În ultima vreme, tot mai multe voci se arată îngrijorate de proliferarea accelerată a operatiunilor speciale. La Hollywood se fac filme de mare success pe aceasta temă, ultimul dintre ele – Zero Dark Thirty – tratând chiar subiectul neutralizării lui Bin Laden. Evident, un mare succes de casă! Publicatii prestigioase, precum Foreign Affairs, consacră pagini numeroase analizelor pe această temă. Brusc, în presa de la Bucuresti, unii comentatori si-au amintit că, la sfârsitul lui octombrie, anul trecut, domnul Băsescu a agătat ”Steaua României” pe pieptul falnic al amiralului Bill McRaven, nimeni altul decât comandantul Forţelor pentru Operaţii Speciale ale Statelor Unite ale Americii (bune si filmele acestea la ceva, nu?!) Asta înseamnă că România are acum propriile forte speciale pregătite la cel mai înalt nivel de către americani.
În acelasi timp, tot la Bucuresti, fără îndoială o întâmplătoare campanie de presă ne aduce insistent la cunostintă că România a încetat să mai fie doar o tară de tranzit pentru terorismul international. A promovat si a devenit tintă. si, uite asa, în mintea contribuabilului se naste dilema: Eu cu cine votez, neicusorule, cu americanu’ sau cu binladenu’ ?! Si nimic nu este mai îngrozitor pentru contribuabil decât să trăiască dilematic. El vrea solutii grabnice, definitive si irevocabile, în urma cărora tot românul să prospere. Partea proastă e că, vorba ceea, realitatea e complexă.
Lumea nu mai e nici ea ce-a fost în secolul trecut. Pe scena globală au urcat si alti actori în afara statelor nationale. Esti obligat acum să te freci pe culoar de tot soiul de corporatii, ong-uri, miscări etno-culturale, organizatii, fronturi, biserici, asociatii, cluburi, salvatori ai planetei, ai animalelor cu blană, ai umanitătii si, în sfârsit, ai sufletelor noastre. Nici contestarea, disputele sau vrajbele nu mai sunt ce-au fost. Astăzi nu mai iei arma-n mână ridicându-te la luptă, ca în secolul nouăsprezece, nici nu mai protestezi cântând ca hipiotii din secolul douăzeci, nu, astăzi pui o bombă sub sezutul preopinentului, cum făcea domnul Bin Laden. Îi omori mama, tata, fratele, nevasta, copiii si pisica până la a noua viată. Razi tot, dacă se poate, nu ierti nimic. si fugi. Te ascunzi în fundul pământului, până trece urgia celor care te caută. Si, dacă scapi, o iei de la capăt: muscă si fugi! Si tot asa.
Ei bine, acesta e contextul în care deplâng unii transformarea noastră în tintă din cauza prea strânsei colaborări cu americanii. O tristă diversiune! În realitate, lucrurile sunt mult mai simple: România este membră a unei aliante politice si militare, este membră a Uniunii Europene si a Organizatiei Tratatului Nord-Atlantic. O aliantă presupune ierarhii, structuri, responsabilităti. si solidarităti. Dacă cineva se ia de mine, atunci se ia de toti aliatii mei. Si, invers, bineînteles. România apartine unui mare proces politic, economic si militar contemporan, apartine unei familii, cu toate drepturile si responsabilitătile care decurg din acest lucru. Asumând inclusiv riscurile, atunci când acestea există.
De ce ar trebui, asadar, să facem o problemă din faptul că pregătim, împreună cu aliatii nostri, o fortă specială de luptă? Nimic mai normal. Numerosi sunt specialistii care prevăd un viitor lipsit de marile armate combatante, dar locuit de trupe speciale, superspecializate si supratehnologizate, capabile să se deplaseze oricând, oriunde, cât mai rapid cu putintă.
Pai, facem o problemă din asta pentru că o astfel de abordare presupune să ne schimbăm felul de a gândi. Si orice schimbare trece prin stadiul dilematic, care, am stabilit, nu ne place! Adică, cum, să avem doar câteva escadrile de ”Apache” în locul tancurilor încremenite pentru totdeauna pe o Nămoloasa-Focsani a mintii?! Doar câteva F16 în locul infanteristilor înghesuiti ca iepurii în gropi individuale?! Ce-i prostia asta cu fortele speciale? Ce armata mai e si asta?! Noi pe cine mai comandam?! Hop, gata o noua dilemă! Si o rezolvăm rapid, printr-un simplu ”Nu”. Noi, nu, niciodata!
Si, bineînteles, în timpul acesta lumea merge înainte. Specialistii sunt unanimi de acord că operatiunile fortelor speciale se vor dovedi în curând decisive pentru securitatea scenei globale. Flexibile si mobile, aceste forte pot interveni rapid pentru rezolvarea unor neasteptate situatii de criză. Amiralul McRaven a cerut, încă de acum doi ani, permisiunea de a desfăsura trupe în întreaga lume. Astăzi, fortele speciale sunt dotate cu echipamente de luptă si de comunicatii high-tehnology, cu aparate de zbor invizibile pe radar, cu echipamente medicale mobile de ultimă oră. Bugetul acestor operatiuni a depăsit zece miliarde de dolari anual numai în SUA.
Indiferent de lobby-ul bătrânilor cu vipuscă rosie pe tâmple si de încăpătânarea adesea interesată a alesilor nostri, acesta e viitorul. Un viitor care pentru ei este SF, dar care pentru lumea reală a început ieri.
Problema rămâne la cei care trăiesc alaltăieri.
Leave A Comment