Gambitul pe sârmă sau Kim-Trump, jocul politic al secolului XXI

Rex Tillerson a părăsit Departamentul de Stat după 405 zile de activitate. Preşedintele Donald Trump l-a numit pe Rex Tillerson Secretar de Stat pentru că i-a plăcut modul de succes în care a condus compania Exxon, iar figura lui de texan îl impunea în faţa audienţei. Din păcate, Rex Tillerson nu a reuşit să dezvolte o relaţie constructivă cu departamentul pe care l-a condus. El nu a folosit resursele departamentului, bazându-se numai pe un mic grup de apropiaţi. Încercarea de a restructura o structură diferită de cea corporatistă, a dat greş. Nu este surprinzător faptul că mulţi diplomaţi experimentaţi au abandonat nava. De asemenea, Tillerson a fost în dezacord cu preşedintele Trump în mai multe privinţe: în primul rând, în cazul Acordului cu Iranul din 2015, apoi asupra modului cum să se gestioneze relaţiile cu Orientul Mijlociu şi cu China, la fel şi în privinţa Acordului despre climă de la Paris, dar şi în ceea ce priveşte abordarea Coreei de Nord şi chiar asupra modului în care trebuie făcută politica externă a SUA în mandatul lui Donald Trump. Însă două dintre greşelile lui Rex Tillerson i-au fost fatale: nu a susţinut decizia preşedintelui de a accepta invitaţia lui Kim sau, anul trecut, aceea de recunoaştere a Ierusalimului ca şi capitală a Israelului. Rex Tillerson este primul Secretar de Stat american care a fost concediat din funcţia deţinută în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Ce urmează? Un Secretar de Stat fost Director al CIA. Provocarea iniţială pentru Mike Pompeo este de a-şi susţine departamentul şi de a completa lista lungă de posturi vacante din sistem. El va trebui să gestioneze totul pe fondul pregătirilor pentru summit-ul cu Coreea de Nord. De asemenea are pe agendă gestionarea impactului internaţional asupra tarifelor la oţel şi aluminiu, a unei decizii în aşteptare privind acordului nuclear cu Iran şi a diferendelor din ce în ce mai mari cu China şi Rusia – fără a mai vorbi de probatoriu în derulare al consilierului special Mueller. Singura arenă în care viziunile domnului Pompeo sunt încă un mister este Rusia. În timpul mandatului în Congres, a fost un critic al preşedintelui Vladimir V. Putin. Mike Pompeo nu a făcut însă următorul pas pentru a descrie ce crede că ar trebui să facă Statele Unite pentru a contracara acţiunile Rusiei. La Washington este o cutumă pe care Tillerson nu a respectat-o: când Secretarul de Stat vorbeşte, el este vocea Americii şi a preşedintelui în funcţie. Din păcate, liderii străini nu puteau avea încredere că Tillerson reprezintă punctul de vedere al lui Donald Trump, pentru că preşedintele l-a contrazis în mod repetat.

Nu va fi o astfel de relaţie între Trump şi Pompeo. Directorul CIA aflat în exerciţiu are o relaţie zilnică apropiată cu preşedintele, şi niciun alt membru al cabinetului Trump nu se mai bucură de încrederea preşedintelui aşa cum se bucură el.Chimia este vitală între orice preşedinte şi principalul său emisar global.Richard Hass, preşedintele Council on Foreign Affairs, spunea:

„Interlocutorii americanilor vor crede acum că secretarul de stat «vorbeşte cu puterea şi sprijinul preşedintelui».“

Într-un interviu, dat după eliberarea din funcţie a lui Tillerson, pentru Fox şi CBS, Pompeo a spus că şi-a petrecut o parte din ultimul său weekend, ca Director al CIA, „revizuind istoria negocierilor americane cu Coreea de Nord în ultimul sfert de secol“. Asta ar fi fost un mod ciudat de a petrece timpul liber pentru un director al CIA, în schimb are  mult sens pentru un viitor secretar de stat. Rex Tillerson avea o părere diferită faţă de Acordul cu Iranul şi acest lucru îl confirmă preşedintele Donald Trump: „Când te uiţi la Acordul Iranului – crezi că e teribil. Cred că aşa a crezut“ – a spus preşedintele, referindu-se la Tillerson. „Eu personal vroiam să-l rup sau să gândesc altul, iar el s-a simţit puţin stânjenit.“ Comentariile preşedintelui Donald Trump şi mai ales schimbarea Secretarului de Stat au alarmat aliaţii europeni care au negociat, în ultimul timp cu Brian Hook consilierul lui Tillerson, elemente noi ce pot fi adăugat la prezentul acord cu Iranul, mai degrabă decît schimbarea acestuia. Aceste măsuri erau menite să îl împiedice pe preşedintele Donald Trump să renunţe la acord, la mijlocul lunii mai, când se confruntă cu un termen limită pentru suspendarea continuă a sancţiunilor americane asupra Iranului.

Referitor la situaţia din Coreea de Nord, Pompeo a avertizat de mai multe ori, încă din vara trecută, că Kim este la câteva luni depărtare de a dobândi capacitatea de a lovi Statele Unite cu o armă nucleară. Aceasta se bazează pe calculul timpului de a rezolva problemele finale ale proiectării unui cap de rachetă intercontinentală care să poată supravieţui reintrării în atmosferă. De asemenea, Pompeo este iniţiatorul unei campanii de operaţiuni sub acoperire în ceea ce priveşte Coreea de Nord, campanie care include printre altele sabotajul lanţului de aprovizionare al Phenianului cu materii prime şi materiale şi atacuri cibernetice împotriva programului nuclear nord-coreean. Toate acestea nu fac altceva decît să mărească şansele de negocierea ale Casei Albe. Într-o prezentare la Universitatea George Washington, unul dintre analiştii de top ai agenţiei coreene de informaţii a spus că în opinia lor, dar şi a CIA, indiferent de amplitudinea sancţiunilor aplicate Coreei de Nord, preşedintele Kim nu va renunţa la armele nucleare pe care le consideră singura apărarea în faţa SUA şi a aliaţilor acesteia, singura cale de a-şi apăra dictatura.

Venirea la Departamentul de Stat a fostului congresman de Kansas şi fost director la CIA, Mike Pompeo, absolvent al instituţiei militare de învăţământ de la West Point şi al Şcolii de Drept de la Harvard, aduce cu sine un avantaj care îi lipsea lui Tillerson: el este omul preşedintelui. Mike Pompeo va trebui să convingă diplomaţii şi experţii Departamentului de Stat al SUA că le respectă expertiza şi profesionalismul. Modelul de urmat pentru Mike Pompeo este acela al generalului Colin Powell, care a fost la rândul său un Secretar de Stat de succes. El a câştigat loialitate şi performanţă de la membrii Departamentului de Stat prin tratarea asistenţilor săi ca „generali comandanţi“ (după cum îi numea el) şi prin apărarea departamentului în bătăliile bugetare.

O nouă echipă la Casa Albă pentru noile provocări globale

Prin alegerea directorului CIA, Mike Pompeo, ca înlocuitor al Rex Tillerson în calitatea de  Secretar de Stat şi a lui Gina Haspel în locul lui Pompeo ca director al CIA, preşedintele Donald Trump a pregătit o nouă echipă pentru summitul său cu liderul nord-coreean Kim Jong-un, pentru problema nucleară a Iranului şi pentru negocierile comerciale internaţionale. Măsura vine înainte de vizita prinţului saudit Muhammed bin Salman la Washington şi înainte de o mişcare agresivă a armatei americane în Siria.

Gina Haspel, în vârstă de 62 de ani, a lucrat în sistemul de informaţii american timp de 32 de ani. A fost numită director adjunct al CIA în februarie 2017, la scurt timp după ce Trump a intrat în Casa Albă. În 2002, ea a condus echipa care a  interogat liderii al-Qaeda capturaţi după atentatele din 2001. În 2013, în timpul mandatului lui Obama, a fost numită director interimar al Serviciului Naţional Clandestin, responsabil pentru desfăşurarea operaţiunilor sub acoperire din întreaga lume. Deciziile majore privind oamenii cheie din administraţia SUA luate de preşedintele Donald Trump acum vor avea un impact colosal asupra elaborării politicilor externe ale administraţiei.

Preşedintele Donald Trump are şi alte opţiuni privind pe cei care-l consiliază la Casa Albă. Astfel, Donald Trump i-a spus recent lui John F Kelly că vrea ca McMaster să fie schimbat. Preşedintele s-a plâns că McMaster este prea rigid şi că briefing-urile sale durează prea mult şi par irelevante. Mai mulţi candidaţi au apărut ca posibili înlocuitori ai generalului McMaster, general care se va întoarce pe o funcţie la Pentagon. Printre candidaţi se numără John Bolton, fost ambasador al SUA la ONU, un critic aspru al Administraţiei Obama, şi Keith Kellogg, adjunctul Consilierului pentru Securitate Naţională. În mod similar, un alt membru al staff-ului de la Casa Albă, Scott Pruitt, nu a făcut niciun secret în interiorul aripii de vest a Casei Albe privind ambiţia lui de a prelua locul Procurorului General în cazul în care Donald Trump îl va elibera din funcţie pe actualul deţinător la poziţiei, Jeff Sessions, preşedintele fiind deranjat de starea sa de recuzare în cazul anchetei referitoare la intervenţia rusească în alegerile din 2016.

Întâlnirea Donald Trump-Kim Jong-un

De la preluarea puterii la sfârşitul lui 2011, liderul de la Phenian nu a părăsit niciodată Coreea de Nord. Anunţul neaşteptat al acestei întâlniri istorice, dintre preşedintele SUA şi preşedintele Coreei de Nord, a fost făcut de sud coreeni, după dezgheţul relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări, de la începutul anului, pe fondul Jocurilor Olimpice de iarnă din Coreea de Sud. Totodată, o importantă delegaţie sud-coreeană a mers la Phenian pentru prima dată în ultimii zece ani. Un emisar sud-coreean a afirmat că liderul comunist Kim Jong-un şi-a luat angajamentul să acţioneze pentru „denuclearizarea” Peninsulei Coreene şi a promis să se abţină „de la orice nou test nuclear sau balistic” în timpul eventualelor negocieri.

Diplomaţia internaţională caută de aproape 30 de ani să obţină aceste două concesii din partea regimului de la Phenian care a intrat, pe uşa din dos, în clubul nuclear, în octombrie 2006. Regimul condus de Kim Jong-un este vizat de numeroase sancţiuni impuse de Washington şi Naţiunile Unite pentru a-l constrânge să renunţe la programele sale, cel nuclear şi cel de construcţie de rachete balistice intercontinentale. Oficialii sud-coreeni au anunţat că preşedintele Donald Trump a fost de acord să se întâlnească cu liderul nord-coreean Kim Jong-un până la sfârşitul lunii mai. Secretarul de presă al Casei Albe, Sarah Huckabee Sanders, a precizat că Trump a fost de acord să se întâlnească numai dacă vom vedea „paşi concreţi şi verificabili“ în vederea opririi testelor nucleare. Mişcarea lui Trump a marcat o deviere bruscă de la cursul de 60 de ani al diplomaţiei americane, în mare măsură o diplomaţie conservatoare şi de lungă durată când vine vorba de Coreea de Nord, ca să nu mai vorbim de retorica anterioară a preşedintelui Donald Trump împotriva Phenianului.

Nu a fost anunţată nicio locaţie sau o dată a întâlnirii. Casa Albă a început să planifice, imediat după anunţ, o întâlnire diplomatică la nivel înalt, atât de riscantă şi aparent extraordinară încât unii dintre din consilierii preşedintelui Trump cred că nu se va întâmpla niciodată. Administraţia SUA a început deliberările asupra logisticii şi a locului întâlnirii, un diplomat de la Departamentul de Stat remarcând că locaţia evidentă este Casa Păcii, o clădire de conferinţe în zona demilitarizată dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud. Însă mai mulţi oficiali americani au declarat că Statele Unite trebuie mai întîi să stabilească contacte directe cu Coreea de Nord pentru a verifica mesajul lui Kim care a fost transmis de către delegaţia sud-coreeană care a participat la discuţiile oficiale dintre Sud şi Nord la Phenian.

Oficialii americani au avertizat şi asupra faptului că liderul nord-coreean ar putea să-şi schimbe opţiunea sau să-şi încalce promisiunile pe care le-a făcut cu privire la oprirea testelor nucleare şi a testelor cu rachete înaintea şi în timpul discuţiilor. „Statele Unite au făcut zero concesii, iar Coreea de Nord a făcut unele promisiuni“, a declarat secretarul de presă Sarah Huckabee Sanders.

„Această întâlnire nu va avea loc fără acţiuni concrete care să corespundă promisiunilor făcute de Coreea de Nord.“

Casa Albă a clarificat ulterior că discursul lui Sanders nu adăuga noi condiţii prealabile la reuniune, ci doar a subliniat consecinţele unei intervenţii a lui Kim în timpul exerciţiilor militare comune între Statele Unite şi Coreea de Sud, care urmează să înceapă la sfârşit din martie sau acelea ale unor eventuale teste cu rachete intercontinentale.

Sunt câteva seturi de întrebări referitoare la această întâlnire care-şi aşteaptă răspunsul:

• Cum de s-a ajuns la ceastă situaţie? A fost amestecul dintre presiunea economică şi ameninţările militare sau Coreea de Nord încearcă să iasă de sub embargoul strict împotriva ei sau este un joc prin care Phenianul încercă să dividă partenerii SUA din regiune?
• Este Coreea de Nord într-adevăr pregătită să renunţe la armele nucleare şi la rachetele cu rază lungă de acţiune, după ce a avut un program de a le dezvolta? Va fi una din cele mai închise ţări de pe glob gata să primească inspecţiile internaţionale?
• Ce ar solicita Coreea de Nord în schimb? Pe lângă faptul că ar cere o relaxare a sancţiunilor, ar cere probabil încetarea exerciţiilor militare comune între SUA şi Coreea de Sud sau ar cere renunţarea la prezenţa militară americană din Coreea de Sud? Desigur sunt multe întrebări care aşteaptă răspuns.

Richard Hass preşedintele Council on Foreign Affairs declara: „Administraţia Trump trebuie să  găsească o soluţie fezabilă în schimbul «succesului». Procesul trebuie să includă o modalitate de a menţine responsabilitatea Coreei de Nord în cazul în care diplomaţia eşuează şi un Plan B bine pregătit, care este altceva decât războiul. Toţi aceşti paşi necesită ca SUA să rămână în apropiere atât de Coreea de Sud, cât şi de Japonia, pentru ca Coreea de Nord să nu-şi submineze încrederea în SUA şi să ajungă în situaţia de a le ameninţa direct.“

În timpul vizitei din capitala Omanului, Muscat, Secretarul Apărării, James Mattis, nu a oferit reporterilor amănunte referitoare la întâlnirea cu oficialii Coreei de Nord, declarând că „situaţia este pur şi simplu mult prea sensibilă, iar Pentagonul nu este implicat în diligenţele diplomatice. Nu vreau să vorbesc despre Coreea de Nord. Am să las această discuţie celor care conduc acest efort“ – a spus Mattis reporterilor la conferinţei de presă derulată în timpul zborului de la Qatar spre SUA şi a continuat:

„Pentru că este o discuţie delicată când ai o asemenea poziţie. Potenţialul de neînţelegere rămâne ridicat sau escaladează.“

Foşti oficiali americani au avertizat că Nordul a făcut promisiuni şi altor preşedinţi americani pentru a fi ridicate o parte din sancţiuni, promisiuni pe care le-au încălcat ulterior. În timpul celui de-al doilea mandat al preşedintelui George W. Bush, după discuţiile cu Statele Unite şi alte câteva naţiuni, Nordul a convenit să îngheţe părţi din programul său nuclear în schimbul ridicării unor sancţiuni economice. Apoi a încălcat înţelegerea prin testarea mai multor rachete. Danny Russel, fost director în Consiliul Naţional de Securitate al preşedintelui Barack Obama, a declarat că regimul Kim a cerut discuţii cu preşedintele SUA „ca o modalitate de a câştiga legitimitatea ca putere nucleară. De fapt, Coreea de Nord doreşte să fie tratată ca URSS pe vremuri o putere nucleară acceptată în cercul acestora“.

Cert este că orice întâlnire dintre Trump şi Kim ar fi istorică. Fostul preşedinte Jimmy Carter s-a întâlnit cu bunicul lui Kim, Kim Il Sung, iar fostul preşedinte Bill Clinton i-a întâlnit cu tatăl lui, Kim Jong Il, în timpul vizitelor la Phenian, ambii după ce au părăsit Biroul Oval. Atât preşedintele Carter, cât şi preşedintele Clinton au mers la Phenian pentru a elibera americanii care fuseseră întemniţaţi de regim.

Cel care a adus ştirea la Casa Albă referitoare la dorinţa lui Kim de a purta discuţii cu Statele Unite a fost Consilierul pe probleme de Securitate Naţională al preşedintelui Coreei de Sud, pe numele său Chung Eui-yong. El a fost cel care a condus delegaţia sud-coreeană la discuţiile cu Kim de la Phenian. În faţa Casei Albe joi, Chung a declarat, la o conferinţă de presă, catalogată drept neobişnuită, că:

„I-am explicat preşedintelui Trump că acţiunile sale de maximă presiune, împreună cu solidaritatea internaţională, ne-au adus în acest moment.“

A fost o scenă extraordinară – un oficial străin, neînsoţit de liderii americani, informând presa de la Casa Albă despre planurile preşedintelui american. Chung a fost însoţit de Suh Hoon, şeful agenţiei de informaţii din Coreea de Sud, care a fost de asemenea la cina de la Phenian, şi Cho Yoon-jae, ambasadorul sud-coreean în Statele Unite. Un înalt oficial al administraţiei a spus că la întrevederea de la Casa Albă dintre preşedintele Donald Trump şi oficialii sud-coreeni au participat oficiali americani de rang înalt, printre care Secretarul Apărării Jim Mattis şi Şeful Stafului Casei Albe, John F. Kelly. Preşedintele Trump a vorbit cu premierul japonez Shinzo Abe după întâlnire, au declarat oficiali ai Casei Albe.

Personal, cred că administraţia Trump are dreptate în privinţa interesului purtat de Kim pentru negocieri directe cu SUA: sancţiunile au început să-şi facă efectul scontat, iar acţiunile militare ale SUA sunt în pregătire. Timpul curge implacabil în favoarea programului rachetelor balistice ale lui Kim în timp ce Washingtonul explorează inclusiv opţiunea unor lovituri militare limitate asupra ţintelor nord-coreene. Ceea ce a început ca o criză a rachetelor intercontinentale, precum Criza rachetelor din Cuba, s-a transformat acum într-un proiect Manhattan pentru Phenian.

O întâlnire ar fi un pas imens între cele două ţări care sunt duşmanii de peste 70 de ani. Nord-coreenii sunt confuzi faţă de stilul de conducere neortodox al lui Donald Trump, luând contact cu analiştii din Washington, cu legături republicane pentru a afla cât mai multe detalii despre preşedintele american. Concluzia este că nu ştiu cum să acţioneze în ceea ce-i priveşte pe americani. De când a preluat conducerea Coreei de Nord de la tatăl său la sfârşitul lui 2011, Kim nu s-a întâlnit cu niciun alt şef de stat. În prezent, se desfăşoară discuţii pentru a se organiza un summit cu preşedintele sud-coreean, Moon, în zona demilitarizată dintre cele două Coreei, la sfârşitul lunii viitoare. Kim a trimis-o pe sora sa, Kim Yo Jong, în Coreea de Sud la deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă pentru a înmâna o invitaţie preşedintelui Moon în vedera organizării unui summit între cele două părţi. Pregătirile sunt în curs de desfăşurare pentru acea întâlnire, chiar dacă Statele Unite şi Coreea de Sud se pregătesc să înceapă exerciţii militare de amploare. În schimb, la recenta întâlnire Nord-Sud nu s-a discutat de loc despre cei trei bărbaţi americani care sunt deţinuţi în Coreea de Nord, unul de 2 ani şi jumătate. Coreea de Nord îi tratează ca prizonieri de război şi le-a refuzat diplomaţilor suedezi, reprezentând Statele Unite în Coreea de Nord, accesul consular la ei începând cu luna iunie a anului trecut. Ambasadorul Suediei la Phenian, a reuşit, în cele din urmă, acum câteva zile, să obţină o întâlnire cu oficiali nord-coreeni pentru a discuta situaţia celor trei americani, Kim Sang Duk, Kim Hak-Song şi Kim Dong Chul.

De asemenea, se pare, din surse neoficiale, că discuţiile între americani şi nord-coreeni despre denuclearizarea Peninsulei vor avea loc în Finlanda în următoarele zile. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe Finlandez a declarat pentru CNN: „nu întrebaţi data ora şi locaţia pentru că nu le ştim încă“. Între timp, preşedintele sud-coreean Moon Jae-in a luat în calcul şi sunt declanşate demersurile diplomatice pentru întâlniri cu preşedintele chinez Xi Jinping şi cu Primul Ministru al Japoniei Shinzo Abe în săptămânile care urmează. În această notă a mişcărilor diplomatice, consilierii pe probleme de securitate ai SUA, Coreea de Sud şi Japonia s-au întâlnit la San Francisco unde au discutat măsuri pentru denuclearizarea totală a Peninsulei Coreea.

În finalul acestui program diplomatic, îmi pun întrebarea: De ce să nu se întâlnească Trump şi Kim? Discuţiile directe dintre şefii de stat ai SUA şi Coreei de Nord nu au fost niciodată luate în calcul, deşi nimic altceva nu a funcţionat. Un summit ar putea fi o idee bună pentru că este fără precedent. Ceea ce îmi vine în minte este faimoasa întâlnire dintre Ronald Reagan şi Mihail Gorbaciov, numită generic „Walk in the Woods“, după plimbarea făcută de cei doi lideri prin pădurea care înconjura lacul din apropierea locului de discuţii, la Reykjavik, în 1986, plimbare care a condus la un acord important de dezarmare. Negocierea unui acord chiar şi unul mai puţin bun cere talent. Preşedintele Donald Trump a pus toate cărţile pe masă ca să le vadă lumea întreagă. Să vedem ce răspund nord-coreenii!

Exerciţiile militare americano-sud-coreene

SUA a avut în vedere de multe ori de-a lungul timpului acţiuni militare împotriva ţintelor nord coreenilor, dar cînd a devenit clar că aceştia pot fi un pericol la securitatea naţională a SUA, planul militar operaţional a devenit imperios necesar. Provocările unui astfel de atac sunt evidente. Localizarea tuturor instalaţiilor nucleare este dificilă, iar SUA nu s-ar putea asigura de distrugerea lor completă din aer. Mai mult, nord-coreenii au instalat concentraţii masive de artilerie la nord de zona demilitarizată, care ar putea provoca daune enorme capitalei Coreei de Sud, Seul, şi bazei industriale a ţării. La rândul ei, armata sud-coreeană intenţionează să instaleze o brigadă de rachete sol-sol cu scopul de a distruge zonele de artilerie ale Coreei de Nord din apropierea liniei de demarcaţie în cazul izbucnirii unui război în Peninsula Coreeană. Un atac asupra instalaţiilor nucleare din nord, chiar complex, ar trebui să fie combinat cu suprimarea urgentă a acestei concentrări de artilerie. Acest lucru s-ar putea face, dar nu repede, iar între timp, tirul artileriei nord-coreene ar provoca distrugeri importante în sud ,unde este capitala Seul cu cei 25 de milioane de locuitori şi zona industrială a acesteia.

Apariţia acestei noi brigăzi se face în cadrul planului Reforma Armatei 2.0 pus în aplicare de către Ministerul Apărării al Coreei de Sud. Racheta tactică sol-sol ghidată GPS şi dezvoltată de firma Hanwha Corporation este gata de livrare şi va dota noua brigadă.Racheta, numită „ucigaşul artileriei“, are o bătaie de peste 120 de kilometri şi poate atinge ţinte cu o precizie de până la 2 metri, potrivit oficialilor companiei. Patru rachete pot fi lansate simultan dintr-un container special de lansare. Rachetele pot pătrunde în interiorul buncărelor până la câţiva metri. Brigada de artilerie va opera, de asemenea, sistemele lansatoare de rachete Chunmoo, care pot trage trei tipuri de muniţie: rachete de 130 mm neghidate (rază de acţiune 36 km), rachete neghidate de 227 mm (rază de acţiune 80 km) şi rachete ghidate de 239 mm (rază de acţiune 160 km). În conformitate cu Cartea albă a Apărării din 2016, Coreea de Nord are aproximativ 8600 de piese de artilerie tractată şi autopropulsată, precum şi 5500 de lansatoare de rachete. 70% dintre acestea sunt la graniţa de demarcaţie dintre cele două state. De asemenea, nord-coreenii au 340 de echipamente de artilerie de rază lungă care pot trage 15.000 de proiectile pe oră înspre Seul şi suburbiile acestuia.

Coreea de Sud şi SUA desfăşoară anual exerciţii militare comune codificate Foal Eagle, în general la sfârşitul lunii februarie sau începutul lunii martie. În acest an, exerciţiile au fost amânate până la sfârşitul Jocurilor Olimpice de la PyeongChang în încercarea de a facilita reducerea tensiunile militare din Peninsula Coreea. Aliaţii urmează să deschidă aceste exerciţii la începutul lui aprilie astfel încât acestea să încheie înainte de summitul inter-coreean, care probabil va avea loc la sfârşitul lunii aprilie. Oficialii apărării din Coreea de Sud au rămas pe poziţiile iniţiale în ceea ce priveşte programul exact şi amploarea exerciţiilor. Este puţin probabil ca SUA să aducă un portavion, care este clasificat drept un echipament strategic, în cadrul exerciţiului din acest an. Portavionul USS Carl Vinson a participat la antrenamentul de anul trecut. Armata americană intenţionează să trimită o navă multifuncţională amfibie de atac, USS Wasp[1], cu un deplasament de 40.500 t folosită pentru andocarea avioanelor F-35B Stealth cu aterizare verticală şi a elicopterelor navale. În rest, pregătirile diplomatice se fac în paralel cu cele militare. Dacă John Bolton vine la Casa Albă, acesta este unul dintre cei care au enunţat de mai multe ori că ţintele nucleare din Nord trebuie eliminate prin acţiuni militare.

În loc de concluzie

Mediul geopolitic este unul complex pentru zona Peninsulei Coreea. SUA nu vrea ca Phenianul să producă rachete intercontinentale şi în acelaşi timp vrea să-şi păstreze forţele militare proprii în Peninsulă. Nord-coreenii nu au niciun interes în poziţionarea forţelor americane în peninsulă, în schimb au chinezii. Balanţa de putere între Beijing şi Washington nu interesează Phenianul, în schimb Seulul vrea relaţii cu Nordul, dar şi protecţia americană. Este greu să creezi că poate exista o relaţie între o Coree de Sud democratică şi dezvoltată industrial şi o Coree de Nord tiranică şi primitivă. Eliminarea ameninţării cu războiul, dacă poate fi garantată, cred că poate fi suficientă.

Deocamdată avem diplomaţie în regiunea Peninsulei Coreene. Cum va arăta un eventual acord, la finalul discuţiilor, nu este clar, dar s-ar putea să avem şi varianta în care un acord să nu existe. Ce opţiune mai rămâne pe masa de lucru în acest caz?