Shoigu si PutinLacrimile lui Ovidius încă nu sunt lăsate să se usuce

S-a trecut prea repede, prea ușor, chiar superficial peste recentele manevre militare ruse desfașurate timp de trei zile în Marea Neagră. O acțiune de forță neanunțată, masivă și, oricât de diplomați am fi, amenințătoare pentru riverani și nu numai. Pe bună dreptate, observatorii internaționali se întreabă dacă nu cumva există o legătură între recentele evenimente din Cipru, dezvoltarea războiului civil din Siria și poate chiar cu scăparea de sub control a militariștilor din Coreea de Nord.

Totul a pornit de la ordinul dat de Vladimir Putin din avionul cu care se întorcea acasă de la reuniunea BRICS desfășurată la Durban, în Africa de Sud. ”Țarul” se simțea, fără îndoială, în al noulea cer, după ce convenise cu liderii Braziliei, Indiei, Chinei și Africii de Sud să formeze împreună o nouă bancă internațională de dezvoltare, alternativă la Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială. Lupta puterilor emergente împotriva Occidentului dezvoltat capătă acum conturul unei noi doctrine, menite să înlocuiască vechea și eșuata ideologie a revoluției mondiale a proletariatului împotriva capitalismului. Altă pălărie, aceeași Natașa. Ce satisfacție pentru dl.Putin, care deplânge prăbușirea Imperiului sovietic, considerând-o ”cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”! În acest context, ordinul preşedintelui rus de a declanșa manevre militare a fost transmis ministrului rus al Apărării, Serghei Şoigu, joi, 28 martie, la ora locală 04.00 (02.00 ora României). Acesta a precizat că Rusia nu a informat în prealabil partenerii străini cu privire la manevre, nefiind necesar ”deoarece numărul militarilor care participă la exerciţiu nu justifică această acțiune” (!).

Dreptul Forței împotriva forței Dreptului

În sine, cuvântul ”jocuri” ar trebui să arate că nu este vorba despre nimic amenințător. În realitate, privite prin prisma Dreptului internațional, a tratatelor și normelor în domeniu și, nu în ultimul rând, potrivit tuturor exigențelor unei bune vecinătăți, lucrurile sunt extrem de grave. În primul rând pentru că, potrivit acordurilor internaționale, asemenea manevre sunt întotdeauna anunțate cu mult timp înainte, statele vecine cunoscând din vreme data la care au loc acestea, locul desfășurării lor, cu precizarea exactă a teritoriului-țintă, a culoarelor maritime și aeriene ce urmează a fi folosite, forțele implicate și natura acestora, scopul pentru care sunt organizate astfel de exerciții și numeroase alte informații și detalii de natură tehnică menite să protejeze operațiunile comerciale și civile din zonele afectate și să împiedice orice accidente sau incidente de natură a aduce atingere în vreun fel bunei vecinătăți, securității colective și relațiilor internaționale. Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem, jocuri de război neanunțate se mai întâmplă în lume, dar numai atunci când sunt folosite ca mijloace de intimidare sau ca amenințare pentru alte state. Justifica starea de lucruri din Marea Neagră o astfel de atitudine? În nici un caz. Atunci despre ce este vorba?

Potrivit informațiilor difuzate de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia Itar-Tass, exercițiile de război din Marea Neagră au implicat Forțele Speciale ale Rusiei, Marina Rusă, peste 7000 de militari, 250 de vehicule blindate, 20 de nave de război şi 30 de nave de suport staţionate la Sevastopol, baza navală rusă din Crimeea (Ucraina), şi la Novorosiisk (sudul Rusiei). Oficial, manevrele „neplanificate” au avut ca obiectiv testarea capacităţii de luptă şi nivelul de cooperare între diferitele unităţi ale armatei ruse. Și mai interesant este că între aceste unități s-au aflat și Forțele de desant sprijinite de navele amfibie ale Flotei Mării Baltice, ”Kaliningrad” şi ”Aleksandr Şabalin”, care s-au alăturat exerciţiului naval din Marea Neagră, potrivit publicației Russia Today. Pe bună dreptate, toți observatorii s-au întrebat pentru ce debarcare se antrenează rușii în Marea Neagră? În Turcia? Ucraina? România? Poate, Bulgaria sau Georgia?! Pe ce țărmuri ar trebui să desanteze infanteriștii ruși, ce porturi ar trebui minate, ce obiective ar trebui atacate de Forțele Speciale ale Armatei Ruse? Și, după cum veți vedea, cine ar trebui bombardat să nu mai rămână nici praful și pulberea din el?

Oricum, ca și cum toate acestea n-ar fi fost de ajuns, concomitant cu exercițiile navale, Aviaţia Rusă a efectuat și ea importante exerciţii militare la baza aeriană Engels, în regiunea Saratov (Volga). Acestea, implicând bombardiere strategice, avioane de luptă, de aprovizionare şi elicoptere, au avut ca obiectiv antrenamente în vederea realizării unor „misiuni de disuasiune strategică”, a anunţat agenţia Interfax. Descurajarea Moldovei, a Belarusului, Georgiei, Uzbekistanului, Azerbaidjanului, Mongoliei, a cui? Poate a României sau Bulgariei?

Manevrele au fost conduse de către ministrul Apărării, Serghei Şoigu, numit în funcție în noiembrie, anul trecut, după concedierea predecesorului său, Anatoli Serdiukov, protagonist al unui vast scandal de corupţie. Supervizor a fost chiar preşedintele Vladimir Putin, care s-a deplasat vineri, 29 aprilie, în ţinutul Krasnodar (sudul Rusiei) pentru a inspecta personal desfăşurarea subitelor manevre militare din zona Mării Negre.

Este momentul să ne reamintim că, după preluarea celui de-al treilea mandat prezidenţial, domnul Putin a subliniat în mod repetat ”importanţa unei armate puternice şi agile a Rusiei” și că, chiar la începutul lunii trecute, președintele rus ceruse instituţiilor din domeniul Apărării să accelereze modernizarea armatei, declarând că manevrele militare trebuie desfăşurate fără a fi în prealabil anunţate, pentru a vedea dacă militarii ruşi au pregătirea de luptă adecvată, indiferent de situaţie.

Este a doua oară în ultimele două luni când Rusia efectuează aplicaţii militare neprogramate. În luna februarie, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, a avut loc o alertă neanunţată de verificare a districtelor militare Centru şi Sud. Aparent, lucrurile par să fie așadar în parametrii normalității kremlineze. Și, totuși, parafrazându-l pe Caragiale, ce caută rusul în Marea Neagră? Și de ce procedează la această demonstrație de forță neașteptată într-un bazin maritim în care trei dintre țările riverane (Turcia, România și Bulgaria) sunt membre ale NATO, iar o altă țară, Georgia, se găsește într-un contencios grav cu Rusia?

Kakaia provokația?!

Preşedintele Academiei Ruse de Probleme Geopolitice, Leonid Ivaşov, sugerează că unul dintre motivele desfăşurării acestor exerciţii este de “a agita puţin armata rusă, pentru a arăta că perioada fostului ministru Serdiukov s-a încheiat şi că este nevoie de abordarea pregătirii de luptă a militarilor”. Un alt motiv, potrivit expertului rus, este necesitatea ca Rusia să-şi demonstreze influenţa în zona Mării Negre, să arate că aceasta este o zonă a intereselor sale strategice şi geopolitice. Și că nu va ceda. Este vechiul joc în forță al Moscovei, binecunoscut, de acum, tuturor. Tristul precedent al invadării Georgiei stă mărturie, din păcate.

La rândul său, „The Telegraph“ scrie că scopul acestor manevre „nu este de a verifica cât de pregătită de luptă este Flota Rusă din Marea Neagră, ci de a trimite un mesaj Occidentului că Rusia este un actor important în regiune“.

În opinia analistului Fiodor Lukianov, citat de ”The Telegraph”, Putin avea nevoie de aceste aplicaţii nu pentru modernizarea armatei, ci pentru a arăta lumii întregi că Flota Rusiei din Marea Neagră şi trupele sale din sudul ţării pot juca în continuare un important rol politic şi geopolitic. “Dar în Marea Neagră, Rusia îşi arată doar muşchii”, consideră expertul citat. Cui? De ce? În ce scop?

Întrebări cărora doar le putem bănui răspunsurile și, tocmai de aceea, trebuie menționat că este, poate, pentru prima oară în istorie când zăngănitul armelor pe lângă fruntariile noastre nu ne produce nici un fel de emoție. Ba chiar le-am privit cu un fel de amabilă superioritate. Băieții de la ”Kogălniceanu” știu de ce.  Aliații noștri turci și bulgari au privit și ei la fel de calm valurile făcute la repezeală în Marea Neagră. La rândul lor, SUA au afirmat că nu sunt îngrijorate de operaţiuni. Iar România nu a mai afirmat nimic.

Cei mai supărați au fost, firesc, reprezentanţii opoziţiei din Ucraina care și-au  exprimat vehement nemulţumirea cu privire la manevrele militare desfăşurate spontan de Federaţia Rusă în zona Mării Negre. O declaraţie în acest sens a fost făcută de către un reprezentant al partidului naţionalist “Svoboda”, Iuri Mihalcişin, potrivit Rador, care citează Lentu.ru. “Aceste manevre reprezintă o presiune psihologică asupra Ucrainei, un spectacol de forţă în faţa noastră. Toate acestea înseamnă, de fapt, o descurajare a armatei noastre, a poporului nostru, care şi aşa, din cauza crizei, nu crede foarte mult în stabilitatea ţării” – a declarat deputatul ucrainean. Mihalcişin susţine că desfăşurarea manevrelor militare ruseşti sunt o încercare de a face presiuni asupra preşedintelui Ucrainei, Viktor Ianukovici, “pentru a-l face să devină mai stabil”, adăugând că “cu cât aceste exerciţii se vor desfăşura tot mai aproape de teritoriul ucrainean, cu atât este mare ameninţarea la adresa securităţii naţionale a Ucrainei”.

Deputatul a sugerat că Ministerul de Externe de la Kiev ar trebui să protesteze faţă de aceste manevre militare ale Rusiei, iar Ministerul ucrainean al Apărării să organizeze exerciţii similare. Comentarii negative referitoare la acţiunile Rusiei au fost făcute şi de către Serhi Sobolev, deputat opozant din cadrul partidului ucrainean “Batkivşcina”, care a declat că manevrele militare ruseşti ar trebui să fie coordonate cu conducerea Ucrainei şi că dacă partea ucraineană nu va reacţiona în legătură cu recentele exerciţiile ale Rusiei, “Kievul va demonstra încă o dată cât este de ineficient”.

Un rezultat neașteptat: UE și NATO redescoperă Marea Neagră

Trăgând linie, putem afirma că nu țările riverane Mării Negre au fost miza acestei demonstrații de forță. Jocul este mult mai mare și trece dincolo de Bosfor și Dardanele. În cele din urmă, este o realitate că jocurile rusești de război au surprins Cartierul General al NATO de la Bruxelles care a deplâns faptul că Rusia nu a procedat ”ca la carte”, notificând în prealabil partenerii internaționali, și a cerut Moscovei ca pe viitor să anunțe din timp mișcările sale militare. Americanul Alexander Versbow, secretarul general adjunct al NATO, a cerut chiar ca Rusia să dea dovadă de acum încolo de ”maximum de transparență”.

Chiar dacă nu s-au dat publicității alte reacții, observatorii sunt de părere că Bruxelles-ul, atât la nivelul UE cât și la cel al Alianței Nord-Atlantice, a fost șocat de maniera brutală în care a acționat Moscova. Și mai dur a fost impactul asupra partizanilor unor bune relații ruso-europene, chiar și aceștia pierzându-și iluziile cu privire la adevărata natură a puterii imprevizibile și discreționare de la  Kremlin. Războiul rece poate că s-a terminat, dar conflictul Rusiei cu Occidentul continuă, dincolo de defunctele ideologii, animat acum de mărețele vise geostrategice nutrite cu ochii deschiși de Vladimir Putin.

Nu puțini sunt cei care se întreabă dacă este o simplă coincidență că Rusia și-a încordat mușchii în Marea Neagră exact după ce NATO a făcut public, pe 20 martie,  faptul că ia în considerare o intervenție tip-Libia pentru înlăturarea lui Bashar al-Assad? Pentru Moscova, Bashar este important pentru că permite funcționarea unei baze militare navale ruse la Tartus, la o aruncătură de băț de Cipru. Dacă cade Bashar, pleacă și navele de război rusești din Mediterana, cu tot cu submarinele lor însoțitoare. Zilele trecute a trebuit închisă și baza de operațiuni financiare din Cipru. Aici, pe flancul sudic al UE și NATO, banii erau în Cipru și crucișătoarele în Siria. Încet, dar sigur, Rusia este împinsă înapoi, dintr-o lume care nu-i aparține. Într-un fel, este de înțeles de ce îi cedează nervii domnului Putin și dă cu pumnul, vărsând ceaiul său rusesc în Marea Neagră. Ce va face, totuși, atunci când va descoperi că tot ceaiul său negru nu este decât o picătură în marea la țărmul căreia a plâns, pe vremuri când rușii nici nu existau, și Publius Ovidius Naso, aceasta e întrebarea ?!

Un răspuns pentru acțiunile occidentale din Siria?

De altfel, Rusia a primit lovitură după lovitură sub linia sa de plutire în Mediterana. Cu prilejul vizitei de luna trecută în Israel a președintelui SUA, Barack Obama, s-au făcut pași importanți pentru reconcilierea turco-israeliană în urma rupturii apărute, cu trei ani în urmă, din cauza incidentului datorat scufundării de către Forțele israeliene de apărare a unui vas turc care forța blocada Fâșiei Gaza. Câteva zile mai târziu, Coaliția Națională Siriană (SNC) – opoziția sprijinită de SUA, Marea Britanie, Franța, Qatar, Arabia Saudită și Turcia – a revendicat ceremonios locul Siriei în cadrul Ligii Arabe. Iar liderul opoziției siriene, Moaz Al-Khatib,  a cerut în cadrul summitului acestui important forum politic al lumii arabe ”intervenția militară de urgență a NATO, în coordonare cu Qatarul, pentru schimbarea regimului de la Damasc”. Al-Khatib a anunțat, de asemenea, că a solicitat Secretarului de Stat American, John Kerry, folosirea rachetelor Patriot ale NATO, staționate în Turcia, pentru instituirea unei zone de non-survol aerian în zona recent eliberată din nordul Siriei. Kerry, care a primit favorabil solicitarea dizidenților sirieni, a făcut și o vizită surpriză la Bagdad unde a cerut responsabililor irakieni să verifice avioanele iraniene pentru a împiedica transporturile de arme către regimul lui Bashar al-Assad. La rândul lor, Uniunea Europeană, Israelul și Turcia întăresc embargoul internațional împotriva regimului de la Damasc.

Moscova crede în lacrimi

Tabla de șah a zonei este în plină rearanjare geopolitică. În pofida iscusinței lor recunoscute în arta militară și în diplomație, rușii nu joacă cu albele și, până acum, sunt mereu cu o mutare în urmă. Și, oricum, nici nu pare jocul lor. Alianța eclectică a Rusiei cu China, Iran și Coreea de Nord pentru apărarea regimului socialist arab al lui Bashar al-Assad s-a văzut pusă față în față cu o formidabilă coaliție internațională care reunește SUA, Israel, Turcia, majoritatea lumii arabe și, foarte important, o Uniune Europeană tot mai hotărâtă să ocupe locul care îi revine pe marele eșichier al Lumii și al cărei braț înarmat se numește NATO, o putere prezentă dealtfel și în Marea Neagră.

După cum observă analiștii internaționali, din toate aceste evenimente pare să se desprindă un model, o strategie destul de ambițioasă. La începutul anului, Rusia a desfășurat exerciții navale majore în Marea Mediterană (a se vedea și comentariul intitulat ”Schimbări geopolitice în Mediterana de Est” – http://internationalfreemedia.wordpress.com/ și https://www.cass-ro.org/schimbari-geopolitce/ din 24 martie 2013), în contextul tensionat al evenimentelor din Siria. Atunci, după ce coaliția anti-Damasc ceruse pentru prima oară deplasarea rachetelor Patriot la granița Turciei cu Siria, Flota Militară Rusă s-a deplasat de-a lungul coastei siriene pentru a trimite un mesaj clar și puternic, în special către Washington, cu privire la poziția Rusiei în conflict. Acționând cu diplomație, Occidentul și coaliția internațională au pretins că vasele militare ruse erau destinate evacuării cetățenilor ruși din Siria, dar nimeni nu s-a lăsat păcălit de această acțiune de imagine. Rusia tocmai defila cu mușchii încordați la maximum.

Așa cum spuneam, în paralel cu exercițiile de război din Marea Neagră, au avut loc și manevre ale Forțelor Aeriene Ruse, inclusiv zboruri ale bombardierelor nucleare strategice, cu rază lungă de acțiune. La celălalt capăt al Eurasiei lui Putin, China a efectuat propriile sale jocuri de război în Marea Chinei de Sud, acolo unde se află în dispută teritorială cu Vietnamul, și a continuat infiltrările provocatoare în apele teritoriale ale Japoniei. Nu trebuie să fii un mare maestru de șah pentru a te întreba dacă toată această demonstrație de forță de-a lungul și de-a latul mapamondului nu este cumva concertată cu evenimentele din Siria și Coreea de Nord, avertizând astfel comunitatea internațională cu privire la intențiile protagoniștilor.

Revenind la defilarea militară rusă din Marea Neagră, nu întâmplător lansată după reuniunea BRICS din Africa de Sud, trebuie spus că, în opinia noastră, ea s-a dorit a fi o piatră de hotar la frontierele de răsărit ale Uniunii Europene și NATO. Un semn că sistemul internațional, democrat, deschis și liberal, are limite militare și nu este recunoscut la nivel global. Un semn că există forțe care se opun și care vor o altă lume, pusă la cale împreună cu ceea ce numim ”puterile emergente”. Un semn că lacrimile lui Ovidius încă nu sunt lăsate să se usuce.