Retragerea generalilor! Privatizarea războaielor din Orientul Mijlociu şi Afganistan (II)

O posibilă explicaţia a retragerii din Siria a militarilor americani

Pe 19 decembrie 2018, scepticismul lui Donald Trump referitor la Siria s-a manifestat printr-un tweet: „Am învins ISIS singurul motiv pentru ca trupele americane să fie desfăşurate acolo în timpul mandatului meu“. Decizia lui Trump nu este o surpriză pentru analiştii de geopolitică. Ea schimbă balanţa geopolitică în regiune într-o anumită măsură, dar în acelaşi timp ea este un corectă – aşa cum declara fostul ambasador american în Siria, din timpul administraţiei Obama, Robert Ford. „Forţele americane nu pot remedia toate problemele pentru care au fost trimise în Siria“ – declara Robert Ford. Ambasadorul Ford este un critic al instabilităţii şi al deciziilor întâmplătoare, dar este convins că „principiul general al deciziei politice de retragere din Siria a fost corect“.

În orice caz, perioada retragerii militarilor din Siria este încă în discuţie la Casa Albă. Este în discuţie chiar retragerea în sine. Declaraţiile sunt contradictorii. Bolton îl contrazice pe preşedintele Trump, Secretarul de Stat Mike Pompeo îl aprobă. Preşedintele Trump a fost de acord să permită armatei aproximativ patru luni pentru a retrage cei 2000 de militari ai Statelor Unite din Siria, au declarat oficialii administraţiei. Preşedintele Donald Trump a confirmat pe Twitter că trupele vor fi „retrase într-un ritm redus“, însă s-a plâns că nu a primit prea mult credit pentru această mişcare, după ce o nouă rundă de critici asupra deciziei sale a venit din partea generalului în rezervă Stanley A. McChrystal[1] şi a fostului şef al personalului Casei Albe, generalul în rezervă John F. Kelly.

Preşedintele Trump a cochetat cu ideea retragerii încă din aprilie 2018, când declara: „Vreau să ies din Siria“. Generalii din Pentagon l-au convins însă să nu retragă trupele din Siria şi să continue pregătirea forţelor revoluţionare anti Assad. Câteva zile mai târziu au fost bombardate 3 locaţii guvernamentale siriene pentru a pedepsi Damascul care utilizase gaze toxice împotriva conaţionalilor. Prof. Peter Feaver, un fost oficial în domeniul securităţii naţionale sub foştii preşedinţi Bill Clinton şi George W. Bush, actualmente profesor în ştiinţele politice la Universitatea Duke, declara:

„Fiecare preşedinte are frustrări cu militari pensionari. Gândiţi-vă la fiecare ofiţer care apărea la  Fox News în timpul mandatelor lui Obama şi gândiţi-vă la aşa-numita revoltă a generalilor pensionaţi în 2006 împotriva lui Rumsfeld… Ceea ce este diferit acum este faptul că preşedintele Trump face public pe Twitter ceea ce gândeşte spre deosebire de Obama sau Bush care lansau unele ideei prin consilierii pe care îi aveau şi nu foloseau mijloacele media pentru face schimbările politice.“

Trupele americane au sosit în Siria în număr mare în 2015. Au avut ca obiectiv înfrângerea ISIS, care se instalase în nordul Irakului şi în estul Siriei şi care deţinea un teritoriu de mărimea Angliei, pe care l-au declarat drept Califat. Astăzi, acest teritoriu a revenit în proporţie de 98% celor în drept. La mijlocul lui decembrie 2018, Forţele Democratice Siriene sprijinite de americani au cucerit ultimul oraş deţinut de ISIS, Hajin. Cât priveşte înfrângerea ISIS, ştirile sunt contradictorii. Grupul controlează o serie de sate de-a lungul malului estic al Eufratului şi are o bază militară în deşert. Ei lansează atacuri de tipul loveşte şi fugi, capturând de fiecare dată sirieni sau kurzi (în noiembrie au capturat 30 de kurzi). Syrian Observatory for Human Rights (Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului) a declarat săptămâna trecută că militanţii ISIS au executat aproape 700 de prizonieri în aproape două luni în Siria de est. Grupul de monitorizare a războiului din Regatul Unit a spus că printre prizonierii erau 1.350 de civili şi luptători pe care ISIS îi deţinea pe teritoriul din apropierea frontierei irakiene. Jihadiştii controlează o fâşie de pământ aflată la est de râul Eufrat, în jurul oraşului Hajin, în care au intrat în această lună forţe SDF susţinute de SUA. Forţele Demorotice Siriene (SDF), conduse de miliţia kurdă YPG, s-au luptat cu ISIS, acolo, timp de câteva luni cu sprijinul forţelor speciale americane.

De partea cealaltă a frontierei, în Irak, ISIS continuă atacurile în provinciile irakiene Kirkuk şi Diyala. Multe din condiţiile care au determinat insurgenţa în Irak şi victoriile ISIS sunt datorate sărăciei, corupţiei şi proastei guvernări de la Bagdad. Unde sunt militarii americani dislocaţi? Aceştia, în principal Forţe Speciale, sunt poziţionaţi în nordul Siriei, în zona kurdă, şi la graniţa cu Iordania. Principalele lor misiuni, la ora actuală, sunt ghidarea loviturilor aeriene, pregătirea luptătorilor kurzi care mai acţionează împotriva rămăşiţelor ISIS şi servesc drept barieră în calea desfăşurării trupelor iraniene.

Kurzii, turcii şi deciziile preşedintelui Donald Trump

Cei mai mari pierzători ai retragerii americanilor sunt kurzii acum atacaţi din toate părţile. Turcia a împiedicat kurzii să lege teritoriile lor de la est şi de la vest, teritorii situate în nordul ţării de-a lungul graniţei cu Turcia, prin culoarul creat de operaţiunea militară „Ramură de Măslin“, cea care a dus la ocuparea oraşului strategic Afrin. Recep Tayyip Erdogan, preşedintele turc, a declarat că Turcia va ataca, în perioada următoare, luptătorii kurzi la est de râul Eufrat. Armata turcă este desfăşurată în mai multe zone: cele mai puternice unităţi sunt implicate în operaţiuni în interiorul Turciei, precum şi în nordul Irakului şi în Siria de nord şi de vest. De asemenea, forţele aeriene turce îşi continuă activităţile operaţionale într-un ritm susţinut. Din acest motiv, nu pare fezabil ca Turcia să efectueze operaţiuni la nivel de Corp de Armată care ar putea necesita mai mult de şase luni fără a redistribui trupe de pe alte fronturi. Prezenţa trupelor americane în zona respectivă l-a descurajat până acum pe preşedintele Erdogan să acţioneze. A apărut acestă oportunitate oferită de preşedintele Donald Trump, dar ea a durat, în fapt, doar câteva zile pentru că acum este îngrădit de ruşi şi de forţele lui Assad.

Odată dispărută ameninţarea militară americană, Assad primeşte un mare „cadou“. El a promis să recupereze fiecare centimetru din ţară de la rebeli, inclusiv de la SDF. Se pare că în zona ocupată de kurzi nu trebuie să lupte pentru a obţine ceea ce vrea. Kurzii, care au purtat discuţii cu regimul de la Damasc în spatele scenei ani de zile, ar putea să schimbe protecţia americană cu cea siriană. Luptătorii kurzi au permis forţelor guvernamentale siriene să ajungă la periferia oraşului strategic Manbij pentru a încerca să blocheze miliţiile sprijinite de turci şi de iranieni. Acesta este cel mai vizibil rezultat al deciziei preşedintelui american Donald Trump de a retrage în grabă forţele americane din ţară.

Noi repoziţionări în Siria

Deşi americanii se retrag (!?), nu este clar dacă ceilaţi membri ai coaliţiei internaţionale care luptă împotriva ISIS rămân în zonă, oricare dintre aceştia putând fi expuşi, în viitor, riscului de a fi prinşi în orice fel de luptă ulterioară. Unele informaţii provenite din cadrul serviciilor de informaţii aliate declară că, în ultimele zile, reprezentanţi ai serviciilor de informaţii din Egipt şi din Emiratele Arabe Unite au vizitat oraşul Manbij din nordul Siriei, unde au verificat poziţiile deţinute de militarii americani şi pe cele ale kurzilor din Unităţile de Protecţie Populară (YPG) cu intenţia de a le folosi pentru a-şi poziţiona propriile trupe. Atât Egiptul, cât şi Emiratele Arabe Unite consideră că ambiţiile Ankarei în regiune trebuie restrânse. Anterior, Cairo a refuzat să-şi desfăşoare trupele în Siria, preferând să ofere un loc de desfăşurare a negocierilor dintre opoziţia siriană şi Rusia în cadrul procesului de la Astana. Cu toate acestea, după ce preşedintele Trump a anunţat retragerea forţelor americane din Siria, egiptenii au devenit mediatori între Damasc şi kurzi. Discuţiile dintre preşedintele Donald Trump, Printul Sheikh Muhammed Bin Ziyad (MbZ) şi preşedintele egiptean Abdel-Fatteh El-Sisi oferă descifrarea acestor aspecte: egipteni şi militari din Emiratele Arabe Unite vor prelua poziţiile militarilor americani în Manbij, unde kurzii au căutat protecţie împotriva unei invazii turce, iar SUA va asigura acoperirea aeriană împotriva unui eventual atac.

Bashar Assad este aşteptat să colaboreze cu noile implementări de forţe deoarece Emiratele Arabe Unite îşi pot permite o finanţare generoasă pentru sarcina colosală de a-şi reconstrui ţara devastată de război. Casa Albă speră că mai multe forţe arabe sunnite se vor desfăşura în Siria şi vor prelua poziţiile pentru a împinge iranienii din zonele-cheie ale Siriei. Preşedintele sirian Bashar Assad a autorizat forţele irakiene să atace ţintele ISIS în Siria fără să aştepte permisiunea de la Damasc, a informat agenţia de stat SANA. Unităţile de Protecţie a Poporului kurd sau YPG au emis, pe 28 decembrie 2018, o declaraţie prin care salută prezenţa armatei guvernamentale siriene în Manbij. Forţele turceşti şi Armata Siriană Liberă, sprijinită de turci, au început să se îndrepte spre zona din nord-vest a oraşului, cu scopul de a-l elibera de luptătorii kurzi, în condiţiile în care nu au aprobarea Moscovei. Kurzii sirieni sunt consideraţi de Turcia drept terorişti care îi ameninţă interesele naţionale. Guvernul turc vede YPG ca un grup terorist, inseparabil faţă de Partidul Muncitorilor Kurzi sau PKK, care operează în Turcia şi de-a lungul zonei de graniţă a ţării cu Siria şi Irak.

Un lucru este sigur: ieşirea Americii din Siria nu va aduce sfârşitul luptelor. În plus, rapoartele despre situaţia din zonă s-au concentrat, în general, asupra potenţialelor riscuri pentru trupele americane aflate acolo, riscuri care sunt acum în creştere, pe măsură ce forţele SDF şi YPG se poziţionează pe noile aliniamente ale graniţelor oraşului Manbij. Coaliţia internaţională împotriva ISIS are 70 de membri, iar observatorii au văzut recent forţele speciale franceze, în apropierea oraşului. Personalul militar britanic se află, de asemenea, în nord-estul Siriei, alături de alte ţări din coaliţia care susţin SDF, forţe care se pot mişca mai departe spre vest pentru a completa golurile rămase de plecarea militarilor americani. Indiferent de situaţia de acum, lucrurile continuă să evolueze în Manbij şi în nordul Siriei. Dar cum se joacă din punct de vedere militar în oraşul strategic Manbij şi în jurul acestuia şi de modul în care diferitele părţi implicate se aliniază, s-ar putea da tonul unor noi altercaţii în Siria de nord-est şi chiar în alte părţi ale ţării, în absenţa forţelor americane.

Retragerea din Siria a militarilor americani

Oficialii militari de la Pentagon s-au grăbit să traducă comentariile lui Donald Trump în ordine către comandanţii din Siria şi Irak. Generalul Joseph F. Dunford Jr., preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de Stat Major, s-a întâlnit la Casa Albă cu Consilierul de Securitate Naţională al preşedintelui Trump, John R. Bolton, pentru a clarifica calendarul şi alte detalii ale retragerii din Siria. Bolton a vizitat zilele acestea Turcia şi Israelul pentru a discuta problemele de securitate regională. Generalul Dunford a vorbit apoi cu senatorul Graham despre retragerea trupelor din Siria, înainte de întâlnirea acestuia cu preşedintele Donald Trump. Mai mulţi oficiali ai Pentagonului au sperat că senatorul Graham ar putea schimba intenţiile preşedintelui Trump cu privire la retragere sau, cel puţin, să-l convingă să prelungească termenul de retragere. Planificatorii militari declară că au nevoie de aproximativ 120 de zile pentru a efectua o retragere care să permită decizii în ceea ce priveşte echipamentele militare. Ele pot fi deplasate în altă parte a regiunii, pot fi lăsate aliaţilor sau pot fi dezactivate pentru a preveni căderea în mâinile guvernului sirian, a Rusiei sau a Iranului. Oficialii militari au refuzat să precizeze momentul plecării, în parte din motive de securitate operaţională şi parţial pentru că multe detalii sunt încă destul de fluide şi oficialii recunosc că preşedintele Trump îşi poate schimba opinia în orice moment şi poate accelera/încetini plecarea.

Cu toate acestea, retragerea din Siria reflectă nu numai dorinţa lui Trump de a renunţa la intervenţia militară a SUA în Orientul Mijlociu, ci şi o strategie referitoare la Siria pe care preşedintele nu a adus-o în discuţie până acum. Ceea ce fusese o misiune limitată de combatere a ISIS părea să se extindă în timpul verii 2018 într-un război împotriva Iranului şi a Rusiei. America post 9/11 a fost implicată în două războaie lungi şi costisitoare în Irak şi Afganistan, unde în anumite momente au fost dislocaţi peste 100.000 de militari în fiecare din teatrele de operaţii. Majoritatea trupelor care se află în prezent în Siria nu sunt implicate în operaţiunile de luptă: ei pregătesc forţele kurde şi cele ale SDF, protejează graniţa Siria-Turcia şi Siria-Iordania, efectuează patrule sau asigură protejarea convoaielor de aprovizionare înspre şi dinspre partea de est a ţării.

Aceste obiective limitate nu fac parte din ceea ce s-a propus iniţial în strategia de participare a militarilor americani în Siria: oprirea desfăşurării iranienilor şi consolidare acestora prin construirea de baze militare, negocierea şi încheierea unui acord de pace între guvernul lui Bashar al-Assad şi forţele rebele sau pentru a menţine pacea între Turcia şi kurzii sirieni. Toate aceste obiective au fost „misiuni imposibile pentru trupele americane“. Cu toate acestea, pentru criticii deciziei luate de preşedintele Donald Trump, prezenţa trupelor americane în Siria, indiferent de mărimea forţei, a servit atât unui scop militar, cât şi unuia geopolitic. Ea a umplut un potenţial vid lăsat de distrugerea Califatului ISIS, care altfel ar fi fost exploatat de Iran, Rusia sau Turcia. Prezenţa americană a creat un efect pozitiv în ecuaţia militară din Siria, apărând nordul acesteia de imixtiunile sau atacurile celor menţionaţi mai sus.

Ankara-Moscova, navetă diplomatică

Turcia încearcă să negocieze cu Rusia operaţiunile militare pe care doreşte să le execute în nordul Siriei, de îndată ce Statele Unite au încheiat retragerea, pentru a zdrobi structura militară kurdă. Federaţia Rusă nu consideră YPG-ul drept un grup terorist. Trupele ruseşti din Siria cooperează cu militari din YPG, a cărui aripă politică, Partidul Uniunii Democrate (PYD), are un birou la Moscova. Din această cauză, Rusia afirmă că atunci când americanii părăsesc Siria, zona de nord, de la graniţa cu Turcia, ar trebui să se întoarcă sub controlul guvernului de la Damasc. Şeful Statului Major al armatei turce, Hulusi Akar, ministrul de Externe Mevlut Cavusoglu, şeful serviciului de informaţii naţionale Hakan Fidan şi consilierul prezidenţial Ibrahim Kalin au fost la Moscova pentru a discuta problema cu omologii lor ruşi, a informat presa turcă. Preşedinţii Recep Tayyip Erdogan şi Vladimir Putin urmează să se întâlnească la o dată ce va fi stabilită pe canale diplomatice, pentru a finaliza problema, a anunţat NTV.

Preşedintele Erdogan a declarat în repetate rânduri că forţele turceşti şi aliaţii lor arabi din Siria vor trece în nordul ţării pentru a elimina miliţia cunoscută sub numele de Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG) din oraşul Manbij şi din regiunea nord-estică Hasakah-Qamishli. Forţele siriene nu au intrat în Manbij, sunt desfăşurate în Arima la vest de oraşul vizat. Întrebarea critică este: cum vor reacţiona Statele Unite la progresele armatei siriene în zonele în care forţele speciale americane sunt prezente? Regimul Assad continuă să îşi desfăşoare forţele în jurul oraşului Manbij. Există rapoarte că deplasează mai multe trupe şi arme către aeroportul din Qamishli, care este sub controlul guvernului central de la Damasc. Întrebarea va primi un răspuns odată ce toate forţele americane vor pleca.

Reacţia Iranului la plecarea americanilor

Ankara a anunţat suspendarea operaţiunii sale în Manjib timp de cel puţin o lună pentru a evalua noua imagine operaţională din nord-estul Siriei în vederea diminuării riscurilor, consolidarea câştigurilor diplomatice şi discutarea acestei noi imagini strategice cu Moscova şi Teheran. Între timp, Republica Islamică Iran nu a comentat imediat retragerea ordonată de preşedintele Donald Trump. Prima reacţie oficială a Iranului a venit la trei zile după decizia SUA, pe 22 decembrie, când purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Iranului, Bahram Ghassemi, a spus:

„De la început, intrarea şi prezenţa forţelor americane în regiune a fost o greşeală … şi o cauză principală de instabilitate şi insecuritate.“

El nu a elaborat asupra punctul de vedere al Teheranului cu privire la implicaţiile mişcării SUA asupra ecuaţiilor politice şi militare din Siria. În schimb, a reiterat punctul general de vedere al Republicii Islamice faţă de prezenţa SUA în Orientul Mijlociu. În explicarea abordării prudente a Teheranului se poate spune că Iranul nu este încă sigur dacă această mişcare va conduce la o schimbare în strategia SUA de a reduce activităţile Iranului în regiune, inclusiv în Siria. La doar o zi după decizia preşedintelui Trump, Rodney Hunter, coordonatorul politic al misiunii SUA la Naţiunile Unite, a declarat Consiliului de Securitate al ONU că Washingtonul „va folosi toate instrumentele puterii sale naţionale pentru a cere o retragere a forţelor iraniene din regiune (n.A.G. – este vorba de Siria)“. Pentru oficialii iranieni, această afirmaţie este doar o reformulare a reprezentantului special al SUA pentru Siriei, James Jeffrey, din 15 noiembrie, potrivit căruia ieşirea Iranului din Siria nu este un scop militar al Statelor Unite, ci ar trebui să vină în cadrul unui proces politic.

SUA a cerut insistent încheierea procesului de negocieri de la Astana şi reluarea celui de la Geneva. Iranul, Rusia, Siria şi Irak dezvoltă o cooperare în cadrul unui Centru Comun de Comandă, potrivit rapoartelor serviciilor de informaţii. Aceasta înseamnă că Iranul lucrează şi pe teren pentru a se asigura că interesele sale în păstrarea legăturii terestre între Irak şi Siria vor rămâne intacte în faţa oricărei dezvoltări nefavorabile, cum ar fi renaşterea Statului Islamic în Siria de est, ca rezultat al retragerii SUA. Prin urmare, Iranul nu vede decizia lui Trump ca o victorie totală, ci încearcă, de fapt, să-şi extindă spaţiul de manevră în Siria pentru a nu fi afectat de implicaţiile negative ale retragerii Statelor Unite. Corpul Revoluţionar Iranian, prin Forţele Quds conduse de generalul Qasem Soleimani, forţe care sunt responsabile de operaţiunile extrateritoriale şi care desfăşoareă activităţi de război neconvenţionale şi de culegere de informaţii, doreşte stabilirea unui coridor de acces între Teheran şi Beirut pentru trasportul armelor necesare luptătorilor Hezbollah, dar şi construirea unor baze şi fabrici de armament în Siria pentru acelaşi motiv menţionat mai sus. Iranul încearcă exploatarea retragerii militarilor americani împingând proxii către est spre graniţa Irakului. Asta va implica mai multă libertate de operare în sud dacă americanii vor părăsi şi baza al-Tanaf, ceea ce va duce simultan la noi acţiuni ale Israelului împotriva amplasamentelor militare iraniene din Siria.

Relaţia militară Rusia, Iran, Irak şi Siria

Nu este clar cât de bine sunt pregătite Rusia, Iranul şi Turcia pentru retragerea anunţată a forţelor americane. Din cauza posibilităţii apariţiei unui vid în Siria, garanţii formatului de la Astana se pot confrunta cu provocări suplimentare în domeniile geopolitice şi economice. Vidul temporar în regiunea trans-Eufrat ar putea fi soluţionat prin implicarea activă a statelor arabe care sunt interesate să restrângă ambiţiile iraniene şi turceşti. Anumiţi experţi subliniază faptul că Rusia poate face o înţelegere în acest sens cu naţiunile din Golf. Acest argument sugerează că Riadul şi Abu Dhabi pot influenţa opoziţia din zona de sud-vest a Siriei în schimbul restabilirii contactelor diplomatice cu Damasc şi permisiunea Moscovei de a-şi extinde prezenţa în Siria de est. Delegaţii din Emiratele Arabe Unite şi din Arabia Saudită au vizitat în mod repetat zonele controlate de forţele democrate siriene (SDF).

Rusia, Iranul, Irakul şi Siria cooperează în cadrul aşa-numitei coaliţii de combatere a terorismului, care a fost creată, tehnic, cu un an înainte de lansarea sa oficială în 2015, având centrul său de coordonare situat în Bagdad. În cadrul celei mai recente întâlniri de la mijlocul lunii decembrie, ofiţerii de informaţii din statele membre au discutat despre situaţia din Siria de Est şi despre zona  care se întinde de-a lungul graniţei cu Irakul. Informaţiile despre activităţile centrului de coordonare sunt destul de limitate. „Am stabilit schimbul de informaţii despre militanţii din Rusia şi ţările ex-URSS care luptă în Siria şi Irak“, a declarat generalul Alexander Smolovoy, şeful părţii ruse în Centrul de Luptă Împotriva Terorismului din Bagdad. „Am detectat rutele pe care le folosesc teroriştii pentru a ajunge în zona de luptă, taberele de instruire şi sursele lor de finanţare“. Cu toate acestea, Rusia nu a reuşit să dezvolte structuri de luptă împotriva terorismului în Irak şi în Siria. Drept urmare, Moscova s-a concentrat pe o abordarea ad-hoc, rezolvând chestiuni precum identificarea cetăţenilor ruşi care se luptă în Irak şi Siria şi desfăşurarea unor forţe speciale în oraşul Abu Kamal, lângă graniţa cu Siria. Astfel, chiar dacă acest tip de cooperare este potrivită pentru efortul local de combatere a terorismului, este dificil de eliminat reţelele islamiste dezvoltate. Dar aceste măsuri permit diversificarea rutelor logistice în interiorul aşa-numitului coridor şiit dintre Iran şi Liban.

Privatizarea războaielor (începe în Siria şi continuă în Aganistan)

În această lună, în ediţia tipărită ianuarie/februarie a revistei „Recoil“, fosta firmă de securitate Blackwater a publicat un anunţ cu un mesaj simplu, pe un fond în întregime negru: „Revenim“. Ne punem întrebarea legitimă: Oare războiul din Siria sau Afganistan – şi, eventual, cele din alte părţi ale lumii – va fi privatizat? Rusia a privatizat o parte a războiului ei din Siria. Privatizarea potenţială a războiului afgan a fost respinsă anterior de Casa Albă şi a fost criticată vehement de către Secretarul Apărării James Mattis, care a considerat-o drept un risc de a pune obiectivele de securitate naţională în mâinile contractorilor. Dacă se va întoarce Blackwater, ar fi revenirea unui antreprenor privat de securitate care a fost interzis din Irak, dar care a fost redenumit Constellis Group. Actualmente, fondatorul Erik Prince curtează administraţia de la Casa Albă explicând că războiul afgan care se derulează de 17 ani nu va fi câştigat niciodată de o campanie militară tradiţională, iar povara financiară este în creştere an de an.

Într-un interviu acordat anterior revistei Military Times, Prince a declarat că se poate renunţa la misiunea NATO de acolo şi se pot înlocui cei aproximativ 23.000 militari cu o forţă de 6.000 de angajaţi pe bază de contract şi 2.000 de militari din forţele speciale. Ruşii au folosit în Siria, în operaţiunile militare, Grupul Wagner, o structură militară privată (Chastnye Voennie Companiy-ChVK). Grupul Wagner este o companie militară rusă privată care activează în Ucraina şi Siria. La începutul anului 2018, rapoartele despre decesele de luptă ale peste 200 de angajaţi ai Wagner din Siria de Est au aruncat o lumină importantă asupra zonei gri a operaţiunilor militare ruseşti în care sunt desfăşurate astfel de forţe paramilitare. Între timp, extinderea lui Wagner continuă pe tot globul şi oferă lecţii-cheie pentru înţelegerea evoluţiei şi transformării probabile a acestui tip de organizaţie în viitor. Având în vedere că Moscova se bazează pe mijloace neliniare de război şi pe dorinţa frecventă de a menţine posibilitatea negării în operaţiunile sale în străinătate, explorarea şi analizarea grupului Wagner oferă o perspectivă profundă asupra rolului şi modului de operare al Rusiei în conflicte din întreaga lume unde foloseşte Companiile militare private (PMC).

Finalul relaţiei dintre preşedintele Donald Trump şi generalul James Mattis

Aproape de la primul moment în care preşedintele Donald Trump a preluat mandatul, el şi generalul James Mattis s-au luptat cu privire la modul în care ar fi cel mai bine să angajeze armata americană în Siria, Afganistan şi Europa de Est. Iniţial, Mattis a găsit o modalitate de a-şi gestiona diferenţele, încercând să refacă viziunile lui Trump cu privire la restabilirea puterii militare americane, astfel încât acestea să fie în beneficiul lumii în ansamblu. Mattis a încercat „traducerea dorinţelor preşedintelui într-o Strategie de Securitate Naţională coerentă“. Însă odată cu trecerea timpului, deciziile preşedintelui au ocolit sfaturile lui Mattis. Cel mai recent, Mattis a fost luat prin surprindere la începutul luni noiembrie, atunci când Trump a respins recomandarea sa pentru noul preşedinte al Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore (Chairman of Joint Chiefs of Staff). În decembrie 2017, preşedintele Donald Trump a adus din nou în discuţie prezenţa militarilor americani în Siria şi faptul că SUA plăteşte pentru reconstrucţia ţării în timp ce monarhiile din regiune, bogate în petrol, nu o fac.

În aprilie 2018, Donald Trump a ridicat din nou problema din Siria, anulând un ajutor de 200 de milioane de dolari şi făcând primul pas în despărţirea de generalul James Mattis. În campania pentru alegerile din Congres, derulate în Ohio sub sloganul „Make America Great“, preşedintele SUA a declarat în faţa unei mulţimi entuziasmate: „I-am bătut măr pe teroriştii din ISIS. Vom ieşi din Siria, foarte curând. Lăsaţi-i pe ceilalţi să aibă grijă de Siria acum“. Înainte de a-şi da demisia, James Mattis a avut o întalnire de 45 de minute cu preşedintele Donald Trump în care au discutat despre opiniile diferite pe care le au în ceea ce priveşte lumea şi modul în care trebuie trataţi partenerii şi aliaţii. În mesajul său de adio, în paragraful 3, James Mattis, a citat telegrama preşedintelui Abraham Lincoln către generalul Ulysses S. Grant din 1 februarie 1865, în timp ce războiul civil se încheiase: „Să nu laşi nimic care să transpire: schimbarea, împiedicarea sau întârzierea mişcărilor militare sau a planurilor tale“. Deşi pare o critică voalată la adresa preşedintelui, Mattis a declarat că mesajul se adresa personalului militar al Pentagonului îndemnându-i ca să rămână pe cursul planificat indiferent de provocări. Concluzia generalului în rezerva James Mattis a fost că preşedintele are nevoie de un om care-i împărtăşeşte viziunea. Şi-au mulţumit unul altuia şi şi-au luat „La revedere“.