Din punct de vedere geografic, NATO a început să se uite de la Africa Centrală la Coreea de Nord şi de la Arctica până în Orientul Mijlociu. Interoperabilitatea este cheia unui răspuns decisiv care poate contracara ameninţările menţionate. În această cheie, exerciţiile militare care au loc nu fac altceva decît să compatibilizeze metodele de abordare a operaţiunilor în câmpul tactic.

După căderea Zidului Berlinului a urmat o lungă perioadă lungă de negare a descurajării (unele state europene occidentale sunt şi acum în această stare). Alianţa şi-a redus dramatic forţele militare (convenţionale şi nucleare) şi cheltuielile de apărare. De asemenea, a schimbat paradigma generală din domeniul apărării teritoriale trecând de la conceptul de apărarea faţă în faţă a formaţiunilor de tipul diviziilor blindate la reacţia la o criză din afara zonei de responsabilitate (vezi Afganistanul sau Libia), reacţie susţinută de o capacitatea expediţionară bazată pe unităţi mobile, de dimensiuni mici şi pe forţele speciale.

Astăzi, conceptul de descurajare a revenit pe planşetele planificatorilor strategici. Un bun indicator este acela de a compara numărul de repetări ale cuvântului descurajare în comunicatele respective ale Summitului NATO de la Washington (o dată) din 1999 şi de la Summitului NATO de la Varşovia din 2016 (de 28 de ori). Descurajarea a fost una dintre cele două teme discutate la Varşovia: în primul rând, consolidarea descurajării şi apărării pentru protecţia cetăţenilor Alianţei şi, în al doilea rând, din această poziţie de forţă, proiectarea stabilităţii dincolo de frontierele Alianţei.

Anul 2014 a reprezentat un punct de cotitură în geopolitica globală din cauza agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi a schimbării frontierelor în Europa prin forţă, dar şi a creşterii pericolului datorat aşa-numitului ISIS (Stat Islamic sau Daesh) prezent în Siria şi Irak. În aceste condiţii, paleta exerciţiilor militare în Europa a crescut, acestea având valori importante de militari participanţi (până la 30000 de militari) şi s-a adaptat la noile condiţii. Dacă la prima rotaţie a forţelor americane pe graniţa de est a Alianţei (o brigadă) militari americani au beneficiat de tehnica dislocată în Europa, acum, la a doua rotaţie militarii americani au adus cu ei întreaga logistică şi tot echipamentul de care dispun în baza de origine din SUA. Este ca valoare numai o 1/4 din ceea ce se deplasa în timpul Războiului Rece în exerciţiul anual al NATO Reforger (Return to Germany) unde se deplasau în Germania de Vest, din SUA, una pînă la două divizii americane (120.000 de militari). De asemenea, exerciţiul Reforger a dislocat pentru prima dată de la Primul Război Mondial o divizie de infanterie marină americană în Europa.

Formidable Shield 2017

Ultimul exerciţiu naval desfăşurat de NATO în apele teritoriale britanice a validat primul concept de apărare integrat al NATO derulat cu sprijinul navelor care servesc ca unităţi de apărare aeriană. USS Donald Cook, unul din distrugătoarele armatei americane dotat cu sistemul Aegis şi care este destinat apărării Europei împotriva unui eventual atac cu rachete balistice venit din Iran, actualmente cu baza în portul Rotta din Spania, a interceptat o rachetă balistică ţintă, în timp ce navele de război spaniole şi olandeze au doborât rachete de croazieră anti-navă. Acest scenariu integrat de apărare activă şi de apărare antirachetă balistică (IAMD), precum şi exerciţiul general, au avut ca scop îmbunătăţirea interoperabilităţii aliate, utilizând structurile de comandă/raportare NATO, dar şi arhitectura de comunicaţii pentru cîmpul tactic.

Exerciţiul s-a numit codificat Formidable Shield 2017 (FS17). Forţele de luptă americane şi sprijinul naval NATO (STRIKFORNATO) au efectuat exerciţiile din Formidable Shield în numele Flotei a 6-a SUA. De asemenea, un alt participant major la acest exerciţiu a fost Agenţia americană de apărare împotriva rachetelor (Missile Defense Agency).

În timpul scenariului de autoapărare colectivă, distrugătorul USS Donald Cook (DDG 75) din clasa Arleigh Burke, a detectat, a urmărit şi a interceptat o rachetă balistică ţintă cu rază medie de acţiune utilizînd o rachetă ghidată Standard Missile-3 Block IB (rachetele de tipul acesta sunt dislocate la Deveselu). În acelaşi timp, fregata spaniolă SPS Alvaro de Bazan (F101) a lansat o rachetă Evolved SeaSparrow (ESSM) împotriva unei rachete de croazieră anti-navă, în timp ce fregată olandeză HNLMS Tromp (F803) a tras rachete ESSM împotriva unei perechi de rachete de croazieră anti-navă. Acesta a fost pentru prima dată când conceptul de apărare integrat al NATO a fost utilizat cu navele care servesc ca unităţi de apărare a aerului şi care protejează unităţile navale de apărare antirachetă.

În timpul acestui exerciţiu, Agenţia americană de apărare anti-rachetă şi marinarii americani de la bordul navei USS McFaul (DDG 74) au testat cu succes o rachetă Standard 6 (SM-6). Acest test de zbor, denumit Standard Test Vehicle Controlled Missile (SM CTV) -03, a demonstrat performanţele unei rachete SM-6 lansată de pe un distrugător cu capabilităţi de apărare antirachetă Aegis. Testul cu SM-6 nu a făcut parte din exerciţiul Formidable Shield, dar a fost realizat în coordonare cu acest eveniment pentru a putea fi monitorizat de capabilităţile navale existente în teatrul operaţional.

Exerciţiul la care au luat parte mai mult de 14 nave, 10 aeronave şi aproximativ 3.300 de persoane din Belgia, Canada, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Spania, Marea Britanie şi SUA s-a desfăşurat în largul insulelor occidentale ale Scoţiei. Navele americane care au participat la Formidable Shield au inclus distrugătoarele din clasa Arleigh Burke, USS Mitscher (DDG 57) şi USS Winston S. Churchill (DDG 81) precum şi nava cargo USNS Medger Evers din clasa Louis & Clark.

„Formidable Shield s-a constituit, aşa cum sugerează şi numele, într-o configuraţie necesară pentru testarea arhitecturii de comunicaţii de tipul TDL (legătura tactică de date), cât şi pentru modul în care se asigură luare deciziilor operaţionale într-un mediului complex integrat de apărare antirachetă.“ – Cmdr. Peter Jansberg, din Marina Regală Olandeză

Operaţiunile au fost conduse de STRIKFORNATO care este un centru de comandă care se instalează rapid şi care coordonează întreg spectrul de acţiuni de securitate în cadrul alianţei. STRIKFORNATO este responsabil pentru integrarea forţelor navale din SUA în operaţiunile NATO.

Formidable Shield 2017 a început pe 24 septembrie şi s-a încheiat pe 18 octombrie 2017. Acest exerciţiu este planificat a fi un eveniment recurent, bienal şi are scopul de a asigura aliaţii, de a descuraja adversarii şi de a demonstra angajamentul Alianţei NATO faţă de apărarea colectivă. Formatul Shield şi exerciţiul Joint Warrior 17-2, un exerciţiu multinaţional condus în Regatul Unit într-un mediu de instruire maritimă pentru aliaţi, pentru îmbunătăţirea interoperabilităţii şi pregătirea forţelor pentru operaţiuni combinate, se desfăşoară simultan.

Steadfast Noon

Anual, în Europa se desfăşoară un exerciţiul nuclear al NATO. Numit codificat „Steadfast Noon“ exerciţiul este menit să evidenţieze modul în care Alianţa efectuează descurajarea nucleară. În cadrul exerciţiului de anul acesta s-au folosit aeronave cu dublă capacitate (DCA), aeronave care utilizează bombe nucleare tactice de tipul B61 pe care SUA le foloseşte în Europa.

La exerciţiu, în afară de aeronavele cu capacitate nucleară din Belgia, Germania, Italia şi Olanda, s-au folosit şi aeronave Gripen ale Forţelor Aeriene Cehe şi aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Poloneze. Statele Unite au participat cu avioane F-16 de la Baza Aeriană Aviano din Italia. Aeronavele din Republica Cehă şi din Polonia au participat la exerciţiu sub aşa-numitul program SNOWCAT (Sprijinul operaţiunilor nucleare cu metode convenţionale de zbor), care este folosit pentru a permite echipamentelor militare/echipajelor militare din ţările nenucleare să sprijine misiunea de atac nuclear fără a fi o parte din aceasta. Polonezii, cu F-16, au participat de mai multe ori, inclusiv în exerciţiul Steadfast Noon, desfăşurat la Baza Aeriană Ghedi în Italia în 2010. Exerciţiul Steadfast Noon din acest an a avut loc în două baze militare situate în Belgia şi în Germania.

Reacţia NATO faţă de Rusia se axează pe furnizarea de apărare non-nucleară în Europa, dar aceasta este o componentă de descurajare şi trebuie luată în considerare atât timp cît ruşi dislocă rachete Iskander în Kaliningrad şi Crimeea.

NATO îşi adaptează capacitatea sa nucleară ca reacţie la relaţie adversară cu Rusia. Se aşteaptă ca revizuirea statutului forţelor nucleare americane de către administraţiei Trump să reafirme continuarea desfăşurării şi modernizării armelor nucleare americane nestrategice din Europa. Există la Bruxelles şi o cerinţă a grecilor exprimată în cadrul întâlnirilor NATO de acolo pentru creşterea disponibilităţilor de planificarea şi utilizare pentru aeronavele nestrategice. Alţi aliaţi spun că acest lucru nu este necesar la ora actuală. Luna trecută, câteva bombardiere B-52 au fost dislocate în Europa în sprijinul NATO, iar acest lucru este considerat un semnal suficient la nivel nuclear. În ansamblu, reacţia NATO faţă de Rusia se axează pe furnizarea de apărare non-nucleară în Europa, dar aceasta este o componentă de descurajare şi trebuie luată în considerare atât timp cît ruşi dislocă rachete Iskander în Kaliningrad şi Crimeea, ale căror lansatoare pot fi utilizate şi pentru rachetele cu rază intermediară de acţiune la care Federaţia Rusă lucrează şi pe care le-a testat cu încălcarea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (1987).

În condiţiile geostrategice actuale, odată cu modernizarea triadei nucleare a Federaţiei Ruse (bombardiere strategice, submarine atomice şi rachete balistice intercontinentale), exerciţiile de acest tip devin din ce în ce mai importante. Coreea de Nord, la rîndul ei, a afirmat că discuţiile despre oprirea programului nuclear nord-coreean vor începe după ce Phenianul va produce prima rachetă balistică capabilă să lovească New York-ul.

PS: Războiul informaţional între Rusia şi NATO continuă fiind dus cu mijloacele din mass-media occidentală. Un articol publicat în revista Der Spiegel de către Matthias Gebauer, Konstantin von Hammerstein, Peter Müller şi Christoph Schult (4 ziarişti) cu titlul: „Risc Substanţial – confruntarea NATO cu neajunsuri organizaţionale serioase“ relevă o manipulare de tipul Maskirovka. În cîteva cuvinte, autorii spun că NATO nu este, din punct de vedere logistic, capabilă să asigure protecţia graniţei de est în faţa unor operaţiuni militare convenţionale de anvergură. Materialul a fost preluat de mass-media europeană şi multiplicat în mii de exemplare. Este o încercare de tip sovietic de discreditare a Alianţei, similară cu cea din timpul Războiului Rece, când URSS a transmis pe canale speciale un document contrafăcut cu concluziile unei şedinte a Consiliului Naţional de Securitate al SUA din timpul Administraţiei Reagan document care a circulat timp de 2 ani prin cancelariile Occidentale.