Sun Tzu şi filozofia războinicului înțelept

Războiul este o problemă de o importanţă vitală pentru stat, domeniu al vieţii şi al morţii, calea care duce spre supravieţuire sau spre nimicire. E neapărat necesar să fie studiat temeinic. (Sun Tzu)

Situația de la granița cu România nu este una fericită în condițiile în care trupele rusești stau pregătite pentru invazia Ucrainei iar noi avem o graniță de peste 600 de kilometri cu țara vecină. Colapsul negocierilor privind Acordul de Asociere al Ucrainei cu UE a fost echivalent cu împingerea Ucrainei înapoi în orbita Rusiei. Din 2008, presiunea Moscovei asupra periferiei sale postsovietice a crescut vertiginos. La această schimbare în Europa de Est un răspuns coerent și decis din partea Occidentului ar fi fost necesar. Reducerea bugetelor militare și renaționalizarea perspectivelor regionale au generat consecințe greu de surmontat la ora actuală. Parteneriatul strategic al României și Poloniei cu SUA a devenit singurul pilon de stabilitate regională.

Totul este un poker diplomatic. NATO mută soldați în est și cere Rusiei să și-i retragă pe ai săi de la granița cu Ucraina, Rusia cere guvernului de la Kiev să nu încalce interesele ei în Ucraina. Soluția se va contura abia după ce toate cărțile vor fi fost cunoscute. În acest timp, diplomații se străduiesc să găsească o soluție la conflictul ucrainean în reuniuni internaționale. Noi sancțiuni împotriva Rusiei au devenit deja probabile, nu știm dacă și posibile. Se va lăsa Putin impresionat? Certă este nevoia de renaștere a coeziunii europene și de reevaluare pozitivă a parteneriatului transatlantic. Europenii au nevoie de o structură militară și de o politică externă comună, altfel Putin va reuşi să divizeze Europa.

Odată cu declanșarea operațiilor militare preventive ale Alianței în nordul si estul continentului, Moscova acuză NATO că se pregătește să încalce Acordul NATO – Rusia, din 1997, și Declarația de la Roma, din 2002, prin care Alianța se angaja să nu instaleze baze militare în Europa de Est. Secretarul general al NATO nu neagă însă posibilele schimbări. Suntem pe cale să revizuim întreaga relație cu Rusia, inclusiv acordurile fundamentale – a spus Anders Fogh Rasmussen – o decizie definitivă urmând să fie luată în iunie.

O analiză a unei posibile dislocări de trupe americane în Europa a fost făcută de amiralul James Stavridis, fostul comandant al EUCOM (Comandamentul European al SUA) în perioada 2009-2013, într-un interviu acordat revistei Military Time. Amiralul James Stavridis detalia posibile dislocări de trupe americane pe categorii de forțe armate.

Din punct de vedere al trupelor navale, amiralul consideră că aducerea în portul Rota din Spania a celor patru distrugătoare din clasa Arleigh Burke și participarea lor activă la exerciții în Marea Neagră, alături de nave din România, Turcia și Bulgaria, impun ca situația din zona litoralului românesc să fie mai sigură. Odată cu apariția navelor americane, care fac parte din scutul antirachetă dislocat în Europa, proiect în care România participă cu baza de la Deveselu, iritarea rușilor s-a făcut vizibilă, nu numai prin declarațiile ostile ale ministrului de Externe rus, Serghei Lavrov, dar și prin acțiunile militare de intimidare. Distrugătorul USS Donald Cook, prezent la exerciții în Marea Neagră a avut parte de un survol repetat de 12 ori al unui avion rusesc SU-24s Fencer, la puțin peste 150 de metri altitudine. Echipat cu sisteme antibalistice Aegis şi cu zeci de rachete SM-3, distrugătorul Donald Cook era staţionat de două luni la baza spaniolă Rota, în cadrul sistemului antirachetă al NATO în Europa. Împreună cu distrugătorul american, în Marea Neagră s-a aflat nava militară franceză Dupuy de Lôme (A759), dotată cu echipamente de interceptare a comunicaţiilor forţelor inamice. Exercițiile navale BALTOPS, derulate în nordul continentului, sunt importante, în opinia amiralului, pentru pregătirea militarilor din țările baltice. El consideră însă că este necesară participarea la acestea cu mai multe nave de asalt și un număr substanțial crescut de pușcași marini americani.

Referitor la aviație, amiralul a declarat că trebuie revizuită decizia de scădere a numărului de escadrile americane în Europa. Staționarea acestora la bazele din Germania – Spangdahlem și Ramstein – trebuie să continue, dar este nevoie de noi baze în țările baltice, care dețin facilitățile aero-portuare necesare pentru operațiile de poliție aeriană ce se defășoară în nordul continentului. De asemenea, în opinia amiralului Stavridis, se impune trimiterea unor escadrile la baza de la Kogălniceanu. La acestea se adaugă Grupul de Operații Speciale 352, staționat la baza engleză RAF Mildenhall, dotat cu avioanele CV-22 Osprey, în varianta pentru forțele speciale, care ar trebui să dispună de o bază similară în Polonia (exemplul cel mai bun este baza aeriană Lask), de unde să poată acţiona atât în țările baltice, cât și în Bulgaria și România.

Cât privește trupele de uscat, amiralul a declarat că reducerea cu până la două brigăzi de luptă a forțelor americane din Europa nu mai este un obiectiv fezabil. Aceste brigăzi ar trebui relocate în Polonia, Estonia și Letonia și, eventual, crescut numărul lor la patru. Polonia este, din punctul de vedere al amiralului, cea mai capabilă forță armată din Estul Europei și este normal ca ea să devină punctul nodal al forțelor americane terestre dislocate în zonă estică. Astfel, concluzia amiralului este că ar disloca trupele de infanterie marină în România și trupele de uscat în Polonia. În ambele zone, logistica poate fi asigurată cu mare ușurință. Existența unor baze similare ca dimensiune celor din Germania și Italia nu va fi posibilă în Polonia sau România pentru brigăzile de luptă americane. În opinia amiralului James Stavridis, noile baze estice ar trebui să asigure doar rotația permanentă, la fiecare şase luni, a trupelor americane. De fapt, ce înseamnă rotație, în viziunea Pentagonului? Mutarea dintr-o bază importantă europeană din vestul continentului într-o locație din est pentru o perioadă de timp determinată (ceea ce nu implică mutarea familiilor militarilor). Ce presupune o astfel de rotație în cadrul pregătirii operaționale a trupelor? Pregătirea militară a aliaților NATO în cadrul unor exerciții comune, creșterea interoperabilității şi cooperării sub același comandament militar, exerciții privind derularea lanțului asigurării logistice, dar și asigurarea unui efect psihologic important asupra populației. Dacă putem muta o brigadă de luptă – declara amiralul Stavridis – atunci vom putea muta un număr mai mare de forțe, cunoscând deja opţiunile pe care le avem la dispoziție.

Ce măsuri pregătește Pentagonul în continuarea celor de până acum?

Patru unități de nivel companie sunt pregătite pentru rotații în estul Europei. Polonia, Lituania, Estonia și Letonia vor beneficia de parșutiștii din Brigada de luptă aeropurtată 173, cu sediul la Vicenza Italia. Rotația va dura câteva luni, iar unitățile militare americane vor derula exerciții de antrenament cu trageri reale împreună cu forțele locale. De asemenea, fregata USS Taylor va pleca în Marea Neagră. Desfășurarea de forțe este prima dintr-un șir de alte operații militare care vor avea loc în estul continentului și este parte a unor acorduri bilaterale între SUA și țările respective. Secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a extins până la sfârșitul anului desfășurarea avioanelor F16 și C-130, la care se adaugă cei 200 de aviatori care le deservesc, la baza Lask din Polonia. La baza Powidz, în centrul Poloniei, avioane de alimentare KC-135 vor continua să staționeze și să execute misiuni de realimentare în aer pentru avioanele F16 și AWACS, care zboară desupra țărilor din est. Desfășurarea de trupe nu va afecta numărul de 67.000 de militari din subordinea EUCOM. La toate acestea, se vor adăuga măsurile prevăzute de Comandamentul NATO.

De ce această discuție târzie despre dislocarea de trupe în Europa de Est?

Prin semnarea Actului fondator NATO – Rusia asupra Relaţiilor mutuale, cooperării şi securităţii, în mai 1997, NATO şi Rusia şi-au instituţionalizat parteneriatul bilateral. Cele două s-au angajat să continue dezvoltarea relaţiilor pe baza intereselor comune şi au creat un nou forum pentru realizarea acestui scop: Consiliul permanent reunit NATO-Rusia (PJC). Din iulie 1997, PJC a fost principala instanţă pentru consultări NATO-Rusia. Obiectivul său central este acela de a construi nivele superioare de încredere prin asigurarea unui mecanism pentru consultări sincere şi regulate. Tot atunci, America s-a angajat, neoficial, să nu construiască baze militare în centrul și estul Europei în cazul unei lărgiri a NATO cu statele din fostul Tratat de la Varșovia.

Care este situația astăzi?

Am să răspund prin declarația secretarului general al NATO: Niciun membru al NATO nu vrea revenirea la epoca Războiului Rece, dar vedem încercări ale Kremlinului de a da timpul înapoi și de a împărți din nou Europa în zone de influență.

Anexarea Crimeei de Rusia și tensiunile din Est au făcut ca relația dintre Europa și Statele Unite să se schimbe și au impus, în același timp, ca Alianța Nord-Atlantică să pregătească un plan de acțiune pentru mărirea capacității de reacție. România, Polonia și Estonia au cerut sporirea numărului de militari NATO în zona lor. Această creștere vine la pachet cu mărirea bugetului apărării la 2% din PIB, în țările europene membre ale Alianței. În clipa de față, în majoritatea țărilor europene acest buget se situează undeva între 1 și 1, 5% din PIB. România nu face excepție, alocând 1,4 % din PIB. În acest timp, Rusia și-a propus să crească bugetul apărării cu aproximativ 45% în următorii trei ani. Rusia ocupă poziția a treia pe plan mondial cu 70 de miliarde de dolari cheltuiți anul trecut, fiind depășită de China, cu 140 de miliarde, pe prima poziţie aflându-se Statele Unite, cu un buget destinat apărării de aproape 600 de miliarde de dolari.

Preocuparea vădită a Administrației Obama faţă de Asia a arătat că Statele Unite sunt interesate de orice altceva în loc de Europa. Sentimentul de evacuare a puterii americane din Europa se resimte cel mai acut în Europa Centrală și de Sud-Est, dar și în regiunea baltică. Memoria prezenței sovietice după cel de Al Doilea Război Mondial este încă vie aici. De aceea, statele din zonă sunt dedicate menținerii unui NATO puternic și a unui parteneriat strategic cu SUA.

Summitul NATO din 2014 din Marea Britanie trebuie să ofere o oportunitate de a regândi Alianța în termeni strategici. Statele Unite și Europa au un interes legitim în păstrarea și susținerea ordinii liberale de astăzi. Dacă fragmentarea Europei va continua, datorită relațiilor preferențiale ale unor state cu Federația Rusă, vom putea asista la o fragmentare multiplicată, inclusiv în cadrul NATO. În aceste condiții, flancul estic al Alianței rămâne descoperit.

Am să închei acest scurt periplu printre posibilele soluții militare la criza din Ucraina cu o rememorare a anilor premergători celui de Al Doilea Război Mondial. Cele ce urmează fac parte din volumul Înzestrarea armatei române în perioada interbelică. Documente, volumul 2, 1930-1935, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București 2008, apărută sub coordonarea Statului Major General, a Serviciului Istoric al Armatei și a Centrului de Studii și Păstrare a Arhivelor Militare Istorice.

În plan internaţional, anul 1931 a înregistrat violarea unilaterală de către Japonia a hotărârilor Conferinţei de la Washington, Pactului Societăţii Naţiunilor şi Pactului Briand-Kellogg, prin atacarea Chinei şi ocuparea Manciuriei, act condamnabil în plan internaţional ţinând cont de faptul că Japonia era ea însăşi una dintre semnatarele acestor instrumente. Acţiunea agresivă a Japoniei, pe de-o parte, şi eşecul Ligii Naţiunilor de a o stopa, pe de altă parte, au constituit un semnal – poate mai de mult aşteptat, dar perceput ca atare în acele momente – pentru unele state europene de a-şi afirma politica revizionistă. Contestarea prevederilor tratatelor de pace încheiate după terminarea Primului Război Mondial a devenit obiectivul prioritar al politicilor externe al respectivelor state….

De altfel, la 31 august 1931, Inspectoratul General Tehnic al Armatei a elaborat un „Memoriu asupra stării actuale a pregătirii apărării naţionale din punct de vedere al materialului de război” a României, în comparaţie cu Cehoslovacia şi Polonia, în care a făcut o pertinentă analiză, prin metoda antitezei, a eforturilor întreprinse pe această linie în cele trei state. Polonia, aflată în 1919 într-o situaţie aproximativ identică cu a noastră, în anul 1931 poseda „o industrie de război completă”, dispunând de „fabrici în directă legătură cu industriile de război, care au fost create sau reorganizate prin şi în scopul deservirii acestei industrii”. Cehoslovacia se găsea şi ea într-o situaţie asemănătoare. Din păcate pentru noi, România, din acest punct de vedere, se găsea „astăzi exact în situaţia de acum 15 ani”. Documentul indică, după prezentarea realizărilor ceho-polone, căile de urmat pentru ca şi la noi să fie „considerat capitolul industriilor de război ca un capitol intangibil, dedus înaintea cuponului datoriei publice chiar”.

Secretariatului general al Ministerului Armatei, elabora în 5 martie 1931, raportul intitulat sugestiv: „Consideraţii asupra pregătirii materiale a apărării naţionale”. Potrivit acestui document, Primul Război Mondial „a ridicat la rangul de axiomă necesitatea, pentru asigurarea apărării naţionale, de a exista, în ţară, industrii care să producă materialul necesar armatei în timp de război”. România a resimţit din plin lipsa industriei de armament autohtone în anul 1931. Autorii acestor „consideraţii” au fost obligaţi să constate „cu tristeţe” că, după doisprezece ani de la Marea Unire, România nu a „realizat nimic pentru atingerea acestui scop de importanţă vitală pentru apărarea noastră naţională”.

Diferența între perioada de atunci și aceea de acum este impusă, printre altele, de instruirea militarilor români care au petrecut 10 ani în teatrele de operații din Irak și Afganistan, cu rezultate militare cu totul deosebite. Dotarea cu tehnică este deficitară, într-adevăr, iar industria națională producătoare de armament face eforturi majore pentru supravieţuire, acum la fel ca atunci. Cele câteva tipuri noi de armament intrate în dotare sau în curs de achiziționare nu pot impune schimbări majore în cadrul unor operații militare complexe, astăzi. Dar mai este o deosebire majoră față de perioada invocată: calitatea ţării noastre de membru al celei mai de succes alianţe militare din istorie, NATO, întemeiată pe garanţia militară oferită art. 5 al Tratatului de la Washington.