Războiul Federaţiei Ruse pentru „felierea“ Ucrainei

Cer deschis/Open Skies

Pentagonul a dat publicităţii, după acţiunea ruşilor împortiva navelor ucrainiene, următorul comunicat:

„Astăzi, Statele Unite şi aliaţii săi au efectuat un zbor extraordinar[1]în cadrul Tratatului Cer Deschis[2]. Momentul acestui zbor este menit să reafirme angajamentul SUA faţă de Ucraina şi faţă de alte naţiuni partenere. Statele Unite sunt hotărâte să sprijine securitatea naţiunilor europene.“

Pe lângă personalul militar american, au mai fost în avion, observatorii canadieni, francezi, germani, români şi britanici, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat. În comunicat se mai spune: „Un atac neprovocat al Rusiei asupra vaselor navale ucrainene din Marea Neagră, în apropiere de strâmtoarea Kerci, este o escaladare periculoasă într-un model de activitate tot mai provocatoare şi ameninţătoare. Statele Unite caută o relaţie mai bună cu Rusia, dar acest lucru nu se poate întâmpla atît timp cât acţiunile sale ilegale şi destabilizatoare continuă în Ucraina şi în alte părţi.

Zborul este primul zbor de tip Cer Deschis (Open Skies) desfăşurat de America pe parcursul întregului an, în parte datorită unei dispute continue între SUA şi Rusia cu privire la echipamentele care pot sau nu să fie certificate pentru aeronavele ruse Tu-214. Această luptă pare să fi fost rezolvată în septembrie. Andrea Thompson, subsecretar de stat pentru controlul armamentului şi securitatea internaţională, şi-a exprimat convingerea că acordul „Cer deschis“ se va extinde cu succes şi în 2019.  „Anul acesta, Rusia a încălcat tratatul “Cer deschis“. S-au luat deciziile mai târziu, în ultimele câteva luni, aşa că suntem acum pe drumul cel bun cu respectarea tratatului Cer deschis (Open Skies) – a spus Thompson. „Aşteptăm ca în 2019 tratatul să aibă mai mult succes decât 2018.“

Momentul zborului este notabil din două motive. În primul rând, vine la doar câteva ore după ce rapoartele mass-media au anunţat că marina americană pregăteşte un exerciţiu de „libertate a navigaţiei“ prin Marea Neagră, în apropierea Marii Azov–punctul de repornire a conflictului dintre Ucraina şi Rusia. Acest concept este des utilizat de SUA în Marea Chinei de Sud în jurul insulelor revendicate de China. În timp ce pretenţiile Chinei privind drepturile maritime asupra majorităţii Mării Chinei de Sud au fost respinse de un tribunal internaţional, drepturile Rusiei în Strâmtoarea Kerci sunt bine definite de un acord încheiat de Federaţia Rusă şi Ucraina în 2003, când la putere la Kiev era Leonid Kucima, un politician apropiat de Moscova. De asemenea, vine la o zi după ce SUA a acuzat oficial Rusia că a încălcat Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare şi a anunţat o perioadă de avertisment de 60 de zile, după care administraţia Trump a declarat că va părăsi acordul dacă guvernul lui Vladimir Putin nu revine în conformitate cu acesta. Trebuie admis că situaţia pe mare este diferită de ceea ce s-a întâmplat până acum pe teren. Avem în zonă un scenariu care presupune două noi crize care pot afecta securitatea Europeană. Una este legată de libertatea de navigaţie în Marea Neagră şi a doua de viabilitatea economică a estului Ucrainei unde sunt concentrate capacităţile de producţie inclusiv cele militare şi resursele agricole.

Războiul a fost reluat în forma hibridă

Actori afiliaţi ai guvernului rus au lansat atacuri cibernetice coordonate împotriva ţintelor guvernamentale şi militare ucrainene înainte de atacul şi de confiscarea navelor şi a arestării marinarilor ucraineni în 25 noiembrie, în conformitate cu cele declarate de o firmă privată, de IT, din Ucraina. Atacurile cibernetice par a fi destinate furtului de informaţii care ar fi fost relevante pentru planificarea operaţiunii, potrivit firmei Stealthcare. Dacă este verificabilă informaţia, acest fapt demonstrează premeditarea acţiuni ruseşti. Evenimentele recente din Marea Neagră au readus pe prima a ziarelor războiul din Ucraina, care, pentru ucrainenii obişnuiţi, nu a dispărut niciodată începând cu 2014.

În ultimii patru ani şi jumătate, societatea ucraineană a devenit foarte familiarizată cu un brand unic: agresiunea Rusiei, care a fost calibrată cu grijă pentru a provoca daune maxime, evitând în acelaşi timp victimele colaterale implicite într-o campanie militară convenţională. Ostilităţile hibride ale Rusiei s-au extins cu mult dincolo de intervenţia militară din estul Ucrainei, Moscova făcând uz de atacuri cibernetice, embargouri comerciale şi de dezinformare pentru a menţine permanent destabilizarea Ucrainei şi pentru a preveni ieşirea ţării din sfera de influenţă a Kremlinului. O constantă, de-a lungul timpul în viziunea Kremlinului, a fost dorinţa de a se ascunde implicarea Rusiei în operaţiunile din estul Ucrainei. Acest accent pe negarea implicării a făcut din atacul asupra celor trei nave ucrainene, un moment de răscruce. Pentru prima dată de la începutul conflictului, în primăvara anului 2014, forţele militare ruseşti au atacat deschis Ucraina. Reacţia Kievului a fost una dură din cauza faptului că în joc a fost accesul la coasta ucraineană a Mării Azov, unde se află unele dintre cele mai importante porturi din ţară şi unde ucrainienii au început construcţia unui port militar. De asemenea, oficialii ucraineni au văzut atacul naval ca o escaladare deliberată a conflictului şi un potenţial precursor al unei ofensive terestre şi navale la scară largă, venind aşa cum s-a întâmplat, pe fondul rapoartelor privind o creştere semnificativă a numărului militarilor şi unităţilor armatei ruse de-a lungul frontierei ucrainene. Consiliul de Securitate şi Apărare al Ucrainei a fost convocat în mod corespunzător şi a cerut impunerea Legii marţiale. Inevitabil, această interpretare a evenimentelor a fost contestată vocal de Rusia. Moscova a etichetat confruntările din Marea Neagră ca o provocare organizată de preşedintele ucrainean Petro Poroşenko pentru a-şi îmbunătăţi şansele de realegere la prezidenţilele din primăvara anului 2019.

Explicaţia Moscovei are un sâmbure de adevăr, dar în mod evident este o legendă (în limbajul serviciilor de informaţii) şi ignoră lunile, care preced incidentul din 25 noiembrie, în care Rusia a organizat acţiuni ostile în zona de la Marea Azov. Încă de la începutul anului 2018, finalizarea unui pod rus (ilegal) de-a lungul strâmtorii Kerci care leagă Crimeea ocupată cu continentul rusesc, împiedică accesul navelor în porturile ucrainiene din Marea Azov. Dimensiunile podului influenţeză traficul naval înspre porturile ucrainiene de la Marea Azov. Astfel, transportul naval a scăzut cu 30% din cauza acestui fapt. Nave care altădată ajungeau în porturile ucrainiene traversând Strâmtoarea Kerci sunt în imposibilitate să ajungă acum datorită gabaritului lor. Rezultatul semi-blocadei a impus costuri semnificative asupra economiei ucrainene, ducând totodată la erodarea suveranităţii ucrainene dincolo de Crimeea în apele înconjurătoare.

Scenariul militar rusesc

Rusia a desfăşurat, la ultimele exerciţii militare din Marea Azov, operaţiuni de debarcare pe litoral cu transportoare amfibii. În acelaşi timp, a adus noi unităţi de rachete S-400 în Crimeea, rachete a căror bătaie acoperă întreaga Ucraină. Puţini la Kiev consideră că este întâmplător acest fapt. Înainte de escaladarea conflictului naval la Marea Neagră, la sfârşitul lunii noiembrie, Ucraina a reacţionat la îngrădirea lentă a accesului în porturilor sale de la Marea Azov prin creşterea prezenţei sale navale în zonă şi începerea construcţiei unei noi baze militare navale. Având în vedere acest lucru, o mică flotă navală ucraineană a trecut prin Strâmtoarea Kerci în septembrie şi a ajuns în siguranţă pe coasta de sud-est a ţării. Acesta a fost, de asemenea, obiectivul declarat al navelor confiscate în noiembrie, ceea ce face ca provocările Kremlinului să fie greu de înfruntat, iar tensiunea evenimentelor creşte de la o zi la alta. Aşa cum am observat în retorica Kremlinului, încercarea navelor ucrainiene de a trece prin strâmtoarea Kerci, pe 25 noiembrie, a fost doar o „provocare“ dacă nu cumva întreaga prezenţă a ţării în regiune poate fi ea însăşi considerată o provocare.

Punctul de vedere al Kievului în legătură cu acest eveniment denotă că ucrainieni acuză lipsa unei reacţii internaţionale la atacurile navale ale Rusiei. Eşecul Occidentului de a contracara în mod adecvat escaladarea navală a Rusiei face mai clar ca niciodată că Ucraina are nevoie disperată de un sprijin diplomatic consistent în lupta sa inegală cu Kremlinul. Preşedintele Poroşenko pare să recunoască acest lucru. Acum solicită statelor membre ale NATO să-şi sporească prezenţa în Marea Neagră şi chiar le-a invitat să viziteze oraşul Mariupol de la Marea Azov, o mişcare care ar implica ca navele de război ale NATO să treacă prin Strâmtoarea Kerci şi acest fapt ar pune la grea încercare ambiţiile Rusiei de interzicere a traficului naval. Având în vedere lipsa apetitului Occidentului pentru orice formă de confruntare militară cu Rusia, propunerile lui Poroşenko par oarecum fanteziste şi servesc în primul rând pentru a sublinia lipsa unor opţiuni mai bune ale Ucrainei. Cu toate acestea, apelurile la dreptul internaţional şi solidaritatea occidentală sunt singurele cărţi pe care liderul ucrainean le joacă în lupta sa pentru a împiedica ca Marea Azov să devină lac rusesc.

Încercarea navelor ucrainiene de a trece prin strâmtoarea Kerci, pe 25 noiembrie, a fost doar o „provocare“ dacă nu cumva întreaga prezenţă a ţării în regiune poate fi ea însăşi considerată o provocare.

Fără o intervenţie internaţională de un fel sau altul, Kievul nu are nicio posibilitate de a forţa Moscova să respecte obligaţiile sale de a-şi împărţi Marea Azov cu Ucraina. În prezent, această intervenţie pare puţin probabilă. Cancelarul german Angela Merkel vrea să discute această chestiune în cadrul Formatului Normandia, unde participă Germania, Franţa, Rusia şi Ucraina, o platformă care nu a rezolvat nimic de la momentul creării ei, în vara anului 2014. Mobilizarea comunităţii internaţionale spre un angajament sporit va rămâne una dintre priorităţile de top ale lui Poroşenko în următoarele luni.

În ciuda a aproape cinci ani de agresiune a Rusiei în estul Ucrainei, rezolvarea conflictului a rămas la nivelul declaraţiilor. Mai presus de toate, Poroşenko trebuie să contracareze încercările de a descrie conflictul ruso-ucrainean ca parte a presupuselor eforturi occidentale de a înconjura Rusia. Nu sunt un expert în astfel de strategii de media dar Poroşenko are acum nevoie să aducă în centrul dezbaterii internaţionale povestea naţională a Ucrainei. În lipsa unor opţiuni militare viabile fie pe uscat, fie pe mare, conducătorul ucrainean are acum, în conflictul hibrid cu Rusia, posibilitatea de întărirea a sentimentului identităţii naţionale a Ucrainei, ca o modalitate de a distanţa ţara de legăturile sale istorice cu Rusia. Acesta este un front cheie. Moscovei îi place să susţină că ucrainenii şi ruşii constituie un popor unic, făcând din efortul Ucrainei de integrare spre vest, atât o trădare, cât şi o ameninţare existenţială la viitorul Federaţiei Ruse. Apariţia unei Ucraine demonstrabile, democratice şi europene ar expune ilegitimitatea pretenţiilor Kremlinului. Moscova încă consideră Ucraina drept vasalul ei şi ca făcând parte din Federaţia Rusă. Poroşenko trebuie să construiască în interior un proiect de tipul nation-building, lucru care nu se poate face până la alegerile prezidenţiale din martie.

Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol, Bartolomeu I, a recunoscut autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainene[3], care era teoretic dependentă până acum de Patriarhia Rusiei şi astfel i-a dat o mână de ajutor preşedintelui ucrainian.Ceea ce s-a întâmplat la Istanbul este o primă etapă spre „Tomos”, ceea ce în greacă înseamnă tăierea/ruperea. Este o grea lovitură pentru Vladimir Putin şi pentru ambiţiile sale eurasiatice. La sfârşitul lunii noiembrie, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a anunţat că a redactat Carta constituţională pentru biserica ucraineană autonomă. Clerul ucrainean este programat să se întâlnească la Catedrala Sf. Sophia din Kiev pe 15 decembrie pentru a înfiinţa oficial o biserică ortodoxă independentă şi pentru a alege pe liderul ei. Ucraina are una dintre cele mai mari congregaţii ortodoxe din lume, dar parohiile din ţară au fost împărţite după obţinerea independenţei, în primul rând între Patriarhia Moscovei recunoscută la nivel internaţional şi Patriarhia de la Kiev nerecunoscută (Există şi Biserica ortodoxă autocefală ucraineană, care este mult mai mică decât celelalte două). Obţinerea independenţei ortodoxe ar completa în multe privinţe lucrarea din 1991, creând un ingredient important pentru Ucraina în timp ce este o lovitură devastatoare asupra influenţei Rusiei în ţară. Bineînţeles, Rusia va încerca probabil să exploateze tensiunile religioase şi ar putea folosi spectrul preluării locaşelor de cult pentru a iniţia un nou val de violenţă. Pentru moment, însă, mizele ar putea fi mult mai mari, iar potenţialul de vărsare de sânge rămâne deschis.

Poziţia preşedintelui Poroşenko faţă de Rusia în alegerile prezidenţiale

Poziţia patriotică a lui Poroşenko va face din ce în ce mai dificilă pentru adversarii electorali prezidenţiali să-i atace poziţiile fără a „risca” simpatia Kremlinului. Acest efect este dublu, dat fiind declaraţiile date la G-20 de preşedintele Vladimir Putin referitor la durata războiul din Ucraina: va continua atât timp cât Poroşenko rămâne la putere. În schimb, este foarte probabil să vedem participanţi în cursa electorală care încearcă să se contracareze unul pe altul faţă de orice relaţie cu Rusia. Rezultatul: perspectivele de încetare a ocupaţiei de facto a Rusiei din estul Ucrainei să fie diminuate ca niciodată până acum. Singura posibilitate realistă pentru un progres în estul ţării constă în apariţia unui consens asupra necesităţii de compromis, dar care pare imposibil în climatul actual. Într-adevăr, pe măsură ce mâna Rusiei se întinde, restului Ucrainei continuă să se slăbească şi rămâne un pericol ca estul să izbucnească încă o dată. Cu toate acestea, pentru moment, probabil că Rusia va continua pe calea actuală, aceea de a strangula încet porturile din sud-estul Ucrainei, în timp ce plănuiesc măsuri suplimentare perturbatoare înaintea alegerilor ucrainiene. Alegerile prezidenţiale din Ucraina vor avea ca rezultantă cale spre care se va îndrepta aceasta ţară: spre Est sau în mod decisiv spre Occident. Rusia încă mai speră că poate exercita o presiune suficientă asupra societăţii ucrainene pentru a forţa o schimbare în curs şi pentru a preveni pierderea istorică a celui mai important apendice imperial al Moscovei. Kremlinul va continua, în consecinţă, războiul său hibrid, cu blocarea parţială a Mării Azov, doar un aspect al eforturilor de destabilizare care, probabil, va escalada considerabil, pe măsură ce campania electorală pentru alegerile prezidenţiale porneşte la drum, în primele trei luni ale anului următor.

În lunile următoare, poziţia Occidentului faţă de pretenţiile lui Vladimir Putin în Ucraina va determina calea pe care o va urma criza ucrainiană: cea hibridă sau cea convenţională.

Răspunsul preşedintelui Poroşenko la presiunile Rusiei ar putea fi o poziţie anti-rusă din ce în ce mai stridentă acasă, în timp ce lucrează pentru a coagula opoziţia internaţională faţă de acţiunile militare ale Kremlinului. De aceea, va conta în mod considerabil pregătirea colectivă a Occidentului de a se confrunta cu agresiunea Rusiei în Ucraina. După aproape cinci ani şi jumătate de sancţiuni împotriva Kremlinului, dar şi a unor afaceri colaterale cu gaz cu aceştia, puţini se aşteaptă la schimbări dramatice. Acest lucru lasă calea deschisă pentru o escaladare militară potenţial dezastruoasă în cazul în care Rusia nu reuşeşte să-şi asigure rezultate favorabile la alegeri şi va trebui să înfrunte înfrângerea în luptă pentru a preveni pierderea Ucrainei. Toate dezvoltările de securitate din Marea Azov au implicaţii directe asupra întregii regiuni a Mării Negre. Astfel, eventualele măsuri de succes pe care Rusia le poate lua în Marea Azov ar putea fi reproduse în Marea Neagră, unde Moscova a creat deja o zonă A2/AD în jurul mai multor platforme petroliere ucrainene pe care Rusia le-a capturat în 2014, lăsând doar un coridor îngust pentru transportul maritim la şi de la Odesa. Crimeea însăşi a devenit o fortăreaţă A2/AD. Fără îndoială, Ucraina va trebui să acorde mai multă atenţie descurajării şi protecţiei navigaţiei în ambele mări dar capabilităţile navale ale Ucrainei sunt încă limitate. În acest sens, un număr suficient de platforme navale reprezintă o problemă critică pentru Ucraina.

Guvernul ucrainean are multe de făcut pentru a-şi proteja drepturile maritime şi integritatea teritorială suverană. În lunile următoare, poziţia Occidentului faţă de pretenţiile lui Vladimir Putin în Ucraina va determina calea pe care o va urma criza ucrainiană: cea hibridă sau cea convenţională. Moscova percepe lipsa unui răspuns unitar al NATO la agresiunea Moscovei în Marea Azov ca pe o oportunitate de a escalada criza ucrainiană dar şi ca o oportunitate de a lovi în alte părţi ale lumii în viitor. NATO nu a reuşit să se pună de acord asupra unui curs unificat de acţiune ca răspuns la escaladarea Rusiei în strâmtoarea Kerci în timpul reuniunii ministeriale din 4-5 decembrie, unde au participat miniştrii de Externe din ţările aliate. În plus, statele membre NATO semnalează diferite grade de îngrijorare faţă de escaladarea ruşilor în estul Ucrainei. Niciunul dintre răspunsurile nu este suficient pentru a-l descuraja pe Valdimir Putin, în timp ce dezacordul în sine îl va încuraja.

Parafrazându-l pe fostul Şef al Statului Major al Apărării, generalul Degeratu Constantin, Rusia doreşte felierea bucată cu bucată a Ucrainei!

Navigaţia în „apele” Marelui Urs

Statele Unite au efectuat o operaţiune de libertate a navigaţiei în apropierea Mării Japoniei pentru a contesta cererile maritime ruseşti acolo. Deşi aceste operaţiuni sunt utilizate în mod obişnuit pentru a contracara pretenţiile chinezeşti din Pacificul de Vest, aceasta a fost prima operaţiune îndreptată spre Rusia din 1987. Imediat după aceea, SUA au notificat Turcia cu privire la intenţia sa de a naviga cu o navă de război prin Bosfor şi Dardanele în Marea Neagră, probabil ca răspuns la confiscarea recentă de către Rusia a navelor ucrainene din Strâmtoarea Kerci (Notificarea Turciei este solicitată de Convenţia de la Montreux din 1936). Statele Unite şi Turcia ar putea fi în contradicţie cu chestiuni precum războiul kurd şi cel sirian, dar duşmanii reciproci sunt catalizorul pentru a aduce ţările aliate din nou împreună. Turcia, cu istoria sa lungă de conflicte cu Rusia, dar şi în jurul Mării Negre, va saluta probabil acest spectacol de forţă pe care SUA îl pregăteşte.

Post Scriptum (a nu se citi de cei slabi de inimă!)

Rusia va escalada militar situaţia impotriva Ucrainei. Moscova pregăteşte forţele pentru un conflict deschis cu Ucraina. Media de la Moscova creează deja pretextul de a escalada prin circulaţia de naraţiunii false că Ucraina şi Occidentul pregătesc atacuri iminente, inclusiv un atac cu arme chimice, în Ucraina de Est. Rusia ar putea produce dovezi ale atacului cu arme chimice – sau ar putea conduce ea însăşi un atac cu arme chimice – în apropierea zonelor sprijinite de Rusia din Ucraina pentru a crea haos şi a justifica implicarea Forţelor Armate ale Rusiei în apărarea comunităţii ruse şi pentru a stabili condiţii necesare în viitoarele operaţii militare (s-a întamplat şi în Siria). Inacţiunea NATO, după ce Rusia a escaladat acţiunile militare în Marea Azov, este ca o încurajare pentru preşedintele Vladimir Putin să continue să provoace Occidentul în Ucraina. NATO trebuie să reevalueze ameninţarea pe care Rusia o reprezintă pentru securitatea europeană şi ordinea internaţională bazată pe reguli şi să răspundă decisiv pentru a descuraja o creştere din ce în ce mai mare a escaladării militare ruseşti în Ucraina. Este o chestiune de securitate globală. Rusia ia măsuri vizibile pentru un conflict deschis cu Ucraina. Rusia conduce un război subteran împotriva Ucrainei, folosind proxi-forţe separatiste din estul Ucrainei – încă din 2014. Armata rusă pregăteşte acum forţele sale pentru implicarea militară directă. Kremlinul consolidează elemente de sol, navale şi aer din Districtul Militar din Sud – comanda responsabilă, probabil, de gestionarea viitorului conflict cu Ucraina. Moscova ia în calcul faptul că comunitatea internaţională nu va răspunde în mod semnificativ dacă va creşte vizibilitatea sa în război. Hai să vedem mişcările militarilor ruşi:

1. Forţele terestre: la 2 decembrie, Rusia a transferat un regiment mecanizat suplimentar la Divizia Motorizată 150. Divizia 150 este o unitate de tancuri, subordonată celei de-a 8-a Armate, care se află la 20-30 de kilometri de graniţa ruso-ucraineană. Ministerul rus al Apărării a anunţat că formarea diviziei motorizate 150, descrisă de conducerea ministerului ca „monstrul de oţel“, moştenitoarea celei care în 1945 a participat la cucerirea Reichstag-ului, este aproape încheiată, aşa cum relatează Isvestia. Diviza are baza în regiunea Rostov, sudul Rusiei, aproape de frontiera cu Ucraina. Potrivit ministerului, Divizia 150 dispune de o structură organizatorică unică. Pe lângă cele două regimente de infanterie motorizată şi de tancuri, această unitate va mai avea în componenţa sa regimente de artilerie şi antiariene, un batalion de recunoaştere, unul de comunicaţii precum şi alte componente. Tancurile din componenţa diviziei sunt T-72B3 modernizate, ce beneficiază de un sistem de protecţie al blindajului suplimentar. Kremlinul a crescut şi numărul de vehicule blindate de-a lungul frontierei ruso-ucrainene. Comandantul Forţelor Armate ale Ucrainei, generalul Viktor Muzhenko, a avertizat în mod public despre o puternică acumulare a tancurilor principale de luptă T-62M ruseşti de-a lungul frontierei ruso-ucrainene, care a avut loc în octombrie 2018.
2. Forţele aeriene: Rusia probabil că va integra unităţi suplimentare de aeronave în unităţile existente din Districtul Militar de Sud. Comandantul Districtului, generalul colonel Aleksandr Dvornikov, a anunţat, la începutul acestui an, că noile unităţi de aeronave vor începe instruirea împreună cu infanteria marină din Flota Mării Negre şi Flotila Caspică din decembrie 2018.
3. Forţele navale: Rusia îşi consolidează capabilităţile flotei sale din Marea Neagră. Rusia a adăugat la Flota Mării Negre, pe 7 decembrie, o nouă corvetetă echipată cu rachete de croazieră Kalibre. La aceasta se vor mai adăuga alte patru nave de război, inclusiv nave de patrulare şi dragoare de mine, la începutul anului 2019. Rusia a efectuat în Marea Neagră şi în Peninsula Crimeea, pe 5 decembrie, exerciţii navale cu utilizarea rachetelor sol aer din complexul antia-aerian Pantsir, exerciţii la care navele au cooperat cu două submarine.

Moscova pregăteşte forţele pentru un conflict deschis cu Ucraina.

Pregătirile militare ale Moscovei sunt în toi în centrul şi sudul ţării. Rusia pregăteşte Districtul Militar Central pentru a sprijini Districtul Militar din Sud în vederea unui conflict militar. Unde, când şi cum nu ştim deocamdată. Motivul oficial al pregătirilor: amplul exerciţiu militar care va avea loc tocmai în septembrie 2019 – codificat „Center-2019”. Acest început timpuriu este atipic şi poate semnala pregătirea pentru un conflict deschis cu Ucraina sub auspiciile unor exerciţii militare. Rusia a folosit anterior exerciţii militare pentru a se pregăti pentru operaţiunile ofensive. Faza iniţială a exerciţiului Center-2019 include „trecerea de la stare de pace la starea de război“, problemele de logistică şi pregătirea desfăşurării spitalelor de campaniei. Acest tip de exerciţiu a fost efectuat în regiunea Volga situată la nord-est de Districtul Militar de Sud. Scenariul arată că Rusia ar putea să utilizeze resursele din Districtul Militar Central pentru a sprijini Districtul Militar din Sud în zonele din spatele liniilor frontului.

Generalul Scaparoti şi generalul Gerasimov la întalnirea de la Baku

Răspunsul celor trei actori principali din zonă

Statele Unite: SUA au dat cel mai puternic răspuns la agresiunea Rusiei, deşi încă insuficient pentru a descuraja acţiunea ofensivă din partea Rusiei în Ucraina. Comandantul SUA al EUCOM şi Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR), Generalul Scaparrotti, s-a întâlnit cu Şeful Statului Major rus General Valeri Gerasimov în Azerbaidjan pe 12 decembrie[4]. SUA încearcă să constrângă/împiedice Rusia să mai facă o victimă a pretenţiilor sale ilegale de anexare: Marea Azov. SUA pregătesc opţiunea de a trimite o navă de război, probabil din Flota a VI-a, spre Marea Neagră, în coordonare cu Turcia, într-un efort susceptibil de a descuraja agresiunea în Marea Neagră a Rusia. Statele Unite au efectuat, de asemenea, un exerciţiu de libertate de navigaţie în Marea Japoniei, în apropierea Insulelor Kuril deţinute de Rusia, pe 5 decembrie, într-o mişcare pe care oficialii americani au făcut-o datorita repetatelor provocării navale ruseşti în teatrul din Pacific. Această manevră a SUA urmează anunţului Rusiei că va adopta o lege în 2019 care să impună navelor străine să notifice Kremlinul înainte de a traversa pe ruta situată între nordul continentului şi Artica.

Uniunea Europeană: UE nu va reuşi să impună sancţiuni suplimentare Rusiei. Deşi Marea Britanie a cerut ca UE să adopte „sancţiuni adecvate“ drept răspuns la agresiunea Rusiei, Franţa şi Germania au semnalat dorinţa lor de a nu impune alte sancţiuni Rusiei şi preferinţa lor de a urmări o soluţie diplomatică la escaladarea din Marea Azov. Oficialii francezi sunt, în plus, în prezent, distraşi de protestele la scară largă din Franţa, care pot fi parţial alimentate de dezinformarea rusească.

Turcia: Ankara încearcă să demonstreze hotărârea sa de a găsi o soluţie de pace în Marea Neagră. Turcia a desfăşurat exerciţii cu trageri reale în sudul Mării Negre din 10 în 14 decembrie şi a anunţat exerciţii de mici dimensiuni în strâmtoarea Dardanele pe tot parcursul lunii decembrie.

Statele Unite şi NATO trebuie să fie din ce în ce mai pregătite pentru ca Rusia să nu fie încurajată să escaladeze în mai multe teatre de operaţiuni. Rusia şi-a demonstrat anterior capacitatea de a escalada simultan campanii maliţioase împotriva Occidentului, în mai multe teatre atât militare, cât şi non-militare. Este posibil ca Rusia să se simtă încurajată să facă acest lucru datorită lipsei de reacţie a europenilor. NATO trebuie, prin urmare, să fie pregătită pentru că Rusia va escalada situaţiile din Ucraina şi Siria. În Siria alianţa dintre iranieni-ruşi-sirieni se pregăteşte să scoată coaliţia condusă de SUA din nordul ţării. NATO trebuie să acorde prioritate descurajării unei Rusii din ce în ce mai agresive pentru a susţine ordinea internaţională bazată pe reguli.