Eu cred că ceea ce a marcat sfârșitul perioadei post Război Rece a fost momentul invaziei Rusiei în Ucraina și anexarea Crimeei. Nu a fost o nou tip de dezvoltare militară convențională, a fost ceva diferit. Dar putem merge mai înapoi în timp, la atacul ciberenetic de tip DoS din Țările Baltice din 2007 și în mod cert la invazia din 2008 în Georgia-mai 2016 CSIS -fragment din discursul generalul McMaster.

Ne aflăm într-o perioadă de schimbări profunde în geopolitica globală, unde instabilitatea și impredictibilitatea devin singurele certitudini. Veștile care vin zilnic din SUA sunt contradictorii. Cănd să spui că noul președinte al SUA și-a revizuit atitudinea față de NATO și de aliați, cu condiția ca aceștia să-și onoreze obligațiile financiare de 2% pentru forțele armate proprii, apar știri de genul-procurorul general al SUA, Jeff Sessions, a vorbit de două ori, în timpul campaniei electorale cu ambasadorul rus la Washington Serghei Kisliak și drept urmare se va recuza din orice investigație cu privire la alegerile prezidențiale. Această știre nu face altceva decât să deschidă calea unei investigații desfășurată de Congresul SUA asupra echipei prezidențiale a lui Trump din timpul alegerilor și să încetinească ritmul elaborării unei strategii externe și interne a SUA. Și totuși, eu personal cred că cei care ocupă pozițiile cheie la Washington, la Departamentul de Stat, la Departamentul Apărării și la Consiliul Național de Securitate vor definitiva noile documente în cel mai scurt timp. De ce spun acest lucru pentru că Pentagonul a elaborat înainte de termen strategia cerută de președintele Trump pentru lupta împotriva ISIS. Într-un articol apărut pe site-ul de știri Breibart autorul acuza administrația Obama că a interceptat telefonele fixe și mobile ale lui Trump. Teribil! Tocmai am descoperit că preşedintele Obama mi-a pus liniile telefonice sub ascultare în Trump Tower chiar înainte de victoria mea, a scris Trump într-o salvă de tweet-uri. Raspunsul a venit imediat din partea lui Kevin Lewis, purtătorul de cuvânt al lui Obama, într-un comunicat succint: Preşedintele Obama ori vreun alt responsabil de la Casa Albă nu au ordonat vreodată supravegherea vreunui cetăţean americana. Fostul șef al Oficiului Național de Informații James Calpper intervievat de NBC a declarat că: nu a existat vreo investigație din partea organizațiilor pe care le coordona (17 servicii de informații guvernamentale) nici împotriva lui Trump sau a echipei sale în timpul campaniei electorale sau după. În schimb a adăugat că nu poate vorbi în numele unor entități ale guvernului federal or alte entități locale.

În schimb rușii își văd de treabă: pregătesc unul din cele mai mari exerciții din vestul Rusiei-Zapad 2017- exercițiu desfășurat undeva la granița cu Țările Baltice. Preşedinta, Dalia Grybauskaite, a afirmat că Țările Baltice sunt îngrijorate în legătură cu aceste exerciţii şi a cerut NATO măsuri suplimentare de securitate. Statele baltice, anexate de Uniunea Sovietică în anii ’40, dar care fac parte în prezent din NATO şi UE, s-au simţit vulnerabile de la anexarea Crimeii de către Moscova şi de la participarea acesteia la conflicte militare în estul Ucrainei. De asemenea, rușii, nu au uitat nici Siria unde ultimele bombardamente au lovit forțele siriene care luptă împotriva lui Assad și sunt sprijinite de americani. Și pe plan internațional Rusia este activă. Alături de China şi Bolivia au votat împotriva unei rezoluții a ONU care prevedea sancțiuni pentru Siria. Ultima mișcare pe care diplomația rusă o încearcă este readucerea Siriei în Liga Arabă, anunț făcut la Cairo. Asta înseamnă că există o serie de lideri arabi care doresc invitarea lui Assad la Summitul de la Amman după ce Siria a fost exclusă acum cinci ani. Trei lideri președientele Vladimir Putin, președintele Abdel-Fatteh El-Sissi și regele Iordaniei Abdullah așteapă, la acest summit, o străngere de mână între Assad și regele Arabiei Saudite Salman. Este posibi? Se pare că da!

În aceste condiții numirea generalului McMaster în poziția de consilier pentru probleme de securitate al președintelui SUA este extrem de importantă. Să încercăm să decriptăm această numire.

Generalul H.R. McMaster

Când ajungi la rezultatul politic dorit nu mai este necesar să consolidezi câștigurile obținute prin operațiunile militare din teren – a spus generalul Mc Master la evenimentul de la New America Foundation. Dar este oare necesar să consolidezi câștigurile din operațiunile militare? Întodeauna este necesar să asiguri un sprijin autorităților de securitate locale, care se bucură de încrederea propriei populații. Este un sprijin militar pentru o guvernare a unui stat de drept în conformitate cu tradițiile lor, astfel încât inamicul să nu poată opera în rândul acestor comunități. Concluzia lui McMaster este că nu poți obține rezultate din aliniamentul de tragere. Ori acționezi în forță pentru obiectivul propus ori nu acționezi. Este parte a filozofiei cu care generalul Petreus a stabilizat Irakul.

Consiliul de Securitate Națională

Consiliul Naţional de Securitate (NSC) este principalul for care îl consiliază pe preşedinte american în materie de securitate naţională şi politică externă. De ce este important Consilierul președintelui SUA pe probleme de securitate națională?  Consilierul de Securitate Națională este un asistent independent al președintelui și nu are nevoie de confirmarea Congresului american. Rolul său a fost diferit de la o administrație la alta. Consilierul participă la întâlnirile Consiliului de Securitate Națională (CSN) alături de șeful Departamentului de Stat, al Departamentului Apărării și al agențiilor de securitate cheie și conduce ședințele în absența președintelui. Consiliul de Securitate Națională a fost creat prin Actul Securității Nationale din 1947, odată cu începerea Războiului Rece. Documentul nu prevedea crearea unui poziții de de consilier pe probleme de securitate dar a creat o poziție de secretar care superviza lucrările Consiliului. În 1949 CSN devine parte a executivului prezidențial. Primul consilier a fost republicanul Robert Cutler în 1953. Sistemul a rămas neschimbat din momentul în care a fost reformat de J F Kenedy. Henrry Kisinger a întărit rolul consilierului pentru securitate națională rol care a devenit o importantă verigă în agrenajul decizional de la Washington (în situații de criză Consilierul de Securitate lucrează în camera operațională (Situation room- renovată/modernizată după 11 septembrie 2001 de G W Bush) și-l informează în permanență pe președinte. Consilierul National de Securitate servește în calitate de consilier șef al președintelui Statelor Unite cu privire la probleme de securitate națională, rolul său nefiind conectat administrativ la departamentele de stat sau de apărare, el oferind consiliere independentă, creând în mod eficient o triadă de politică pe care președintele se poate baza pentru opțiunile sale în caul unor decizii. Consilierul Național de Securitate este asistat de un personal care redactează informări și rapoarte specifice pentru președinte. Influența sa diferă de la o administrație la alta și de la un consilier la altul. Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a remaniat Consiliul Naţional de Securitate, ordonând includerea controversatului său strateg-şef, Steve Bannon, în importantul organism. Pe lângă desemnarea lui Stephen Bannon, Casa Albă a declarat, de asemenea, că schimbă auditoriul aşa-numitului Comitet de Directori al Consiliului, forumul ce păstrează legătura între cabinetele organelor administrativ guvernamentale care se ocupă de aspecte legate de politica de securitate naţională și președinție, prin scoaterea Președintelui Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore și a Directorului Oficiului Național de Informații (Oficiul a fost constituit în 2004 pentru a coordona întreg sistemul de informații-17 agenții- din SUA). Sub administraţia anterioară a lui Obama, directorul de informaţii naţionale (DNI) şi Președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore, oficialul militar cu cel mai înalt rang în administraţia Statelor Unite au participat la toate întâlnirile Comitetului de Directori al Consiliului Naţional de Securitate ei fiind adăugați pe lista de participare (nu au participat sub administrația Bush). Schimbarea anunţată de Trump pe 28 ianuarie face ca directorul DNI şi şeful Statului Major să fie prezenți numai atunci când vor fi discutate probleme legate de responsabilităţile şi expertiza lor. Actualul responsabil de funcționarea CNS, generalul McMaster, dorește o nouă organigramă în care cei doi să fie repuși în Consiliul Directorilor. Se va îndeplini dorința? Rămâne de văzut. La ora actuală se pare că America este o țară cu trei guverne, administrații paralele cum au demonstrat primele turnee diplomatice. Prima administrație este, aparent, cea mai puternică și este formată din cercul confidenților președintelui Donald Trump: consilierul pe probleme strategice, Steve Bannon, ginerele președintelui, Jared Kushner, și el consilier prezidențial, procurorul general Jeff Sessions. Urmează o a doua administrație din care fac parte șeful de cabinet al președintelui, Reince Priebus, și liderii majorităților republicane din Senat și Camera Reprezentanților – Mitch McConnell, respectiv Paul Ryan. A treia administrație americană, din care fac parte republicanii atașați valorilor neoconservatoare ale fostei administrații Bush și ale marilor companii americane îi nominalizează pe vicepreședintele Mike Pence, secretarul de stat Rex Tillerson, șeful Pentagonului, James Mattis, un militar experimentat și cu o vastă cultură, directorul CIA, Mike Pompeo. Ultimul pe această listă este noul consilier pentru securitate al președintelui, generalul Herbert McMaster.

Cine este generalul McMaster?

Numirea generalului locotenent H.R. McMaster nu necesită, în mod normal, aprobarea Senatului, dar regula în Pentagon, pentru un ofițer activ este să obțină aprobarea Comitetului pentru serviciile Armate din Senat cu ocazia numirii într-o altă funcție. Există și varianta trecerii în rezervă dar asta l-ar putea costa prestigiul acumulat până acum. Oricum McMaster este popular printre senatori și nu va avea probleme la confirmare, mulți dintre aceștia preferându-l în locul lui generalului Michael Flynn. Este al treilea caz după cel al generalului Colin Powell sau a viceamiralului John Poindexter ambii fiind numiți în calitate de Consilier de Securitate Național în timpul președintelui Ronald Reagan. Generalul Colin Powell a fost ulterior numit Președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore și a condus primul război din Golf. Generalul McMaster a fost, înainte de fi numit în actuala poziție, comandatul Centrul pentru Integrarea Capabilităților Militare. Generalul în retragere Keith Kellog, care a fost consilier interimar de securitate al președintelui SUA, de la demisia generalului Michael Flynn, va reveni la rolul său de șef al personalului Consiliului pentru Securitate Națională. McMaster este un fost comandant militar cu mare prestigiu, el a servit în forțele armate americane în Germania, sud-vestul Asiei și Irak, inclusiv o perioada în care l-a asistat pe generalul David Petraeus când acesta a condus coaliția în Irak în 2007. A luptat în Războiul din Golf unde a primit, pentru faptele de vitejie, ca decorație, Silver Star

[1] și apoi în al doilea război din Irak fiind unul din artizanii politicii de consolidare a rezultatelor obținute după operațiunile militare americane. Strategia sa a fost foarte clară – clear, hold and build- adică, în traducere pe înțelesul tuturor, curăță locul de inamici, consolidează-ți poziția cucerită și începe construcția administrativă. Strategia sa a devenit model pentru campania condusă de generalul David H. Petraeus în 2007 și 2008 în Irak, campanie care a dus la stabilizare administrației irakiene până la plecarea forțelor americane din zonă. În Irak, McMaster a comandat 3500 de soldați reuniți într-o brigadă americană la nord de orașul Tal Afar, oraș care a fost subiectul unui război civil local în 2005. Generalul a sfătuit atunci pe liderii administrației americane să se retragă din oraș și să pregătescă trupe irakiene care să preia controlul administrativ și să stabilească ordinea în oraș. Până la urmă McMaster a intrat în luptă realizând 29 de posturi de comandă în oraș preluănd operațiunile de lichidare a insurgenților și de înlocuire a forțelor de securitate inclusiv a primarului. A reușit iar lecția lui a fost introdusă în manualul referitor la insurgență pe care l-a scris generalul David Petreus în 2007-2008. În ultimii ani s-a ocupat de o investigație anti-corupție în Afganistan (în aceiași perioadă, 2010-2012, a ocupat postul de coordonator pentru Statul de Drept şi Respectarea Legii la ambasada din Kabul, în Afganistan actualul ambasador al SUA în Romania Excelența Sa Hans Klem) și apoi s-a îndreptat spre problemele de modernizare ale armatei. Cel mai important lucru de știut despre generalul H. R. McMaster este că nu acceptă trupe pe teren, în operațiunile militare, dacă militarii americani împreună cu aliații lor nu sunt capabili să mențină și să consolideze administrațiile în teritoriile câștigate. Comentariile făcute de-a lungul timpului relevă faptul că este sceptic în ceea ce privește operațiunile chirurgicale ale forțelor speciale cât și raidurile dronelor în absența schimbării realităților politice din teren. Într-un expozeu la Centrul de Studii și StrategiiInternaționale (CSIS), în mai 2016, a trecut în revistă toate punctele fierbinți de pe glob. El declara că: lumea este diferită și într-o continuă schimbare iar riscul unei crize este mai mare decât în anii 1970. McMaster vorbește despre Frontiera neliniștită, o carte scrisă de Jakub Grygiel și Wess Mitchell, carte în care autorii descriu revizionismul Rusiei și al Chinei, în special în Euro-Asia unde cele două sunt înconjurate de state vulnerabile. Este vorba de o strategie sofisticată pe care Rusia o implementează, comenta generalul, o strategie care combină forțe convenționale și neconvenționale implementate sub umbrela teoriei conspirației în teritoriul aliaților, mai ales în Europa. De fapt este vorba de înlocuirea ordinii stabilite după cel de-al Doilea Război Mondial cu o ordine pe placul Rusiei. Generalul pomenea de acțiunile Chinei în Marea Chinei de Sud pe care el le aseamănă cu ceea ce Rusia face acum în estul Ucrainei. La acțiunile din zona Marii Chinei de Sud se adaugă atacurile cibernetice, războiul informațional și un efort sofisticat economic de a mina Ordinea Mondială – declara generalul McMaster. Cât despre Coreea de Nord, o țară care deține arme nucleare, ea este o lecție pentru a trece la  consolidarea forțelor armate americane și a alianțelor din zona Asia de răsărit, Japonia și Coreea de Sud, având în vedere faptul ca sancțiunile economice și măsurile de securitate nu au fost eficiente. Modelul Hezbollah a fost preluat de Iran si aplicat în Irak unde guvernul slab nu controlează țara lăsând locul milițiilor șiite să facă acest lucru. În Orientul Mijlociu unul din marile pericole incusiv pentru securitatea SUA sau a Europei, spunea generalul, este proto-statul Islamic-ISIS sau Daesh. Din Siria ½ din populație a emigrat a murit sau este rănită în războiul civil. Cât despre Europa se cunoște faptul că Rusia sprijină partidele de extremă dreaptă care urmează să participe în alegeri în Olanda, Franța și Germania. În Afganistan- spunea generalul- este un război în derulare unde câștigurile nu au fost consolidate ele fiind o parte întegrantă a războiului iar situația se deteriorează sub atacurile talibanilor. În finalul acestui periplu McMaster a concluzionat că dividentele Răboiului Rece au dus la o liniște nefirească și au oprit construcția de noi echipamente militare cu excepția celor specifice pentru războaiele din Irak și Afganistan, pentru ca acestea să susțină contraterorismul. Echipamente importante precum navele, avionele și mașinile de luptă au rămas într-un plan secund și acum plătim lipsa modernizării acestora în fața adversarilor noștri.

McMaster și Casa Albă

McMaster este un militar în serviciul activ și va rămâne și în noua poziție de la Casa Albă. Este considerat unul dintre generalii de la Pentagon care are tupeul să-și înfrunte superiorii ceea ce i-a adus obstacole în cariera militară. A fost oprit de două ori de la promovare și a primit prima stea doar atunci când șeful comisiei de promovare a fost generalul Petreus. Cum se va comporta Casa Albă la reacțiile noului consilier în condițiile în care nu privește cu ochi buni criticile? Generalul a fost propus de senatorul Tom Cotton care reprezinta Arkansas și a fost încurajat de Secretarul Apărării James Mattis. A fost considerat ca cea mai bună opțiune pentru acea poziție de senatorul Mc John McCain președintele Comitetului Serviciilor Armate din Senatul american. McMaster împărtășește poziția oficialilor americani din domeniul securității naționale că Rusia este o amenințare și un adversar al SUA, în timp ce predecesorul său, general-locotenentul în rezervă Michael Flynn, o considera mai degrabă ca un potențial partener geopolitic în primul rând în războiul împotriva ISIS. În vârstă de 54 de ani, McMaster este absolvent al Academiei Militare West Point, având totodată un doctorat în istoria Americii la Universitatea Carolina de Nord din Chapel Hill. În 2014, a fost inclus de revista Time în topul celor mai influente persoane, parțial datorită disponibilității sale de a critica sistemul. Veteran de război, el și-a câștigat gloria în primul război din Golf, unde a și primit o decorație Silver Star. În concluzie generalul McMaster este cunoscut în lumea apărării ca o minte luminată și capabilă de decizii importante dar în mod evident nu știm cât va conta sfatul acestuia pentru președintele Trump.

Câtă autonomie va avea generalul McMaster?

Conform celor spuse de președintele Trump are mănă liberă să angajeze staful cu care va lucra. În aceste condiții ce va face adjunctul său K.T. McFarland care rămâne și strategistul de la Casa Albă Steve Bannon. De asemenea generalul Kith Kellog rămâne secretarul Consiliului Național de Securitate. Apele nu sunt încă limpezi (cristal clear) în cadrul Consiliului Național de Securitate. Un consilier de securitate Crig Deare, profesor la Univeristatea de Apărarea a SUA, a fost brusc dat afară pentru că a vorbit critic despre Jared Kushner și Steve Bannon într-o discuție la un seminar sponsorizat de Woodrow Wilson Center.

Vă supun atenției câteva scenarii. Generalul, în mod sigur, împreună cu Secretarul Apărării, Jim Mattis și cu generalul Joseph Dumford, președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore vor lua hotărâri dure, pe placul republicanilor conservatori, în privința Rusiei și a Iranului. Pentagonul a fost singura instituție care a rezistat eforturilor depuse de politicieni de-a lungul timpului de a extinde relațiile de cooperare cu Rusia, mai ales după anexarea ilegală a Crimeei și a distrugerilor provocate civililor în Siria. McMaster va trebui să navigeze în acestea ape unde curentul principal, dat de președintele Trump, se îndreaptă spre o apropiere a relațiilor cu Rusia și de încordare a celor cu China. Cât privește Iranul poziția lui McMaster este că Teheranul este un inamic care sprijină milițiile din Irak, miliții care au atacat forțele americane după începerea ostilităților în 2003. Toți oficiali de la Pentagon nu văd cu ochi buni faptul că pentru Acordul nuclear cu Iranul administrația Obama a lăsat ca Teheranul să-și extindă influența în Siria, Iran și Yemen. Cât privește Aliații NATO, generalul McMaster are aceiași opinie ca Secretarul Apărării, James Mattis care consideră extrem de importantă Alianța cât și celelate alianțe încheiate de americani cu state din Asia. McMaster a criticat administrația Obama pentru că nu a luat în calcul consecițele politice pe termen lung ale angajării trupelor în Irak și Afganistan.

 

McMaster și filozofia războiului în cartea Părăsirea datoriei

McMaster folosind documente declasificate despre războiul din Vietnam a reușit să realizeze o frescă a ceea ce s-a întâmplat atunci. Generalul s-a convins că acțiunea comandanților la vremea respectivă a fost influențată de deciziile politice decizii care au dus la o strategie de război care în niciun caz nu putea duce la o victorie.  Cercetarea sa s-a transformat într-o carte Părăsirea datoriei (Dereliction of Duty) publicată în 1997 pe când era maior. Generalul s-a concentrat pe căteva decizii cheie luate între 1963 și 1965. Concluzia sa a fost: războiul din Vietnam nu a fost pierdut în tranșee el a fost pierdut la Washington încă înainte ca americani să realizeze că sunt în război… Dezastrul din Vietnam nu a fost rezultatul forțelor dislocate a fost rezultatul unei erori umane care a însemnat abdicarea de la resposabilitățile față de poporul american. Pe 10 august 1964 Lyndon Jhonson a vorbit despre război, în camera din aripa de est a Casei Albe, stând la un pupitru, odată cu semnarea Rezoluției referitoare la Golful Tonkin. Lyndon Johnson dorea, de fapt, obținerea unui nou mandat în 1964 și nu dorea ca această șansă să fie pusă în pericol. După ce l-a învins pe Barry Goldwater în preliminarii nu a dorit ca războiul din Vietnam să-i pună în pericol agenda internă denumită Great Society (Marea Societate). Deciziile luate de președinte și de Secretarul Apărării de la acea oră nu au definit limitele uzului de forță iar obiectivele au fost stabilite pe termen scurt ducând la imposibilitatea înțelegerii complexității situației. Sistemul de consiliere a lui Johnson era structurat pe atingerea consensului și pe prevenirea surgerilor în afara sistemului. Comitetul Întrunit al Șefilor de State Majore (Joit Chiefs of Staff) era privit cu suspiciune de președinte. Când situația din Vietnam cerea acțiuni militare Johnson nu a întrebat militarii cum să rezolve situația, el i-a întrebat pe consilieri civili cum să amâne decizia. McMaster l-a portretizat pe Robert McNamara, un fost președinte al companiei Ford Motors, care a devenit Secretarul Apărării, ca pe un nesăbuit. El spunea că Secretarul Apărării a văzut Vietnamul: ca pe o altă problemă de management al afacerilor și a continuat trimiterea de trupe fără să țină cont de psihologia umană și de complexitatea războiului. McNamara și asistentul lui erau aroganți scria McMaster. Cei doi disprețuiau sfaturile militarilor pentru că ei credeau că metodele proprii de analiză pot compensa lipsa lor de experiență militară. De asemenea strategia de uzură a lui William Westmoreland în Vietnamul de Sud, omul care era în poziția de a decide, era în esență absentă. Rezultatul a fost că bombardamentele din nordul Vietanamului și luptele din sud nu aveau obiective clar definite. Deciziile Consiliului de Securitate erau o formă de atingere a unui consens pe decizii deja luate de Johnson și 3 consilieri civili și fără participarea unui militar. McMaster vorbea despre Consiliul Șefilor de State Majore ca despre cei cinci oameni tăcuți pentru că ei nu derajau nici pe președinte nici pe congresmeni odată cu escaladarea conflictului în Asia de Sud. Parte a acestei poziții era rivalitatea între categoriile de forțe armate după cum a concluzionat McMaster. Ca exemplu amiralul care conducea marina și-a folosit influența la Casa Albă pentru a păstra comanda tuturor forțelor din Pacific.

Câteva concluzii

Sunt câteva întrebări referitoare la ceea ce va face Consilierul de Securitate Națională, la care numai timpul le va da un răspuns. Și totuși să încercăm să le punem. Va fi dispus generalul McMaster să poarte un dialog cu Rusia în condițiile în care el a fost unul dintre cei mai mari critici la mișcările de forță pe care Vladimir Putin le-a făcut în Ucraina și Siria? După incursiunea lui Vladimir Putin în Ucraina, generalul McMaster a pregătit un studiu detaliat cu privire la modul în care armata SUA trebuie să se modernizeze pentru a ține pasul cu inovațiile din armata Rusiei. Cum va lucra cu generalii actuali sau în rezervă prezenți în atât de multe locuri de muncă de top din cadrul administrației americane? McMaster nu se va retrage din serviciul militar activ, așa cum nu a făcut nici generalul Colin Powell, când a fost consilierul național de securitate a lui Ronald Reagan. Acest lucru înseamnă că McMaster, care a purtat uniforma pentru anunțul de numire în noua funcție, se va alătura în cercul interior al lui Trump, celor doi generali în rezervă – Secretarul Apărării Jim Mattis și Secretarul de Securitate Internă John Kelly. Cum va acționa McMaster într-o Casa Albă neobișnuită cu disciplina militară sau cu linii clare de comandă? Cert este că McMaster este un om onest și va trebui să ofere informații și opțiuni viabile în vederea decizilor luate de administrația Trump. Nu este ușor să fii consilier de securitate națională (vezi exemplul generalul James Jones care nu a venit din echipa de consilieri a lui Obama și nu a reșit, deși avea o experientă militară exemplară în spate, să navigheze în apele politicii de la Casa Albă, fiind înlocuit de consilierul vice-președintelui Joe Biden, Thomas Donilon). Succesul lui McMaster depinde de abilitatea sa de a face alianțe, de a preveni ca ceilați să lucreze prin ocolirea legislației sau a procesului de decizie dar și prin obținerea consensului între stâlpii administratiei. În administrația Trump acțiunea descrisă în fraza de mai sus este extrem de greu de îndeplinit. Numirea Generalul McMaster a fost bine primită atât de politicieni cât și de staful de securitate națională. Din primele zile ale numirii McMaster a colindat din ușă în ușă, în aripa Eisenhower a Casei Albe, încercând să creze punți de legătură între personalul care se ocupă de problemele de securitate prezent acolo și el însuși. O altă atitudine, alte opțiuni!

[1] Silver Star este cea de a treia decorație militară care poate fi acordată unui militar al SUA pentru acțiuni împotriva unui inamic. Silver Star se acordă pentru fapte de bravură în acțiune împotriva unui inamic al SUA în cazul în care nu se justifică acordarea unor distincții mai mari: Distinguished Service Cross, Navy Cross/Crucea Forțelor navale, sau Air Force Cross/Crucea Forțelor Aeriene (decorații care se află pe locul doi sau Medal of Honor/Medalia de Onoare, care se află pe primul loc dintre distincții. Silver Star se poate acorda oricărei persoane, care servind în forțele armate s-a distins prin eroism extraordinar prin una din următoarele acțiuni: împotriva unui inamic al SUA; fiind implicat în operațiuni militare într-un conflict militar împotriva unui inamic; servind în cadrul unor forțe prietene într-un conflict militar împotriva unui inamic conflict în care SUA nu este parte beligerantă.