Poate ca eu, in ceea ce am scris in materialul de mai jos, sunt prea îngrijorat de pericolele militare chineze din zona Marii Chinei de Sud. În schimb,  poate  ar trebui să mă concentrez pe modalităţile unui „război gri” pe care China îl exercita, la ora actuala, asupra Taiwanului, deoarece acestea este in curs de desfasurare. Cu toate acestea, observăm că China a încercat o presiune în creştere în Xinjiang, dar a fost contraproductivă, iar Republica Populară Chineză a decis în cele din urmă să manevreze prin forţă. Observăm cum China a încercat o presiune în creştere în Hong Kong, dar a fost contraproductivă, iar Beijingul a decis în cele din urmă să manevreze prin forţa. Acum observăm că China încearcă o presiune în creştere în Taiwan, dar care are efecte contraproductive în politica taiwaneză, consolidând opoziţia faţă de Beijing. Şi chiar ce va face China acum… ? Aş dori să greşesc în legătură cu posibila gravitate a unei viitoare crize din Taiwan. Sper că am exagerat pericolul dar pur şi simplu nu mă poate convinge cineva că ”norii de rău augur” pe care îi vedem adunându-se deasupra …”portavionului Taiwan” nu sunt chiar acolo.

Este vital ca Statele Unite să fie ferme împotriva oricărei provocări chineze în ceea ce priveşte Taipeiul. Un eşec în apărarea Taiwanului ar fi o abdicare a conducerii internaţionale a SUA. Ar afecta grav credibilitatea Americii în Indo-Pacific şi ar invita China să devină din ce în ce mai agresiva. Din fericire, toate semnalele de la Casa Albă sugerează că preşedintele Joe Biden urmează să continue consolidarea relaţiei Washingtonului cu Taipei. Acum, în condiţiile crizei dintre Beijing şi Camberra, este la fel de important ca Australia să fie alături de SUA în orice criză a strâmtorii Taiwanului. Dacă China decide că aventurismul militar, programat să exploateze pandemia şi dezordinea politică Covid-19 în curs de desfăşurare în SUA, este o modalitate de a-şi continua obiectivul de a pune capăt primatului strategic al Americii în Indo-Pacific, cel mai rău lucru pe care l-ar putea face Australia este să se uite în altă parte. Principiile contează la fel de mult ca si alianţele. Întrucât Australia se bucură de toate beneficiile unei societăţi libere şi deschise într-o democraţie stabilă şi funcţională, principiile şi valorile trebuie să se extindă la susţinerea supravieţuirii Taiwanului ca democraţie vibrantă de 24 de milioane de oameni cu o economie de piaţă de succes.

Exemplele din Hong Kong şi Xinjiang sugerează un viitor întunecat pentru poporul taiwanez dacă China decide să forţeze unificarea cu continentul. Taiwanul devine un punct critic în geopolitica globală actuală. Evenimentele şi implicarea micii democraţii intr-un razboi ar putea declanşa apritia unui conflict militar între  Statele Unite, China, Japonia, Australia şi, probabil, şi alte state din zona. Administraţia preşedintelui Joe Biden ar trebui să dezvolte o strategie credibilă a SUA pentru a descuraja un astfel de război. Decizia Chinei de a zdrobi guvernanţa locală şi statul de drept, eficient, în Hong Kong a avut efecte mari. A schimbat politica în Taiwan în favoarea unui preşedinte pe care China îl consideră separatist. Liderii chinezi au escaladat presiunea asupra Taiwanului atât retoric, cât şi militar. Armata Populară de Eliberare, armata chineză cu două milioane de oameni, a lansat o formă de război în „zona gri”. În acest tip neregulat de conflict, care se opreşte în afara unui război efectiv, scopul este de a supune duşmanul prin epuizare psihică (este o formă de război psihologic care foloseşte lecţii din Războiul din Vietnam). Beijingul desfăşoară valuri de incursiuni ameninţătoare din aer ceea ce implica ridicarea in aer a avioanelor militare de lupta taiwaneze. Zborurile completează exerciţiile de debarcare amfibie, patrulele navale, atacurile cibernetice şi izolarea diplomatică. Şi peste toate aceste se desfăşoară o propagandă dezlănţuită asupra populaţie prin toate mijloacele media. 

Donald Trump şi Taiwanul

Nu din admiraţie pentru fostul preşedinte dar din punct de vedere geopolitica Casa Albă cu Trump în Biroul Oval a făcut o serie de paşi importanti după o perioda în care politica ”o singura Chină” a fost constant promovată de foştii preşedinţi. Administraţia Trump a înaintat cu paşi repezi pe calea promovării Taiwanului. Ar trebui să reamintim câteva chestiuni interesante. Pe 16 martie 2018 Donald Trump a semnat documentul “Taiwan Travel Act”. Scopul legii este “sprijinirea vizitelor bilaterale între demnitari din SUA şi Taiwan la toate nivelurile“. Este o încălcare a aşa-numitei politici adoptate în 1979 privind principiul “unei singure Chine”. Pe vremea aceea, SUA şi-au întrerupt relaţiile diplomatice cu Taiwanul, pentru a le relua pe cele cu Beijingul. Ca urmare, cei cinci mari demnitari taiwanezi – preşedintele, vicepreşedintele, premierul, ministrul de Externe şi cel al Apărării – nu au putut călători niciodată la Washington. Reacţia chineză nu a întârziat, iar preşedintele Xi Jinping a folosit cuvinte dure în discursul din 19 martie 2018 în faţa Congresului Partidului Comunist Chinez. Într-un atac verbal la adresa Taiwanului democrat, Xi a avertizat că orice tentativă de a diviza patria chineză “sunt sortite eşecului” şi vor fi condamnate de istorie. Administraţia Trump şi-a declasificat strategia de a asigura o dominare continuă asupra Chinei, care se concentrează pe accelerarea creşterii Indiei ca contrapondere la Beijing şi pe capacitatea de a apăra Taiwanul împotriva unui atac. Fostul consilierul pentru securitate naţională Robert O’Brien a anunţat publicarea documentului, intitulat „Cadrul strategic al Statelor Unite pentru Indo-Pacific”. Aprobat de preşedintele Donald Trump în februarie 2018, acesta a oferit „îndrumarea strategică generală” pentru acţiunile SUA şi a fost declasificat pentru a arăta angajamentul SUA de a „păstra regiunea indo-Pacific liberă şi deschisă mult timp în viitor”. Referitor la Taiwan se spunea în document: „Elaboraţi şi implementaţi o strategie de apărare capabilă, dar fără a se limita la: (1) interzicerea dominanţa aeriană şi maritimă a Chinei în interior primului lanţ insular într-un eventual conflict; (2) apărarea naţiunilor din primul lanţ insular, inclusiv · Taiwan; şi (3) dominarea în afara primului lanţ insular în toate domeniile militare. Alt punct era: „Permiteţi Taiwanului să dezvolte o strategie şi capabilităţi de apărare asimetrice eficiente care să îi asigure securitatea, libertatea de constrângere, rezistenţa şi capacitatea de a angaja China în propriile condiţii.”

Mai mulţi parlamentari republicani americani de vârf au introdus, în februarie 2021, mai mult de o duzină de proiecte de lege în Congresul SUA pentru a contracara influenţa crescândă a Chinei şi pentru a proteja infrastructura critică a Americii. Separat, senatorul Rick Scott a reintrodus Legea de prevenire a invaziilor în Taiwan, sponsorizată de congresmenul Guy Reschenthaler în Camera Reprezentanţilor SUA, pentru a proteja Taiwanul de agresiunea tot mai mare a Chinei comuniste. Drept urmare a acestei politici au avut loc o serie de acţiuni. Casa Albă condusă de Trump a aprobat cinci vânzări separate de echipamente militare sofisticate către Taiwan, cu o valoare totală de aproximativ 5 miliarde de dolari. Printre alte sisteme de arme, notificările oficiale către Congres ale Departamentul de Stat au fost pentru 11 lansatoare de rachete fabricate de Lockheed Martin Corp numite High Mobility Artillery Rocket System (HIMARS), pentru un cost estimat de 436,1 milioane de dolari. Notificările au vizat, de asemenea, 135 de rachete AGM-84H Standoff Land Attack Missile Expounded Response (SLAM-ER cu o raza de actiune de 270 km şi  care poate fi lansata de pe F-18/Hornet, P-3Orion sau de pe F-15) şi echipamente conexe fabricate de Boeing Defense, Space & Security,  pentru o valoare estimată de 1.008 miliarde USD. S-au făcut notificări si pentru şase capsule de senzori externi MS-110 Recce, realizate de Collins Aerospace pentru dotarea avioanelor, la un cost estimat de 367,2 milioane de dolari.Este cea mai recentă gamă de containere de recunoaştere aeriene multi-spectrale prezentat în premieră la Paris Air Show 2017, MS-110, care reprezintă o variantă la a patra generaţie a sistemului DB-110.

La acestea s-au adăugat notificările ulterioare ale Congresului prntru dronele produse de General Atomics şi rachetele terestre anti-nava Harpoon, realizate de Boeing, pentru a servi drept rachete de apărare de coastă. 100 lansatoare de rachete de croazieră şi 400 de rachete ar avea un cost de aproximativ 2 miliarde de dolari. „Această vânzare de arme arată că Statele Unite acordă o mare importanţă poziţiei strategice a regiunii Indo-Pacific şi a strâmtorii Taiwanului şi asistă în mod activ ţara noastră la consolidarea capacităţilor noastre generale de apărare”, a declarat Ministerul Apărării din Taiwan. Beijingul consideră Taiwanul o provincie capricioasă pe care a promis că o va pune sub control, cu forţa, dacă este necesar. La randul sau Washingtonul consideră că este un avanpost democratic important şi prin lege i se cere să îi ofere mijloacele de apărare. Ambasada Chinei nu a răspuns imediat la o cerere de comentarii făcut[ de mass media, dar ministerul de externe al Chinei a declarat  că vânzările de arme ale SUA către Taiwan au afectat grav suveranitatea şi interesele de securitate ale Chinei. Administraţia preşedintelui Donald Trump a accelerat în ultimii ani vânzările de arme către Taipei finalizând şi un contract masiv de achiziţie a 66 de avioane de vânătoare F-16 de ultimă generaţie, numărul acestor putând fi majorat la 90.

Biden şi Taiwanul

Există deja unele semne că noua administraţie va fi un pic mai îndrăzneaţă pentru Taiwan decât administraţiile democrate anterioare. În timp ce Biden însuşi nu a vorbit cu Tsai în timpul tranziţiei sale, secretarul de stat Antony Blinken a vorbit la scurt timp după alegeri. Ambasadorul de facto al Taiwanului la Washington a fost, de asemenea, invitat la inaugurarea lui Biden, prima dată când acest lucru s-a întâmplat din 1979. Biden însuşi este un susţinător de lungă durată al Taiwanului – a votat pentru Taiwan Relations Act, care defineşte sprijinul SUA pentru ţară, aşa cum era înainte 1979. În ultimele luni Beijingul a reluat operaţiunile militare de intimidare a Taiwanului. Riscul conflictului este acum la cel mai înalt nivel din ultimele decenii. Avioanele PLA (Armatei de Eliberare Populare) zboară ameninţător în spaţiul aerian din jurul Taiwanului aproape zilnic, lansând uneori mai multe ieşiri în aceeaşi zi. De la jumătatea lunii septembrie 2020, avioanele de război chineze au zburat peste 100 de misiuni, potrivit datelor de zbor extrase din declaraţiile oficiale ale Ministerului Apărării Naţionale din Taiwan. Ca răspuns la incursiunile aeriane ale Chinei, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a emis o declaraţie prin care cerea Chinei să „înceteze presiunea sa militară, diplomatică şi economică împotriva Taiwanului” şi afirmând că „angajamentul SUA faţă de Taiwan este solid”.

Întrebarea care ţine de politica SUA faţă de Taiwan este ”ce ar face SUA dacă China ar încerca să preia Taiwanul cu forţa?”. În timp ce Taiwanul a câştigat mai puţină atenţie din partea presei mondiale decât alte puncte de foc asiatice, cum ar fi Coreea de Nord şi Marea Chinei de Sud, în ultimii ani, o invazie ar putea fi un scenariu de coşmar care ar trebui luat în serios, doar pentru că este cel mai probabil loc în care cele mai puternice două ţări în lume ar merge la război. Legea privind relaţiile din Taiwan prevede că orice ameninţare la adresa Taiwanului este o „îngrijorare gravă pentru Statele Unite” şi că, în cazul unei astfel de ameninţări, „Preşedintele şi Congresul vor stabili, în conformitate cu procesele constituţionale, acţiunile adecvate ale Statelor Unite State. ” Acest lucru este destul de vag şi unii spun că nu merge suficient de departe. Într-un eseu recent, Richard Haass, preşedintele ONG-ului Consiliului pentru Relaţii Externe, şi colegul de cercetare David Sacks au cerut SUA să renunţe la politica sa, de lungă durată, de „ambiguitate strategică” atunci când vine vorba de apărarea Taiwanului şi să exprime explicit că va veni în apărarea Taiwanului, pentru a descuraja orice gând din partea Chinei cu privire la lansarea unui atac.

Taipeiul a început un program semnificativ de reînarmare si de instruire a militarilor si civililor din insula, cu o seriozitate nemaivăzută într-o generaţie, susţinut de Statele Unite. Totuşi există o perioadă semnificativă de timp înainte ca acest program să poată da roade suficiente. Cred că pericolul războiului actual este pe jumătate înţeles, dar minimizat din cauza tendinţei umane invariabile de a presupune că, indiferent de agitaţie, mâine va fi cam ca ieri şi o vom lua de la capăt. Aceasta este o problemă veche. Majoritatea războaielor internaţionale vin ca o surpriză, cu excepţia celor care le planifică. În 1962, majoritatea experţilor (nu şi directorul CIA) au respins posibilitatea ca sovieticii să desfăşoare rachete nucleare în Cuba. În 1973, majoritatea experţilor, inclusiv în Israel, au respins posibilitatea ca Egiptul şi Siria să declanşeze un război. În 1979, majoritatea experţilor au respins posibilitatea ca Uniunea Sovietică să invadeze Afganistanul. În 1990, majoritatea experţilor au respins posibilitatea ca Irakul să invadeze Kuweitul. În 2014, majoritatea experţilor au respins posibilitatea ca Rusia să invadeze Ucraina. În special, în cazul Irakului, vocea singură care prezicea o invazie în Kuweit a fost ofiţerul naţional de informaţii al CIA pentru avertizare, Charlie Allen[1].

Experţii regionali şi chiar liderii regionali au ignorat avertismentul. Allen a recunoscut că nu avea cunoştinţe speciale despre regiune, dar el şi oamenii lui urmăreau pregătirea militarilor irakieni. Nu susţin că un război este iminent sau, mai probabil,  chiar să nu se întâmple. Dar puţinul pe care îl putem şti mă conduce la concluzia că riscul unui război chinez împotriva Taiwanului este mult mai mare decât în deceniile trecute, la fel cum riscul unei alipiri a Taiwanului la continent (sau la cum este cunoscută formula ”un stat doua sisteme”) este mult mai redus ca acum 20 de ani. Din punct de vedere politic, China îşi pregăteşte populaţia şi militarii pentru posibilitatea unui conflict armat. Din punct de vedere militar, se angajează acum într-un ritm de exerciţii şi pregătiri operaţionale  care extind disponibilitatea forţelor sale armate într-o serie de contingenţe diferite, pe mare, in aer, terestru, cibernetic şi în spaţiu. Aşa cum s-a întâmplat cu citirea israeliană a intenţiilor Egiptului în perioada de dinaintea izbucnirii războiului din 1973, acest nivel de activitate operaţională complică şi activitatea agenţiilor de informaţii străine şi le face sa  inteleaga mai greu situatia din teren, să distingă semnale de rău augur din zgomotul de fond care uneori nu poate fi despărţit de sunetele reale. China are o agendă geostrategică care depăşeşte forţarea reunificării cu Taiwanul.

Taiwanul este un mijloc către o ordine regională dominată de Beijing, care ar înrăutăţi dramatic perspectivele strategice ale SUA in Asia de Est. Un Taiwan controlat de chinezi ar uşura provocările pentru Beijing în proiectarea puterii navale în Indo-Pacific şi ar slăbi capacitatea SUA de a menţine o prezenţă înaintata în vestul Pacificului. Din porturile şi bazele aeriene din Taiwan, Armata Populară de Eliberare ar putea sprijini extinderea miliţiei sale maritime şi a pazei de coastă spre nord spre Insulele Ryukyu şi împotriva Insulelor Senkaku. Acest lucru ar face mai dificil pentru Japonia să-şi protejeze insulele din sud şi să ofere Beijingului un plus de pârghie coercitivă împotriva Tokyo într-o criză, inclusiv prin interferenţa cu comerţul maritim japonez. Controlul Taiwanului ar facilita PLA să ajungă la Guam folosind rachete cu rază lungă de acţiune şi putere aeriană, extinzându-şi capacităţile de anti-acces dincolo de primul lanţ insular. De asemenea, ar permite PLA să opereze submarine cu rachete balistice de tip 096 mai departe în marea mediană între primul şi al doilea lanţ de insule, aducând mai multe echipamente militare ale SUA la îndemâna rachetelor balistice lansate de submarine cu arme nucleare de tip JL-3[2]. Australia a intrat deja în raza preocupărilor PLA. Aşa cu scria Hugh White  în cartea ”Apărarea Australiei”[3]: Australia nu poate fi apărată fără alianţa cu Statele Unite. Este simplu . Dacă ştii matematică. Dacă cunoşti capabilităţile. Şi dacă ştiţi ce putem cheltui de fapt – şi aş spune totuşi că la 2,3% din PIB – poţi contempla o situaţie nu poţi lupta. 

Slăbire/pierderea alianţei cu SUA ar fi catastrofală pentru securitatea Australiei, iar o China hegemonică cu mari ambiţii imperiale ar obliga Camberra să se confrunte cu o alegere strategică. Acţionând singuri, ar avea nevoie de creşteri semnificative ale cheltuielilor în domeniul apărării pentru a atinge un grad de autosuficienţă dincolo de nivelurile tradiţionale de „încredere în sine” la care au făcut referire cărţile albe, din domeniul apărării, din trecut. Asistăm la o intensificare a presiunii politice şi economice pe care Beijing a aplicat-o Australiei în mare parte din 2020. O criză militară de-a lungul strâmtorii Taiwanului ar fi un test serios al hotărârii naţionale a australienilor. Rezultatul unei astfel de crize va forma mediul strategic al regiunii indo-pacifice pentru multe decenii de acum inainte. Atât China, cât şi Rusia sunt acum aliate într-o încercare de a remodela Ordinea Mondială. Ambii lideri au motive să fie mulţumiţi de tendinţele globale şi de faptul că „joacă în afara regulilor” impuse de Occident. Beijingul şi Moscova cred probabil că acum este un moment de mari oportunităţi strategice, cu alianţa occidentală în dezordine sau cu interese specifice proiectate de unii lideri. Spre deosebire de Războiul Rece, America este incapabilă să lupte simultan în două războaie majore regionale. Avantajul militar competitiv al SUA se erodează, iar America nu poate lupta decât un singur conflict regional major în timp ce organizează o operaţiune de pregătire în altă regiune pentru un alt conflict. În ultimii ani, tacticile de „feliere” au devenit o caracteristică din ce în ce mai proeminentă a relaţiilor dintre marile de puteri. Astfel de tactici implică utilizarea activelor militare de către o putere revizionistă – o putere care încearcă să suprime sau să transforme ordinea internaţională existentă – în moduri care nu depăşesc pragul războiului, dar care transformă totuşi cumulativ situaţia geopolitică în favoarea sa. Deşi pot diferi în detalii, operaţiunile de ”feliere” au un numitor comun.

Toate implică utilizarea non-cinetică a activelor militare sau paramilitare pentru a prezenta ţării ţintă o alegere: să accepte noua realitate geopolitică sau să ia măsuri potenţial declanşatoare de război pentru a restabili status quo ante. Având în vedere miza şi efectele potenţial catastrofale ale acesteia din urmă, presupunerea de bază care stă la baza unor astfel de tactici este că puterea va opta întotdeauna pentru prima. Conceptul denumit în jargon de ”feliere a salamului” folosit de China se referă la o serie de acţiuni limitare întreprinse de Beijing, niciuna dintre ele nu serveşte ca un motiv de casus belli de la sine, dar produce în mod cumulativ o acţiune mult mai mare în favoarea utilizatorului. În 1996, un raport al Institutului de Pace al Statelor Unite privind disputele teritoriale din Marea Chinei de Sud a scris: „… analiştii indică tactica chineză a ”felierii salamului ”, în care China testează vecinii prin acţiuni agresive, apoi se întoarce când întâmpină o rezistenţă semnificativă.“[4] Conceptul de ”feliere a salamului” folosit de  China acoperă, de asemenea, multe domenii şi dimensiuni, inclusiv felierea teritorială strategică a naţiunilor vecine sau dacă vreţi a Marii Chinei de Sud prin preluarea pe rând a insulelor şi atolilor.

Contextul relaţiei strategice SUA-Taiwan-Republica Populară Chineză

Există trei seturi de interese parţial concurente, parţial suprapuse. Pentru Taiwan, principalul interes naţional este de a evita soarta de a fi încorporată coercitiv în RPC. În al doilea rând, Taipei are, de asemenea, un interes să nu fie târât într-un război catastrofal. Pentru Beijing, ceea ce numeşte reîncorporarea Taiwanului în China este un „interes fundamental”, un interes nenegociabil de o importanţă capitală pentru Partidul Comunist Chinez. Ca putere globală SUA are interese globale, dintre care doar unele se intersectează cu problema Taiwanului. Indiferent dacă se bazează pe credibilitatea ameninţării sale descurajatoare sau pe motivele mai specifice ale negării dominanţei RPC în Asia de Est, SUA au în joc trei interese de bază în problema Taiwanului. În primul rând, nu doreşte să permită Chinei să absoarbă coercitiv Taiwanul, deoarece aceasta ar slăbi poziţia geopolitică a Americii în Asia de Est şi ar submina credibilitatea ameninţărilor şi promisiunilor strategice americane la nivel mondial. Şi, la fel ca Taiwanul SUA nu ar prefera să fie târâtă  într-un război pe care ar putea să-l piardă sau să-l câştige doar cu un cost catastrofal. Securitatea Taiwanului este în interesul naţional al Americii. Având în vedere percepţiile chineze cu privire la mizele relative implicate Washingtonul trebuie să găsească o modalitate de a-şi asuma angajamentul faţă de apărarea Taiwanului. Modul evident de a face acest lucru ar fi adoptarea tipului de strategie ”trip-wire” (fir declanşator a unei alarme sau explozii) aplicată în Europa de Vest în timpul Războiului Rece şi în Peninsula Coreea, până în prezent. În mod special, staţionarea trupele americane pe insulă, astfel încât, o invazie militară chineze ar crea victime printre militari SUA. 

Provocarea cu care se confruntă SUA este că, dintr-o varietate de motive, trupele americane nu au fost niciodată staţionate pe insulă şi că desfăşurarea lor acolo acum ar fi considerată un casus belli de către Beijing. Aici intervine conceptul de ”feliere a salamului” şi anume acţiuni de andocare unei nave americane de război în porturile din insulă, apoi crearea docurilor necesare, apoi aducerea altor nave şi aşa mai departe până ce Beijingul acceptă noul status quo. Desigur, ar exista riscuri. În 2017, un oficial al ambasadei chineze le-a spus membrilor Congresului că Beijingul ar putea răspunde cu „mijloace non-paşnice” la vizita unei nave de război americane în porturile de pe insulă. Dar situaţia este riscantă si acum. Având în vedere circumstanţele geopolitice, riscurile unui astfel de stratageme ar fi mai mici decât aceea de a avea zeci de mii de marinari americani sau paraşutişti din armată gata să aterizeze brusc pe insulă şi apoi să stabilească garnizoane permanente în toată ţara. Acesta nouă strategie contribuie la stabilizarea status quo-ului regional.

Administraţia Biden a reafirmat poziţiile istorice ale SUA asupra Taiwanului, în timp ce a adăugat „Angajamentul nostru faţă de Taiwan este solid/ “rock-solid.”. Tonul acestei afirmaţii a fost într-adevăr „solid”. Cu toate acestea, substanţa care stă la baza „angajamentului american” nu este mai clară decât înainte. Statele Unite ar trebui să întreprindă noi acţiuni pentru a susţine echilibrul politic şi descurajarea care s-a stabilit în ultimii 50 de ani. În al doilea rând, Statele Unite ar trebui să dezvolte imediat un plan credibil. O strategie americană pentru a salva Taiwanul ar trebui să depindă mai puţin de portavioanele americane care navighează în apele pe care China le va domina în viitorul apropiat (China a depăşit numărul de nave militare în uz pe care le are SUA) şi mai mult de o planificare coordonată intensificată şi detaliată pentru a descuraja China şi a ajuta Taiwanul să se apere cu implicarea Coreei de Sud, a Japoniei şi a Australiei. Sunt trei scenarii militare pe care Beijingul le poate aplica (cel puţin teoretic): atacuri asupra periferiei Taiwanului (cum ar fi o insulă offshore), o carantină care verifică călătoriile aeriene şi maritime în Taiwan pentru a preveni furnizarea sau interferenţa nedorită de arme străine şi un asediu direct şi]n final o invazie. Nu mai este realist din punct de vedere politic sau militar să presupunem că forţele SUA, necoordonate cu aliaţii, pot fi invocate pentru a învinge oricare dintre aceste tipuri de atacuri chineze asupra Taiwanului. Nici nu este realist să presupunem că, în timpul unei astfel de ciocniri, Statele Unite ar trebui pur şi simplu să escaladeze la război general împotriva Chinei cu blocade cuprinzătoare sau lovituri aeriene împotriva ţintelor de pe continentul chinez.

China şi exerciţiile militare în Marea Chinei de Sud

Avioane militare chineze au simulat atacuri cu rachete asupra unui portavion american în timpul unei incursiuni în zona de apărare antiaeriană a Taiwanului, la trei zile după inaugurarea lui Joe Biden, conform informaţiilor din SUA. Armata Populară de Eliberare a trimis 11 avioane în colţul de sud-vest al zonei de apărare antiaeriană din Taiwan pe 23 ianuarie 2021 şi 15 avioane în aceeaşi zonă a doua zi, potrivit ministerului apărării din Taiwan. Militarii familiarizaţi cu informaţiile au declarat că bombardierele şi unele dintre avioanele de vânătoare implicate desfăşurau un exerciţiu care a folosit ca ţinta  grupul naval de lupta al portavionului  USS Theodore Roosevelt. Piloţii de bombardiere H-6 au putut fi auziţi, în conversaţiile din cabină, confirmarea ordinelor pentru direcţionarea simulată şi eliberarea de rachete anti-nave împotriva portavionului spun surse de la Pentagon. Dezvăluirile subliniază că intensa competiţie militară dintre cele două superputeri din jurul Taiwanului şi a Mării Chinei de Sud nu s-a relaxat, ceea ce reprezintă o provocare pentru orice încercări pe care administraţia Biden le-ar putea face pentru a îmbunătăţi relaţiile SUA cu Beijingul.

Dezvoltarea de rachete de către China, capabilă să vizeze nave şi aeronave americane din regiune, a contribuit la contracararea dominanţei militare a Americii în Asia şi Pacificul de Vest. Deşi experţii chinezi au afirmat că Beijingul nu îşi doreşte să rişte un conflict deschis cu SUA, ”noii muşchi” ai PLA obligă SUA să îşi adapteze poziţia şi strategia în Asia. Comandamentul Indo-Pacific al SUA, care supraveghează operaţiunile militare din Asia, a declarat că grupul naval USS Theodore Roosevelt a monitorizat îndeaproape manevrele chineze care „în niciun moment” nu au reprezentat o ameninţare pentru navele americane. “Cu toate acestea, activităţile PLA evidenţiate aici sunt cele mai recente dintr-un şir de acţiuni agresive şi destabilizatoare“, a spus căpitanul Mike Kafka, purtătorul de cuvânt al Comandamentului Indo-Pacific. „Aceste acţiuni reflectă o încercare continuă a PLA de a-şi folosi armata ca instrument de intimidare sau constrângere a celor care operează în apele internaţionale şi spaţiul aerian, pentru a-i include pe vecinii lor şi pe cei cu revendicări teritoriale concurente.”

Zona în care Taipei a raportat incursiunile chineze se află între Pratas, un atol deţinut de Taiwan în partea de nord a Mării Chinei de Sud, şi Taiwanul propriu-zis, unde strâmtoarea Taiwan se întâlneşte cu Canalul Bashi, un pasaj principal între vestul Pacificului şi Marea Chinei de Sud. „Su-30 (avioanele chinezşti) pot transporta rachete anti-nave Kh-31, iar bombardierele H-6 şi avioanele J-16 pot transporta ambele rachete anti-navă YJ”, a spus Su Tzu-yun, analist la Institut pentru National Defense and Security Research, un grup de reflecţie susţinut de ministerul apărării din Taiwan. „Toate cele trei aeronave sunt în mod clar o manifestare a ameninţării împotriva navelor de suprafaţă”. Comandamentul Indo-Pacific al SUA a declarat, pe 23 ianuarie 2021, că grupul de nave al portavionului american a navigat în Marea Chinei de Sud în acea zi. Conform datelor de urmărire a navei, acestea au trecut prin Canalul Bashi. Manevrele aeriene chineze au declanşat un răspuns puternic din partea noii administraţii americane, care a avertizat Beijingul să nu mai intimideze Taiwanul. „Îndemnăm Beijingul să-şi înceteze presiunea militară, diplomatică şi economică împotriva Taiwanului”, a declarat Departamentul de Stat american, înainte de a adăuga că China ar trebui să-şi amintească că relaţia Washingtonului cu Taipei a fost „solidă”.

Preşedintele Biden a trimis un mesaj către China, reafirmând angajamentul SUA de a ajuta Japonia să apere Insulele Senkaku, care sunt administrate de Tokyo, dar revendicate de Beijing, care acesta le numeşte Diaoyu. Eu personal cred că preşedintele Biden va adopta o abordare mai puţin haotică decât fostul preşedinte Donald Trump în stabilirea politicii.  

Exerciţiile militare chineze în jurul Taiwanului continuă

Armata Populară de Eliberare a demarat un exerciţiu militar în Marea Chinei de Sud, în timp ce Statele Unite intensifică operaţiunile de recunoaştere iar Franţa trimite nave militare (nava de asalt amfibiu Tonnerre şi fregata Surcouf) şi submarine (submarinul de atac nuclear Émeraude) în regiune. Navele de război franceze au navigat prin Marea Chinei de Sud ca parte a misiunii Jeanne d’Arc concepută în 2015 (instruire şi patrulare). Scopul Franţei nu era nici să sprijine politica SUA şi nici să se opună politicii chineze, ci să reamintească fiecărei ţări principiile de bază ale unei navigaţii libere. De asemenea să nu uităm că vorbim de regiunea Indochina care a aparţinut Franţei. Exerciţiul PLA are loc în timp ce se intensifică exerciţiile de operare comună pentru a ajuta la construirea armatei chineze în îndeplinirea cerinţele moderne de război. China îşi desfăşoară exerciţiul militar într-o zonă cu o rază de 5 km (3,1 mile) la vest de Peninsula Leizhou din provincia Guangdong, potrivit unui aviz de restricţie de navigaţie publicat de Administraţia Chinei pentru Siguranţă Maritimă. Avizul avertiza că alte nave nu ar trebui să intre în zonă în luna martie 2021, dar nu au furnizat detalii suplimentare. Exerciţiile navale au loc în timp ce China promite să-şi apere ferm integritatea teritorială. „Nu vom pierde un centimetru din pământul nostru lăsat de strămoşii noştri”, a declarat luni ministerul apărării din China. „Suntem hotărâţi să menţinem pacea şi stabilitatea Mării Chinei de Sud. Ne opunem oricărei naţiuni care creează tensiuni şi intensifică prezenţa militară sub numele de libertate de navigaţie ”.

În plus faţă de exerciţiu, China Central Television, a raportat că trei comenzi ale teatrului – nordul, estul şi sudul – au organizat în ultimele zile exerciţii navale de operaţiuni comune în Marea Galbenă şi în estul şi sudul Chinei. Fără a da datele exerciţiilor, CCTV a difuzat imagini video care arată exerciţiile care au loc pe parcursul mai multor zile şi nopţi şi care includ utilizarea rachetelor pentru a lovi nave (ţinte de suprafaţă). Videoclipul arăta elicoptere armate care participau la operaţiuni în timp ce furnizau sprijin logistic bazelor chineze, în misiuni de recunoaştere şi în operaţiuni de sprijin a navelor. Exerciţiile au loc în timp ce SUA au trimis, de asemenea, aeronave şi nave navale în sudul şi estul Chinei.

PLA a reacţionat cu exerciţii folosind „scenarii reale de luptă”. Conform datelor de monitorizare publicate de Iniţiativa de sondare a situaţiei strategice a Mării Chinei de Sud, un grup de reflecţie din Beijing, SUA au trimis diverse avioane de recunoaştere – inclusiv o dronă de recunoaştere maritimă MQ-4C, un avion spion EP-3E şi un avion strategic de recunoaştere RC-135U – spre Marea Chinei de Sud. De asemenea în zonă se află nava USNS Impecabilă, navă de supraveghere oceanică. Comisia Militară Centrală, cea mai înaltă instanţă din armată, şi nu numai, prezidată de preşedintele Xi Jinping, a publicat în noiembrie un proiect al operaţiunilor PLA, ordonând armatei să-şi îmbunătăţească puterea de luptă prin aplicarea strategiilor comune de operaţiuni ale categoriilor de forte (aviaţie, forte terestre, forte navale) de luptă şi folosind arme de precizie, informaţii, tehnicii militare stealth şi sisteme fără pilot. Toate acestea sunt concepte pentru războiul modern care se vor folosi în exerciţiile de rutină. 

Concluzie 

Într-un discurs din 2019, presedintele Xi a spus că: “conflictul din Taiwan nu poate fi dus generaţie după generaţie” şi că rezolvarea acestuia este „o necesitate pentru marea întinerire a naţiunii chineze”. Întrucât Xi a spus că această mare întinerire ar trebui realizată până în 2049, aniversarea a 100 de ani de la fondarea RPC, unii au interpretat acest lucru ca fiind un termen limită pentru reunificare. Asta nu înseamnă neapărat că se va întâmpla cu forţa – Xi a spus că „unificarea paşnică” este încă opţiunea preferată – şi îşi poate permite să-şi asume timpul atâta cât Taiwanul se abţine de la urmărirea independenţei depline. Dar nu trebuie să te uiţi foarte departe în istorie pentru a vedea cum aceste tensiuni se pot transforma rapid într-o criză. S-a mai întâmplat. În 1995, împotriva dorinţelor administraţiei Bill Clinton, dar cu un sprijin puternic din partea Congresului, preşedintele taiwanez Lee Teng-hui a călătorit în Statele Unite pentru a participa la o reuniune la colegiul Cornell, unde a ţinut un discurs folosind termenul politic dificil de exprimat „Republica Chineză din Taiwan”. China a răspuns cu două zile de teste cu rachete la doar 100 de mile nord de Taiwan şi prin redistribuirea forţelor în zonele de coastă cu care se confruntă insula. Au urmat mai multe exerciţii militare şi trageri de testare, China sperând să influenţeze alegerile din Taiwan din 1996. SUA au trimis apoi un portavion cu întreg grup naval prin strâmtoarea Taiwan în decembrie 1995 şi au desfăşurat un al doilea în zonă în 1996 – la acea vreme, cea mai mare manifestare a puterii militare americane în Asia de după războiul din Vietnam.

În timp ce situaţia s-a calmat în cele din urmă, secretarul de stat Warren Christopher şi-a amintit mai târziu că a simţit că „un simplu calcul greşit sau un pas greşit putea duce la un război neintenţionat”. Administraţia Biden va continua să sprijine în linişte Taiwanul fără ”artificiile” din anii Trump. Din punct de vedere politic, este posibil să vedem că administraţia va continua vânzările de arme şi declaraţiile de susţinere în timp ce monitorizează şi controlează cu atenţie contactele oficiale dintre cele două guverne. Casa Albă poate continua să facă presiuni asupra altor ţări şi organizaţii pentru a menţine legături cu Taiwanul, în ciuda campaniei de la Beijing, deşi aceste entităţi ar putea spune că fac acelaşi calcul pe care l-a făcut SUA în 1979. Eu cred ca administraţia de la Casa Alba va căuta să păstreze ambiguitatea care a caracterizat de mult relaţiile SUA-Taiwan. Geopolitica urăşte ambiguitatea! Dacă echipa Biden este norocoasă, nu se va afla la acest ”ceas” în timpul mandatului.

[1] Ofiţerul Naţional de Informaţii (NIO) pentru avertizare Charles Allen în 25 iulie [1998] a emis un memorandum de „avertisment de război” în care sublinia că Irakul aproape că a atins capacitatea de a lansa o operaţiune de dimensiuni Corp de Armată suficientă pentru a ocupa o mare parte din Kuweit. Memo-ul a considerat că şansele unei operaţiuni militare reuşite sunt mai mari de 60%. The Academy of Political Science New York Volume 117 · Number 2 · Summer 2002

[2] JL-3 este o rachetă balistică (SLBM) lansată de submarin cu rază intercontinentală din a treia generaţie. Se va lansa probabil de pe o viitoare clasă de submarine cu rachete balistice chinezeşti Tip 096. Racheta este alimentată cu combustibil solid şi are o autonomie de peste 9.000 km (5.600 mi). Rapoartele surselor chineze şi americane variază până la 12.100 km.

[3] https://www.blackincbooks.com.au/books/how-defend-australia

[4] Snyder, Scott (August 1996). “The South China Sea Dispute: Prospects for Preventive Diplomacy” (PDF). United States Institute of Peace. p. 8. Retrieved 25 November 2020.