Angela Merkel avertiza la finele lui august 2016, în vizita de la Varșovia, că Brexit-ul este o cotitură în istoria UE: Brexit-ul nu este numai un eveniment este o crevasă în istoria integrării UE și este important să găsim răspunsul adecvat. Putem avea consecințe importante pentru viitorul Europei. Cetățenii vor accepta UE numai dacă aceasta va face posibilă prosperitatea lor.
Naveta diplomatică germană
Cancelarul Angela Merkel a făcut un adevarat tur diplomatic de forță întâlnindu-se cu 15 lideri din UE. Motivul: dorința acesteia de a găsi un numitor comun, în vederea Summitului UE de la Bratislava, un numitor care să elimine divergențele create de părăsirea UE de către Marea Britanie și de criza migranților. Parte a acestui itinerar întâlnirile cu țările din estul Europei s-au datorat, în principal, temerilor acestora că nu vor fi parte la procesul de planificare post-Brexit elaborat de țările fondatoare ale Uniunii. De asemenea mai mulți lideri est-europeni au afirmat că nu doresc apariția unor comunități musulmane în țările lor, cea mai recenta declarație, în acest sens, aparținându-i premierului ceh Bohuslav Sobotka. În 2015, Slovacia anunțase ca nu dorește să primească decât refugiați creștini. Aceste întâlniri au fost precedate de un scurt summit mediteranean cu Franța și Italia urmat de o călătorie în Estonia și Republica Cehă. Apoi liderul german s-a întălnit cu liderii Poloniei, Ungariei, Slovaciei și Republicii Cehia (Grupul de la Vișegrad), apoi cu Danemarca, Finlanda, Suedia și Olanda (Grupul țărilor din nordul Europei) și a continuat cu țările nealiniate la unul din cele două grupuri Austria, Bulgaria, Croația și Slovenia. Periplul se închie astăzi cu discuțiile în formatul Germania – Romania-președintele Klaus Johanis – Belgia- premierul Charles Michel – Luxemburg – premierul Xavier Bettel.
Reuniunea de la Bratislava va fi prima pentru cel 27 țări rămase în Uniune după ieșirea Marii Britanii și se anunță una furtunoasă. În timp ce membrii precum Italia și Franța vor o integrare profundă a țărilor în structurile europene, o federalizare mai pe șleau, Polonia și Ungaria blamează Bruxellesul pentru rezultatele referendumului din Marea Britanie și cheamă pentru abandonarea planurilor federaliste și pentru un transfer important de putere înapoi în capitalele țărilor membre. În viziunea Beatei Szydło, primului ministru polonez, nu este deloc suficient să se vorbească despre aranjamentele ieșirii Marii Britanii din UE, ci s-ar cuveni să fie rectificate acele lucruri care i-au condus pe britanici la această decizie: A doua temă s-a referit la reformele UE, pentru că într-adevăr ieşirea Marii Britanii este o temă, dar importantă este munca pentru reforma UE, consecință a Brexit-ului, şi trebuie să ne punem întrebarea de ce cetățenii britanici au luat această decizie. Trebuie să facem totul ca în alte ţări ale UE să nu aibă loc astfel de fenomene-declara după reuniune primul ministru polonez. La rândul său premierul ungar, Viktor Orban a propus o forţă militară la nivelul UE pentru securizarea graniţelor blocului: Trebuie să acordăm prioritate securităţii; aşadar, haideţi să începem înfiinţarea unei armate europene comune. Propunerea sa a fost susţinută de premierul ceh Bohuslav Sobotka, care a declarat că proiectul nu va fi uşor, dar că cei 27 de membri UE ar putea coopera mai bine pentru a apăra şi proteja graniţele. Cu alte cuvinte, Polonia, care a lucrat în strânsă colaborare cu Ungaria, Cehia și Slovacia, se pronunță pentru modificarea Tratatului European și limitarea rolului pe care îl joacă Comisia Europeană. În viziunea acestor țări Comisia, ca organism suprastatal, a contribuit mult la erodarea încrederii națiunilor europene în UE, stimulând mișcările centrifuge care au culminat cu Brexit-ul. Considerăm – a spus premierul Poloniei – că trebuie întărit rolul Parlamentului European şi rolul statelor naționale, trebuie din nou definit rolul instituţiilor europene şi al Comisiei Europene, în special, care conform estimării noastre a devenit prea politică, mai mult politică decât rolul pe care îl are desemnat în tratat. Premierul slovac Robert Fico concluziona: Așteptările la Bratislava sunt mari dar diferențele sunt și mai mari.
Cum arată diviziunile europene astăzi?
Triunghiul de la Weimar, grupul de la Vişegrad, grupul statelor fondatoare şi alte astfel de grupuri cunosc o tot mai mare ascensiune în prim planul politic european, iar poziţiile luate în cadrul acestor foruri sunt tot mai percutante și au repercursiuni în politicile care se elaborează la nivelul continentului.
Cine câștigă din această divizare? Moscova.
Europa trebuie să rămână unită pentru a supraviețui ca o forță economică. Cât timp va fi posibil, acum când Rusia se amestecă în politicile Occidetului, rămâne de văzut. Ofensiva serviciilor de informații rusești și a media aservită Kremlinului (nu numai cea de la Moscova) este în creștere, fapt sesizat și în Raportul Serviciului de Informații din Cehia (BIS) pe anul 2015. De regulă, agenți de informații, acționează sub acoperire diplomatică, iar aceasta este una din soluțiile folosite de Rusia nu numai în Cehia dar și în celelate state europene precum România. Personalul diplomatic rusesc de la Praga are 140 de diplomați acreditați față de cei 70 ai SUA și 30 ai R.P. China. Câți sunt în România?
Declaraţia memorabilă a lui Donald Rumsfeld în care făcea referire la două Europe revine în forță. În 2003, Rumsfeld declara: „Germania şi Franţa nu sunt Europa. Mai degrabă ele sunt vechea Europă. Dacă priviţi către NATO astăzi veţi putea observa că centrul de greutate se mută spre est”. Secretarul Apărării al Statelor Unite de atunci considera că statele din estul Europei sunt cele care ştiu gustul autoritarismului, statele care ştiu că lupta pentru libertate este esenţială, neluând-o ca un dat. Aici este și România!
Summitul de la Bratislava din septembrie 2016
Summitul de la Bratislava din 16 septembrie 2016 va avea ca obiectiv viitorul blocului continental în urma ieșirii Marii Britanii din Uniune. Cancelarul Germaniei dorește ca summitul să fie o demonstrație de unitate europeană drept care adună opiniile statelor membre și încearcă o armonizarea a acestora. Din păcate fiecare regiune are propria sa agendă. Merkel s-a focalizat pe două propuneri: (1) îmbunătățirea securități statelor Uniunii și (2) revigorarea economică. De exemplu cu ocazia întâlnirii cu Mateo Renzi și Francois Hollande au căzut de acord asupra creșterii schimbului de informații și al apărări la granița Uniunii. Pentru Franța care a suferit o serie de atacuri teroriste, în ultimii doi ani, securitatea și schimbul de informații sunt priorități pe agenda guvernului. Primul ministru italian Mateo Renzi vrea politici care să permită o mai mare creștere economică incluzănd reguli bugetare flexibile și dorește mai multă solidaritate în criza refugiaților. Planul de relocare a refugiaților, dorit de Germania, Franța și Italia, este unul care găsește sprijin redus în estul și centrul continentului (Germania vrea relocarea a sute de refugiați din Italia începând cu luna septembrie). Vizita în Cehia și Estonia a fost una cu declarații mult mai prudente și a dus la concluzia Cancelarului Angela Merkel, că Uniunea nu va face pași înainte decât cu acordul tuturor statelor membre. De asemenea a precizat că summitul de la Bratislava va acorda mai mult timp țărilor membre pentru a agrea agenda ce se va pune în discuție cu această ocazie.
Grupul de la Vișegrad[1]
Discuția Cancelarului Merkel cu V4 nu a mers așa cum și-ar fi dorit. Țările V4 susțin o cooperare interguvernamentală în cadrul UE și resping o federalizare a Europei. De asemenea liderii V4 doresc ca interesle UE să fie protejate în cadrul negocierilor pentru Brexit și resping categoric cotele de migranți. Chiar și în aceste condiții V4 este de acord cu întărirea cooperări la granițele europene și lupta împotriva terorismului. Poziția Poloniei exprimată de primul ministru Beata Szydlo este extrem de clară și dură: „Franța și Germania spun: Să aprofundăm integrarea UE. Iar noi spunem: Nu, nu putem continua pe această cale. Acea UE nu mai există. Britanicii au respins această viziune privind UE la referendum”. Reluând ideea unui nou tratat lansată de Jaroslaw Kaczinski, liderul partidului Dreptate și Justiție, aflat la putere în Polonia, primul ministru polonez a mai declarat: Da, Uniunea Europeană trebuie să se schimbe, ea are nevoie de un nou tratat, așa că vom propune schimbări (…) Este nevoie de noi fețe, de o nouă viziune, de o nouă concepție. Ne aflăm într-o situație în care trebuie să reconstruim UE și să dăm forță Europei. Dacă statele membre lasă UE să se destrame, de acest lucru se va bucura doar Vladimir Putin.
Printre propunerile radicale pe care Polonia ar urma să le prezinte la summitul european este și cea conform căreia rolul principal în UE ar trebui să revină Consiliului European. La Varșovia unde s-au reunit miniștri de externe și adjuncți ai acestora din Austria, Bulgaria, Grecia, Polonia, Slovacia, Slovenia, Spania , România și Ungaria, a fost prezent și ministrul de stat britanic pentru Europa. Surse diplomatice au indicat că acțiunea Poloniei și a celorlalte state vizează hegemonia Germaniei, dar că România a avut o poziție duplicitară, fiind mai curând de partea Germaniei, refuzând o angajare fermă în acest sens.
Grupul de la Weimar
Triunghiul de la Weimar include trei state: Franţa, Germania şi Polonia. Miniştrii de Externe ai celor trei state s-au întâlnit duminică, 28 august 2016, la Weimar pentru a-şi expune viziunile asupra Uniunii post-Brexit şi pentru a încerca alinierea unor poziţii. De asemenea, Frank-Walter Steinmeier, Jean-Marc Ayrault şi Witold Waszczykowski au sărbătorit 25 de la înfiinţarea acestui grup. Cea mai importantă propunere lansată în cadrul acestei întâlniri a fost formarea unui aşa-numit Consiliu de Securitate European. Un astfel de organism ar urma să gestioneze chestiunile strategice de securitate atât la nivelul intern al Uniunii, dar şi la nivel extern.
Una dintre realizările relevante ale acestui grup, de la înființarea lui în 1991, este constituirea unui grup de luptă în 2011. Centrul de comandă al grupului de luptă care are în compunere 1700 de militari este localizat în suburbiile Parisului, la Mont Valerien.
În momentul de faţă, Triunghiul de la Weimar parcurge o perioadă dificilă datorită diferențelor de opinie referitoare la crizele europene în derulare. Polonia se opune cu dârzenie politicii adoptate de Cancelarul german Angela Merkel în faţa crizei refugiaţilor. Odată cu venirea la putere a partidului Lege şi Justiţie în Polonia, relaţiile dintre Varşovia şi Berlin s-au răcit și datorită reformelor privind mass-media poloneză, făcute de Varșovia, plecând de la motivaţia unei intruziuni mult prea mari a intereselor germane în acest sector. Cu toate acestea între cele trei există și un punct comun: poziția față de situația din Ucraina.
Miniștrii de externe participanți la ultima întâlnire a Grupului de la Weimar s-au referit la un nou concept denumit Europă flexibilă, concept care priveşte procesul de integrare al statelor membre în structurile acestei Uniuni. Problema, relevantă și pentru România, este ce fel de flexibilitate dorim: o flexibilitate care să determine o distanţare tot mai mare între Est şi Vest sau o flexibilitate menită să acomodeze interesele fiecărui stat în parte, fără invocarea unor coordonate geografice est-vest sau nord-sud?
Coeziunea Triunghiului de la Weimar este precară la ora actuală deși, în aparență, Germania şi Franţa prezintă o relaţie solidă, însă și în această relație diferendele asupra unor situaţii punctuale sunt tot mai evidente. Un punct important este viziunea asupra căi de creștere economică aleasă de fiecare. Franţa încurajează o perspectivă bazată pe creşterea investiţiilor şi o situație fiscală relaxată iar Germania încurajează disciplina fiscală strictă. În criza refugiaţilor, Franţa se apropie mai mult de abordarea Polonie, Germania rămânând izolată. Deci și aici avem o situație controversată soluțiile fiind relativ greu de acomodat.
Uniunea Mării Nordului
Succesul referedumului pentru ieșirea Marii Britanii din UE (Brexit) a scos la iveală forțele care amenință destrămarea UE. Deja sunt state care vor o lărgire a cooperării dincolo de cadrul proiectului european. Flamanzii din Belgia vor o Uniune a Mării Nordului în timp ce Finlanda dorește o cooperare cu SUA în domeniul militar iar Polonia un nou tratat european. De fapt pentru țările din nordul continentului Brexitul le aduce destabilizarea economică. O Uniune a Mării Nordului (Belgia, Marea Britanie, Franța, Germania Danemarca și Olanda) similară cu Uniunea Mediteraneană oferă o soluție logică pentru un mic grup de state unite de interese comune dar și o măsură de protecție în cazul altor ieșiri din Uniune. Polonia și-a asumat un rol important în centru și estul Europei în ultimii ani. Datorită provocărilor de securitate în special de la est Varșovia și-a asumat diferite inițitive de securitate și în principal cooperarea militară nu numai cu statele din regiune (Polonia-România-Turcia) dar în special cu SUA. În nord Suedia și Finlanda au pe agenda de priorități noi politici de securitate inclusiv o politică de apropiere de structurile NATO. Stockholm a încheiat un acord de cooperare cu SUA iar acum Helsinki urmează aceiași cale. Cele două au fost state neutre în timpul Razboiului Rece iar acum cele două state nordice tind către o politică comună diferită de cea a Uniunii. Niciuna din cele două nu s-a integrat în UE înainte de 90 iar acum pericolul unei Rusii resurgente le-a determinat să-și creeze o desurajare militară coerentă și puternică. În UE relațiile devin pragmatice și ele vor defini viitorul Europei. Deși natura lor este de colaborare ele în fapt conduc la fragmentarea blocului european fiind bazate pe zone geografice și interese specifice.
România în acest context geopolitic frământat
România și-a exprimat opțiunile prin președinte și prin ministrul de externe.
Klaus Iohannis a discutat telefonic cu președintele Consiliului European, polonezul Donald Tusk, despre pregatirea reuniunii informale a Consiliului European de la Bratislava, din 16 septembrie și și-a expus punctul de vedere: cele 27 de state membre ale Uniunii trebuie sa rămână unite și angajate să recastige încrederea cetățenilor europeni în proiectul european, iar pentru Romania, consolidarea pe mai departe a UE ramane un obiectiv strategic.
A doua declarație a fost făcută de ministrul de Externe la Varșovia cu prilejul întâlnirii organizate de Grupul de la Vișegrad cu participarea altor cinci state nemembre. Acolo Lazăr Comănescu a încercat însă să stăvilească cererile de reformă ale grupului țărilor de la Vișegrad invocând menținerea unității și solidarității de acțiune a celor 27. A apreciat, totodată, că este necesar un proces de reflecție, în comun, la nivel UE, care să vizeze redarea încrederii cetățenilor europeni în proiectul european, se arată într-un comunicat al MAE.
România s-a așezat de partea Germaniei și îşi doreşte o Europă unită în care să-şi consolideze şi să-şi promoveze un profil cât mai favorabil. Aderarea la zona Schengen şi zona euro rămână în continuare obiective de politică externă centrale. Întrebarea este dacă ne-am situat bine? Sigur, MAE și Președinția știu răspunsul care nu cred că este la fel cu cel pe care eu îl consider a fi o soluție. Așezarea noastră în concertul statelor Grupului de la Vișegrad înseamnă o așezare normală în perimetru geografic adiacent. Ideea a fost sugerată și de occidentali și chiar de americani. În condițiile actuale Parteneriatul Strategic cu SUA rămâne singurul pilon de stabilitate și sprijin real pentru România. Celelate sunt povești cu sprijin în construcția de fabrici și uzine și bla, bla, bla…
Într-un continent bântuit de crize regionale de tot felul România va trebui să nu scape din vedere tendinţele centrifuge din interiorul Uniunii Europene. Rolul jucat la nivelul NATO poate servi drept un bun exemplu pentru direcţiile adoptate la nivelul Uniunii. Și totuși în condițiile în care Grupul de la Vișegrad ne este vecin și ne leagă de ei tradiții istorice poziția tranșantă față de solicitările acestora, inclusiv de aderare, ne vor scoate în afara jocului geostrategic european. Pe lângă riscul amplificării clivajelor la nivel european, se poate sesiza riscul apariției abundente de noi propuneri iar contextul în care se derulează întreg spectacolul este unul dezorganizat și lipsit de coerență. Propunerile făcut de state nu fac altceva decât să accentueze clivajele. Nu identificarea punctelor comune reprezintă prioritatea maximă a Bruxellesului, ci crearea unor aranjamente care să acomodeze diferenţe.
În cazul în care liderii europeni vor dori cu adevărat să revigoreze UE ar putea folosi a 60-a aniversare a Tratatului de la Roma, de anul viitor, pentru a întoarce pagina istoriei continentului european. La acea reuniune oficiali UE ar trebui să declare că Uniunea și-a îndeplinit misiunea de a asigura pacea și prosperitatea continetului și va trebui lansat un nou concept de Uniune a Cetățenilor Europeni în conformitate cu principiile flexibilității și ale inovării introducând continentul într-un nou proiect european adaptat secolului XXI.
[1] Grupul de la Visegrád, sau V4, este o organizație de cooperare formată din patru state central-europene: Cehia, Polonia.Ungaria și , asociere similară uniunii economice vest-europene Benelux. La 15 februarie 1991, în cetatea medievală Visegrad din Ungaria, Václav Havel – președintele Cehoslovaciei, Lech Wałęsa – presedintele Poloniei și József Antall – primul ministru al Ungariei au semnat o declarație comună prin care își asigurau sprijin reciproc în vederea integrării politice și economice în Uniunea Europeană. De asemenea, prin același document au fost puse bazele unei strânse cooperări regionale între statele semnatare. România a ratat aderarea la acest grup, din cauza evenimentelor din 1990 (mineriadele și conflictul interetnic de la Târgu Mureș), refuzul fiind comunicat direct lui Ion Iliescu.
Discuția Cancelarului Merkel cu V4 nu a mers așa cum și-ar fi dorit. Țările V4 susțin o cooperare interguvernamentală în cadrul UE și resping o federalizare a Europei. De asemenea liderii V4 doresc ca interesle UE să fie protejate în cadrul negocierilor pentru Brexit și resping categoric cotele de migranți. Chiar și în aceste condiții V4 este de acord cu întărirea cooperări la granițele europene și lupta împotriva terorismului. Poziția Poloniei exprimată de primul ministru Beata Szydlo este extrem de clară și dură: „Franța și Germania spun: Să aprofundăm integrarea UE. Iar noi spunem: Nu, nu putem continua pe această cale. Acea UE nu mai există. Britanicii au respins această viziune privind UE la referendum”. Reluând ideea unui nou tratat lansată de Jaroslaw Kaczinski, liderul partidului Dreptate și Justiție, aflat la putere în Polonia, primul ministru polonez a mai declarat: Da, Uniunea Europeană trebuie să se schimbe, ea are nevoie de un nou tratat, așa că vom propune schimbări (…) Este nevoie de noi fețe, de o nouă viziune, de o nouă concepție. Ne aflăm într-o situație în care trebuie să reconstruim UE și să dăm forță Europei. Dacă statele membre lasă UE să se destrame, de acest lucru se va bucura doar Vladimir Putin.
Printre propunerile radicale pe care Polonia ar urma să le prezinte la summitul european este și cea conform căreia rolul principal în UE ar trebui să revină Consiliului European. La Varșovia unde s-au reunit miniștri de externe și adjuncți ai acestora din Austria, Bulgaria, Grecia, Polonia, Slovacia, Slovenia, Spania , România și Ungaria, a fost prezent și ministrul de stat britanic pentru Europa. Surse diplomatice au indicat că acțiunea Poloniei și a celorlalte state vizează hegemonia Germaniei, dar că România a avut o poziție duplicitară, fiind mai curând de partea Germaniei, refuzând o angajare fermă în acest sens.
Grupul de la Weimar
Triunghiul de la Weimar include trei state: Franţa, Germania şi Polonia. Miniştrii de Externe ai celor trei state s-au întâlnit duminică, 28 august 2016, la Weimar pentru a-şi expune viziunile asupra Uniunii post-Brexit şi pentru a încerca alinierea unor poziţii. De asemenea, Frank-Walter Steinmeier, Jean-Marc Ayrault şi Witold Waszczykowski au sărbătorit 25 de la înfiinţarea acestui grup. Cea mai importantă propunere lansată în cadrul acestei întâlniri a fost formarea unui aşa-numit Consiliu de Securitate European. Un astfel de organism ar urma să gestioneze chestiunile strategice de securitate atât la nivelul intern al Uniunii, dar şi la nivel extern.
Una dintre realizările relevante ale acestui grup, de la înființarea lui în 1991, este constituirea unui grup de luptă în 2011. Centrul de comandă al grupului de luptă care are în compunere 1700 de militari este localizat în suburbiile Parisului, la Mont Valerien.
În momentul de faţă, Triunghiul de la Weimar parcurge o perioadă dificilă datorită diferențelor de opinie referitoare la crizele europene în derulare. Polonia se opune cu dârzenie politicii adoptate de Cancelarul german Angela Merkel în faţa crizei refugiaţilor. Odată cu venirea la putere a partidului Lege şi Justiţie în Polonia, relaţiile dintre Varşovia şi Berlin s-au răcit și datorită reformelor privind mass-media poloneză, făcute de Varșovia, plecând de la motivaţia unei intruziuni mult prea mari a intereselor germane în acest sector. Cu toate acestea între cele trei există și un punct comun: poziția față de situația din Ucraina.
Miniștrii de externe participanți la ultima întâlnire a Grupului de la Weimar s-au referit la un nou concept denumit Europă flexibilă, concept care priveşte procesul de integrare al statelor membre în structurile acestei Uniuni. Problema, relevantă și pentru România, este ce fel de flexibilitate dorim: o flexibilitate care să determine o distanţare tot mai mare între Est şi Vest sau o flexibilitate menită să acomodeze interesele fiecărui stat în parte, fără invocarea unor coordonate geografice est-vest sau nord-sud?
Coeziunea Triunghiului de la Weimar este precară la ora actuală deși, în aparență, Germania şi Franţa prezintă o relaţie solidă, însă și în această relație diferendele asupra unor situaţii punctuale sunt tot mai evidente. Un punct important este viziunea asupra căi de creștere economică aleasă de fiecare. Franţa încurajează o perspectivă bazată pe creşterea investiţiilor şi o situație fiscală relaxată iar Germania încurajează disciplina fiscală strictă. În criza refugiaţilor, Franţa se apropie mai mult de abordarea Polonie, Germania rămânând izolată. Deci și aici avem o situație controversată soluțiile fiind relativ greu de acomodat.
Uniunea Mării Nordului
Succesul referedumului pentru ieșirea Marii Britanii din UE (Brexit) a scos la iveală forțele care amenință destrămarea UE. Deja sunt state care vor o lărgire a cooperării dincolo de cadrul proiectului european. Flamanzii din Belgia vor o Uniune a Mării Nordului în timp ce Finlanda dorește o cooperare cu SUA în domeniul militar iar Polonia un nou tratat european. De fapt pentru țările din nordul continentului Brexitul le aduce destabilizarea economică. O Uniune a Mării Nordului (Belgia, Marea Britanie, Franța, Germania Danemarca și Olanda) similară cu Uniunea Mediteraneană oferă o soluție logică pentru un mic grup de state unite de interese comune dar și o măsură de protecție în cazul altor ieșiri din Uniune. Polonia și-a asumat un rol important în centru și estul Europei în ultimii ani. Datorită provocărilor de securitate în special de la est Varșovia și-a asumat diferite inițitive de securitate și în principal cooperarea militară nu numai cu statele din regiune (Polonia-România-Turcia) dar în special cu SUA. În nord Suedia și Finlanda au pe agenda de priorități noi politici de securitate inclusiv o politică de apropiere de structurile NATO. Stockholm a încheiat un acord de cooperare cu SUA iar acum Helsinki urmează aceiași cale. Cele două au fost state neutre în timpul Razboiului Rece iar acum cele două state nordice tind către o politică comună diferită de cea a Uniunii. Niciuna din cele două nu s-a integrat în UE înainte de 90 iar acum pericolul unei Rusii resurgente le-a determinat să-și creeze o desurajare militară coerentă și puternică. În UE relațiile devin pragmatice și ele vor defini viitorul Europei. Deși natura lor este de colaborare ele în fapt conduc la fragmentarea blocului european fiind bazate pe zone geografice și interese specifice.
România în acest context geopolitic frământat
România și-a exprimat opțiunile prin președinte și prin ministrul de externe.
Klaus Iohannis a discutat telefonic cu președintele Consiliului European, polonezul Donald Tusk, despre pregatirea reuniunii informale a Consiliului European de la Bratislava, din 16 septembrie și și-a expus punctul de vedere: cele 27 de state membre ale Uniunii trebuie sa rămână unite și angajate să recastige încrederea cetățenilor europeni în proiectul european, iar pentru Romania, consolidarea pe mai departe a UE ramane un obiectiv strategic.
A doua declarație a fost făcută de ministrul de Externe la Varșovia cu prilejul întâlnirii organizate de Grupul de la Vișegrad cu participarea altor cinci state nemembre. Acolo Lazăr Comănescu a încercat însă să stăvilească cererile de reformă ale grupului țărilor de la Vișegrad invocând menținerea unității și solidarității de acțiune a celor 27. A apreciat, totodată, că este necesar un proces de reflecție, în comun, la nivel UE, care să vizeze redarea încrederii cetățenilor europeni în proiectul european, se arată într-un comunicat al MAE.
România s-a așezat de partea Germaniei și îşi doreşte o Europă unită în care să-şi consolideze şi să-şi promoveze un profil cât mai favorabil. Aderarea la zona Schengen şi zona euro rămână în continuare obiective de politică externă centrale. Întrebarea este dacă ne-am situat bine? Sigur, MAE și Președinția știu răspunsul care nu cred că este la fel cu cel pe care eu îl consider a fi o soluție. Așezarea noastră în concertul statelor Grupului de la Vișegrad înseamnă o așezare normală în perimetru geografic adiacent. Ideea a fost sugerată și de occidentali și chiar de americani. În condițiile actuale Parteneriatul Strategic cu SUA rămâne singurul pilon de stabilitate și sprijin real pentru România. Celelate sunt povești cu sprijin în construcția de fabrici și uzine și bla, bla, bla…
Într-un continent bântuit de crize regionale de tot felul România va trebui să nu scape din vedere tendinţele centrifuge din interiorul Uniunii Europene. Rolul jucat la nivelul NATO poate servi drept un bun exemplu pentru direcţiile adoptate la nivelul Uniunii. Și totuși în condițiile în care Grupul de la Vișegrad ne este vecin și ne leagă de ei tradiții istorice poziția tranșantă față de solicitările acestora, inclusiv de aderare, ne vor scoate în afara jocului geostrategic european. Pe lângă riscul amplificării clivajelor la nivel european, se poate sesiza riscul apariției abundente de noi propuneri iar contextul în care se derulează întreg spectacolul este unul dezorganizat și lipsit de coerență. Propunerile făcut de state nu fac altceva decât să accentueze clivajele. Nu identificarea punctelor comune reprezintă prioritatea maximă a Bruxellesului, ci crearea unor aranjamente care să acomodeze diferenţe.
În cazul în care liderii europeni vor dori cu adevărat să revigoreze UE ar putea folosi a 60-a aniversare a Tratatului de la Roma, de anul viitor, pentru a întoarce pagina istoriei continentului european. La acea reuniune oficiali UE ar trebui să declare că Uniunea și-a îndeplinit misiunea de a asigura pacea și prosperitatea continetului și va trebui lansat un nou concept de Uniune a Cetățenilor Europeni în conformitate cu principiile flexibilității și ale inovării introducând continentul într-un nou proiect european adaptat secolului XXI.
[1] Grupul de la Visegrád, sau V4, este o organizație de cooperare formată din patru state central-europene: Cehia, Polonia.Ungaria și , asociere similară uniunii economice vest-europene Benelux. La 15 februarie 1991, în cetatea medievală Visegrad din Ungaria, Václav Havel – președintele Cehoslovaciei, Lech Wałęsa – presedintele Poloniei și József Antall – primul ministru al Ungariei au semnat o declarație comună prin care își asigurau sprijin reciproc în vederea integrării politice și economice în Uniunea Europeană. De asemenea, prin același document au fost puse bazele unei strânse cooperări regionale între statele semnatare. România a ratat aderarea la acest grup, din cauza evenimentelor din 1990 (mineriadele și conflictul interetnic de la Târgu Mureș), refuzul fiind comunicat direct lui Ion Iliescu.
Leave A Comment