Când Henry Kissinger a vorbit la telefon cu ambasadorul sovietic Anatoli Dobrinin pentru a împiedica ca războiul israeliano-arab din 1973 să se transforme într-un conflict între marile puteri, relațiile dintre Washington și Moscova se încălzeau, dar erau încă zbuciumate de o intensă rivalitate globală determinată de obiective reciproc incompatibile.

Când George Shultz negocia un acord de control al armamentului cu sovieticii la mijlocul anilor 1980, armele americane ucideau trupele sovietice în Afganistan, iar Moscova oferea guvernului sandinist din Nicaragua sprijin militar pentru a rezista și a distruge Contras susținut de SUA. Ce ciudate sunt operațiunile geostrategice sub comandă politică. Secretarul Apărării Lloyd Austin și ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, nu și-au vorbit, începând cu 24 februarie 2022, până la jumătatea lui octombrie 2022, când cei doi șefi ai apărării au discutat de două ori în trei zile.

Briefingurile publicate de Departamentul Apărării sunt cât se poate de succinte și nu ne spun prea multe despre ceea ce s-a discutat, în afară de observația generală că Secretarul Apărării al SUA, Austin, un fost general de armată de patru stele, a respins explicațiile Moscovei pentru războiul din Ucraina. Ceea ce ilustrează conversațiile dintre cele două puteri militare, mai mult decât orice, este cât de rare au fost. Într-adevăr, motivul pentru care atât de multe posturi de știri au scris despre apelurile telefonice Austin-Shoigu a fost pentru că au fost ”extraordinare” pentru timpurile de astăzi.

Acest lucru nu este neapărat reconfortant, pentru că atunci când vremurile sunt grele și tensiunile sunt mari, dialogul este esențial. Aparent, oficialii americani și ruși tocmai au ajuns la această realizare iar acest fapt ne demonstrează ca diplomația chiar și cea militară este încă de actualitate. Președinții Biden și Putin nu au schimbat cuvinte de la jumătatea lunii februarie (deși spre meritul său, Biden a indicat că este dispus să facă acest lucru pentru a-i scoate pe americanii precum Brittney Griner și Paul Whelan dintr-o celulă dintr-o închisoare rusă).

Secretarul de stat Antony Blinken și ministrul de externe Serghei Lavrov nu au ”comis-o” de cinci luni. Generalii Mark Milley și Valery Gerasimov, ofițerii de top din unitățile militare americane și, respectiv, rusești, au avut o perioadă similară de cinci luni în care nu au fost schimbate apeluri.  Și în toate acestea exista un început făcut de șefii serviciilor de informații la Ankara. Directorul CIA, William Burns s-a întâlnit cu șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei Narîşkin, ca parte a unui efort continuu al SUA de a ”comunica cu Rusia cu privire la gestionarea riscurilor” şi pentru a discuta despre cazurile ”cetățenilor americani deținuți pe nedrept”, a declarat un purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate pentru CNN.

De asemenea un oficial de la Casa Albă a spus că discuțiile dintre Burns și Narîşkin au fost și despre consecințele utilizării armelor nucleare. Aș trage o concluzie pentru că tema pe care vreau să o discut nu este acesta ea rămânând în fond și la urma urmei o cale esențială în situații de criză. Ideea este aceasta: comunicarea nu este un dar pentru cealaltă parte. Nici nu este un semn de slăbiciune. Este o cale prudentă și necesară, mai ales în perioadele de stres geopolitic. Cu trei apeluri schimbate între părțile interesate americane și rusești în patru zile, poate că pragmatismul domină în sfârșit.

Arme, arme și în final arme

Rusia a dezlănțuit un alt val de lovituri cu rachete pe 17 noiembrie 2022. Drone și rachete în toată Ucraina în al șaselea atac aerian în masă de la începutul lunii octombrie, în timp ce primele ninsori de iarnă de la Kiev pun infrastructura energetică, deja deteriorată a țării, sub o presiune mare.

Autoritățile ucrainene au spus că atacul, ca și cele cinci precedente, a avut ca scop distrugerea sistemului energetic al țării. El a fost precedat de un atac cu 90 de rachete de croazieră Kh-101 și Kalibr și 11 drone în cursul zilei de 15 noiembrie, atac care a vizat tot infrastructura critică într-o serie de regiuni din întreaga Ucraină.

Comandamentul Forțelor Aeriene Ucrainene a raportat că forțele de apărare aeriană și terestre ucrainene au doborât 75 de rachete și 10 drone Shahed-136. Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a remarcat pe 16 noiembrie că Sistemul național avansat de rachete sol-aer (NASAMS) furnizat de SUA a avut o rată de succes de 100% în interceptarea rachetelor rusești. După cum a raportat anterior Institutul de Studiu al Războiului (ISW), forțele ruse au folosit probabil o parte substanțială din sistemele lor de arme de înaltă precizie în atacul din 15 noiembrie.

Cum s-au comportat ucrainenii?  Aș enumera aici pentru a avea o imagine completă asupra apărării antiaeriene ceea ce poseda aceștia acum. Ucraina a refuzat cu succes Rusiei controlul deplin al spațiului aerian ucrainean în timpul conflictului, dar a cerut în mod repetat sisteme de apărare aeriană mai bune. Deocamdată aviația rusă lansează rachete de precizie sau nu din afara granițelor Ucrainei. Kievul a primit, pe lângă sistemele de apărare antiaeriană S-300 din Slovacia, din Germania a unui prim model al sistemului de apărare aeriană IRIS-T, fabricat de compania germană Diehl.

Cu o rază de acțiune de 40 de kilometri, acest sistem modern, care nu este încă în serviciu în armata germană. El poate distruge rachete de croazieră și avioane până la 20 de kilometri deasupra nivelului mării. Germania a promis că va livra patru sisteme de acest tip, dintre care al doilea ar trebui trimis în Ucraina până la sfârșitul anului. Președintele Macron a confirmat expedierea unor sisteme antiaeriene franceze, fără a preciza tipul de echipamente.

Însă, potrivit Ministerului Forțelor Armate, Franța se pregătește să livreze sisteme Crotale NG, un sistem antiaerian cu rază scurtă de acțiune (15 kilometri) din anii 1990 care este capabil să doboare avioane la altitudini joase și foarte joase. Armata franceză are în total 12  bucăți operaționale. Sistemele „sunt echipate cu radare de detectare, identificare și supraveghere sectorială, și au o capacitate de a lansa opt rachete pe fiecare stație”, a precizat Ministerul Forțelor Armate. Spania a promis, de asemenea, că va trimite patru sisteme de apărare aeriană Hawk cu rază medie de acțiune iar americani vor completa cu stocurile necesare de rachete. Hawks au fost desfășurat în armata SUA la începutul anilor 1960, dar nu mai sunt folosite de Statele Unite, care preferă acum sisteme Patriot mult mai sofisticate.

România folosește ambele sisteme. Se pare că Washingtonul ia în considerare echiparea Ucrainei cu aceste sisteme cu rază lungă de acțiune, dar sistemul complex și extrem de costisitor necesită multă întreținere și instruire. Potrivit Agenției France-Presse, Spania a modernizat unele sisteme Hawks în ultimii ani pentru a le prelungi durata de viață. Roma intenționează să trimită arme de apărare aeriană în Ucraina, inclusiv sistemul SAMP/T, așa cum au sugerat rapoartele presei italiene, în ciuda îndoielilor cu privire la antrenament și proviziile de rachete.

Intrând în serviciu în armata italiană în 2013, SAMP/T este un sistem antirachetă tactic, un sistem mobil conceput pentru a contracara rachetele de croazieră, aeronavele cu și fără pilot și rachetele balistice tactice. În 2016, Italia a trimis o baterie în Turcia, ca parte a unei operațiuni NATO pentru a proteja orașul Kahramanmaras de amenințarea atacurilor cu rachete siriene. Această ultimă decizie a fost salutată joi, 13 octombrie, de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pentru care apărarea antiaeriană a cerului ucrainean este o „prioritate”. Alianța și-a încurajat aliații să ofere Kievului capacități suplimentare de apărare aeriană, chiar dacă aceasta înseamnă să insiste pentru livrarea de sisteme vechi sol-aer către Ucraina, în timp ce sistemele mai moderne promise autorităților țării sunt produse și livrate într-o perioada mai lungă de timp.

Scrisoare de grație Thierry Breton și Josep Borrell

O scrisoare pentru o soluție comună a fost trimisă pentru miniștrii apărării din UE de cei doi menționați mai sus.  Restabilirea stocurilor de armament epuizate este o soluție pentru miniștrii apărării din UE în vederea preveniri unei curse interne a înarmărilor. În scrisoare sunt indicate „toate asociațiile naționale ale industriei din UE relevante pentru apărare”, precum și ministerele apărării. Acest lucru se datorează faptului că există mari îndoieli cu privire la faptul că industria UE poate, în fapt să acționeze împreună pentru a construi toate aceste lucruri.

Europa are o piață foarte fragmentată și dezarticulată a producție de armament. Este deja cunoscut faptul că, de exemplu, din cele 2.500 de elicoptere din UE, există 44 de tipuri diferite, iar din cele 4.200 de tancuri de luptă sunt 12 modele. Ca să asiguri mentenanța acestora îți trebuie câteva trenuri de piese de schimb care să fie transportate în teatrul operațional. Acum Europa discută de aplicarea ”Modelul Vaccinului Covid” care este luat în calcul.

Bun sau rău este un model care a dat roade chiar și parțial cum fac unii afirmația. Breton și Borrell își susțin propunerea comună de achiziții în timp ce miniștrii apărării se întâlnesc  pentru a discuta despre cum să refacă Facilitatea europeană pentru pace, fondul în afara bugetului fiind folosit pentru cumpărarea de arme pentru Ucraina. Cutia de 5,7 miliarde de euro a fost drenată cu 80 la sută.

Producția de arme corespunde perioadei de pace nu de război

Unele surse din sistemele de achiziții armament din SUA și-au exprimat, de asemenea, îngrijorări cu privire la producția suplimentară de arme în fabricile americane de armament, inclusiv referitoare la rachetele aer-sol, rachetele anti radar HARM, rachetele sol-sol de precizie GMLRS și rachetele antitanc portabile Javelin.  Deși SUA a trecut la creșterea producției pentru aceste sisteme și pentru alte sisteme necesare completării stocurilor proprii și exportului măsurile luate nu sunt suficiente.

Astfel Pentagonul pentru a alimenta cererile Ucrainei a solicitat sprijinul Coreei de Sud cea care produce arme similare celor americane.  Pentru forțele ucrainene este clar că unele dintre cele mai importante echipamente de pe câmpul de luptă – cum ar fi obuzierul de 155 mm – trebuie să fie înlocuite cu arme mai vechi și mai puțin eficiente, cum ar fi obuzierul de 105 mm, care are o sarcină utilă mai mică și o rază de acțiune mai mică. Alte arme pe care se bazează Ucraina, sunt acum clasificate drept „limitate” în SUA. Inventarul acesta include lansatoare HIMARS, rachete Javelin, rachete Stinger, M777 Howitzer și muniție de 155 mm. De la invazia rusă, mai multe țări europene au promis creșteri semnificative ale cheltuielilor pentru apărare pentru a-și reconstitui rapid stocurile de arme si muniții, în timp ce trimit Ucrainei o mare parte din ceea ce au la îndemână.

Norvegia a furnizat mai mult de 45% din stocul său de obuziere, Slovenia a angajat aproape 40 % din tancurile sale și Republica Cehă a trimis aproximativ 33% din sistemele sale de rachete cu lansare multiplă, potrivit Institutului Kiel din Germania. Echipa și-a bazat analiza pe un raport anual privind armele și dimensiunile trupelor cunoscute ale armatelor din întreaga lume, publicat de Institutul Internațional pentru Studii Strategice. Grupul de cercetare Stimson Center din Washington estimează că războiul din Ucraina a redus stocurile SUA de arme antitanc Javelin cu până la o treime și stocurile de rachete Stinger cu 25%.

De asemenea, a pus presiune asupra proviziilor de artilerie, deoarece obuzierul M777, fabricat în SUA, nu mai este în producție. Acum, motoarele rachetelor americane sunt produse doar de două companii Aerojet și Northrop Grumman. Aerojet a maximizat producția și au acum trei schimburi de lucru la fabrica lor din Arkansas. Și, din nou, cererea este satisfăcută, dar vor să intensifice lucrurile, așa că Pentagonul lucrează și cu aceste companii, încercând să descopere cum să crească producția.

Totul se schimba de la apariția de noi fabrici  de producție la aprovizionarea cu rulmenți și chipuri. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a organizat o reuniune specială a directorilor de armamente ai alianței pentru a discuta modalități de ”reumplere” a stocurilor de arme ale țărilor membre. Dar creșterea producției de apărare nu este o operație rapidă sau ușoară. SUA a fost de departe cel mai mare furnizor de ajutor militar al Ucrainei în războiul său cu Rusia, oferind de când Moscova și-a invadat vecinul la sfârșitul lunii februarie și până în prezent pachete de arme în valoare de 15,2 miliarde de dolari.

În Statele Unite ale Americii industria armelor, vorbim de nivelul normal de producție pentru obuzele de artilerie pentru obuzierul de 155 de milimetri – o armă de artilerie cu rază lungă de acțiune utilizată în prezent pe câmpurile de luptă din Ucraina – este de aproximativ 30.000 de proiectile pe an în timp de pace. Javelin, produs de Raytheon  și Lockheed Martin, a câștigat un rol emblematic în Ucraina.

Racheta antitanc cu ghidare de precizie, lansata de pe umăr, a fost indispensabilă în combaterea tancurilor rusești. Dar producția în SUA este scăzută, la o rată de aproximativ 800 pe an, iar Washingtonul a trimis acum aproximativ 8.500 în Ucraina, conform Pentagonului – o producție de peste un deceniu. Va imaginați problemele care au apărut? De asemenea în Europa se ”epuizează” stocurile de arme și muniții. „Stocurile militare ale majorității statelor membre (NATO) au fost, nu aș spune epuizate, ci reduse într-o proporție mare, pentru că le-am oferit multă capacitate de luptă ucrainenilor” a spus la începutul acestei luni Josep Borrell, înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate.

Analiștii militari subliniază o problemă fundamentală: națiunile occidentale au produs arme în cantități mult mai mici în timp de pace, guvernele alegând să reducă producția foarte scumpă și să producă arme numai după cum este necesar. Unele dintre armele care se epuizează nu mai sunt produse, iar pentru producerea lor sunt necesare forță de muncă și experiență înalt calificată – lucruri care au lipsit în întregul sector  de producție de apărare al SUA/Europa pentru de ani de zile.  „Colaborăm acum cu industria pentru a crește producția de arme și muniție”, a declarat Stoltenberg pentru The New York Times, adăugând că țările trebuie să încurajeze producătorii de arme să-și extindă capacitatea pe termen mai lung, lansând mai multe comenzi de arme.

Dar creșterea producției de apărare nu este o operație rapidă sau ușoară. Între timp, Ucraina poate căuta furnizori în altă parte – de exemplu, Coreea de Sud, care are un sector de arme redutabil și a semnat în august o vânzare arme, tancuri și obuziere în valoare de 5,7 miliarde de dolari, către Polonia. Forțele ucrainene vor trebui, de asemenea, să lucreze cu arme de înlocuire care sunt adesea mai puțin eficiente în teatrele de operațiuni militare.

Similar de partea cealaltă Rusia nu stă nici ea bine. Se pare că Rusia rămâne fără rachetele balistice cu rază scurtă de acțiune Iskander pe care le-a folosit pentru a lovi orașele Ucrainei. A comandat cel puțin 200 de rachete iraniene Fateh-110 și Zolfaghar pentru a-și umple stocurile. În mod pervers, acest lucru poate economisi bani Moscovei: un Iskander are un cost unitar de aproximativ 5 milioane de dolari, dar un Fateh-110 doar 2,1 milioane de dolari.

Dacă se va dovedi eficientă pe câmpul de luptă, Teheranul speră că și aceștia vor găsi noi piețe de desfacere pentru armele livrate Rusie rachete și drone. Ironia finală este că, în timp ce ucrainenii degradează mașina de război a lui Putin, Occidentul învață mai multe despre cum să o învingă Rusia. Beijingul ia, fără îndoială, notițe iar sursele de informații americane susțin că se derulează un grad mai mare de cooperare între atașații militari de apărare chinezi și ruși, Beijingul observând succesele sistemelor occidentale și încercând, de asemenea, să evalueze cum să le distrugă. Drumul spre Taiwan este greu de urmat pentru Beijing.