Timp de 16 ani președintele Vladimir Putin a ținut balanța între fracțiunile liberale  și cele conservatoare din Kremlin în același fel ca și fostul președinte  Gorbaciov. Acum, printre elitele ruse, a crescut nemulțumirea față de deciziile luate de președinte.

Fracțiunea liberală vrea deschiderea economiei și încălzirea relațiilor cu Occidentul, iar conservatorii vor ca forțele militare să intre în Ucraina indiferent de consecințele sancținilor ce pot rezulta din această operațiune militară. Abilitatea lui Putin de a menține balanța devine incertă pe zi ce trece, mai ales după eliminarea oamenilor care au format cercul apropiaților săi. Lipsa de încredere l-a făcut să-și construiască propria armată care să-i asigure securitatea personală. Țarii, inclusiv cei comuniști precum Nikita Hruschiov, sunt revocați din funcții, uneori. Felul în care Mihail Gorbaciov a fost înlăturat de Boris Elțin a fost departe de a fi un gest gentil. De ce Vladimir Putin ar fi imun la un astfel scenariu?

În cartea sa autobiografică Prima persoană, publicată în 2000, Vladimir Putin spunea despre Helmut Kohl: …după 16 ani toți oamenii, inclusiv nemții care sunt conservatori, s-au săturat de un lider, chiar și de un lider puternic precum Kohl. Cu alte cuvinte Vladimir Putin ne spune că 16 ani la conducerea unei țări sunt suficienți. În decembrie Putin face 16 ani în fruntea Rusiei, dar acest lucru nu este suficient. Rusia nu este Germania, iar ca Vladimir Putin să piardă trebuie să dispară sprijinul cercului de putere care-l protejază. Wiston Churchil spunea că lupta de la Kremlin este ca o luptă de câni sub covor, un outsider luând numai act de cel care iese victorios de sub covor.

Este Putin lipsit de putere? Nu. Are o rețea puternică de sprijin, are bani și serviciile de partea sa. Problema sa este că elitele rusești sunt nerăbdătoare și nu întodeauna loiale conducătorului. Nu este paranoia să fii suspicios pe cine rămâne sau nu loial până la capăt. Putin nu este Erdogan ca să folosescă o lovitură de stat eșuată pentru a curăța întreaga societate de opozanți. Putin se bazează pe două principii: (1)să acționeze rapid când detectează o amenințare, eliminând-o, și (2) dacă nu detectează amenințarea, să-și asume faptul că ea exită undeva și își așteaptă finalizarea.

Putin este în faza în care își elimină amenițările prin înlocuirea oamenilor vechi cu oameni noi care nu s-au gândit vreodată să ajungă în astfel de poziții. Ei știu că dacă se întâmplă ceva cu Putin se întorc în noroi. Acțiunile sale de până acum denotă că știe mai mult decât face.

Lecția pe care Putin a învățat-o de la KGB este că trebuie să-și descurajeze adversarii prin acțiuni de substanță și acestea pot fi făcute numai în domeniul securității naționale. Apropierea de China a fost un pas, dar chinezii nu au nevoie de ajutorul rușilor decât în cazuri reduse ca număr, precum construcția de centrale nucleare și producția de echipamente militare sub licență. O alianță strategică cu Turcia ar desface politica de descurajare americană, pe frontul sudic al Rusiei ea fiind deocamdată imposibilă. Ucraina? Putin vrea o țară neutră, fără arme și garanții occidentale, și pentru asta forțează negocierile în privința Ucrainei prin crearea unei amenințări militare asupra acesteia.

Chestiunea înlocuirii lui Putin are puține consecințe. Oricine l-ar înlocui va fi tot din cadrul serviciilor sau din elita bogată. Noul venit va avea aceleași probleme cu aceiași lipsă de opțiuni. Aceasta este cartea pe care Vladimir Putin o joacă. Țara este în criză economică adâncă și în același timp într-o criză strategică. De aceea mișcările de personal devin periculoase. Ele îi pot convinge pe liderii elitei că sunt în pericol și va trebui să se apere ei înșiși. Putin va supraviețui probabil până la finele mandatului, dar politica sa devine incertă atunci când frica se așează peste principalii jucători iar vodca trebuie să calmeze nervii întinși la maximum.

Trei scenarii

 Un scenariu implică manifestările populare antiguvernamentale. La o astfel de posibilitate s-a gândit Kremlinul când a autorizat folosirea armelor de către FSB în cazul demonstrațiilor. Poate acest lucru să fie la baza unei destabilizări a administrației? Poate alte aventuri militare în străinătate vor face ca atenția să fie deviată de la problemele economice la cele care stârnesc elementul patriotic al cetățeanului rus. Acest prim scenariu este unul improbabil. Opoziția este slabă și nu poate asigura o astfel de manifestare. Al doilea scenariu este cel al oboselii prezidențiale după 16 ani de guvernare. Al treilea scenariu ar fi o lovitură de stat internă organizată de elitele rusești.

Al doilea scenariu are deja un protagonist crescut de Vladimir Putin în persoana fostului bodyguard Alexei Diumin, acesta fiind și confidentul președintelui. Diumin a fost șeful Forțelor Speciale în timpul anexării Crimeei și cel care l-a salvat pe fostul președinte ucrainian Viktor Ianukovici la începutul crizei ucrainiene. În decembrie 2015, Diumin a fost propulsat în poziția de adjunct al ministrului Apărării Serghei Shoigu, iar în februarie 2016 a fost numit guvernator al provinciei Tula. Aceasta este polița de asigurare a lui Putin în caz de plecare din funcție din motive de sănătate (a fost un exemplu similar cu bodyguard-ul lui Elțîn, Alexander Korzhakov, care a cedat în final locul lui  Anatoli Chubais).

Într-un mediu pre-renascentist de tip florentin, cu feude și clanuri, cum este cel de la Kremlin, declararea succesorului poate însemna și moartea politică a acestuia. Deocamdată, Putin nu dă semne de oboseală, ba dimpotrivă este vioi, iar mandatul prezidențial a fost lungit de la patru la șase ani. Așa că s-ar putea să-l avem pe Vladimir Putin, cu toate aceste trei scenarii, până la finele lui 2024 la conducerea Rusiei. Scenariul cu Dumin este și el puțin probabil deoarece cutuma Politburo este încă în funcție la Kremlin.

Desigur, Politburo nu mai există în Rusia lui Putin, dar este în schimb Consiliul de Securitate al Federației Ruse. Consiliul are un cerc interior de 13 membri și unul exterior de 17 membri supleanți. 7 din cei 13 membri au un trecut în rândul KGB (în afară de Putin, aceștia sunt Nikolai Patrushev-secretarul Consiliului, Alexandr Bortnikov-director FSB, Sergei Ivanov-fost șef al administrației prezidențiale, Mikhail Fradkov – șeful SVR și Sergei Narishkin-șeful Dumei de Stat.

Armata este ținută în afara cercului principal de putere. Valeri Gerasimov, șeful Statului Major General, nu este membru permanent, iar Directorul GRU nu este nici măcar membru. Componeța Consiliului indică clar viitoarele opțiuni. În condițiile în care Fradkov și Rashid Nurgaliyev (general în rezervă, fost ministru de interne și reprezentant politic al tătarilor de pe Volga) sunt outsiders, iar Narishkin nu are la bază decât prietenia cu Putin, succesiunea se va dicta între  Nikolai Patrushev, Aleksandr Bortnikov și Sergei Ivanov (primul și ultimul considerați de Putin drept oameni de încredere).

 

Și, totuși, „uliul” Patrushev este cel care pare a fi prim favorit. El a fost șeful FSB între 1999 și 2008. Într-un interviu publicat în Moskovski Komsomolets el spunea despre relația dintre Rusia și Ucraina că este cea a unui singur popor temporar divizat de frontiere, iar despre comunitatea internațională că trebuie să-i mulțumească Rusiei pentru preluarea Crimeei. Câteva zile mai târziu adăuga celor spuse mai sus că obiectivul strategic al Occidentului este distrugerea Rusiei iar în cazul în care în conflictul cu Turcia (afirmațiile sunt făcute înainte de scuzele lui Erdogan – n.G.A.) Alianța NATO va sprijini Ankara, răspunsul logic ar fi ca Rusia să invadeze statele Baltice, care-i aparțin. Patrushev obișnuiește să spună că membrii serviciilor secrete rusești sunt noua nobilime care nu lucrează pentru bani, lucreză pentru binele țării. Recentele atacuri asupra elitei oligarhilor se încadrează în schema abordată de Patrushev. Oamenii din servicii îi disprețuiesc pe oamenii de afaceri, care sunt considerți lipsiți de patriotism, nu pentru banii lor sau modul de viață ci pentru fapul că nu investesc banii câștigați în țară și nu plătesc taxe administrației ruse.

În acest context patrushevian, merită semnalată asemănarea între saga familiei Elțîn și cea a familiei Putin al cărui ginere, Kirill Shamalov (căsătorit cu Katerina Putin), a primit un împrumut ieftin de la stat pentru propria companie SIBUR, întâmplător cel mai mare procesator de petrochimicale.

Care va fi însă scenariul complet pentru administrația de la Kremlin în următorii ani vom afla la timpul potrivit, conform celor spuse de Wiston Churchili. Cert este că aceste schimbări nu par să aducă  neapărat lucruri bune pentru regiunea din estul continetului European, acolo unde România și Polonia sunt în continuare vizate direct de Moscova.