1. Se ştie, la Washington D.C., că preşedintele Barack Obama are o şansă bună să obţină sprijinul Senatului, unde democraţii au cuvântul decisiv, dar Camera Reprezentanţilor, controlată de republicani, teoretic va proceda ca şi până acum, blocând iniţiativa prezidenţială. Cum comentaţi acest tablou al raportului de forţe existent pe Capitol Hill?
Situația din Siria este intolerabilă. Dimensiunea umanitară a acesteia este impresionantă cu peste 2 milioane de refugiați cu sute de copii uciși de utilizarea gazului sarin, gaz interzis în 1991 de ONU și catalogat atunci ca armă de ucidere în masă. Ceea ce președintele Obama a anuțat ca iminent, un atac cu rachete Tomahawk, la adresa regimului Assad a fost un avertismentul stric necesar ca Damascul să renuțe cât nu este prea târziu la acestă formă de manifestare în războiul civil în care este implicat. Deocamdată dimensiunea militară a trecut pe planul doi cedând locul dimensiunii parlamentare și acest lucru datorită faptului că pe agenda publică europeană sau americană pe primul loc se află criza economică și șomajul accentuat, dar și alegerile din Germania țara care conduce la ora actuală UE. Este prima dată de la al II-lea Război Mondial când economicul stabilește prioritățiile pe agendele cancelariilor occidentale și nu evenimentele internaționale. Amânarea atacului va permite președintelui Obama să participe la reuniunea G20 de la Sankt Petersburg, fără ca știrile despre operațiunii militare să domine media globală. Rusia continuă să-l susțină pe Assad și a avertizat împotriva unui atac american. Urmează decizia Congresul american odată cu începerea lucrărilor de toamnă pe 9 septembrie la solicitarea președintelui american de a autoriza un atac militar asupra Siriei. Președintele a cerut Congresului să renuțe la diferențele politice din trecut, între republicani și democrați, și să dezbată fără părtinire o acțiune de pedepsire împotriva regimului președintelui Bashar al-Assad, pentru utilizarea de arme chimice în războiul civil sirian. Drumul spre o rezoluție pozitivă nu este ușor. Richard Haas președintele Council on Foreign Relations și fost diplomat declara: Consiliul de Securitate nu poate fi garantul a ceea ce este legal și a ceea ce este legitim.Aceasta ar însemna să se permită unei țări ca Rusia să aibă controlul asupra legilor internaționale și, în sens mai larg,asupra relațiilor internaționale. Mike Turner, președintele subcomisiei pentru acțiunile aeriene și ale trupelor de uscat din Comisia Camerei Reprezentanților pentru Categoriile de Forțe Armate a declarat că va bloca finanțare unei viitoare acțiuni militare atât timp cât administrația de la Casa Albă nu va renunța la reducerile fondurilor bugetare din domeniul militar. Republicanii John McCain și Lindsey Graham au declarat că nu vor sprijini atacul pentru că nu este unul consistent care să-l îndepărteze pe Assad de la putere. Eu cred că decizia lui Obama de a se adresa Congresului a fost influențată, în primul rând, de decizia Camerei Comunelor care a votat împotriva participării Marii Britanii la acțiunile militare fără mandat ONU. Vorbind pentru CNN republicanul Mike Rogers, președintele Comitetului pentru Informații din Camera Reprezentanților a declarat că Congresul va sprijini solicitarea președintelui Obama, în interesul național al SUA demonstrând că americanii nu tolerează folosirea armelor de nimicire în masă. Senatorul Paul Rand a declarat că șansele ca o rezoluție pozitivă să treacă în Camera Reprezentanților sunt de 50-50%. Aș vrea să amintesc aici și disensiunile existente și în sânul Ligii Arabe unde Egiptul se opune dorinței Arabiei Saudite de a da o lovitură decisivă regimului de la Damasc. Am să închei răspunsul cu o întrebare retorică a președintelui Obama: „what message will we send if a dictator can gas hundreds of children to death in plain sight and pay no price?”( ce mesaj vom transmite dacă sute de copii pot fi omorâși în plină zi și nimeni nu plătește pentru acest fapt?)
2. Parlamentarii din ambele partide politice, democrat şi republican, recunosc cât de important este să fie percepuţi ca apărători ai Israelului, mai ales în timpul alegerilor, atunci când doresc să arate alegătorilor, că sunt prieteni ai statului evreu. Este acesta un indiciu că votul final va fi în favoarea solicitării Casei Albe, de a obţine sprijinul Congresului SUA, pentru o operaţiune aeriană contra obiectivelor militare siriene?
Israelul este principalul aliat al SUA în Orientul Mijlociu căruia îi oferă pe lăngă sprijinul politic și pe cel militar, factura plătită Tel Aviv-ului de Washington ridicându-se undeva la 4 miliarde de USD pe an. De asemenea să ne aducem aminte cum în Camera Reprezentantilor din SUA s-a aprobat, în 2010, un ajutorul militar suplimentar, în valoare de 205 de milioane de dolari pentru Israel în vederea finalizării sistemului antiracheta Domul de Fier. Situația din zonă, războiul civil din Siria dar și relația cu palestinienii, a fost discutată de administrația Obama de mai multe ori anul acesta. Liderii SUA au vizitat pe rând Tel Aviv-ul – Obama în martie, secretarul de stat John Kerry de mai multe ori și generalul Martin Dempsey, președinte al Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore, a făcut a treia vizită în Israel în anul acesta, luna trecută. Referitor la această vizită generalul Martin Dempsey a prezentat, conform unor surse apropiate de structurile militare, o schiță de soluție militară în 11 puncte (soluția prevede printre altele crearea unei zone de interdicție aeriană și a unei zone tampon la granițe, crearea unui comandament de conducere a operațiunilor militare din Siria ale viitoarei alianțe în Iordania, responsabilități pentru vecinii Siriei, Turcia, Israelul și Iordania, inclusiv locul capitalei provizorii orașul Deraa) în vederea soluționării conflictului din Siria. Soluția a fost discutată și cu o serie de lider militari din Turcia, Iordania, Franța, Anglia și Arabia Saudită la o reuniune în Iordania. Israelul nu împărtășeste entuziasmul Riad-ului pentru cauza rebelilor în ciuda faptului că familia Assad a sprijint timp de 40 de ani axa Iran-Siria-Liban unde Hezbollahului a fost principalul autorul al acțiunilor teroriste împotriva israelienilor. Prezența printre rebeli ai unor militanți al-Qaida îngrizorează atât Tel Aviv-ul cât și Riadul. Ce mai au în comun cele două state este dorița de a urgenta o lovitură militară a SUA asupra punctelore vitale ale armatei siriene (centre de comunicații, baze de rachete S300 sau Bastion, aeroporturi sisteme radar, depozite de muniție). Casa Albă a pregătit un memorandum pentru Congres referitor la folosirea armelor chimice și de asemenea a făcut o prezentare clasificată pentru membrii Camerei Reprezentanților prezenți la Washington. Comitetul pentru Relatii Externe a pregătit un memorandum care permite în cazul unui vot pozitiv o angajare pentru 60 de zile cu posibilitatea unei prelungiri de încă 30 de zile a unei acțiuni militare (lovituri aeriene și cu rachete de croazieră) împotriva Siriei. De menționat că documentul nu consideră necesară o intervenție terestră a militarilor americani. Lobby-ul desfășurat de staful Casei Albe va fi în mod sigur sprijinit de American Jewish Committee care va discuta cu membrii Camerei Reprezentanților soluționarea situație în cel mai scurt timp. În același timp la Tel Aviv președintele israelian, Shimon Peres, a apărat, într-o declarție, decizia omologului său american Barack Obama de a cere aprobarea Congresului SUA pentru o intervenţie militară în Siria el fiind primul responsabil israelian care s-a exprimat în manieră explicită asupra deciziei lui Barack Obama. Premierul Benjamin Netanyahu s-a mulțumit să declare că Israelul rămâne pregătit pentru orice scenariu.
3.Administrația Obama a început o campanie de presă duminică, pentru ca să obţină aprobarea Congresului pentru planul său de a pedepsi, pe plan militar, guvernul sirian. Are sorţi de izbândă?
Deși mulții dintre membrii Congresului nu sunt prezenți la Washington Casa Albă și-a propus ca mai multe întâlniri să aibă loc în această săptămână pe măsură ce membrii Congresului se reîntorc din vacanță. Președintele dorește să împartă responsabilitatea unei astfel de decizii cu membrii din Congres, unde rezultatul unui vot este la fel de incert cum a fost în Marea Britanie, mai ales în Camera Reprezentanților. Un eveniment important care va avea loc între declarația președintelui Obama care anunța un atac asupra Siriei și revenirea Congresului este summitul G20 de la St. Petersburg unde, deși Obama nu are programată o întilnire directă cu Putin, cel puțin deocamdată, participă doar pentru o zi, situația din Siria va fi cel mai probabil în centrul consultărilor neoficiale. ONU, prin voce autorizată a lui Ban Ki-Moon, i-a cerut președintelui Obama să amâne o decizie până ce inspectorii internaționali vor prezenta concluziile lor. Asta ar putea lua trei saptămâni, cel puțin. Problema este că atât administratia americană cât și republicanii din Congres nu au încredere că dovezile ce vor fi prezentate vor face ca printr-o rezoluție Consiliul de Securitate să autorizeze o interventie, atât timp cât Rusia și China blochează acest lucru. Trebuie menționat faptul că decizia președintelui Obama de a se adresa Congresului a fost aplaudată de liderii republicani și democrați din Congres care s-au angajat sa programeze o dezbatere și un vot, imediat după vacanță. Dilema cu care este confruntat Obama seamana cu cea a lui George W. Bush, de acum zece ani, cînd acesta a decis să atace Irakul, fară a fi autorizat să o facă de Consiliul de Securitate al ONU. Atunci președintele Bush a vrut să-l înlăture de la putere pe Sadam Husein. Acum Obama vrea să apere legislația internațională care prevede ca armele chimice sînt interzise și nu doreșe crearea unei situații favorabile pentru o parte sau alta ce se află în conflict. De asemenea datorită utilizării armelor chimice afluxul de refugiați sirieni este într-o creștere dramatică spre Turcia și Iordania. Ca o concluzie eu zic că o rezoluție pozitivă din partea Cogresului va fi posibilă.
4.Cotidianul sirian, Al Thawra, a considerat opţiunea lui Obama, de a solicita votul membrilor Congresului SUA, drept „începutul retragerii istorice a americanilor”, bazat pe un „sentiment de înfrângere implicit și dispariția a aliaților săi”. Ce părere aveţi?
Totul face parte din sistemul de propagandă instaurat de un regim totalitar care încearcă să justifice atrocitățile comise iar în privința aceasta sovieticii i-au învățat bine pe sirieni. De fapt, fâcând o parateză, alături de războiul civil se desfășoară unul mediatic între aceiași combatanți. Rebelii s-au organizat foarte bine în teritoriul Siriei amenajând studiouri private în care culeg și prelucrează imagiile din zonele de conflict, imagini care sunt apoi prezentate pe YouTube site-ul care a devenit relevant în aceste zile pentru situația de acolo. Important pentru noi este să privim aceste clipuri în contextul general al conflictului pentru a înțelege situația reală. Lupta dintre media guvernamentală și cea a insurgenților capătă uneori aspecte dramatice prin răpirea și executarea de jurnaliști de o parte și de alta. Reacția în Siria, inclusiv cea a preşedintele Bashar al-Assad care îşi flexează muşchii, este una adoptată în condițiile de astăzi, la fel ca acum un an când Gadafi proceda în același stil. Opoziţia este dezamăgită pentru că ar fi vrut o ripostă imediată, în timp ce aliaţii ruşi și iranieni ai Damascului flutură avertismente privind un război regional. Puterile occidentale sunt divizate sub presiunea electoratului sau a propriilor parlamentari, iar Franţa e dezorientată de decizia bruscă a Casei Albe și vrea acum și ea să voteze în Parlament o decizie de implicare sau nu în război. Preşedintele Barack Obama va lua o decizie, la momentul oportun, în privinţa Siriei potrivit intereselor Statelor Unite. America nu se retrage și nu se va retrage din Orientul Mijlociu. Interesele militare și politice sunt foarte puternice iar dacă ar trebui să vorbim despre o coaliție de voluntari care să lupte alături de ameriani împotriva lui Assad nu ar trebui să căutăm prea mult ea este deja formată: Turcia, Iordania, Israel, Arabia Saudită, Qatar, Kuweit și Emiratele Arabe Unite. Liga Arabă un pion important în regiune este, din păcate, divizată între cei conduși de Arabia Saudită și țările apropiate axei Iran Siria și anume Algeria Libanul și Egiptul. Turcia, la rândul ei, crede că doar o intervenţie de amploare ar putea da rezultate în timp ce intervenţiile limitate sunt considerate insuficiente şi chiar contraproductive. Josh Earnest, un adjunct al purtătorului de cuvânt al Casei Albe evidențiază clar situați de la Casa Albă declarând: preşedintele american va da prioritate intereselor SUA când va decide reacţia ţării sale.
5.Preşedintele Barack Obama a afirmat sâmbătă, că este conştient că, până la urmă, o soluţie politică va detensiona situaţia din teatrul de război din Siria. Care ar fi principalele repere ale acestei dezirabile mutaţii, în viaţa cetăţenilor sirieni?
Deși toate cancelariile s-au pronunțat pentru o soluție diplomatică datorită ultimelor evoluții, folosirea gazelor toxice, această soluție devine din ce în ce mai depărtată, dar încă posibilă. Summitul de la Sankt Petersburg este o ocazie de a discuta situația din Siria cel puțin între miniștrii de externe rus și american, John Kerry și Serghei Lavrov. Pe agenda oficială a reuniunii nu va figura o astfel de dezbaterea internaţională privind războiul civil sirian. Criză politică siriană va fi abordată exclusiv în cadrul întrevederilor informale, astfel că reuniunea la nivel înalt a reprezentanţilor principalelor economii industrializate şi emergente se va concentra pe probleme financiare şi comerciale, aşa cum s-a prevăzut iniţial. Până în prezent, divergenţele de opinii între SUA, Marea Britanie şi Franţa, pe de o parte, şi Rusia şi China, pe de altă parte, au făcut imposibilă ajungerea la un acord la nivel internaţional pe acest subiect. Menționăm că Moscova prin Serghei Lavrov a depus eforturi considerabile în această perioadă pentru a-și salva aliatul sirian, purtând discuții cu reprezentantul UE, Catherine Ashton sau cu ministrul de externe englez, William Hague sau cu omolgul francez, Laurent Fabius. De asemenea Moscova susține o întâlnire la Geneva între actuala administrație din Siria și opoziția siriană reprezentată de Coaliția Națională Siriană. Urmare a ultimelor evenimente coaliţia opoziţiei siriene are intenţia de a trimite o delegaţie la Londra pentru a se întâlni acolo cu deputaţii englezi şi pentru a încerca să-i convingă despre necesitatea unei acţiuni militare împotriva regimului de la Damasc. Dar domnule Petrescu există coerență în cadrul opoziției siriene? Opoziţia siriană este, practic divizată, la mai bine de doi ani de la izbucnirea conflictului civil. Ea este formată din grupuri politice, dizidenţi exilaţi, grupări afiliate al-Qaeda, militari dezertori din trupele regulate şi activişti, coaliţia fiind formată la Doha la presiunile comunității internaţionale. În aceste condiții liderii mondiali pun la îndoială dacă această opoziţie divizată e o variantă mai bună decât Assad. Elitele din Siria sunt de formație nasseristă adică au fost costruite pe modelul lansat de Gamal Abdel Nasser în Egipt acesta fiind pro-sovietic și socialist. Siria este un mozaic de etnii și religii care au fost unite într-o țară de puterile coloniale. Războiul din Siria este pe undeva o confrutare dintre șiiți și suniți, la fel ca în Irak, factorul kurd fiind prezent în ambele zone, este o confruntare cu posibilitatea extinderii dincolo de granițe, în primul rând în Liban, un alt conclomerat de etnii și religii. Probabil într-un viitor nu foarte apropiat dar nici foarte îndepărtat harta regiunii se va modifica și suniții, kurzii sau șiiți vor fi împreună în regiuni de sine stătătoare. Avem exemplul nu foarte îndepărtat al Balcanilor (?!)
Comenteaza