Competiţia între marile puteri se înteţeşte odată cu venire la Casa Albă a administraţiei Biden. Avem doi centri de greutate strategică unul în Europa de Est şi altul în Asia legate între ele de zona de instabilitate a Orientului Mijlociu. China, Rusia şi SUA îşi reaşeză relaţiile cu aliaţii. Asia, cu pivotul american, revine în atenţia relaţiilor internaţionale şi a confruntărilor geopolitice şi îşi reconfigurează structura într-o nouă sintagma zona ”Indo-Pacific” unde structura de securitate de sub conducerea Washingtonului devine alianţa Quad (Australia, India, Japonia şi SUA), alianţa care se pregăteşte să mai primească un partener Coreea de Sud.
În Asia creşte pericolul unui conflict între Japonia şi China. Tensiunile dintre cele două asupra contestatelor insule Senkaku / Diaoyu continuă să crească pe măsură ce ambele ţări îşi îmbunătăţesc capacităţile militare, în special sistemele de radare şi rachete, răspândite în regiune. Pentru a evita ciocnirile accidentale în aer şi pe mare, China şi Japonia au anunţat o nouă linie telefonică de comunicare în caz de criză în iunie 2018 şi cu toate acestea violările spaţiului aerian japonez datorat forţelor militare chineze a crescut în 2018 şi în 2019. Recent, Japonia a construit noi baze militare pe insulele din apropiere, pentru a monitoriza strâmtoarea Miyako şi Tokara şi ca să împiedice China să îşi dezvolte în continuare capacităţile militare în regiune. Sentimentele naţionaliste şi neîncrederea politică în creştere, de o parte si de alta, sporesc potenţialul de conflict şi împiedică capacitatea de soluţionare paşnică a litigiului.
Deşi liderii chinezi şi japonezi s-au abţinut de la stabilirea forţată a controlului asupra insulelor Senkaku / Diaoyu, acţiunea neautorizată a comandanţilor locali ar putea duce la escaladarea neintenţionată a ostilităţilor. Prin angajamentele cu Japonia, o confruntare militară ar putea implica Statele Unite. Şi ca să fim clari în exprimare, China, prin lege, a acordat puteri extinse gărzii de coastă, cvasi-militare. Legea a intrat în vigoare în ianuarie 2021, iar parlamentarii japonezi au intensificat cererile pentru ca Tokyo să elaboreze o nouă legislaţie pentru a-şi întări apărarea insulelor Senkaku. Legea chineză conferă în mod explicit gărzii de coastă dreptul de a îndepărta forţat vasele aflate în zona de responsabilitate şi de a folosi arme în anumite situaţii, în apele aflate sub „jurisdicţia” sa. Se crede că aceastea ar include şi Insulele Senkaku ,administrate de Japonia, pe care Beijingul le revendică şi le numeşte Diaoyu. Aşa cum spuneam mai sus reîntoarcerea Americii în politica globală, sub formă de lider al Occidentului, aduce cu sine şi declaraţii tăioase la adresa adversarilor dar şi schimbări de concepte la Pentagon.
Relaţia Washington-Moscova
Relaţiile Washington-Moscova devin din ce în ce mai complicate. Într-o emisiune, Good Morning, America, Joe Biden a declarat că omologul său rus, Vladimir Putin, va suporta consecinţele pentru coordonarea acţiunilor Rusiei de amestec în alegerile prezidenţiale americane de anul trecut în favoarea lui Donald Trump, iar acest lucru se va vedea curând. “Va plăti preţul”, a spus Biden într-un interviu pentru ABC News[1], transmis în cadrul emsiunii ”Good morning, America” din 17 martie 2021. Întrebat de prezentatorul emisiunii ”Good Morning, America” George Stephanopoulos care vor fi aceste consecinţe, preşedintele SUA a spus: ”Veţi vedea curând”. De asemenea, întrebat dacă el crede că Vladimir Putin este un ”criminal”, Biden a răspuns: “Mmm hmm, da, cred că da”. În urma acestor declaraţii Rusia şi-a rechemat ambasadorul în Statele Unite pentru consultări, asigurând totodată că doreşte să evite „degradarea ireversibilă” a relaţiilor cu Washingtonul, după declaraţiile lui Joe Biden cu privire la Vladimir Putin, relatează AFP. Washington a anunţat că va extinde restricţiile de export către Rusia datorită otrăvirii principalului adversar rus Alexei Navalnîi, pentru care serviciile de informaţii americane atribuie responsabilitatea Kremlinului. Aceste restricţii urmează unei serii de sancţiuni financiare împotriva a şapte înalţi oficiali ruşi, inclusiv a lui Alexander Bortnikov, şeful serviciilor de securitate (FSB), şeful serviciilor penitenciare Alexander Kalashnikov sau a procurorul general al ţării, Igor Krasnov.
Fostul agent KGB Vladimir Putin ştie cum să-şi ascundă sentimentele, dar în 2013, după ce fostul preşedinte Barack Obama l-a descris că arată ca un „copilul plictisit din fundul clasei”, Putin şi-a manifestat furia asupra declaraţiei. Şi pe bună dreptate: copiii din fundul camerei sunt rareori ambiţioşi. Putin, însă nu a fost aşa. Încă din prima zi a domniei sale în urmă cu 21 de ani, a avut planuri mari şi ambiţioase pentru el şi Rusia” scrie Politico[2]. Comentariul intitulat ”Poate Rusia să lanseze o nouă invazie?” scris de Leon Aron merită atenţie într-un context extrem de complicat prezent în zona estica a continentului, context mascat de virulenţa pandemia de Covid-19. Pentru unul considerat printre cei mai mari patrioţi ai Rusie, de cercul intim al lui şi nu numai, una dintre primele sale priorităţi când a devenit preşedinte în 2000 a fost în primul rând recuperarea teritoriilor pierdute şi aici vorbim de războiul din Cecenia (o lovitura de imagine teribilă, în fata conaţionalilor, a administraţiei Putin) urmată de recuperarea proprietăţilor de stat sau de controlul asupra activelor politice şi economice cheie pierdute în decesul Uniunii Sovietice: industrii majore, mass-media, etc. Etapa următoare s-a concretizat printr-o agenda care a pus accentul pe dezvoltarea şi modernizarea industrie de apărare şi pe producţia de arme hi-tech.
Apoi, în a treia şi a patra preşedinţie, şi-a îndreptat ambiţia către geopolitică: la incursiuni în Ucraina şi Crimeea, o alianţă cu Siria şi diverse tipuri de atacuri asupra democraţiilor occidentale, de fapt ceea ce KGB obişnuia să numească „măsuri active” acum reformate, o parte din ele, ca atacuri cibernetice.
”Acum, la cea de-a şaptea aniversare a Anschluss-ul Crimeei, mulţi dintre aceiaşi vectori care au produs invazia Ucrainei sunt din nou aici. Anticiparea traiectoriei lor şi formularea unui plan ar trebui să fie printre principalele preocupări ale administraţiei Biden. Există cel puţin două motive pentru care Putin să se gândească astăzi la acţiuni similare şi îndrăzneţe. Cele două morive împletindu-se în mintea sa. Unul este strategic şi permanent: glorie pentru el şi Rusia lui. Celălalt motiv este tactic: lucrează pentru o preşedinţie pe viaţă – un mandat de şase ani în 2024, la 72 de ani, şi poate încă un altul în 2030 – într-o ţară în care economia şi veniturile au stagnat de peste un deceniu şi unde Pandemia Covid-19 a lăsat cicatrici adânci. Mai mult, arestarea liderului pro-democraţie Alexei Navalni a declanşat valuri de mitinguri de protest în peste 100 de oraşe ruseşti pentru prima dată de la demonstraţiile anti-Putin din iarna 2011-2012” – scrie Politico.
Cert este c[ la ora actuală componenta cibernetica a unui război hibrid este pe agenda de lucru a Kremlinului. Preşedintele rus Vladimir Putin şi alţi înalţi oficiali de la Moscova au încercat să influenţeze alegerile din 2020, din SUA, prin răspândirea unor informaţii false despre Joe Biden prin intermediul unor indivizi proeminenţi, dintre care unii erau apropiaţi de fostul preşedinte Donald Trump, aşa cum a declarat recent comunitatea de informaţii din SUA. Raportul[3] nu identifică aceste persoane după nume, dar pare să facă referire la avocatul personal al lui Trump, Rudolph W. Giuliani, ale cărui întâlniri repetate cu un suspect agent rus au fost supuse controlului oficialilor americani. Atât Rusia, cât şi Iranul au încercat să influenţeze alegerile, a declarat în raportul său Biroul Directorului Informaţiilor Naţionale. Documentul declasificat, primul raport al guvernului SUA cu privire la această problemă de la alegerile din noiembrie, a confirmat ceea ce a fost afirmat pe scară largă anul trecut – că niciun guvern străin nu a depus eforturi pentru a lansa un fel de campanie largă de influenţă a alegătorilor americani pe care ruşii au încercat-o în 2016 prin pirateria şi difuzarea e-mailurilor Partidului Democrat, prin difuzarea de reclame pe social media şi prin eforturi persistente de a pirata site-uri web legate de alegeri. „Influenţa malignă străină este o provocare durabilă cu care se confruntă ţara noastră”, a declarat directorul serviciilor de informaţii naţionale, Avril Haines. „Aceste eforturi ale adversarilor americani urmăresc să exacerbeze diviziunile şi să submineze încrederea în instituţiile noastre democratice”.
Detaliile raportului despre utilizarea de către Kremlin a persoanelor apropiate de Trump erau cunoscute de comunitatea de informaţii de la acea vreme (2019), însă oficialii din sistemul de informaţii ar fi fost reticenţi să le dezvăluie în declaraţii publice având în vedere securitatea alegerilor de anul trecut, dar şi de teama de a avansa naraţiunea promovată de Trump a unei conspiraţii a „statului profund/ Deep State”. A fost apoi îngrijorarea cu privire la dezvăluirea surselor şi metodelor folosite pentru obţinerea informaţiilor. În raport se mai discuta despre activitatea Teheranului si a Beijingului. ”Triunghiul isoscel” Iran Rusia China capătă tot mai mult contur.
Într-adevăr, Rusia a întreprins o serie de activităţi pentru a influenţa rezultatul alegerilor din SUA într-un grad mult mai mare decât în orice altă ţară (amintim Franţa şi Germania). Şi Putin şi statul rus, se menţionează în document, au autorizat operaţiuni menite să submineze campania prezidenţială a lui Biden. Un element cheie al strategiei a fost utilizarea ucrainenilor ”legaţi” de serviciile secrete ruseşti pentru a confirma acuzaţiile nefondate împotriva lui Biden prin intermediul mass-mediei americane, a parlamentarilor şi indivizilor proeminenţi, o referinţă aparentă la Giuliani. Comunitatea serviciilor de informaţii, de exemplu, a apreciat că Putin „a avut competenţa asupra” activităţilor parlamentarului ucrainean Andriy Derkach, care a jucat un rol important în promovarea naraţiunii false care pretindea că există o relaţie de corupţie între Biden şi Ucraina. Giuliani s-a întâlnit cu Derkach, pe care Statele Unite l-au sancţionat ca fiind agent rus „activ”, în Ucraina şi în Statele Unite în 2019 şi 2020, în timp ce Giuliani a căutat să elibereze materiale despre care credea că l-ar afecta pe Biden.
Anul trecut, Derkach a dezvăluit fragmente audio, editate, de conversaţii, pe care Biden le-a avut în calitate de vicepreşedinte cu oficiali ucraineni, în încercarea de a-l ponegri. Putin a spus că Rusia nu intervine în afacerile interne ale SUA şi că nu a încercat să-l ajute pe Trump să fie ales în 2016. Derkach a negat că ar fi fost agent străin. Avocatul lui Giuliani nu a răspuns la o cerere de comentarii efectuată de Washington Post. Pe măsură ce alegerile de la Moscova se apropie, Kremlinul a pus un accent din ce în ce mai mare pe subminarea celui pe care l-a considerat omul cel mai dăunător intereselor sale din regiune. În calitate de vicepreşedinte, Biden a jucat un rol principal în politica administraţiei Obama faţă de Ucraina şi a sprijinit opoziţia anti-Putin din Rusia. Pentagonul a anunţat zilele acestea un pachet de ajutor militar de 125 de milioane de dolari pentru Ucraina, primul de acest fel sub administraţia Biden. Pachetul este finanţat prin Iniţiativa de Asistenţă în Securitate a Ucrainei, un fond al Pentagonului, bani fiind autorizaţi prin FY21 NDAA. Cele mai mari echipamente incluse sunt două bărci de patrulare Mark VI produse de SAFE Boats International. Întrebarea cu privire la ce arme şi ajutoare militare pot acorda SUA Ucrainei a fost un subiect delicat de la anexarea rusă a Crimeei în 2014.
Administraţia Obama a ezitat să trimită arme letale, în special rachete antitanc Javelin, în ciuda dorinţei manifeste a membrilor Congresului. Administraţia Trump a acceptat în final vânzarea de rachete anti-tanc Javelins, precum şi un ajutor financiar suplimentar. Această vânzare va deveni un punct de controverse politice, esenţial pentru primul proces de destituire al preşedintelui Donald Trump. Nu este clar dacă mai multe rachete Javelini vor fi incluse în viitor, dar Oleksandr Danylyuk, preşedintele Centrului ucrainean pentru reforma apărării, a declarat într-un interviu din 18 februarie, dat Washington Post, că armele nu mai sunt necesare pe linia frontului din cauza schimbării tipului de conflict. „În acest moment nu este nevoie de Javelins pe front pentru că, deşi avem ciocniri aproape în fiecare zi şi, din păcate, avem victime în fiecare zi. Sunt în mare parte victime provocate de lunetiştii ruşi (Serviciul Federal de Securitate) şi GRU (agenţia de informaţii) – principala forţă de atac pentru ultima perioadă de conflicte”, a spus Danylyuk.
Ce urmează să facă Putin?
„În cazul în care Putin vrea să lanseze un alt război scurt, victorios, nu există lipsă de potenţiale ţinte. Cel puţin cinci ţări vecine sunt candidaţi evidenţi. Trei dintre ele – Georgia, Moldova şi Ucraina – sunt locurile „conflictelor îngheţate” care pot fi uşor dezgheţate de trupele ruseşti sau de proxi lor în acele ţări sau la graniţele lor. Un altul, Belarus, este un „stat al Uniunii” oficiale cu Rusia. Al cincilea, Kazahstanul, are mai mulţi etnici ruşi – 3,5 milioane – decât orice stat post-sovietic, cu excepţia Ucrainei, locuind, cel mai convenabil, în cele şase provincii nordice care se învecinează cu Rusia. Odată ce talibanii preiau Afganistanul şi încep să se extindă în statele din Asia Centrală, un Anschluss ar putea fi descris ca „apărarea” etnicilor ruşi din Kazahstan” – scrie Leon Aron.
Se încadrează aceste ţinte în criteriile lui Putin de a acţiona? Nu ştim exact dar analiza din Politico continuă să ne spună că: ”Aceste criterii ar fi îndeplinite de o lovitură rapidă şi victorioasă pe flancul estic al NATO, în statele membre ale Alianţei-Estonia, Letonia şi Lituania. Ar putea exista o soluţie mai bună decât dorinţa lui Putin de a recupera gloria trecută, o soluţie mai bună pentru căderea iubitei patrii sovietice, decât o ispravă pe care nici măreaţa Uniune Sovietică nu a putut să o obţină? O victorie asupra Alianţei care întruchipează solidaritatea Occidentului democratic şi voinţa sa de a se apăra? O aruncare completă şi finală a zarurilor care ar expune NATO ca pe un tigru de hârtie? Deşi Putin s-a lăudat că ajunge la Riga şi la Tallinn în două zile, o Reconquista imperială este puţin probabilă. Niciun tanc nu ar trebui să se îndrepte spre Riga sau Tallinn. În schimb, Rusia ar putea desfăşura o operaţiune „hibridă” redusă, în stil Crimeea, de către forţe operative mai ales speciale şi paraşutişti de elită aparţinând Districtului militar occidental al Rusiei: trei regimente ale forţelor speciale şi divizia de asalt aerian desfăşurate în prezent aproape de graniţele estone şi letone. Cele mai probabile obiective ale unui atac transfrontalier includ zona Idu-Viru din Estonia, care are 74% etnici ruşi, şi cel mai mare oraş al său, Narva (83%),sau regiunea Latgale Latvia (36% rusă) şi oraşul Daugavpils (48%) ). După ce unul sau amândoi s-au „reunit” cu patria, recuperarea lor ar însemna un război cu Rusia”.
Generalul John Nicholson[4], fost comandant al trupelor SUA şi NATO din Afganistan, a estimat că NATO are nevoi de 90 de zile pentru a construi o forţă convenţională pentru contracarare ruşilor. Atât Bruxellesul, cât şi Moscova ştiu că balticii sunt imposibil de apărat pe termen scurt. Rusia se bucură de o „supremaţie absolută” în echipamentele ofensive – tancuri, avioane de vânătoare şi rachete de artilerie – a concluzionat într-un raport recent Serviciul de informaţii externe din Estonia. În urma operaţiunii din Crimeea, NATO a trimis în Tările Baltice trei „grupuri de luptă” de dimensiuni ale unui batalion pentru a întruchipa articolul 5 din Carta NATO: un atac asupra unui membru al alianţei este un atac asupra tuturor. Operaţiunea a fost denumită „Enhanced Forward Presence”. Dar la Marea Neagră cum se comportă Rusia?
”Regiunea Mării Negre e în continuare o zonă dificilă, mai ales prin „continua ocupaţie (rusească) din Crimeea, militarizarea peninsulei şi instalarea capabilităţilor de interdicţie anti-acces/ acces aerian interzis – A2/AD“, a declarat generalul (r) american Phillip Breedlove, fost comandant suprem al forţelor NATO în Europa (SACEUR), într-o discuţie cu presa din România. „După părerea mea, NATO şi-a intensificat eforturile (de a sprijini flancul estic), şi separat şi unele state precum SUA. Sunt provocări continue. Cum răspundem acestei bule A2/AD?“, a declarat Breedlove, care a apreciat că alianţa Nord-Atlantică trebuie să se hotărască ce abordare vrea să ia în acest sens.
„Misiunile de poliţie aeriană sunt o nevoie continuă, iar în România vedem ajutorul de la alte trei state membre pentru a sprijini aceste tipuri de misiuni. Am întrebat des dacă vom trece de la o postură de poliţie aeriană la una de apărare aeriană. E o măsură pentru care am pledat cât timp am fost SACEUR şi care e susţinută şi de urmaşii mei în acea poziţie“, a spus Breedlove.
Rusia se pregăteşte pentru competiţia militară prin reluarea unui program de construcţie de portavioane. La sfârşitul lunii februarie 2021, Agenţia de ştiri TASS a raportat că designerii ruşi au venit cu „o nouă clasă de nave”. Clasa, poreclită Varan, va putea funcţiona şi ca un portavion dar va îndeplini şi alte misiuni, fiind suficient de mică ca dimensiune pentru a nu necesita renovarea şantierelor navale ruseşti pentru a putea fi construită. Nava va costa mult mai puţin decât un portavion obişnuit (portavioanele americane acomodează între 80 şi 90 de avioane iar cele europene între 40-48) şi va contribui la redresarea economică a ţării. Noua clasă de nave de luptă Varan, pe care designerii ruşi o numesc generic „complex universal naval” (UMK), va avea în compunere inclusiv portavioane sau port elicoptere, nave spital sau nave de sprijin pentru zona arctică.
Totuşi, orice portavion care iese din acesta clasă – şi se estimează că unul nu va fi construit mai devreme de zece ani – va transporta mai puţine avioane şi, prin urmare, va fi mai puţin util decât a fost portavionul Kuzneţov. În ciuda entuziasmului care înconjoară acum ideea, este clar că constructorii navali ruşi şi susţinătorii lor de la Kremlin nu s-au gândit cum să depăşească, nu numai vechile probleme, ci şi trei obstacole noi şi potenţial chiar mai mari pentru care Moscova nu are răspunsuri evidente
În primul rând, şantierele se confruntă cu dificultăţi tot mai mari în obţinerea chiar şi a aprovizionărilor de bază, precum oţelul, potrivit unui nou raport al agenţiei de ştiri Rusia de Est (East Rusia, 5 martie 2021).
În al doilea rând, datorită sancţiunilor occidentale impuse Rusiei, şantierele navale nu vor mai putea cumpăra echipamentele specializate de care au nevoie pentru o navă modernă, deoarece nu le mai pot importa. Cel mai recent exemplu pe care îl avem în această privinţă vine dintr-o decizie a guvernului norvegian de a nu vinde motoare navale norvegiene flotei ruseşti. În plus, noile sancţiuni legate de Alexei Navalni care vor intra în vigoare vor impune controale stricte asupra tipului de tehnologii de monitorizare de care marina rusă, ca orice armată modernă, are nevoie.
Şi în al treilea rând, chiar dacă Rusia este capabilă să construiască navele, s-ar putea să nu aibă suficienţi marinari care să le opereze decât dacă sunt automatizate cu mult mai mult decât orice altă navă rusă construită până acum, poate şi din cauza declinului demografic al Rusiei, care în ultimul an care a fost mai mare decât oricând, în mai mult de un deceniu. Moscova este acum nevoită să folosească personalul militar nu pentru misiunea propusă, ci pentru a lucra la proiecte economice. Acest lucru face ca impactul sancţiunilor asupra tehnologiilor de economisire a forţei de muncă (robotică, senzori, inteligenţă artificială etc.) să fie şi mai mare.
Ce soluţii propune NATO în aceste condiţii?
Unul dintre cele mai mari exerciţii militare conduse de armata SUA din ultimele decenii a început şi va dura până în iunie, cu participarea a 28.000 de soldaţi în total din 27 de naţiuni. Defender Europe 2021 va include „operaţiuni aproape simultane în peste 30 de zone de antrenament” într-o duzină de ţări. Exerciţiul implică desfăşurarea unei forţe de dimensiunea unei divizii din Statele Unite în Europa, extragerea echipamentului din stocurile prepoziţionate ale armatei SUA în Europa, apoi mutarea personalului şi echipamentelor de-a lungul teatrului de operaţiuni, în mai multe zone de antrenament. Exerciţiul de anul trecut a fost planificat să fie cel mai mare exerciţiu NATO din Europa din ultimii 25 de ani, dar a trebuit să fie redus din cauza izbucnirii pandemiei COVID-19.
Chiar şi aşa, forţele americane şi aliate au reuşit să efectueze unele dintre exerciţiile comune planificate. Exerciţiul mai amplu din acest an va include restricţii şi monitorizare COVID, dar va acoperi regiunea Balcanilor şi a Mării Negre şi va utiliza rute terestre şi maritime cheie care fac legătura între Europa, Asia şi Africa, potrivit unei declaraţii a Comandamentului Armatei SUA pentru Europa şi Africa. Planificatorii încorporează „capabilităţi noi sau de ultimă generaţie”, care includ mijloace de apărare aeriană şi antirachetă, capabilităţi ale brigăzilor de asistenţă ale forţelor de securitate ale trupelor de uscat (Army’s Security Force Assistance Brigades) şi ale Corpul V al SUA, care a fost reactivat recent. Din totalul de 28.000 de participanţi, aproximativ 2.100 provin de la Garda Naţională a Armatei şi alţi 800 din Rezerva Armatei SUA. Echipamentul şi personalul încep să afluiască luna aceasta din Statele Unite către Europa. Luna viitoare unităţile vor extrage din stocurile de echipamente prepoziţionate din Olanda, Italia şi Germania. Defender Europe 21 acţionează ca o operaţiune generală, de tip umbrelă, ce include mai multe exerciţii care se desfăşoară de la începutul lunii mai până în iunie, inclusiv:
1. începutul lunii mai, va include operaţiuni aeriene în Estonia, Bulgaria şi România, cu peste 7.000 de soldaţi din 11 ţări.
2. de la mijlocul lunii mai până la începutul lunii iunie, peste 5.000 de soldaţi din opt ţări, în 31 de zone de instruire dintr-o duzină de ţări, vor desfăşoară exerciţii de pregătire cu trageri reale şi o operaţiune comună de logistică pe ţărmul unei mări.
3. în iunie, 2.000 de soldaţi vor fi mobilizaţi la un cartier general care va comanda forţe terestre multinaţionale în medii de antrenament mixte/combinate derulând operaţiuni în timp real în 14 ţări de pe două continente, împărtăşind comanda misiunii, susţinerea reciprocă şi mediul partenerului misiunii.
Există două evenimente de instruire la scară largă care se desfăşoară în cadrul Defender-Europe 21 din acest an:
1. Leul african – de la mijlocul lunii mai până la mijlocul lunii iunie, este evenimentul anual de instruire al Comandamentului SUA din Africa care foloseşte 5.000 de soldaţi din 24 de naţiuni, în principal în Maroc, şi care desfăşoară exerciţii de instruire pe scară largă, pregătire medicală, exerciţii aeriene, maritime şi de comandă.
2.Steadfast Defender – de la mijlocul lunii mai până la începutul lunii iunie, un set de noi exerciţii NATO care lucrează la consolidarea relaţiei transatlantice, demonstrând capacităţile de reacţie rapidă la scară largă ale NATO.
Şi aici nu este vorba numai de Rusia si flancul estic al Europei. Statele Unite şi Uniunea Europeană trebuie să-şi repare rapid alianţa dacă vor să facă faţă apariţiei unei Chine „mai agresive” şi „ameninţătoare”, a declarat şeful Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Jan Stoltenberg. Abordând comisiile pentru securitate şi afaceri externe ale Parlamentului European, Jens Stoltenberg a spus că NATO ar trebui să colaboreze cu parteneri din regiunea Asia-Pacific, dacă doreşte să oprească „agresarea ţărilor din întreaga lume” de către China. „Dacă sunteţi îngrijorat de creşterea Chinei, de forţa militară şi economică a Chinei, acest lucru face şi mai important ca noi să fim împreună, Europa şi America de Nord în NATO”, a spus Stoltenberg. El a descris comportamentul Chinei ca „subminând statul de drept” şi a salutat „angajamentul clar al preşedintelui Biden de a reconstrui alianţe şi de a întări NATO”. Emisarii americani de rang înalt sunt la Tokio, Seul şi New Delhi înainte de întâlnirea cu chinezii din Alaska.
Unde sunt europenii? Cu oficiali europeni absenţi de la oricare dintre aceste angajamente, şeful NATO, Stoltenberg, a fost asaltat de întrebările deputaţilor europeni despre China. Europarlamentarul croat Tonino Picula a cerut NATO să combată eforturile ruseşti şi chineze de a „exercita influenţa lor prin creşterea avantajului economic, politic şi cibernetic în pandemie”. „Îşi folosesc diplomaţia de vaccinare pentru a-şi răspândi interesele, în special în ţările în curs de dezvoltare şi în Uniunea Europeană sau în vecinătate. Cred că este … ceva la care trebuie să se acorde o atenţie deosebită atât Uniunea Europeană, cât şi NATO ”-a spus Picula, membru al Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor, un grup politic din Parlamentul European al Partidului Socialiştilor Europeni şi a partidelor social-democrate europene aliate. Ca o reflectare a acestui fapt, membrii NATO au făcut în ultimele luni mai multe operaţiuni maritime în Marea Chinei de Sud, acolo unde sunt o mulţime de dispute teritoriale care implică China. Marina franceză a început în februarie trei luni de instruire şi patrulare, trimiţând nava amfibie de asalt Tonnerre şi fregata Surcouf din portul lor de origine din Toulon, sudul Franţei, în Pacific. Planul este ca grupul să traverseze Marea Chinei de Sud de două ori şi să ia parte la un exerciţiu militar comun cu SUA şi Japonia în luna mai. În acest an, SUA au efectuat multiple operaţiuni de libertate de navigaţie în apele disputate din regiune – de fiecare dată declanşând condamnarea din partea Beijingului.
Concluzie
Desigur, imaginea lui Putin despre Occident poate fi incompletă şi nepermanentă. Pe termen lung şi cu privire la chestiuni cu adevărat importante, democraţiile occidentale pot schimba politicile externe, deseori rapid şi radical. Dar percepţia lui Putin nu se va schimba. Validat de fluxul constant de date distorsionate, ale silovikilor care-l înconjoară (vezi un articol în Financial Time[5] despre regimul Putin), date care-l mulţumesc pe şeful suprem, după 21 de ani de leadership, amintirile victoriilor din trecut au dat naştere unei credinţe de neclintit în capacităţile sale intelectuale şi în norocul care, în opinia sa, nu se schimbă niciodată. Popularitatea lui Putin poate rămâne mai mare decât cea a partidului său, dar nemulţumirea naţională este în creştere clară. Gradul său de aprobare a atins un minim istoric de 59% în mai anul trecut (2020), în timp ce pandemia de coronavirus s-a dezlănţuit, dar a revenit la 64% în ianuarie 2021, potrivit Centrului Levada.
Mai important, un sondaj publicat luna aceasta a arătat că doar 48% dintre ruşi ar dori să-l vadă ca preşedinte după 2024, iar 41% sunt cei care se opun. Rolul major jucat de TikTok, o aplicaţie populară printre şcolari şi adolescenţi, în promovarea protestelor sugerează că tinerii ruşi se tem mult mai puţin să îşi demonstreze opoziţia. Putin se află acum la al 22-lea an la conducerea Rusiei şi la al 18-lea în funcţia de preşedinte. Nu a dat niciun indiciu cu privire la momentul în care poate demisiona – dacă o va face vreodată. Potrivit noii sale constituţii, el ar putea rămâne la putere până în 2036, când va avea 83 de ani. În octombrie anul trecut, când a fost întrebat dacă acest lucru înseamnă că intenţionează să conducă până la moarte, el a răspuns: „Nu, cu siguranţă trebuie să se încheie într-o zi, eu sunt perfect conştient de asta. . . Dar deocamdată trebuie să lucrăm din greu ca Sfântul Francisc, fiecare în rolul său. ”
[1] https://abcnews.go.com/Politics/biden-talks-cuomo-putin-migrants-vaccine-abc-news/story?id=76490303
[2] https://www.politico.com/news/magazine/2021/03/15/russia-putin-invasion-ukraine-baltics-nato-475527
[3] ”Foreign Threats to the 2020 US Federal Elections” 10 martie 2021-NATIONAL INTELLIGENCE COUNCIL
[4] Audierea lui Nicholson în comitetul Camerei Reprezentanţilor pentru Relaţii Externe House Foreign Affairs Committee pe 9 iulie 2020 audiere dedicată unui posibil răspuns la o eventuală agresiune rusă în Baltice.
[5] https://www.ft.com/content/59498c92-799f-4c61-ac2e-77e7e302cc32
Leave A Comment