Se întoarce Iranul la o politică prooccidentală?

Alegerile din Europa, Olanda și apoi Franța, referendumul lui Erdogan pentru putere, întâlnirea Putin-Merkel, războiul din Siria și câte și mai câte ne-au marcat existența începutului de an. Ciclul electoral European continuă în Franța, Anglia și Germania. Europa se schimbă. Dar Iranul (!?)

Iran versus Mossad-serviciul secret israelian

Există o listă întreagă a operațiunilor acoperite ale Mosadului împotriva Iranului dar și împotriva celor mai importanți teroriși care acționează în Orientul Mijlociu sau în nordul Africii. În lupta împotriva terorismului dusă de Mossad în Beirut, Damasc, Bagdad și Tunis sau în stațiile lor din Paris, Roma, Atena sau Cipru din 1970 încoace, una dintre victoriile importane a fost asasinarea numărului unu pe lista FBI, a celui mai perfid adversar al Israelului, Imad Mughniyeh. Imad este autorul masacrului a peste 200 de militari americani campați într-o bază din Beirut. Atacul s-a derulat pe 23 octombrie 1983 când două camioane încarcate cu explozibili au lovit cladiri care adaposteau soldați americani și francezi care faceau parte din Forța Internațională din Liban. Experții au estimat ca în acest atentat, teroristii au folosit aproximativ 9 tone și jumatate de TNT. Cei doi șoferi sinucigași care conduceau camioanele au detonat încărcăturile explozive după ce au forțat intrarea în unitatea militară și au ajuns langă zidurile barăcilor. În total au murit un numar de 241 soldați americani și alți 128 au fost răniti. De asemenea în atac au murit 58 de paraşutişti francezi, alţi 15 fiind grav răniţi. Pe 12 noiembrie 2011 o puternică explozie a distrus o bază secretă din Teheran, omorând 17 militari din Garda Revoluționară și transformând într-o grmadă de fiare căteva zeci de rachete iraniene. Generalul Hassan Tehrani Moghaddam, părintele rachetei cu rază lungă de acțiune, Shehab, omul care se ocupa de programul de proiectare și construcție a rachetelor iraniene a fost ucis în explozie. A fost oare aceasta ținta atacului? Nu. Ținta a fost o rachetă care se afla în proiect, o rachetă ce folosea combustibil solid și care putea transporta către o țintă aflată la mai mult de 7000km o încărcătură nucleară. Și vă mai întrebați împotriva cui este scutul de la Deveselul când noi suntem la numai la 2500 km distanță de lansatorele de rachete balistice iraniene.

Iranienii au fost atenți să nu pună toate ouăle, cu referire la facilitățile nucleare, într-un singur coș. Ei au împărțit programul nuclear în piese și l-au împrăștiat pe cuprinsul țării, în baze militare, laboratore diverse și în facilități izolate controlate de la punctele de comandă centrale. În unele locuri au fost construite adăposturi adânci, au fost montate baterii anti-aeriene dotate cu rachete sol-aer de tipul S-300. O instalație a fost construită la Isfahan și alta la Arak. Cea mai importantă locație, acolo unde sunt plasate centrifugele este la Natanz iar un al patrulea centru a fost construit în orașul sfânt Qom. În iunie 1998 americanii au descoperit adevărata extindere a instalațiilor nucleare iraniene. Dr. Itikhar Khan Chaudhry, un om de știință pakistanez a fugit în Occident și a dezvăluit amploarea cooperării dintre Iran și Pakistan în domeniul nuclear. Faptele prezentate de Khan au fost verificate din alte surse de FBI și s-au dovedit adevărate. Din păcate oficiali americani au neglijat să-i anunțe pe parteneri israelieni, astfel adevărul ieșind la suprafață după anul 2000. În august 2002 un dizident iranian, o cârtiță pe numele său Mujahedeen el Khalq, pe scurt MEK, a devoalat, în presa mondială, existența a două locații nucleare, Natanz și Arak. În anii care au urmat MEK a făcut dezvăluiri importante despre programul nuclear iranian. CIA a fost sceptică referitor la dezvăluiri și a declarat că Mossadul și MI6 sunt intoxicate de surse ale opoziției iraniene și în final vor să atragă SUA într-un conflict periculos cu Iranul. În același an, 2002, cârtița MEK a livrat CIA un laptop a cărui hard era burdușit cu documente vitale din programului nuclear iranian. Istoria s-a repetat și CIA a acuzat Mossadul că a livrat documente către MEK și acesta la rândul lui le-a predat Occidentului. Noi documente au apărut odată cu mărturisirile Dr. Khan la televiziunea pakistaneză. Acesta declara că a vândut centrifuge pentru procesare material fisionabil Libiei, Coreei de Nord și Iranului, din vânzarea cărora s-au făcut zeci de milioane de dolari. Guvernul de la Islamabad l-a iertat pe Dr Khan, părintele bombei nucleare pakistaneze. În acest moment Israelul, prin agenția de informații Mossad condusă la vremea aceea de Meir Dagan, a devenit furnizorul de documente și ofițeri superiori care au dezertat din forțele revoluționare iraniene sau chiar de specialiști în programul nuclear care într-un fel sau altul au părăsit Iranul. În ianuarie 2006 un avion s-a prăbușit în centrul Iranului. Au murit ofițeri superiori ai Garzii Revoluționare inclusiv unul dintre comandanți acestor forțe, generalul Ahmed Kazami. Avionul deși oficial a căzut din cauza vremii nefavorabile indiciile ne-au îndreptat spre un sabotaj al agenților occidentali. În 2007 centrifugele au devenit ținta agențiilor de spionaj occidentale. Iranieni nu puteau cumpăra centrifuge de pe piața liberă în schimb o făceau prin firme conduse de exilul iranian sau rus. Aceștia erau însă mână în mână cu agențiile de spionaj. În mai 2007 președintele George Bush Jr. a semnat un ordin prezidențial secret prin care autoriza CIA să inițieze acțiuni de spionaj care să întârzie programul nuclear iranian. Urmare a acestui ordin în august Meir Dagan s-a întâlnit cu subsecretarul de stat american, Nicolas Burns, pentru a discuta strategia de urmat față de Iran. Exploziile, sabotajele, eliminarea specialiștilor iranieni au început să hărțiuască autoritățile iraniene care se ocupau de instalațiile nucleare. Implicarea unei familii elvețiene în vânzarea de echipamente nucleare a fost plătită de CIA cu 10 milioane de dolari. Este vorba de familia lui Frederic Tinner care împreună cu băieții săi Urs și Marco au vândut echipamente preluate de la compania Pfeiffer Vacumm Germany și modificate ulterior în facilitățile militare americane din New Mexico. Să mai amintim aici cazul cargoului Artic See, sub pavilion maltez, care transporta, conform actelor, bușteni de lemn spre Algeria și care a fost piratat de o echipă din forțele speciale isareliene după unii sau de forțele speciale rusești după alți, pentru motivul că avea la bord material fisionabil vândut iranienilor de către un fost ofițer rus și încărcat într-un port din Finlanda. Dintre dezertările importante o menționez pe cea a generalului Ali Reza Asgari, fost adjunct al ministrului Apărării al Iranului. El a dispărut în drum spre Istambul. Mossadul a fost din nou implicat iar Dagan a pregătit dezertarea acestuia și ascunderea lui, în prima fază, în Turcia. Lista dezărtărilor din tabăra iraniană este lungă la fel ca și lista diverșilor specialiști iranieni care au murit în accidente de automobil. Pe 29 noiembrie 2010 la ora 7.45 în zona de nord a Teheranului o motocicletă a apărut în spatele mașinii lui Majid Shahriyari, șeful proiectului nuclear iranian. Motociclistul a trecut de mașină și a dispărut în aglomerație. Odată lângă mșină motociclistul a atașat de aceasta o bombă magnetică. În următorul minut bomba a explodat omorându-l pe fizicianul de 45 de ani și rânindu-i soția. În același timp în sudul Teheranului pe strada Atashi un Peugeot 206 al Dr. Fereydoum Abassi-Davani, un alt fizician de marcă al iranienilor, a sărit în aer, acesta fiind grav rănit, datorită unui dispozitiv similar pus de un motociclist. Ultima mare lovitură a fost dată în 2010 odată cu infectare sistemelor de control al vitezei centrifugelor de la Nataz cu virusul Stuxnet. Dagan și echipa lui a reușit să întârzie programul nuclear iranian dar nu a reușit să-l oprească. Va reuși Iranul sub noua administrație să continue programul nuclear în ciuda acordului cu SUA?

Alegerile din Iran

Tendința referitoare la alegerile din Iran este ca acestea să fie privite cu scepticism. Într-un sistem teocratic președinția este doar un stâlp al puterii executive. Cei șase candidați prezidențiali sunt acceptați pe buletinul de vot după ce au trecut în prealabil de Consiliul Gradienilor, un corp de 12 teologi și juriști. Și în acest caz ultimul cuvânt îl are Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem iranian. Campania electorală din Iran chiar în aceste condiții devoalează diviziuni curioase în cadrul politic iranian. Într-o dezbatere televizată Rouhani care s-a întâlnit cu rivali săi i-a numit pe acestia extremiști. A acuzat corpul Gărzii Revoluționare că a încercat să saboteze acordul nuclear din 2015 semnat cu marile puteri. În cadrul mitingurilor susținătorii lui Rouhani au cerut eliberarea a doi proeminenți lideri reformatori din arestul la domiciliu. Este de asemenea ciudat că președintele poate fi văzut ca cel care conduce opoziția în Iran. Rouhani, un cleric reformist care a venit la putere în 2013, votat fiind de moderații care doreau un președinte diferit de Mahmoud Ahmadinejad, a dorit să scoată Iranul din izolarea internațională datorită programului nuclear în schimbul reducerii sancțiunilor aplicate de comunitatea internațională Teheranului. Creșterea economică slabă a redus entuziasmul guvernului în privința acordului. De altfel conform presei iraniene pentru mulți votanți ai lui Rouhani acordul nuclear a fost o dezamăgire, deși producția de petrol a revenit la cotele de dinaintea aplicării sancținilor, acest lucru nu a creat noi locuri de muncă. Unul din contracandidații lui Rouhani, este clericul Ebrahim Raisi care conduce unul din locurile sfinte din Iran. Raisi și-a exprimat frustrarea asupra unei economii intrate în recesiune și a făcut campanie pe o platformă naționalistă cu titlul Facem Iranul mare din nou, promițând 1,5 milioane de locuri de muncă și creșterea veniturilor celor săraci. Un alt candidat, Mohammad Bagher Qalibaf, primarul Teheranului a promis nu număr de peste 5 milioane de locuri de muncă dacă va fi ales. Alegătorii lui Rouhani au declarat că Raisi și Qalibaf vînd pungi cu promisiuni false. Totuși Rouhani are probleme reale de imagine el fiind gata să cumpere avione de la Airbus și de la Boeing dar nu anuță subsidii și creșterile de venit pentru cei săraci. Rouhani are nevoie să joace un joc politic pe o agendă populistă pentru a câștiga alegerile. Populația de la țară are nevoie să știe dacă în viitor își vor putea hrăni familia.  Pentru Khamenei, liderul suprem în vârstă de 78 de ani, destul de bolnav, alegerile vor avea un impact decisiv asupra alegerii celui care-l va înlocui. În cazul morți subite președintele iranian va face parte din consiliul de 3 persoane care vor acționa în funcția de lider spiritual suprem până la alegerea noului lider spriritual. La ora actuală circulă zvonuri precum Raisi ar avea atât sprijinul lui Khamenei cât și al Gărzii Revoluționare. Circulă, de asemenea, un zvon că de fapt campania lui Raisi este pentru funcția de lider suprem în Iran. Rouhani l-a criticat public pe Raisi că în calitatea sa de acuzator public (un fel de procuror) a trimis la execuție mii de prizonieri politici în 1988. De asemenea în alegeri un rol important îl joacă Garda Revoluționară prin controlul și influența sa în societatea iraniană. Garda este o instituție care are interese de afaceri și geopolitice nu numai în Iran dar și în statele din regiune precum Irak, Siria sau Afganistan. Această implicare nu lasă loc pentru multă acțiune în ceea ce privește politica externă a Iranului. Victoria lui Rouhani ar însemna o cotitură în politica Iranului și o lovitură pentru liderul suprem și a sa Gardă Revoluționară.

Câteva concluzii

Alegerile prezidențiale din Iran sunt de cele mai multe ori supuse unei remarci amare: alegerile sunt decise de un singur vot, cel al Ayatollahului Khamenei. Deși se pare că așa ar sta lucrurile, în realitate liderul suprem este departe de a decide votul. Dacă există un kingmaker (un rege al jocului) acesta este de departe rivalul său, reformistul Mohammad Khatami, fost președinte al Iranului, al cărui cuvânt câtărește enorm în viața politică a țării. Votul antisistem este cel care domină scena politică iraniană. Atât timp cât Khamenei simbolizează sistemul, electoratul tinde să rejecteze candidatul pe care ei îl percep ca fiind susținut de liderul religios. În 1997, Ali Akbar Nategh Nouri, era favoritul lui Khamenei, dar în loc să câștige sprijinul populației s-a îndreptat către necunoscutul reformist Khatami. Opt ani mai târziu un alt candidat necunoscut Mahmoud Ahmadinejad l-a învins pe favoritul Ali Akbar Hashemi Rafsanjani, considerat unul dintre stâlpii regimului. La alegerile din 2009 rolul lui Mahmoud Ahmadinejad s-a schimbat, el fiind cel sprijint de Khamenei, fostul prim ministru Mir Hossein Mousavi, după 20 de ani de exil politic intern a fost votat fiind considerat candidatul antisistem. Și totuși rezultatele au fost falsificate în favoarea lui Ahmadinejad acesta obținând 62,2% din voturi față de 34% obținute de Mousavi. Străzile Teheranului s-au împânzit cu susținătorii lui Mir Hossein Mousavi iar Occidentul a clamat victoria acestuia. Modelul votului antisistem a continuat și în 2013. Saeed Jalili era candidatul lui Khamenei dar a obținut abia 11,31% la votul popular. Retragerea vicepreședintelui Mohammad Reza Aref și trecerea votului său spre Rouhani, la îndemnul lui Khatami, va însemna că Rouhani va avea șanse serioase de a câștiga președinția. Cine îl va convinge însă pe Khatami? Rafsanjani fostul său vice-președinte, care a și făcut acest lucru. Aref a anunțat pe Facebook renunțarea la cursă în favoarea lui Rouhani după a discuție telefonică cu Khatami. Cu toate acestea conservatorii conduc în sondaje. Odată ce Khatami și Rafsanjani au distribuit pe YouTube un video Rouhani a trecut de la 14,4% în sondaje la 26,6% Peste noapte Qalibaf a dispărut și apoi peste încă două zile Rouhani avea 38%. Este un reviliment remarcabil.

Două lectii putem desprinde din aceste evenimente. În primul rând, din cauza faptului că Ayatollahul Khamenei personifică sistemul, nu pe cine sprijină el este important, este important candidatul antisistem, cel marginalizat, care va atrage votul societății civile iraniene. Acum persoana importantă este Khatami cel care manageriează media pentru alegerea unui candidat. În al doilea rând în ciuda profundului sistem nedemocratic preelectoral al alegerilor iraniene, acestea nu sunt predictibile. De data aceasta atât Rouhani cât și Eshaq Jahangiri au trecut de puragatoriu