Kiev-Washington tur-retur!

Ce au să-şi spună oficiali de la Pentagon şi cei din Kiev la câteva săptămâni distanţă?  Secretarul american al Apărării Lloyd Austin  după o vizita în Georgia, Ucraina şi România îl găzduieşte pentru o discuţie din nou pe omologul său ucrainean, ministrul Apărării Oleksii Reznikov, într-o întâlnire la Pentagon. Ce se întâmplă la Kremlin acum? Cert este că preşedintele Putin şi echipa sa de la apărare construiesc o structură militară la 240 de km de Kiev, la Yelnya. Referitor la acest lucru Secretarul Apărării a declarat la conferinţa de presă de la Pentagon, ţinută cu ocazia primirii ucrainianului că „Nu suntem siguri exact ce face domnul Putin”. Şi totuşi există nuanţe în ceea ce privesc criticile adresate ruşilor.

Tonul cu care Austin i-a criticat pe ruşi referitor la utilizarea unei rachete anti-satelit a fost mai blând decât cel al secretarului de stat Antony Blinken. Blinken a declarat că Rusia este dispusă să ”pună în pericol utilizarea spaţiului cosmic”. Ucrainenii afirmă că 90000 de soldaţi ruşi sunt staţionaţi nu departe de graniţă şi în zonele controlate de rebeli din estul Ucrainei. Kremlinul declară sus şi tare ca trupele de la graniţa cu Ucraina sunt acolo pentru antrenament în vederea contracarării riscurilor puse de desfăşurarea trupelor NATO în flancul estic. Numai cine nu vrea să înţeleagă că Ucraina este în zona de adâncime strategică a Federaţie Ruse nu înţelege ce vrea Putin. ”Cordonul sanitar” în care sunt Ucraina Belarus şi Georgia este extrem de important pentru securitatea Rusiei în viziunea militarilor de la Kremlin.

Un război este ”puţin probabil dar este posibil” că să folosim o expresie des utilizat când vine vorba de Taiwan. ”Ucraina este, ideologic şi moral, în faliment. Şi financiar, desigur”[1] – scrie Petru Romoşan pe site-ul Cluj 24.ro. Situaţia este ameninţătoare pentru Europa de Est iar America încearcă să mai salveze câte ceva. Cât de departe poate merge Biden cu sprijinul său pentru Ucraina? Se prefigurează un nou summit de dat asta unul în spaţiul virtual între Putin şi Biden (!?). Da, se prea poate, după modul în care circulă informaţiile pe surse. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki, a declarat că ”diplomaţia la nivel înalt este o prioritate a preşedintelui” şi a pomenit despre întâlnirea video cu preşedintele Xi. Acolo problema Taiwanului este mult mai complicată. În orice caz SUA nu va intra într-un conflict armat cu Rusia pentru Ucraina. SUA va face schimbul de informaţii cu imagini satelitare şi tot spectru de informaţii, mai mult sau mai puţin sensibile având în vedere şi penetrarea serviciului de informaţii ucrainian de către ruşi, chiar şi publicarea fotografiilor din satelit ale construcţiilor militare ruseşti la graniţa cu Ucraina sunt de ajutor pentru Kiev. Pe lângă aceste operaţiuni există o dezbatere în mediul politic şi militar american dacă Pentagonul să furnizeze sau nu sisteme de rachete antiaeriene Stinger sau rachete antitanc Javelin care ar veni cu un cost mare în vieţii pentru militari ruşi  în cazul unei invazii. În acelaşi timp exportul de astfel de rachete ar duce la o escaladare a situaţie în Ucraina.

Mai spun odată ceea ce am mai spus şi în alte articole: Rusia vrea să se aşeze din nou la masa negocierilor cu SUA pentru a împărţi globul în sfere de influenţă ca în vremea Războiului Rece. Singura soluţie de moment ar fi ca imaginea unei Ucraine care adera la NATO să fie ştearsă din memoria oficialilor de la Kiev ţi prim limitarea capabilităţilor militare ucrainene. Amândouă sunt imposibil de realizat la ora actuală. Este ca şi cum ar fi pornit bulgărele de zăpadă la vale. Şi de partea cealaltă este o mare problemă: (1)Rusia are nevoie de un raport numeric de militari de 1:3 ca să domine câmpul operaţional-Ucraina şi-a consolidat capacităţile militare în ultimii 2 ani; (2) asigurarea liniilor de aprovizionare în condiţiile unui teritoriu ostil cu grupuri de gherilă;(3) încheiere, de către Kremlin, a oricăror relaţii cu Occidentul, în caz de invazie. Argumentele de mai sus nu însemnă pace la graniţa de răsărit a Ucrainei. Putin face un gambit[2] pentru a avea un nou summit cu Biden.  

Crimeea zonă A2/AD (anti acces/acces interzis)  

De la anexarea Crimeei comportamentul Federaţiei Ruse a fost unul agresiv, coercitiv la adresa vecinilor care a demonstrat o evoluţie a conceptelor militare dar şi a tehnicii utilizate. Rusia a trecut de la simularea unui atac nuclear la exerciţii cu trageri reale şi debarcări în Crimeea. Exerciţiul Grom-2019, din octombrie 2019 a redeschis capitolul închis al ”cărţii nucleare” introducând-o din nou retorice militară a Kremlinului.

În 2020 Vladimir Putin a participat la exerciţiul din ianuarie din Marea Neagră în care au fost lansate rachete precum Kalibr şi Kinzhal (aer-sol) două tipuri de arme cu dublă utilizare (încărcătură nucleară sau convenţională). Anul acesta unul dintre exerciţiile la Marea Neagră a avut ca vedetă sistemul Bastion care loveşte ţinte navale la 350 km şi ţinte terestre la 450 km. Un lucru este clar majoritatea armelor desfăşurate în Crimeea sunt cu dublă utilizare ceea ce transformă Marea Neagră într-unul dintre punctele cheie într-un potenţial conflict.

Rusia a transformat Crimeea într-un ”bastion al gloriei ruse”, un centru de proiecţie a puterii, una dintre cele mai militarizate zone din regiunea de sud a Europei, alături de cea din zona de nord, la Marea Baltică, Kaliningrad. Cele două zone A2/AD nu le spun nimic civililor, mai ales celor mai tineri, care nu au făcut armata. Este doar un acronim nici măcar nu ştiu dacă este militar sau nu, dacă nu-l traduci.  Adevărul trebuie spus. ”Cine domneşte asupra lui însuşi şi îşi conduce emoţiile, dorinţele şi fricile, e mai puternic decât un rege” spunea John Milton (autor al ”Paradisului pierdut”). Potrivit strategii nucleare ale Federaţiei Ruse utilizarea armelor nucleare se face la începerea unui conflict cu scopul de a constrânge un adversar major să se retragă de la intervenţia într-un conflict regional care implică Rusia şi vecinii săi. Asta însemnă ca escaladarea înseamnă în fapt descurajarea unei eventuale încercări a Occidentului de a interveni. Nu se pune problema unei confruntări nucleare dar una convenţională este posibilă. O armă pe care Rusia o consideră esenţială este racheta hipersonică Kinzhal lansată de obicei de avioanele de luptă MiG-31K. Este esenţială pentru că poate fi utilizată cu dublă încărcătura (convenţională şi nucleară).

Motivul este extrem de simplu şi îl găsiţi în toate luările de poziţie ruseşti referitoare la scutul de la Devesel: teama eternă a Rusiei că sistemul de apărare antirachetă al SUA – în acest caz, în Europa – le va submina într-un fel capacităţile strategice de descurajare. O altă rachetă, care este planificată să fie introdusă în 2022, este racheta Tsirkon, cu o rază de acţiune de 500-1000 km, o racheta anti-navă şi anti-submarin care are aceleaşi lansatoare ca şi rachetele Kalibr. Flota rusă a Mării Negre va fi dotată de la submarine la nave de război cu racheta Kalibr cu o rază de până la 2500 de km. O forţă impresionantă care va controla nu numai Marea Neagră ci şi Europa de Sud şi Centrală. Trebuie să fim pregătiţi cu contra măsuri pentru această situaţie. Flota rusă a Mării Negre are în dotare fregate din clasa Amiral  Grigorovici dotate cu rachete ghidate tip Kalibr capabilă să atingă majoritatea statelor europene din NATO şi submarine din clasa  Varshayianka dotate cu acelaşi tip de rachete. Fregatele posedă sistemele de apărare anti-aeriană S-400 (navalizată) şi sistemele Bastion. Constatăm că Flota rusă de la Marea Neagră are arme ofensive şi defensive care-i permit un număr mai mic de nave de luptă şi submarine. Misiunea principală însemnă două lucruri: proiecţia puterii şi coerciţia şi descurajarea NATO. Rusia foloseşte Marea Neagră ca platformă pentru extinderea influenţei sale în regiunile învecinate, inclusiv Balcanii, Orientul Mijlociu şi Mediterana.

Sarcina principală a marinei ruse în Marea Neagră este să consolideze zona A2/AD şi să creeze o platformă pentru comportamentul coercitiv al Rusiei, manipulând ameninţarea de a refuza (sau limita substanţial) de exemplu exerciţiile militare ale NATO în regiune. În al doilea rând, Flota rusă a Mării Negre este un mijloc pentru descurajarea unei expansiunea militară spre sud-est a NATO, neutralizând în acelaşi timp orice infrastructură militară nouă – în special cea care ar putea ameninţa capacităţile de descurajare ale Rusiei pe flancul său sudic. Ştim că extinderea NATO la est, precum şi dezvoltarea sa europeană de apărare antirachetă sunt văzute ca ameninţări de Doctrina militară rusă începând cu 2014.

Ucraina în vizorul Occidentului şi a ”Lebedelor Albe”

Nu am înţeles de ce Europa nu-şi îndreaptă sprijinul militar spre Ucraina. Toată lumea aşteaptă coaliţia de la Berlin şi pe noul Cancelar? Putin declară cu nonşalanţă că: Occidentul „escaladează” conflictul din Ucraina, organizând exerciţii în Marea Neagră şi efectuând zboruri cu bombardiere strategice în apropierea graniţelor sale, la aproximativ 20 de kilometri de Crimeea. Zborurile bombardierelor ruseşti în zona Marii Britanii, a Ţărilor Baltice sau în Marea Neagră nu se pun!. Avioanele ruseşti, bombardiere Tupolev Tu-160 Blackjack[3] şi bombardiere Tupolev Tu-95 cu rază lungă de acţiune, au reuşit performanta să ridice în aer aproape jumătate din flota de poliţie aeriană a NATO (piloţi din Norvegia, Marea Britanie, Belgia, Turcia, România, Bulgaria şi Italia au efectuat manevre de interceptare în diferite zone ale continentului) în luna martie a acestui an. În noiembrie două bombardiere strategice ale Forţelor Aeriene ruse au fost interceptate de avioane de vânătoare belgiene, după intrarea în spaţiul aerian al NATO, deasupra Mării Nordului, în apropiere de Olanda. Belgia a trimis avioane F-16 pentru interceptarea celor două bombardiere supersonice ruse de tip Tupolev Tu-160.

Spre deosebire de bombardierele tactice, bombardiere strategice zboară adânc în teritoriul inamic pentru a lovi ţinte strategice, cum ar fi fabrici, oraşe şi elemente de apărare strategică. Ca să fim maliţioşi, acest tip de exerciţii sunt un fel de ”win-win” şi ruşi se instruiesc şi forţele NATO se instruiesc. În amintirile colective au rămas bombardamentele strategice de la Hiroşima şi Nagasaki care au decis încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Avioanele strategice fac parte din ”Triada nucleară” pe care o deţin câteva state din lume. Dar să revenim la oile noastre. Preşedintele Zelenski a semnat un acord naval cu Londra urmare a unui Memorandum de Înţelegere din iunie semnat între cele două părţi la bordul distrugătorului HMS Defender. Pe baza acordului semnat, cele două naţiuni şi partenerii lor industriali, vor coopera în proiectele de îmbunătăţire a capacităţilor navale ucrainene.

Aceste proiecte vor include noi capabilităţi pentru forţa navală ucraineană prin livrarea de platforme navale cu armament defensiv la bord, pregătirea personalului marinei ucrainene, crearea de noi baze navale şi achiziţionarea a două nave de deminare din clasa Sandown. Zilele aceste la Kiev a avut o loc o vizită a Secretarului Apărării din Marea Britanie, Ben Wallace, vizită în care s-au stabilit ultimele detalii ale acordului naval între cele două state. Vă mai aduceţi aminte de mitingul din Piaţa Platului cu George W Bush când acesta a spus că America stă ”shoulder to shoulder” (umăr la umăr) cu noi şi apoi am intrat în NATO. Acelaşi lucrul l-a spus şi Secretarul Apărării din Marea Britanie ucrainenilor. Să înţelege că Ucraina a luat drumul spre admitere în NATO? Atunci răspunsul Rusie va veni la finele anului acesta. Când a atacat URSS Afganistanul? Imediat după Crăciunul anului 1979, pe 27 decembrie.

Rusia şi măsurile active [4] învăţate în Războiul Rece

Rusia se victimizează cu acţiunile Occidentului în schimb foloseşte ”măsurile active” pe care le-a învăţat foarte bine încă de pe vremea CEKA. Va ataca Kremlinul Ucraina? Din surse deschise aflăm: Rusia are peste 92.000 de soldaţi desfăşuraţi în jurul graniţelor Ucrainei şi se pregăteşte pentru un atac până la sfârşitul lunii ianuarie sau începutul lunii februarie 2022, a declarat şeful Serviciului de informaţii al Ministerului Apărării din Ucraina pentru Military Times, relatează news.ro. Ştirile aceste sunt pe fondul crizei militarizate a migranţilor la graniţa Belarusului. Minskul este aliniat cu Kremlinul iar Polonia este aliniat cu Bruxellesul (…măcar acum) . Lukaşenko a acuzat sancţiunile UE pentru înăbuşire demonstraţiilor împotriva guvernului de la Minsk şi a adus zeci de mii de migranţi din Orientul Mijlociu prin acordarea de vize de intrare pe bandă rulantă.

Polonia acuză Moscova ca stă în spatele operaţiuni de aducere a migranţilor. Este posibil dacă ne gândim că Rusia are două interese aici: primul este că doreşte adâncirea cooperări cu Belarusul nu numai militar dar şi politic şi în al doilea rând are probleme în păstrarea adâncimii strategice datorate Belarusului şi Ucrainei. 

Cooperarea militară între Federaţia Rusă şi Belarus

În Belarus există deja facilităţi militare ruseşti precum centrul de comunicaţii al Marinei Ruse „Vileika” şi staţia radar „Volga” care sunt desfăşurate acolo începând din 1995. Radarul „Volga” face parte din sistemul de avertizare timpurie împotriva rachetelor intercontinentale şi controlează teritoriul Europei de Vest şi zonele de patrulare a submarinelor NATO din Atlanticul de Nord şi Marea Norvegiei. Centrul de comunicaţii „Vileika” oferă comunicaţii pe unde lungi în oceanele Atlantic, Indian şi parţial Pacific. Rusia şi Belarus au un singur sistem regional de apărare aeriană. Belarus şi Moscova au semnat o nouă doctrină militară de stat a Uniunii, deşi documentul rămâne nepublicat. Doctrina vine într-un moment de criză la graniţa cu Ţările Baltice şi Polonia şi a fost agreat acum trei ani, în 2018, dar nu a fost semnat până acum de Lukaşenko. De asemenea dotare cu echipamente militare a Belarusului a căpătat un accent deosebit prin achiziţionarea de avioane SU-30SM Flanker şi sisteme de apărarea antiaeriene S-400.

Ai zice ca Belarusul se apără cu noile sistem S-400 dar având în vedere capabilităţile ofensive ale acestora Ţările Baltice şi Polonia pot avea ceva probleme când ridică propria aviaţie în aer. În al doilea rând conform Doctrinei militare a Federaţie Ruse din 2010 extinderea NATO spre est, în Ucraina sau Georgia este un pericol militar. În acest caz aderarea Ucrainei la UE ar fi considerată ca fiind primul pas spre NATO. Are Rusia forţele militare necesare  pentru a transforma Ucraina într-o zonă tampon, mă refer la estul Ucrainei şi la Marea Azov? Forţele armate ale Rusiei au o dimensiune impresionantă, dar sunt răspândite pe teritoriul enorm al ţării în timp de pace. Rusia, conform doctrinei sale, vede ameninţările şi pericolele militare din toate direcţiile. În vest NATO iar în est şi sud Caucazul şi Asia Centrală. Dacă evaluam valoarea trupelor din Districtul de Est vedem că la ora actuală China este un pericol pentru Federaţia Rusă.

Ca militar pot evalua că Rusia poate concentra forţele pentru operaţiuni ofensive, cu o pregătire prealabilă de prepoziţionare de tehnică militară aşa cum vedem de ceva timp la graniţa cu Ucraina, pentru a ocupa şi deţine teritoriul, dar numai într-o direcţie strategică şi acest lucru la un moment dat. Ucraina se încadrează în acest tablou iar acţiunile pot veni pe trei direcţii nord-sud  din Belarus şi din sud şi sud-est dinspre Rusia şi dinspre Crimeea. Geografia Ucraine permite din plin ocupare părţii de est a Ucrainei iar pro-ruşii din teritoriu sunt capabil să controleze administrativ localităţile din zonă. Problema va fi cu rezistenţa militarilor ucraineni care se va dovedi greu de învins dar nu imposibil.

Instabilitatea prelungita a unei Ucraine măcinată de corupţie şi mereu sub asediul miliţiilor pro-ruse din est, o va împiedica să-şi dezvolte aspiraţiile de aderare la UE sau la NATO. Cum poate Rusia folosi mijloacele militare? Există două opţiuni principale: prima este repetarea operaţiunii din Crimeea în alte părţi ale Ucrainei; a doua este extinderea operaţiunii Crimeea prin ocuparea sudului Ucrainei.

Repetarea Operaţiunii Crimeea

În primul rând Operaţiunea Crimeea din 2014 s-a efectuat cu forţe speciale sub acoperire într-o intervenţie directă şi bine ţintită la nivelul bazelor ucrainene în Peninsulă. În al doilea rând a avut loc un exerciţiu major de pregătire în Districtul de Vest şi Central, în perioada 26 februarie – 7 martie, 2014. Aceasta a servit ca o diversiune care a împiedicat Ucraina să-şi concentreze atenţia politică şi militară asupra Crimeei. Un răspuns militar ucrainean timpuriu în Crimeea a fost principala preocuparea a Moscovei înaintea de atacul asupra peninsulei. În cele din urmă, dimensiunea declarată a exerciţiului a semnalat un potenţial de intervenţie la scară mai mare, punând astfel presiune asupra Ucrainei. Acest lucru a împiedicat practic intervenţia Ucrainei şi a altor actori internaţionali.

Exerciţiile militare ruse din Districtul de Vest şi de Sud au  fost frecvente în cursul acestui an. Amintesc numai pe ultimul din Crimeea din luna octombrie care a implicat peste 8000 de militari ruşi. Au fost folosite 25 de terenuri de antrenament din regiunile Astrakhan, Volvograd şi Rostov, Kuban şi Stavropol şi din Crimeea precum şi bazele militare ruseşti din Armenia şi regiunile separatiste georgiene (ocupate de ruşi) Abhazia şi Osetia de Sud. Masarea de trupe şi echipamente de ultimă generaţie (radare, sisteme de apărare antiaeriene S-400, lansatoare Iskander, tancuri şi avioane modernizate) în Crimeea este un joc extrem de periculos pentru Kiev. Marea Neagră, încet dar sigur, devine o zonă de conflict. Rusia este deja pregătită cu o zonă A2/AD în Crimeea care-i permite să controleze în proporţie de 90% Marea Neagră (folosirea sistemelor de rachete Bastion acoperă inclusiv intrarea în Bosfor).

Exerciţiul din Crimeea a fost condus de comandantul Districtului de Sud generalul Aleksandr Dvornikov şi a implicat forţe navale aeriene dar şi trupe de uscat din district inclusiv Flota Mării Negre şi Flota Marii Caspice. Infanteria marină rusă a fost folosită pentru debarcare, în peninsulă, de pe nave amfibii de mare capacitate, în transportoare BTR-82As care au ocupat plajele şi au pătruns în interiorul teritoriului ocupând zona de coastă sub acoperirea forţelor aviatice şi navale ale flotei. Sprijinul de foc a fost asigurat de crucişătorul cu rachete de croazieră Moskva, de o fregată din clasa Amiral Grigorovici şi nava Ingushetia dotată de asemenea cu rachete. Loviturile aeriene asupra ţintelor au fost efectuate de platformele Su-30SM[5]. Au fost implicate peste 30 de avioane din aviaţia operaţional-tactică şi aviaţia navală a Flotei Mării Negre. Printre ele s-au găsit şi avioanele Su-24MR [6]. Tot anul acesta au avut loc mai multe exerciţii în Districtul Central exerciţii prin care s-a prepoziţionat tehnica la graniţa cu Belarusul. În aprilie anul acesta Rusia a efectuat un exerciţiu de pregătire, a cărui amploare a fost fără precedent. A fost un exerciţiu de mobilitate care a implicat 20000-30000 de militari din trei districte sud vest şi est în zonele de antrenament Persianovskiy şi Pogonovo din apropierea Ucrainei şi Opuk şi Novoozerne din Crimeea.

Exerciţiul a demonstrat capacitatea forţelor ruse de crea un echilibru convenţional favorabil pe axele strategice în timp de o lună. Să fim clari unele exerciţii militare ruseşti sunt pur şi simplu activităţi de antrenament alte sunt preludiul unor intervenţii. În luna mai, la o întâlnire cu oficiali militari de vârf, ministrul Apărării, Serghei Şoigu, a anunţat că Rusia  va forma 20 de noi unităţi în vestul ţării în acest an pentru a contracara ceea ce pretinde că este o ameninţare tot mai mare din partea NATO. Şoigu a justifica noile solicitări şi datorită numărului tot mai mare de zboruri ale bombardierelor strategice americane în apropierea graniţelor Rusiei, desfăşurarea navelor de război NATO în Marea Neagră şi Marea Baltică şi a exerciţiilor din ce în ce mai frecvente ale forţelor alianţei în Flancul Estic al Europei. De asemenea a precizat că Districtul de Vest a comandat peste 2000 de noi piese de echipamente militare. Şi încă un lucru extrem de important exerciţiul Zapad 2021 care s-a desfăşurat în Belarus (acest exerciţiu se derulează odată la patru ani). Prezenţa Rusie în Belarus a crescut după criza politică care l-a forţat pe Lukaşenko să ia măsuri dure împotriva opoziţiei.

Potrivit Ministerului rus al Apărării, dimensiunea exerciţiului din acest an a depăşit în mod clar Zapad 2017. Aproximativ 200000 de militari, peste 80 de avioane şi elicoptere, până la 760 de unităţi de echipament militar, inclusiv peste 290 de tancuri, peste 240 de tunuri autopropulsate, zeci de sisteme de lansare multiplă de rachete şi mortiere, precum şi până la 15 nave. În 2017, oficialii ruşi au susţinut că exerciţiul Zapad a implicat până la 12700 de militari.

Apoi, experţii occidentali au evaluat că au participat 65-70000 de soldaţi ruşi. Indiferent de numărul real de participanţi, în acest an Rusia nici măcar nu pretinde că a operat sub pragul de 13000 de participanţi convenit în Documentele Tratatului Armelor Convenţionale de la Viena din 1999 şi Tratatul Cer Deschis privind măsurile de consolidare a încrederii şi securităţii, peste care toate activităţile vor fi supuse observării altor semnatari a documentului. Moscova pur şi simplu ignoră obligaţiile Documentului de la Viena în acelaşi sens în care a încălcat atât Tratatul INF, prin dezvoltarea şi lansarea rachetei de croazieră SSC-8.

Vorbim de invazie sau de exerciţii la graniţa cu Ucraina

Ce însemnă continuarea exerciţiilor la graniţa cu Ucraina? El servesc unui rol de diversiune cât şi în susţinerea ameninţării cu o invazie pe scară largă.  Zonele posibile în care operaţiunile în stil Crimeea ar putea fi folosite pentru a destabiliza şi mai mult Ucraina includ oraşe cheie din est, cum ar fi Harkiv, Doneţk şi Lugansk. O altă opţiune ar putea fi asigurarea accesului în regiunea moldovenească separatistă Transnistria prin acapararea Odessei şi a hinterland-ului său către Moldova. Acest lucru ar facilita, de asemenea, transformarea Transnistriei în parte a Rusiei.

În aceste zone se va juca cartea aspiraţiilor separatiste şi a unei autonomie sporită, în combinaţie cu demonstranţii pro-Rusia care au primit o mare acoperire mediatică de la Moscova. Mass-media  subordonată Kremlinului s-ar exprima cu voce tare cu privire la securitatea compatrioţilor săi. O coordonare asupra unor zone, cu explozii populare transformate în manifestaţii violente ar duce la intervenţia militarilor ruşi. Scopul este federalizarea Ucrainei iar aceste eforturi executate cu abilitate ar putea, de fapt, să întărească fragmentarea politică a Ucraine. Ce ar urma? O nouă constituţie care să stabilească federalizarea Ucrainei.

Forţa de Răspuns a NATO în sprijinul Ucrainei?

Să recapitulăm: forţele militare ruse s-au adunat la graniţa cu Ucraina, precum şi în Crimeea, astfel zeci de mii de militari din forţele terestre, unităţi de elită din forţele speciale, forţe mecanizate blindate şi avioane iar la marea Neagră o întreagă flotă de război care au defluit, în locuri la o distanţă de 200 de km de graniţa cu Ucraină, inclusiv pe timp de noapte sunt la ora actuală pregătite pentru o intervenţie militară.  Washingtonul este îngrijorat de această construcţie militară al cărei singur sens este o invazie în Ucraina. Astfel oficialii americani i-au avertizat pe aliaţii NATO că aceasta ar putea fi iminentă.

Cum ar trebui să fie răspunsul Occidentului într-o astfel de situaţie? Pe linii economice, diplomatice şi militare, inclusiv tăierea accesului Rusiei la finanţele internaţionale, exploatarea rezervelor strategice de petrol ale aliaţilor din Europa pentru a reduce cererea de aprovizionare cu energie rusă şi deschiderea robinetului pentru transferurile de arme occidentale către Ucraina. De asemenea, Comandamentul NATO va trebui să decidă dacă va activa Forţa de răspuns a NATO sau NRF şi o va deplasa pe flancul estic al alianţei. Dacă citeşti pe pagina Alianţei NATO despre Forţa de Reacţie rapidă găseşti: ”Forţa de răspuns a NATO (NRF) este o forţă multinaţională extrem de pregătită şi avansată din punct de vedere tehnologic, formată din componente terestre, aeriene, maritime şi ale Forţelor de Operaţii Speciale (SOF) pe care Alianţa le poate desfăşura rapid, oriunde este nevoie. Pe lângă rolul său operaţional, NRF poate fi utilizată pentru o mai bună cooperare în educaţie şi formare, exerciţii sporite, sprijin pentru asistenţă în caz de dezastre şi o mai bună utilizare a tehnologiei.” Această forţă este condusă de europeni, în principal.

Ea a  fost constituită pentru situaţii de genul unei invazii ruse în Ucraina. Având în vedere că preşedintele Macron solicită o autonomie strategică europeană iar Josep Borrell ne-a vorbit recent de Busola Strategică a Europei care este o oportunitate ca europeni să preia din sarcina de asigurare a securităţii de la americani în Flancul Estic. Americani abia aşteaptă să vadă cum aliaţii preiau sarcina securităţii Europei. Şi totuşi dacă forţele ruse invadează estul Ucrainei va apela NATO forţa sa de răspuns? Forţa NRF a fost creată de lideri de la Washington la începutul anilor 2000. Odată cu 2014 NATO a redus timpul de dislocare a brigăzii sale de 5000 de militari la 48 de ore.

Deşi este o forţă redusă ca dimensiune faţă de construcţiile militare ruseşti acestă forţă ar linişti populaţia în zonele în care ar fi trimisă (Letonia, Lituania, Polonia sau România). Rusia are şi alte metode de disuasiune a scenei politice europene: astfel arma energetica aplicată odată cu începutul sezonului rece şi a doua este migraţia militarizată de la graniţa Belarusului cu Ţările Baltice şi Polonia. Deşi dictatorul Alexander Lukaşenko menţine o relaţie ”incomodă” cu Kremlinul, dependenţa sa de Rusia face foarte puţin probabil ca el să acţioneze complet pe cont propriu şi fără aprobarea implicită a Moscovei. NATO are instrumente limitate pentru a face faţă acestui fel de acţiuni hibride (şantajul energetic şi migraţia militarizată) în schimb are suficiente mijloace pentru a răspunde unui atac convenţional.

Semnele unei intervenţii militare în Ucraina

Cum ne dăm seama că ruşii pregătesc o intervenţie militară? Sunt câţiva factori care ne ajută să diferenţiem exerciţiile de intervenţia militară. Astfel avem trei factori: (1) desfăşurarea trupelor şi a echipamentelor în zona graniţelor; (2) prepoziţionare de tehnică militară într-o zonă de graniţă; (3) contextul internaţional ostil la adresa siguranţei anvizajate de Rusia. Astfel un indicator al activităţilor logistice este a circulaţiei trenurilor militare. Ai nevoie de zeci de vagoane de transport. Pentru a înţelege importanţa componentei feroviare pentru mobilizarea militară a Rusiei pe flancul său vestic trebuie să luam în considerarea cele trei brigăzi de trupe feroviare din Districtul Militar de Vest şi alte două din Districtul Militar de Sud. Ce fac aceste brigăzi: asigura transportul de echipamente repară/construiesc linii de cale ferată şi se ocupă cu deminarea pe traseul caii ferate şi oferă capacitatea de pod feroviar plutitor pentru forţele terestre.

Dacă Rusia este în pericol să piardă influenţa politică şi militară în Flancul Estic atunci intră în război. Cu alte cuvinte dacă se va genera o criză în estul Ucrainei Rusia va recurge la război. Cheia pentru a înţelege pregătirile de război ale Rusiei trebuie să înţelegem contextul în care au loc evenimentele. Moscova consideră că utilizare puterii militare va fi precedată de o perioadă de tensiune crescută între Rusia şi un inamic din flancul estic, bine-înţeles dacă s-au epuizat celelalte opţiuni pentru a-şi îndeplini obiectivele.

Avem acum o perioadă în care relaţiile dintre Occident şi Rusia sunt tensionate. Evaluarea unei situaţii în geopolitica Europei ne spune că avem o situaţie tensionată. Acumularea de tehnică militară, peste necesarul unui exerciţiu militar obişnuit,  devoalează pregătirea pentru o acţiune militară. Zapad 2021 ne-a arătat gradul de integrare militară ruso-belarusă şi modul în care acesta poate răspunde în cazul unei agresiuni înspre Ucraina. De asemenea Zapad 2021 este un instrument de propagandă pentru Kremlin fiind descris ca unul defensiv şi drept răspuns la exerciţiul NATO Steadfast Defender 2021 şi la creşterea prezenţei militare a SUA şi NATO în Polonia.

În loc de concluzie

Kremlinul este la butoanele operaţiunilor militare din Districtul Central şi Districtul de Sud şi va stabili condiţiile pentru a desfăşura operaţiuni militare împotriva Ucrainei şi/sau în Belarus în următoarele săptămâni sau luni. Federaţia Rusă a poziţionat forţe militare în jurul graniţei Ucrainei şi în apropierea graniţei cu Belarus, capabile să iniţieze operaţiuni ofensive într-un timp scurt, cu foarte puţine avertismente. Oficialii ruşi şi mass-media au pornit o campanie media în spaţiul informaţional pentru a sprijini astfel de operaţiuni.

Posibile acţiuni militare ruseşti: (1) desfăşurare de trupe ruse în Belarus sub pretextul exerciţiilor militare comune la graniţă împotriva unei posibile agresiuni NATO;(2) desfăşurarea de trupe în Donbas la chemarea rebelilor pro-ruşi din regiune de frica unei invazii ucrainene; (3) invazia Ucrainei dincolo de Dombas şi Crimeea în care se practică scenarii cu utilizarea limitată a forţelor speciale (posibil) sau cu utilizarea unei unităţi mecanizate cu tancuri de ultimă generaţie (puţin probabil).

 PS: Parisul şi Berlinul urmăresc criza de la graniţa Ucrainei cu Rusia cu diferite grade de intensitate în timp ce Moscova ştie una şi bună: Rezoluţia Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite din 17 februarie 2015 pentru a susţine poziţia Rusiei în formatul Normandiei.  Prin urmare Ucrainei nu i se poate permite să revizuiască acel „acord”. Ce vor face europenii?

[1] OPINIE/ Petru Romoşan – Ucraina, un stat eşuat la frontiera de est a României? Publicat acum 9 luni  martie 9, 2021 De Redacţia Cluj24.

[2] Un gambit este o deschidere de şah în care un jucător, cel mai adesea albul, face sacrificii materiale, de obicei, un pion, cu speranţa de a atinge ca rezultat o poziţie mai avantajoasă. Câteva exemple bine cunoscute sunt Gambitul regelui, Gambitul damei, şi Gambitul Evans.

[3] Bombardiere strategice ruseşti de tip Tu-160 un avion cunoscut sub numele de „Lebăda Albă”. Pentru definiţia „războiului aerian strategic,” vezi JCS Pub 1 şi AFR 1-1, SUA. Doctrina de bază a forţelor aeriene. Ediţia din 1 septembrie 1970 a AFM 11-1, Glosarul termenilor standardizaţi al Forţelor Aeriene ale Statelor Unite, Vol I, p. 188, a definit „războiul aerian strategic” ca „operaţiuni de luptă şi sprijin aerian, menite să efectueze, prin aplicarea sistematică a forţei la o serie selectată de ţinte vitale, distrugerea şi dezintegrarea progresivă a capacităţii de război a inamicului până la un punct în care acesta nu mai păstrează capacitatea sau nu va mai păstra capacitatea a duce războiul. Ţintele vitale pot include sisteme cheie de producţie, surse de materie primă, materiale critice, stocuri, sisteme de energie, sisteme de transport, facilităţi de comunicaţii, concentraţii de elemente neangajate ale forţelor armate inamice, zone agricole cheie şi alte asemenea sisteme ţintă.” (Building a strategic Force-Walton S Moody-1995)

[4] Măsurile active definesc  un război politic condus de guvernul sovietic sau rus încă din anii 1920. Include programe ofensive precum dezinformarea, propaganda, înşelăciunea (maskirovka), sabotajul, destabilizarea, subversia şi spionajul.

[5] Este un avion de luptă multirol proiectat de constructorul rus Suhoi şi introdus în 1996; poate efectua atât misiuni aer-sol cât şi aer-aer.

[6] Este un avion de bombardament/atac la sol supersonic, cu două locuri, bimotor, cu aripi cu geometrie variabilă introdus de Uniunea Sovietică în 1974