Militari de rang înalt au devenit, de la sosirea la Casa Albă a preşedintelui Donald Trump, o prezenţă obişnuită şi necesară în aripa de Vest. Conectaţi între ei prin respectul faţă de ordine şi normele globale lideri militari îşi consolidează rapid puterea în întreaga ramură executivă. Membrii ai celor două partide politice, republicanii şi democraţii, îi consideră drept garanţi de securitate pentru o naţiune aflată într-o perioadă de turbulenţe. Promovarea militarilor în rezervă marchează o îndepărtare de principiul, pe care America l-a stabilit de generaţii, şi anume poziţionarea civililor deasupra militarilor în funcţiile de conducere ale societăţii. Fostul şef al CIA, John E. McLaughlin, declara:
„Este pentru prima dată în istoria modernă a Americii cînd oamenii în uniformă au poziţii de putere deasupra civililor. Acum ei joacă un rol extraordinar.“
Poziţia militarilor în rezervă contează pe eşicherul politic american nu ca la noi unde probelmele economice şi incapacitatea administrativă aduc cu obstinaţie în discuţie pensiile militarilor ca pe o soluţie de ieşire din criză pe seama unor oameni care şi-au făcut datoria faţă de ţară chiar şi-n vremurile de tristă amintire cînd Transfăgărşanul sau Canalul Dunăre Marea Neagră au fost construite cu sacrificiul militarilor. Acum militarii noştrii luptă în teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan fiind apreciaţi la Washington ca cei mai buni camarazi de arme. Dar să revenim la America. În mijlocul evenimentelor de la Charlottesville, cinci din foştii Şefi ai Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore au condamnat în mod autoritar şi fără echivoc evenimentele. Asta este democraţia americană.
Preşedintele Trump s-a înconjurat de generali şi a promis revizuirea sistemului de asistenţă al veteranilor de război. În ceea ce priveşte politica socială, liderii militari au fost voci de moderate. Pentagonul a refuzat să acţioneze imediat după anunţul pe Twitter al preşedintelui Donald Trump care preciza că va interzice persoanele transgender în forţele armate, în aşteptarea unei directive oficiale, care însă nu a fost emisă. Între timp, la Casa Albă, generalii gestionează interacţiunile preşedintelui Donald Trump cu exteriorul, oră-de-oră, şi propun spre aprobare decizii de importanţă capitală pentru politica externă a SUA. Unele dintre acestea se referă la extindere operaţiunile militare ale SUA în Afganistan sau la blocada navală ce ar trebui impusă Coreei de Nord după aprobarea noilor sancţiuni aprobate de ONU.
Aripa de Vest a Casei Albe
În centrul cercului din aripa de Vest a Casei Albe se află Trump în mijlocul unui trio condus de generali cu experienţă la comanda unităţilor şi marilor unităţi americane pe timp de pace şi în cadrul operaţiunilor militare din teatrele de război din Irak şi Afganistan sau din Somalia: şeful Stafului Casei Albe, John F. Kelly, Secretarul Apărării, Jim Mattis şi Consilierul de Securitate naţională H.R. McMaster. Cei trei bărbaţi au cultivat cu atenţie relaţii personale cu preşedintele şi i-au câştigat încrederea. Criticii preşedintelui le salută ascensiunea, considerându-i o forţă de echilibru în mijlocul haosului zilnic al Casei Albe generat de o serie de angajaţi lipsiţi de experienţa administraţie americane. William S. Cohen, care a servit ca Secretar al Apărării în cadrul preşedinţiei lui Bill Clinton, a declarat că Donald Trump „a venit fară experienţă în guvernare şi nu există o filozofie strategică coerentă pe care să o deţină. A existat un război în cadrul administraţiei, care nu a fost încă rezolvat… Armata a încercat să impună o anumită coerenţă şi disciplină“. Secretarul Apărării, Jim Mattis, ca şi alţi generali în rezervă din administraţie, are grijă să elimine eventualele erori din deciziile preşedintelui. Senatorul Tom Cotton (Republica din Arkansas), un veteran al armatei care a servit două termene în Irak şi Afganistan, a lăudat cercul de generali a lui Trump, el fiind cel care i-a recomandat pe McMaster şi pe Kelly pentru actualele posturi. „Ceea ce mulţi oameni din Washington nu înţeleg este faptul că generalii sunt, de obicei, cei mai reticenţi în a trimite trupe pentru a lupta în operaţiunile din teatrele militare pentru că ei sunt cei care trebuie să scrie scrisori acasă părinţilor când aceştia au căzut în lupte“, a spus Cotton.
Unii susţinători ai lui Donald Trump sunt îngrijoraţi de dispariţia graniţei dintre conducerea civilă şi cea militară, mai ales cei care simpatizează cu fostul strateg al Casei Albe Stephen K. Bannon, omul care continuă să transmită mesaje alarmante prin site-ul Breitbart News pe care-l patronează. Anunţul lui Donald Trump că va escalada nivelul trupelor în Afganistan a fost imediat amendat de Breitbart. Titlurile au avertizat despre „războiul fără sfârşit“ şi „construirea naţiunii afgane“ conduse de lideri militari americani.
Trump a venerat uniforma militară încă din tinereţe, când a urmat cursurile gimnaziale la academie militară din New York. Trump idolizează comandanţii înverşunaţi, cum ar fi George S. Patton Jr., generalul american reprezentativ al celui de-al Doilea Război Mondial. Dar James Woolsey Jr., fost director al CIA şi subsecretar al Marinei Miliatre Americane, cel care l-a sfătuit pe Donald Trump în campania electorală a spus că o comparaţie mai bună a celor trei generali Kelly, Mattis şi McMaster ar fi fost cu George C. Marshall Jr., Şeful Statului Major al Armtei Americane în al Doilea Război Mondial, cel care a slujit cu devotament în cabinetul preşedintelui Harry Truman. „Cred că tipii ăştia seamnănă mai mult cu Marshall decât cu Patton“, spuse Woolsey – „S-au distins în operaţiunile militare şi în acelaşi timp sunt militari de carieră care au capacitatea intelectuală de a face faţă problemelor civile“. Kelly, Mattis şi McMaster nu sunt singurele figuri militare care servesc la niveluri înalte în administraţia Trump. Directorul CIA Mike Pompeo, Procurorul General Jeff Sessions, Secretarul pentru Energie Rick Perry şi Secretarul pentru Afaceri Interne Ryan Zinke au servit fiecare în diverse ramuri ale armatei. Recent preşedintele Donald Trump a recidivat cu numirea generalilor apelând la generalul în rezervă, Mark S. Inch, pentru a conduce Biroul Federal al Penitenciarelor.
Împreună cu alţi aliaţi din administraţie, Kelly, Mattis şi McMaster îşi văd rolurile nu doar ca executând directivele lui Trump, ci şi îndrumându-l pe Preşedinte pe un drum care nu duce spre consecinţe nefericite/catastrofale, potrivit oficialilor familiarizaţi cu dinamica executivului american. Dar să nu ne închipuim că aceşti consilieri de sorginte militară îl manipulează pe Trump. Între ei există o relaţie onestă camaraderească.
În prima sa lună ca şef al staff-ului de la Casa Albă, Kelly a păstrat un profil de nivel scăzut, niciun interviu cât şi descurajarea idei de la auto-promovare. Deputaţii democraţi au tendinţa de a-l critica Trump exact pentru fiecare ieşire, dar au o reţinere atunci când este vorba de personalităţile militare aflate în poziţii tradiţional civile. „Singura şansă pe care o avem de a încerca să împiedicăm destrămarea administraţiei este să avem o disciplină militară“, a spus Peter Wehner, un om care se opune actualului preşedinte şi care a servit în cele trei administraţii republicane înainte de aceasta. Potrivit declaraţiilor oamenilor apropiaţi de preşedinte Donald Trump deşi acesta ascultă sfaturile militarilor, în cea mai mare parte, el se poate îndepărta de acestea cu uşurinţă dacă se ivesc probleme noi. Oamenii preşedintelui îl descriu pe Trump ca fiind călăuzit mai mult de instinctele sale tranzacţionale decît de sfaturile primite de la consilieri. Exemplul elocvent este propunerea Secretarului Apărării, James Mattis şi a Consilierului de Securitate Naţională, McMaster cu privire la suplimentarea trupelor americane din Afganistan. A fost nevoie de cîteva săptămîni de discuţii pînă ce preşedintele Trump a agreat ideea. Trump a avut, de asemenea, o relaţie tensionată cu McMaster câteva luni de zile, în parte din cauza diferenţelor de stil dintre cei doi. Preşedintele nu are prea multă răbdare pentru un proces politic care urmează o metodologie şi este orientat spre consens pe care îl derulează McMaster la Consiliul de Securitate Naţională, Consiliu care mai numără încă doi generali pe posturi de conducere. Părerea printre membri staff-ului de la Casa Albă o aflăm dintr-o sursă care-şi doreşte anonimatul şi care s-a exprimat pentru ziarul Washington Post:
„Când te uiţi la tensiunile dintre preşedinte şi McMaster, poţi vedea cum ar putea să crească dacă lucrurile nu se vor îmbunătăţi în Afganistan în următoarele şase luni. Trump nu le-a dat nici un fel de cec în alb militarilor.“
Avem un alt exemplu cel al generalului Michael Flynn, care, după 24 de zile de mandat, a fost concediat după ce nu l-a informat pe vicepreşedintele Pence despre discuţia pe care a avut-o, în timpul tranziţiei prezidenţiale, cu ambasadorul rus prezent la Washington.
Militarii de la Casa Albă
Oficialii militari de rang înalt au devenit o prezenţă din ce în ce mai vizibilă în viaţa politică americană odată cu preluarea puterii de preşedintele Donald Trump, şi au câştigat zi de zi o tot mai mare putere în interiorul West Wing (Aripei de Vest) a Casei Albe, contrazicând-ul în mod public preşedintele şi chiar blocînd implementarea unora dintre politicile sale controversate. Legate de credinţa lor în ordine şi în normele globale, aceşti lideri militari consolidează rapid puterea în întreaga ramură executivă, avînd în vedere că au în consiliere un preşedinte impredictibil. Unele instituţii, din ambele partide politice, consideră aceste alegeri, pe posturile oficiale ale Casei Albe, drept garanţii pentru SUA într-o perioadă de turbulenţe.
În cele şase luni de Secretar pentru Securitate Internă (Homeland Security), John F. Kelly a descris Casa Albă ca pe una dintre cele mai disfuncţionale organizaţii pe care le-a văzut vreodată luînd în considerare, la un moment dat, chiar demisa din poziţia deţinută. Măsurile luate de general în noua poziţie sunt drastice: a închis uşile de la Biroul Oval pentru a descuraja pe rătăciţi să intre oricînd la preşedinte, l-a concediat pe directorul de comunicare Anthony Scaramucci, care a cerut ca inclusiv Ivanka Trump şi ginerele, Jared Kushner, să-i ceară voie dacă vor să se întâlnească cu preşedintele, iar în a treia zi de la preluarea mandatului a susţinut decizia generalului H.R. McMaster, consilierul pentru securitatea naţională, de a-l concedia pe Ezra Cohen-Watnick, un aliat a lui Kushner şi membru al personalului Consiliul Naţional de Securitate, în condiţiile în care Kushner şi Stephen Bannon s-au opus vehement, pe o perioadă de timp lungă, unei astfel de decizii.
Nu ştim dacă generalul Kelly va reuşi să impună disciplina militară în Casa Albă locuită în actuala administraţie de facţiuni cu interese diferite. Ştim că preşedintele Donald Trump, am mai supus-o mai sus, nu urmează întotdeauna sfaturile pe care le primeşte, dar până acum nu a întîlnit un om ca generalul Kelly, un veteran de război al cărui temperament şi stil de conducere este o provocare permanentă pentru liderul de la Casa Albă. Printre provocările pe care le are de rezolvat generalul Kelly gasim cîteva extrem de interesante: intermedierea păcii între facţiunile aflate în conflict în Casa Albă, oprirea scurgerilor de informaţii din Casa Albă, stabilirea unui proces de elaborare a politicilor administraţiei şi, nu în ultimul rînd, înlăturarea suspiciunilor referitoare la o relaţie specială cu Rusia a unora din actuali membrii ai administraţiei. Generalul Kelly, în vârstă de 67 de ani, le-a spus celor din subordinea sa „că a fost angajat la Casa Albă să gestioneze personalul, nu pe preşedinte“. El nu va încerca să schimbe obiceiurile lui Trump despre utilizarea reţelei Twitter sau despre apariţiile în media.
Dar a mai spus că doreşte să monitorizeze îndeaproape informaţiile pe care preşedintele le consumă, să contracareze rapid ştirile dubioase cu fapte confirmate şi să limiteze numărul de persoane care îl îndeamnă pe preşedintele Donald Trump să dea mesaje pe Twitter despre ceva de care ei se simt pasionaţi. Într-o discuţie cu preşedintele, înainte de a sosi la Casa Albă, Kelly a cerut ca inclusiv Kushner şi soţia lui, ambii consilieri ai preşedintelui, să i se subordoneze. Amîndoi au acceptat pentru că vroiau cu orice preţ să scape de fostul şef Pribeus. A fost, de fapt, un prim pas a lui Donald Trump spre o nouă formulă de administraţie a Casei Albe.
Cvartetul de generali ai preşedintelui Donald Trump este una dintre cele mai importante forţe din cercul său interior de conducere.
Robert M. Gates, fostul secretar al Apărării, care a lucrat cu Kelly timp de două decenii, a declarat că alegera lui Kelly de către preşedinte, ca şef al personalului, a fost privită de analişti ca un prim pas important în construcţia unei noi administraţii. Întrebarea este: va dura? Cert este că mutarea trimite un semnal puternic celorlalţi oameni din Casa Albă a adugat el. În schimb Leon Panetta, care a servit ca şef al personalului preşedintelui Bill Clinton înainte de a fi numit Secretar al Apărării, l-a îndemnat pe Kelly să cumpere o „sticlă mare de scotch“ din moment ce a acceptat noul loc de muncă. Răspunsul a venit de la purtătorul de cuvînt, care a declarat că „noul şef al personalului preferă whisky-ul irlandez“.
Cvartetul de generali ai preşedintelui Donald Trump este una dintre cele mai importante forţe din cercul său interior de conducere. Acum, mai mult decît niciodată, aceşti comandanţi, sunt testaţi de provocările externe precum Coreea de Nord sau Afganistan. Acum este timpul ca aceştia să-şi arate valoare în pregătirea deciziilor, a opţiunilor prezidenţiale, acum cînd consilierea militară este vitală pentru noul comandant şef al armatei care nu are experienţă în afacerile internaţionale sau în securitatea naţională, cu excepţia participării la o academie militară în locul unui colegiu obişnuit.
Să rememorăm echipa de comandanţi militari de la Casa Albă: Şeful Statului Major al Casei Albe, John Kelly[1], Secretarul Apărării, James Mattis[2], consilierul Securităţii Naţionale al Casei Albe, H.R. McMaster[3], şi preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de Stat Major, Joseph Dunford. Kelly, Mattis şi Dunford au fost avansaţi la rangul de general în cadrul corpului Infanteriei Marine ale SUA, iar McMaster a fost avansat în cadrul Forţelor Terestre ale SUA. De fapt nu este o noutate consilierea preşedintelui SUA de către militari. Sunt şi alţi militari care i-au sfătuit pe preşedinţii americani precum Colin Powell, Brent Scowcroft sau Alexander Haig, dar niciodată nu s-a ajuns la o masă critică ca acum.
Ce este în joc? Ceva mult mai mult decât câştigarea jocului intern american joc similar Game of Thrones. În interviul dat de generalul Joseph Dunford ziariştilor aflaţi în avionul cu care se întorcea dintr-o călătorie recentă în Asia, Preşedintele Comitetului Întrunit la Şefilor de State Majore declara că „ordinea internaţională pe care America se străduie să o protejeze este mai volatilă şi mai imprevizibilă decât în orice moment de după cel de-al Doilea Război Mondial. Astăzi, ne confruntăm cu provocările simultane provocate de China, Coreea de Nord, Rusia şi Iran a spus el. Deci, pe măsură ce mă pregătesc pentru audierile din Comisia pentru Serviciile Armate din Congres, toate acestea îmi aduc aminte că aceasta este lumea la ora actuală şi ea nu este aşa cum ne-am dori să fie“ – declara generalul ziariştilor.
Concluzia pe care o trage generalul este că „avem, pe lîngă cele de mai sus, o insurgenţă islamistă globală, operaţiuni de luptă pe care armata americană şi aliaţii le derulează în Irak, Siria şi Afganistan, precum şi o instabilitate crescândă şi un eşec al guvernării în întreaga lume, de la Yemen la Sudanul de Sud şi până în Venezuela.“ Apărarea a ceea ce autorul Robert Kagan numeşte „The World America Made“ depinde acum de succesul generalilor lui Trump în obiectivele formării unei poziţii de securitate naţională consolidate şi în limitarea unor loviturii internaţionale pentru noua politică a preşedintelui Donald Trump America First.
PS: Secretarul Apărării al SUA, Jim Mattis, va vizita săptămâna aceasta două baze militare americane unde se găsesc arme nucleare, în timp ce forţele militare americane din Pacific rămân în alertă, după aparentul test ale unei bombei cu hidrogen efectuat de Coreea de Nord. Mattis va vizita Baza Forţelor Aeriene Minot, din Dakota de Nord, care controlează rachetele balistice intercontinentale sau ICBM şi găzduieşte bombardierele B-52, care pot lansa rachete nucleare de croazieră. Următoarea oprire a lui Mattis va fi Comandamentul Strategic al SUA, în Omaha, Nebraska, sediul militar de unde Pentagonul ar conduce un război nuclear. În prezent, SUA are 450 ICBM-uri Minuteman III, care datează din anii 1970. Forţele Aeriene din SUA au făcut un pas spre înlocuirea lor luna trecută, angajând Boeing şi Northrop Grumman să înceapă dezvoltarea tehnologiei şi să construiască părţi pentru o nouă rachetă.
[1] John Kelly care conduce actualmente staful prezidenţial de la Casa Albă s-a retras din armată din funcţia de Comandant al Comandamentului de Sud al SUA numai de un an de zile. El a condus iniţial Departamentul pentru Securitate Internă. Are rădăcini muncitoreşti în oraşul Boston. A atras atenţia echipei lui Trump datorită apropierii dintre opiniile sale şi cele ale actualului preşedinte exprimate în timpul campaniei electorale. Într-o mărturie dată în faţa Comitetului pentru Serviciile Armate al Senatului în 2015, el a susţinut că o frontieră sudică poroasă este o ameninţare potenţial „existenţială“ a securităţii naţionale. Avînd în vedere numărul infanteriştilor marini numărul celor care ajung generali este restrîn ei formînd o echipă puternic sudată. Kelly şi Dunford, au servit sub comanda lui Mattis de mai multe ori în luptele din Irak, spun apropiaţii, iar cei trei vorbesc frecvent şi se întâlnesc frecvent la reuniunile de securitate naţională şi ceremoniile de pensionare. Generalul Dunford este cel care l-a anunţat personal pe Kelly că fiul său, Lt. Robert Kelly, a fost ucis în acţiune în Afganistan în 2011.
[2] James Mattis are o reputaţie ştiinţifică: un intelectual interesat de istorie, Mattis îşi punctează conversaţiile cu referiri la Tucidide şi la războiul Peloponezian, lupta lui Abraham Lincoln în a pregăti naţiunea americană pentru sfârşitul sclaviei şi lecţiile durabile ale Planului Marshall derulat de după al Doilea Război Mondial, modelat de predecesorul său George C. Marshall, ultimul general pensionar care a servit ca Secretar al Apărării.
[3] McMaster este un războinic cu studii solide, care sa distins în luptă, dar a scris şi o carte numită „Dereliction of Duty“, o critică la adresa generalilor care nu au vorbit suficient de sincer cu şefii lor civili în timpul războiului din Vietnam. El şi-a făcut o carieră de la gândi independent şi de a spune adevarul decidenţilor politici.
Comenteaza