Războiul declaraţiilor continuă. Exerciţiile militare sunt în plină desfăşurare de ambele părţi ale Zonei de Demarcaţie. Ne aflăm în faza premergătoare a unei confruntări militare. Când va fi declanşată? Nu ştim. Ceea ce ştim este faptul că toate condiţiile sunt îndeplinite. SUA, în opinia administraţiei de la Washington, va mai lăsa procesul diplomatic să se desfăşoare încă câteva luni apoi ar putea executa un atac surpriză asupra instalaţiilor nucleare ale Phenianului. După noul test, Coreea de Sud, sprijinită de SUA, a efectuat un exerciţiu militar cu rachete tactice americane sol-sol (ATACMS[1]) şi cu rachete balistice sud-coreene Hyunmoo II[2]. Specialiştii Institutului de Studii Extrem Orientale al Universităţii Kyungnam consideră că Phenianul ar fi reuşit să miniaturizeze încărcături până la 750 de kg, ceea ce ar conferi unei rachete balistice nord-coreene o rază de acţiune de 10.000 kilometri, iar ţinând seama de rotaţia Terrei, aceasta înseamnă că ea ar putea atinge nu numai oraşe din vest, ci şi în New York şi Washington. În mod sigur, prima ţintă va fi baza militară a SUA din insula Guam[3]. Deocamdată sunt numai ipoteze. În zilele şi săptămânile ce urmează se vor analiza rezultatele şi se vor trage concluziile necesare. Vom vedea ce se întâmplă din modul de desfăşurare al evenimentelor nu din ceea ce se declară în mass-media.
Rusia şi China se pregătesc se dea un răspuns în cazul unui conflict militar
Comunitatea internaţională aşteaptă o soluţie din partea celor două state vecine Coreei de Nord, China, respectiv Rusia. Cu China, Coreea de Nord are o frontieră comună de 1.416 km, iar la nord, cu Rusia, 19 km de frontieră comună. În sud, Phenianul are frontieră comună cu Coreea de Sud pe o distanţă de 238 km. Atât ruşii, cât şi chinezii mobilizează unităţi militare la graniţa comună cu Coreea de Nord. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a refuzat să comenteze informaţiile apărute în presă, conform cărora Rusia desfăşoară echipamente militare şi trupe la graniţa cu Coreea de Nord, potrivit agenţiei de presă RIA, citată de Reuters. Peskov a spus că „desfăşurările de trupe ruseşti în interiorul graniţelor Rusiei nu reprezintă o chestiune publică“. Locuitori din Orientul Îndepărtat al Rusiei au relatat, citaţi de media locală, că au văzut echipamente militare desfăşurate spre graniţa cu Coreea de Nord. În acest timp, negociatorul adjunct al Rusiei pe probleme nucleare a vizitat Coreea de Nord. Potrivit agenţiei centrale de ştiri nord-coreene, el s-a întâlnit cu ministrul de Externe al Coreei de Nord şi cu un director care se ocupă de afacerile din America de Nord. La fel ca Rusia, şi China a trimis la graniţa cu Coreea de Nord mai mulţi militari decât are Armata Română! 150.000 militari chinezi au intrat într-o misiune de pază şi supraveghere la hotarul cu Coreea de Nord.
Care este scopul masării acestor impresionante efective de militari la graniţa cu recalcitranţii nord-coreeni? Coreea de Nord poate fi cuprinsă de război şi este de aşteptat să apară, în consecinţă, convoaie uriaşe de refugiaţi dornici să intre pe teritoriile statelor învecinate – China, Rusia. Preşedintele Vladimir Putin, la fel ca şi preşedintele chinez Xi Jinping, vrea să pună o stavilă serioasă în calea unui eventual val de refugiaţi. Prin urmare, în zona de frontieră, la sud de Vladivostok, se deplasează, în aceste momente, numeroşi soldaţi şi trenuri încărcate cu vehicule blindate ori echipament militar. Cantitatea de armament relocată de către ruşi este impresionantă dacă ţinem seama de faptul că graniţa ruso-coreeană are o lungime mai mică de 18 km. Însă ruşii se tem că preşedintele Donald Trump va dispune iniţierea atacului contra instalaţiilor militare ale Coreei de Nord şi că izbucnirea conflictului va surprinde Rusia cu graniţele insuficient securizate. În afară de frica de a nu fi invadaţi de către valurile de refugiaţi, disperaţi să scape din imensul penitenciar numit Coreea de Nord, ruşii mai nutresc o temere, poate mai întemeiată. Există riscul ca distrugerea preventivă a armelor nucleare şi a instalaţiilor de război nord-coreene de către armata americană să determine contaminarea radioactivă a teritoriului rusesc din proximitate.
Rusia încearcă să menţină presiunea asupra SUA şi să negocieze de pe poziţie de forţă în orice zonă de conflict unde este prezentă.
Pe 6 iulie, delegaţia rusă la Naţiunile Unite a emis o declaraţie oficială, criticând modul în care Washingtonul se ocupă de criza nord-coreeană. În declaraţia lor, diplomaţii ruşi au contestat afirmaţiile SUA că Phenianul a lansat o rachetă balistică intercontinentală împotriva Japoniei pe 4 iulie, spunând mai degrabă că Nordul a lansat o rachetă cu rază intermediară de acţiune. Rusia s-a opus iniţial propunerilor venite din partea membrilor Consiliului de Securitate al ONU pentru suplimentarea sancţiunilor economice împotriva Phenianului[4]. Evenimentele din Caucaz şi exportul de cereale către Coreea de Nord efectuat de Rusia indică un curs de ciocnire în creştere al Moscovei cu Washingtonul. Deşi, deocamdată, nu va izbucni nici un război, Rusia va creşte presiunea în jurul periferiei sale pentru a submina încrederea în garanţiile de securitate oferite de SUA aliaţilor tradiţionali precum Coreea de Sud şi Japonia. Rusia încearcă să menţină presiunea asupra SUA şi să negocieze de pe poziţie de forţă în orice zonă de conflict unde este prezentă. Ruşii trebuie să răspundă noilor sancţiuni aprobate de Congresul SUA şi sunt forţaţi să acţioneze. Cum explicăm comportamentul Rusiei în Asia? Răspunsul se datorează legăturilor economice şi geopolitice tradiţionale ale Moscovei cu Phenianul. Realitatea este că Moscova a conceput apărarea Coreei de Nord în aşa fel încât să atragă de partea administraţiei de la Kremlin populaţia rusă, dar şi pentru a se defini în comunitatea internaţională ca o mare putere. Este o lecţie învăţată în trecut şi practicată inclusiv de Stalin prin care elitele de la Kremlin amintesc, în timpul crizelor, la fel ca acum cu Ucraina, Siria şi Coreea de Nord, că Rusia este o mare putere. Scopul este de a spori sprijinul publicului pentru politicile promovate şi a creşte poziţia internaţională a Moscovei ca o contrapondere credibilă faţă de hegemonia SUA.
China ştie că nu are forţele necesare să se opună unui război între Phenian şi Occident.
Un raport publicat de cotidianul The Wall Street Journal declară că Beijingul a deplasat la graniţa cu Coreea de Nord o brigadă blindată, a implementat supravegherea frontierei 24 de ore din 24 de ore şi a construit buncăre pentru protecţia trupelor împotriva radiaţilor nucleare şi a unui posibil nor de substanţe chimice letale. Comandamentul militar chinez a condus în iunie şi iulie exerciţii militare care au simulat un scenariu de război în care s-au folosit unităţi de infanterie blindate, artilerie de câmp, tancuri şi elicoptere de atac. Nu ştim dacă SUA va ataca Coreea de Nord, dar ştim însă că Beijingul vrea să descurajeze un astfel de pas care poate fi făcut de Washington. Din punct de vedere militar, artileria şi armele nucleare, care se presupune că le are Phenianul, sunt suficiente pentru a pune în situaţie de mare risc populaţia din Seul. În iulie, secretarul Apărării, Jim Mattis descria un posibil conflict cu Coreea de Nord drept un război catastrofal, în special pentru populaţia civilă din ţările aliate inclusiv din Japonia. Chiar dacă războiul ar fi unul scurt China are acum posibilitatea să privească Phenianul ca pe o responsabilitate a sa. China ştie că nu are forţele necesare să se opună unui război între Phenian şi Occident.
Poziţia SUA faţă de criza din Peninsula Coreeană
Pentru americani chestiunea programului de înarmare cu rachete balistice intercontinentale a Coreei de Nord este de maximă importanţă. Pe agenda fiecărei administraţii de la Casa Albă au fost trei chestiuni importante în ordine următoare: terorismul, măsuri de contracarare a proliferării nucleare (Iranul şi Coreea de Nord) şi diverse probleme despre restul lumii. SUA nu va accepta ca Phenianul să devină o putere nucleară. Din păcate, toate încercările diplomatice ale Washingtonului de a opri programul nuclear nord-coreean au eşuat rând pe rând. Prezenţa forţelor americane în baze militare în Coreea de Sud, exerciţiile militare comune, desfăşurarea de sisteme de apărare antiaeriană de tip THAAD sunt deja motive de război, nord-coreenii considerându-le ca ţinte ale sistemelor proprii de atac. Beijingul, la rândul său, consideră că radarele din componenţa sistemului THAAD[5] pot fi folosite pentru a spiona teritoriul chinez.
Pentru mulţi oficiali americani, atât de la Casa Albă, cât şi de la Pentagon sau Departamentul de Stat, care caută o soluţie de a ieşi din impasul diplomatic cu Coreea de Nord, China este ultima speranţă. Beijingul este aliatul Phenianului şi cel mai important furnizor de bunuri industriale şi alimentare inclusiv combustibili. Cu toate acestea, în ciuda unei deteriorări în ultimii ani a relaţiilor chino-nord-coreene, Beijingul pare că a făcut o serie de concesii anul trecut relaxând controalele economice impuse după testul nuclear efectuat la începutul lunii septembrie. Pentru a convinge China să-şi schimbe politica faţă de Coreea de Nord, administraţia de la Casa Albă încearcă să schimbe strategia faţă de Beijing. Va reuşi oare acest lucru în contextul conceptului America first lansat de preşedintele Donald Trump şi a faptului că SUA a părăsit arena comercială a Acordului Trans Pacific-TPP, lăsând locul Beijingului în controlul comerţului din zona Asia-Pacific?
Reuniunea ASEAN, un moment de căutare a unei soluţii în Peninsula Coreea
Secretarul de Stat Rex Tillerson a folosit întâlnirea Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), derulată în capitala filipineză, pentru a organiza întâlniri cu aliaţi şi adversari SUA. El a declarat că atunci când s-a întâlnit cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov a încercat să discute, pe lângă problemele legate de amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016, fapt ce a determinat un efect negativ profund asupra relaţiilor dintre cele două ţări, şi problemele referitoare la Coreea de Nord. Tillerson le-a spus diplomaţilor ruşi că „amestecul Kremlinului în alegerile americane a creat «o neîncredere gravă în rândul americanilor»“. Tillerson a descris conversaţia sa cu Lavrov ca o „încercare să îi ajute pe ruşi să înţeleagă cât de grav a fost acest incident şi cât de grav a afectat relaţia dintre poporul american şi poporul rus dar şi faptul că aceasta a creat o neîncredere gravă între cele două ţări şi că pur şi simplu trebuie găsită o cale de a face faţă acestei situaţii“. De asemenea, Tillerson a declarat că i-a spus şi lui Lavrov că Statele Unite încă nu au decis să răspundă la mişcarea Rusiei de a expulza sute de diplomaţi americani. El a spus că un răspuns va veni până la 1 septembrie. În legătură cu Coreea de Nord, Secretarul de Stat Rex Tillerson a declarat presei că a discutat cu Serghei Lavrov despre această problemă. Tillerson a spus că „Phenianul ar putea arăta că este pregătit pentru negocieri prin oprirea lansării rachetelor… Cred că primul şi cel mai puternic semnal pe care ni-l pot trimite, ar fi să oprească lansarea acestor rachete“.
În cadrul reuniunii ASEAN, China, prin vocea ministrului său de Externe, a oferit consiliere Coreei de Nord, propunându-i Phenianului să ia o „decizie inteligentă“ şi să oprească testele nucleare şi lansarea de rachete balistice. Declaraţia ministrului chinez de Externe, Wang Yi, a venit în urma deciziei Consiliului de Securitate al ONU de a impune sancţiuni suplimentare asupra exporturilor Coreei de Nord şi a sugerat că susţinerea americană pentru a izola regimul lui Kim Jong Un culege acum dividende. De asemenea, Wang a cerut ca administraţia de la Washington să micşoreze tensiunea din Peninsulă. După întâlnirea cu cel mai înalt oficial din Coreea de Nord, prezent în cadrul reuniunii ASEAN, Wang a declarat că situaţia din Peninsula Coreeană este critică – dar ar putea fi un punct de cotitură pentru negocierile privind proliferarea nucleară din Coreea de Nord. Statele Unite au încercat, după succesul de la Consiliul de Securitate ONU, unde scorul pentru o rezoluţie împotriva regimului de la Phenian a fost de 15-0, să-i convingă pe cei 27 de membri ai Forumului Regional ASEAN să suspende calitatea de membru al Coreei de Nord. Răspunsul a fost unul afirmativ, politicos, dar fără a avea un rezultat concret. De remarcat că la conferinţa ASEAN s-au discutat şi probleme regionale, delegaţiile străduindu-se să stabilească cadrul pentru un cod de conduită în Marea Chinei de Sud, care să reafirme respectarea libertăţii de navigaţie şi a survolului şi să contureze modul de arbitrare a litigiilor.
Ce spun serviciile de informaţii americane?
O analiză de perspectivă asupra programului nuclear nord-coreean realizată de Agenţia de Informaţii a Armatei (Defense Intelligence Agency – DIA) relevă avansul tehnologic al izolatului regim de la Phenian în ceea ce priveşte construcţia rachetelor balistice. Previziunile americane confirmă previziunile oficialilor din agenţiile de informaţii ale Coreei de Sud. DIA a concluzionat că nord-coreenii sunt capabili să lanseze rachete balistice cu cap nuclear la distanţe de mii de kilometrii, iar programul ICBM va fi gata în 2018, însemnând că atunci se va trece de la prototip la producţia de serie. Recentele teste au validat prototipul pregătind producţia de serie. În afară de câteva consideraţii, DIA şi Directorul Oficiului Naţional de Informaţii al SUA au declinat orice altă evaluare. Comunitatea de informaţii monitorizează atent situaţia. Singura problemă tehnică rămasă este reintrarea rachetei în atmosfera terestră fără a deteriora capul nuclear. Se pare că această problemă a fost rezolvată de recentul test efectuat de Phenian.
Testele cu rachete ICBM se produc cu mai mare viteză decât a anticipat Ministerul Apărării din Coreea de Sud.
Nu se ştie concret dacă nord-coreenii au reuşit să miniaturizeze încărcătura nucleară care urmează a fi plasată în capul rachetei. Ei au prezentat anul trecut o sferă, pe care au descris-o ca fiind un cap miniaturizat nuclear, estimată la o putere de 20-30 de kilotone de exploziv. Lansarea rachetei Hwasong-14 a relevat faptul că o serie de inconveniente tehnologice au fost depăşite, de la folosirea combustibilului solid, ce permite lansarea rachetelor de pe platforme mobile la lansarea acestora din submarine, ceea ce le face extrem de periculoase. Testele cu rachete ICBM se produc cu mai mare viteză decât a anticipat Ministerul Apărării din Coreea de Sud. Portavioanele nucleare USS Carl Vinson (nu înainte de ianuarie 2018) şi USS Ronald Reagan vor fi redislocate în zonă. 12 avioane F16 şi 200 de aviatori au fost dislocaţi în Peninsula Coreeană pentru o perioadă rotaţională de patru luni. Preşedintele Coreei de Sud, Moon Jae-in, a ordonat finalizarea desfăşurării temporare a sistemului THAAD. Iniţial, s-au instalat două lansatoare, guvernul de la Seul blocând instalarea celorlalte patru. Guvernul de la Seul, care doreşte discuţii cu cel de la Phenian, a refuzat să declare reuşit testul recent efectuat de nord-coreeni. Sud-coreenii continuă să afirme că elemente ale rachetelor ICBM nu sunt gata din punct de vedere tehnic şi s-au referit în special la vehiculul de reintrare în atmosferă, cel care cară încărcătura nucleară. Dar recunosc că evoluţia în dezvoltarea rachetei balistice nord-coreene este foarte rapidă.
Agenţiile americane de spionaj au detectat mai multe semnale conform cărora Coreea de Nord se pregăteşte să testeze un nou vehicul de reintrare. Analiştii consideră că testul din 4 iulie a fost conceput pentru a demonstra, în două etape, capacitatea noului prototip ICBM de a atinge obiectivele de altitudine şi de distanţă – în timp ce lansarea din 28 iulie a încercat să valideze caracteristicile tehnologiei aplicate pentru a proteja focosul în timp ce trece prin atmosfera superioară şi apoi este livrat către o ţintă îndepărtată. Cele mai recente modele de rachete par să însumeze sisteme mai vechi – inclusiv porţiuni ale unui cadru de rachete folosit pentru lansarea sateliţilor pe orbită – cu un motor mai avansat pe care Coreea de Nord a început să îl testeze la începutul acestui an. O mare parte a tehnologiei se bazează pe modele vechi din perioada sovietică. În 2016, o evaluare a comunităţii de informaţii din SUA a susţinut că o ameninţare credibilă a Phenianului nu va apărea mai devreme de 2020. Se pare că lucrurile s-au schimbat dramatic. Un fost oficial american, Jon Wolfsthal – fost director pentru controlul armelor nucleare şi neproliferarea lor în Consiliul de Securitate Naţională al administraţiei Obama, declara:
„Un test de succes preia riscul şi-l duce la un nou nivel, dar nu schimbă natura ameninţării pe care o avem în faţă. Trebuie să descurajăm Coreea de Nord de la a utiliza armele nucleare vreodată şi să-i facem să înţeleagă că o astfel de mişcare este pur şi simplu sinucidere.“
Deşi SUA cere oprirea de către nord-coreeni a testelor cu rachete, un satelit de spionaj american a detectat o activitate susţinută în portul militar Toejo Dong de pe coasta de est a Coreei de Nord. Specialiştii au detectat încărcarea pentru prima dată a două rachete de croazieră anti-navă, codificate Stormpetrel, pe o navă de patrulare tip Wonsan a marinei militare nord-coreene.
De ce se amestecă Rusia în criza nord-coreeană?
Odată cu primul test balistic al Coreei de Nord din 2017, Rusia a susţinut în mod constant că strategia sa de a menţine relaţii favorabile atât cu Coreea de Nord, cât şi cu Coreea de Sud este o cale mult mai bună care poate să rezolve în mod paşnic criza dintre cele două, o cale mai bună decât poziţionarea agresivă a Washingtonului faţă de Phenian. De exemplu, în mai, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat trimisului special al Coreei de Sud, Song Young-gil, că va fi dispus să trimită o delegaţie diplomatică rusă la Peninsula Coreeană pentru a media între Coreea de Nord şi Coreea de Sud. Ce să rezolve o astfel de delegaţie? Ce există în spatele acestui pretext diplomatic? În cursul unei convorbiri telefonice cu preşedintele de la Seul, Moon Jae-in, preşedintele Vladimir Putin a criticat instalarea sistemului de rachete THAAD (Terminal High Altitude Area Defense) pe care Washingtonul a început să-l desfăşoare în Coreea de Sud, sistem conceput pentru a doborî rachete balistice cu rază de acţiune scurtă, medie şi intermediară. Putin a justificat această critică argumentând că THAAD înrăutăţeşte, de fapt, tensiunile cu Coreea de Nord şi ameninţă securitatea Rusiei, fără a apăra în mod adecvat Coreea de Sud împotriva artileriei nord-coreene. Să auzi şi să crezi (!?).
În altă ordine de idei, Rusia încearcă să-şi recreeze, cum spuneam mai sus, imaginea de mare putere acasă şi în afara ţării. Puteţi vedea acest lucru în entuziasmul mass-media (de stat) din Rusiei, în ceea ce priveşte implicarea Moscovei în criza din Coreea de Nord şi ale cărei mesaje sunt reluate de multe ori de presa din Occident finanţată de Kremlin. De exemplu, mass-media de stat din Rusia a menţionat în repetate rânduri consultarea ministrului chinez de Externe Wang Yi cu omologul său rus, Serghei Lavrov, despre criză şi a prezentat declaraţii publice ale unor lideri, precum preşedintele filipinez Rodrigo Duterte, care a susţinut sprijinul Rusiei pentru o soluţie politică la criza nord-coreeană. Totul este pentru consumul intern, evidenţiind modul în care elitele de la Kremlin se implică în soluţionarea problemelor internaţionale. Centrul Levada a prezentat o evaluare a politici externe a Rusiei, făcută de către cetăţeni, care avea ca temă necesitatea implicării Kremlinului în rezolvarea conflictelor internaţionale. Evaluarea făcută în 2011 arăta un procent de 47% în favoarea politicii de atunci, iar în 2016 procentul a crescut la 64% pentru politica dusă de preşedintele Putin. Pe măsură ce Rusia se implică în afacerile internaţionale, ea le reaminteşte cetăţenilor statutul de superputere a defunctei Uniunii Sovietice, care putea influenţa conflictele din întreaga lume.
Strategia preşedintelui Vladimir Putin în Coreea de Nord îl ajută să extindă şi să cimenteze reţeaua de aliaţi a Rusiei.
În acest sens, atenţia sporită a Rusiei faţă de Coreea de Nord seamănă foarte mult cu intervenţia sa militară în Siria şi cu prezenţa diplomatică extinsă în Libia şi Afganistan. Prin implicarea activă în crizele internaţionale din Orientul Mijlociu şi din regiunea Asia-Pacific, Moscova încearcă din nou să se reinventeze ca o putere globală. În al doilea rând, Rusia doreşte să conducă naţiunile care se împotrivesc SUA, ceea ce consideră a fi coerciţie diplomatică şi militară la adresa acesteia. Rusia doreşte să fie recunoscută ca lider global, nu doar în interiorul graniţelor sale, ci şi în rândul comunităţii internaţionale. Astfel, poziţia sa în Coreea de Nord este legată de dorinţa sa de a conduce o coaliţie informală de ţări care cred că Statele Unite încearcă să răstoarne regimul nord-coreean. Acest rol de conducere al coaliţiei i-ar întări pretenţia Rusiei de a fi declarată o mare putere şi i-ar consolida pretenţia de a fi contragreutatea internaţională la poziţia SUA.
Astfel, atunci când China a oprit exporturile de energie către Coreea de Nord, Rusia s-a poziţionat în calitate de aliat al Coreei de Nord. În acest scop, Kremlinul a investit în infrastructură şi în cooperarea tehnică cu Phenian. Ca urmare a acestor investiţii, Rusia a obţinut sprijin din partea unor ţări tradiţional anti-occidentale, cum ar fi Cuba şi Iran – care s-au alăturat Rusiei în Siria şi au sprijinit anexarea Crimeei din 2014. Strategia preşedintelui Vladimir Putin în Coreea de Nord îl ajută să extindă şi să cimenteze reţeaua de aliaţi a Rusiei. Rusia vrea să conducă naţiunile care rezistă puterii şi influenţei occidentale. Astfel, alinierea Moscovei cu Coreea de Nord va deveni probabil mai puternică în viitorul apropiat.
Inevitabilitatea armelor nucleare nord-coreene
Coreenii au dezvoltat în ultima vreme un interes deosebit pentru starea vremii. De ce? Doresc ca testele cu rachete pe care urmează să le facă să aibă parte de cer senin. Avansul în testele rachetelor balistice nord-coreene este un fapt de viaţă. Dezbaterile despre lovirea teritoriului american cu o rachete intercontinentală s-au mutat de la întrebarea dacă (vor lovi SUA) la cea când (vor lovi SUA). Fatalismul pare să fi lovit criza nord-coreeană. Şi când vă gândiţi la realităţile programului de înarmare al Phenianului, nu este greu să înţelegeţi de ce. În primul rând, Coreea de Nord are arme nucleare – poate chiar până la 30 de ogive (părerile sunt împărţite), potrivit unui fost inspector de arme al ONU – şi nu va renunţa din proprie iniţiativă. Kim Jong Un ştie ce s-a întâmplat cu lideri precum Moammar Gaddafi din Libia şi Saddam Hussein din Irak după ce au renunţat la propriile programe de arme nucleare. Şi mai este un lucru: orice încercare de a anihila sistemul de arme al Coreei de Nord ar putea fi dramatic pentru Coreea de Sud. Un atac devastator al artileriei din nord ar produce mii de victime în rândul populaţiei sud-coreene. Un studiu care datează din 2012 estimează la 64 000 de morţi dintre civili în prima zi de conflict. Seulul are 25 de milioane de locuitori şi este situat la 50 de km de zona demilitarizată denumită codificat DMZ. Deocamdată nu este clar planul Administraţiei Trump referitor la Coreea de Nord.
Şeful CIA, într-un discurs la Forumul de Securitate din Aspen, Colorado, a declarat că şi-ar dori ca şeful nord-coreean să fie scos din funcţie. fapt care, spunea el, ar fi şi pe placul cetăţenilor nord-coreeni. Acest indiciu, care aparent implică schimbarea regimului, a determinat un răspuns tipic beligerant din partea Phenianului, care acuză CIA şi Coreea de Sud că au complotat să-l asasineze pe Kim. Până acum, însă, Trump pare să fie mulţumit să menţină o continuare aproximativă a „răbdării strategice“ a predecesorului său Barack Obama, în ciuda faptului că în ianuarie a declarat că epoca răbdării s-a terminat. Eforturile de a împinge China în elaborarea şi implementarea unei linii economice dure în privinţa Coreei de Nord a oferit rezultate mixte, deşi Departamentul de Stat pare să se concentreze pe implicarea ţărilor mai mici în a se conforma sancţiunilor împotriva Phenianului. Tom Malinowski, fost secretar de stat adjunct pentru democraţie, drepturile omului şi forţa de muncă din administraţia Obama, a scris pentru Politico că:
„Statele Unite ar trebui să urmărească o politică pe termen lung pentru reunificarea coreeană, cu accent pe transmiterea de informaţii reale despre lumea înconjurătoare către populaţia nord-coreeană.“
Noul preşedinte al Coreei de Sud doreşte să continue discuţiile cu Coreea de Nord, o poziţie, în anumite privinţe, complementară unui obiectiv pe termen lung al reunificării paşnice. Deşi nu există nici o garanţie că aceste eforturi vor funcţiona, ele par a fi mai puţin riscante decât acţiunile militare. Şi cu siguranţă sunt mai bune decât să te rogi să plouă în luna august!
Concluzii
Ce declară părţile: „Dacă putem trece de impasul care a apărut în discuţiile cu nord-coreenilor care spun «Vom ajunge la masă doar dacă ne recunoaşteţi ca pe un stat nuclear», iar SUA răspunde «Putem intra în discuţii doar dacă vă angajaţi să denuclearizaţi». Există un spaţiu diplomatic“ între cele două opinii pe care le enunţă părţile, a declarat Robert S. Litwak, director de studii în domeniul securităţii la Centrul Internaţional de Studii Woodrow Wilson din Washington, autorul cărţii „Prevenirea apariţiei unei Coree de Nord nucleare“. Litwak pledează pentru o înţelegere de îngheţare a testelor cu rachete, spunînd că „ar fi mai bine să ne oprim la arsenalul pe care-l are acum Coreea de Nord de 100 de arme nucleare (n. A.G. – una din cele câteva estimări a dimensiunii arsenalului Phenianului) decât să avem în faţă unul de 20 de ori mai mare. Dar dacă îngheţarea este tot ceea ce se realizează, Coreea de Nord devine, în esenţă, ca şi Pakistanul: o putere nucleară pe care Statele Unite nu o recunosc formal, dar trebuie să o trateze ca pe un stat cu adevărat nuclear“ – declara Litwak.
Ambasadorul Joseph R. DeTrani, trimisul special al Departamentului de Stat la discuţiile în P5+1 cu Coreea de Nord, îşi aminteşte de întâlnirea cu delegaţia nord-coreeană din anul 2003. Primul lor ministru de Externe, Kim Kye-Gwan, negociatorul principal, a declarat că „SUA ar trebui să accepte Coreea de Nord ca stat cu arme nuclear ca Pakistanul, Coreea de Nord ar fi un bun prieten al SUA“. Ambasadorul a replicat că acest lucru nu s-ar întâmpla niciodată; Denuclearizarea Peninsulei Coreene a fost politica SUA. La sfârşitul lunii septembrie 2016, într-o întâlnire de la Kuala Lumpur cu Ministrul de Externe Han Song-Ryol şi delegaţia acestuia, Han a declarat că „SUA ar trebui să accepte Coreea de Nord ca stat cu arme nucleare, spunând că ar fi un stat nuclear responsabil şi prietenos cu SUA“. Ambasadorul american a repetat ceea ce a declarat în 2003.
Testele nord-coreene cu rachete balistice sunt un pericol inclusiv pentru cursele aeriene care se îndreaptă spre Tokio.
Ceea ce nu a fost menţionat în cadrul discuţiilor din 2016, şi este foarte evident pentru fiecare parte, a fost faptul că Coreea de Nord a făcut progrese semnificative în domeniul nuclear şi al rachetelor începând cu anul 2003. Acum au arme nucleare şi o serie impresionantă de rachete balistice, realizate în ultimii 13 ani de eşec în negocieri. Numai în acest an, Coreea de Nord a lansat 12 rachete balistice, care includ racheta balistică intercontinentală Hwasong 14 (ICBM), racheta balistica cu rază intermediară Hwasong 10 (IRBM) şi o rachetă balistică lansată de pe un submarin (SLBM). Din cele cinci teste nucleare efectuate de Coreea de Nord, două au fost în 2016, Kim Jung-Un pretinzând că Phenianul este capabil să-şi miniaturizeze armele nucleare. În plus, Coreea de Nord lucrează la îmbunătăţirea propriilor capacităţi cibernetice ofensive şi la programele chimice şi biologice. Testele nord-coreene cu rachete balistice sunt un pericol inclusiv pentru cursele aeriene care se îndreaptă spre Tokio. Un avion al companiei Air France, care efectua o cursa Tokio-Paris, având 323 de oameni la bord, a fost la un pas de-a fi doborât de rachetă lansată de Coreea de Nord la finalul lunii iulie. La mai puţin de zece minute de la trecerea aeronavei cu pasageri, a fost lansată o rachetă care a căzut în Marea Japoniei. Anunţul a fost făcut de un post de televiziune american, care a confirmat că a fost vorba de o aeronavă cu 323 de oameni la bord, care a trecut prin vestul insulei Hokkaido, a două insulă că mărime a Japoniei, potrivit Ştirile Pro TV.
În 2016, când americanii au propus oprirea testelor nucleare şi a lansărilor de rachete în timpul discuţiilor, ministrul nord-coreean Han a sugerat că Nordul ar putea lua în considerare acest lucru dacă SUA şi Coreea de Sud ar fi pregătite să oprească exerciţiile militare pe care Nordul le consideră ameninţări la propria securitate. Americanii i-au spus lui Han că pentru SUA nu poate fi luată în calcul o astfel de soluţie, deoarece aceste exerciţii militare comune au un caracter defensiv, între doi aliaţi. Mai degrabă, s-a sugerat, că Nordul ar putea fi de acord să-şi oprească testele nucleare şi lansările de rachete, în timp ce discuţiile exploratorii se derulează. Nordul ar putea apoi să-şi prezinte oricare dintre cerinţele sale, care ar putea include o diminuare a exerciţiilor militare comune SUA-Coreea de Sud, sancţiuni şi un tratat de pace – probleme importante pentru Coreea de Nord. De asemenea, ambasadorul Joseph R. DeTrani a sugerat că Nordul ar trebui să elibereze deţinuţii americani din închisorile sale, un gest care ar face mult în construirea încrederii necesare între cele două părţi. De asemenea, declara ambasadorul Joseph R. DeTrani, „este importantă determinarea USA şi a aliaţilor ei din zonă ca împreună cu comunitatea internaţională să vegheze la respectarea de către nord coreeni a sancţiunilor impuse de rezoluţiile ONU. Aceasta ar include consolidarea apărării antirachetă regionale, continuarea exerciţiilor militare defensive americane împreună cu Coreea de Sud, stabilirea unei cooperări trilaterale – SUA, Coreea de Sud şi Japonia – şi impunerea de sancţiuni suplimentare, care să includă sancţiuni secundare asupra acelor entităţi care fac afaceri ilicite cu Coreea de Nord. În acest sens, China, care are o influenţă relativ mai mare asupra Nordului decât orice altă ţară, ar putea semnala nemulţumirea faţă de comportamentul recent al Phenianului prin reducerea cantităţii de ţiţei livrat către Coreea de Nord, cantitate critică pentru supravieţuirea sa“.
Oprirea testelor nucleare şi a lansării de rachete poate fi o pauză necesară pentru a determina dacă un acord de pace, asistenţă pentru dezvoltarea economică şi interacţiunea cu instituţiile financiare internaţionale sunt de interes pentru Coreea de Nord. Dacă acestea şi eventuala normalizare a relaţiilor cu SUA şi cu alţii sunt importante pentru Kim Jung-un, atunci este posibil ca în cele din urmă Coreea de Nord să fie dispusă să discute dezmembrarea completă, verificabilă şi ireversibilă a programelor sale nucleare, ceea ce tatăl lui Kim Jung-un, Kim Jung-Il
„Ceea ce semăna iniţial cu Criza Rachetelor din Cuba, o criză la ralanti, seamănă acum mai mult cu Proiectul Manhattan“, declara profesorul Robert Litwak pentru Washington Post.
[1] ATACMS este un sistem tactic conceput pentru a ataca ţinte ale forţelor armate inamice din eşalonul doi, cum ar fi aerodromurile, amplasamentele pentru rachete de suprafaţă (SAM), forţele de artilerie / rachete, zonele de aprovizionare şi grupurile de comandă. Numărul mare de submuniţii M74 acoperă un spaţiu întins deţinut de inamic şi distruge atât trupele, cât şi echipamentul. Răspândirea submuniţiilor permite blocului ATACMS 1 să fie folosit împotriva ţintelor militare în mişcare sau împotriva instalaţiilor deschise.
[2] Hyunmoo-2A a fost prima încercare a Coreei de Sud de a dezvolta o rachetă balistică indigenă cu o rază de acţiune de 300 km. În cele din urmă, raza rachetei a fost mărită la 800 km, ceea ce a determinat dezvoltarea Hyunmoo-2B şi Hyunmoo-2C. Coreea de Sud a lansat versiunea îmbunătăţită a lui Hyunmoo-2A, numită Hyunmoo-2B, care a fost pusă în funcţiune la sfârşitul anului 2009. Această rachetă balistică a avut o gamă mai mare de 500 km. Versiunea modernizată a lui Hyunmoo-2B, numită Hyunmoo-2C, a fost lansată în 2017. Racheta balistică are rază de 800 km
[3] Pentagonul a trimis la baza aeriană americană Andersen de pe insula britanică Guam, în partea de vest a Oceanului Indian, două bombardiere strategice de tip stealth B-2. În declaraţia oficială a forţelor aeriene ale SUA se menţionează că aceste avioane vor fi dislocate „temporar” pe insula Guam „pentru instruirea piloţilor în aplicarea unor lovituri de mare precizie de la bordul B-2 în orice punct din lume”. Baza găzduieşte celebrele avioane strategice B-52.
[4] Consiliul de Securitate al ONU a adoptat în unanimitate o rezoluţie care consolidează în mod sensibil sancţiunile deja impuse Coreei de Nord şi care, dacă va fi respectată, va priva Phenianul de venituri anuale în valoare de un miliard de dolari, relatează AFP. Este o ripostă faţă de programul balistic nord-coreen şi un succes al Statelor Unite, care i-au convins atât pe chinezi, cât şi pe ruşi să consolideze presiunea internaţională asupra Phenianului. Propusă de Statele Unite, Rezoluţia 2371 vizează să interzică venituri din exporturile nord-coreene în sectoarele cărbunelui, fierului şi pescuitului. Unde se duc aceste exporturi? Spre China. Mai rămân vânzările de arme către Siria lui Assad! Această rezoluţie are ca obiectiv să determine Phenianul să negocieze după cele două tiruri cu rachete balistice intercontinentale (ICBM), unul dintre ele desfăşurat pe 4 iulie, Ziua Naţională a SUA, şi altul desfăşurat pe 28 iulie.
[5] Sistemul THAAD trage rachete concepute să intercepteze şi distrugă rachete balistice care se află în afara atmosferei sau care tocmai intră în atmosferă, aflate în ultima lor fază de zbor. Potrivit Pentagonului, sistemul strict defensiv şi adaugă un nivel de protecţie suplimentar dispozitivului antirachetă existent, permiţând o mai bună apărare a teritoriului sud-coreean şi forţelor americane care se află aici.
Leave A Comment