Egiptul rămâne într-o tranziție prelungită de la demisia lui Hosni Mubarak în februarie 2011. Țara este divizată între islamiști și seculariști, în timp ce militarii rămân brokerul politic și cei care asigură conducerea țării. Arestarea lui Mohammed Morsi și dizolvarea Frăției Musulmane a creat un vacum politic umplut de militari dar și un război între aceștia și o duzină de partide în căutare de putere. Incertitudinea politică și anxietatea asupra viitorului a generat un șir nesfârșit de proteste, greve și neâncredere între partidele islamiste și cele seculare sau tensiuni între creștini și musulmani în anumite zone ale țării. Violențele au izbucnit în întreaga țară cu predilecție în zona peninsulei Sinai unde poliția este slab reprezentată iar grupările militante islamiste sunt prezente peste tot atacând forțele militare de securitate. Conflictul dintre opoziţia seculară şi Frăţia Musulmană a început când fostul preşedinte islamist Mohamed Morsi a încercat să îşi atribuie prin decret puteri discreționare pentru, spunea el, a putea continua reformele. Acesta, deși a renunțat la decret, a reuşit totuşi să promulge un proiect de Constituţie ce includea instituţiile religioase în procesul legislativ. Constituția a fost semnată de preşedintele egiptean Morsi, după ce a trecut de un referendum cu o majoritate lejeră, 64% pentru şi doar 36% împotrivă. Modul de organizare a referendumului pentru constituţie a lăsat însă de dorit, fiind înregistrate multe fraude şi nefiind posibil accesul observatorilor, ca urmare a unei legislaţii complicate, ce a fost votată cu puţin timp înainte de alegeri. Singurul motiv pentru care au fost acceptate rezultatele este diferenţa mult prea mare dintre voturile pentru şi cele împotrivă, diferenţă ce nu putea fi fraudată (cel puţin nu în totalitate). De aici, disensiunile dintre Frații Musulmani şi seculari care au escaladat până ce membrii mişcării Tamarod (rebelii) au cerut organizarea unei a doua revoluţii, pentru schimbarea lui Morsi. Revoluţia a fost planificată pentru 30 iunie. S-au adunat aproximativ 14 milioane de protestatari iar armata, prin vocea ministrului Apărării, Abdel Fattah al-Sisi, a înaintat un ultimatum lui Morsi pentru a răspunde la cererile protestatarilor. Preşedintele Morsi nu a răspuns. Armata, conform ultimatumului stabilit, l-a arestat pe Morsi şi o parte din conducerea Frăţiei Musulmane, numind în schimb un guvern interimar, ce trebuia să organizeze alegerile prezidenţiale. Constituţia lui Morsi a fost suspendată. Imediat s-a trecut la redactarea unei noi constituţii. Un nou guvern a fost numit dar nici acesta nu a stat mult la conducerea țării fiind urmat de un al doilea guvern care a fost însărcinat să pregatească alegerile. Intervenția armatei în viața politică egipteană a dus la o exacerbare a acțiunilor organizațiilor paramilitare în Siani, mai multe grupări declarând război autorităţilor de la Cairo. Această situaţie a atins un nou apogeu după ce, pe 5 septembrie 2013, o grupare din peninsulă a organizat un atac sinucigaş în Cairo împotriva unui convoi oficial în care se afla ministru de Interne. Atacul, fără precedent în istoria recentă a Egiptului, a generat un răspuns prompt din partea armatei, care a mobilizat 22.000 de soldaţi în vederea unei operaţiuni de lungă durată în Sinai, obiectivul oficial fiind eradicarea completă a grupurilor extremiste. Scoasă în afara legii și declararea Frăţiei Musulmane drept grupare teroristă a lăsat loc de manevră armatei. Gruparea are propriile mijloace de apărare, un fel de divizii paramilitare care au legături cu grupările extremiste din Sinai (există foarte multe speculaţii în acest sens). Înlăturarea lui Morsi a condus la una din cele mai sângeroase perioade din Egiptul modern. Forțele de securitate au ucis sute de susținători și au arestat alte cateva mii, după ce Frația Musulamnă a fost scoasă în afara legii și susținătorii săi au ieșit pe străzi. Din rândul forțelor de ordine au murit sute de persoane. Chiar dacă unii spun că noua Constituţie sporeşte puterile armatei, ea conţine şi garantarea unor libertăţi care n-au mai fost incluse în nicio altă lege fundamentală egipteană, precum egalitatea de gen, criminalizarea discriminării şi reducerea puterilor extinse ale preşedintelui. Oricum, fără prezenţa pe scena politică și în alegeri a Frăției Musulmane şi a Partidului Liberate şi Justiţie, peisajul electoral egiptean se va schimba radical, iar absenţa unei formule inclusive de a angaja în structurile politice a tot spectrul susţinerii populare, va duce la cantonarea adepţilor Frăției Musulmane în acţiuni insurgente şi de gherilă, până la replierea şi construirea unei noi forţe politice moderate care să o reprezintă politic, la următoarele alegeri. Odată votată Constituţia, în condițiile de sus, urmează alegeri parlamentare şi prezidenţiale care vor oferi mai multă legitimitate regimului post-Mursi. Dacă generalul Al Sisi va deveni preşedinte, mulţi observatori prognozează că ţara se va întoarce la un autoritarism precum cel din perioada Mubarak, Anawar Sadat sau Gamal Abdel Nasser. Dar o mână forte nu garantează neapărat revenirea economică, ieşirea din criză şi sfârşitul protestelor care tot mai cer reinstaurarea lui Morsi. Feldmareșalul Abdel Fattah al-Sissi a devenit noua icoanǎ naţionalistǎ a Egiptului. Popularitatea sa este realǎ în ţara faraonilor. De altfel în jurul sǎu se dezvoltǎ deja un cult al personalitǎţii, iar partizanii sǎi îl comparǎ cu Gamal Abdel Nasser devenit în anii 60 campionul panarabismului şi promotor al doctrinei ţǎrilor nealiniate. Armata l-a rugat pe mareşalul Sissi sǎ rǎspundǎ dorinţei populare şi sǎ candideze la funcţia de preşedinte. Implicarea preşedintelui Putin în problemele interne egiptene (practic este prima sursă oficială care confirmă candidatura prezidenţială a generalului El-Sisi) arată că Rusia este interesată de o cooperare pe termen lung în domenii ce nu se limitează la securitate şi apărare şi, eventual, politică externă. Vladimir Putin a devenit aliatul liderului de la Cairo el declarând: Stabilitatea situaţiei din întregul Orient Mijlociu depinde în mare parte de stabilitatea Egiptului. Cei doi s-au întâlnit de altfel la Moscova. Rusia și Egiptul sunt gata să semneze un acord de vânzare cupărare arme în valoare de 3 miliarde de USD. Ce cupără Egiptul: Avioane de vânătoare MIG-29, sisteme de apărare costiere, elicoptere de atac MI-35 și arme mici. Banii sunt dați de Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite. Saudiții care au probleme cu acordul SUA-Iran îi ajută pe militarii egipteni împotriva dușmanului lor declarat Frăția Musulmană. Interesant că sudiții sunt în contradicție cu rușii în problema Siriei. Oricum relația celor două capitale Cairo și Riad cu Washingtonul este la ora actuală la un nivel scăzut. Ce doresc Egiptul și Arabia Saudită? Vizita la Moscova a mareşalului al-Sissi este pusǎ sub semnul accelerǎrii cooperǎrii militare şi militaro-tehnice dintre cele douǎ ţǎri, dupǎ cum declarǎ ministrul rus de externe Serghei Lavrov. In traducere liberǎ, aceasta înseamnǎ cǎ Egiptul va cumpǎra masiv arme ruseşti. Egiptenii s-au rupt de SUA datorită nerecunoașterii de către Washington a loviturii militare de stat. Și totuși în bugetul pe 2014 al Pentagonului Congresul a prevăzut un ajutor în echipamente militare în valoare de 1,3 miliarde dolari plus alte 250 de milioane drept ajutor financiar ce urmează a fi acordat militarilor egipteni. În octombrie 2013, Departamentul de Stat al SUA a anunţat îngheţarea temporară a ajutorului oferit de Washington armatei egiptene. Secretarul de stat SUA, John Kerry, a anunţat că ajutorul va fi predat dacă actualul guvern respectă drepturile omului. Arabia Saudită păstrează o relație cu Moscova ce aduce o ofensă faptului că SUA negociează cu Teheranul, rivalul geopolitic al Riadului. În schimb Moscova face mai mult decât o vânzare de arme pentru că deja este implicată în Siria și este pe cale să piardă Iranul în negocierea cu SUA. Atât timp cât guvernul egiptean, ce va fi format după alegerile parlamentare, nu va fi unul pro-occidental, Egiptul va trebui să menţină acest curs şi să coopereze periodic cu Moscova pentru a menţine presiune pe SUA şi a păstra toate opţiunile pe masă. Degradarea situației în de securitate din Orientul Mijlociu a continuat de la arestarea lui Morsi. Din iulie anul trecut, de când armata l-a îndepărtat pe Morsi de la putere şi l-a arestat pentru trădare şi spionaj, nu mai puţin de 1.400 de demonstranţi ai opoziţiei au fost ucişi, potrivit Amnesty International, alte sute de activişti şi lideri ai Frăţiei Musulmane au fost ucişi în operaţiuni antiteroriste şi peste o mie dintre ei se află în închisoare. Recent, regimul militar a început să-i aresteze pe activiştii grupărilor seculare Tamarod care au luptat atât împotriva dictaturii lui Mubarak, cât şi împotriva lui Morsi. Din ce în ce mai mulţi jurnalişti sunt ameninţaţi, iar 20 dintre ei (inclusiv doi reporteri ai Al Jazeera) au fost arestaţi. Peninsula Sinai este un no man’s land aflat sub controlul grupărilor islamiste care atacă industria turistică (ultimul atac s-a soldat cu victime din Coreea de Sud) şi încearcă să saboteze Canalul Suez. Ascensiunea grupării teroriste Ansar Bayt al-Maqdis scoate în evidenţă starea de securitate precară din Egipt. De asemenea, atacurile arată cât este de uşor pentru o grupare relativ nouă să se impună ca sursă majoră de teroare (gruparea activează de numai 3 ani oficial şi numai de câteva luni în afara Peninsulei Sinai – din septembrie 2013) în tot Egiptul. Problema acum este cum poate fi oprită ascensiunea grupării. Tăierea accesului acesteia la asistenţa venită din Gaza este un început, dar vor fi necesare puncte de control şi în Sinai, alături de o bună coordonare între armată şi poliţie pentru a preveni alte atacuri. Cu ocazia vizitei la Moscova Putin l-a felicitat pe feldmareșalul al-Sisi pentru candidatura sa la presedinția Egiptului. De fapt Putin folosește momentul tensionat dintre Washington și Cairo pentru a-și păstra marja de negociere cu americanii în Orient. Procesul democratic din Egipt a eșuat la fel ca și cel din Orientul Mijlociu. SUA se va întoarce să lucreze cu Egiptul peste ceva vreme. Gruparea Tamarod dorește reconcilierea cu Frăția Musulmană (care l-a ucis pe Sadat). Feldmareşalul Abdel Fattah al-Sisi, liderul de facto al Egiptului după îndepărtarea de la putere a fostului preşedinte Mohamed Morsi se pregăteşte să devină cel de-al patrulea lider militar al Egiptului, după Gamal Abdel Nasser, Anwar el-Sadat şi Hosni Mubarak, dar este un conducător militar de o factură uşor diferită. În ceea ce priveşte economia, aceasta este în aceeaşi condiţie proastă în care se afla şi în luna iulie 2013, cu excepţia faptului că acum vin mai mulţi bani din Arabia Saudită, monarhia saudită fiind duşmanul de moarte al Fraţilor Musulmani. Cât despre confuzia politică, aceasta este la fel de mare, cu excepţia faptului că de luni bune al-Sisi este obiectul unui cult al personalităţii cu postere răspândite peste tot, păpuşi, tricouri, pijamale şi prăjituri cu chipul feldmareşalului care a salvat Egiptul vânzându-se la orice colţ. Este și o dimensiune mesianic-profetică a lui Sisi, care într-un interviu din care sunt scurse fragmente o dată la două săptămâni vorbeşte despre visele sale în care îi apar când Anwar el Sadat, care îi spune că va fi preşedinte, când un ceas Omega cu o mare stea verde încrustată, un semn al puterii şi bogăţiei ce vor veni. Egiptul se pare că are nevoie de un general președinte!
Feldmareșalul Abdel Fattah al-Sisi și viitorul Egiptului
By Alexandru Grumaz|2017-11-14T21:28:18+02:0018 martie 2014|Africa, Alexandru Grumaz, Blog, Democratie & Drepturile Omului, Regiuni, Subiecte|0 Comentarii
About the Author: Alexandru Grumaz
Expertiză în planificarea strategică, în relaţii internaţionale militare şi civile.
Articole asemanatoare
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Comenteaza