Criza în Ucraina continuă. Președintele Putin crește presiunea asupra Kievului nu numai prin declarțiile ministrului de externe Lavrov dar și prin plasarea trupelor ruse de-a lungul graniței de est a Ucrainei. Decizile se iau la Kremlin într-un cerc restrâns din care, se pare, personaje importante din administrație nu fac parte. De la colapsul URSS, Kremlinul a căutat să-și definească o nouă strategie la nivel global. În al XX-lea secol Rusia a trecut de la monarhie la totalitarismul generat de comunism apoi la perestroika ca în final sub Boris Elțîn să intre pe un drum democratic. Fiecare perioadă a fost marcată de propria ideologie. Boris Elțîn a încercat să definească noul drum al Rusiei înființând, în 1996, un un grup denumit Ideea despre Rusia care să elaboreze o nouă ideologie. Grupul a eșuat în întreprinderea sa. Tot în același timp o serie de politicieni conservatori și universitari ruși au constituit grupul Acord în numele Rusiei care la rândul lui să găsescă un drum nou al Rusiei și să remedieze slăbiciunile apărute după 1990. Cu acest din urmă grup este legat președintele Putin prin convingerile similare. Președintele Rusiei și-a construit un plan în trei pași pentru a readuce Rusia în prim planul scenei internaționale ca o forță politică economică și militară. Putin a reușit datorită contextului favorabil de pe piața energie unde prețurile au explodat în anii 2000 să stabilizeze economic Rusia acesta fiind primul pas urmat la scurt timp de creșterea cheltuielilor pentru înarmare ca acum să înceapă cel de-al treilea pas, refacerea imperială. Oligarhii ruși s-au alăturat palnului economic iar cei precum Berezovski sau Hodorkovschi care au refuzat s-au îndreptat unul spre Anglia, unde a decedat în condiții neelucidate, și al doilea a petrecut ani buni în închisorile ruse. Alături de președintele Putin s-a instalat inclusiv Biserica Ortodoxă Rusă, Patriarhul Kirill fiind prezent la toate acțiunile oficiale înclusiv în Ucraina cu prilejul ceremoniilor organizate cu ocazia celebrării a 1025 de ani de la Creştinarea Rusiei Kievene (atenție: cu excepția adunării care a marcat la Kremlin  anexarea Crimeei!?) și așa împreună au început lupta împotriva liberalismului occidental. În 2011 a apărut, cu prilejul unui interviu acordat de premierul, la acea vreme, Vladimir Putin, ideea unui spațiu politico-economic Euroasiatic, idee preluată din bibliografia  emigrației ruse de după Revoluția din 1917. Într-un articol publicat în Washington Post, Maria Snegovaya descrie suportul ideologic al acestei viziuni dezvăluind un detaliul semnificativ și anume că Putin le-a cerut guvernatorilor regionali din Federaţia Rusă să citească operele filozofilor ruși de la începutul secolului XX în timpul sărbătorilor de iarnă din 2014. Euroasianismul s-a născut la începutul ani­lor 1920, în mințile unor tineri intelectuali, refugiați în diferite capitale europene după victoria Armatei Roșii în Războiul Civil din Rusia scria Armand Gosu în Revista 22. Încercau să înțeleagă ce s-a întâmplat cu ei, cu țara lor, cum a putut să se prăbușească un imperiu în aparență atât de puternic. Euroasianismul a fost răs­pun­sul generației formate intelectual înainte de Primul Război Mondial la criza de iden­titate pe care o traversa atunci când a fost nevoită să-și abandoneze țara în mâinile bolșevicilor. Euroasianismul a fost răspunsul tinerilor intelectuali ruși dezamăgiți de neputința Occidentului de a le da înapoi țara din mâinile bolșevicilor. Euroasianismul este răspunsul la criza liberalismului, este soluția găsită la ceea ce părea să fie fun­dătura ideologică în care nimerise Vestul. Relaţia Rusiei cu vecinii sǎi din spaţiul post-Sovietic poate fi caracterizatǎ ca plinǎ de suişuri şi coborâşuri, marcatǎ fiind de alianţe sau dispute economice şi politice, precum şi de conflicte militare, după cum o dovedeşte rǎzboiul din Georgia din anul 2008 sau războiul informațional cu Lituania din același an. Georgia, alǎturi de Republica Moldova şi Ucraina, şi-au declarat în nenumǎrate rânduri dorinţa de a deveni membre ale unor organizaţii internaţionale precum Alianţa Nord-Atlanticǎ (NATO) şi Uniunea Europeanǎ (UE), un traseu de la care Rusia încearcǎ sǎ îşi devieze vecinii cu orice preţ. Toate trei țările s-au supus unor procese de consolidare a partidelor politice, partide a căror viziune a oscilat între Occident și Orient, între instituțiile UE și cele ale Federației Ruse. Kazahstan şi Belarus au primit cu entuziasm planul lui Putin de a consolida cooperarea economicǎ şi politicǎ a fostelor republici Sovietice prin crearea unei Uniuni Euroasiatice de fapt a noului URSS. Ceea ce s-a întâmplat cu Crimeea este, se pare, numai începutul. Vladimir Putin are în mod clar o viziune strategică de sorginte anti-occidentală. Artileria mediatică rusească, controlată de Kremlin în proporție covârșitoare, a derulat timp de ani de zile o virulentă campanie împotriva Occidentului decadent şi ipocrit. În tot acest răstimp Kremlinul a dezvoltat un ambiţios program de modernizare a armatei şi a negocia deschiderea a nu mai puţin de 8 baze militare navale externe în ţări precum Cuba, Venezuela sau Vietnam.  Moscova a declanșat o ofensivă mediatică împotriva flancului estic al NATO cu declarații belicoase ale oficialilor ruși (purtatorul de cuvant al MAE rus Alexander Lukasevici). Raspunsul Ministerului de Externe din Romania nu a întarziat să apară și a fost unul ferm. Romania a sustinut și sustine in continuare, impreuna cu partenerii sai din UE si NATO si in termeni intru totul similari, necesitatea respectarii independentei, suveranitații si integritații teritoriale a Ucrainei. Aceasta este pozitia principiala a Romaniei, sustinuta consecvent si in alte contexte similare, in care frontierele recunoscute international au fost modificate unilateral sau puse sub semnul intrebarii, cu ignorarea principiilor fundamentale ale dreptului international. Tentația MAE rus de a transfera criza grava  pe care Federatia Rusa o traverseaza, în prezent, în relația sa cu comunitatea europeana și euro-atlantica în zona relațiilor bilaterale cu Romania este nefundamentată și constituie o greșeală– a spus purtatorul de cuvant al MAE, Brandusa Predescu. Ne aflăm în plină stare de manipulare a media internațională de către Kremlin. Este un război psihologic înpins la paroxism. Aceasta este Maskirovka!. Maskirovka (înşelăciune, pe româneşte) cere să-ţi minţi inamicul, să-l înşeli, să-l amăgeşti. Fără un motiv imediat. Cu cât minciuna e mai gogonată, cu atât mai bine. Ea nu va fi crezută, neapărat, dar va distrage atenţia. Va diminua atenția. Va face ca duşmanul să nu te mai ia în serios. Este un procedeu de-a dreptul veros ce poate exploata slăbiciunile inamicului. De fapt există o fabrică lângă Moscova care produce machete, în mărime naturală, din cauciu, ale armamentului rus ce nu pot fi deosebite de cele reale de la distanță, machete achiziționate de armata rusă. Întrebarea pe care ne-o punem este de când se pregătește Rusia pentru starea de război de astăzi? Din 1999 sau din 2009 când președintele rus la acea vreme, Dimitrie Medvedev, a sustinut un discurs, la Congresul Mondial al Compatriotilor și a admis crearea unei fundații Proiect Rusia care urma sa se ocupe de încălcări ale drepturilor rușilor din strainatate (?!) Nu știm și probabil nu vom ști niciodată. Ce știm: este că alături de doctrina militară care permite intervenții ale armatei rusești în străinatate pentru a-și proteja cetățenii, declarația lui Medvedev reprezintă o amenintare pentru vecinii Rusiei, care s-ar putea vedea confruntați oricând cu instrumentele de propagandă sau militare ale Kremlinului. Ucraina este o lecție deja întâmplată și … neterminată! Evenimentele de astăzi au fost acompaniate de un imperialism economic derulat de Moscova în Europa de Est și Centrală. Cumpărări de active din energie și metalurgie, credite de miliarde pentru centrale nucleare în Cehia, Ungaria și Bulgaria construcții de trasee energetice noi (North Streem). Nevoia gazoductului din Marea Baltică este pusă la îndoială de specialiști datorită costului exorbitant al construcției acestuia dar atât timp căt cel care a realizat proiectul s-a numit Arkady Rotenberg, un prieten al președintelui Putin din copilărie, prețul nu a contat. Urmează South Stream-ul care are o porțiune ce traversează Marea Neagră. De asemenea presiunea Gazpromului asupra firmelor americane precum Exxon Mobil să iasă din Polonia în schimbul unei cooperări în Rusia cu Rosfnet este la ordinea zilei alături de sprijinul financiar acordat organizațiilor neguvernamentale care luptă împotriva extracțiilor gazelor de șist în țări precum Bulgaria, Polonia, Cehia și Romania (Pungești este un exemplu). Asia este un nou debușeu pentru arma energetică? Nu. Evoluția economică se îndreaptă spre un palier de consum constant datorită reducerii creșterii economice a tigrilor Asiei. Arma energetică folosită de Rusia va fi anihilată în următorii ani și atunci Rusia va fi nevoită să se modernizeze ca să supraviețuiască. Modernizarea Rusiei nu a a dus însă de-a lungul istoriei și la o liberalizarea a vieții economice așa că opțiunile Moscovei devin limitate la tehnologia de import și eventual la vânzările de armament spre zone precum Iranul, India sau China. Pentru Occident, totul se reduce la dilema de a face un compromis cu Moscova pentru a preveni un conflict militar sau de a lua o poziţie fermă cu riscul invaziei ruse în Ucraina. Putin a dat clar de înţeles că ar putea să ia măsuri extreme în cazul în care va eşua în păstrarea Ucrainei fără aderarea acesteia la NATO şi cu asigurarea că Ucraina va rămâne în raza politică şi economică a Rusiei. La scurt timp după ce şi-a început al treilea mandat de preşedinte, Putin a reafirmat în repetate rânduri importanţa forţelor nucleare ale Rusiei. În ultimele săptămâni contingente de Rachete Strategice au desfăşurat exerciţii militare pregătitoare pentru o ofensivă nucleară pe scară largă, în timp ce numărul trupelor ruseşti mobilizate la graniţa cu Ucraina continuă să crească și nu să scadă cum afirmă diferiți oficiali. Exerciţiile militare ale Forţelor Rachetelor Strategice au durat trei zile, au implicat 10.000 de soldaţi şi 1.000 de rachete provenite de la peste 30 de unităţi nucleare. De partea noii frontiere desenate de Vladimir Putin stă UE cu statele din Est, Polonia, România și Țările Baltice. De la extinderea NATO spre est în 1990, prima dată cu Germania de Răsărit, bazele militare au rămas în vechile amplasamente din timpul Războiului Rece. În ultimii ani în Polonia și în România au apărut amplasamente militare americane. Acum în noile condiții NATO își modifică planurile operaționale iar UE a aplicat sancțiuni celor implicați în invadarea Crimeei. Sunt acestea eficiente? Nu. Construcția unui esafodaj militar al NATO se întrevede strict necesară în țările de graniță ale UE. Cât timp va lua și care sunt costurile? Rămâne de văzut. Președintele Putin a avut discuţii periodice cu preşedintele Barack Obama şi alţi lideri occidentali – iar ministrul de Externe Serghei Lavrov a avut, la Londra, o întâlnire care a durat şase ore cu secretarul de stat John Kerry – fără vreun rezultat vizibil. Disponibilitate la discuții? Da. Soluții? Nu. Lavrov insistă asupra federalizării Ucrainei, pe care Moscova o vede ca o soluţie pentru a aplana criza generată de ataşarea a Crimeei la Federaţia Rusă, o variantă respinsă însă de Kiev. Noi credem că federalismul este o componentă foarte importantă a reformelor constituţionale pe care Ucraina trebuie să le pună în aplicare, a insistat şeful diplomaţiei ruse. Ce vrea de fapt Rusia? Autonomie largă pentru regiunile Ucrainei, care ar transforma naţiunea într-o federaţie şi aprobarea acestui fapt printr-un referendum la nivel naţional. De asemenea statutul de neutralitate al Ucrainei ce urmează a fi garantat de Rusia, Statele Unite şi Uniunea Europeană şi parafat de către Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu scopul implicit de a preveni aderarea Ucrainei la NATO. Diplomaţia Ucrainei a respins în mod vehement cererea de federalizare, recomandându-i Rusiei să înceteze dictarea de ultimatumuri unei ţări suverane şi independente. Nu pot prezice cum vor evalua evenimentele. Avem două viziuni despre politica mondială care se confruntă în mod dramatic. Există riscul ca stabilitatea regională din mai multe părți ale lumii să fie pusă la încercare. Statu-quo-ul teritorial sigilat după al Doilea Război Mondial, decolonizarea și prăbușirea URSS este contestat de revizioniști. Moscova a deschis o cutie a Pandori. Un lucru este clar lumea nu mai este piramidală este o rețea cu noduri și conexiuni, cu rutăre și firewall-uri care pe măsură ce se dezvoltă poate fi mai puțin controlată. Războiul secolului XXI nu mai este la fel ca cel din secolul XX. Suntem la începutul unui Război Rece de tip nou cu toate elementele sale pe masă. Urmează să le devoalăm, pe rănd.