Într-o tradiţie care datează de secole în urmă de Anul Nou lunar, poporul chinez îşi vizitează conducătorii/şefii şi oferă salutul lor. Numit „bainian”, vizitatorul vine întotdeauna purtând daruri. În „Revelionul” din acest an, pe 11 februarie, a avut loc mult aşteptata primă conversaţie telefonică între Xi şi preşedintele SUA Joe Biden. Trecuseră trei săptămâni de când liderul american a depus jurământul, o aşteptare neobişnuit de lungă. Mulţi chinezi au  jubilat în citirea raportului oficial de ştiri al preşedinţiei chineze. Pentru ei, Biden îi făcea lui Xi un salut politicos „bainian”. Era un semn de bun augur într-o seară festivă. În noaptea aceea, majoritatea oamenilor făceau schimb de mesaje de Anul Nou pe smartphone-urile lor şi urmăreau programul anual al televiziunii centrale CCTV împreună cu familiile lor. O zi mai târziu, Biden a făcut un pas mai departe, lansând un videoclip care îl arăta pe el şi pe soţia sa, Jill, trimiţând un mesaj de felicitare. Deşi mesajul video a fost destinat în primul rând americanilor asiatici şi insulelor din Pacific, un membru al unui ziar de stat chinez a scris într-o postare pe un blog că mesajul „a fost considerat pe scară largă ca arătând poziţia [lui Biden] faţă de China”.

Preşedintele Joe Biden a intrat în Casa Albă hotărât să restabilească încrederea lumii în Statele Unite. Această sarcină este deosebit de importantă în zona Indo-Pacific, o regiune care a devenit la fel de centrală pentru geopolitica globală precum a fost Europa în timpul Războiului Rece. Prezenţa, influenţa şi credibilitatea Statelor Unite în regiune este redusă, iar restaurarea ei va necesita ca Biden să iasă din ”gaura de potenţial” în care se află acum.  Programele nucleare şi de rachete ale Coreei de Nord au continuat să se dezvolte, în ciuda summit-ului „reality-show” al preşedintelui Donald Trump. Asia de Sud-Est se uită la relaţia cu Washington ca la un fapt trecut, şi doreşte să închie noi acorduri comerciale cu Europa.

China împinge graniţele pe nenumărate fronturi: represiuni în Hong Kong, Tibet şi Xinjiang, vizează un embargo economic asupra Australiei şi face eforturi militare pentru a-şi avansa revendicările teritoriale asupra Mării Chinei de Sud. Dificultăţile interne ale Statelor Unite, inclusiv confuzia administraţiei Trump cu privire la răspunsul la pandemie şi recenta insurecţie la Capitolul SUA, au afectat şi mai mult prestigiul SUA în ​​rândul factorilor de decizie politici din Asia. De ani de zile, Joe Biden a descris preşedinţia lui Donald Trump ca o aberaţie din care Statele Unite se pot recupera rapid. De-a lungul campaniei prezidenţiale americane din 2020, Biden a afirmat că, sub conducerea sa, Statele Unite vor fi „din nou în capul mesei”. Dar o revenire la status quo-ul pre-Trump nu este posibilă. Lumea – şi Statele Unite – s-au schimbat mult prea mult. Şi, deşi salutarea revenirii hegemoniei americane ar putea părea reconfortantă pentru americani, aceasta dezvăluie un „grad de surditate” asupra modului în care sună pentru restul lumii. Când oamenii din alte părţi se uită la palmaresul Washingtonului, în ultimele două decenii, nu văd un leadership încrezător. Ceea ce văd, în schimb, sunt o serie de acţiuni lipsite de finalitate: un război ineficient în Afganistan, o politică incoerentă în Siria şi intervenţii umanitare prost judecate, mai ales în Libia.

Administraţia Biden va avea nevoie de o strategie îndrăzneaţă şi perspicace pentru a restabili încrederea în competenţa SUA şi puterea de a rămâne în Indo-Pacific. Fostul Secretarul de stat George Schultz a comparat odată diplomaţia cu grădinăritul, cu securitatea şi prosperitatea păstrate prin extragerea buruienilor. Dar în Indo-Pacificul de astăzi, un bun grădinărit pur şi simplu nu va fi suficient, având în vedere intensitatea concurenţei şi anxietăţile profunde cu privire la capacitatea şi angajamentul SUA. Biden va avea nevoie de mai mult decât un bun grădinărit pentru a scutura regiunea de anxietatea post-Trump şi pentru a restabili încrederea în conducerea SUA. Statele Unite s-au mai confruntat cu această provocare în Asia. Washingtonul a reuşit să obţină şi să păstreze proeminenţa sa în regiune, în mare parte, deoarece, în momentele cheie, a inversat percepţiile declinului cu demonstraţii neaşteptate de ambiţie şi abilitate strategică.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Franklin Roosevelt a inversat imaginea invincibilităţii japoneze cu atacul aerian „Doolittle” din aprilie 1942 asupra Tokyo. În anii 1970, Richard Nixon a inversat dezavantajul american prin deschiderea sa faţă de China. Ronald Reagan a acţionat împotriva sovieticilor, sprijinind asiatici, după invaziile din Afganistan şi Cambodgia, furnizând arme Japonia pentru a încercui flota sovietică şi a împiedica expansiunea acesteia în Pacific. Acestea au fost mişcări îndrăzneţe şi oarecum riscante care au confirmat puterea, decizia şi leadership-ul americanilor. Eu cred că preşedintele Biden va trebui să arate o ambiţie similară. Este posibil să nu aibă şansa să facă mişcări strategice la scara celor făcute de Roosevelt sau Nixon. Dar există cel puţin patru piese majore – economie, infrastructură, alianţe şi apărare – care pot ajuta la restabilirea încrederii în angajamentul şi competenţa Statelor Unite în Indo-Pacific.ţ

Biden şi relaţia cu Pentagonul

Preşedintele Biden (POTUS[1]) a anunţat o revizuire a strategiei armatei faţă de China în timpul primei vizite la Pentagon şi a primului discurs ţinut în faţa militarilor din structurile de comandă şi conducere[2]. De asemenea, preşedintele Biden a promis că nu va „politiza” niciodată trupele americane ceea ce înseamnă un semnal clar că intenţionează să dea un ton diferit faţă de predecesorul său. Preşedintele Biden şi-a concentrat atenţia asupra problemelor legate direct de forţa de muncă a Pentagonului şi a spus că administraţia sa va acorda prioritate diversităţii în rândurile militarilor. El a citat, de asemenea, o lungă listă a membrilor de culoarea militari prezenţi în rândurile armatei de la Revoluţia Americană, inclusiv pe Henry Flipper, primul afro-american care a absolvit Academia Militară SUA de la West Point şi pe Roscoe Robinson[3], primul general de patru stele, afro-american. Pentagonul sub fostul preşedinte Trump a fost frecvent lovit de „curentele” politice partizane. „În prezent, mai mult de 40% dintre membrii serviciului nostru activ sunt oameni de culoare”, a spus Biden şi a continuat „A trecut mult timp ca întreaga diversitate a forţelor noastre să se reflecte la fiecare nivel din acest departament.”

De asemenea, Biden a vorbit cu emoţie despre propria sa experienţă ca tată al unui membru din serviciu militar desfăşurat în teatrele de operaţii. Fiul răposat al lui Biden, Beau, a slujit cu actualul Secretar al Apărării Austin în Irak. „Acest lucru este personal pentru mine. Familia Biden este o familie de militari”, a spus Biden. „Am aflat din prima experienţă cu persoana dragă Beau atunci când a fost trimis în Irak. Ne-am confruntat cu stresul absenţei sale din bucuriile zilnice ale vieţii şi ne-am îngrijorat în mod constant cu privire la întoarcerea sa în siguranţă”[4].

Cu acest prilej, Preşedintele Joe Biden a anunţat formarea unui grup de lucru al Departamentului Apărării (DOD) al cărui obiectiv este analiza evoluţiei Chinei. Ely Ratner, Asistent Special al Secretarului Apărării Lloyd J. Austin III, va conduce efortul grupului de lucru. Acest grup va fi format din 15 membri care va include personal din Biroul Secretarului Apărării, membri ai Joint Chiefs of Staff, membrii ai categoriilor de forţe, comandanţii combatanţi şi reprezentanţii comunităţii de informaţii. Grupul va avea la dispoziţie patru luni pentru a elabora recomandări care să ofere o evaluare de bază a politicilor, programelor şi proceselor Departamentului Apărării legate de China, recomandări pentru Secretarului Apărării cu privire la priorităţile cheie şi punctele de decizie pentru a face faţă provocării Chinei[5]. Grupul se va concentra pe: strategie, concepte operaţionale, tehnologie şi structura forţei, gestionarea forţei, informaţii, alianţe şi parteneriate americane, relaţiile de descurajare cu China. „Nu se anticipează un raport final dat publicităţii”, a declarat Departamentul Apărării, „deşi Pentagonul va discuta recomandările cu membrii Congresului şi cu alte părţi interesate, după caz.”  

Declaraţii de presă contradictorii

Preşedintele Biden l-a chemat telefonic pe liderul Chinei pentru prima dată[6] la începutul lui februarie 2021. În acest apel, Biden şi-a semnalat „îngrijorările sale fundamentale cu privire la practicile economice coercitive şi neloiale ale Beijingului, represiunea în Hong Kong, abuzurile drepturilor omului în Xinjiang şi acţiunile din ce în ce mai asertive în regiune, inclusiv faţă de Taiwan”, potrivit declaraţiilor de la Casa Albă referitoare la apelul telefonic. Preşedintele Biden „şi-a afirmat priorităţile de a proteja securitatea, prosperitatea, sănătatea şi modul de viaţă al poporului american şi păstrarea unui Indo-Pacific liber şi deschis”. Biden a atins ceea ce se cheamă ”linii roşii” pentru Beijing ceea ce denotă că dialogul a mulţumit bipartizanatul din Congres în ceea ce priveşte confruntarea cu China. Într-un interviu dat CBS, difuzat după discuţia telefonică, Biden a spus că nu există niciun motiv să nu fi avut această convorbire telefonică cu Xi. Cele două ţări „nu trebuie să aibă un conflict, dar va exista o concurenţă extremă”[7], a spus el. Potrivit comunicatului chinez, ”cooperarea este singura alegere corectă pentru ambele părţi”, relatează Wall Street Journal.

Preşedintele Xi Jinping a declarat că Administraţia Chinei vrea consolidarea relaţiilor cu Statele Unite, evidenţiind importanţa cooperării bilaterale pentru pacea, stabilitatea şi prosperitatea la nivel mondial. „Aţi spus că America poate fi definită printr-un singur cuvânt: posibilităţi. Sperăm că posibilităţile vor fi direcţionate spre îmbunătăţirea relaţiilor China-SUA”[8], a afirmat Xi Jinping. Liderul de la Beijing a subliniat că problemele referitoare la Taiwan şi Hong Kong sunt „afaceri interne” ale Chinei, recomandând Statelor Unite să respecte interesele centrale ale Chinei şi să acţioneze ”prudent”, conform agenţiei China Nouă reluată de SCMP Global Impact Newsletter. Demn de remarcat că preşedintele Biden planifică exerciţii navale în Marea Chinei de Sud şi aprobă tranzitul navelor militare a US Navy prin strâmtoarea Taiwan[9] în lunile şi anii următori, au declarat oficialii Casei Albe reporterilor într-o conferinţă de presă. Aşteptaţi mai multă investiţie americană în „semiconductori, biotehnologie şi inteligenţă artificială”, a spus un oficial de la Casa Albă. Iar motivul este „să ne asigurăm că nu furnizăm tehnologii extrem de sensibile care să poată avansa capacităţile militare ale Chinei. Vom continua să reducem acest proces de transfer tehnologic”, a spus acesta pentru Agenţia Reuters.

În acest context al reluării leadershipului american în Asia, preşedintele Biden a anunţat, de asemenea, sancţiuni împotriva liderilor militari ai recentei lovituri de stat din Myanmar. „Armata trebuie să renunţe la puterea pe care a preluat-o şi să demonstreze respectul faţă de voinţa poporului din Birmania, aşa cum a fost exprimată în alegerile din 8 noiembrie”, a declarat Biden la Casa Albă înainte de vizita sa la Pentagon. Drept urmare, el a spus: „Guvernul SUA ia măsuri pentru a împiedica generalii să aibă acces în mod necorespunzător la fondurile guvernamentale birmane de 1 miliard de dolari deţinute în Statele Unite”. Casa Albă a lansat o copie a unui ordin executiv aferent care îngheţa finanţele din SUA ale liderilor loviturii de stat. Preşedintele Biden s-a angajat total în Asia!

Strategia lui Biden pentru China prinde contur

SUA este practic de neegalat în puterea sa militară, economică şi diplomatică, dar în ultimii 10 ani sau cam aşa ceva, a trebuit să se confrunte cu limitele puterii sale, încercând să preseze China să facă lucruri pe care nu vrea să le facă. Războiul comercial SUA-China, operaţiunile navale ale SUA în mările din estul şi sudului Chinei şi eforturile incoerente de a obliga prietenii şi aliaţii să se îndepărteze de pe orbita Chinei ilustrează la fel de mult dorinţa Washingtonului de a limita puterea de influenţă globală a Beijingului. SUA încearcă acum să formuleze o nouă strategie cuprinzătoare şi coerentă pentru a concura cu China pe mai multe fronturi. Primul punct pe agenda acestei confruntări sunt măsurile ţintite pentru a limita exporturile de tehnologii sensibile care ar putea consolida propriul sector industrial al Chinei, precum şi sectorul militar al Armatei Populare de Eliberare.

Washington încearcă să evite accelerarea inovaţiei în China şi restricţionează comerţului făcut de firmele americane cu produse dezvoltate tehnologic şi care se folosesc de către industria chineză. Există, de asemenea, semne că SUA se pregăteşte să crească în mod dramatic sprijinul pentru operaţiunile de fabricare a chipurilor  în propria industrie internă, având în vedere lipsa globală de chipuri (aşa numita campanie „chip shortage”) care este în curs de desfăşurare – campanie care dăunează producătorilor de automobile din SUA dar şi celor europeni (vezi producţia Dacia)- şi eliminarea dependenţei  excesive de fabricile taiwaneze de chipuri situate la zborul de câteva minute, în durată, a rachetelor chinezeşti cu rază medie de acţiune, de pe continent. General Motors şi Ford au renunţat temporar la fabricarea de maşini ca răspuns la lipsa de chipuri.

Uzinele GM din Kansas, Canada şi Mexic vor opri producţia de vehicule până la jumătatea lunii martie, în timp ce Ford a spus că va efectua mai puţine schimburi săptămânal (un schimb sau două din trei) la două fabrici care produc cel mai bine vândut pick-up F-150. Ambele companii prognozează impacturi substanţiale asupra fluxului de numerar şi a câştigurilor din acest an din cauza „chip shortage”. GM a declarat că deficitul ar putea reduce până la 2 miliarde dolari din câştigurile înainte de dobânzi şi impozite iar Ford a spus că câştigurile ar putea scădea până la 2,5 miliarde de dolari. Schiţele strategiei administraţiei Biden, sau cel puţin priorităţile sale, încep să prindă contur. Politica SUA va provoca în continuare China direct, de exemplu, păstrând unele tarife comerciale, continuând ofensiva împotriva Huawei şi a altor giganţi tehnologici chinezi şi căutând modalităţi substanţiale de apărare a intereselor maritime ale aliaţilor din Asia de Est. Dar accentul mai mare va fi pe China în calitate de concurent şi pe valorificarea punctelor forte diplomatice ale SUA, găsind modalităţi de coordonare mai strânsă cu aliaţii săi precum Europa care s-a grăbit să încheie un acord cu Beijingul. Totul are sens pe hârtie, dar niciuna dintre componentele strategiei nu este uşor de executat.

Competiţia de mare putere SUA-China

Oficialii din Washington şi Beijing nu sunt de acord cu multe din problemele de pe agenda de lucru, în aceste zile, dar există un lucru pe care îl accepta în comun: competiţia dintre cele două ţări va intra într-o fază decisivă în anii 2020. Acesta va fi deceniul de a trăi periculos. Indiferent ce strategii urmăresc cele două părţi sau ce evenimente se desfăşoară, tensiunea dintre Statele Unite şi China va creşte, iar concurenţa se va intensifica. Este inevitabil. Cu toate acestea, războiul nu va fi datorat decât unui incident necontrolat. Rămâne posibil ca cele două ţări să instituie „barele de protecţie” care ar preveni o catastrofă: un cadru comun pentru ceea ce numesc „concurenţă strategică gestionată” care ar reduce riscul ca concurenţa să escaladeze în conflict deschis. Partidul Comunist Chinez este din ce în ce mai încrezător că până la sfârşitul deceniului, PIB-ul economiei chineze va depăşi în cele din urmă pe cel al Statelor Unite. Elitele occidentale pot respinge semnificaţia acestei etape.

Biroul Politic al PCC nu. Pentru China, dimensiunea contează întotdeauna. Un nou plan politic, anunţat în toamna anului trecut, îşi propune să permită Chinei să domine toate domeniile noilor tehnologii, inclusiv inteligenţa artificială, până în 2035. Beijingul intenţionează acum să-şi finalizeze programul de modernizare militară până în 2027 (cu şapte ani înainte de termenul anterior), cu scopul principal de a oferi Chinei un avantaj decisiv în toate scenariile imaginabile pentru un conflict cu Statele Unite asupra Taiwanului. O victorie într-un astfel de conflict i-ar permite preşedintelui Xi Jinping să efectueze o reunificare forţată cu Taiwanul înainte de a părăsi puterea – o realizare care l-ar pune la acelaşi nivel în panteonul PCC ca Mao Zedong. Pe măsură ce o nouă administraţie preia puterea la Washington, Beijingul îşi pregăteşte următorul plan cincinal, care va stabili orientări generale pentru politici şi obiective naţionale de dezvoltare până în 2025. Versiunea finală este aşteptată în martie 2021, dar lumea a primit deja un avertisment privind priorităţile politice pentru următorii cinci ani, când Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez a lansat Recomandările sale despre plan în octombrie anul trecut. O secţiune din recomandări este deosebit de relevantă pentru strategia de fuziune civil-militară a Chinei (MCF), a cărei traiectorie viitoare este o problemă cheie pentru noua administraţie Biden.

Fiind una dintre iniţiativele distinctive ale administraţiei Xi Jinping, MCF este concepută ca un instrument de guvernanţă de stat pentru echilibrarea obiectivelor de securitate şi dezvoltare, susţinând în mod direct capacitatea Chinei de a prevala într-o concurenţă strategică pe termen lung. Pe termen scurt, Beijingul încearcă să aibă atât „arme cât şi alimente”, creând sinergie între agenţiile de reglementare ale guvernului central şi local, utilizatorii finali militari şi ecosistemele de apărare, civile şi comerciale de cercetare şi dezvoltare din domeniile critice. Obiectivul pe termen lung este de a uni diversele strategii de securitate şi dezvoltare ale guvernului pentru a crea o postură strategică – un „sistem unificat de strategii” – care poate aduce toate capacităţile Chinei în competiţii cu alte naţiuni. Prin proiectare, MCF nu este pur şi simplu un alt plan naţional, ci mai degrabă o strategie ale cărei componente trebuie să fie ţesute în celelalte priorităţi strategice naţionale ale Chinei, promovând obiectivele generale de securitate şi dezvoltare ale RPC. Strategia MCF a fost prezentată în mod vizibil în discuţiile şi documentele de politică militară, de stat şi de partid din 2014 încoace, dar de la începutul anului trecut, strategia „a intrat în modul stealth”. Principala lor preocupare este că politica MCF, în concordanţă cu legea naţională de informaţii a Chinei, să poată ajuta PLA să absoarbă tehnologiile critice şi emergente de pe canalele civile.

Toată viaţa politică chineză se desfăşoară acum sub lozinca „Unitate între PLA(Armata Populară de Eliberare) şi popor”! Mulţi se îndoiesc că liderii SUA şi chinezi îşi pot găsi drumul către un cadru de gestionare a relaţiilor lor diplomatice, a operaţiunilor militare şi a activităţilor în spaţiul cibernetic în cadrul parametrilor conveniţi care ar maximiza stabilitatea şi ar evita escaladarea accidentală. Cele două ţări trebuie să ia în considerare ceva asemănător procedurilor şi mecanismelor pe care Statele Unite şi Uniunea Sovietică le-au pus în aplicare pentru a-şi guverna relaţiile după criza rachetelor cubaneze.  Xi se confruntă cu o dilemă atunci când vine vorba de ceea ce este probabil obiectivul său primordial: asigurarea controlului asupra Taiwanului. Preşedintele chinez pare să fi ajuns la concluzia că China şi Taiwan sunt acum mai departe de reunificarea paşnică decât în orice moment din ultimii 70 de ani. Acest lucru este probabil corect. Mulţi dintre cei care credeau că China îşi va liberaliza treptat sistemul politic pe măsură ce îşi deschide sistemul economic şi devine mai conectată cu restul lumii, sperau, de asemenea, că acest proces va permite în cele din urmă Taiwanului să devină mai confortabil cu o formă de reunificare. În schimb, China a devenit mai autoritară sub Xi şi promisiunea reunificării sub o formulă „o ţară, două sisteme” s-au evaporat pe măsură ce taiwanezii privesc către Hong Kong, unde China a impus o nouă lege dură a securităţii naţionale, a arestat politicienii din opoziţie şi a restricţionat libertatea presei. Având în vedere reunificarea paşnică, strategia lui Xi este acum clară: creşterea considerabilă a nivelului puterii militare pe care China o poate exercita în strâmtoarea Taiwanului, în măsura în care Statele Unite nu vor fi dispuse să ducă o bătălie pe care Washingtonul însuşi o judecă ca fiind pierdută. Fără sprijinul SUA, crede Xi, Taiwanul ar capitula sau va lupta de unul singur şi ar pierde. Cu toate acestea, abordare chineză subestimează radical trei factori: dificultatea de a ocupa o insulă de mărimea Olandei, care are geografia terenului similară cu cea a  Norvegiei şi are o populaţie bine înarmată de 25 de milioane; dauna iremediabilă a legitimităţii politice internaţionale a Chinei care ar rezulta dintr-o utilizare brutală a forţei militare; şi profunda imprevizibilitate a politicii interne a SUA, care ar determina natura răspunsului SUA dacă şi când va apărea o astfel de criză.

Beijingul, în proiectarea propriului său realism strategic profund asupra Washingtonului, a ajuns la concluzia că Statele Unite nu vor purta niciodată un război pe care nu l-ar putea câştiga, deoarece acest lucru ar fi final pentru viitorul, prestigiului şi poziţia globală a puterii americane. În ceea ce priveşte revendicările maritime şi teritoriale ale Chinei în Marea Chinei de Sud, Xi nu va ceda niciun centimetru. Beijingul va continua să susţină presiunea asupra vecinilor săi din sud-estul Asiei din Marea Chinei de Sud, contestând activ operaţiunile de libertate de navigaţie, încercând orice slăbire a hotărârilor individuale sau colective – dar oprindu-se la o provocare care ar putea declanşa o confruntare militară directă cu Washington, pentru că în acest stadiu, China nu este pe deplin încrezătoare că va câştiga. Între timp, Beijingul va căuta să arate într-o lumină rezonabilă negocierile sale în curs cu statele reclamante din Asia de Sud-Est privind utilizarea în comun a resurselor energetice şi a pescuitului în Marea Chinei de Sud. Aici, ca şi în altă parte, China îşi va desfăşura pe deplin pârghia economică în speranţa de a asigura neutralitatea regiunii în cazul unui incident sau criză militară care să implice Statele Unite sau aliaţii săi.

În Marea Chinei de Est, China va continua să-şi crească presiunea militară asupra Japoniei în jurul disputatelor insule Diaoyu / Senkaku, dar la fel ca şi în Asia de Sud-Est, este puţin probabil ca Beijingul să rişte un conflict armat, în special având în vedere natura neechivocă a garanţiei de securitate pentru Japonia acordată de SUA. Orice risc, oricât de mic, ar fi ca China să piardă un astfel de conflict, care ar fi nesustenabil din punct de vedere politic la Beijing şi ar avea consecinţe politice interne masive pentru Xi. Biden intenţionează să demonstreze că Beijingul a greşit în evaluarea sa că Statele Unite se află acum într-un declin ireversibil. El va căuta să-şi folosească vasta experienţă de pe Capitol Hill pentru a forja o strategie economică internă pentru a reconstrui bazele puterii SUA în lumea post-pandemică. De asemenea, este probabil să continue să consolideze capacităţile armatei SUA şi să facă tot ce este necesar pentru a susţine conducerea tehnologică globală americană.

Consilierii lui Biden înţeleg, de asemenea, că, pentru a restabili puterea SUA în străinătate, trebuie să reconstruiască economia SUA acasă într-un mod care va reduce inegalităţile din ţară şi va creşte oportunităţile economice pentru toţi americanii. Acest lucru îl va ajuta pe Biden să menţină pârghia politică de care va avea nevoie pentru a elabora o strategie durabilă asupra Chinei cu sprijin bipartizan. Pentru a da credibilitatea strategiei, Biden va trebui să se asigure că armata SUA rămâne cu câţiva paşi în faţa gamei tot mai sofisticate de capacităţi militare ale Chinei. Această sarcină va fi îngreunată de constrângerile bugetare intense, precum şi de presiunea unor facţiuni din cadrul Partidului Democrat pentru a reduce cheltuielile militare în vederea stimulării programele de asistenţă socială. Pentru ca strategia lui Biden să fie văzută ca fiind credibilă la Beijing, administraţia sa va trebui să ţină linia bugetului de apărare agregat şi să acopere cheltuielile crescute în regiunea Indo-Pacifică, redirecţionând resursele militare departe de teatre mai puţin presante, precum Europa.

Managerierea competiţiei strategice SUA-China

„Toată lumea trebuie să joace după aceleaşi reguli”, a spus Biden într-un discurs la Conferinţa de securitate din München, rostit de la Casa Albă. Preşedintele Joe Biden a declarat că SUA şi partenerii săi internaţionali trebuie să facă China să răspundă pentru practicile sale economice. Discursul lui Biden a venit în timp ce administraţia sa încearcă să menţină o poziţie dură asupra Chinei în acelaşi timp îndepărtându-se de „relaţia pugilistică” a fostului preşedinte Donald Trump cu Beijing. La întâlnirea G7 preşedintele SUA a declarat că „Trebuie să susţinem valorile democratice care fac posibilă realizarea oricăruia dintre obiective, împingând înapoi împotriva celor care ar monopoliza şi normaliza represiunea”. Preşedintele a menţionat că „aşa vom putea face faţă ameninţării din partea Rusiei”, care vrea să „slăbească proiectul european şi alianţa noastră NATO”. „Provocările cu Rusia pot fi diferite de cele ale Chinei, dar sunt la fel de reale”[10], a spus Biden.

Oficialii administraţiei Biden au avertizat anterior că nevoia de a înfrunta China depăşeşte sfera militară şi economică, subliniind că Washingtonul trebuie să lucreze la fel de mult pentru a concura cu vânzările Chinei către restul lumii. „China susţine în esenţă că modelul chinez este mai bun decât modelul american”, a declarat consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan în cadrul unui forum virtual din ianuarie de la United States Institute of Peace[11]. Oficialii SUA şi-au exprimat în mod constant îngrijorări cu privire la spionajul industrial al Chinei, furtul de informaţii biomedicale şi manipularea potenţială a tehnologiei, cum ar fi reţelele celulare 5G. Au existat, de asemenea, tensiuni în legătură cu gestionarea iniţială a pandemiei coronavirusului de către Beijing, pentru care oficialii chinezi au încercat în repetate rânduri să dea vina pe alţii.

China înlocuieşte rapid Statele Unite ca sursă principală de investiţii şi cerere finală pentru exporturile asiatice, devenind astfel punctul de referinţă economic pentru guvernele asiatice (începând cu 2020, Asia de Sud-Est, mai degrabă decât Statele Unite sau Europa, este partenerul său comercial cel mai mare.) În ultimii ani, regiunea a încheiat două acorduri comerciale – Acordul cuprinzător şi progresiv pentru Trans. -Parteneriatul Pacific (CPTPP) şi Parteneriatul Economic Comprehensiv Regional (RCEP) – niciunul nu include Statele Unite. Primul pas pentru construirea unui astfel de cadru de parteneriat între cele două forţe ar fi identificarea câtorva paşi imediaţi pe care fiecare parte trebuie să îi facă pentru ca un dialog de fond să poată continua. Ambele părţi trebuie să se abţină, de exemplu, de la atacurile cibernetice care vizează infrastructura critică. Washingtonul trebuie să revină la aderarea strictă la politica „o singură China”, mai ales prin încheierea vizitelor provocatoare şi inutile ale administraţiei Trump la Taipei. La rândul său, Beijingul trebuie să refacă modelul său recent de exerciţii militare provocatoare, desfăşurări şi manevre în strâmtoarea Taiwan. În Marea Chinei de Sud, Beijingul nu trebuie să mai revendice sau să militarizeze alte insule şi trebuie să se angajeze să respecte libertatea de navigaţie şi mişcarea aeronavelor fără provocări; la rândul său, Statele Unite şi aliaţii săi ar putea atunci (şi numai atunci) să reducă numărul operaţiunilor pe care le desfăşoară în mare. În mod similar, China şi Japonia ar putea să-şi reducă desfăşurările militare în Marea Chinei de Est de comun acord în timp.

Dacă ambele părţi ar putea fi de acord cu aceste stipulări, fiecare ar trebui să accepte că cealaltă va încerca totuşi să-şi maximizeze avantajele, oprindu-se în acelaşi timp de a încălca limitele. Washingtonul şi Beijingul vor continua să concureze pentru influenţa strategică şi economică în diferitele regiuni ale lumii. Aceştia ar continua să caute acces reciproc pe pieţele celuilalt şi ar lua în continuare măsuri de represalii atunci când un astfel de acces a fost refuzat.. Cu toate acestea, chiar şi pe fondul escaladării concurenţei, va exista un spaţiu pentru cooperare în mai multe domenii critice. Acest lucru s-a întâmplat chiar şi între Statele Unite şi Uniunea Sovietică la apogeul războiului rece. Cu siguranţă ar trebui să fie posibil acum între Statele Unite şi China, când miza nu este la fel de mare. În afară de colaborarea la schimbările climatice, cele două ţări ar putea desfăşura negocieri bilaterale de control al armelor nucleare, inclusiv ratificarea reciprocă a Tratatului de interzicere a testelor nucleare şi ar putea lucra la un acord privind aplicaţiile militare. Aceştia ar putea coopera pentru dezarmarea nucleară nord-coreeană şi pentru a împiedica Iranul să achiziţioneze arme nucleare şi ar putea întreprinde o serie de măsuri de consolidare a încrederii în întreaga regiune Indo-Pacifică, cum ar fi misiunile coordonate de răspuns la dezastre şi misiunile umanitare. De asemenea ar putea colabora pentru a îmbunătăţi stabilitatea financiară globală, în special prin acordul de a reprograma datoriile ţărilor în curs de dezvoltare afectate puternic de pandemie. Şi ar putea construi împreună un sistem mai bun pentru distribuirea vaccinurilor COVID-19 în lumea în curs de dezvoltare.

Această listă este departe de a fi exhaustivă. Dar raţiunea strategică pentru toate elementele este aceeaşi: este mai bine ca ambele ţări să funcţioneze într-un cadru comun al concurenţei gestionate decât să nu aibă deloc reguli. Cadrul ar trebui negociat între un reprezentant desemnat şi de încredere la nivel înalt al preşedintelui Biden şi un omolog chinez apropiat de Xi. Este o soluţie folosita si de alte administraţii americane. Doar un astfel de canal direct şi la nivel înalt ar putea duce la înţelegeri confidenţiale cu privire la limitele dificile care trebuie respectate de ambele părţi. Aceste două persoane ar deveni, de asemenea, punctele de contact atunci când au avut loc încălcări. În timp, ar putea apărea un nivel minim de încredere strategică. Şi poate ambele părţi ar descoperi, de asemenea, că beneficiile colaborării continue asupra provocărilor planetare comune, cum ar fi schimbările climatice, ar putea începe să afecteze celelalte zone mai competitive şi chiar conflictuale ale relaţiei. Vor fi mulţi care vor critica această abordare ca fiind naivă. Responsabilitatea lor este însă să vină cu ceva mai bun. Atât Statele Unite, cât şi China sunt în prezent în căutarea unei formule pentru a-şi gestiona relaţia pentru periculosul deceniu care urmează. Adevărul greu este că nicio relaţie nu poate fi gestionată vreodată, cu excepţia cazului în care există un acord de bază între părţi cu privire la condiţiile respectivei gestiuni.

SUA-Europa-China

A venit, de asemenea, timpul ca Statele Unite şi aliaţii/partenerii săi europeni să construiască o strategie comună pentru China. Punctele de vedere europene asupra Chinei s-au înrăutăţit în ultimii patru ani, UE numind China un „rival sistemic” iar jucători importanţi precum Franţa şi Germania adoptând propriile strategii Indo-Pacifice. Statele Unite şi Europa împărtăşesc, în linii mari, aceleaşi preocupări cu privire la abordările chineze ale economiei, drepturilor omului şi schimbărilor climatice. Atât firmele americane, cât şi cele europene doresc să obţină un acces mai mare pe pieţele chineze şi să obţină condiţii de concurenţă echitabile acolo. Acordul global privind investiţiile încheiat recent între UE şi China nu este un început excelent. Dorinţa UE de a semna un acord modest în decembrie 2020, după şapte ani de întârzieri, conferă fără îndoială Chinei o victorie diplomatică majoră. Dar este mai degrabă o lovitură de imagine. Acordul este departe de a fi finalizat – necesită în continuare aprobarea Consiliului European şi a Parlamentului European – şi, în orice caz, oferă puţin din punct de vedere al concesiunilor substanţiale şi este lipsit de dispoziţii credibile de aplicare, fiind deja o sursă de dezacord în cadrul UE.

Acum este, de fapt, un moment bun pentru administraţia Biden să argumenteze pentru o agendă comună şi o acţiune colectivă credibilă. La baza eforturilor dintre Statele Unite şi UE ar trebui să se afle economia, tehnologia, drepturile omului şi clima. Având în vedere diversitatea punctelor de vedere din întreaga Europă şi complexitatea cooperării cu UE însăşi, cea mai eficientă abordare ar fi să ne concentrăm pe construirea coaliţiilor, celor care doresc, pe probleme specifice, renunţând la dorinţa de a crea o unitate la nivelul întregii UE înainte de a lua măsuri şi, în schimb, generând grupuri alternative de ţări axate pe probleme specifice. Iniţiativele comune bine mediatizate cu privire la aceste probleme (cum ar fi comunicaţii 5G sau regulile privind confidenţialitatea datelor) ar semnala Beijingului că Statele Unite şi puterile europene sunt unite în jurul principiilor pieţei libere, guvernanţei democratice şi soluţionării paşnice a litigiilor.

În loc de concluzie

Cu câteva zile înainte de inaugurarea lui Biden, Chen Yixin, secretarul general al Comisiei centrale pentru afaceri politice şi juridice a PCC, a declarat că „ascensiunea din Est şi declinul Occidentului au devenit o tendinţă [globală] şi schimbări ale nivelului internaţional sunt în favoarea noastră.[12] ” Chen este o persoană apropiată a lui Xi şi o figură centrală a aparatului de securitate naţională. Declaraţia sa este notabilă. În realitate, există o cale lungă de parcurs în această cursă. China are multiple vulnerabilităţi interne, care sunt rareori menţionate în mass-media. Statele Unite, pe de altă parte, îşi au întotdeauna punctele slabe pe deplin afişate în public – dar şi-au demonstrat în repetate rânduri capacitatea de reinventare şi restaurare. Concurenţa strategică gestionată va evidenţia punctele forte şi va testa punctele slabe ale ambelor mari puteri.

[1]”-OTUS”, versiunea prescurtată a sintagmei „Statelor Unite”, a fost o adăugare puţin probabilă în limba noastră, deoarece este atât un sufix, cât şi un acronim (sau, dacă preferaţi, o abreviere ). ”-OTUS” a început să fie folosit la sfârşitul secolului al XIX-lea şi încă găsim noi modalităţi de utilizare a acestuia astăzi. „POTUS” a început ca o abreviere utilizată de operatorii de coduri telegrafice în anii 1890. Aceasta înseamnă „Preşedintele Statelor Unite”. Cea mai veche utilizare înregistrată a oricărei variante a -OTUS este din 1879, când SCOTUS (Curtea Supremă a Statelor Unite) a apărut într-o carte intitulată The Phillips Telegraphic Code for the Rapid Transmission by Telegraph. Această lucrare, realizată de Walter P. Phillips, era una dintre numeroasele cărţi de coduri care permiteau oamenilor să trimită mesaje ieftine sau secrete prin telegraf. Telegrafele aveau preţuri în funcţie de lungime, aşa că se dorea să folosiţi cât mai puţine cuvinte. Dicţionar Merriam-Webster

[2]”Remarks by President Biden to Department of Defense Personnel Casa Albă 10 februarie 2021

[3]” Roscoe Robinson Jr. (11 octombrie 1928 – 22 iulie 1993) a fost primul afro-american care a devenit general de patru stele în armata Statelor Unite. Născut în St. Louis, Missouri, a urmat doar un an la Universitatea St. Louis şi apoi s-a transferat la Academia Militară a Statelor Unite la West Point în 1947. A absolvit o diplomă de inginerie militară în 1951. A primit distincţiile: Distinguished Service Medal, Legion of Merit şi Distinguished Flying Cross. Misiunea sa finală a fost ca reprezentant militar al SUA la Comitetul Militar NATO din 1982-1985.

[4] Ibidem 2

[5] Biden Announces DOD China Task Force, DOD News, Jim Garamone, 10 februarie 2021

[6] ”Readout of President Joseph R. Biden, Jr. Call with President Xi Jinping of China”-Presa Casa Alba 10 februarie 2021

[7] ”US-China confrontation would be ‘disaster’, Xi Jinping tells Joe Biden in first call” South China Morning Post 11 februrie 2021

[8] Ibidem 7

[9] US sends warship through Taiwan Strait for first time under Biden By CNN staff-4 februrie 2021

[10] ”Biden says U.S. and Europe must push back against China’s economic abuses and coercion”-discursul lui Biden la G7 publicat într-un comentariu cu titlul de mai sus de CNBC pe 19 februrie 2021.

[11] National security adviser: US needs to get ‘own house in order’ to strengthen position abroad- REBECCA BEITSCH – The Hill 29 ianuarie 2021

[12] ”The time for China’s rise has come, security chief tells law enforcers”- South China Morning Post 15 ianuarie 2021