Perestroika lui Putin

[1] al UE a devenit cel mai delicat subiect. Poziția Rusiei este destul de ușor de înțeles, în ceea ce privește UE, noile reguli de energie distrug monopolul Gazprom. Rusia speră să excludă în finalul discuțiilor conductele sale de transport de la aplicarea regulilor de liberalizare ale UE în vigoare, care urmăresc să ofere companiilor energetice accesul la infrastructurile deținute de alții. Atunci când este vorba despre relațiile UE-Rusia se vorbește adesea despre dependența crescândă a UE de petrolul și gazul rusesc. În realitate, această dependență economică este reciprocă. Exportul rusesc reprezintă 29% din consumul european de petrol și gaz iar UE este o sursă importantă de investiții străine pentru Rusia. În anii următori, investițiile UE în Rusia vor deveni și mai importante, pe măsură ce Rusia va avea din ce în ce mai puține posibilități de a utiliza petrol ieftin, ușor accesibil, și va trebui să facă investițiile necesare în domeniul extracției și să-și modernizeze industria. Argumentele economice n-ar trebui, prin urmare, să împiedice UE să fie inflexibilă în privința drepturilor omului și a libertăților civile și politice.

Pe parcursul ultimului deceniu, Rusia nu a demonstrat decât un interes parțial pentru a dezvolta politici comune și nicio intenție de a dezvolta un parteneriat strategic real și extins cu UE. Ultimele dezvoltări din sectorul energiei confirmă dorința Rusiei de a continua tactica selectivă denumită în jargon economic pick and choose (alege și culege). Ținta actuală este controlul resurselor din Marea Mediterană unde Rusia dorește să se asiguire că potențialele surse de export spre Europa  sunt cu aprobarea ei. Companiile rusești Gazprom, LUKoil, Rosneft și Novatek sunt implicate în diverse propuneri de  proiecte în estul Mediteranei. De asemenea summitul a indicat răcirea  relațiilor dintre UE și Rusia și concentrarea eforturilor acestora, exclusiv pe domeniul economic. În astfel de circumstanțe, a doua axă adoptată de administrația de la Moscova se focalizează pe creșterea influenței Rusiei în vecinătatea sa apropiată. În noua versiune a Concepției politicii externe a Federației Ruse, se arată că protecția și promovarea intereselor Rusiei în țările vecine ar trebui să fie realizată prin utilizarea unei strategii de tip soft power[2].

Aproape la 20 de ani de la introducerea conceptului de soft power de către profesorul, Joseph Nye de la Universitatea Harvard el intră în arsenalul conducerii politice ruse. Ce reprezită pentru ruși acest concept? Potrivit interpretării oficiale ruse, soft power este un instrument integrat pentru soluționarea problemelor de politică externă, bazându-se pe abilitățile societății civile, alternativă la diplomația clasică. Această strategie implică activități culturale în spațiul CSI, promovarea Uniunii Eurasiatice, programe care oferă excursii scurte de studiu în Rusia pentru tineri reprezentanți ai cercurilor politice, sociale, academice și de afaceri din țări străine, cursuri de limba rusă pentru lucrătorii imigranți, reluarea activităților caselor de prietenie cu străinătatea și a asociațiilor de culturale (erau cele care desfășurau și activități de culegere de informații pe timpul URSS). Un moment important de aplicare al strategiei îl va constitui anul 2017 când se preconizează ca Festivalul Internațional al Tineretului și Studenților să se desfășoare la Moscova așa cum au avut loc în 1957 și în 1985, aceasta din urmă fiind de fapt începutul Perestroika. Va fi posibilă transpunerea în parctică a acestei strategii? Răspunsul este o chestiune de timp și de resurse la care se adaugă stabilitatea politică din Rusia. Cu toate acestea, putem spune deja că strategia Rusiei de soft power va fi una rigidă care se va concentra asupra redobândirii pozițiilor geopolitice, pierdute după prăbușirea Uniunii Sovietice. Și pentru ca Rusia să demonstreze noua orientare soft, Putin a ordonat pe 28 februarie a.c., „exerciţii militare de anvergură extraordinară în regiunea Mării Negre”. La manevre au participat 36 de nave militare, desfăşurate în Sevastopol şi Novorossisk, unităţi ale aviaţiei, infanteria marină, precum şi forţe cu destinaţie specială GRU.

La acţiune au luat parte aproximativ 7.000 de soldaţi(!?), aceasta fiind limita până la care în practica internaţională un exerciţiu militar poate fi derulat fără înştiinţarea preventivă a partenerilor, inclusiv NATO, în cazul de faţă. Aplicaţiile de verificare a capacității de răspuns a forțelor ruse au fost lansate pe neaşteptate de liderul rus, de la bordul aeronavei prezidenţiale, decizia fiind luată în drum spre Moscova de la Durban (Africa de Sud), unde participase la summitul BRICS. Reacțiile au venit imediat. Puterea de la Kiev susține că a fost inștiințată, în schimb opoziția declară că a fost un exercițiu de descurajare a poporului ucrainian, dar mai ales o încercare de face presiuni asupra preşedintelui Viktor Ianukovici. Georgia a replicat nervos la nivelul Ministerului de Externe, iar cele trei state NATO riverane – Turcia, Bulgaria şi România – nu au avut reacţii publice. Turcia a resimţit organizarea unui asemenea exerciţiu ca o ameninţare directă la adresa poziţiilor îmbrăţişate şi demonstrate în Siria dar şi tentativa de a fi readusă într-o altă zonă de atenţie din spatele frontului actual. Relevanţa startegică pe care Ankara şi-o consolidează în regiune devine tot mai preocupantă pentru Federaţia Rusă, iar tensiunile chiar dacă nu au erupt în spaţiul pubilc, ele există, şi nu de ieri de azi. Statele Unite au declarat că nu sunt îngrijorate de operaţiuni, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Victoria Nuland, arătând că documentele fundamentale OSCE stipulează asemenea scenarii. Aşadar se poate lesne observa că Rusia are o relaţie ce oscilează între complexitate perteneriatului cu UE şi tensionare cu fiecare dintre actorii din bazinul Pontic.

Pentru a  treia axă referitoare la relația cu Asia, unde SUA și China fac cărțile, intenţia strategică majoră a Rusiei este de a se poziţiona ca o punte între Asia-Pacific şi regiunea Euro-Atlantică. Președintele Putin vede noua strategie eurasiatică, realizată prin alianțe economice și militare cu China, India si Iran, cea economică fiind deja implementată prin organizația-mamut de cooperare de la Shanghai. Este o opțiune care implică supravieţuirea economică şi culturală a Rusiei după cum susţin strategii de la Kremlin. Asia constituie acum o prioritate pentru Moscova în următorii 25 de ani. Chiar dacă azi asistăm la o transformare a lumii în una multipolară, SUA răman în continuare principala putere în lume, care își poate realiza militar orice plan strategic, ceea ce nu putem afirma în cazul Rusiei și al Chinei. Într-un interviu acordat Euronews unul dintre cei mai apreciați veterani ai politicii externe de la Washington  Zbigniew Brzezinski, fost consilier de securitate națională al președintelui Jimmy Carter răspundea la o întrebare referitoare la locul Europei în competiția dintre SUA și puterile emergente precum China, India și Rusia: Ați menționat China, India și Rusia ca puteri emergente. Ca să păstrăm adevarul una singură este emergentă, celelalte două nu. Una luptă cu nostalgia trecutului (n.a. Rusia) cealaltă se supraevaluează, deși datorită condițiilor socio-economice are un mare potențial și promite mult (n.a. India).  Este o singură putere emergentă-China-căreia trebuie să-i acordăm atenție…Cât despre Europa ea este o entitate extrem de importantă: principalul partener economic al SUA, principalul aliat global și are o importanță mare în a decide ce fel de viitor, la nivel global, dorește … Europa are însă nevoie de lideri care să privească în viitor la fel ca cei de acum câteva decenii. Nimic despre importanța Rusiei!