La Kiev se decide viitorul. Un triumf al protestatarilor ar marca sfârșitul visului lui Putin de restaurare a Imperiului Rus. Înfrângerea lor ar marca o mare pierdere în restaurarea valorilor democratice și a influenței Europene în zonă- declara fostul președinte georgian Mihail Saakashvili pentru Wall Street Journal

În tot acest început tulbure de an, cu un Orient Mijlociu în flăcări, un loc din Europa capătă atenția întregii lumi: Kievul. Acolo se joacă acum interesul geostrategic al UE. Conflictul ucrainean lovește în măduva Europei. Ce face Europa? Uniunea nu are voie să lase Ucraina nici de una singură, nici pe mâna Rusiei. O confruntarea de la bloc-la-bloc nu este o soluție. Diplomația este însă un scenariu posibil. Pentru Uniunea Europeanǎ prima urgenţǎ este menţinerea dialogului în Ucraina. Catherine Asthon, responsabila cu diplomaţia a Uniunii Europene este Kiev pentru negocieri. De la Berlin se anunţǎ cǎ doamna Angela Merkel, cancelarul Germaniei, i-a telefonat preşedintelui rus pentru a-i cere sǎ contribuie şi el la stimularea dialogului în Ucraina. Ucraina este în fierbere iar din analizele actuale ucrainieni vor creearea unui stat de drept după modelul europen. În aceste condiții Euromaidanul s-a extins în țară. O primă reacție: premierul ucrainean, Mikola Azarov, a demisionat împreună cu tot guvernul de la Kiev. Demisia este  rezultatul protestelor din Piața Independenței dar și al negocierilor purtate la  palatul prezidențial între Victor Ianukovici împreună cu grupul său de lucru pentru rezolvarea crizelor politice și opoziția reprezentată de Arseni Iateniuk, din partea partidului Batkivscina, Vitali Klitschko, din partea partidului de opozitie UDAR, și liderul facțiunii Svoboda, Oleg Tianibok. Pe agendă: demisia guvernului și renunțarea la legile anti-protest ce au provocat recenta escaladare a situației. Demisia guvernului Azarov a determinat o schimbare diplomatică de poziție a președintelui Vladimir Putin. Putin, aflat la Bruxelles, la summitul bilateral Rusia-UE a surprins prin afirmația că Moscova va avea relații cordiale cu orice guvern de la Kiev și că creditul acordat Ucrainei va curge în continuare cu condiția ca Rusia să-și recupereze împrumutul. Este o bătălie geostrategică între Kremlin și Bruxelles unde acum balanța înclină spre Europa. Președintele Consiliului European, Herman van Rompuy, este gata să scoată din sertar din nou Acordul de Asociere cu Kievul. La summitul Rusia-UE s-a decis ca în viitor Parteneriatului Estic să introducă Federația Rusa ca partener de discuție în ecuaţia gândirii strategice europene asupra procesului de extindere. Oricum pentru Moscova va urma o pauză datorată pregătirilor olimpiadei de iarnă de la Soci. La Kiev europenii joacă viitorul acestei zone iar rușii securitatea lor. Dezamăgirea manifestanților ucraineni este dată de lipsa perspectivei unui viitor european.  Negociatorii comunitari au partea lor de vină dată în primul rând de insistența cu care au cerut eliberarea Iuliei Timoșenko și în al doilea rând pentru faptul că nu au înțeles teatrul jucat de președintele Ianukovici dar și pentru faptul că au subestimat determinarea lui Vladimir Putin. Astea sunt faptele trecutului recent de la Vilnius.  Acum refuzul Berlinului de a impune sancțiuni regimului ucrainean (sancțiuni au fost impuse Belarusului), readuce în lumina reflectoarelor opoziția ucrainiană fragmentată, măcinată de elemente violente și care nu controlează decât cu greu masele de oameni din Piața Independenței. Într-o săptămână proiectul privind sancțiunile împotriva regimului Ianukovici, lansat de ministrul suedez de externe Carl Bildt la Bruxelles, preluat de președintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso a fost omorât în fașă de cancelarul german Angela Merkel. Atunci Bruxellesul l-a trimis pe Comisarul european pentru Extindere şi Politică, Stefan Fuele, cel căruia Kievul i-a închis ușa în nas deunăzi, să reia discuțiile privitoare la Acordul de Asociere cu președintele Ianukovici. Există, cum am mai spus, o lipsă de profesionalism a oficialilor UE, unde improvizația în a dezvolta o politică coeerentă referitoare la Ucraina se face simțită, iar țara alunecă înspre război civil și secesiune. Să nu uităm geografia: Ucraina este granița NATO la Est fiind un motiv de îngrijorare pentru Alianță. Și peste toate aceste o declarație surprinzătoare, a fostului președinte rus Mihail Gorbaciov, pentru care se pare că UE nu există, își face loc în ecuația ucrainiană. El a cerut ca președinții american și rus să rezolve situația. Euromaidanul schimbă politicile Est europene la Bruxelles. Sutele de mii de oameni din Piața Independenței din Kiev sunt considerați de europeni niște eroi. Îndură gerul iernii pentru că vor o schimbare în țara lor. În Piața Independenței însă, nu toată lumea cere semnarea acordului cu UE. Unii vor condiții mai bune de trai. Lista revendicărilor crește continuu cu toate acele motive de nemulțumire care fuseseră anulate temporar de perspectiva asocierii la UE. Acum pe agendă este demisia președintelui. Ca să ne lămurim în privința Acordului de Asociere el are două componente: una politică, ce presupune alinierea la standardele democratice și ale statului de drept din Europa, și una economică, ce oferă asistență de dezvoltare condiționată de proiecte concrete înaintate de Ucraina. Ianukovici a fost convis că va minimaliza obligațiile politice despărțindu-le de beneficiile economice, dar a eșuat. De ce a eșuat Ianukovici? Din cauza reformei sistemului juridic ucrainian. Putin a folosit un moment unic: dependența de finanțarea externă a lui  Ianukovici. În 2015 au loc alegeri(!?) iar actualul președinte are nevoie de bani pentru a le câștiga, iar banii vin de la oligarhii ucrainieni care s-au îmbogățit din criza actuală. Banii UE sunt guvernați de reguli, nu foarte mulți, iar oferta este încorsetată de condiții. De la Moscova, oferta este mult mai consistentă:15 miliarde dolari și o reducere de o treime la prețul gazelor livrate de Gazprom. Spre deosebire de UE, Vladimir Putin își poate schimba opțiunile de politică externă peste noapte. Kremlinul își protejază astfel și investițiile rusești din Ucraina și securitatea nțională. Recent într-un editorial din Washington Post, In Ukraine, rule of law is the loser (În Ucraina respectarea statului de drept este o chestiune pierzătoare), ziarista  Anne Applebaum scria: Ucrainieni au învățat că țara lor trăiește pe o falie dintre două civilizații. Asta nu înseamnă că ei îndură o luptă între civilizații sau un conflict religios așa cun a fost prezis de  Samuel Huntington. Ucraina este o țară în război între civilizația instituțiilor și a statul de drept, întruchipată de UE și o civilizație a regulilor arbitrare, întruchipată de Rusia președintelui Putin. Ucraina este într-un moment revoluționar în care acum moderații au ieșit din scenă. Opoziția dorește răspândirea manifestațiilor în toată țara. În vest deja protestatarii au preluat o serie de primării. Ce știm despre revoluționari? Cartierul simbolic al Revoluției este Primăria din Kiev. Conform legii ucrainene, 1000 de cetățeni au dreptul să formeze un consiliu local și să schimbe destinația unei clădiri aflate în patrimoniul public. Așa s-a întâmplat și cu primăria cetățenii și-au exercitat un drept legal. Clădirea este administrată de membri ai partidului naționalist Svoboda și de cei ai formațiunii UDAR, condusă de campionul mondial la box Vladimir Klitchko. Dar ocuparea primăriei este mai mult simbolică, Cartierul General al Rezistenței fiind Casa Sindicatelor. Forțele politice care se opun președintelui Ianukovici sunt unite de nevoie și nu formează o construcție omogenă. În cazul în care șeful statului ar decreta alegeri anticipate în mod sigur cele trei partide nu vor fi împreună. Vitali Klitciko a fost propulsat  la alegerile parlamentare din 2012 de partidul UDAR. Europa vorbește despre Vitali Klitchko, liderul opoziției ucrainene. Numai că opoziția ucraineană e mai mult decât un singur om. Iatseniuk e unul din cei mai puternici politicieni din Ucraina și liderul partidului pe care îl conducea Yulia Timoșenko înainte de încarcerare. Are 39 de ani și o experiență vastă fiind un fost ministru al economiei, șef al diplomației ucrainiene și președinte al Parlamentului. Oleh Tiahnibok a încercat fără succes să fie primar la Kiev și președinte al Ucrainei. În 1998 era ales însă deputat în partidul fostului președinte Viktor Iușcenko. A fost exclus pentru viziunile sale naționaliste. În 2012, Tiahnibok a fost reales, de data aceasta în fruntea propriului său partid naționalist Svoboda. În Euromaidan partidul Svoboda este implicat în organizarea operațiunilor, a securității și în administrarea clădirilor. În Casa Artelor, ridicată în memoria Revoluției Bolșevice se află sediul gărzilor revoluționare. Sunt în jur de 2000 de persoane organizate militar (grupe de 10 oameni denumite desiatin și batalioane de 100 de oameni) gata de luptă cu forțele Berkut. Ce rol au oligarhii ucrainieni? Oligarhii ucrainieni controlează finațele statului dar și media. Și aici sunt două tabere una condusă de fiului cel mare al președintelui, Oleksandr și cealată de regele ciocolatei, Petro Poroșenko, proprietarul renumitei fabrici Roshen singurul oligarh ucrainean care s-a afișat pe scena din Maidan și a cărui post TV „Canal 5 TV” a relatat în extenso despre protestele din piață. Primul clan este din Donețk, regiunea natală a președintelui și controlează toate posturile-cheie din Guvern, inclusiv ministerul de interne. Afacerile lor sunt în industria grea, media și sectorul bancar. Al doilea clan pentru că activează, în principal, în sectorul agricol și cel al producției de zahăr și dulciuri nu este atât de dependent de președinte precum sunt cei care au afaceri în industria grea. Al treilea om cu greutate este Rinat Ahmetov cel mai bogat om al Ucrainei. El controlează șase miniștri în Guvern și zeci de deputați din Rada. Holdingul controlat de Ahmetov, System Capital Management (SCM), are în posesie mai multe oțelării în Italia, Bulgaria și Marea Britanie și exportă electricitate în Polonia, Ungaria, Slovacia și România. UE favorizează exporturile de oțel, principala activitate a SCM. În noile condiții perspectiva unui conflict cu oligarhii ruși în cazul unei aderări la uniunea vamală a Moscovei nu îi încântă pe afaceriștii ucraineni. Ei văd ce se întâmplă în Belarus și Kazahstan, unde legăturile preferențiale ale oligarhilor ruși cu Kremlinul face viața imposibilă afaceriștilor locali. În plus, magnații Ucrainei nu sunt deloc fericiți de perspectiva impunerii unor sancțiuni de către Occident. În 2004, Maidanul avea o figură emblematică de sprijinit: Viktor Iușcenko. Astăzi, mișcarea din stradă nu are lider politic. Vitali Klitchko e faimos și atât. Plecarea lui Ianukovici este o cerere nerealistă. Pentru Ianukovici, ideal ar fi un guvern de uniune națională, dar acesta ar însemna sinucidere curată pentru opoziție, care și-ar asuma, practic, colapsul economic al țării și ar deveni de nevotat în 2015. Singura șansă de compromis ar fi un guvern interimar, alegeri anticipate în termen de șase luni și modificarea Constituției în sensul reducerii atribuțiilor președintelui. Dacă Ianukovici pierde, atunci pleacă de la putere. Dacă rămâne în funcție dată fiind scindarea societății ucrainene, atunci rămâne, dar cu alte prerogative. De fapt, Bruxellesul trebuie să-l convingă pe Putin cǎ Uniunea Europeanǎ nu este adversarul Rusiei şi cǎ Alianţa Atlanticǎ nu are ca scop slǎbirea Rusiei. Putin este obsedat de o posibilă aderare a Kievului la NATO nu la UE. Rusia vrea o confirmate internațională într-un eveniment global care începe pe 7 februarie la Soci, ori dacǎ tensiunile se agraveazǎ în Ucraina, Jocurile Olimpice vor fi total eclipsate de agravarea crizei ucrainiene.