Unele bătălii nu merită purtate și altele sunt de necâștigat. În război ca și în viață, în general, merită să te întrebi dacă rezultatul final impune să porți lupta. Uneori, evitarea unei bătălii este cea mai scurtă cale spre victorie. De ce am început așa? Pentru simplu motiv că pe tabla de șah a geopoliticii sunt mai multe ”bătălii”.

Pe care dintre ele merită să le purtăm? Mai suntem noi românii în ”jocul” din estul Europei importanți sau ne-am pierdut în hățișul unor lupte politice purtate de ”analfabeții noștri geopolitici”?. Nu vreau să jicnesc pe nimeni dar mă uit cu jale la încercările sterile de a ne prezenta în mass-media o industrie de armament deja prăfuită fără suflu cu oameni obosiți de o tehnologie din ani 80 dar cu oficiali la cravată. Polonia a semnat contracte cadru cu companii de armament din SUA, Italia și Coreea de Sud în valoare de aproximativ 30 miliarde de Euro. Caracteristic ambițiilor poloneze este și off-setul, sau posibilitatea ca armamentul din Coreea de Sud să fie produs și perfecționat, sau chiar modificat în Polonia.

Ei bine, aproximativ 50% din tancurile K2 și obuzierele K9 vor fi produse conform contractului în Polonia. În același timp, tot Coreea de Sud este în topul partenerilor de negocieri pentru achiziția și producția în Polonia a cel puțin 1000 de vehicule blindate de luptă pentru infanterie (”Redback”). La acest coș de achiziții se adaugă și 48 de avioane FA-50 de producție coreeană, cu caracteristici apropiate standardelor F-16. Polonia, ale cărei brigăzi sunt echipate în prezent cu tancuri Leopard 2A4 și Leopard 2A5, încearcă să înlocuiască tancurile T-72 și PT-91 proiectate/construite de sovietici, pentru a contracara cele mai moderne tancuri rusești T-14 Armata. În ultimul an Polonia a solicitat achiziționarea a 250 de tancuri M1A2SEPv3 Abrams fabricate de General Dynamics Land Systems. Fabricile poloneze au fost achiziționate de firme puternice de armament din Occident.

Exemplu elocvent este PZL Mielec care a fost achiziționată de Sikorsky Aircraft Corporation, apoi de o unitate a United Technologies Corporation (UTX), iar astăzi este o unitate a Lockheed Martin. Din 2009 produce secțiuni de fuzelaj ale elicopterului UH-60M Black Hawk al companiei-mamă, iar din 2010 servește ca linie de asamblare finală suplimentară pentru elicopterul S-70i Black Hawk. Rzeszow, în sud-estul Poloniei, a început asamblarea motoarelor pentru avioanele de luptă F-16 în 2006, ca urmare a negocierilor de compensare din timpul procesului de achiziție a aeronavei.

În prezent este prima și singura companie din Europa și a treia companie din lume autorizată să efectueze testele de acceptare a motoarelor F-100. Ei ar dori să obțină poziția de centru european de testare pentru motoarele F100-PW-229, oferind servicii pentru toate țările care folosesc avioanele de luptă F-16 de la cele mai vechi la cele din ultima generație F-16 Block 70/72. Noi încă suntem la faza SKD. Ce însemnă? Montăm echipamentele separate pe un șasiu care ne vine de la firma mamă si …vopsim produsul! Asta da offset. Legea avem dar mai vrem una. De ce? Da. Nu este bună prima pe care nu am folosit-o decât la unul sau două contracte (unul fiind modernizarea Mig 21).

”Cei care nu învață istoria sunt sortiți să o repete”!
(scriitorul și filosoful George Santayana)

La 31 august 1931, Inspectoratul General Tehnic al Armatei a elaborat un „Memoriu asupra stării actuale a pregătirii apărării naționale din punct de vedere al materialului de război” al României, prin comparație cu Cehoslovacia şi Polonia, în care a făcut o pertinentă analiză, prin metoda antitezei, a eforturilor întreprinse pe această linie în cele trei state. Polonia, aflată în 1919 într-o situație aproximativ identică cu a noastră, poseda, în 1931, „o industrie de război completă”, dispunând de „fabrici în directă legătură cu industriile de război, care au fost create sau reorganizate prin şi în scopul deservirii acestei industrii”.

Cehoslovacia se găsea şi ea într-o situație asemănătoare. Din păcate pentru noi, România, din acest punct de vedere, se găsea „exact în situația de acum 15 ani” (adică din 1916!). Documentul indică, după prezentarea realizărilor ceho-polone, căile de urmat pentru ca şi la noi să fie „considerat capitolul industriilor de război ca un capitol intangibil, dedus chiar înaintea cuponului datoriei publice”. Secretariatul General al Ministerului Armatei elabora, la 5 martie 1931, raportul intitulat sugestiv: „Considerații asupra pregătirii materiale a apărării naționale”. Potrivit acestui document, Primul Război Mondial „a ridicat la rangul de axiomă necesitatea, pentru asigurarea apărării naționale, de a exista în țară industrii care să producă̆ materialul necesar armatei în timp de război”. România a resimțit din plin lipsa industriei de armament autohtone în anul 1931.

Autorii acestor „considerații” au fost obligați să constate, „cu tristețe”, că, după doisprezece ani de la Marea Unire, Romania nu a „realizat nimic pentru atingerea acestui scop de importantă̆ vitală pentru apărarea noastră̆ națională̆”. Da cei de acum? Ei au reușit să închidă singura fabrică de pulbere necesară armatei de la Făgăraș spunându-ne tot felul de povesti despre cum o vor reface. Deocamdată ”stăm la mâna” lui Aleksandar Vucic pentru pulberea pe care o produce cu componente din Rusia. Îl întreb pe ministru economiei care vine din privat (nu despre un arsenal naval la Galați care era în perioada interbelică locul unde au fost asamblate două submarine: NMS Rechinul și NMS Marsuinul) știe ceva despre existența concernul chimic german BASF? Poate că mai sunt si altele în UE.

Războiul chip-urilor

Dar lumea are alte probleme și ele se referă la producția semiconductorilor. Noi am fost în competiție din ani 60 dar după 90 totul a devenit o amintirea (IPRS și Microelectronica). Washingtonul vizează ambițiile Chinei în materie de semiconductori. Departamentul de Comerț al SUA a emis noi reglementări care restricționează vânzarea de semiconductori și echipamente de ultimă generație pentru fabricarea acestora de către China. Regulile urmăresc să împiedice China să folosească produsele și know-how-ul american pentru a construi super-computere și sisteme de inteligență artificială (AI) care ar putea ajuta Armata Populară de Eliberare să creeze arme moderne sau să perfecționeze sistemele de supraveghere a populației.

Anunțul administrației Biden a venit cu puțin mai mult de o săptămână înainte de începerea celui de-al 20-lea congres național al Partidului Comunist Chinez. Mulți se așteptau, pe bună dreptate, ca adunarea să fie o ceremonie de încoronare a președintelui Xi Jinping, a cărui candidatura pentru un al treilea mandat a fost deja oficializată. Cu toată gestionarea atentă a opticii interne a ceremoniei, oficialii de partid au mult mai puțin control asupra evenimentelor de peste ocean și asupra riscurilor pe care le prezintă pentru agenda politică a lui Xi. Producerea de către Beijing a calculatoarelor de mare viteză, în special a unei industrie interne de fabricare a semiconductorilor, a fost o prioritate pentru Xi.

Efortul Chinei de a dezvolta producția autohtonă de echipamente de fabricare a semiconductorilor se confruntă însă cu numeroase obstacole, inclusiv lipsa accesului la ”fondul de talente”, proprietatea intelectuală și alte resurse critice necesare pentru a produce chipuri de calitate competitivă. Drept urmare, TSMC (Taiwan) și Samsung umplu golul în care firmele chineze interne nu au capacitate și know-how. În cei patru ani ai lui Donald Trump la Casa Albă, furtunile comerciale au zguduit relațiile dintre America și China. A existat un război comercial, susținut de tweet-uri prezidențiale care ordonau companiilor americane să părăsească China. De acum înainte, politica s-a schimbat, America trebuie să mențină un avans tehnologic cât mai mare posibil. Sunt încercări de a păstra relațiile de la o cădere liberă în haos. Oficiali din ambele părți lucrează la o posibilă întâlnire între Biden și Xi la summitul G20 al liderilor mondiali de la Bali, la mijlocul lunii noiembrie.

La Washington, se vorbește despre evitarea percepțiilor greșite și asigurarea faptului că concurența cu China nu va intra în conflict. Și cu toate acestea Strategia de Securitate Națională a SUA spune referitor la China că Beijingul reprezintă cea mai importantă provocare geopolitică a Americii. Deși Indo-Pacificul este locul în care rezultatele sale vor fi cel mai acut modelate, există dimensiuni globale semnificative ale acestei provocări. În schimb atacul Chinei asupra porturilor europene crește pe zi ce trece. Un interviu al ministrului belgian de externe Hadja Lahbib referitor la potențialele pericole ale implicării chineze în porturile europene a dezlănțuit Beijingul atât de mult încât guvernul chinez a încercat să amenințe Belgia să elimine interviul din ziarele L’Echo și De Tijd. China încearcă să cenzureze mass-media nu doar acasă, ci și în UE. Și totuși Xi primește o mână de ajutor de la Berlin pentru simplul motiv că piața europeană s-a îngustat odată cu sancțiunile aplicate Rusiei.

Guvernul german a ajuns la o înțelegere cu privire la controversatul acord al portului din Hamburg, care permite lui Cosco să cumpere o participație la unul dintre terminale. Firmei chineze i se va permite să cumpere un pachet de 24,9% (în loc de 35%) din compania de transport maritim care conduce terminalul, împiedicând Cosco să aibă un cuvânt oficial de spus asupra deciziilor de management. O fi suficient?

Cumpărături chinezești în Europa

Newport Wafer Fab este cea mai mare fabrică de semiconductori din Marea Britanie. Semiconductorii, cunoscuți și ca microcipuri sau chipuri, sunt o componentă esențială a dispozitivelor electronice. Nexperia, o subsidiară olandeză a companiei chineze de tehnologie Wingtech, a conceput o preluare a Newport Wafer Fab în primăvara anului trecut, în ciuda solicitărilor la acea vreme ca afacerea să fie supusă cerințelor de securitate națională. În iulie 2022, Boris Johnson a anunțat, în mod neașteptat, că i-a cerut lui Lovegrove (consilierul pe problem de securitate națională) să se uite din nou la vânzare.

Un fost oficial de securitate care nu a vrut să fie numit din cauza sensibilității deciziei a spus: „Newport Wafer Fab nu este importantă din punct de vedere strategic dar face parte dintr-o bază industrială existentă care este capabilă să se dezvolte în continuare la un cost mai mic, iar dacă o vinzi chinezilor, atunci a dispărut din orbita ta strategică de control și din capacitatea ta de producție pe termen lung” scrie The Guardian. Apariția în 2021 a Legii naționale de securitate și investiții (NSIA) a blocat vânzarea unei firme de echipamente britanice de software pentru proiectarea chipurilor unei companii chineze.

Împiedicarea vânzării Pulsic Limited, cu sediul în Bristol, către Super Orange HK Holding Limited, care a încerca să achiziționeze întregul capital social al Pulsic a fost un succes. Pulsic avea expertiza pentru tehnologii cu dublă utilizare, ceea ce înseamnă că softul putea fi utilizat în crearea unor circuite care să fi folosite într-un lanț de aprovizionare civil sau militar. Bloomberg raportează că Super Orange HK Holding Ltd a fost fondată în Hong Kong abia anul trecut de o companie numită Nanjing Puxin Software, care, la rândul ei, pare să fie deținută în totalitate de Shanghai UniVista Industrial Software Group, o companie susținută de industria națională a circuitelor integrate din China. Acesta este un vehicul de investiții deținut de stat, fondat în 2014 pentru a stimula dezvoltarea industriei semiconductoarelor din China și cunoscut în China sub numele de „Marele Fond”.

De asemenea, guvernul britanic a luat în considerare utilizarea NSIA pentru a convinge SoftBank să listeze designerul de chipuri Arm la bursa de valori din Londra, ca parte a ofertei sale publice, iar luna trecută a blocat Universitatea din Manchester să acorde licențe pentru tehnologia de viziune robotizată unei companii chineze.

Și ca să încheiem cu zâmbetul pe buze să derulam înapoi istoria militară a Orientului Mijlociu. Pe 17 ianuarie 1991, bombardiere americane au zburat din Arabia Saudită în Irak unde au distrus clădirea centralei telefonice din Bagdad cu bombe ghidate cu laser. Câteva momente mai târziu, navele marinei americane au lansat 116 rachete de croazieră Tomahawk către ținte din jurul capitalei Irakului, declanșând primul război din Golf. Puterea de foc uimitoare dezlănțuită în timpul Operațiunii Furtuna în Deșert a fost esențială în alungarea armata lui Saddam Hussein din Kuweit. Dar a trimis, de asemenea, un semnal puternic Uniunii Sovietice despre puterea militară americană și importanța tot mai mare a semiconductorilor.

Una dintre multele fapte fascinante povestite în cartea Chip War, o istorie captivantă a semiconductoarelor de Chris Miller, un istoric de la Universitatea Tufts, descrie modul în care industria sovietică, și mai târziu cea rusă, a chipurilor era atât de departe în urma SUA, în ciuda celor mai mari eforturi ale KGB, încât o fabrică americană „producea chipuri mici pentru jucăriile McDonald’s Happy Meal”. Liderii militari sovietici au creditat priceperea în proiectare semiconductorilor a Americii drept un factor decisiv în câștigarea Războiului Rece. În perioada Războiului Rece, când competiția militară și tehnologică cu SUA s-a intensificat, KGB-ul a început să dedice din ce în ce mai multă atenție politicii, informațiilor științifice tehnice sau spionajului industrial. Din 1975 până în 1990 această activitate a fost considerată o activitate prioritară.

De ea se ocupa Divizia 1 a KGB/URSS. Principalele obiective ale acelei divizii erau colectarea de informații strategice, adică politice, economice, militare, științifice tehnice și de altă natură despre statele democratice occidentale, organizații internaționale în care URSS avea propriile sale interese. Acum FSB moștenitorul KGB și-a reluat vechile obiceiuri. Congresul SUA a adoptat recent o legislație care să furnizeze 52 de miliarde de dolari pentru a susține producția internă de semiconductori în SUA. Chipurile joacă dur în temerile americanilor de creștere a vulnerabilității. Cipurile sunt esențiale pentru produsele de la telefoane și frigidere până la avioane de luptă, iar amenințarea crescândă chineză la adresa Taiwanului, care acum găzduiește cel mai mare producător de cipuri din lume, împreună cu vulnerabilitățile lanțului de aprovizionare expuse de pandemia Covid, au ridicat întrebări cu privire la securitatea aprovizionării acestora.