când ești slab – este aplicată convenabil și în alte domenii ale vieții, de la arta negocierii și a diplomației, până la teoria jocurilor. Spionii sunt rentabili. Ei salvează un conducător care ar trebui să  cheltuiască „o mie de monezi de aur pe zi” și ajută la atenuarea haosului economic cauzat de un război prelungit. Prin urmare, notează textul, „nimeni nu merită o recompensă mai mare decât spionul, dar nicio chestiune nu ar trebui să fie păstrată în secret mai mare decât cele legate de spioni”.

Caracterul chinezesc pentru „spion” (jian) folosit în manualul lui Sun înfățișează soarele care se uită printr-o poartă. Mesajul său de bază este că: un bun comandant ar trebui să aibă cunoștințe despre inamic.  Elementele de cunoaștere nu vin din lumea spiritelor, ele necesită oameni adevărați pe teren, care să ajungă în rândurile inamicului și să fie bine familiarizați cu situația adversarului. Există cinci tipuri de spioni ai lui Sun Tzu: spionul local, spionul din interior, spionul care revine în tabăra proprie, spionul mort și spionul în acțiune. Geniu ești în strategie atunci când toate cele cinci tipuri de spioni sunt în uz și rămân necunoscute tuturor, în afară de tine.

Arta Războiului a lui Sun Tzu este fermă în exprimarea că nu este nimic greșit din punct de vedere etic sau pervers în ceea ce privește spionajul sau subminarea activă a planurilor unui adversar. Și că chinezi o urmează cu sfințenie!

China și Cuba doi prieteni!

Ziarul Wall Street Journal a raportat că Beijingul va plăti Cubei miliarde de dolari în schimbul găzduirii a ceea ce titlul povestirii a numit o „bază secretă de spionaj chineză”, concentrată pe culegerea de informații militare de la bazele din sudul Statelor Unite. Guvernele cubanez și chinez au negat raportul, iar guvernul SUA a spus că elementele poveștii sunt incorecte. Dar mai multe alte instituții de presă din SUA au confirmat raportările inițiale cu ajutorul propriilor surse.

New York Times a citat chiar și un oficial al administrației Biden care a spus că baza este deja în funcțiune din 2019 și că acordul în cauză este de a o moderniza și extinde, ceea ce Casa Albă a confirmat până la urmă. Inutil să spun că membrii Congresului au reacționat cu furie și îngrijorare, cerând audieri pe această problemă și cerând președintelui Joe Biden să facă ceva. Problema se află la intersecția dintre concurența geopolitică SUA-China și politica SUA față de Cuba de-a lungul timpului. Ea se află pe prima pagină acum odată cu începerea campanie electorale.

Partidul Comunist al Chinei menține unitățile de informații în structurile din epoca sovietică de la Bejucal, în ceea ce pare a fi o operațiune de colectare a informațiilor SIGINT. Statele Unite consideră că baza militară, puțin cunoscută, la doar 187 km de Baza Navală Aeriană Key West, Florida, este folosită pentru a intercepta comunicațiile electronice ale SUA, potrivit unui document al Comisiei Federale de Comunicații (FCC) din noiembrie 2022.

La doar 32 km sud de Havana, Bejucal și-a câștigat notorietatea după ce avioanele de spionaj americane U2 au descoperit-o ca ascunzătoare pentru focoasele nucleare sovietice în timpul crizei rachetelor din Cuba din 1962. Siturile militare și de informații chineze monitorizează traficul maritim din zonă, baza navală americană Guantanamo și comunicațiile din sudul Americii. Cu atât de multe comunicații care trec de la linii fizice și cabluri la wireless, Republica Populară Chineză va încerca să le monitorizeze. Florida găzduiește centre și baze de comandă militare esențiale din SUA. De asemenea, devine un important centru tehnologic și de servicii financiare. Dacă centrul de colectare din Cuba este operațional, nu cumva reprezintă un risc pentru cele 21 de baze militare americane, baze care reprezintă fiecare categorie a forțelor armate din SUA?

Zona Pensacola/Jacksonville găzduiește majoritatea bazelor militare din Florida, dar acestea există și în alte zone de coastă. Cel mai important comandament din Florida este Comandamentul de Sud al SUA (SOUTHCOM), situat în Doral, fiind unul dintre cele 11 comandamente de luptă (COCOM) unificate din Departamentul Apărării. SOUTHCOM este responsabil pentru furnizarea de planificare de urgență, operațiuni și cooperare în materie de securitate în zona de responsabilitate care i-a fost atribuită, zonă care include: America Centrală, America de Sud, Caraibe. Comandamentul este, de asemenea, responsabil pentru protecția forței și a resurselor militare americane din aceste locații. SOUTHCOM este responsabil pentru asigurarea apărării Canalului Panama.

Acestea fiind spuse, a avea o bază de spionaj care operează chiar în largul coastei SUA este o amenințare pe care administrația Biden nu poate pur și simplu să o ignore. Aceasta oferă Beijingului o capacitate îmbunătățită de a monitoriza comunicațiile militare americane, inclusiv unele frecvențe radio care nu pot fi monitorizate de pe cealaltă parte a globului. Trebuie să ne lămurim. Acestă controversă nu este o revenire în prim plan a Crizei Rachetelor așa cum au sugerat numeroase articole media.

Interesul Chinei pentru o platformă de informații cubaneze reflectă două tendințe. Una este că într-un spectru de operațiuni de colectare a informațiilor, activitatea Chinei se extinde foarte mult. Fie că este vorba despre operațiuni cibernetice, operațiuni din sursă umană, operațiuni de colectare a semnalelor, operațiuni de colectare cu sursă deschisă, deschiderea așa-numitelor „secții de poliție” pentru a hărțui și intimida chinezii – trebuie să priviți Cuba doar ca un mic punct de date într-un un vast aparat de activități de informații chineze îndreptate împotriva Occidentului.

În al doilea rând, Cuba reflectă obiectivele geopolitice ale Chinei de expansiune și cultivare asiduă a guvernelor din America Latină, Mexic, Argentina, Bolivia, Ecuador, Cuba, Caraibe. Aceasta include construirea de sprijin pentru ambițiile economice și politice chineze și pentru a obține acces la resurse critice, în special, materiale rare care sunt esențiale pentru tranziția energetică – litiu, cobalt etc și care sunt situate în apropierea țărmului oceanului. Este exact paralel cu ceea ce fac ei în Africa dar acolo resursele sunt în interiorul continentului.

Centrele chineze de cercetare spațială

O altă potențială analogie este platforma chineză de monitorizare a spațiului din Argentina, care este condusă de armata chineză și care se crede că are unele funcții ascunse de spionaj. Stația de lansare și urmărire sateliți Espacio Lejano este situată în regiunea îndepărtată a Patagoniei din Argentina. Oficial, instalația este dedicată explorării pașnice a spațiului, ajutând la derularea misiunilor pe Lună, Marte și nu numai.

Cu toate acestea, faptul că agenția care gestionează site-ul se află sub jurisdicția Armatei de Eliberare a Poporului, combinat cu lipsa de transparență în ceea ce privește operațiunile și capacitățile unității, au alimentat speculațiile cu privire la potențialul său de a folosi tehnologie cu dublă utilizare. Acestea ar putea include interceptarea semnalelor, spionajul cibernetic și chiar potențiala implicare în operațiuni de dezactivare a sateliților militari din alte țări aflați pe orbita terestră. Indiferent dacă rapoartele despre Cuba sunt adevărate sau nu, nu există nicio îndoială că China folosește America Latină pentru spionaj.

China a încercat să contracareze aceste acuzații susținând că stația din Argentina este rezervată misiunilor pașnice. Espacio Lejano face parte din China Deep Space Network – care sprijină misiuni de nave spațiale interplanetare – și a jucat un rol critic în misiunea Chang 4, care a ”livrat” un robot și un rover în partea îndepărtată/nevăzută a Lunii în 2019. Executarea operațiunilor civile ca parte a misiunilor științifice nu împiedică stațiile terestre să spioneze țări străine sau să sprijine operațiuni contraspațiale. O mare parte din tehnologia utilizată la stațiile de la sol este în mod inerent cu dublă utilizare civil/militară. China are de asemenea contracte de închiriere a diferitelor antene situate pe glob.

Centrul de cercetare a spațiului de la Universitatea din Chile  are o stație spațială la Santiago operată de Swedish Space Corporation (SSC). În 2019, activitățile Chinei la stația Santiago au fost puse sub semnul întrebării. Agenția Suedeză de Cercetare pentru Apărare a constatat că accesul Chinei la antene de la o altă stație terestră SSC – una în apropierea Cercului Arctic din localitatea Kiruna, Suedia – ar putea încălca termenii de utilizare și poate fi folosit pentru colectarea și supravegherea informațiilor militare. Aceste constatări au generat o îngrijorare mai largă cu privire la intențiile chineze și au determinat SSC să anunțe în 2020 că nu își va reînnoi contractul cu China la Kiruna.

De asemenea, a ales să nu reînnoiască contractele cu China la Santiago și la o a treia locație din Dongara, Australia. În concluzie putem spune că astfel de controverse vor continua în viitorul previzibil. Statele Unite au nevoie de un răspuns coerent la prezența tot mai mare a Chinei în America Latină, fie că este vorba de cooperare în materie de securitate sau de legături economice, nu de o abordare afectată de panica după fiecare incident nou descoperit.

De asemenea, trebuie să accepte că va avea loc o anumită cooperare, mai degrabă decât să trateze toată cooperarea ca pe un fel de provocare, fiind în același timp evidente potențialele amenințări care apar. O nouă „super” stație de observare chineză pentru monitorizarea climei și a mediului a fost deschisă în Tadjikistan, deoarece China își propune să avanseze într-o arena tehnologică în curs de dezvoltare și să-și îmbunătățească acreditările ecologice în Asia Centrală și de Sud. Postul – situat în Shahritus, un oraș din sud-vestul Tadjikistanului, în apropiere de punctul de întâlnire al granițelor țării cu Afganistan și Uzbekistan – a fost menționat pentru prima dată de agenția de presă din China Xinhua pe 16 iunie 2023, dar presa tadjică nu a raportat despre asta.

Face parte dintr-o constelație în creștere de stații din țările situate de-a lungul Inițiativei Belt and Road (BRI) a Beijingului, care sunt conduse de Universitatea Lanzhou sau sunt parteneri cu aceasta. Este cea mai recentă adăugare la o rețea în creștere de sisteme LiDAR (lumină, detecție și distanță) care se întinde pe un coridor major al BRI, care este supus condițiilor meteorologice extreme și este împletit cu ambițiile tehnologice mai largi ale Beijingului.

Dar locația stației și cooperarea strânsă a guvernului tadjik cu Beijingul au ridicat, de asemenea, întrebări cu privire la posibilitatea utilizării acesteia în scopuri de supraveghere militară și securitate. Deși domeniul său de aplicare este neclar, Bradley Jardine, directorul general al Societății Oxus pentru Afaceri din Asia Centrală, a declarat pentru RFE/RL că stații precum cele din Shahritus „se bazează pe sateliți meteorologici – posibil de natură similară cu obiectul care s-a deplasat recent peste Statele Unite.”

Rețeaua LiDAR începe în orașul Lanzhou din nord-vestul Chinei și se extinde în provincia Xinjiang până în Pakistan, Tadjikistan, Iran, Israel și Algeria – constând din peste 20 de stații. Universitatea Lanzhou are legături clare cu industria de apărare a Chinei și, conform unui raport din 2019 al Institutului Australian de Politică Strategică (ASPI), se numără printre cel puțin 68 de alte universități chineze care sunt „descrise oficial ca părți ale sistemului de apărare sau [care] sunt supravegheate de agenția chineză pentru industria de apărare, Administrația de Stat pentru Știință, Tehnologie și Industrie pentru Apărare Națională.”

Serviciile militare chineze și războiul din Kosovo

În China două servicii rivalizează în domeniul informațiilor militare din cadrul Armatei de Eliberare a Poporului: Departamentul 2 (Er Bu sau AEP-2) al Statului Major responsabil cu spionajul și Serviciul de Legături al Departamentului Politic al Armatei.

Mai avem AEP-3 responsabil cu SIGINT-ul militar (comunicațiile) al cărui sediu secret era situat în suburbia Haidian din nord-vestul Beijingului unde sunt localizate și o serie de iazuri, cu faună și floră protejată, care datează din timpul dinastiei Ming. AEP-3 are stații de interceptare în fiecare regiune militară. Stațiile sunt organizate în funcție de țintele lor: de exemplu stația Chendu monitorizează Tibetul și India, în timp ce stația Shenyang monitorizează Coreea și Japonia.

Mai avem creată în 1991 AEP-4 responsabilă cu războiul electronic, cu efectuarea de operațiuni cibernetice cu ajutorul capacitaților navale și aeriene inclusiv avioane de recunoaștere, mai exact avioane AWACS chineze de origine rusă și avioane de transport Iliușin II-76 echipate din 1997 cu sistem avansat de alarmare fabricat în Israel.

Comisia Militară Centrală, cea mai puternica structură din sistemul comunist chinez, pe vremea lui Jiang Zemin și-a activat toate unitățile de informații pentru a studia războiul din Kosovo. Se spune că Beijingul dorea construirea unui sistem GPS similar cu cel al americanilor care ghidase rachetele ce loviseră ambasada Chinei la Belgrad prin dezvoltarea unui sistem de relee care să ”canibalizeze programul european Galileo”, alăturându-i-se temporar.

Obiectivul era examinarea detaliilor conflictului și analiza consecințelor strategiei SUA, tacticii, utilizări ale armelor și ale noilor tehnologii. Același studiu fusese făcut pentru operațiunea ”Furtună în deșert” – condusă de SUA- de preluarea Kuweitului după invadarea sa de către Irak în 1991. Războiul din Kosovo a însemnat un moment de cotitură strategic, ceea ce a fost în sine un moment de reflecție pentru strategii AEP chinezi au constatat ca factorul inovator din acest război a fost utilizarea armelor de înaltă tehnologie.

Rachetele Tomahawk (intrate în operațiuni în 1983) erau declanșate cu precizie de la distanțe de până la 1600 km de Kosovo, rachetele de croazieră fiind ghidate prin sisteme GPS iar bombardierele zburau la altitudine mare fără sa aibă țintele în vizor. Acum cea mai noua generație a rachetelor Tomahawk este dotată cu tehnologia prin satelit ce permite schimbarea țintei în timp ce racheta este în zbor.

Rapoartele Chinei au fost clare: acesta era primul ”război fără vedere” un război fără contact în care sistemele de informații și controlul spațiului aerian au fost factori determinanți. În 1999 coloneii chinezi Qiao Linag si Wang Xiangsui au primit aprobarea să publice o carte a cărei teză avea să revoluționeze domeniul strategiei militare. ”Războiul fără restricții” făcea apel la experiența războaielor din Golf și din fosta Iugoslavie. Imediat după Kosovo chinezii au înființat un grup operativ de cercetare tehnologică. Președintele Jian Zemin a creat un nou think tank strategic comparabil cu Consiliul de Securitate Națională al Casei Albe care să-i consilieze pe președinții chinezi în probleme de securitate națională și de politică externă. Chinezii au fost speriați de evenimentele militare din Europa anilor 90.

Într-un articol intitulat ”Yougoslavie- les amities en panne” apărut pe 16 octombrie 2000 în buletinul informativ ”Le vent de Chine” jurnalistul Eric Meyer a sugerat că emoția de la Beijing după căderea lui Miloșevici pe 5 octombrie (la fel ca și cea a lui Ceaușescu pe care chinezii nu au anticipat-o) a fost chiar mai intensă decât încântarea cauzată de căderea lui Suharto în Indonezia (1998).

Franța și spionajul economic chinez

Când vine vorba în special de spionaj economic, informațiile chineze folosesc o strategie mai descentralizată decât o face Rusia, o strategie tip ”mozaic” așa cum mi-au spus foștii oficiali ai serviciilor de informații pe care i-am cunoscut de-a lungul timpului. China folosește o populație mult mai mare pentru a-și atinge obiectivele – folosind oameni de afaceri oportuniști, naționaliști înflăcărați, studenți, călători și alții deopotrivă. Un fost oficial al serviciilor de informații a din SUA a asemănat abordarea Chinei cu  „goana pentru pământ din 1889 din  Oklahoma- peste 50.000 de oameni au pătruns în teritoriu în prima zi, printre ei numărându-se câteva mii de sclavi eliberați și urmași ai foștilor sclavi.” – o încercare de a obține cât mai mult posibil, cât mai repede posibil, prin cât mai multe canale posibile.

Chinezi fură tehnologie de aviație. În urmă cu câțiva ani, presa de stat rusă Sputnik a criticat aeronava J-15 a Chinei pentru numeroasele sale dezavantaje. Moscova a acuzat, de asemenea, Beijingul că a efectuat inginerie inversă a unui Su-33 rusesc pe care l-a adus din Ucraina pentru a produce propria sa aeronavă capabilă de transport, J-15. Cu toate acestea, nu este vorba nici despre Su-33, nici despre Rusia.

Ambele țări au lăsat în urmă animozitatea pentru a reelabora o relație care provoacă Statele Unite, adversarul lor comun. Statele Unite au, fără îndoială, una dintre cele mai mari și mai avansate forțe aeriene din lume. Se mândrește cu două avioane stealth de generația a cincea – F-22 Raptor pe care refuză să-l vândă oricărei țări și puternicul F-35 Lighting II, unul dintre cele mai avansate avioane de luptă din lume. Fotografiile J-20 publicate în 2019, au oferit un prim-plan al fuzelajului noului interceptor. Ei au dezvăluit, de asemenea, un sistem de senzori care părea a fi identic cu sistemul Lockheed Martin Electro-Optical Targeting System (EOTS) și care se află în partea din față a F-35 Lighting II.

Se crede că au fost furați de hackerii chinezi mulți terabytes de date legate de programul F-35 inclusiv informații despre designul radarului acestui avion. De asemenea, informațiile chineze întreprind eforturi pentru a recruta persoane din interiorul companiilor care-i interesează. Sunt foarte buni să recruteze ușor oameni și să profite de vulnerabilități lor, inclusiv prin amenințări, și sunt foarte răbdători în a pună împreună diferite părți ale problemei căutate. Rapoartele secrete ale serviciilor secrete franceze au acuzat China de spionaj industrial pe scară largă.

Documente confidențiale ale serviciilor secrete franceze, scurse către Le Parisien, susțin că China dă dovadă de „curiozitate” în toate sectoarele economice ale țării. Rapoartele au scos la iveală și metodele folosite de spionii industriali, de la cele de bază la cele ingenioase. Ei susțin că directorii căsătoriți, în călătorii de afaceri în China, sunt vulnerabili la șantaj după ce au fost tentați de prostituate, în timp ce alți angajați seniori au fost invitați la interviuri pentru locuri de muncă inexistente și au fost întrebați despre munca și compania lor.

Documentele susțin, de asemenea, că un grup de ingineri chinezi a primit cursuri de pregătire de șase luni după ce Beijingul și-a exprimat interesul de a cumpăra trenuri TGV. Câteva luni mai târziu, China și-a dezvăluit propria locomotivă, având o asemănare ciudată cu modelul francez. Serviciile de informații și-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la aproximativ 20.000 de studenți chinezi din Franța, dintre care mulți au experiență de muncă.

Nu sunt toți spioni dar atenția pe care serviciile o acorda acestora este în creștere.

În timpul unei vizite recente, de stat franceze, în China, Airbus a semnat noi acorduri de cooperare cu partenerii din industria aviației chineze. Președintele chinez Xi Jinping și președintele francez Emmanuel Macron au supervizat acordul semnat de CEO-ul Airbus, Guillaume Faury cu Tianjin Free Trade Zone Investment Company Ltd. și Aviation Industry Corporation of China Ltd., un acord pentru extinderea capacității de asamblare finală a familiei de avioane de pasageri A320 cu o a doua linie la locația din Tianjin.

În prezent, Airbus are patru locații de asamblare finală a familiei A320 în întreaga lume: Hamburg (Germania), Toulouse (Franța), Mobile (SUA) și Tianjin (China). Linia de asamblare finală Tianjin (FAL Asia) a început să funcționeze în 2008 și a asamblat până în prezent peste 600 de avioane din familia A320. În martie 2023, primul avion A321neo a fost livrat de pe linie, marcând o nouă eră de versatilitate îmbunătățită a producției din familia A320.

Toată această poveste îmi aduce aminte de o discuție pe care am avut-o la Shanghai în 2008 unde colegul francez, Consulul General al Franței, mi-a spus o anecdotă. ”Problema contractelor de tipul celor privind vânzarea de avioane Airbus este foarte complexă. Mărturie este anecdota apăruta în februarie 2002 în timpul vizitei lui Jiang Zemin în Franța.  Jacque Chirac a promis că nu va vorbi despre drepturile omului pentru a nu-l stânjeni pe președintele chinez. Cu toate acestea, președintele francez a purtat o cravată pe care scria ”Libertate Egalitate Fraternitate” În timpul șederii sale în Franța, Jiang l-a întrebat pe interpret ce însemna scrisul de pe cravata președintelui francez. Apoi înainte de a se întoarce în China l-a informat pe președintele francez: ”Vedeți dumneavoastră, domnule președinte, am cumpărat 24 de avioane Airbus. Data viitoare nu mai purtați cravata asta și vom cumpăra 46”

Post Scriptum: Newsweek scrie despre relațiile dintre spionajul american si cel rusesc. Între serviciile de spionaj au exista întotdeauna înțelegeri secrete. Nimic nou sub soare. Împărțirea zonelor de influență reglarea conflictelor sunt doar două elemente din arsenalul agențiilor de spionaj. Impactul mandatului de doi ani a lui William Burns a fost pe cât de puternic, pe atât de subtil.

Agenția CIA, demoralizată și marginalizată în anii lui Trump, de un președinte care a spus public că îl crede pe președintele Vladimir Putin al Rusiei în fața propriilor sale agenții de informații, a intrat într-o perioadă de renaștere a prestigiului. În calitate de membru al cercului interior al domnului Biden, Burns cel care a servit cândva ca ambasador în Rusia, a ajutat la restabilirea puterii Americii asupra lui Putin. Deși șefii de spionaj sunt de obicei în umbră, administrația Biden i-a pus pe ai lor în lumina reflectoarelor. Am să dau două exemple: a fost Burns, mai degrabă decât secretarul de stat Antony J. Blinken, în noiembrie 2021 la Moscova, unde de la un telefon pe linie secretizată a vorbit cu Putin (care se afla la Soci în acea zi) timp de o oră și l-a avertizat să nu invadeze Ucraina și în al doilea rând  cu trei luni mai devreme, Burns se afla la Kabul pentru a se întâlni cu liderii talibani și, astfel, pentru a conferi legitimitate regimului, în timp ce Statele Unite își retrăgeau trupele din Afganistan.

Burns a făcut aproximativ trei duzini de călătorii în străinătate în cei doi ani săi ca director, adesea pentru a se întâlni cu șefii de secții ale agențiilor și omologii lor străini, așa cum este obișnuit, dar și pentru a discutați despre politica SUA cu liderii străini din Egipt, Libia și din alte părți. Biden îi cere frecvent lui Burns să fie prezent la briefing-ul zilnic al președintelui privind securitatea națională la briefingul făcut de  Biroul Directorului de Informații Naționale în Biroul Oval iar când președintele solicită uneori primește propriile opiniile ale lui Burns cu privire la chestiuni de politică.

Anterior directorii CIA au jucat un rol în politica externă a SUA – George Tenet a fost aspru criticat pentru că a adaptat informațiile pentru a justifica invazia Irakului din 2003 și a servit ca interlocutor în negocierile de pace dintre Israel și palestinieni – dar poziția sa a fost în mod tradițional privită ca aceea a unui supraveghetor obiectiv. Burns este însă primul director CIA care a fost anterior diplomat de carieră (timp de 32 de ani) și se află pe o listă de prime nume, la liderii mondiali, cu care se poate discuta.

Vorbește rusă, franceză și arabă. Este un tip căruia nu trebuie să-i faci o hartă sau să explici de ce turcilor nu le plac kurzii. Și încă o remarcă: Burns și Biden se întorc cu aproximativ un sfert de secol în urmă, când  Burns era ambasadorul SUA în Iordania, iar Biden era în Comisia de Relații Externe a Senatului. Ei s-au apropiat în anii Obama, când Burns era secretar de stat adjunct, iar Biden era vicepreședinte.

În discuțiile privind securitatea națională, Biden și Burns au convenit să nu-l împingă în mod agresiv pe președintele Hosni Mubarak al Egiptului să demisioneze în timpul Primăverii arabe din 2011, dar s-au diferențiat cu privire la desfășurarea de atacuri aeriene asupra regimului Gaddafi din Libia și la raidul în complex din Abbottabad, Pakistan, unde s-a refugiat Osama bin Laden. În ambele cazuri, dl Biden a cerut reținere și Burns a cerut la acțiune.

Asta ca să înțelegeți ce stă în spatele multor negocierii pe care americanii le poartă. Richard Armitage, pe care am avut privilegiul să-l cunosc în anii 2000 el fiind decorat de președintele țării  cu Steaua Românie în grad de Comandor în 2005, prietenul lui Burns și fost superior la Departamentul de Stat, a spus despre acesta: „Orice îi va cere președintele, o va face”.