Într-un discurs la Departamentul de Stat, preşedintele Biden le-a spus diplomaţilor: „Vom reconstrui alianţele noastre. Vom recupera lumea şi vom face faţă provocărilor enorme cu care ne confruntăm în faţa pandemiei, încălzirii globale şi din nou, susţinând democraţia şi drepturile omului în întreaga lume”. „America s-a întors”, iar „diplomaţia se întoarce în centrul” politicii externe a SUA, a mai declarat preşedintele Joe Biden.

Complexitatea crizei moştenite de noua administraţie prezidenţială a Statelor Unite este evidentă pentru toţi partenerii şi oponenţii săi internaţionali, astfel încât majoritatea presupun că administraţia de la Washingtonul va rămâne, pentru viitorul previzibil, în mare parte preocupată de afacerile interne. Într-un discurs de politică externă la Departamentul de Stat, preşedintele Biden a anunţat că „America s-a întors” şi a declarat că „diplomaţia se întoarce în centrul” politicii externe a SUA.

America va pune capăt sprijinului pentru operaţiunile militare ofensive, inclusiv cele ale Arabiei Saudite în Yemen, va îngheţa redistribuirilor trupelor din Germania, va ridica plafonului pentru refugiaţii permişi în SUA, acestea fiind câteva dintre schimbările semnificative anunţate. Cutuma unei administraţii americane este ca în primul şi al patrulea an după instalare să se ocupe de problemele interne urmând ca cele internaţionale să facă parte din agenda anilor de mijloc ai mandatului. Senatul a aprobat un proiect de lege privind bugetul care deschide calea pentru adoptarea pachetului de ajutor, al preşedintelui Biden, privind pandemia de coronavirus, 1,9 trilioane de dolari. Vicepreşedintele Harris a votat „pentru” la rezultatul de egalitate privind adoptarea acestuia. Măsura va fi cheia adoptării primei iniţiative legislative majore a lui Biden. Adoptarea proiectului de lege bugetar printr-un vot de la 51 la 50 a venit după o sesiune de Senat care a durat toată noaptea din 5 februarie în timpul căreia senatorii au postat zeci de amendamente într-un proces haotic cunoscut sub numele de „vot-a-rama”[1]. Pachetul de stimuli include cecuri bancare de până la 1.400 de dolari pentru familiile cu venituri mici şi moderate, extinde beneficiile pentru şomeri şi va oferi 160 de miliarde de dolari pentru a consolida răspunsul de sănătate publică la pandemie, îmbunătăţirea distribuţiei vaccinurilor şi creşterea testelor, printre alte măsuri. Acum există urgenţa reglărilor relaţiilor pe care administraţia precedentă le-a demontat pe arena internaţională şi din această cauză pare că preşedintele Biden se ocupă de aceste relaţii internaţionale cu prioritate.

Am să dau un exemplu pe care o să-l comentez mai jos şi anume concluzionarea Tratatul New START cu Rusia care oferă oportunitatea administraţie de se ocupa de agenda internă. De fapt, ordinea punctelor pe agenda administraţie Biden este următoarea: pandemia, apoi redresarea economică şi în acelaşi timp reconcilierea naţională. Cu toate acestea, aliaţii SUA speră că Washingtonul va ieşi din această situaţie mai angajat să întărească legăturile de prietenie cu aliaţii şi nu numai, în timp ce China a optat deja pentru semnalarea aşteptărilor sale printr-un început nou marcat de sancţionarea unui număr de oficiali din administraţia lui Donald Trump, inclusiv a fostului secretar de stat Michael Pompeo. Doar Coreea de Nord[2] a decis să-şi intensifice sfidarea reafirmând soluţia de desfăşurare a capacităţilor nucleare şi organizând o paradă militară cu rachete balistice de ultimă generaţie. Rusia a menţinut, până în prezent, „decorul de bază” al corectitudinii diplomatice cu accente de frondă faţă de noua administraţie exprimate în cadrul Dumei.

Transferul de putere în SUA a atras totuşi, multă atenţie în Rusia, iar un ziar cu tiraj în masă, Kommersant, din 21 ianuarie 2021, a tipărit traducerea întregului discurs inaugural al preşedintelui Joseph Biden. Tonul propagandei oficiale a fost însă dispreţuitor şi sarcastic şi mulţi experţi din Moscova sunt înclinaţi să găsească în presupusa criză profundă a guvernării din SUA oportunităţi pentru Rusia de a-şi spori impactul internaţional. Kremlinul trebuie să înţeleagă, spun ei, aceste oportunităţi fără întârziere şi să înceapă să testeze hotărârea echipei lui Biden de a izola în continuare Rusia (cuvântul, din limba engleză, în jargonul diplomatic este „containment”). Mass-media rusă controlată de Kremlin şi de oficialităţile de top l-au salutat pe preşedintele Joe Biden şi administraţia sa cu o propagandă potrivnică masivă, aproape isterică. Ştirile de la Kremlin l-au condamnat[3] pe Biden ca un preşedinte „vechi (cu concepţii din Războiul Rece) şi bolnav” care cu greu va supravieţui mandatului său de patru ani şi al cărui singur scop a fost să aducă la putere în Washington o fracţiune democrată de extremă, anti-rusă. Oficialii de la Moscova cred că administraţia Biden vede atât China, cât şi Rusia drept primii săi adversari geopolitici.

Cu toate că China este văzută ca puterea în creştere, în timp ce Rusia este privită ca veriga slabă şi ar fi vizată de o serie de noi sancţiuni punitive ca răspuns la urmărirea penală şi condamnarea dizidentului rus Navalni  sau datorită recentului atac masiv al hackerilor ruşi asupra instituţiilor guvernamentale americane. S-ar putea impune sancţiuni şi pentru încălcarea Convenţiei asupra armelor chimice  din 1991, deoarece Navalni, la fel ca Serghei Skripal în 2018, ar fi fost atacat folosind agentul neurotoxic Novichok. În orice caz, o confruntare accelerată cu Washingtonul este văzută la Moscova ca fiind practic inevitabilă. Fereastra de acţiune a Rusiei se închide rapid, în timp ce administraţia Biden trece la restabilirea încrederii în relaţiile cu aliaţi cheie. Acest nou curs promite nu numai consolidarea solidarităţii transatlantice, ci ar putea, de asemenea, pune bazele unui răspuns comun al Occidentului la recentele agresiuni internaţionale ale Rusiei, cum ar fi atacul cibernetic, cu penetrare profundă, asupra guvernului SUA, de la sfârşitul anului trecut.

Ca răspuns, Moscova s-a grăbit să deschidă bazarul său tradiţional de negociere pentru controlul armelor ca mijloc de combatere a presiunii. Şi aici a fost luată prin surprindere de decizia rapidă a Washingtonului cu privire la problema cheie a păstrării tratatului Noul START. Preşedintele Vladimir Putin a indicat o flexibilitate neobişnuită în ceea ce priveşte extinderea documentului de control strategic al armelor timp de un an şi acceptarea condiţiei de a nu creşte numărul de focoase nucleare. Ca atare, Kremlinul a fost surprins de alegerea SUA de a prelungi acest acord timp de cinci ani fără condiţii noi. În loc să accepte promisiunile neverificabile ale preşedintelui Putin şi să se angajeze în compromisurile obişnuite, administraţia Biden a închis ferm dosarul de control al armelor şi poate continua să încerce să elaboreze o politică eficientă şi cuprinzătoare de descurajare a Rusiei. Nu există nicio îndoială că majoritatea liderilor europeni sunt uşuraţi de viziunea şi angajamentele noii administraţii americane. Însă asta nu înseamnă că vor urma conducerea lui Biden pe scena mondială.

Ultranaţionalismul fostului preşedinte Donald Trump şi experienţa nefericita a Brexit-ului i-au convins pe oficialii din Berlin, Paris şi Bruxelles de necesitatea de a urmări o abordare europeană mai independentă şi de a construi o capacitate mai mare de auto-încredere după mai bine de jumătate de secol de adăpostire sub umbrela de securitate americană.

În observaţiile difuzate în timpul unui dialog la Consiliul Atlanticului[4], preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat sosirea lui Biden, dar a subliniat viziunea sa despre „suveranitatea europeană”, unde continentul îşi asumă mai mult proprietatea asupra securităţii sale şi contează mai proactiv crize în vecinătatea sa Africa de Nord până la zonele de frontieră ale Rusiei. “Unii lideri, unii actori din Europa, ar putea fi convinşi că o realiniere a agendei cu noua administraţie americană ar trebui să ne slăbească autonomia strategică sau cel puţin să reducă … relevanţa unei astfel de strategii“, a spus el. „Nu cred, că nici pentru o secundă, nu este cazul.[5]”Macron a spus că europenii ar trebui să fie atenţi să nu se regăsească în situaţii în care sunt dependenţi de luarea deciziilor de către SUA, „pentru că orice decizie americană care este democratică ar putea fi condusă printr-o abordare internă, ar putea fi condusă de o agendă internă şi, evident, de greutatea rezonabilă a intereselor SUA … nu ar putea fi exact la fel ca cele europene.”

Drept urmare, şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borell, s-a îndreptat spre Moscova la o întâlnire cu Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov. Borell este primul oficial european care soseşte la Moscova după patru ani. La Moscova, Borell a avut discuţii cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, inclusiv pe tema arestării şi condamnării lui Alexei Navalnîi. Serghei Lavrov a acuzat Occidentul de isterie şi dublu standard în cazul Navalnîi, după ce Kremlinul a avertizat că va răspunde la criticile dure europene. „Este sigur că relaţiile noastre sunt puternic tensionate şi afacerea Navalnîi este un nivel minim”, a spus Josep Borrell înaintea întrevederii cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov, potrivit AFP şi EFE, citate de Agerpres. „Principala noastră problemă este absenţa normalităţii în relaţiile Rusia-UE (…) este o situaţie nesănătoasă care nu serveşte nimănui”, a spus demnitarul rus, care şi-a exprimat speranţa de a avea o discuţie „deschisă şi detaliată” cu Josep Borrell.

În timpul vizitei, Moscova a expulzat trei diplomaţi din tari ale UE. Un afront incalificabil. Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a criticat decizia Rusiei de a expulza diplomaţii europeni, în contextul în care el se află în vizită la Moscova. Borrell a a cerut ca această decizie să fie „reevaluată”, potrivit purtătorul său de cuvânt, conform AFP. Ministrul de externe rus Serghei Lavrov, la la finalul discuţiilor purtate cu şeful diplomaţiei europene, a ieşit într-o conferinţă de presă transmiţând că „Uniunea Europeană nu este un partener de încredere pentru Rusia”. Şeful diplomaţiei ruse a mai recunoscut că ţara sa şi UE sunt în dezacord într-o serie de subiecte, dar a adăugat că ambele părţi şi-au exprimat interesul pentru un dialog mai extins în domeniile în care există consens. Începutul politicii independente europene se pare că nu este pe cale cea bună. Poate că Borrell ar trebui să părăsească poziţia deţinută şi să lase locul unui diplomat de carieră care cunoşte bine relaţia cu Rusia.

„Conferinţa de presă comună ce a avut loc astăzi la Moscova între Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene, Josep Borrell, şi ministrul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, a fost un monolog al oficialului rus. Şeful diplomaţiei europene parcă nici nu a existat în acea conferinţă de presă; a citit doar nişte declaraţii predefinite, generale, lipsite de conţinut. Nu a obţinut nimic în urma acestei vizite la Moscova, iar, prin modul în care s-a prezentat presei, pare că nici nu a fost hotărât să obţină ceva”, a afirmat, într-un comunicat de presă, Siegfried Mureşan, care este vicepreşedinte al PPE şi vicelider al Grupului PPE din Parlamentul European[6].

Răspunsul lui Putin

În relaţia cu administraţia Biden opţiunile preşedintelui Putin sunt limitate, iar el  va căuta, probabil, deschideri în Orientul Mijlociu, care ar putea permite un răspuns adecvat la mişcările administraţie americane. Moscova este ambivalentă cu privire la normalizarea relaţiilor dintre Arabia Saudită şi Qatar, precum şi la reconcilierea Israelului cu Emiratele Arabe Unite şi alte state arabe, deoarece fiecare soluţionare a conflictului dintre acestea reduce spaţiul de manevră al Moscovei. Şi, deşi aceste schimbări diplomatice continuă să consolideze o coaliţie regională anti-iraniană, Rusia a fost avertizată să nu se opună acestui proces, în special în comunicările sale sensibile cu ​​Arabia Saudită referitoare la preţul petrolului.

Cu toate acestea, Moscova ar putea încerca să pună piedici delicatelor luări de decizii din administraţia Biden în ceea ce priveşte reconstituirea acordului nuclear cu Iranul – de exemplu, angajându-se cu Corpul Gărzii Revoluţionare Islamice în procurarea de echipamente militare în special sistemele S-300 sau S-400. Desigur, Siria rămâne teatrul preferat al Rusiei unde executarea atacurilor „hibride” (care implică mercenari ai grupului Wagner şi / sau miliţii pro-iraniene) asupra forţelor SUA care rămân în teritoriile controlate de kurzi, la est de râul Eufrat, ar putea fi un loc vulnerabil al prezenţei SUA în Orient. Măsurile masive pro-Navalni au expus din nou aspru slăbiciunea regimului autocratic corupt din Rusia, aşa că Putin nu-şi poate permite ca noua administraţie americană să exploateze nemulţumirea publică. Liderul de la Kremlin, prin urmare, trebuie să demonstreze nu numai hotărârea sa de a suprima protestele de stradă, ci şi disponibilitatea de a înfrunta rivalul Rusiei în arena geopolitică dezordonată. Iritarea şi frica îl pot împinge să renunţe la prudenţă, mai ales că accesul redus la informaţii în mijlocul auto-izolării continue a lui Putin îi împiedică capacitatea de a calcula corect riscurile şi beneficiile. „Gata din prima zi” este promisiunea obişnuită în campaniile electorale din SUA, dar echipa de securitate naţională a lui Biden se confruntă cu adevărate teste de pregătire ale unui preşedinte Putin confuz.

În ciuda afinităţii inexplicabile a lui Trump faţă de omologul său rus, administraţia sa a adoptat politici destinate izolării Moscovei şi extinderii sancţiunilor economice asupra rolurilor sale în interferenţa electorală, campaniile de dezinformare şi războiul în curs din Ucraina. Se aşteaptă ca Biden să menţină o linie fermă cu Moscova, cu „mâini experimentate” faţă de Rusiei, cum ar fi Victoria Nuland şi Andrea Kendall-Taylor, care ocupă funcţii cheie în Departamentul de Stat şi, respectiv, Consiliul de Securitate Naţională. Biden a moştenit o „listă de curăţare” a primelor provocări ale securităţii naţionale care implică Rusia. La mai puţin de două săptămâni de la inaugurarea lui Biden, tratatul Noul START cu Rusia – ultimul control rămas asupra celor mai mari două arsenale nucleare din lume – urmează să expire.

Atât Biden, cât şi Putin au semnalat dorinţa de a prelungi tratatul şi au făcut-o. Alte provocări timpurii vor include răspunsul la pirateria cibernetică a Rusiei asupra a cel puţin o duzină de agenţii federale americane, conducta de gaz Nord Stream 2 care leagă Rusia de Germania, care se apropie de finalizare în ciuda eforturilor febrile ale Washingtonului de a împiedica proiectul, şi otrăvirea şi ultima arestare a liderului opoziţiei ruse Alexei Navalnîi. Referitor la Tratatul New START, aşa cum am spus, cei doi preşedinţi au convenit, într-o conversaţie telefonică, prelungirea Tratatului. Astfel Rusia şi Statele Unite au iniţiat  procedurile de prelungire a Noului Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic (Noul START), decizia fiind aprobată rapid de Parlamentul de la Moscova (agenţia Associated Press). Cele două camere ale Parlamentului Rusiei au aprobat în unanimitate prelungirea cu cinci ani a Noului Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic (Noul START). Kremlinul a comunicat că procedura de prelungire a Tratatului va dura câteva zile. În Statele Unite, nu este necesară aprobarea Congresului pentru prelungirea acordului. Noul Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic (Noul START) ar fi expirat pe 5 februarie dacă nu ar fi fost prelungit. 

Biden şi Rusia lui Putin şi Medvedev

Niciun preşedinte american anterior nu are nimic care să se potrivească cu lunga istorie a relaţiilor lui Biden cu Rusia. El a venit pentru prima dată la Moscova în 1979 ca şef al unei delegaţii din Congres pentru a se întâlni cu ministrul sovietic de externe Andrei Gromiko. Discuţiile au făcut parte din negocierile pentru cel de-al doilea Tratat de limitare a armelor strategice (SALT-2), semnat mai târziu în acel an. Acordul este un strămoş îndepărtat al actualului tratat START-2. Aproape 30 de ani mai târziu, în calitate de vicepreşedinte al lui Barack Obama, Biden a susţinut legături economice extinse cu Rusia (la fel cum a promovat destinderea cu Uniunea Sovietică în anii 1970). Deşi secretarul de stat de atunci Hillary Clinton a prezentat „minunatul buton” de „resetare” ministrului de Externe Sergei Lavrov în 2009, Biden a ţinut primul discurs major despre necesitatea îmbunătăţirii relaţiilor SUA-Rusia în acelaşi an.

În 2011, când o resetare părea încă posibilă, Biden a venit la Moscova şi l-a întâlnit pe preşedintele de atunci Dmitri Medvedev şi pe primul ministru Putin. De asemenea, el a avut o întâlnire cu reprezentanţii opoziţiei ruse, cărora le-a spus: „Dacă aş fi în locul lui Putin, nu aş mai candida pentru un al treilea mandat [ca preşedinte]”. Această remarcă, aparent inofensivă, reverberează încă pe holurile Kremlinului, potrivit unui raport recent al lui Bloomberg. Apoi, între 2014 şi 2016, Biden a condus politica externă a SUA în Ucraina – un punct dureros peren pentru Moscova – şi a fost un avocat pentru sancţiuni mai dure împotriva Rusiei. În timpul alegerilor din SUA din 2020 preşedintele Putin a comentat o singură dată perspectiva unei victorii a lui Biden – a doua zi după prima dezbatere prezidenţială. În mod surprinzător, a fost precaut. Pe de o parte, el a spus că „a apreciat foarte mult” cuvintele lui Biden despre extinderea tratatului New START, la vremea respectivă blocat în negocieri dificile cu administraţia Trump. Pe de altă parte, el a mai spus că discursurile de campanie ale lui Biden au arătat o „retorică aspră anti-rusă”. 

Şi totuşi va fi o resetare?

Eu cred că politica lui Biden cu privire la Rusia va fi dură, iar subiectul drepturilor omului, întotdeauna dificil pentru Kremlin, va fi pe primul loc pe ordinea de zi. Majoritatea experţilor însă anticipează mai multe sancţiuni, deşi nu este clar ce anume ar putea include acestea. Moscova nu va face prima mişcare pentru un dezgheţ în relaţiile dintre cele două. Cu toate acestea, SUA şi Rusia au trei domenii de discuţie. Primul este dezarmarea nucleară – tratatul New START. A doua problemă implică readucerea Iranului la masă negocierile cu SUA privind programul nuclear al Iranului după ce Trump s-a dezis de Acord. Va fi aproape imposibil să se rezolve acest lucru fără Rusia. Şi a treia problemă este Acordul de la Paris privind schimbările climatice şi reglementările sale privind emisiile de dioxid de carbon. Trump s-a retras din acord în 2017, în timp ce Rusia – deşi cu unele avertismente – l-a ratificat un an mai târziu.

Primul şi al treilea par a fi rezolvate. Rămâne problema Acordului nuclear cu Iranul care este ceva mai complicat având în vedere noua dinamică a relaţiilor geopolitice din Orientul Mijlociu între Israel şi monarhiile din Golf. Dar există şi mai multe puncte ale unei posibile cooperări – iar Biden are o lungă istorie în căutarea unor relaţii constructive cu Moscova. Deocamdată resetare nu va fi!

Biden face primii paşi în politica Rusiei

Rusia sub Putin reprezintă o ameninţare existenţială pentru Statele Unite şi pentru alte ţări din Occident, pentru vecinii Rusiei şi chiar pentru propriul său popor. Biden pare să înţeleagă acest lucru, nu în ultimul rând pentru că a fost ţinta interferenţei ruseşti în alegerile din 2020, inclusiv cu o campanie de dezinformare legată de Rusia, care a fost concepută pentru a-i ”murdări” pe el şi pe fiul său Hunter. La începutul acestui an, Biden a scris: „Pentru a contracara agresiunea rusă, trebuie să menţinem capacităţile militare [NATO] puternice, extinzând în acelaşi timp capacitatea sa de a face faţă ameninţărilor netradiţionale, cum ar fi corupţia, dezinformarea şi furtul cibernetic”[7]. El a continuat: „Trebuie să impunem costuri reale Rusiei pentru încălcarea normelor internaţionale şi să fim alături de societatea civilă rusă, care a rezistat curajos de nenumărate ori împotriva sistemului cleptocratic autoritar al preşedintelui Vladimir Putin”[8].

Într-un interviu acordat celor de la CBS News cu 60 de minute înainte de alegeri, Biden a spus că a considerat Rusia „cea mai mare ameninţare pentru America din acest moment în ceea ce priveşte ruperea securităţii şi a alianţelor noastre”[9].  Preşedintele Putin este mai interesat să prezinte Statele Unite drept cel mai mare duşman al Rusiei – pentru a-şi justifica controlul represiv acasă. Nu ar trebui să existe confuzie cu privire la sursele de neîncredere şi ostilitate în relaţia SUA-Rusia. Preşedintele Putin a ajuns la putere sub umbrela a patru explozii suspecte din Rusia în toamna anului 1999, care au ucis aproximativ 300 de ruşi. La putere, el a supravegheat campania brutală din Cecenia care a dus la zeci de mii de victime şi, în cele din urmă, la propulast pe Ramzan Kadirov, unul dintre cei mai brutali lideri regionali din lume, să conducă Cecenia. Sub conducerea lui Putin, Rusia a invadat Georgia vecină în 2008 şi Ucraina în 2014. A anexat ilegal Crimeea şi ocupă un teritoriu suplimentar în aceste două ţări, împreună cu regiunea transnistreană a Moldovei.

El susţine lideri autoritari care au aceleaşi idei, inclusiv preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, „preşedintele ucigaş” sirian Bashar al-Assad şi preşedintele venezuelean Nicolás Maduro. Se pare că forţele ruse au plasat recompense pe capul soldaţilor americani în Afganistan. În mijlocul pandemiei COVID-19, hackerii ruşi au lansat atacuri ransomware asupra spitalelor şi instituţiilor de cercetare medicală din SUA. 

În trecut, mai multe administraţii americane au fost tentate să încerce să se înţeleagă cu Rusia. Fostul preşedinte George W. Bush a spus că s-a uitat în ochi lui Putin şi i-a văzut sufletul după prima lor întâlnire din 2001, spre sfârşitul celui de-al doilea mandat, Bush a încercat să încheie relaţii cu Putin – dar apoi Putin a invadat Georgia. Fostul preşedinte Barack Obama a încercat o „resetare” cu preşedintele de atunci Dmitri Medvedev – dar Putin a invadat Ucraina în al doilea mandat al lui Obama. Preşedintele Donald Trump a încercat o diplomaţia personală cu Putin – iar relaţiile dintre SUA şi Rusia sunt, probabil, la punctul lor cel mai scăzut din ultimele decenii.

Problema este preşedintele Putin! Pur şi simplu nu este interesat de nici o regândire a relaţiilor SUA-Rusia, cu excepţia cazului în care acest lucru ar implica o capitulare din partea Washingtonului.

Atâta timp cât Putin rămâne la putere, nu are prea mult rost ca administraţia americană să cheltuiască timp, efort preţios diplomatic şi prezidenţial în încercarea de a îmbunătăţi relaţiile SUA-Rusia. Există totuşi o excepţie: controlul armelor, în care Statele Unite şi Rusia au un interes reciproc în reînnoirea acordului Noul START. Aşa cum Statele Unite au reuşit să semneze mai multe acorduri de control al armelor cu Uniunea Sovietică, în timp ce cele două ţări au fost rivale în timpul Războiului Rece, Washingtonul a găsi astăzi un punct comun cu Moscova, în timp ce vede Rusia lui Putin ca o ameninţare pe aproape orice altă problemă. Niciuna dintre ţări nu îşi doreşte şi nu îşi poate permite să se angajeze într-o cursă a înarmării costisitoare şi destabilizatoare. Ambele au arsenalele nucleare îmbătrânite. Răul pe care l-a făcut preşedintele Putin de-a lungul periferiei Rusiei şi nu numai necesită un răspuns serios din partea Occidentului, iar Statele Unite trebuie să conducă acest efort, lucrând îndeaproape cu aliaţii din Europa şi din alte părţi.

În esenţă, administraţia Biden ar trebui să dezvolte o politică de izolare.Pe măsură ce Joe Biden începe să se stabilească în biroul oval, contururile politicii sale din Rusia încep să apară. Biden i-a cerut şeful său de informaţii Avril Haines să efectueze o revizuire completă a unei serii de presupuse încălcări ruseşti ale legislaţiei americane în ultimele luni. Potrivit Washington Post, Haines va deschide investigaţiile asupra presupusei interferenţe ruseşti în alegerile din 2020, otrăvirea personajului opoziţiei ruse Alexei Navalni, zvonuri despre recompense ruse plasate afganilor pentru uciderea soldaţilor americani în Afganistan şi pirateria datelor furnizorului de servicii guvernamentale SolarWinds.

Modul în care tratează preşedintele Biden Rusia în următorii patru ani ar putea oferi o perspectivă asupra cât de mult influenţează politica partidului Democratic în procesul său de elaborare a politicilor externe. Ameninţările Rusiei au crescut doar de la apariţia acuzaţiilor de interferenţă la alegerile prezidenţiale din 2016: un sondaj Pew realizat în 2019 a constatat că 65% dintre democraţi au spus că Rusia este o ameninţare majoră, comparativ cu doar 35% din republicani. Dar nu numai activiştii de la baza partidului Democrat cred în pericolul rusesc inclusiv Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi, a numit asaltul Capitoliului de către o „gloată pro-Trump” un „cadou către Putin” de la Trump. Fosta candidată la preşedinţie democratică Hillary Clinton a speculat că Putin ar fi putut avea o implicare în atac, întrebând într-un Podcast recent dacă Trump vorbise la telefon cu Putin înainte de a se adresa susţinătorilor pe 6 ianuarie.

Restauraţia (?!)

Joe Biden candidează ca restaurator, oferind o întoarcere la era Obama. Dar probabil că nu ar guverna ca restaurator, cel puţin când vine vorba de politica externă şi de rolul Americii în lume. Biden crede că legătura cu Barack Obama este un atu şi nu există niciun beneficiu politic în îndepărtarea lui Biden de fostul preşedinte cu excepţia unor soluţii soft. Cu toate acestea, un grup influent din comunitatea democratică mai largă de politică externă din care Biden se trage nu s-au gândit cum să revină la politicile lui Obama. Au petrecut o mare parte din ultimii trei ani gândindu-se la ce trebuie să facă diferit. 

Pentru simplitate, numiţi-i „democraţii din 2021”. Grupul este informal, fără organizare sau întâlniri, unii membri fac parte din echipa lui Biden, alţii au lucrat pentru alte campanii sau deloc. Sunt experţi în politică externă, universitari, politicieni şi membri ai Congresului. Pe Capitol Hill, acesta include pe senatorul Chris Murphy şi mai mulţi membri ai Congresului, care au fost aleşi în 2018. Este posibil să nu se gândească nici măcar la ei înşişi ca la un grup distinctiv, dar ceea ce îi uneşte este credinţa comună că politica externă a SUA trebuie să se schimbe şi să meargă dincolo de politica pe care au dus-o Democraţii în ultimele două decenii. Deliberările lor au avut loc la vedere, în articole şi documente de politică, în discursuri, la conferinţe şi la mesele rotunde ale grupurilor de reflecţie. Ele au avut loc paralel cu dezbaterea prezidenţială şi, în mare parte, au trecut neobservate.

Administraţia Biden ar putea schimba politica externă democratică în unele moduri semnificative, la fel cum administraţia lui George HW Bush s-a îndepărtat de cea a lui Ronald Reagan sau când Bush cel tânăr a renunţat la abordarea tatălui său. În cadrul politicii externe a lui Obama, administraţia sa a păstrat în mare măsură consensul neoliberal postbelic asupra globalizării. Obama a încercat să pivoteze din Orientul Mijlociu în Asia. El a luptat împotriva Chinei şi Rusiei pe măsură ce preşedinţia sa a progresat în timp, dar s-a ferit să permită concurenţei geopolitice să-şi definească abordarea. El a fost un susţinător al NATO, dar a crezut că Europa ar trebui să cheltuiască mai mult pentru apărare şi ar putea avea grijă de propriile sale probleme. 

Ce cred democraţii din 2021 despre politica internaţională?

Critica lor nu este cu adevărat faţă de politica lui Obama în sine şi nici nu este vorba doar despre Trump. Opinia este mai mult o convingere că lumea s-a schimbat în moduri fundamentale începând cu 2012 – când Xi Jinping a venit la putere, Vladimir Putin s-a întors ca preşedinte al Rusiei, iar Obama a fost reales. În acea perioadă de opt ani, democraţia s-a erodat, populismul naţionalist a crescut în Occident şi autoritarismul s-a consolidat la nivel global. Nemulţumirea economică a crescut chiar dacă SUA, până de curând, au cunoscut o creştere şi un nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă. Problemele comune, precum schimbările climatice şi pandemiile, au înrăutăţit situaţia pe toate planurile, iar cooperarea internaţională a devenit mai greu de realizat şi de explicat votanţilor interni.

Democraţii din 2021 nu mai vorbesc despre scopul politicii externe americane de a fi o ordine internaţională liberală, aşa cum au făcut-o în anii lui Obama. Ei cred în continuare în cooperarea internaţională şi într-o politică externă bazată pe valori, dar nu cred că termenul „ordine internaţională liberală” rezonează şi nici nu surprinde esenţa abordării lor. „Lumea liberă” este modul în care unii se referă la această viziune asupra lumii, un termen pe care Biden îl foloseşte acum. Aceşti gânditori nu cred că succesul Americii este asigurat şi nici nu cred că lumea liberă este garantată să rămână liberă sau la fel de influentă pe cât a fost cu câteva decenii în urmă. Democraţii din 2021 sunt îngrijoraţi de autoritarismul în creştere şi văd lumea ca un loc competitiv din punct de vedere geopolitic, în special în relaţiile SUA-China.

Un articol influent al lui Kurt Campbell, secretarul de stat adjunct pentru afacerile din Asia de Est şi Pacific în timpul administraţiei Obama, şi Ely Ratner, consilierul adjunct de securitate naţională al lui Biden în cel de-al doilea mandat al lui Obama, susţinea că unele dintre ipotezele cheie care stau la baza politicii Chinei – de exemplu, faptul că angajamentul comercial cu China ar duce la liberalizarea economică, iar China va deveni o parte responsabilă în ordinea internaţională – au fost greşite. Priorităţile de top în relaţiile cu guvernele autoritare includ apărarea democraţiei şi combaterea corupţiei, precum şi înţelegerea modului în care aceste provocări se intersectează cu noile tehnologii, cum ar fi 5G, inteligenţa artificială, calculul cuantic şi biologia sintetică. Într-o mişcare de natură să liniştească Japonia dar şi alţi aliaţi, Kurt Campbell[10] – un arhitect cheie al pivotului SUA în Asia – va ocupa un loc de muncă în calitatea de înalt oficial de politică pentru regiune. Campbell va prelua funcţia de coordonator pentru afacerile indo-pacifice din cadrul Consiliului de Securitate Naţională (NSC) în funcţia de adjunct al lui Jake Sullivan, pe care Biden l-a ales pentru a fi consilierul său pentru securitate naţională.

Într-un articol recent[11], Jake Sullivan, fostul consilier de securitate naţională al lui Biden, şi Jennifer Harris, fost oficial al administraţiei Obama, documentează noi moduri de gândire despre economia şi comerţul global. Sullivan şi Harris pledează pentru reformarea acordurilor comerciale care să vizeze inclusiv paradisurile fiscale, pentru a preveni manipularea monedei, pentru a îmbunătăţi salariile şi pentru a genera investiţii în Statele Unite. Politica industrială ar trebui utilizată pentru a concura cu China, în special în ceea ce priveşte noile tehnologii. Administraţia Trump a rupt acordurile existente şi a încercat creionarea altora. A reuşit numai pentru Acordul NAFTA. În linii mari, se aşteaptă ca administraţia Biden să continue concentrare armatei SUA asupra pregătirii pentru un posibil conflict cu China sau Rusia. Dar, având în vedere necesitatea unor pachete mari de stimulare guvernamentale în timpul pandemiei coronavirusului, este posibil ca Pentagonul să nu se bucure de creşterea bugetelor pe care le-a experimentat în timpul administraţiei Trump. Nevoia de a face reduceri şi alegeri dificile ar putea întoarce părţi dintr-o modernizare de 30 de ani a forţelor nucleare americane începută sub Obama. În acelaşi timp, administraţia sa se pregăteşte să impună noi sancţiuni Rusiei în aşteptarea unei evaluări de informaţii recent solicitate a activităţilor sale recente.

Oficialii au declarat că Biden exclude o „resetare” a relaţiilor bilaterale cu Moscova, aşa cum au făcut mulţi preşedinţi americani de la sfârşitul Războiului Rece. „Aceasta va fi prima administraţie post-sovietică a SUA care nu a intrat în funcţie jurând să stabilească o relaţie mai caldă cu Rusia”[12], a declarat Angela Stent, un înalt oficial de informaţii în Rusia în timpul administraţiei George W. Bush. Postura sceptică urmează după patru ani de creştere a duşmăniei faţă de Kremlin în cadrul Partidului Democrat pentru intervenţia sa în alegerile din 2016 împotriva candidatului la preşedinţia democratică Hillary Clinton. Trump a intrat în funcţie în căutarea unei apropieri cu Rusia, dar opoziţia partidului său şi a democraţilor din Congres au împiedicat acest efort.  Preluarea administraţiei de la Casa Albă de preşedintele Biden a însemnat, în primele zile , reluarea dialogului cu aliaţii europeni precum Germania, Franţa şi Anglia dar şi prima convorbire cu preşedintele Vladimir Putin. Aceasta a venit cu o zi înainte de discursul lui Vladimir Putin la Davos, discurs pentru prima dată în ultimii 12 ani. În cadrul acestuia, preşedintele rus a tras o paralelă între situaţia de astăzi şi cea din anii 1930, când incapacitatea statelor lumii de a-şi rezolva problemele au declanşat Al Doilea Război Mondial.

Preşedintele Vladimir Putin a avertizat asupra dominanţei companiilor „Big Tech” din SUA. De asemenea el a avertizat împotriva influenţei crescânde a marilor companii de tehnologie, despre care a spus că „concurează” cu statele. „Aceştia nu sunt doar giganţi economici, în unele domenii concurează deja de facto cu statele”, Comentariile lui Putin, la Summitul economic virtual de la Davos, au venit în timp ce Rusia creşte presiunea asupra activităţilor companiilor străine de internet. Liderul rus s-a întrebat dacă comportamentul recent al unor firme americane la alegerile prezidenţiale din SUA ridică  perspectiva unei reglementări mai dure în Rusia.

Miercuri, autoritatea de reglementare rusă în domeniul telecomunicaţiilor, Roskomnadsor, a anunţat că Facebook, Instagram, TikTok, YouTube, Twitter, VKontakte şi Odnoklassniki se vor confrunta cu amenzi pentru faptul că nu au şters apelurile pentru tineri care au participat la proteste ilegale, în toată ţara, pe 23 ianuarie, organizate de figura centrală a opoziţiei Alexei Navalnîi şi susţinătorii săi. Convorbirea dintre Biden şi Putin a dus la o decizie importantă respectiv SUA şi Rusia au convenit să extindă un tratat privind armele nucleare între ambele ţări şi anume New START. „Fără îndoială că este un pas în direcţia corectă”, a spus Putin dar liderul rus a avertizat: „Situaţia se poate dezvolta în continuare imprevizibil şi necontrolat dacă nu vom continua negocierile”.

Semnat iniţial în 2010, pactul limitează fiecare parte la 1550 de focoase nucleare cu rază lungă de acţiune, un număr mai mic decât în ​​cazul unui acord anterior. Într-o declaraţie de la Kremlin se spunea că schimbul dintre cei doi lideri a fost „sincer şi similar discuţiilor de afaceri”. Dar citirea de către Casa Albă a apelului telefonic cu Kremlinul a evidenţiat şi relaţia dificilă dintre foştii duşmani ai Războiului Rece. Asistenţii noului preşedinte au declarat că Biden este ferm în sprijinul SUA pentru suveranitatea Ucrainei, în timp ce Rusia susţine separatiştii din estul ţării.

De asemenea, au discutat despre detenţia figurii opoziţiei Alexei Navalni, pentru care guvernul SUA a cerut eliberarea necondiţionată. Acesta marchează o abatere de la poziţia predecesorului său. Criticii faţă de Donald Trump l-au acuzat de multe ori pe fostul preşedinte că este prea deferent faţă de Putin, adesea subminând eforturile diplomatice ale propriei sale administraţii. 

În loc de concluzie

Vizita lui Biden şi Harris la cea mai veche agenţie a Cabinetului din America, Departamentul de Stat, a fost menită „să ne asigurăm că ştim că avem sprijinul lor şi asta înseamnă foarte mult”, a spus Blinken. Diplomatul american a subliniat principiul de organizare al preşedintelui pentru politica sa externă: aceasta va aduce beneficii americanilor din clasa de mijloc. „Politica externă este politica internă şi, deoarece puterea noastră internă ne determină puterea în lume, politica internă este şi politica externă”, a spus el. Domnul Biden şi-a început vizita la Departamentul de Stat cu o discuţie în faţa unei clase de 165 de tineri diplomaţi – un flux anual de talente care a fost suspendat în primul an al lui Trump – promiţând să reconstruiască „muşchiul alianţelor democratice care s-au atrofiat şi neglijat în ultimii ani”. Alegerea locului său a fost deliberată, predecesorul său a preferat să viziteze Pentagonul şi C.I.A., simboluri ale puterii dure americane, în opinia lui Trump. Preşedintele Biden, care a petrecut decenii în Senat în cadrul Comitetului pentru relaţii externe drept pentru care a făcut din sediul diplomaţiei americane prima oprire, spunându-le celor 70.000 de angajaţi că „o să va am în spatele meu permanent”.

[1] În Senatul SUA o sesiune de vot după timpul alocat pentru dezbaterea oficială a unei rezoluţii bugetare, în care orice amendamente rămase la rezoluţie sunt propuse şi votate în succesiune rapidă. Înainte ca aceştia să poată lua un vot final asupra bugetului, senatorii vor trebui să treacă printr-un vot-a-rama de câteva ore.

[3] https://abcnews.go.com/Politics/russia-spreading-disinformation-bidens-mental-health-dhs/story?id=72879355

[4] ”A conversation with French President Emmanuel Macron” Atlantic Council 4 februarie 2021 https://www.atlanticcouncil.org/event/a-conversation-with-french-president-emmanuel-macron-launching-the-europe-center/

[6] https://www.hotnews.ro/stiri-meetyourmep-24586421-siegfried-muresan-nou-atac-adresa-sefului-diplomatiei-josep-borrell-vizita-moscova-fara-rezultate-concrete-amicala-fost-greseala.htm

[7] ”Why America Must Lead Again Rescuing U.S. Foreign Policy After Trump” By Joseph R. Biden, Jr. March/April 2020 Foreign Affaire.

[9] Kremlin accuses Joe Biden of spreading hatred of Russia with threat talk By Reuters Staff https://www.reuters.com/ article/usa-election-kremlin-idINKBN27B13N

[10] Purtătorul de cuvânt pentru echipa de tranziţie Biden a confirmat pentru Reuters alegerea. Poziţia, pe care unii observatori au echivalat-o cu un „ţar asiatic”, nu va avea nevoie de confirmarea Senatului. Campbell, fost ofiţer naval ale cărui prime interacţiuni în Asia au venit în timpul serviciului său la baza din Yokosuka, Prefectura Kanagawa, unde a ocupat o serie de posturi cheie, inclusiv în calitate de asistent al secretarului de stat american pentru afaceri din Asia de Est şi Pacific din 2009 până 2013, timp în care a devenit un chip familiar în capitalele asiatice. El este, de asemenea, autorul cărţii „The Pivot: The Future of American Statecraft in Asia”, o carte care descrie un plan f anticipat de către administraţia Obama de a reechilibra resursele SUA şi de a se concentra asupra regiunii Asia-Pacific, pe fondul ascensiunii Chinei. Planul a rămas în aşteptare.

[11] ”America Needs a New Economic Philosophy. Foreign Policy Experts Can Help” Jennifer Harris, Jake Sullivan – Foreign Policy februrie 2020 

[12] ”U.S-Russia Relations in the Biden Administration” – Angela Stent, Georgetown University 24 noiembrie, 2020