Într-un interviu în exclusivitate pentru RFI diplomatul american John Bolton, un politician neoconservator dur din tabăra republicanilor, ne amintește nouă europenilor câteva lucruri elementare dar dureroase referitoare la securitatea continentului: Asistăm la un moment crucial pentru NATO- spunea ex-diplomatul Bolton. Statele Unite ale Americii nu pot fi mai europene decît europenii. Dacă nu sunt dispuşi (n.a. europenii) să-şi apere propria integritate teritorială, şi cea a vecinilor lor, nu văd ce ar putea face SUA de una singură. E o problemă delicată cea pe care vreau s-o ridic acum, cînd izolaţionismul cîştigă teren în special în Partidul Republican, dar trebuie să le spun prietenilor noştri europeni: fiţi pregătiţi să vă apăraţi singuri. Aţi trăit mult şi confortabil sub protecţia militară americană. Aţi redus prea mult cheltuielile militare şi le-aţi mărit pe cele sociale, pentru că America v-a garantat siguranţa. Asta nu mai poate dura.

Vă mai aduceți aminte de campania electorală pe care candidatul republican Mitt Romney a susținut-o împotriva lui Barack Obama în 2012? Atunci Romney a declarat că Rusia, nu Al-Qaeda, este adversarul geostrategic numărul unu al Americii și aproape toată lumea l-a criticat.

Enuțul a devenit un truism între timp!

Care ar fi, în opinia lui John Bolton, soluția actualei crize?

Dacă suntem într-adevăr împotriva modificării cu forţa a frontierelor pe continentul european, atunci sancţiuni punctuale pentru comportamentul Rusiei în Crimeea nu ajung. Trebuie recurs la măsuri punitive substanţiale, cum ar fi scoaterea tuturor instituţiilor ruseşti din ansamblul sistemelor financiare occidentale. Trebuie de asemenea să plasăm resurse militare considerabile în Polonia, ţările baltice, alte membre NATO situate în apropierea graniţelor Rusiei. Trebuie repusă în discuţie includerea Ucrainei şi Georgiei democratice în structura militară nord-atlantică. Văicăreala preşedintelui Obama, a Uniunii Europene, că Rusia încalcă legea internaţională, stîrneşte doar hohote de rîs la Kremlin. Puterea contează în lume, strategia contează. Putin are strategie, are forţă. Occidentul se căinează.

La recenta Conferință a Mișcării Conservatoare Americane (CPAC), mișcare fondată în 1973 și care se constituie într-o tribună politică a conservatorilor dar și un barometru pentru liderii republicani ce-și doresc intrarea în cursa prezidențială, vorbitorii au ridicat problema implicării SUA în politica internațională prin relurea conceptelor fostului președinte Ronald Reagan referitoare la aceasta.

Președintele Ronald Reagan nu și-a ascuns niciodată ostilitatea sa față de Uniunea Sovietică.  În discursurile sale publice, nu a contenit să lovească în sovietici, considerând că o strategie agresivă este mult mai oportună decât una bazată pe reciprocitate. Ronald Reagan a schimbat fundamental maniera americanilor de a negocia cu sovieticii. El a caracterizat confruntarea americano-sovietică cu o lupta a binelui cu răul. Reagan a escaladat fără ezitare Razboiul Rece. A ordonat ca forțele armate ale Americii să se înarmeze rapid. Programe precum cel al avionului B-1 Lancer anulat de administrația Carter și producerea de rachete MX au fost reluate. 
 După ce piloții sovietici au prabușit cursa 007 a Liniilor Aeriene Coreene, Reagan a suspendat toate serviciile aviatice ale rușilor în SUA și a renunțat la o serie de contracte, lovind financiar Uniunea Sovietică.

La ora actuală republicanii cer aceiași determinare.

Cu acest prilej în discursul susținut de ambasadorului Bolton la reuniunea din martie 2014 a CPAC el preciza: Reagan a susținut conceptul de pace prin dezvoltarea unei forțe militare deosebite nu prin multilateralism. Președintele Reagan considera bugetul militar ultima frontieră vitală a securității naționale…Vi-l imaginați pe Reagan negociind cu Putin?

Geografia administrativă a Europei s-a schimbat în 2014 pentru prima dată din 1989. Acestă schimbare a început odată cu summit-ului NATO de la București din 2008. Atunci unele state membre ale Alianței în frunte cu Germania s-au opus aderării Georgiei și Ucrainei la NATO.

Ce a urmat?

Invazia Federației Ruse în Georgia și trasformarea Abhaziei și Osetiei de Sud în două zone de conflict înghețat, recunoscute numai de Moscova. Ulterior, criza finaciaro-economică a dus la fragmentarea Europei și a coeziuni instituțianale a acesteia. Lipsa unor surse stabile de energie a generat noi confruntări în primul rând datorate importurilor de gaze și petrol de la ruși și a luptei pentru noilor trasee energetice, Nabocco, Nord Stream și South Stream, luptă care a opus giganții petrolieri occidentali statelor europene fără resurse energetice și în care, culmea,  mediator a devenit… Gazpromul.

Încet dar sigur evenimentele au alunecat spre ceea ce analiștii denumesc sec Războiul Rece. De la Pacea din Westfalia fiecare mare război din Europa s-a încheiat cu o Conferinţă de pace şi cu un tratat de pace: 1815 (Viena), 1856 (Paris), 1878 (Berlin), 1920 (Versailles) şi 1946 (Paris). Războiul Rece s-a încheiat fără un tratat de pace. Am crezut cu toții că totul este clar şi bine stabilit. Nu a fost aşa.

Ce va urma acum?

Un nou Război Rece! Actul Final de la Helsinki a murit în Crimeea!

Cine sunt protagoniștii noului război?

Obama versus Putin, Moscova versus Bruxelles, decizia autoritară (Kremlin) versus indecizia unională (UE).

Catalizatorul acestui conflict?

Lupta geopolitică dintre Est și Vest pentru controlul militar al spațiul strategic de la granița Europei, suprapusă pe dorința Rusiei de a reface imperiul sovietic.

Care sunt forțele combatante?

Forțele din teren sunt etnicii din compunerea Ucrainei: 77% ucrainienii și 17% rușii.

Soluția acestui conflict?

Una din soluții este în Ucraina și numai reprezentanții acesteia pot aduce liniștea înapoi. Țara nu va putea soluționa secolele de diviziune etnică dar va putea într-un final să creioneze o arhitectură instituțională care să-i cuprindă pe toți în procesul decizional.

Ce ne spune istoria despre Ucraina?

Rusia și Ucraina folosesc istoria și rănile nevindecate ale celui de-al Doilea Război Mondial în justificarea propiilor acțiuni. Fantoma lui Stepan Bandera, luptătorul anti-sovietic din al Doilea Război Mondial asasinat de sovietici în 1959 la Munchen, o figură contestată și respectată, în egală măsură, în Ucraina zilelor noastre, este resusicitată de media de la Moscova pentru a-i împinge pe etnicii ruși împotriva ucrainienilor. Naționaliștii ucranieni nu uită să aducă în prim plan foametea din 1930, din Ucraina, datorată politicilor lui Stalin.

Ucraina divizată între est și vest.

Într-un fel istoria de astăzi  din vestul Ucrainei este scrisă în timpul dominației habsburgice. Înfiricoșată atât de naționalismul polonez cât și de expansionismul rus, administrația de la Viena a dus o campanie naționalistă, cu toate mijloacele la dispoziție dar mai ales în școlile ucrainiene, explicând tinerei generații apartenența la o națiune puternică ce se întinde de la Munții Carpați până pe malurile râului Don, istoric opresată de polonezi și ruși. Cine erau aliații lor în viziunea Vienei? Occidentalii. Când sovieticii au preluat aceste teritorii au găsit multă ostilitate din partea locuitorilor trebuind să lupte până în anii 50 pentru a înăbuși revoltele.

Estul Ucrainei este ceea ce se cunoște sub denumirea de Noua Rusie. Sunt teritorii anexate de Imperiul Țarist de la Hanatul Tătar și de la  Imperiul Otoman la finele secolului al XVIII-lea. Deoarece teritoriile erau sărace în populație ele au fost colonizate masiv cu etnici ruși și imigranți de pretutindeni. Orașul Doneț a fost construit de John Hughes în 1869, un om de afaceri scoțian, ca parte a Companiei Noua Rusie ce se ocupa cu mineritul și producerea de oțel. Orașul a fost populat cu imigranți în majoritate de origine rusă. Cultura, obiceiurile și limba rusă au asimilat  treptat întreaga regiune minieră. Liderii sovietici precum Nikita Sergheevici Hrușciov sau  Leonid Brejnev sunt din zona de est a Ucrainei (primul este din Doneț iar al doilea din Dnipropetrovsk), un rezervor de cadre al partidului comunist cu sediul al Moscova.

Ce poate să facă guvernul de la Kiev?

Alegeri și reforme constituționale. Nu federalizare!

Desigur se vorbeşte tot mai des că succesul campaniei de destabilizare în estul Ucrainei trebuie să se producă cât mai curând, înaintea alegerilor prezidenţiale din 25 mai. Maşina de propagandă a lui Putin se bazează în principal pe argumentul existenței unor lideri fascişti la Kiev care atacă populația rusofonă. Important pentru Kremlin este ca soliditatea acestui argument să dureze cât mai mult.

Deja cel care conduce în clasamentul candidaților la președinția Ucrainei cu peste 24%, Petro Poroşenko, nu este perceput ca un extremist nici măcar de prietenii lui Putin din Occident.

În schimb dacă această mutare (destabilizarea) îi va reuşi lui Putin, Ucraina se va confrunta cu un fapt împlinit, iar guvernului său nu îi va rămâne decât să organizeze alegeri prezidenţiale, însă fără estul ţării. Dacă peninsula Crimeea însemna în primul rând o zonă militară strategică şi apoi una economică, de data aceasta pierderea regiunilor Doneţk şi Harkov ar însemna prăbuşirea şi falimentarea statului ucrainean.

Noile turbulenţe regionale, presărate cu operaţiuni sub acoperire, cu permanenta ameninţare a invaziei şi constrângeri economice pun presiune asupra tuturor ucrainienilor dar și asupra statelor din Estul Europei. În acest contex se poate lua în calcul şi faptul că un posibil joc al Moscovei ar mai fi învolburarea tensiunilor regionale care să ducă la o perturbare şi anulare a alegerilor prezidenţiale, până în momentul când peisajul politic va deveni favorabil Moscovei.

În loc de final.

Există opinii că Rusia şi-ar putea avansa planurile mefistofelice chiar în ziua de 9 mai sau undeva în preajma acesteia. În aceste condiţii, Kievului neajutorat nu îi rămâne momentan decât să încerce să nu răspundă provocărilor lui Putin.

Fără îndoială, Rusia continuă, chiar și dacă numai simbolic, Marele Război Patriotic!