În fiecare primăvară la Washington se lansează evaluarea anuală a amenințărilor cele mai grave la adresa securității naționale a SUA și se proiectează modul în care aceste probleme vor afecta America. Anul acesta raportul a fost lansat pe 5 februrie 2024. China rămâne în fruntea amenințărilor la adresa Statelor Unite. Pe termen lung, Beijingul va provoca supremația SUA nu doar în Indo-Pacific, ci și în întreaga lume.

La un nivel redus, dar totuși important, Moscova continuă să amenințe în mod direct SUA și NATO, în încercarea de a obține un efect de pârghie în Europa și în alte părți și mă refer aici în primul rând la Orientul Mijlociu Lărgit (care include Afganistan, Pakistan, Turcia și Iranul). Conflictele regionale și localizate și instabilitatea, cum ar fi atacurile Hamas împotriva Israelului și invazia ulterioară din Gaza de către Israel, vor cere atenția Statelor Unite, pe măsură ce statele și actorii nestatali se luptă în această ordine globală în evoluție, inclusiv pentru competiția majoră a puterii și pentru provocările transnaționale comune. De aici, conflictele și crizele de instabilitate din Asia de Est până în Africa – exacerbate de provocările globale – au un potențial mai mare de a se răspândi în multe domenii, cu implicații pentru Statele Unite, aliații și partenerii SUA și întreaga lume.

Rusia, sancțiunile și războiul din Ucraina

La peste doi ani de la invazia pe scară largă a Ucrainei, întrebările despre capacitățile militare ale Rusiei și statutul acesteia de amenințare, aproape de egalitate, pentru Statele Unite rămân esențiale. Deși a suferit pierderi semnificative de personal și echipamente – estimate la peste 300.000 de victime și mii de vehicule grele de luptă – evaluarea anuală a amenințărilor efectuată de Comunitatea de Informații din SUA detaliază o cale de recuperare pe mai mulți ani pentru armata rusă.

Președintele rus Vladimir Putin este ferm hotărât să câștige în Ucraina și asta rezultă din toate discuțiile purtate de Putin la Kremlin sau în mass-media. Într-un interviu recent acordat televiziunii de stat ruse, Putin a comentat că pentru Occident, războiul este o oportunitate de a-și îmbunătăți „poziția tactică” față de Rusia „Dar pentru noi – a spus Putin- este soarta noastră, este o chestiune de viață și de moarte.” Greșeala strategică „fundamentală” a Occidentului, scrie analistul Zaharia Fareed în Washington Post, „a fost să ignore această realitate”. Președintele american Joe Biden „și alți lideri occidentali trebuie să demonstreze că și ei vor face ceea ce este necesar – și că timpul nu este de partea lui Putin. Asta înseamnă folosirea rezervelor Băncii Centrale a Rusiei, acum înghețate, pentru a ajuta Ucraina. Înseamnă accelerarea livrării oricărui tip de armă de care Kievul are nevoie. Presiunea pe care Putin trebuie să o simtă nu este declinul economic pe termen lung, ci eșecuri militare pe termen scurt, pierderea teritoriului cucerit, rate mai mari de victime și o prăbușire a moralului. … Occidentul poate câștiga avantajul în acest război doar dacă crede cu adevărat acest lucru – și acționează conform acestei convingeri.”

Se preconizează că activele rusești reținute în bacile occidentale vor genera un profit de 3 miliarde EUR din dobânzi și scadențe în acest an și peste 10 miliarde EUR pe an în anii următori. Executivul UE va propune ca 90% din profiturile extraordinare generate de activele înghețate ale Rusiei să fie folosite pentru cumpărarea de arme și muniții pentru Ucraina, în timp ce 10% ar furniza servicii non-militare, adică sprijin logistic, conform unui document elaborat de Comisia UE. Unii analiști spun că economia Rusiei și finanțele de stat sunt pe un teren instabil și greu de controlat. Economiștii au susținut că președintele Vladimir Putin se va lupta din greu să-și finanțeze războiul împotriva Ucrainei. Dar, în ciuda unei campanii de sancțiuni fără precedent din SUA și UE, nici economia Rusiei, nici mașina sa de război nu s-au prăbușit. O contracție economică în 2022 nu a fost urmată de marile necazuri preconizate de unii.

De ce? Pe scurt când Occidentul a sancționat petrolul rusesc, Moscova a vândut mai puțin, dar la prețuri mai mari (a vandut în India și China), iar veniturile au crescut. Sancțiunile au însemnat, de asemenea, că Rusia a cheltuit mai puțin pe bunuri de consum importate, ajutându-și astfel balanța comercială. În ceea ce privește hardware-ul militar, Rusia părea să aibă stocul creat înainte de război, la care s-a adugat stocul de mobilizare inclusiv cel din timpul Războiului Rece (rușii au plasat în linia de apărare Surovikin din sudul Ucrainei tancuri T-55 numai pentru a folosi tunul calibru 100). Pentru bunurile nemilitare produse pe plan intern, Rusia a convertit liniile de producție pentru a utiliza materii prime și echipamente din alte țări precum China.

O mulțime de lucruri pe care Rusia le-a importat din Europa sau din Turcia, le-au făcut în ultimii opt ani, și mai ales în ultimul an și ceva, practic re-shore sau onshored în Federația Rusă. Ei profită acum de oportunitățile pe care le-au oferit sancțiunile. În schimb pe frontul din Ucraina armata rusă a pierdut mai mulți oameni decât oricând de la al Doilea Război Mondial. Estimările serviciilor secrete occidentale spun că numărul pierderilor rușilor este de peste 300.000 de oameni uciși și răniți. Rusia a pierdut, de asemenea, mii de vehicule grele de luptă. Până când armata rusă își va reveni, va cădea în sarcina marinei ruse și a forțelor aerospațiale ruse să ofere un fel de capabilități globale de proiecție a puterii scriu analiști americani. ”Moscova se va baza pentru momentul actual mai mult pe capacitățile nucleare și contraspațiale pentru descurajarea strategică, în timp ce lucrează pentru a-și reconstrui forța terestră”, a estimat Comunitatea de Informații în evaluarea anuală a amenințărilor.

Armele nucleare ale Rusiei

Când vine vorba de arme nucleare, Rusia reprezintă cea mai mare amenințare pentru Statele Unite. Moscova are cel mai mare arsenal nuclear din lume, cu aproximativ 5.600 de focoase nucleare răspândite pe submarinele sale, bombardierele strategice și sistemele terestre – ceea ce se numește triada nucleară. În ciuda eșecurilor din Ucraina, armata rusă continuă să cheltuiască bani și resurse pentru modernizarea și întreținerea operativă a arsenalul său nuclear.  Modernizarea triadei sale nucleare – capacitatea de a lansa rachete nucleare de pe uscat, din cer și de pe mare – este o prioritate cheie pentru Kremlin. Obiectivul de lungă durată este de a înlocui sistemele de livrare din epoca sovietică cu modele noi, rusești.

Cu toate acestea, planuri sunt în întârziere și doar o parte din obiectivele pentru 2023 au fost îndeplinite. Problemele serioase de producție și management sunt de vină – și este puțin probabil ca acestea să fie depășite în curând. În mod remarcabil, anul trecut, proporția armelor moderne (adică non-sovietice) în arsenalul Forțelor strategice de rachete (RVSN) a crescut de la 85% la 88%. De exemplu, lansatorul de rachete Yars (TEL) înlocuiește Topol-ul din era sovietică. Divizia de rachete Kozelsky a RVSN este reechipată cu rachete balistice intercontinentale Yars bazate în siloz, iar Divizia de rachete Bologovsky a finalizat deja acest proces. Divizia de rachete Orenburg a fost recent reechipată cu sisteme de rachete Avangard noi-nouțe.

Deși este adevărat că Rusia a avut un oarecare succes în producerea de rachete lansate aerian (conform lui Putin, armele moderne, precum rachetele Kh-101/102 și Kh-555, reprezintă 97% din acest arsenal), au existat și întârzieri. Era de așteptat ca, în 2023, Rusia să termine dezvoltarea rachetei Kh-SD (Kh-50) cu rază medie de acțiune. Cu toate acestea, acest lucru nu s-a întâmplat, așa că Rusia continuă să se bazeze pe unele rachete din epoca sovietică chiar și în timp de război. Rusia încearcă în prezent să modernizeze bombardierele Tu-160 și Tu-95MS din era sovietică cu motoare mai puternice, înlocuindu-le avionica și extinzându-le compatibilitatea cu un număr mai mare de arme. Shoigu a spus la începutul lui 2023 că Forțele Aerospațiale ale Rusiei vor primi trei bombardiere Tu-160M în acel an. În septembrie, a mărit această cifră la patru avioane. Cu toate acestea, în realitate, Ministerul Apărării nu a primit niciun Tu-160M în 2023. În ciuda acestui fapt, se pare că se așteaptă să primească două avioane în 2024, o cerere care nu poate fi îndeplinită decât dacă cerințele de testare ale avionului vor fi reduse.

La fel de întârziat este și dezvoltarea de către Rusia a unui bombardier avansat, cu rază lungă. Primul prototip al unui bombardier strategic stealth de următoarea generație era programat în 2021–2022, dar nu a reușit să se materializeze.  Imaginea este la fel de neclară când vine vorba de partea navală a triadei nucleare a Rusiei. În 2023, Ministerul Apărării a primit livrarea submarinului Alexandru al III-lea, un submarin nuclear din clasa Borei, înarmat cu rachete balistice Bulava. Cu toate acestea, șantierul naval Sevmash nu a reușit să livreze alte două submarine din clasa Borei. Cat privește supertorpila Poseidon aceasta este încă în teste. Khabarovsk, un submarin care urmează să fie înarmat cu torpile Poseidon, nici măcar nu a fost finalizat (chiar dacă acest lucru a fost inițial planificat pentru 2020). Un alt submarin capabil să transporte torpile Poseidon, Belgorod, este testat de Flota de Nord.

Totuși înarmarea sa  cu noile torpile, programată înițial pentru 2023, nu s-a mai desfășurat. În general, nu există nicio infrastructură de bază în Oceanul Pacific pentru niciunul dintre submarinele rusești. Dincolo de Poseidon, se află racheta de croazieră Burevestnik cu propulsie nucleară. Deși Putin s-a lăudat în octombrie 2023 cu teste reușite, probabil că s-a referit mai degrabă la motorul rachetei decât la racheta în sine, rachetea care nu a zburat încă. Probabil o nouă amânare de modernizare a triadei pare sigură, fiind necesari încă cel puțin patru ani pentru a retrage complet sistemele Topol și Voevoda din era sovietică. Asta înseamnă că noile arme nucleare promovate de Kremlin vor mai parcurge încă câțiva ani până vor fi operaționale.

Reconstrucția forțelor militare ruse

Deși Ministerul rus al Apărării a anunțat planuri de extindere a armatei, Kremlinul va avea nevoie de ani pentru a-și reconstrui capacitatea anterioară de luptă, ca să nu mai vorbim de a o mări. Kremlinul se bazează foarte mult pe companiile militare private pentru a-și atinge scopurile, iar Comunitatea de Informații din SUA evaluează că va continua să facă acest lucru chiar și fără puternicul grup de mercenari Wagner Group.  Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a propus pentru prima dată o serie de modificări ale structurii forțelor și a intenționat reforme militare încă din decembrie 2022, iar președintele rus Vladimir Putin a aprobat anumite modificări în ianuarie 2023.

Aceste modificări includ reîmpărțirea Districtului Militar de Vest în Districtul militar Moscova și Districtul militar Leningrad; crearea de „grupări de trupe autosuficiente” în Ucraina ocupată; formarea unui nou corp de armată, trei noi divizii de infanterie motorizată și două noi divizii de asalt aerian; și reorganizarea a șapte brigăzi de infanterie motorizate separate, existente, în divizii de infamterie motorizată. Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a anunțat că Moscova îşi va consolida armata prin adăugarea a două noi corpuri şi 30 de noi formaţiuni până la sfârşitul acestui an. Armata rusă continuă să întreprindă reforme structurale pentru a sprijini simultan războiul din Ucraina, extinzând în același timp capacitățile convenționale ale Rusiei pe termen lung, în pregătirea unui potențial viitor conflict la scară largă cu NATO.

Şoigu a declarat că Rusia a format „flotila fluviului Nipru” şi o „brigadă” de nave ca parte a flotilei. Flotila fluvială Nipru este numele istoric al diferitelor unități fluviale militare speciale care au fost active în timpul războaielor ruso-turce din 1735-1739 și 1787-1792, al războiului civil rus și al celui de-al Doilea Război Mondial, dar aceasta este prima dată când oficialii militari din Rusia au confirmat formarea unei Flotilei a fluviului Nipru în legătură cu războiul aflat în desfășurare din Ucraina. Flotila fluviului Nipru va fi, cel mai probabil, desfășurată împreună cu Gruparea de forțe Nipru din regiunea Herson și va apăra zona respectivă împotriva raidurile fluviale ucraniene și va contracararea eforturilor ucrainene de a susține o prezență limitată în malul stâng (est) al Oblast Herson.

Mărimea și nivelul echipamentului flotilei fluviului Nipru rămân neclare, dar comanda militară rusă ar putea intenționa să o folosească și pentru a sprijini raidurile rusești peste râu și în încercările de debarcare pe malul de vest (dreapta) al Oblastului Herson, controlat de Ucrainei. Surse ruse și ucrainene au confirmat că forțele ruse au reușit să efectueze un raid limitat și să aterizeze temporar pe malul de vest al Oblastului Herson pe 13 martie 2024, iar Flotila râului Nipru ar putea sprijini în mod fezabil astfel de încercări de traversare a râului. Este puțin probabil ca Flotila râului Nipru să aibă forța militară și echipamentele necesare pentru a stabili o prezență durabilă pe scară largă a Rusiei în zona de vest a regiunii Herson sau pentru a amenința în mod credibil că va reocupa un teritoriu semnificativ în regiunea Herson în acest moment, dar prezența unei noi formațiuni în această zonă poate obligă Ucraina să angajeze forțe militare și materiale limitate pe o axă care a fost relativ inactivă din noiembrie 2022.

Desfășurarea flotilei fluviului Nipru poate forța comandamentul ucrainean să ia decizii provocatoare cu privire la atribuirea resurselor, deoarece deține stocuri limitate de muniție de artilerie și alte elemente critice. Lipsa acută de muniție – în special proiectile de artilerie – a făcut ca forțele ucrainene să devină mult mai slabe. Drept urmare, forțele ruse au câștigat teren în estul Ucrainei și în Donbas. Traiectoria conflictului arată că armata rusă poate rezista unor operațiuni militare dure pentru perioade lungi. Sistemul politic al Rusiei facilitează această capacitate de a suporta pierderi și eșecuri operaționale.  În plus, sancțiunile au avut un impact limitat asupra capacității armatei ruse de a duce o campanie prelungită, la scară largă. Kremlinul a reușit să externalizeze anumite nevoi – cum ar fi sistemele aeriene fără pilot și producția de artilerie – către aliați și parteneri, bazându-se chiar pe state paria precum Iranul și Coreea de Nord pentru a face acest lucru.

Noua hartă strategică

Într-o prezentare la  Sorbona pe 22 ianuarie, șeful Statului Major al Franței, generalul Thierry Burkhard, a pictat o imagine extrem de sumbră a mediului nostru geostrategic. El spunea, în prezentarea de la Sorbona, că ”Pentru a continua să influențezi evenimentele, este necesar să anticipezi, adică să-ți imaginezi ce s-ar putea întâmpla, dar nu contemplativ… Trebuie să știi să acționezi și să te poziționezi… Totuși, a-ți imagina ce se va întâmpla înseamnă a ști să-ți asumi riscuri pentru a nu suferi de pe urma evenimentelor.” „Noua hartă strategică”, a spus el, poate fi rezumată într-un triptic: „competiție, contestație, confruntare”. Concurența este acum modul „normal” de relație între țări. Contestația se manifestă în moduri din ce în ce mai agresive și brutale – anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 este un exemplu.

Confruntarea poate duce la război. Este clar pentru noi că acum „concurența, contestația, confruntarea” au înlocuit cooperarea, prevenirea conflictelor și rezolvarea pașnică a conflictelor. Câmpul de luptă, de asemenea, a fost transformat. „Războiul impus” a înlocuit „operațiunile de pace” învechite. Burkhard a observat, de asemenea, o „schimbare operațională de paradigmă”: nu mai sunt operațiuni de comando cele care sunt principale într-o confruntare. Astăzi, rușii angajează sute de mii de oameni în război. În armata franceză, nimeni nu a uitat ziua în care trupele dislocate în Mali au pierdut 13 oameni într-o coliziune a două elicoptere. Astăzi, în Ucraina, „13 morți însemnă cateva ore dintr-o zi de luptă”. Generalul a menționat ca noi europenii trebuie să ne adaptăm răspunsul pentru că într-o bună zi americani s-ar putea să nu mai intervină în Europa pentru simplul motiv că  îi interesează zona Indo-Pacific.

Generalul a vorbit de manevara„de-occidentalizare” care este în curs. ”Ne confruntăm-spunea el- cu un grup destul de eterogen. Vorbim de „sud global”, chiar dacă toate aceste țări nu sunt situate în sud: ceea ce le reunește este respingerea țărilor din nord, în cele din urmă ale Occidentului, din care Franța face parte. În fața noastră, concurenți ofensivi – Rusia, China, Iran, Coreea de Nord, Turcia – care își avansează pionii în toate domeniile: militar, economic, diplomatic, industrial”. De asemenea genearalul vorbea de posibilitatea de ”a putea reuni o coaliție, ca națiune cadru în interiorul NATO. De menționat că armata franceză-spunea el cu mândrie- nu a fost construită în cadrul NATO, spre deosebire de Germania, Belgia și alte țări din Europa centrală”.

Pe 17 decembrie 2021, amiralul Rob Bauer, președintele Comitetului militar al NATO, a fost la Paris pentru a se întâlni cu generalul Thierry Burkhard, șeful apărării forțelor armate franceze. Amiralul a primit o serie de informări despre prioritățile la 360° ale Franței și activitățile militare în curs, inclusiv operațiunile sale actuale în Mali și Irak, precum și participarea în curs a militarilor francezi la misiunile UE și NATO așa cum scrie Biroul de presă al NATO. Franța are desfășurate peste 30.000 de militari în diferite teatre de operațiuni. În cadrul întâlnirii lor, generalul Burkhard a declarat conform Biroului de presă al NATO: „Într-un context internațional deteriorat, caracterizat prin întărirea concurenței între puteri și prin subminarea multilateralismului, doar consolidarea cooperării noastre și a acțiunii noastre colective ne vor permite să ne consolidăm capacitatea de a ne apăra interesele și valorile noastre și să câștigăm războiul înainte de a porni la război”.

Europa și războiul

Probabil că politicienii din Europa au crezut că războiul este un element arhaic. Rușii și-au trecut economia în stare de război. Fabricile de mașini le-au transformat în fabricii care produc tancuri. Europa are o industrie de armament tehnologic superioară Rusie, însă capacitațile de producție sunt insuficiente. La nivel european, calculele nu sunt ușoare. Comisarul pentru economie francezul Thierry Breton propune un fond de 100 de miliarde de euro, fără a preciza cum va fi finanțat. Departamentul șefului diplomatic Josep Borrell lucrează la dezvoltarea unui mecanism, Facilitatea europeană pentru pace, folosit până acum pentru a permite statelor membre să aprovizioneze Ucraina cu stocurile lor de arme. Această dezvoltare prevede trecerea la faza de producție comună și achiziție de armament.

Toată lumea este de acord că nu putem satisface cerințele de muniție ale Ucrainei și că trebuie să trecem pe o economie de război. Războiul a arătat clar că industria europeană nu era pregătită pentru unele provocări majore, cum ar fi o creştere bruscă a cererii pentru cantităţi mari de muniţie de artilerie. Propunerile lui Breton includ crearea unei versiuni europene a schemei de vânzări militare străine din SUA (Foreign Military Sales) în cadrul căreia Statele Unite ajută alte guverne să cumpere echipamente și muniție de la companiile de arme din SUA. O altă propunere ar permite UE să oblige firmele europene de arme să acorde prioritate comenzilor europene în perioade de criză.

Pachetul comisarului Breton (care fie vorba între noi aspiră la locul din fruntea Comisie Euroepen) este de așteptat să includă aproximativ 1,5 miliarde de euro (1,63 miliarde de dolari) până la sfârșitul anului 2027 – o sumă modestă în lumea achizițiilor în domeniul apărării. Însă oficialii spun că pachetul va crea un cadru legal care ar permite cheltuieli coordonate mult mai mari în anii următori, dacă UE este dispusă să crească valoarea fondurilor alocate. Breton a cerut un fond special al UE de 100 de miliarde de euro pentru proiecte de apărare. În timp ce președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, a spus că va crea un post de comisar pentru apărare dacă va îndeplini un al doilea mandat, Breton a susținut că nu este nevoie de un astfel de rol. „Dacă întrebarea este aceea a unui comisar pentru industria apărării, mi se pare că avem deja unul”, a spus el. Și ca să închiem într-o notă optimistă spunem: cu o potențială întoarcere a lui Donald Trump la Casa Albă, liderii europeni se tem din ce în ce mai mult de un scenariu în care Statele Unite ale Americii se îndoiesc cu privire la garanțiile sale de securitate pentru Europa – iar Rusia decide să testeze cât puternică este clauza de apărare colectivă a NATO, țintind un membru al aliantei, cu precizarea că un atac asupra unei țări UE ar putea avea loc începând din 2026 (așa au avertizat serviciile germane de informații într-o analiză publicată recent).