Cu toate acestea India a alunecat spre iliberalism sub Modi. Sărăcia bântuie țara iar asta a fost bine mascată în weekendul summitului G20. Declarația finală de 35 de pagini negociată săptămâni întregi înaintea summitului a abordat reducerea datorilor și finanțarea pentru schimbările climatice în Sudul Global.

Dar dorința de a găsi un consens privind războiul din Ucraina, precum și câteva acorduri secundare care vizează în mod clar China, au subliniat gradul în care G-20 a trecut de la a fi o platformă de acțiune colectivă pentru abordarea tendințelor globale la o arenă pentru competiția geopolitică.

G20 a renunțat la acuzațiile sale împotriva Rusiei pentru a menține unitatea asupra conceptelor mai largi de război și pace – concepte care nu au fost susținute atât de explicit în noiembrie anul trecut la Bali. Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, care a fost profund implicat în negocierile finale, a spus că Kremlinul ar putea trăi cu această rezoluție. Națiunile occidentale au fost mulțumite deoarece limbajul reflectă cu adevărat sentimentul copleșitor din cadrul G20.

Dacă declarația ar arăta altfel, cu toate problemele geopolitice pe masă (Ucraina, Taiwan sau Africa), probabil că G20 ar intra într-o perioadă de irelevanță. În cele din urmă, întâlnirea bilaterală a președintelui american Joe Biden cu Modi la New Delhi și vizita sa la Hanoi evidențiază modul în care state precum India și Vietnam continuă să-și intensifice legăturile cu SUA în moduri fără precedent, în mare parte din cauza preocupărilor cu privire la nivelul regional al ambițiilor Chinei. Însă, chiar dacă întăresc legăturile cu Washington, aceleași state nu se aliniază neapărat cu SUA în competiția cu China și Rusia și nici nu reduc legăturile cu Beijing sau cu Moscova. În Europa extinderea Uniunii este pe agenda zilei.

Cu toate acestea adăugarea de noi state – inclusiv potențial puterea agricolă a Ucrainei – ar deschide o Cutie Pandorei a provocărilor. Ar fi necesare reforme interne radicale, iar asta ar declanșa probabil ani de lupte interioare toxice între actualii membri ai UE. În ciuda complexității dureroase ale oricărui proces de extindere, agresiunea Rusiei a convins unele guverne ale UE că nu își permit să aștepte. Miniștrii afacerilor europene din cele 27 de capitale ale blocului urmează să aprofundeze, această chestiune în cadrul unei reuniuni de la sfârșitul lunii octombrie.

În mod crucial, Germania și Franța par să fie la ”bord”. Cererea cancelarului german Olaf Scholz la începutul acestui an pentru o Europă „lărgită”, precum și semnale optimiste de la Paris, unde ministrul Europei Laurence Boone a spus pentru POLITICO că UE ar trebui să transmită un „mesaj consecvent” țărilor candidate cu privire la aderarea la uniune – nu în ultimul rând pentru a-i ajuta să se ferească de campaniile de influență rusești. Președintele Consiliului UE, Charles Michel, a cerut ca noi membri să fie admiși în bloc până în 2030. Președintele francez Emmanuel Macron susține ideea unei extinderi în etape, țările obținând mai întâi acces la piața unică înainte de a deveni membre cu drepturi depline ale UE.

Să nu uitam însă că o expansiune majoră în UE ar muta centrul de greutate al blocului către est, potențial diluând influența tradițional decisivă a Franței și Germaniei asupra deciziilor cheie. Dezbaterea de extindere este programată să se intensifice în următoarele luni, inclusiv la cea de-a treia întâlnire a Comunității Politice Europene a țărilor din afara celor din bloc, care urmează să aibă loc pe 5 octombrie în Spania. Președinte Charles Michel intenționează să se întâlnească cu liderii UE în grupuri mici înainte de summit-ul din Spania pentru a-și aduna opiniile cu privire la extindere.

În ciuda concentrării intense asupra Ucrainei, țările mai mici candidate presează și ele la porțile blocului. Pe 13 septembrie Ursula von der Leyen a susținut discursul anual privind Starea Uniunii Europene, în fapt un discurs de campanie electorală pentru un nou mandat. Ursula von der Leyen are mai puțin de un an până la următoarele alegeri europene un timp în care trebuie să-i convingă pe brokerii puterii, atât de stânga, cât și de dreapta, că este mai bine să rămână cu ea în fruntea Comisiei Europene decât să parieze pe o alternativă care poate s-ar potrivi mai bine din punct de vedere ideologic.

Manfred Weber președintele PPE, după unii parlamentari europeni, o susține pe Roberta Metsola Tedesco Triccas care este un politician maltez aleasă la 18 ianuarie 2022 președintele Parlamentului European, pentru acest mandat. Ceea ce a contat în discursul președintei Comisiei este ceea ce nu a fost în el, cum ar fi un apel către Manfred Weber să îngroape ”toporul” răzbunării și să o lase să trăiască în pace sau un anunț că nu se va extinde apartamentul ei de la etajul 13 din Berlaymont, cu lucrări care au început în 2024. Ce vor dori producătorii de mașini din Germani după alegerile din 2024 sau francezii care-și doresc noi centrale nucleare?

Într-un interviu pentru POLITICO, dat în grădina ministerului de finanțe din Berlin, ministrul de finanțe german Lindner a susținut că europenii suferă de suprareglementare – sau „birocrație totală-red tape”. El a îndemnat-o pe președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să „oprească” noua legislație a UE care vizează reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră într-o perioadă de stagnare economică cauzată parțial de costurile ridicate ale energiei. Complicată situație în UE. Vom vedea în final care va fi soluția pentru o Uniune solidă. Poate un alt președinte al Comisie? Cine știe!

Și nu în ultimul rând tehnologia digitală a schimbat deja lumea și a deschis Războiul Rece Digital. Inteligența artificială – împreună cu alte tehnologii digitale emergente – are rolul de a schimba și geopolitica.

Într-un eseu din Harvard Business Review, Hemant Taneja și Fareed scriu că o cursă globală pentru supremația tehnologiei va continua să se desfășoare, cu consecințe politice pentru întreaga lume. „Cel mai important”, scriu ei, „ecosistemul tehnologic va fi împărțit în mare parte în două sfere dictate de cele două puteri economice ale lumii, Statele Unite și China. Alte state vor trebui să decidă în ce sferă vor să facă parte, punând presiune asupra Statelor Unite și Chinei pentru a le depăși pe celelalte și a-și stabili dominația tehnologică. În fața noastră se desfășoară o formă sporită de competiție economică pe care o înțelegem drept „Războiul Rece Digital”.

Războiul Rece Digital va fi un război economic, cu inovațiile tehnologice care determină tot mai mult geopolitica. Inteligența artificială (IA), cu capacitatea sa de a transforma rapid și radical societatea, va fi tehnologia decisivă în acest domeniu. AI se hrănește cu informații, iar cele mai puternice cazuri de utilizare vor apărea prin aplicațiile sale în sectoarele public și privat. Pentru ca lumea democratică să avanseze, companiile și țările trebuie să adopte o nouă abordare care să acorde prioritate colaborării și transformării față de concurență și perturbare a acțiunilor. 

Înțelegerea peisajului internațional de astăzi

Invazia Ucrainei de către Rusia cere o reevaluare a ceea ce credeam că știm despre starea actuală a afacerilor internaționale. Ce tendințe noi avem astăzi? Apariția unei noi mișcări nealiniate formată de statele din Sudul Global, limitele sancțiunilor occidentale asupra Rusie, regionalizarea economică și o creștere a provocărilor transfrontaliere, cum ar fi insecuritatea alimentară.

În al doilea rând sunt tendințele care au dezvăluit agresiunea Rusiei și reacția lumii. Acestea includ investițiile colective în organizații de securitate, cum ar fi NATO și scăderea ”stăpânirii” Rusiei asupra zonei sale tradiționale de influență. În setul final de tendințe este cel mai bine descris de evenimentele de tip ”lebădă neagră” sau cele care sunt greu de prezis sau de înțeles, dar care vor prezenta provocări strategice semnificative.

Comun tuturor acestor probleme este împrăștierea globală a puterii. Puterile de mijloc își afirmă o influență tot mai mare față de puterile majore, cum ar fi Statele Unite, China și Rusia. Pentru Washington, acest lucru nu face din puterile mijlocii adversari împotriva cărora să lucreze, ci mai degrabă parteneri vitali în abordarea provocărilor geopolitice. Aceste puteri vorbesc cu voci din ce în ce mai puternice deși se pare că sunt disonanțe în declarațiile și măsuri pe care le iau. 

Ce ar trebui să înțelegem prin puteri mijlocii?

Puterile de mijloc pot fi definite ca hegemoni regionali sau cei cu acces la resurse geopolitice semnificative, cum ar fi India, Turcia, Brazilia, Arabia Saudită, Coreea de Sud sau Japonia. Cu toate acestea, putem include aici și blocuri regionale care atrag și consolidează resurse, acces și, prin urmare, putere.

Aceste grupări includ organizații oficiale precum ASEAN și Uniunea Africană, grupări ad-hoc precum cele din Golf, speranțele unui bloc sud-american unificat și, desigur, BRICS. India reprezintă un exemplu clar. Într-un domeniu de politică, cum ar fi cooperarea în materie de securitate, aceasta este strâns aliniată cu Occidentul: India și Statele Unite și-au consolidat relația militară bilaterală prin Quad (India, SUA, Australia, Japonia) pentru a contracara influența chineză în Asia.

Cu toate acestea, India a refuzat să se alinieze la poziția SUA cu privire la războiul Rusiei în Ucraina, având în vedere legăturile istorice strânse ale New Delhi cu Moscova mai ales pe linia cooperării militare. India a devenit lider în rândul puterilor nealiniate, făcând-o un partener important pentru Statele Unite. Cu toate acestea, Washingtonul nu poate lua această relație de bună chiar și în cazul unei confruntări militare cu China. Nu este clar dacă Statele Unite vor primi sprijin deplin din partea Indiei. 

Rusia și China încotro?

După cum au arătat evenimentele recente, Rusia și China se vor confrunta ambele cu constrângeri serioase în următorii ani. Hărțuirea vecinilor regionali, în cazul Chinei, nu poate compensa practicile economice dubioase și perspectivele demografice sumbre. De asemenea, numeroasele rapoarte recente despre ”starea de rău” economică actuală a Chinei nu sunt de bun augur pentru planurile expansioniste ale lui Xi Jinping, nici istoricul din ce în ce mai slab al Inițiativei Belt and Road.

Pe 12 septembrie 2023 un portavion chinez și alte două duzini de nave de război chineze s-au adunat în Pacificul de Vest, potrivit autorităților din Taiwan și din Japonia, un grup neobișnuit de mare sugerând că Beijingul ar putea planifica exerciții navale majore. Mișcarea urmează un val de activitate militară a SUA în regiune privitor la ”libertatea de navigație” în Marea Chinei de Sud și vine în timp ce eforturile Washingtonului și Beijingului de a îmbunătăți relațiile par să fi pierdut din avânt.

China nu a făcut niciun anunț cu privire la viitoarele exerciții navale, dar a condamnat sâmbătă pe 9 septembrie 2023 tranzitul strâmtorii Taiwan de către un distrugător american și o fregata canadiană (este vorba de distrugătorul cu rachete ghidate USS Ralph Johnson și fregata Marinei Regale Canadei HMCS Ottawa). În ultimele săptămâni, SUA au desfășurat alte exerciții navale în apropierea Chinei, care au implicat aliați precum Japonia și Filipine. Distrugătorul USS Ralph Johnson a efectuat un exercițiu comun cu o navă a marinei filipineze în Marea Chinei de Sud. În august, SUA, Japonia, Australia și Filipine au desfășurat exerciții navale comune în Marea Chinei de Sud, o regiune asupra căreia China pretinde o proprietate largă în lumina hărții lui Mao.

O hartă din 1946 care arată o linie de unsprezece liniuțe în formă de U a fost publicată pentru prima dată de guvernul Republicii Chineze la 1 decembrie 1947. În 1952, Mao Zedong a decis să elimine două dintre liniuțele din Golful Tonkin, pe fondul încălzirii relației cu Vietnamul de Nord.  Portavionul chinez Shandong a navigat spre vestul Oceanului Pacific, în sud-estul Taiwanului, pentru antrenament, a declarat armata taiwaneză. De asemenea, a mai spus că a identificat 20 de nave de război chineze în jurul Taiwanului, fără a oferi detalii suplimentare. Armata japoneza a declarat că șase distrugătoare chineze și doua fregate chineze au fost observate luni dimineața pe 11 septembrie 2023 în apropierea Japoniei ele fiind monitorizate în timp ce navigau spre sud-est între insulele japoneze Okinawa si Miyako în Oceanul Pacific.

Rusia, la rândul ei, ar putea avea puțin de oferit țărilor în curs de dezvoltare și națiunilor din Africa dincolo de exportul de cereale și îngrășăminte sau  de grupări paramilitare precum Grupul Wagner, deoarece sancțiunile occidentale slăbesc și mai mult puterea economică și tehnologică a Moscovei. Faptul că președintele rus Vladimir Putin încearcă acum să obțină arme din Coreea de Nord sugerează că acest lucru se întâmplă mai devreme, decât mai târziu. 

Cu toate acestea, generalul Mark Milley, Președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore crede că dacă Rusia va reuși să obțină arme din Coreea de Nord, se îndoiește că acest lucru va „face o diferență substanțială” în războiul din Ucraina. Oficialii americani cred că, în schimb, că Rusia poate oferi tehnologie militară care ar putea ajuta programele de rachete și nucleare și de producție de submarine tactice cu rachete balistice (este vorba de clasa rusească de submarine Romeo) ale Coreei de Nord.

Ca o paranteză acest tip de submarin este o propulsie diesel-electrică din era sovietică de la sfârșitul anilor 1950 și se bazează pe submarinul de tipul XXI fiind continuarea clasei Whisky (codificări NATO). Cu toate acestea, a devenit rapid învechit odată cu sosirea submarinelor cu propulsie nucleară. În plus, motoarele sale diesel sunt zgomotoase ceea ce l-au făcut ușor de detectat de sistemele acustice ale submarinelor inamice. Coreea de Nord are însă unele   limitări în capacitatea sa de a furniza armament. Phenianul are peste 300 de fabrici de muniții capabile să producă arme, deși anii de sancțiuni internaționale au afectat operațiunile din cauza lipsei de materii prime sau piese de schimb, a declarat Ministerul Apărării din Coreea de Sud.

O mare parte din stocurile Phenianului sunt rachete din epoca sovietică. Țara nu a început producția în masă a armelor avansate pe care le-a dezvăluit în ultimii ani. Oficialii americani nu știu ce cantitate de obuze le-ar putea oferi Kim și nici calitatea acestora. Kim are probabil un stoc considerabil de muniție destul de vechi a căror precizie este în dubiu, au spus oficialii americani ai apărării, așa că un acord major ar putea totuși remodela în anumite proporții cursul războiului. Orice acord de arme între Phenian și Moscova ar încălca rezoluțiile Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, la fel ca orice creștere a numărului de muncitori nord-coreeni trimiși în Rusia.

”Sancțiunile sunt limitate în vigoare atâta timp cât China și Rusia blochează comunitatea internațională să exercite presiuni suplimentare asupra Coreei de Nord, lăsând SUA fără altă opțiune decât să consolideze cooperarea militară cu aliații săi”, a declarat, pentru Wall Street Journal, Chun In-bum, fost comandant al forțelor speciale în armata sud-coreeană. Liderului din Coreea de Nord a vizitat, împreună cu ”Sora” sa și cea mai apropiată confidentă a liderului nord-coreean, Kim Yo Jong, Cosmodromul Vostochni în regiunea Amur din estul îndepărtat al Rusiei.

Kremlinul a spus că cei doi lideri (Kim și Putin) au inspectat instalațiile cosmodromului, inclusiv atelierul de asamblare al vehiculelor de lansare pentru rachetele spațiale Angara și Soyuz-2. Iuri Borisov, șeful Roscosmos, agenția spațială de stat a Rusiei, și directorul general al Centrului pentru Operarea Infrastructurii Spațiale Terestre, Nikolai Nestechuk, i-au descris lui Kim facilitățile rusești, prin intermediul unui interpret. Putin a spus că l-a găzduit pe Kim la site pentru că intenționează să ajute Coreea de Nord să construiască sateliți, a informat presa rusă – o remarcă uimitoare, având în vedere poziția Rusiei ca membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU și interdicțiile Consiliului privind testarea de către Phenian a tehnologiei pentru construcția rachetelor cu rază lungă inclusiv a sateliților.

Post Scriptum: Administrația Biden a angajat o sumă impresionantă de ajutor Ucrainei în cele 18 luni de la invazia pe scară largă a Rusiei – aproximativ 75 de miliarde de dolari, fără a lua în calcul cererea recentă a administrației de alte 21 de miliarde de dolari. Această sumă se apropie rapid de mai mult de jumătate din toată asistența SUA acordată Israelului de la înființarea sa în 1948.

Europa, la rândul ei, s-a angajat în mod colectiv pentru a ajuta Ucraina să supraviețuiască, să lupte și să prevină colapsul financiar. Acest lucru va avea sens pentru mulți americani. Invazia ilegală a lui Vladimir Putin a declanșat ceea ce este, la urma urmei, un război european – cel mai mare, cel mai sângeros și cel care a schimbat cel mai mult geopolitica de pe continent de la cel de-al Doilea Război Mondial. Mulți europeni înțeleg că Kievul, chiar dacă luptă pentru propria existență, reține și un agresor care reprezintă o amenințare dincolo de granițele Ucrainei. Va merge Rusia dincolo de Ucraina? Posibil!

Dar eforturile continentului nu ar trebui să ascundă faptul că perspectivele de supraviețuire ale Ucrainei s-ar prăbuși fără o aprovizionare continuă de arme, sprijin financiar și conducere politică a SUA. Pentru viitorul previzibil, este o fantezie să ne imaginăm că Europa ar putea acoperi decalajul dacă Washingtonul și-ar reduce sprijinul. Când Trump spune că va pune capăt războiului în „24 de ore” dacă va fi reales, amenințarea implicită este că ar avea dreptul de veto asupra ajutorului suplimentar Ucrainei, o poziție susținută deja de majoritatea republicanilor. 

Clopotele de alarmă sună în toată Europa. Dar până acum, ele nu duc la înlocuirea ajutorului SUA pentru Ucraina dacă acesta s-ar evapora, cu atât mai puțin la grăbirea „autonomiei strategice” pe termen lung a Europei, pe care președintele francez Emmanuel Macron a promovat-o ca alternativă la garanțiile de securitate ale SUA. Într-adevăr, Franța a întârziat în echiparea Ucrainei, atât în ceea ce privește cantitatea de arme pe care a furnizat-o direct, cât și procentul din produsul intern brut pe care îl reprezintă ajutorul. Asistența europeană către Ucraina a inclus stocuri mari de echipamente sovietice vechi de zeci de ani din  arsenalele est-europene – arme utile, dar care nu înlocuiesc armele și munițiile moderne ale SUA.

Și angajamentele europene de sprijin financiar pentru Kiev, inclusiv un angajament de 55 de miliarde de dolari pe patru ani, constau adesea în împrumuturi, spre deosebire de sprijinul SUA, care este în principal finanțare prin granturi. Să nu uitam ca Scholz, Cancelarul Germaniei, a dat tancuri numai după ce americani au anunțat că dau tancuri. Avioanele de luptă fabricate în Occident au fost pe lista de solicitări ucrainene de la începutul războiului. Deși F-16 de fabricație americană este pe primul loc, oficialii de la Kiev au pus ochii și pe JAS 39 Gripen, o aeronavă formidabilă și de înaltă capacitate care ar putea oferi forțelor lor aeriene – formate în prezent din avioane din epoca sovietică – un impulsul atât de necesar pe cer.

Guvernul suedez intenționează să solicite armatei țării să analizeze dacă este posibil să trimită Gripen în Ucraina. Chiar dacă Stockholm este de acord să trimită avioane de luptă Gripen în Ucraina, mai întâi este necesar timp să se ia în considerare transferul și apoi să se antreneze piloți ucraineni Probabil că avioanele de luptă vor fi desfășurate în teatrele de operații undeva, cel mai devreme, la jumătatea anului 2024.

În ciuda eforturilor recente de a galvaniza puterea militară a Europei, doar 10 dintre cei 29 de membri europeni ai NATO îndeplinesc în prezent obiectivul alianței de a cheltui 2% din producția economică anuală pentru apărare. Dintre acestea, doar trei sunt națiuni vest-europene: Marea Britanie, Grecia și Finlanda. Chiar și țări puternic industrializate, cum ar fi Italia și Spania, nu sunt aproape de a îndeplini cerința financiară a NATO. Rămâne o prăpastie profundă între cea mai mare parte a Europei de Vest, care râvnește o eventuală apropiere de Rusia, și multe națiuni est-europene a căror subjugare din epoca sovietică le-a lăsat cu opinii visceral anti-ruse. În aceste condiții umbrela de securitate a SUA rămâne deschisă!