Incepand cu al doilea mandat al lui Obama, administratia americana a inceput sa dea contur unei idei mai vechi referitoare la schimbarea modului de abordare a politiciilor economice, abordare determinata de evolutiile economiei mondiale si implicit a economiei americane. Rezultatele au inceput deja sa apara: Japonia s-a alaturat recent statelor din Parteneriatul Economic Strategic Transatlantic (TPP), iar prima runda de negocieri pentru Parteneriatul Transatlantic pentru Comert si Investitii (TTIP), cunoscut sub numele de Parteneriatul UE – SUA, a avut loc de curand.

Pe fondul crizei economice, SUA abordeaza acum problema din alt unghi si incearca o redefinire a pozitiei sale in context international. Legaturile economice cu care se inconjoara si pe care isi bazeaza strategiile vin din doua directii majore: Asia – Pacific si Europa – Atlantic.

Pentru orientarea Asia – Pacific avem foarte clar expusa argumentarea in discursul Secretarului de Stat, Hillary Clinton, tinut cu ocazia Summitului APEC din noiembrie 2011 :

„Devine din ce in ce mai evident ca in secolul 21, centrul de gravitate economica si strategica al lumii va fi in Asia-Pacific, de la subcontinentul Indian la tarmurile vestice ale Americii. Una dintre cele mai importante sarcini ale aparatului guvernamental american in urmatorul deceniu va fi sa se implice intr-o masura mai mare in zonele –diplomatica, economica, strategica si de alte feluri – din aceasta regiune.”

Noua orientare catre Europa si interesul manifestat in special in zona economica nu pot sa nu ne atraga atentia asupra unei repozitionari a politicii economice externe a Statelor Unite.

In ultimii ani, interesul SUA pentru continent a fost aproape inexistent, preocuparea majora fiind problemele interne cu care se confrunta. O repozitionare de acest gen reprezinta un mesaj puternic si in egala masura simbolic.

Reinventarea unei colaborari economice de substanta devine un element de sustinere a celor doi poli de putere in contextul economic actual si de balansare/rebalansare in politica internationala. Acest proiect are o consecinta imediata in sensul cresterii considerabile a schimburilor comerciale intre cele doua entitati si, implicit, a activitatii economice in ansamblu. Sa nu uitam ca Uniunea Europeana impreuna cu Statele Unite detin aproximativ 50% din PIB-ul mondial si aproape o treime din volumul total al schimburilor comerciale din lume.

Ce a (re)gasit SUA la batranul continent?

Dupa o perioada in care SUA a privit numai spre o anumita directie, acum s-a repozitionat si se uita cu interes si determinare spre piata europeana. Este si firesc. Dependenta economica si politica de piata asiatica a devenit oricum prea mare, incotrolabila.

In plus aceasta dependenta limiteaza considerabil optiunile de politica externa a SUA, in special in zona militara (a se vedea tensiunile sino-japoneze si pozitia delicata si complexa a Americii).

Cei aproximativ 500 de milioane de cetateni fac din Uniunea Europeana una din cele mai mari piete din lume pentru importul de produse finite si servicii, in special al celor cu valoare adaugata mare, este zona cu cele mai multe investitii ale companiilor straine si desfasoara cel mai mare numar de investitii in strainatate.

O piata cu o anumita atractivitate speciala (datorata structurarii pietelor si a profilului consumatorilor), e adevarat, cu un potential de crestere mai lent decat  a pietelor asiatice, dar cu o predictibilitate si o stabilitate mai pronuntata.

Motivatiile care stau la baza acestui acord vin din directii multiple. SUA si Uniunea Europeana, prin intermediul unor piete interconectate ar putea sa balanseze avansul statelor emergente si sa redistribuie motoarele cresterii economice mondiale intr-un mod cat se poate de eficient si rapid in egala masura.

Pentru Uniunea Europeana un astfel de acord este perceput ca o parghie de salvare, cu toate ca aduce cu sine provocari la adresa pietei unice, unul din pilonii de rezistenta a proiectului european.

Se estimeaza o scadere a exporturilor tarilor BRICS catre SUA si Uniunea Europeana cu 30%, respectiv 10%, conform unui raport al Fundatiei Bertelsmann ce a analizat impactul implementarii acordului transatlantic – „Transatlantic Trade and Investment Partnership (TTIP). Who benefits from a free trade deal?”.

SUA prin intermediul acestor parteneriate nu face decat sa implementeze dezideratul neimplinit prin negocierile de la Doha si anume proiectul de liberalizare a comertului mondial blocat de animozitatile aparute in jurul eliminarii subventiilor si deschiderea pietelor pentru bunuri.

Prin acordul de la Doha se preconiza o infuzie de 500 miliarde de dolari pe an in economia mondiala, ceea ce ar permite iesirea din saracie a milioane de persoane.

Impactul TTIP – formarea unei retele de parteneriate economice

Impactul proiectului poate fi analizat din mai multe unghiuri: beneficiile oamenilor, influenta asupra liberalizarii comertului si a dinamicii internationale, posibilele modificari aduse pietei Uniunii Europene in continua redefinire, modificarea structurii de putere atat soft cat si hard power, schimbarea paradigmei de politica externa a UE si a SUA deopotriva.

Beneficiarul final :

In urma schimburilor comerciale, o familie europeana ar economisi 545 de euro, iar una americana 655 de dolari pe an, castigul UE crescand cu 119 mld. de euro pe an, si al SUA de 95 mld. de euro, conform datelor publicate de studiul „Reducerea obstacolelor transatlantice din calea comertului si a investitiilor” realizat de Centrul de Cercetare a Politicii Economice de la Londra.

Schimburile comerciale transatlantice vor stimula economiile statelor din parteneriat, vor spori cererea si oferta de produse si servicii, vor crea noi locuri de munca si in final vor conduce la crestere economica.

Piata unica a Uniunii Europene :

Aduceam in discutie provocarile aparute la adresa pietei unice a UE. Acest spatiu de comert liber se redefineste continuu, iar eliminarea barierelor din relatiile comerciale cu SUA poate insemna si o pierdere a unor avantaje detinute de statele membre in ceea ce priveste tratamentul preferential.

Pe de alta parte, in mod inevitabil, se va ajunge la o diversificare a relatiilor comerciale ce poate fi foarte bine fructificata. Piata interna europeana are nevoie de un astfel de impuls. Chiar daca este posibil ca valoarea relatiilor comerciale dintre statele membre sa scada, per total, valoarea comertului va creste prin fuziunea celor doua piete. In fata noii aranjari a pietei mondiale, in care actorii s-au multiplicat si in conditiile in care piata unica este zdruncinata de probleme structurale, Acordul de Liber Schimb cu SUA, dupa o analiza SWOT simpla, aduce mai multe beneficii decat pierderi.

Economia mondiala si relatiile dintre polii de putere :

TTIP poate influenta economia globala. Are conexiuni cu alte forme de parteneriat cum ar fi Parteneriatul Economic Strategic Transatlantic, generand astfel un nou model de cooperare economica globala.

Cum?

Dupa ce ambele parteneriate vor atinge un stadiu de maturitate suficient de mare, ele se pot interconecta, creand astfel un spatiu economic functional imens. Acesta va putea fi trendul, tinand cont de intentiile si interesele tuturor partilor implicate.

            In mod cert parteneriatul nu limiteaza sau restrictioneaza implicarea tertilor, dar nu neaparat din postura de beneficiari. Pe termen lung, TTIP va avea nevoie de mai multa materie prima, mai multe componente, va facilita un schimb tehnologic intre cele doua parti si subansamble, ceea ce inseamna cresterea importurilor pentru a sustine exporturile, forta de munca si angajati calificati si specializati, va intermedia un transfer de know-how, concepte si principii de management. Previziunile estimeaza un aport de 100 miliarde EUR la economia mondială, prin TTIP.

Ideea formarii unei retele din aceste parteneriate economice poate genera o crestere economica mai mare si distribuita in zone mai largi.

Interconectarea pietelor, a cererii, a materiilor prime, a patentelor si licentelor reface imaginea unui comert liber la nivel mondial. Criza economica a facut ca liberalizarea si dezvoltarea comertului sa devina obiective prioritare, ca un antidot al tendintelor de contractie si protectie, inclusiv prin protectionismul economiilor nationale, astfel incat conectarea si sprijinul reciproc ar putea dinamiza in egala masura economiile si ar putea asigura premisele unei cresteri economice pe termen lung.

In fata unui astfel de model de cooperare, statele BRICS sau generic vorbind pietele emergente isi vor micsora viteza si influenta lor se va dilua.

In egala masura, luand in calcul viteza extraordinara de adaptare a acestor economii este posibil sa asistam in scurt timp la nasterea unui concept similar al statelor BRICS. Aceasta tendinta ar trebui previzionata si eventual anticipata pentru ca altfel exista riscul unei polarizari excesive a economiei mondiale, polarizare care nu ne poate aduce nimic bun.

O recalibrare a economiei mondiale determinata de acordul dintre SUA si UE vine cu beneficii majore pentru cei doi actori si influenteaza major relatiile economice mondiale si arhitectura cunoscuta in acest moment. Pana la urma acest acord este o oportunitate ce trebuie fructificata cat mai eficient de catre cele doua piete.

Intrebarea fundamentala ramane : Cum va profita cel mai bine Romania de pe urma acestei reconfigurari a economiei globale?

Care sunt avantajele noastre care ar putea fi exportate cel mai bine?

Care sunt vulnerabilitatile pe care trebuie sa le acoperim?

Vom incerca aceasta analiza si raspunsurile posibile intr-un articol viitor.