Asta a fost începutul sfârșitului Războiului Rece în care noi alături de estul Europei ne-am găsit eliberarea. Trebuie să nu-l uitam pe Reagan! Tactica lui a fost o abatere de la cursul discursului celor trei predecesori ai săi, președinții Richard Nixon, Gerald Ford și Jimmy Carter, care s-au concentrat cu toții pe o politică de detensionare a relației cu Uniunea Sovietică, minimizând tensiunile Războiului Rece și încercând să promoveze o coexistență pașnică între cele două națiuni. Reagan a respins detensionarea drept o „stradă cu sens unic pe care Uniunea Sovietică a folosit-o pentru a-și urmări propriile obiective”.

Pe 9 noiembrie 1989, Războiul Rece a început oficial să se dezghețe atunci când Egon Krenz, șeful Partidului Comunist din Germania de Est, a anunțat că cetățenii pot trece liber în Germania de Vest. În acea noapte, mii de germani din est și din vest s-au îndreptat spre Zidul Berlinului pentru a sărbători, mulți înarmați cu ciocane, dălți, târnăcoape și alte unelte. În următoarele câteva săptămâni, zidul va fi aproape complet demontat.

După discuțiile din anul următor, Germania de Est și de Vest s-a reunit oficial pe 3 octombrie 1990. Acesta a fost rezultatul multor schimbări de-a lungul a doi ani. Reformele lui Gorbaciov în cadrul Uniunii Sovietice au oferit națiunilor din blocul estic mai multă libertate și posibilitatea de a-și alege propriul guvern și de a avea acces neîngrădit la posibilitatea de a călători în Occident.

Protestele din Germania de Est au câștigat putere, iar după ce Ungaria și Cehoslovacia și-au deschis granițele, est-germanii au început să dezerteze în masă. România s-a eliberat și ea de comunism. Lumea s-a schimbat brusc. Momente similare trăim astăzi cu un război la granița de est a Europei unde Rusia își dorește revenirea la statutul de imperiu preluând Ucraina. Discursul „Dărâmați acest zid” nu a marcat sfârșitul încercărilor lui Reagan de a colabora cu Gorbaciov la îmbunătățirea relațiilor dintre cele două națiuni rivale; el avea să se alăture liderului sovietic într-o serie de întâlniri până la sfârșitul președinției sale la începutul anului 1989, chiar semnând un acord major de control al armelor, Tratatul privind forțele nucleare cu rază intermediară (INF). De ce este actuală afirmația lui Reagan?

Pentru că ”zidul-operațiunea militară specială”, în fapt războiul împotriva Ucrainei, creat de Putin trebuie ”dărâmat/oprit” iar retragerea rușilor în propriile teritorii devine un truism care trebuie îndeplinit.

Putin întâlnire cu bloggeri la Kremlin

Remarcile liderului rus Vladimir Putin au sunat oarecum ciudat în discursul de pe 13 iunie, în timp ce a găzduit aproximativ o duzină de bloggeri militari la Kremlin. Putin a deplâns lipsa de arme, pentru trupele rusești, pe fondul contraofensivei ucrainene. Președintele rus le-a spus bloggerilor pro-război că forțele ruse din Ucraina nu au arme suficiente, necesare pentru a câștiga războiul în Ucraina, inclusiv muniții ghidate de precizie, avioane și tancuri așa cum scrie Politico despre întâlnire de la Kremlin.

Capabilitățile de producție de arme ale Rusiei au fost îngreunate de sancțiunile occidentale. De exemplu, la un moment dat, el a spus audienței sale că în fața actualei contraofensive a Ucrainei, obiectivele sale personale, cele tactice, referitoare la invazia „se schimbă în funcție de situația actuală; dar, în general, desigur, vom păstra obiectivele strategice stabilite inițial ca fiind de natură fundamentală pentru noi”.

El a mai spus despre recentele atacuri transfrontaliere din Belgorod, Rusia: „Desigur, nu este nimic bun în asta. Dar, în principiu, s-ar putea presupune că inamicul se va comporta în acest fel și probabil că s-ar putea pregăti mai bine„. Este stupefiant faptul că liderul rus a vorbit cu ansamblul de bloggeri naționaliști, în ciuda miilor de ofițeri și militari ruși din interiorul Ucrainei la care ar fi putut ajunge pentru a evalua progresul invaziei sale, a scris Rob Lee de la Institutul de Cercetare a Politicii Externe, marți, pe Twitter.

Întâlnirea, care nu este prima de acest gen, „indică faptul că Putin dorește o sursă diferită de informații despre război decât comandanții săi de informații și militarii”, a spus Lee. Putin a discutat, de asemenea, despre diviziunile dintre grupul paramilitar rus Wagner și ministerul rus al apărării în cadrul întâlnirii, spunând că a sprijinit un efort militar rus (conform Financial Time) pentru a-l aduce pe Wagner sub controlul ministerului apărării.

Separat, fondatorul lui Wagner, Evgheni Prigozhin, a declarat pe 13 iunie că luptătorii săi au luat o pauză din 5 iunie și se vor întoarce pe câmpul de luptă la începutul lunii august, dar în mod specific și-a exprimat îndoielile cu privire la întoarcerea în Ucraina. În ajunul ofensivei ucrainene, o evoluție notabilă a fost dezordinea tot mai mare din cadrul forțelor ruse din teatrul de operații.

Evgeni Prigozhin, liderul miliției Wagner care a condus o mare parte din luptele din Bakhmut, a lansat aproape zilnic tirade împotriva armatei ruse. Într-un incident bizar, luptătorii Wagner l-au capturat pe locotenent-colonelul rus Roman Venevitin, după ce unii dintre soldații săi ar fi tras asupra forțelor lui Wagner. Moscow Times a citat explicația lui Venevitin: „Am acționat într-o stare de ebrietate alcoolică din animozitate personală”.

Misterul a fost dat de motivul pentru care Vladimir Putin tolerează această tulburare în creștere. Unii experți consideră această pasivitate ca fiindu-i caracteristică. Liderul rus a permis lui Dmitri Medvedev să efectueze experimente de politică externă pe care Putin nu le-a plăcut în timp ce Medvedev era președinte între 2008 până în 2012; le-a permis subalternilor să impulsioneze un plan din 2018 de reformă a pensiilor, doar pentru a-l atenua atunci când publicul a protestat.

Lui Putin nu-i place să-și murdărească mâinile, se pare, chiar și în sângerosul război din Ucraina pe care l-a lansat personal. Amenințările nucleare ale Rusiei au revenit însă în prim plan. Liderul Belarusului, Alexander Lukașenko, a declarat că țara sa a început să primească arme nucleare tactice rusești, dintre care unele sunt de trei ori mai puternice decât bombele atomice pe care SUA le-au folosit în Japonia în 1945.

Este prima dată de la căderea Uniunii Sovietice că Moscova a mutat astfel de focoase în afara Rusiei, relatează Reuters. De când au invadat Ucraina anul trecut, Rusia și președintele Vladimir Putin au folosit amenințări nucleare voalate sau  mai puțin voalate pentru a încerca să intimideze și să descurajeze Occidentul în sprijinul său pentru Ucraina. Această mișcare, totuși, reprezintă prima schimbare concretă în postura nucleară a Rusiei. Deși costul escaladării nucleare este atât de mare încât Occidentul nu poate ignora complet riscul, probabilitatea reală ca acesta să se întâmple rămâne suficient de mică încât amenințările lui Putin nu ar trebui să modifice în mod semnificativ poziția Occidentului față de războiul din Ucraina.

Istoria se poate repeta

Disponibilitatea Ucrainei de a miza pe ofensiva sa de vară este o măsură a încrederii președintelui Volodimir Zelenski, dar și a nevoii sale de a arăta rezultate. Astfel de pariuri mari au rezultate mixte în istoria militară. Istoricul Rick Atkinson, care elaborează al doilea volum al unei trilogii despre Revolutionary War (Războiul Civil din America), subliniază că eșecul general locotenent britanic John Burgoyne la Freeman’s Farm (prima bătălie de la Saratoga, cunoscută și sub numele de Bătălia de la Ferma lui Freeman, care a avut loc pe 19 septembrie 1777- ziua s-a încheiat cu britanicii care au ocupat Freeman’s Farm, dar fusese o aventură incredibil de sângeroasă) și Bemis Heights (bătălia a fost un dezastru pentru armata lui Burgoyne; Burgoyne a pierdut peste 600 de oameni uciși, răniți sau capturați) lângă râul Hudson în 1777, l-a forțat să se predea „în unul dintre punctele pivot, decisive nu numai ale Revoluției, ci și din istoria Americii”. Atkinson și-a amintit de comandantul american, generalul-maior Horatio Gates, care a scris despre Burgoyne chiar înainte de atacul de la Ferma lui Freeman:

„Este evident că planurile generale au fost de a risca totul la o singură lovitură”. Burgoyne este cunoscut în istorie pentru rolul său în timpul Războiului Revoluționar american. El a proiectat o schemă a invaziei coloniilor și a fost numit pentru a comanda o forță care se deplasa spre sud din Canada pentru a izola Noua Anglie și a pune capăt rebeliunii. Sunt multe exemple în care: ”Alea iacta est” (în latină Alea jacta est, tradusă prin „zarurile au fost aruncate”, deși, în mod sigur traducerea exactă este „zarul a fost aruncat”).

În mod similar, generalul confederat Robert E. Lee, simțind o eventuală înfrângere într-un război de uzură, a ”aruncat zarurile” în 1863 cu ofensiva sa masivă la Gettysburg. De asemenea, a eșuat. Dictatorul german Adolf Hitler a încercat să inverseze înfrângerea cu ofensiva sa din Ardenne din decembrie 1944, care a dus la Bătălia de la Bulge.

La șase săptămâni după ce a început, ofensiva a fost în ruină, iar al Treilea Reich a fost condamnat la moarte. Împotriva acestor izbucniri eșuate, Ziua D (D-Day este un termen folosit în limbajul militar pentru a desemna ziua de declanșare a unei operațiuni ofensive) reamintește că o armată trebuie uneori să își asume riscuri uriașe pentru a se poziționa în vederea  unei eventuale victorie.

Orice vizitator al plajei Omaha din Normandia își va aminti de stâncile abrupte de la Pointe du Hoc pe care Rangerii americani au trebuit să le escaladeze pentru a disloca forțele germane. Semnele mormintelor pentru soldații care au murit în Ziua Z par să se întindă aproape până la orizont. Dar au câștigat bătălia – și războiul. Probabil că Ziua D seamănă mai mult cu ziua în care a început ofensivei armatei ucrainene.

Ofensiva din centru-sud a ucrainenilor

Puține campanii militare au fost la fel de anticipate în memoria recentă  ca actuala contraofensivă ucraineană care este în desfășurare. Timp de luni de zile, s-au făcut speculații cu privire la momentul și modul în care forțele Ucrainei vor ataca. Kievul a împărtășit în mod public puțin despre planurile sale de a relua teritoriul confiscat în invazia rusă, deși a cerut avioane de generație a IV-a, tancuri occidentale, vehicule de infanterie și alt ajutor militar sofisticat în timp ce își făcea pregătirile.

Trupele ucrainene au participat la instruire în Occident însușindu-și tehnici și tactici de tip NATO. Primăvara a început să se topească în vară. Luptele brutale asupra orașului din estul Bakhmut au captat atenția; la fel, barajul necontenit al rachetelor și dronelor rusești asupra zonelor civile ale Ucrainei și mă refer la infrastructura energetică în principal, inclusiv în orașe aflate departe de principalele câmpuri de luptă ale războiului. Spectrul unei escalade nucleare planează întunecat asupra conflictului.

Și recent am văzut o nouă crimă ecologică de genul Cernobîl – devastarea ecologică provocată de om, deoarece un atac rus asupra barajului lacului de acumulare Kakhovka de-a lungul râului Nipru a dus la inundații pe scară largă și la evacuarea a mii de civili.  Ucraina este în marș! Deși timidă cu privire la detalii, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat acest lucru la o conferință de presă alături de prim-ministrul canadian, Justin Trudeau, în vizită la Kiev.

Concluzia este că operațiuni militare semnificative sunt în mișcare pe cel puțin trei fronturi cheie: spre est, peste terenul însângerat din jurul Bakhmut și către zona ocupată Luhansk; spre sud-est în regiunea Donețk; și spre sud în părți ale regiunii Zaporojie controlate de trupele ruse și spre Marea Azov. Statele Unite au anunțat pe 13 iunie că vor asigura cincisprezece vehicule de luptă Stryker și alte zece vehicule de transport de personal înarmate Bradley într-un pachet de arme de 325 de milioane de dolari pentru a sprijini efortul de război al Ucrainei.

De asemenea pachetul cuprinde mai multe proiectile de artilerie, cum ar fi de exemplu cele necesare pentru sistemele HIMARS precum și muniții de apărare antiaeriană NASAMS. Până în prezent, SUA a donat 109 variante M2A2-ODS Bradley și patru variante B-FIST, precum și 90 Stryker, conform datelor prezentate de Pentagon publicate de Washington Post.

În curând pentru tancurile Abrams fabricate în SUA s-ar putea livra proiectile cu uraniu sărăcit. Uraniul sărăcit rezultă ca deșeu din instalațiile de îmbogățire a uraniului natural. Acest material nu reprezintă un risc potențial pentru public fiind de 3 milioane de ori mai puțin radioactiv decât radiul folosit în trecut la cadranele ceasurilor de mâna și de 10 milioane de ori mai puțin decât cel utilizat în detectoarele de incendiu.

Densitatea foarte mare și faptul că se poate aprinde ușor îl recomandă pentru fabricarea de muniție care poate penetra blindajul tancurilor. Pe baza datelor științifice credibile privind „Sindromul Războiului din Golf” și a investigațiilor făcute de Națiunile Unite asupra consecințelor războaielor din Bosnia și Kosovo s-a concluzionat că expunerea la uraniu sărăcit nu are un impact semnificativ asupra sănătății și a mediului. Toxicitatea uraniului este mai degrabă de natură chimică decât radiologică.

Wall Street Journal a raportat pe 13 iunie că decizia este aproape definitivă, după săptămâni de dezbateri interne la Casa Albă. Războiul din Ucraina îmi aduce aminte de lecțiile pe care le-am  învățat la Universitatea Națională de Apărare a SUA și pe care încerc într-o formă sau alta să le împărtășesc cu dumneavoastră, cititorii mei.

Comentariile din aceste aproape 500 de zile de război despre fiecare echipament livrat de Occident se rezumă în fapt la ceea ce-i spunea președintele american Richard Nixon consilierului său pentru securitate națională, Henry Kissinger, atunci când a furnizat ajutor militar Israelului în timpul războiului de Yom Kippur din 1973: „Uite, Henry, vom fi la fel de acuzați pentru că am trimis trei [avioane. ], sau dacă trimiteam 30, sau o sută, sau orice avem, deci trimiteți-le tot ce zboară. Principalul lucru este să funcționeze”.

La început, ajutorul occidental a fost redus drastic. „Am întrebat: Putem avea Stinger?””, a povestit ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov. „Ni s-a spus: Nu, săpați tranșee și ucideți cât mai mulți ruși puteți înainte de a se termina.” Oamenii au crezut că victoria noastră este imposibilă. Dar, pe măsură ce forțele ucrainene au rezistat și au continuat să lupte, Statele Unite, țările europene și alți prieteni ai Ucrainei au furnizat în cele din urmă o gamă largă de arme din ce în ce mai sofisticate. Au venit Stinger, HIMARS și Patriot, pe care l-am urmărit doborând rachetele Kinzhal ale Rusiei presupuse a fi de neoprit. ”Acum-a spus Reznikov- Ucraina are „Bradley, Stryker, Abrams, Leoparzi și multe altele”. Și, în cele din urmă, vor veni și avioanele F-16 evaluez eu.

Concluzii inițiale și evaluări după primele zile

Ucraina și aliații săi speră că puterea superioară de foc și pregătirea noilor brigăzi blindate susținute de Occident vor străbate liniile întărite ale Rusiei. Experții, totuși, consideră că luptele vor fi mai asemănătoare cu lovitura de uzură care a precedat eliberarea Hersonului de către Ucraina, decât cu campania fulger care a învins forțele ruse la Harkov.

Într-o ofensivă asupra unor aliniamente fortificate se estimează, în manualele militare, pierderi de 50% pentru a obține victoria. Scopul final al Kievului este o poziție de forță din care să se confrunte cu Kremlinul.

Liderul Ucrainei este pe deplin conștient de mizele puse în joc. Pe fondul temerilor de oboseală occidentală și, în special, de scăderea sprijinului SUA pe măsură ce se apropie alegerile din America, Kievul vrea să arate că toate cheltuielile americane și europene pentru a-și susține efortul de război au meritat și merită, de asemenea, susținute în continuare.

”Uite, nimeni nu se așteaptă la fel de mult de la această contraofensivă ca noi”, le-a spus Zelenski într-un interviu dat luna trecută pentru Defense. „Vă spun sincer, nu sunt sigur că absolut toți partenerii noștri cred că suntem capabili să spargem construcțiile fortificate ale Federației Ruse” a spus Zelenski. Viitorul politic și de securitate al Ucrainei va fi în centrul discuțiilor de luna viitoare la un summit al NATO din capitala Lituaniei, Vilnius.

Acolo, după luni de discuții, multe în contradictoriu, complicate cu privire la potențiala apartenență a Kievului la alianța militară și la primirea de garanții de securitate care pot fi extinse și asupra ucrainenilor asediați, se poate ajunge la un final. În Europa, există, de asemenea, opinii diferite cu privire la cât de mult ar trebui să fie încurajată Ucraina să-și desfășoare campaniile înainte de a intra în negocieri cu Rusia. Cât despre Kremlin contraofensiva ucraineană se adaugă și ea la presiunile deja existente acolo.

Președintele rus Vladimir Putin a văzut „operațiunea militară specială” pe care a lansat-o anul trecut extinzându-se într-un război rușinos care a adâncit izolarea geopolitică a Rusiei și i-a epuizat grav capacitatea militară. Susținătorii de altădată contestă acum în mod deschis logica și strategia care au forțat invazia, în timp ce se pregătesc pentru vești mai rele. Rusia poate pierde coridorul Crimeea. Blocajul prelungit din tranșeele războiului din Ucraina cedează loc unor bătălii de mare intensitate, iar această escaladare generează instantaneu o rezonanță internațională larg răspândită, în care așteptările privind o victorie ucraineană sunt amestecate cu preocupările legate de o înfrângere a Rusiei.

Acum, inițiativa aparține în mod clar forțelor ucrainene, care, din 5 iunie, au demarat o serie de atacuri de-a lungul liniei de front de 1000 km, insistând asupra tăcerii complete privitor la informațiilor despre amploarea și rezultatul lor. Se pare că opinia publică din Rusia poate fi gata să accepte încetarea luptei în detrimentul pierderii unora dintre noile teritorii anexate, dar Kremlinul este prins în amestecul de ambiții umflate, iluzii cu privire la puterea sa militară și temeri de a arăta slăbiciune acceptând orice compromis. Putin poate pretinde că contraofensiva ucraineană nu are succes, dar nu poate explica deteriorarea profundă a securității interne a Rusiei.

Evoluția militară a Rusiei (!?)

Din punct de vedere militar și Rusia a evoluat sau a încercat o schimbare de tactică. A renunțat la Grupurile Tactice (de nivel) Batalion și și-a reorganizat districtele militare. Pe 2 iunie, Statul Major rus a anunțat o reorganizare angro a armatei ruse, creând două noi districte militare centrate în jurul Moscovei și Sankt Petersburg, un district naval Azov și două noi forțe comune de-a lungul graniței de vest a Rusiei.

Acest plan anulează efectiv reformele ministrului apărării de acum un deceniu, Anatoli Serdiukov, restaurează modelele sovietice de organizare militară și pune Moscova în situația de a duce un război ofensiv de-a lungul unui front larg din Finlanda până în Moldova Planurile au fost descrise de generalul colonel Evgeni Burdinski, adjunctul șefului Marelui Stat Major rus, în jurnalul Ministerului Apărării, oferind un context specific ideilor expuse inițial de ministrul Apărării Serghei Șoigu în decembrie 2022.

Comandanții ruși au fost, multă vreme, profund nemulțumiți de reformele fostului ministru rus al apărării Serdiukov reforme care au eliminat districtele militare Moscova și Leningrad, concentrate pe dezvoltarea structurilor regionale, reducând în același timp numărul de districte la patru dar și numărul de tancuri din unitățile ruse.

Toate acestea au pus, așa cum au declarat generalii ruși, armata într-o situația de a se apăra de atacuri, dar nu a putea lansa nicio ofensivă. În multe privințe, aceste schimbări au inversat doctrina și organizarea sovietică. Combinația dintre dificultățile armatei ruse în Ucraina, extinderea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) pentru a include Finlanda – care se învecinează cu Federația Rusă în nord-vest – și deteriorarea relațiilor dintre Kremlin și Occident a condus la mai multe discuții la Moscova despre un război desfășurat pe un front mult mai larg decât cel din Ucraina și necesitate revenirii la doctrina sovietică. Rusia a construit o apărare puternic fortificată de-a lungul liniei frontului de 1.000 de kilometri, și-a perfecționat armele de război electronic pentru a reduce avantajul Ucrainei privind dronele de luptă și a bruia sistemele GPS de pe proiectilele și rachetele livrate de occident.

Rusia a transformat bombele grele din masivul său arsenal din perioada Războiului Rece în muniții glisante ghidate de precizie capabile să lovească ținte fără a-și pune în pericol avioanele de război.  „Deși au doar o precizie limitată, dimensiunea acestor muniții reprezintă o amenințare serioasă”, a spus ONG-ul RUSI într-un raport recent, adăugând că Rusia lucrează pentru a le îmbunătăți precizia. Inginerii ruși au demonstrat pricepere în construirea de fortificații de câmp și obstacole complexe de-a lungul liniei frontului, inclusiv tranșee armate cu beton și buncăre de comandă, garduri de sârmă ghimpată, șanțuri, arici antitanc sau „dinți de dragon” și câmpuri minate complexe, se arată în raport. Amplasarea extinsă de mine sofisticate pentru a fi utilizate împotriva tancurilor și infanteriei reprezintă „o provocare tactică majoră pentru operațiunile ofensive ucrainene”, au spus autorii raportului RUSI. Schimbarea tacticilor rusești, împreună cu numărul de trupe sporit și armamentul îmbunătățit, ar putea face dificilă situația pentru ca Ucraina să obțină orice fel de victorie decisivă rapidă, amenințând să transforme totul într-o lungă bătălie de uzură la fel ca în Primul Război Mondial. Președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore, generalul Mark Milley, a declarat într-un interviu acordat Associated Press că, ”deși armata Ucrainei este bine pregătită, pe măsură ce timpul trece, aceasta va fi o luptă dus-întors pentru o perioadă considerabilă de timp”, La începutul războiului, convoaiele militare rusești s-au întins pe kilometri întregi pentru a deveni o pradă ușoară pentru artileria și dronele ucrainene în timpul unei încercări eșuate de a captura Kievul, în ceea ce a fost văzut ca o gafă majoră. Rachetele ucrainene au scufundat apoi crucișătorul rusesc Moskva, nava amiral a flotei sale de la Marea Neagră, într-o lovitură majoră pentru mândria Moscovei; rachetele de la Kiev au lovit depozitele de muniție și cartierul general de comandă rusesc; iar forțele Kremlinului s-au retras în grabă din zone mari din est și sud în toamnă. În ciuda acelor eșecuri, Rusia a săpat fortificații pentru a apăra părți largi ale teritoriului ucrainean pe care l-a capturat la începutul invaziei. Rămân însă slăbiciunile fundamentale ale Rusiei. Trupele ruse continuă să sufere din cauza moralului scăzut, există lipsuri în cantitățile de muniție livrate în teatrul de operații, iar coordonarea între unități a rămas slabă. Au izbucnit lupte interioare vicioase între armată și antreprenorul militar privat Wagner, care a trimis zeci de mii de mercenari pe câmpul de luptă pentru a conduce bătălia pentru Bakhmut. Un factor major care încă limitează capacitatea Rusiei a fost decizia acesteia de a împiedica forțele sale aeriene să pătrundă adânc în Ucraina, după ce a suferit pierderi grele în fazele inițiale ale războiului. Încercările sale de a elimina apărarea antiaeriană a Ucrainei au eșuat. Datorită proviziilor de armament occidental, Ucraina reprezintă acum o provocare formidabilă pentru aeronavele rusești. Analistul militar ucrainean Oleh Zhdanov notează că Moscova a menținut un avantaj numeric în trupe și arme, în ciuda oricăror slăbiciuni. ”Rusia și-a folosit din ce în ce mai mult arsenalele din Războiul Rece, desfășurând tancuri care datează din anii 1950 pentru a-și reface pierderile masive, timpurii, astfel de arme vechi încă pot funcționa bine”, a spus Jdanov. „Nu contează ce tancuri au; au mii din ele”, a declarat Jdanov pentru AP, menționând că Rusia ”a folosit multe dintre ele ca arme staționare în liniile lor defensive, inclusiv în regiunea Zaporojie, unde s-au dovedit eficiente”. El a recunoscut succesul Rusiei în lovirea depozitelor militare ucrainene, lovire care s-a bazat pe datele furnizate de agenții și colaboratorii Moscovei din Ucraina, dar a spus că astfel de pierderi sunt „suportabile”. El a mai spus că rușii folosesc din ce în ce mai mult dronele și sistemele de război electronic îmbunătățite pentru a le bloca pe cele din Ucraina. Războiul din Ucraina ar putea dura 10 ani, a declarat Alex Borniakov, ministrul adjunct al țării de la Ministerul Digital, într-un interviu săptămâna aceasta cu Samuel Skove de la Defense. Oficialii de la Kiev nu cred că numai această campanie poate pune capăt războiului. „Scopul nostru este expulzarea completă a Rusiei de pe teritoriul ucrainean”, a declarat ministrul de externe Dmitro Kuleba. „Dacă ofensiva asta va reuși, va fi ultima. Dacă nu, vor fi mai multe. Dacă livrările noastre de arme vor fi întrerupte, Ucraina va trece doar la un război de intensitate mai mică. Nu vom renunța; nu vom accepta pierderi teritoriale.” Vitali Klitschko, primarul Kievului și fost campion mondial la box,  la categoria grea, a spus: „Obiectivul sunt granițele din 1991, inclusiv Crimeea. Poate anul acesta, poate nu. Putem spera, dar trebuie doar să continuăm. Este doar o chestiune de timp până când defensiva Rusiei se va destrăma. La fel ca rușii, ucrainenii văd războiul nu doar ca un test de arme, ci ca un test de voință și sunt convinși că au avantaj în ambele”.

Post Scriptum: Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg și alți ambasadori zboară în capitalele lumii, propunându-și a modela pachetul de sprijin pe care NATO îl va angaja Ucrainei la Vilnius. Calitatea de membru pare abandonată, dar modernizarea forumului Ucrainei pentru a vorbi la NATO de la o comisie la un consiliu – similar cu fostul statut pe care NATO l-a acordat Rusiei – este o schimbare care ar putea avea loc. Executarea multora dintre aceste decizii va reveni următorului secretar general al NATO, iar Polonia are deja un impact mare în alegerea nominalizatului și a câștigătorului. Se așteaptă ca Jens Stoltenberg să renunțe la mandatul său foarte lung, dar înlocuitorul său rămâne a fi hotărât. Polonia se opune unuia dintre numele de pe listă, premierul danez Mette Frederiksen, parțial pentru că ultimele două nume de secretar general au venit din țări scandinave. Celălalt candidat de top este popularul prim-ministru al Estoniei Kaja Kallas. Cu alte cuvinte, Polonia își îndoaie mușchii pentru a obține mai mult din ceea ce își dorește acea de a deveni liderul militar de necontestat în Europa Centrală si de Est.