Chiar și cel mai recent război încheiat a aderat la acest model. Retragerea SUA din Afganistan a fost urmată de o victorie militară a talibanilor asupra armatei guvernamentale afgane victorie care a pus capăt acelui conflict (deocamdată) fără niciun tratat sau acord oficial care să ratifice acest rezultat.

Dar pur și simplu nu este cazul ca toate războaiele să se termine cu acorduri negociate, mai ales dacă prin „negocieri de pace” se înțelege recunoașterea reciprocă a imposibilității de a atinge obiectivele dorite prin forța militară. Și nu în ultimul rând să nu uităm Armistițiul de la Panmunjom care a înghețat conflictul dar nu a închis oficial războiul din Peninsula Coreea printr-un tratat. După semnarea acestui acord a fost creată  o „Zona demilitarizată coreeană”,  o fâșie de teren de 250 kilometri lungime și aproximativ 4 km în lățime, care întretaie de-a latul Peninsula Coreeană și servește  ca zonă tampon între Coreea de Nord și Coreea de Sud.

Oportunitatea de a transforma apărarea europeană 

În anul 2019, președintele francez Emmanuel Macron a declarat NATO în moarte cerebrală, iar președintele Donald Trump a amenințat că va scoate SUA din Alianță. Majoritatea națiunilor membre și-au ignorat angajamentele de a spori cheltuielile și de a reconstrui armatele, chiar și după capturarea Crimeei de către Rusia în 2014. Invazia Ucrainei de anul trecut a dat din nou viață Alianței. Membrii NATO s-au angajat să crească cheltuielile militare la peste 2% din PIB acum acest plafon fiind considerat ca unul minim.  Industria de apărare a Europei a intrat într-o nouă zodie cea a revitalizării.

Când Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, a părut ca un prilej de transformare pentru securitatea europeană. Dar când războiul intră în al doilea an, o astfel de transformare nu s-a materializat încă. Vina pentru staza continuă revine partidelor politice europene, instituțiilor de forța ale Uniunii și Alianței,  care nu au renunțat la practicile confortabile din trecut în speranța de a păstra un status quo nesustenabil astăzi. Planul propus de Uniunea Europeană de a furniza Ucrainei un milion de cartușe de muniție în cursul anului următor s-a blocat în timpul întâlnirilor cu ambasadorii UE din 5 aprilie 2023. Promisiunea a fost împiedicată de discordia asupra companiile care urmează să primească contracte militare.

Dezacordul principal se axează pe acordarea acestor contracte exclusiv europenilor si nu unor state terțe. State membre, cum ar fi Grecia, Cipru și Franța, doresc aparent să evite contractele care curg către Turcia, potrivit surselor Politico. Să fim însă clari: Europa a evoluat în dezvoltarea sistemele de război. Publicul european și liderii lor s-au adunat în sprijinul Ucrainei. Țări neutre ani de zile, Finlanda și Suedia, au solicitat aderarea la NATO. Finlanda a deveni al 31 stat aliat mărind flancul estic al alianței de la Marea Barents la Marea Mediterană și constituindu-se într-un avanpost militar în fața peninsulei Kola unde Rusia are Comandamentul Flotei de Nord a Rusiei și baza de submarine nucleare de la Murmansk.  Suedia trebuie să aștepte  datorită opoziției Ungariei și Turciei. Guvernul ungar a cerut Suediei să-și „schimbe tonul” și să înceteze politica de „denigrare” față de Budapesta, condiții prealabile în opinia sa pentru orice vot privind aderarea Suediei la NATO. „Există numeroase nemulțumiri de rezolvat înainte de a putea ratifica” intrarea țării nordice în Alianța Nord-Atlantică, a scris purtătorul de cuvânt Zoltan Kovacs pe site-ul său oficial, notează Le Figaro. El denunță „o atitudine deschis ostilă” a reprezentanților suedezi, acuzați că aduc regulat critici încălcărilor statului de drept de către prim-ministrul Viktor Orban și „că-și folosesc influența politică” la Bruxelles „pentru a aduce atingere intereselor ungare„.

UE a oferit miliarde de echipamente letale Ucrainei și antrenează peste 11.000 de militari ucraineni în Germania la bazele din Grafenwoehr și Hohenfels. Sentimentul de șoc și urgență resimțit de liderii europeni ca răspuns la invazia rusă a Ucrainei se reflectă în mod clar în creșterea cheltuielilor pentru apărare. Sunt aceste mișcări transformatoare? Deși par, bază care afectează apărarea europeană rămâne neabordată. Forțele armate europene trebuie consolidate și trecute pe structurile convenționale de război conform lecțiilor din Ucraina iar industriile de apărare trebuie readaptate scopului de a produce tehnică de război cu caracteristici comune dar și pentru a completa stocurile de muniție. Europa a investit insuficient în forțele sale armate în ultimii 20 de ani și puțina finanțare pe care a angajat s-a concentrat pe construirea de forțe pentru misiuni umanitare, de contrainsurgență și de combatere a terorismului departe de continent, cum ar fi în Afganistan sau în Mali în Africa. Majoritatea țărilor nu dispun de stocuri de muniție de bază. Forțele armate germane, de exemplu, au stocuri de muniție doar pentru câteva ore sau zile de luptă.

Flotele de tancuri din Europa s-au atrofiat atât ca număr, cât și ca pregătire. Germania are 300 de tancuri Leopard 2 pe hârtie, dar doar 130 sunt operaționale. Zeitenwende/schimbarea din Germania nu a dus la anunțuri de noi pentru escadrile de avioanele cisterna pentru alimentare în zbor. Aceasta rămâne încă o sarcină a Statelor Unite. Și nu este doar Germania: Spania are peste 300 de tancuri Leopard, dar o treime dintre acestea nu mai sunt active și sunt în mare parte în ”paragină”. Europenilor le lipsesc cantități suficiente de echipamente de artilerie. Franța, de exemplu, a trimis mai mult de o treime din obuzierele sale în Ucraina, în timp ce Danemarca și-a trimis practic toată artileria. Deși statele europene, foarte apreciate, s-au angajat la începutul acestui an să trimită tancuri Leopard în Ucraina, nu este clar cât timp va dura pentru a le pregăti pentru luptă. Și chiar și acei lideri europeni care sunt hotărâți să sprijine Ucraina și să-și intensifice propriile capacități pentru a descuraja Rusia, nu au genul de arsenale, lanțuri de aprovizionare, capacități de producție și proceduri de achiziție pe care le cere starea actuală.

Baza industrială europeană de apărare, între timp, a fost golită. Cauza principală sunt cheltuielile scăzute ale apărării europene. Dar o problemă mai largă este că Europa nu are o piață comună de apărare care să răspundă nevoilor securității europene. Ceea ce are sunt peste 25 de ”Pentagoane” (ministere ale apărării) diferite, fiecare cu propriile sale achiziții naționale. Acest peisaj împrăștiat face ca cooperarea semnificativă în domeniul achizițiilor publice să devină o activitate politică și birocratică uriașă. Cheltuielile europene pentru apărare sunt astfel puternic fragmentate și adesea direcționate către sprijinirea complexelor industriale militare naționale. Elementul central al aspirațiilor de apărare ale UE a devenit Fondul European de Apărare care este operațional de la 1 ianuarie 2021. În valoare de 7 miliarde euro pentru perioada 2021-2027, ar trebui să le permită industriașilor europeni să lucreze la proiecte comune de armament. Ce este în spatele acestei decizii? Întâi, îmbunătățirea interoperabilității echipamentelor europene pentru a se asigura că armatele naționale au sisteme de echipamente similare cu tehnologii compatibile.

De ce?  Pentru că în 2017, existau 178 de sisteme de arme diferite în UE comparativ cu 30 în Statele Unite, 17 modele de tancuri, comparativ cu 1 în Statele Unite, 29 de modele de distrugătoare navale spre deosebire de 4 în Statele Unite și 20 de modele de avioane de luptă comparativ cu 6 în Statele Unite. Multiplicarea modelelor de arme poate pune probleme în ceea ce privește coordonarea, eficiența pe teren și mai ales logistica (repararea tehnicii). Dezvoltarea de proiecte comune ar face posibilă evitarea multiplicării sistemelor de echipamente și ar permite  UE să aibă o piață internă integrată în industria de apărare. Câștigurile așteptate de la o mai bună coordonare industrială europeană în acest domeniu sunt de ordinul a 10 miliarde de euro. 

Autonomia strategică a Europei

Statele Unite și-au demonstrat indispensabilitatea pentru securitatea europeană și au confirmat dependența Europei de Washington. Liderii europeni au acceptat aparent aceasta ca fiind starea naturală a lucrurilor, mulți declarând moartă urmărirea „autonomiei strategice” europene și întorcând spatele cooperării cu alte țările din Uniune. Elanul în favoarea reformei și a schimbării care s-a acumulat în ultimul deceniu pare să fi dispărut.

Dar situația actuală este nesustenabilă. Joe Biden ar putea fi ultimul președinte cu adevărat trans-atlantist al SUA, deoarece o schimbare generațională va veni în cele din urmă în politica americană. În timp ce liderii americani de securitate națională crescuți în secolul al XX-lea au fost consumați de securitatea europeană – de la Războiul Rece la expansiunea NATO și războaiele balcanice – o generație mai tânără s-a concentrat în schimb pe Orientul Mijlociu, contraterorism și acum pe China. Dacă europenii nu își reformează acum forțele de apărare fragmentate și sistemele de achiziții, ei vor reveni în curând acolo unde au început înainte de invazia rusă a Ucrainei. Oportunitatea de a transforma apărarea europeană scapă. Starea forțelor armate este din vina guvernelor europene. Apărarea europeană nu este în dezordine deoarece UE ar putea „duplica” eforturile NATO, este pentru cu niciun lider politic, poate cu excepția lui Mateusz Morawiecki, primul ministru polonez, nu s-a implicat în efortul de consolidare a acestora. Cu UE neutralizată ca actor în apărare în ultimele două decenii, securitatea europeană a fost domeniul NATO și al SUA.

Rezultatele vorbesc de la sine. Poți aduna coordona și integra forțe dar este imposibil să integrezi peste 25 de ministere europene de apărare și divizii de înzestrare cu armament. Politicienii trebuie să înțeleagă acest fapt: sarcina fundamentală a NATO este să organizeze diferitele armate din alianță pentru a lupta împreună. NATO nu achiziționează arme, nu stabilește nivelurile cheltuielilor naționale (dă o recomandare asupra nivelului necesar de finanțare), nu obligă ministerele apărării să colaboreze mai mult (are structuri în care se discuta planuri de înzestrare) nu instalează conduceri militare naționale și nu face…generali. Totuși, UE poate ajuta aici. UE este perfect potrivită pentru a integra, coordona și suplimenta cheltuielile europene pentru apărare, așa cum a făcut-o în alte sectoare economice europene. UE ar trebui să orienteze și să încurajeze eforturile europene de înarmare pentru a se asigura că țările achiziționează sisteme interoperabile și nu resping firmele europene de apărare în favoarea furnizorilor din țări terțe. Suntem, în acest caz, la început de drum ceea ce este evident o oportunitate pentru autonomia strategică.

Importanța NATO pe flancul estic

În altă ordine de ideii operațiunile NATO de-a lungul flancului de est au crescut și planurile sale pentru forțele pregătite să acționeze s-au extins de 10 ori. În primăvara anului 2022, Alianța a decis să înființeze patru noi grupuri de luptă împotriva amenințărilor din partea Rusiei în Slovacia, Ungaria, Bulgaria și România. NATO are acum aproximativ 40.000 de soldați sub comanda sa directă în Europa de Est, dintre care 30.000 în cele opt grupuri de luptă. Dimensiunile grupurilor de luptă variază considerabil: cel al Ungariei are 900 de militari, în timp ce cel al Poloniei are 11.600. De asemenea, SUA mențin o parte a scutului antirachetă în România, cealaltă fiind în Polonia, care a fost inițial destinată atacurilor cu rachete balistice cu rază lungă de acțiune din Iran sau Coreea de Nord.

Acum, potrivit diplomaților NATO de la Bruxelles, aceștia analizează modul în care scutul de apărare ar putea proteja și împotriva rachetelor rusești. Cele mai mari două țări nealiniate din Europa de Vest, Finlanda și Suedia, au solicitat aderarea, unind majoritatea țărilor cele mai bogate din Europa în opoziție cu Moscova. Ucraina, Moldova și Georgia caută în continuare cale spre aderare la Alianță.  Aliații au oferit ajutor militar Ucrainei de 65 de miliarde de euro. Tancurile de luptă moderne și alte vehicule blindate au început să sosească în Ucraina. Ultimul pachet de ajutor de 2,5 miliarde de dolari anunțat de SUA a inclus muniții pentru Sistemele Naționale Avansate de Rachete Sol-Aer sau NASAMS; camioane cu tunuri antidrone de 30 mm; trei radare de supraveghere aeriană; și muniție antiaeriană de 30 mm și 23 mm. Sistemele cu tunuri de 30 mm și sistemele de rachete ghidate cu laser sunt pentru doborârea dronelor Shahed.

Acest lucru poate face o diferență reală pe linia frontului și poate permite forțelor ucrainene să elibereze mai mult teritoriu. Membrii Alianței au declarat la recenta reuniune de la Bruxelles a miniștrilor de externe în Consiliu NATO-Ucraina, reluat după șase ani, că sunt de acord să înceapă să lucreze la dezvoltarea unui program multianual pentru Ucraina. NATO își face datoria și luând în calcul faptul că consecințele războiului Rusiei împotriva Ucrainei sunt globale a accepta invitarea la sediul Alianței, ca partenerii NATO țările din Indo-Pacific – Australia, Japonia, Noua Zeelandă și Republica Coreea. De altfel Japonia s-a oferita să ajute alte țări din Marea Chinei să-și consolideze apărarea oferind asistență financiară, în ciuda „regulilor naționale/constituționale care interzic utilizarea ajutorului internațional în scopuri militare”, a informat CNN de la Tokyo.

De exemplu, Filipine vrea radare să monitorizeze mișcările navelor chineze în Marea Chinei de Sud. Mișcarea vine în timp ce Japonia își dublează bugetul de apărare, își construiește armata și face schimbări în politicile care anterior interziceau lovirea altor țări. Împreună cu Uniunea Europeană într-un moment în care Rusia și China contestă ordinea internațională și valorile democratice, este și mai important să fim împreună ca Aliați NATO.

Despre războiul din Ucraina

Ne aflăm în fața unui război în care o parte folosește tehnologia de secol XX (Rusia) iar cealaltă parte (Ucraina) tehnologie de sec XXI (drone – Phoenix Ghost care pot urmări o țintă timp de până la șase ore și pot funcționa noaptea folosind senzori cu infraroșu în timp ce dronele Switchblade sau cum se mai numesc muniții zburătoare, pot lovi cu precizie țintele- utilizare de softuri de tip Palantir care creează baze de date uriașe folosind toate tipurile de senzori, sistemele AI, modem-urile și rețeaua  de sateliți Starlink etc). Ucraina și-a însușit cu succes tacticile comandourilor și grupurilor de gherilă în moduri care modifică fundamental doctrina militară convențională. Kievul a doborât forțele terestre ale Moscovei și a scufundat nave de război cu grupări de trupe mici și arme occidentale portabile avansate (Javeline, Harpoon).

Trupele ucrainene au reproiectat drone standard pentru a arunca grenade și a observa ținte îndepărtate folosind coordonatele acestora pentru lansarea de rachetele ghidate prin satelit. Armata ucraineană a improvizat o rețea de informații modelată pe software-ul dispecerului de taxi. În Ucraina, software-ul colectează locațiile inamicului de la senzori militar/civili și din media inclusiv de la postările de pe rețelele de socializare rusești, iar operatorul de computere transmite informații minut cu minut forțelor din apropiere (sisteme de rachete, artilerie, aviație etc). 

Rolul SUA în securitatea europeană/globală 

SUA și-au îmbrățișat rolul de lider global, atenuând îndoielile cu privire la angajamentul său față de securitatea occidentală. A jucat un rol central în adunarea aliaților europeni pentru a furniza arme Ucrainei (Grupul de la Rammstein-54 state), pentru a sprijini sancțiunile, controalele exporturilor, restricțiile valutare și intervențiile pe piața energetică care vizează economia Rusiei. SUA au oferit Kievului peste 40 miliarde de dolari pentru arme mai mult decât următori mari donatori Germania și Marea Britanie. După așa zisul plan de pace chinez, nesustenabil și respins atât de Washington cât și de Kiev, vine planul de pace al președintelui Zelensky, care susține principiile care stau la baza Cartei ONU. El oferă fundația pentru o pace justă și durabilă.

Dar nu există semne că președintele Putin se pregătește pentru pace. În schimb războiul din Ucraina a cimentat parteneriatul principalilor rivali strategici ai Occidentului prin adâncirea dependenței economice a Moscovei de Beijing și a schimbat geopolitica în Orientul Mijlociu (acord Arabia Saudita-Iran). China este acum un cumpărător semnificativ de gaze și petrol rusești la preț redus, precum și o conductă pentru bunuri din Occident care nu mai sunt disponibile direct Rusiei din cauza sancțiunilor. China nu furnizează arme Rusiei, dar furnizează așa-numitele bunuri cu dublă utilizare cu aplicații militare (chipuri). Parteneriatul lor are ecouri ale epocii Războiului Rece. De data aceasta, însă, Beijingul este pe scaunul șoferului, o poziție incomodă pentru elita politică de la Moscova. Țările occidentale nu mai cumpără petrol rusesc, în beneficiul petrolului din Golfului Persic și al producătorilor de energie din SUA.

Oprirea fluxului de gaze naturale din Rusia către Europa a creat cerere pentru aprovizionarea din SUA, făcând America cel mai mare exportator mondial de gaze naturale lichefiate. Producția Rusiei este în scădere, iar Moscova este din ce în ce mai dependentă de vânzările către China și India, țări care beneficiază de reduceri semnificative la petrol și gaze rusești. Cursa pentru asigurarea de noi surse de petrol a accelerat o schimbare a politicii SUA față de Venezuela, care a inclus ridicarea unor sancțiuni pentru creșterea producției de țiței acolo. Israelul și Libanul au convenit asupra unui acord intermediat de SUA care a deschis calea exporturilor de gaze israeliene către Europa. Occidentul a separat Rusia de părți majore ale infrastructurii financiare globale. SUA, Uniunea Europeană și alți aliați au înghețat rezervele valutare ale Rusiei în valoare de aproximativ 300 de miliarde de dolari. Occidentul a scos Rusia din sistemul de mesagerie SWIFT care stă la baza majorității tranzacțiilor internaționale.

Moscova a lucrat pentru a-și construi propriile sisteme de plăți și adoptă alte valute pentru comerț inclusiv yuanul chinezesc. Sancțiunile au înghețat investițiile unor ruși în străinătate și au dus la prima neîndeplinire a obligațiilor de plată a țării la datoria de peste mări din 1918 încoace. Războiul din Ucraina are un impact evident asupra celor din țară dar are un impact semnificativ și în afara Ucrainei în primul rând asupra aprovizionării cu alimente a piețelor globale. Impactul conflictului armat asupra exporturilor de cereale ucrainene a agravat o criză globală a foametei, cu efecte catastrofale în întreaga lume dar în același timp a sufocat și pe agricultorii din Europa de Est cu prețul scăzut al grânelor pentru a căror susținere la export Estul a depus eforturi considerabile. Ucraina este unul dintre cei mai mari exportatori de cereale.

În 2021, cerealele ucrainene au hrănit 400 de milioane de oameni din întreaga lume. În primele 5 luni de război, Ucraina nu a putut să-și exporte cerealele pe rutele sale principale de transport pe Marea Neagră. Ca să înțelegem dimensiunea crizei spunem că  Africa de Est se confruntă cu o foamete care se profilează a fi cruntă, deoarece regiunea s-a confruntat cu o secetă severă alături de întreruperea aprovizionării cu alimente cauzate de războiul din Ucraina. În întreaga regiune, 21,7 milioane de oameni nu au acces la alimente suficiente, iar 1,5 milioane de copii sunt expuși riscului de malnutriție care le pune viața în pericol. 

Etapele războiului din Ucraina

Războiul a trecut prin mai multe etape. În primul, forțele ucrainene au dejucat planul președintelui rus Vladimir Putin pentru o victorie timpurie bazată pe un blitzkrieg împotriva Kievului și un plan de a copleși luptătorii ucraineni pe mai multe fronturi. Ucraina a reușit mai întâi să-i întoarcă pe ruși de la Kiev și mai târziu să elibereze zonele de teritoriu din jurul Harkovului și Hersonului. Eșecurile au determinat Rusia să se orienteze către atacuri de artilerie.

De asemenea, a lansat atacuri în toată țara cu rachete și drone care au vizat generatoarele de electricitate și alte ținte civile, spre deosebire de Ucraina, care s-a concentrat exclusiv asupra țintelor militare. În ultimele luni, mișcarea liniilor frontului s-a încetinit, pe măsură ce ambele părți se pregătesc pentru noi ofensive, Ucraina cu ajutorul tancurilor occidentale (Abrams, Leopard și Challenger) și a altor vehicule blindate (Stryker și Bradley), care se așteaptă să sosească în țară în săptămânile și lunile următoare dar și a sistemelor antiaeriene Stamp-T și Patriot.  În încheiere am să spun că în război importanța moralului pentru succesul militar nu este un concept nou.

Cu mai bine de două secole în urmă, împăratul francez Napoleon a spus că moralul era de trei ori mai important decât forța militară și echipamentul de pe câmpul de luptă. Trupele ucrainene, convinse de cauza lor morală și știind că luptă pentru supraviețuirea familiilor lor și a țării lor, au învins forțele ruse în mai multe teatre de operațiuni militare, în care au fost implicate, pe cei cărora li s-a spus că luptă într-o „operațiune militară specială”. Rușii au pierdut pentru că  au suferit de o conducere militară slabă, echipamente prost întreținute și alimente și îmbrăcăminte de proastă calitate. Moralul a fost afectat mai târziu de absorbția rezervelor slab pregătite în unitățile de luptă epuizate de victime grave. Să nu uitam că niciun plan nu supraviețuiește primului contact cu inamicul. Putin se pare ca nu a înțeles acest adagio adaptat după spusele comandantul militar prusac Helmuth von Moltke care vorbea despre faptul evident că cealaltă parte are un cuvânt de spus în luptă sau așa cum a spus în glumă boxerul Mike Tyson, „Toată lumea are un plan până când primește un pumn în gură”. 

Post Scriptum: Pe scurt am să enumăr cinci scenarii posibile și cu probabilitatea de a se întâmpla. Scenarii au fost elaborate de GLOBALSEC (Five Security Scenarios on Russian War in Ukraine for 2022–2023: Implications and Policy Recommendations to Western Partners- autori Iuliia Osmolovska și Hennadiy Maksak): (1) Conflict internațional de mare intensitate cu implicarea actorilor occidentali, război nuclear global, angajarea NATO în război convențional împotriva Rusie (10%); (2) conflict prelungit cu scăderea gradată a capacitații Rusie de acoperire a costurilor invaziei în Ucraina (25%); (3) război în două faze cu respingerea gradata a Rusiei, revenirea la 23 feb 2022 și negocieri ulterioare pe Dombas si Crimeea(40%); (4)recuperarea tuturor teritoriilor Ucrainei până la finele lui 2023 exclusiv Crimeea-negocieri cu privire la Crimeea și la regulamentul de pace cu Rusia(20%); (5) restabilirea completa a integrității Ucrainei cu frontierele din 1991-acord de pace cu Rusia, inclusiv reparații financiare-retragerea lui Putin de la putere-deteriorarea severa a integrității Rusiei (5%).