Faptul ca Prigojin și grupul Wagner au primit permisiunea de a pleca în Belarus a derutat pe mulți – de ce ar lăsa Putin o forță rebelă să opereze sub masca unui lider serviabil ca Lukașenko? Ce obține Belarus din acest aranjament? Se pare că revoltatul Grup Wagner nu a murit încă. Cu toate acestea, pentru cine lucrează, nu este clar. Cine este în spatele lui Wagner? Există vreo legătură între rebeliune și prietenia lui Viktor Bout cu Prigojin? Viktor Bout, traficantul de arme rus eliberat în decembrie anul trecut de SUA într-un schimb de prizonieri cu jucătorul profesionist de baschet Brittney Greiner. Acesta, după unele afirmații pe surse, neconfirmate, este bun prieten cu Putin. Dar Bout este bun prieten și cu Prigojin așa cum afirmă acesta într-un scurt comentariu la solicitarea Politico (Politico l-a contactat pe Prigojin ca parte a unei investigații în care au găsit dovezi că producătorul puștii rusești Orsis T-5000 folosită de oamenii săi a achiziționat muniție de la o companie americană). 

Sunt întrebări legitime care au captat atenția după rebeliunea/marșul avortat a lui Wagner către Moscova. Evenimentele care s-au desfășurat în Rusia par a fi din trailerul următorului film James Bond: fostul bucătar/fost cyber-hacker/recent lider al armatei mercenare al lui Vladimir Putin, Evgheni Prigojin, devine alergător în ”Marșul dreptății” spre Moscova! Este clar că există mai multe necunoscute decât cunoscute. O luptă de succesiune care implică arme nucleare, o armată privată pusă în joc, o țară precum Belarus împlicată în mediere – totul este pe masă într-o lume post-Wagner. Și ca să continuam cu incertitudinea se vorbește în lumea serviciilor despre pregătirea unei lovituri de stat în Belarus. O fi adevărat sau sunt numai supoziții?

În orice caz având în vedre importanța Belarusului pentru Rusia plasarea Grupului Privat Wagner în Belarus denotă pregătirea pentru o contracarare care să nu implice Rusia. De ce este important Belarusul pentru Kremlin? Pentru că acolo există stația de radar Baranavichi, Centrul de comunicații navale Vileika, comunicații strategice cu submarinele atomice și un centru comun de antrenament al Forțelor Aeriene și Apărării Aeriene în Baranovichi unde sunt dislocate avioane SU-30 SM. Pe 2 martie 2021, ministerele Apărării din cele două țări au semnat un program de parteneriat strategic pe o perioadă de cinci ani și în aceeași zi, președintele belarus Alexander Lukașenko a propus desfășurarea de avioane rusești la bazele din Belarus iar la 5 martie, miniștrii apărării din Rusia și Belarus, Serghei Șoigu și Viktor Hrenin, au convenit să înființeze trei centre pentru instruirea comună a armatei. Să nu uitam de mutarea de arme nucleare în Belarus.

Nu știm dacă sunt tactice sau vor fi strategice. Acestea fiind zise se pare că mai sunt multe de descoperit în legătură cu înțelegerea dintre Prigojin și Lukașenko. Vorbind la Haga, marți, la reuniunea în format restrâns dedicată pregătirii Summitului NATO de la Vilnius, președintele polonez Andrzej Duda a spus că prezența lui Wagner în Belarus este „foarte serioasă și extrem de îngrijorătoare” și că, în opinia sa, această mișcare necesită un „răspuns foarte dur din partea NATO”. Întrebat despre prezența lui Wagner în Belarus, fostul general comandant al armatei americane în Europa, Ben Hodges, a spus că acest lucru „nu prezintă un risc mai mare pentru Ucraina… dar poate întări mâna lui Lukașenko față de opoziția sa și/sau o viitoare presiune din partea Rusiei”. „Îmi imaginez”, a adăugat Hodges, „el, Lukașenko, va privi această conexiune cu Wagner ca pe o oportunitate de afaceri în Africa”. Prigojin a avut grijă să nu-l provoace direct pe Putin – și a caracterizat înaintarea lui asupra Moscovei ca un „marș”, nu ca o rebeliune. Dar unii au comentat că, folosindu-l pe Prigojin și forțele sale, în Ucraina și în alte părți ale lumii, Putin a creat un monstru care s-a întors să-l amenințe.

„Regizorul GUMO” și armele nucleare

Sunt multe supoziții de făcut în acesta rebeliune dar un lucru este cert finalul nu îl putem prevedea. Este  ca o ceață lăsată peste sfârșitul unui eveniment care a stârnit un vuiet în presa noastră dar ca i-a lăsat rece pe liderii din NATO. Structurile de informații americane i-au avertizat pe liderii lor inclusiv Comisia de intelligence și servicii armate din Congresul SUA la jumătatea lui iunie despre intenția lui Prigojin. Si intelligence rus l-a informat pe Putin cu câteva zile înainte. 

Deci lumea bună din servicii știa de intențiile lui Prigojin! Sistemul lui Putin permite slujitorilor să se atace între ei, dar niciodată să nu submineze structura verticală. Prigojin a trecut de această linie cu sau fără sprijinul unor generali ruși. Putin ar fi trebuit să răspundă la prima provocare a lui Prigojin pe 9 mai. Dar răspunsul lui Putin la acea provocare din mai nu a venit- a continuat să se comporte ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat și abia recent a părut să împărtășească soluția Ministerul Apărării aprobând ideea că Wagner ar trebui să îi fie subordonat -ceea ce a transmis un semnal în jos în sistem. Să vedem dacă și câți dintre mercenarii Wagner vor semna aderarea la armat rusă după 1 iulie. Să nu uitam că vastul arsenal nuclear al Rusiei este un element care o diferențiază de majoritatea celorlalte țări aflate într-un tumult politic. Oficialii occidentali sunt mai mult decât bucuroși să-l vadă pe Putin slăbit – dar vor să vadă și armele nucleare în mâini stabile. Când Uniunea Sovietică s-a prăbușit în 1991, Rusia avea aproximativ 22 de mii de arme nucleare, în timp ce Statele Unite aveau aproximativ 11 500 de arme nucleare.

Cele mai multe dintre aceste arme au fost dezmembrate sau așteaptă să fie dezmembrate. Rusia are arme nucleare în 30 de baze militare și silozuri aflate sub controlul celei de-a 12-a Direcții principale a Ministerului Apărării (GUMO), condusă de Igor Kolesnikov, care raportează direct ministrului apărării. GUMO în sine ar putea deveni un ”regizor” într-un viitor ”joc de tronuri” rusesc. În cazul în care Putin își pierde puterea, succesorii săi ar putea curta conducerea puternicei direcții – și oricine își câștigă sprijinul ar fi în ”pole position” pentru a câștiga o luptă pentru succesiune.

Rusia are superioritate numerica în armele nucleare tactice față de SUA și față de alianța militară transatlantică NATO: Washingtonul consideră că Rusia are aproximativ două mii de astfel de focoase tactice funcționale, de zece ori mai multe decât Washingtonul. Ca să fie foarte clar și pe înțelesul tuturor celor care citesc acest material aceste focoase pot fi lansate prin intermediul unei spectru larg de rachete, torpile și bombe gravitaționale de la forțele navale, aeriene sau terestre. Ele ar putea fi chiar pur și simplu transportate într-o zonă și detonate. Statele Unite au aproximativ două sute de astfel de arme, dintre care jumătate se află în baze din Europa. Aceste bombe nucleare B61, de diferite tipuri de la 0,3 la 170 de kilotone, sunt amplasate în șase baze aeriene din Italia, Germania, Turcia, Belgia și Olanda.

Putin, Generalii și Wagner

Liderul rus Vladimir Putin lucrează frenetic pentru a rescrie povestea a ceea ce s-a întâmplat exact în weekend, după ce mercenari Wagner, puternic înarmați, ”au alergat” spre Moscova pentru a ucide sau înlătura oficiali militari de rang înalt precum ministrul Apărării, Serghei Șoigu, de multă vreme confidentul lui Putin. Aparent, acum, liderii mondiali și anumite piețe globale, foarte conștienți de cele petrecute erau din ce în ce mai îngrijorați de potențiala instabilitate din interiorul Rusiei, care din nefericire  se întâmplă să fie cea mai înarmată națiune din lume și unul dintre cei mai mari exportatori de petrol din lume ce pot provoca o criză similară cu cea din 1973 din Golf. Mercenarilor și condamnaților din Grupul Wagner, Putin le-a promis, într-un discurs televizat: „Astăzi, aveți ocazia să vă continuați serviciul în Rusia prin semnarea unui contract cu Ministerul Apărării sau cu altă agenție de aplicare a legii sau de securitate sau să vă întoarceți acasă (n.A.G. în cadrul grupului). Cei care doresc acest lucru sunt liberi să meargă în Belarus”. Și totuși valoarea pe termen lung a acestei promisiuni este discutabilă.

Cea mai mare amenințare la adresa lui Putin în acest moment nu vine de la Prigojin, ci din potențialul ca aceste evenimente să rupă ”sigiliul ermetic al consensului public” că nu există alternativă la Putin. Consecința imediată a acestor evoluții este că atât Putin, cât și cei din jurul lui sunt acum intens preocupați de propria lor putere și poziție. Toată lumea se uită în spate. Nimeni nu știe în cine se poate avea încredere. Cine are cuțite pentru cine? Cine îi va apăra? Paranoia este peste tot. Și acest lucru este valabil mai ales pentru conducerea militară rusă, Șoigu și Gherasimov. Ei știu că au probleme. Planul lor inițial de a invada s-a transformat rapid într-un dezastru. Departe de a ocupa Kievul în câteva zile, mult lăudata armata rusă, a fost distrusă din regiunea capitalei de o armată ucraineană fără echipamente militare gen Leopard, Abrams sau Bradley. Chiar și singura victorie substanțială a Rusiei – capturarea unui Bakhmut, aplatizat de loviturile de artilerie după 10 luni de lupte, cu prețul a zeci de mii de militari uciși și răniți – a fost executată în mare parte de către Grupul Wagner care operează în afara controlului armatei ruse.

Așadar, fie că vor rămâne, fie că pleacă, nici ministrul apărării, nici șeful Statului Major – care a comandat și operațiunea în Ucraina din decembrie 2022- nu se pot simți din nou în siguranță. Generalii nu-l plac pe Prigojin, pentru că refuză să fie sub comanda lor. Cum Wagner este principala forță care luptă în Donbas, este de neconceput ca generalii ruși să aibă relații proaste cu comandantul Wagner. Mă întreb dacă Putin primea informații corecte despre intențiile lui Prigojin sau primea informații menite să regleze conturile între generali și Wagner. Modul în care Putin a condus conflictul din Ucraina nu a avut sens în niciun moment. Putin a extins războiul implicând Occidentul dar și Estul Europei, pentru că a refuzat să folosească suficientă forță militară de la bun început. Putin îl va extinde în continuare așa fel încât Noua Ordine cu Rusia și China să capete consistență, astfel încât Sudul Global să se alăture acesteia. Decizia lui Vladimir Putin de a-l numi la comanda operațiunilor din Ucraina chiar pe șeful Statului Major, generalul Valerii Gherasimov, reflectă tensiunile dintre comandanții militari și grupul de mercenari.

Cei mai nemulțumiți lideri din Rusia sunt acum comandanții armatei, conduși de Gherasimov.  Dacă ar concepe un plan și ar avea curajul moral de a-l aplica, aș putea întrevedea o lovitură de stat, o lovitură la Kremlin condusă de Gherasimov, pentru că armata este sătulă de imixtiunea lui Putin în războiul din Ucraina. Țineți cont de faptul ca opoziția civilă este în temniță sau nu mai există pe nicăieri (vezi Aleksei Anatolievici Navalnîi). Ar trebuie să-l privim cu atenție pe Gherasimov(!?). Ar putea fi Gerasimov pregătit pentru un moment  să-l numim ”Julius Cesar” și să înfigă cuțitul în spatele lui Putin? De aici logic mi se pare ceea ce s-a întâmplat cu rebeliunea lui Prigojin împotriva conducerii militare a lui Șoigu (singurul care nu este etnic rus din guvern) și a lui Gerasimov.

Îl putem compara pe Gerasimov cu Lebed?  Vi-l aduceți aminte în rolul jucat  în timpul tentativei de puci din august 1991 și, mai apoi, în timpul crizei constituționale din 1993 sau de atunci când a declarat ca în 74 de ore este la București? Lebed a devenit cel mai apreciat militar din Rusia, inclusiv ca urmare a rolului avut în războiul din Transnistria, și era considerat potențial rival al lui Boris Elțîn la alegerile din 1996. A murit într-un accident de elicopter, unii politicieni ruși considerând că a fost vorba despre un sabotaj sau….. Luptele de la Kremlin între generali nu sunt o noutate și nu sunt neobișnuite.

Avem exemple în istorie: generalii americani au conspirat împotriva generalului Patton, generali nemți împotriva lui Rommel, generalii sudiști unii împotriva altora în Războiul de secesiune. Evoluțiile de la Moscova o iau înainte articolelor pe care le scriu. Gherasimov, în vârstă de 67 de ani, era (!?) comandantul forțelor ruse care luptă în Ucraina şi deținătorul uneia dintre cele trei „serviete nucleare” ale Rusiei, potrivit unor analiști militari occidentali. Din 9 iunie, el nu a mai fost menționat în niciun comunicat de presă al Ministerului Apărării, notează Agerpres iar din weekend nu a mai apărut. Viktor Zolotov, șeful Gărzii Naționale Ruse (Rosgvardia), fostă gardă de corp a lui Putin, este un  beneficiar al evenimentelor din weekendul trecut după ce a apărut public pentru a spune că oamenii săi sunt pregătiți „să reziste până la moarte” pentru a apăra Moscova de Wagner.

Pentru Putin, Wagner a devenit pe lângă mâna lungă a Kremlinului în operațiunile din Africa, un mijloc crucial de a controla armata, pe care a văzut-o de mult ca o potențială amenințare la adresa guvernării sale. Rolul important al lui Wagner în război are atât de mult de-a face cu dinamica puterii de la Moscova, cât și cu ceea ce se întâmplă pe câmpul de luptă din Ucraina. Președintele Rusiei are un istoric îndelungat în utilizarea eficientă a birocraților, politicienilor și a altor oameni eșuați – îmi vine în minte fostul președinte și prim-ministru Dmitri Medvedev. Prigojin este în mod sigur următorul. De fapt, ascensiunea lui Wagner este doar cea mai recentă dezvoltare dintr-o lungă istorie a dependenței sovietice/ruse de forțele informale, care merge până în epoca lui Stalin. La Moscova se duce o luptă între comunitatea de informații (aliată cu crima organizată, adică Wagner) și Armată. Este o lupta între FSB/Wagner și Gherasimov.

Speculeze eu acum, din anumite informații pe care le am de la foștii mei colegii (militari sau civili) că liderii militari ruși au încercat să stabilească mai multe canale de comunicare cu Vestul, pentru a evita izbucnirea unui conflict nuclear în urma unui ordin nebunesc care ar putea fi dat de Putin.  Am o remarcă aici: utilizarea companiilor militare private se potrivește unui nou model de război din secolul al XXI-lea. Contractorii militari fuseseră folosiți de Statele Unite în Irak și Afganistan. Dar pentru GRU, Wagner a fost o continuare a unei tradiții mult mai veche, care se întorcea în vremurile sovietice, când Kremlinul folosea forțe proxi pentru a interveni în conflictele din întreaga lume. GRU a jucat un rol principal în originile lui Wagner, iar motivele se află într-o mare măsură în reformele tumultoase prin care au trecut informațiile militare rusești la sfârșitul anilor 2010.

Sub predecesorul lui Shoigu, Anatoli Serdiukov, care a fost ministru al apărării din 2007 până în 2012, ministerul a încercat să reducă rolul GRU în cadrul armatei. La scurt timp după preluarea ministerului Shoigu a schimbat cursul serviciului de informații și a pus noi resurse în GRU. Cât despre rezistența redusă întâmpinată de Wagner în ”marșul” spre Moscova, se prea poate ca oamenii lui Gherasimov să-și fi dorit ca Prigojin să ajungă la Moscova, unde să fie întâmpinat de o armată rusă ce arde de nerăbdare să-l pedepsească. De altfel Garda Rusă (un fel de jandarmerie) are forțe de-a lungul traseului urmat de cei 5000 de mercenari. Conform Institutului de Studiu a Războiului (ISW) marșul către Moscova a avut o primă coloană, condusă de un comandant Wagner cheie pe nume Dmitri Utkin, cunoscut pentru tatuajele sale cu simboluri naziste, coloană care a constat din 350 de echipamente, inclusiv nouă tancuri, patru vehicule de luptă de infanterie Tigr, un sistem Grad MLRS și un obuzier.

De asemenea surse ruse, preluate de ISW, au susținut că celelalte trei coloane Wagner care s-au deplasat spre Moscova aveau 375, 100 și, respectiv, 212 de echipamente, majoritatea fiind camioane, mașini și autobuze neblindate. Forțele Wagner au doborât, pe traseu, șase elicoptere rusești și un avion IL-22, ucigând 13 aviatori, potrivit analiștilor militari ruși – morți care nu vor fi uitate rapid, în special în interiorul forțelor aeriene ruse.

Bout și Prigojin

Se vorbește în lumea serviciilor  (nu am dovezi) că Prigozhin și Bout sunt amândoi legați de agenția de informații militare a Rusiei, cunoscută sub numele de GRU, și s-ar putea să se fi încrucișat în Africa, unde lucrau amândoi după prăbușirea Uniunii Sovietice. Chiar dacă Bout nu este implicat în de războiul din Ucraina, el a preluat partidul ultranaționalist fondat de Vladimir Jirinovski în 1991 și denumit Partidul Democrat Liberal Rus.

În 2007, Andrei Lugovoi, fost agent KGB căutat în Marea Britanie pentru uciderea din 2006 a fostului spion rus Alexander Litvinenko, a fost ales în parlament pentru Partidul Democrat Liberal Rus. Președinte american Biden a fost criticat de oficialii Departamentului de Justiție care și-au făcut bine cunoscută opoziția față de schimbul și eliberarea lui Bout, în dezbateri interne și prin foști oficiali de rang înalt. Se pare, fără a avea dovezi, că Prigojin și Bout ar fi comunicat în această perioadă de rebeliune. Ambii au fost în închisoare si respecta codul din acestea. Mark Galeotti, expert în crima organizată rusă și profesor onorific la College London University spune că Prigojin este încă condus de preceptele codului macho din „lumea hoților”, învățat de el în închisoare: „Să ai grijă de tine întotdeauna, nu uita niciodată o insultă și nu da niciodată înapoi”

Oficiali americani și cei din serviciile de informații au refuzat să discute public despre rebeliune de teama de a nu alimenta narațiunea lui Putin conform căreia tulburările au fost orchestrate de Occident dar nu au evitat să informeze, la jumătatea lui iunie, Congresul SUA, despre evenimentele ce urmau să aibă loc în Rusia. Cine nu știa: serviciul de informații al Germaniei BND a fost din nou complet surprins de evoluțiile din Rusia, a recunoscut Olaf Scholz într-un interviu TV. O întrebare se ridică:  generalul Serghei Surovikin, fostul comandant rus în Ucraina, a ajutat la planificarea acțiunilor lui Prigojin, acțiuni care au reprezentat cea mai dramatică amenințare la adresa președintelui Vladimir V. Putin în cei 23 de ani la putere? Da.

Generalul Surovikin ar fi fost implicat în evenimentele din weekendul trecut și asta ne duce cu gândul că ar fi cel mai recent semn al luptei interne care a caracterizat conducerea militară a Rusiei de la începutul războiului lui Putin din Ucraina și ar putea semnala o fractură mai largă între susținătorii lui Prigojin și cei doi consilieri militari a lui Putin, Serghei K. Șoigu, ministrul apărării, și generalul Valery V. Gerasimov, șeful Statului Major.

Va rămâne ea nepedepsita de către Putin? Nu cred. Deocamdată Putin pune revolta numai în spatele lui Prigojin. Cert este că Putin este reticent în a schimba oamenii. Dar dacă un serviciu secret pune dosare pe biroul lui Putin și dacă unele dosare îl implică pe Surovikin, decizia se poate schimba. Să nu fim naivi. Blogurile rusești pro-război au raportat că autoritățile investighează membrii serviciului militar cu legături cu Prigojin, dar aceste rapoarte nu au putut fi confirmate în mod independent. Putin a alimentat speculațiile cu privire la o represiune mai amplă, marți, într-o întâlnire cu ușile închise cu persoane din mass-media ruse la Kremlin, unde a spus că studiază contractele de afaceri profitabile ale lui Prigojin cu ministerul rus al Apărării. Se zguduie structura ministerului rus al Apărării inclusiv Gerasimov care din surse neverificate ar fi fost schimbat cu generalul Mihail Teplinski.

Oficialii americani, cei care au folosit conceptul de ”informare persistentă” (adică acel concept care a permis devoalarea acumulării a 100 de grupări de batalioane tactice la granița cu Ucraina înainte de începerea ostilităților, concept care amesteca știri din surse deschise cu știri din sursele serviciilor și care fie vorba între noi puțină lume le-a crezut in ianuarie 2022) sunt interesați de a transmite informații care subminează statutul generalului Surovikin, pe care îl consideră competent și nemilos față de alți membri ai comandamentului rus. Îndepărtarea sa ar aduce, fără îndoială, beneficii Ucrainei, ale cărei trupe susținute de Occident fac o nouă contraofensivă menită să încerce să recâștige teritoriul confiscat de Moscova.

Prigojin a lucrat cu generalul Surovikin în timpul intervenției militare a Rusiei în Siria și l-a descris drept cel mai capabil comandant din armata rusă. Foști oficiali au spus că generalul Surovikin nu sprijină plecare de la putere a lui Putin, dar pare să fi fost de acord cu Prigojin referitor la eliberarea din funcție a lui Șoigu și a generalului Gerasimov. În timp ce performanța generală a armatei ruse în război a fost considerată ca fiind dezamăgitoare, analiștii occidentali i-au creditat pentru puținele succese ale Rusiei pe generalul Surovikin și pe Prigojin. În cazul generalului Surovikin, acel succes limitat a fost retragerea, gestionată profesional, a trupelor ruse din Herson, unde au fost aproape încercuite toamna trecută și au avut tăiate de liniile de aprovizionare.

Pe baza interceptării comunicațiilor, oficialii americani au concluzionat că un general frustrat cum este Surovikin și care reprezintă o facțiune dură a generalilor ruși, în cazul în care rămâne la comandă va folosi  cele mai dure tactici împotriva ucrainenilor. Se pare însă că lucrurile evoluează rapid la Moscova. The Moscow Times, citând surse apropiate Ministerului Apărării, a afirmat că Surovikin a fost arestat. La întrebarea jurnaliștilor despre locul unde se află generalul, sursa a răspuns: „Nici măcar nu comentăm aceste informații prin canale interne”. În citate care sunt republicate pe scară largă în presa de stat rusă, numărul 2 al lui Surovikin, generalul colonel Andrei Yudin, a negat că cei doi erau în detenție și a declarat pentru situl Ura.Ru: „Sunt în vacanță. Acasă.”

Și încă o ultimă notă: The Wall Street Journal, citând oficiali anonimi din serviciile de informații occidentale, a raportat la 28 iunie că Prigojin plănuise inițial să îi captureze pe ministrul apărării Serghei Șoigu și pe comandantul suprem Valeri Gherasimov în timpul revoltei. The Journal scrie că Prigojin „și-ar fi accelerat planurile” după ce serviciile secrete rusești au aflat de complot. Casa Albă a refuzat să comenteze aceste speculații. Întrebată în legătură cu articolul din Wall Street Journal, purtătoarea adjunctă de cuvânt Olivia Dolton a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că autoritățile de la Casa Albă nu pot confirma și nici nu pot specula cu privire la acest subiect. „Structurile autocratice, structurile de putere au fisuri”, a spus Cancelarul Germaniei Scholz, adăugând că stăpânirea lui Putin asupra puterii nu este atât de fermă pe cât își propune. Complicate sunt căile Domnului!

Ce se va întâmpla cu ”satul Potemkin” a lui Putin? (concluzii)

La întrebarea: „Ce se întâmplă cu Putin acum?” — răspunsul este imposibil de prezis. ”Wagner este instrumentul coercitiv al Rusiei în Africa”, spune Joseph Siegle, șeful catedrei de cercetare la Centrul de Studii Strategice Africa de la Universitatea Națională de Apărare scoală pe care am absolvit-o în 1997.  „În timp  ce numărul mercenarilor care sunt desfășurați în Africa poate părea mic”, spune Siegle, „de fapt, efectele politice sunt de mare anvergură și permit menținerea la putere a regimurilor care susțin Moscova. Acest lucru are implicații geostrategice de anvergură pentru prezența Rusiei în Africa. Wagner ajută la susținerea unora dintre forțele destabilizatoare de pe continent. Angajamentul Rusiei îi face și mai instabili.” Africa este un mare centru de profit pentru Grupul Wagner dar și pentru Moscova. Cum ar putea renunța Putin la tonele de aur și la kilogramele de diamante pe care Prigojin le îndreaptă spre Moscova anual? 

Coaliția largă și susținută pe care Biden a adunat-o pentru a-l înfrunta pe Putin în Ucraina a fost cea care a rupt fațada ”satului Potemkin” al lui Putin. Biden nu a încercat să negocieze cu Putin. El a dezvăluit slăbiciunile lui Putin. Putin a guvernat cu două instrumente: frica și banii, totul acoperit cu o mantie de naționalism care poate readuce strălucirea fostului URSS. 

Să-i fie frică lui Prigojin? Dacă aș fi Prigojin sau unul dintre aliații săi, m-aș feri de oamenii cu umbrelă care circulă pe trotuar, chiar dacă afară este soare. Putin și-a eliminat pe rând defectorii, incomozii și opoziția. 

Care va fi acum strategia lui Putin în Ucraina? Obuzierul de 152 mm (2S-33) care să lovească forțele ucrainene în permanență alături de rachetele Kalibr și dronele Shahed 136 și apoi să încerce să reziste până când aliații occidentali sunt epuizați sau Donald Trump va fi reales și Putin poate obține o înțelegere ”murdară” în care să-și salvează fața în Ucraina? 

Ce se întâmplă cu operațiunile africane ale lui Wagner? Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a promis că operațiunile lui Wagner în Mali și Republica Centrafricană „vor continua”. Grupul paramilitar și-a extins raza de acțiune în America Latină, Orientul Mijlociu și Africa în ultimii ani și a fost văzut de guvernele occidentale drept aparatul armat de politică externă al Rusiei. 

Unde va duce rebeliunea? În public, liderii americani și europeni au subliniat că se pregătesc pentru orice rezultat, deoarece rămâne încă neclar unde va duce în cele din urmă rebeliunea mercenară. Prima măsură a fost luată de Germania care va desfășura 4000 de militari în Lituania fapt care înseamnă o consolidare a linie de apărare NATO. 

Ce au făcut serviciile ruse? O concluzie evidentă și îngrijorătoare este că mulți dintre spionii și oficialii de vârf a lui Putin știau, dar l-au ținut departe de buclă. Agențiile de informații americane susțin că știau că ceva se va întâmpla, așa că este improbabil ca cel puțin serviciul de informații militare rusesc GRU, care are legături strânse cu Wagner, să nu fi observat nimic nefavorabil. Absența unei acțiuni preventive sugerează că unii jucători cheie au decis să urmărească și să vadă dacă zilele președintelui erau numărate. 

Care a fost rolul lui Lukașenko? Rolul liderului belarus în negocierile în sine este exagerat. Un înalt oficial ucrainean, vorbind sub rezerva anonimatului, a declarat că Lukașenko nu a luat parte la discuții până în seara zilei de 24 iunie, cu puțin timp înainte de încheierea revoltei. „I s-a spus să devină intermediar și s-a înscris.” Majoritatea negocierilor au fost purtate de interlocutori ruși, printre care Aleksei Diumin, care este guvernator al regiunii Tula (Districtul Federal Rusia Central din Federație). Diumin, despre care se zvonește că este aproape de Prigojin, a evitat comentariile în mass-media pe toată durata afacerii. Indiferent de motiv, Kremlinul a preferat ca Lukașenko să-și asume creditul – și responsabilitatea – pentru înțelegere scrie The Economist. Președintele Vladimir Putin s-a uitat în abis sâmbătă și a clipit. După ce a jurat să se răzbune pentru ceea ce el a numit o „rebeliune armată”, s-a mulțumit cu un compromis. Așa o fi? 

Acestea fiind spuse, ar trebui să fim îngrijorați la fel de mult de perspectiva înfrângerii lui Putin, pe care o dorim noi este europeni alături de occidentali, cât și de orice victorie. Dacă el este răsturnat nu va fi ca în ultimele zile ale Uniunii Sovietice. Nu există nicio figură drăguță, decentă, asemănătoare lui Elțin sau a lui Gorbaciov, cu puterea și starea de spirit pentru a prelua imediat controlul. Când vine colapsul final, este probabil să fie haotic și violent. Este puțin probabil ca cei mai puternici siloviki ai țării, sau oficiali de securitate, să renunțe la puterea, privilegiile și bogăția lor cu ușurință și fără luptă și, probabil, cel mai bun scenariu este că în spatele scenei se împacă unul cu celălalt și ajung la o înțelegere, eventual cu prim-ministrul Mihail Mishustin o figură ștearsă la ora actuală. Prigojin a spus adevărul în mod categoric în zilele dinaintea marșului său asupra Moscovei.

Ucraina nu a amenințat Rusia, iar invazia Rusiei a fost inutilă – o greșeală de proporții epice. Nici măcar Putin, omul de gheață, nu poate îngheța adevărul arzător al dezastrului său din Ucraina. Folosirea (greșită) de către Putin a nemulțumirilor istorice provoacă adesea uimire în Occident, dar îi servește bine pe plan intern. Replicate de mașina de propagandă de la Kremlin, mesajele președintelui despre anii 1990 haotici și disperați și cicatricile lungi ale războaielor civile sângeroase ale Rusiei din secolul XX sunt atent concepute pentru a invoca teama de ceea ce ar putea urma ieșirii lui de la putere. Acest lucru este însoțit de promisiuni, niciodată manifestate în totalitate, de revenire la măreția și autosuficiența epocii sovietice. Reluarea neîncetată de către Kremlin a triumfurilor și traumelor trecute a jucat un rol crucial în care poporul rus să accepte un regim din ce în ce mai autoritar și o politică externă catastrofal de agresivă. Oligarhii ruși pierd o mulțime de bani, în timp ce militarii ruși duri cred că Putin nu este suficient de agresiv în Ucraina. „Cu cât războiul se prelungește, cu atât va deveni mai slab regimul lui Putin”, a scris Michael McFaul, fost ambasador al SUA în Rusia. „Cei care nu vor să vadă un stat rusesc în colaps ar trebui să-l împingă pe Putin să oprească războiul acum”.

Post Scriptum: La câteva ore după ce armata de foști condamnați și mercenari a lui Evgheni Prigojin și-a oprit înaintarea spre Moscova, Kremlinul și-a propus să preia controlul deplin asupra imperiului global construit de notoriul antreprenor militar. Ministrul adjunct de externe al Rusiei, Serghei Vershinin, a zburat la Damasc pentru a transmite personal un mesaj președintelui sirian Bashar al-Assad: forțele Grupului Wagner nu vor mai opera acolo în mod independent. Înalți oficiali ai ministerului rus de externe l-au sunat pe președintele Republicii Centrafricane, ai cărui bodyguarzi personali includ mercenari Wagner, oferindu-i asigurări că criza de sâmbătă nu va deraia expansiunea Rusiei în Africa.

Din Siria oficiali de la Ministerul Rusiei pentru Situații de Urgență s-au îndreptat către Mali, un alt avanpost cheie ale lui Wagner. Goana activității diplomatice a reflectat încercarea lui Vladimir Putin de a minimiza haosul de acasă și de a asigura partenerii Rusiei din Africa și Orientul Mijlociu că operațiunile Wagner acolo vor continua fără întrerupere. În schimb operațiunile vor fi sub altă comandă. Companiile Wagner generează sute de milioane de dolari pe an în Africa, o sursă crucială de finanțare pentru a menține atât influența Rusiei pe continent, cât și pentru a finanța operațiunile din Ucraina. Sursele de venit ale grupului includ exporturile de aur sudanez către Rusia, precum și diamante din Republica Centrafricană către Emiratele Arabe Unite și lemn către Pakistan.