Trăim într-o lume răvăşită de pandemia de Covid-19. O lume pe care am văzut-o în puţinele filme documentare de după Primul Război Mondial, unde gripa spaniolă făcea ravagii. În acest cadru ameninţat de o criză economică majoră marile puteri se pregătesc să se repoziţionez în zone de influenţă, uneori din cele care le-au aparţinut de-a lungul timpului. China doreşte cu ardoare să ocupe Taiwanul, Rusia să ocupe Ucraina. Ambele poziţii fac parte din adâncimea strategică a celor două mari puteri.

Despre spionajul rusesc[1]

Mă uit la emisiunile tv care abordează situaţia din estul Europei, de la graniţa de României şi constat cu stupoare că liderii români sunt acuzaţi, de diverse voci, inclusiv de solidaritatea cu Cehia în expulzarea spionilor ruşi. Aceleaşi voci spun că unii dintre noi ne agitam degeaba că ruşii stau cuminţi în ţara lor. Aţi luat în calcul penetrarea estului Românie de la Galaţi la Iaşi de GRU sau SVR sau cetăţenia română acordată unor indivizi cu statut dubios născuţi dincolo de Prut? Mai ales că Moscova nici nu trebuie să ne cucerească militar, fiind suficient să-i pună pe acoperiţii lor olandezi, germani, francezi sau mai ales unguri să le spele „rufele murdare” din România… „Băi copiii tatii”, eu bănuiesc ca sunteţi plătiţi de unele companii cu capital rusesc din România, dar chiar aţi primit ordin să ieşiţi pe piaţa media acum? Nu-i aşa că noi stăm bine? N-avem spioni! Dosarul „Corbii noi” nu există. Ne iubim ţara, nu-i vindem secretele. Atâta vreme cât ţara noastră este pe flancul estic al NATO iar cel mai mare pericol pentru Rusia este considerat  scutul antirachetă de la Deveselu, cel pe care foştii noştri tovarăşi de la Răsărit îl consideră o armă ofensivă, la noi numărul agenţilor ruşi ar trebui, cel puţin teoretic să fie mare. În România am avut o vastă reţea de spionaj, în special militar, dar şi politic a serviciilor de informaţii sovietice până în 1989 şi imediat după. Ruşii au schimbat de 2 ori operativi după 1990 şi până în 2000. 

Au trecut trei decenii de la Revoluţie încoace şi n-avem şi noi spionii noştri ruşi! (ca să-l parafrazez pe Nenea Iancu Caragiale). Stăm bine aşa cu cea mai avansată armă NATO pe teritoriul Românie. Ori suntem din cale-afară de patrioţi, ori nu suntem suficient de transpareţi, ori ruşilor le e într-atît de frică, încât nu cutează să ne spioneze. Ce altă explicaţie ar fi?… Şi apropos premieri Poloniei, Ungariei şi Slovaciei (Grupul de la Visegrád) şi-au declarat susţinerea pentru acţiunile Republicii Cehe după ce aceasta a anunţat că suspectează că doi spioni ruşi ar fi implicaţi într-o explozie din anul 2014 la un depozit de muniţii soldată cu două decese, aşa cum relatează agenţiile Reuters şi EFE. Praga a expulzat în primă fază 18 diplomaţi ruşi urmează şi ceilalţi. La 3 decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, Moscova menţine ambasade impozante, cu personal numeros în centrul şi estul Europei. Unele dintre ţările gazdă susţin că acestea sunt de fapt o acoperire pentru serviciile de spionaj – notează agenţiile de presă internaţionale. Cazul Skripal a condus la o avalanşe de expulzări a diplomaţilor ruşi din Europa SUA, Australia, şi Canada.  

Singura ţară care nu a expulzat a fost Bulgaria. Singurul caz cunoscut public în care Bulgaria a expulzat diplomaţii ruşi a fost în 2001, când Ivan Kostov era prim-ministru. Atunci, trei diplomaţi ruşi, în frunte cu ataşatul militar, Victor Lomakin, au trebuit să părăsească ţara în urma unui scandal de spionaj foarte mediatizat. S-a tot vorbit că sediul spionajul este la Viena. Aşa o fi. Acum sunt informaţii cum că un nou centru este în construcţie la Budapesta. Banca Internaţională de Investiţii, condusă de Rusia, urmează să-şi finalizeze relocarea sa la Budapesta, în ciuda controverselor diplomatice din jurul acesteia, fiind presupusă a avea legături cu agenţiile de spionaj ale Kremlinului. Criticii spun că banca este un front pentru operaţiuni ale serviciilor de informaţii ruseşti, care ameninţă UE şi NATO. CEO-ul băncii, Nikolai Kosov, reprezintă o altă îngrijorare. Părinţii lui erau amândoi ofiţeri KGB în Ungaria, pe când sovieticii înăbuşeau revoluţia din 1956 a Ungariei. Se presupune că guvernul premierului Orban a acordat băncii statut diplomatic deplin. Personalul şi oaspeţii vor putea intra în statul din UE în mod liber, putând submina sancţiunile occidentale asupra Moscovei. Dacă observaţi recentele rapoarte venind din Polonia, de exemplu, cele ale Serviciului Intern polonez, privind activităţile de informaţii ale Rusiei pe teritoriul lor, veţi constata că se precizează clar că aceste activităţi s-au intensificat cantitativ şi calitativ. Ceea ce se întâmplă şi în Romania, dar şi în alte state europene.

Care sunt intenţiile spionilor ruşi? De a culege informaţii privind orientarea politică şi strategică a ţării, şi apropos, să nu uităm şi scutul anti-rachetă, prezent atât în România cât şi în Polonia – e o foarte mare preocupare a Rusiei faţă de această dezvoltare – cu intenţia de a folosi aceste informaţii şi chiar de a genera anumite influenţe privind politica Rusiei în aceste state. Informaţiile se pot obţine de la diverşi oameni sau din presă (aşa numitele surse deschise), asta e activitatea clasică, apoi de la oameni din politică, din instituţii de toate culori, din lipsa de profesionalism şi de educaţie a unor membrii ai guvernului etc. Sarcina unui serviciu de contraspionaj e să avertizeze, să preîntâmpine asemenea acţiuni şi SRI face o treabă bună din punct de vedere al controlului informaţional al acestor situaţii, dar sarcina principală cade pe Direcţia de Informaţii a Armatei.

Ţinta, în principal, este GRU – Direcţia Principală de Informaţii, care este agenţia de informaţii militare externe a statului major al Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse (fostul Stat Major al Armatei Sovietice a URSS) şi care este cea care conduce spionajul rusesc în spaţiul Alianţei NATO. Si avem un recent exemplu în Italia unde un căpitan de fregată din cadrul Marinei italiene a fost arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei după ce a fost surprins în flagrant în compania unui ofiţer rus căruia i-a înmânat documente „clasificate”. Dezvăluirea acestui scandal intervine în contextul în care relaţiile Rusiei cu Uniunea Europeană sunt tensionate din cauza dosarului Navalnîi şi multor alte cazuri de spionaj. Agenţi ruşi, în general, fac parte din unitatea 29155 a centrului 161 de formare specială al GRU. Această unitate se ocupă de asasinate, sabotaje sau de sarcini mai obscure precum înfiinţarea unor locuri pentru plasarea de mesaje sau obiecte (aşa numitele căsuţe poştale impersonale-”dead letter” ) prin care agenţii comunică între ei.

Hai să mai vedem odată ce fac ruşii la est de graniţa României într-o zonă care cuprinde şi Marea Neagră, teritoriu fără o clarificare geopolitică la nivelul Alianţei NATO deşi toţi ne spun că avem planuri strategice pentru acesta. Pun o întrebare: atunci de ce la aproape fiecare lună sau la aproape fiecare discuţie despre aceasta zonă foşti şefi militari ai Alianţei în Europa-SACEUR (Comandantul Suprem al Europei-generalul rez Philip M. Breedlove[2], amiralul rez James G. Stavridis[3], generalul rez Curtis Scaparotti[4]) – cer ca Marea Neagră să fie reanalizată la nivel operaţional?

Maskirovka cu nave din Marea Caspică

Exercitarea presiunii militare asupra Ucrainei ar fi putut părea conducerii ruseşti cea mai practică modalitate de afirmare a rolului central al Moscovei în afacerile internaţionale. Presupunerea standard de lucru de la Kremlin este că, în faţa unui risc de conflict violent, Occidentul „dezunit” ar deveni atent la nemulţumirile şi cererile ruseşti – şi ar opta pentru un compromis. Această stratagemă de manipulare a crizei – dacă asta se întâmplă, într-adevăr – nu a funcţionat de data aceasta, iar Moscova se află acum într-o capcană proprie. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, pe care „curtea lui Putin” îl consideră un „dubios indecis”, a adoptat o poziţie fermă ca răspuns, vizitând tranşeele din zona de război din Donbas şi obţinând sprijinul pentru pledoaria sa de ajutor din partea Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Este cu siguranţă posibil ca ”înalta comandă rusă” să pretindă că concentrarea forţelor la graniţa cu Ucraina a fost doar o parte a unei serii de exerciţii de primăvară. Cu toate acestea, pentru preşedintele Vladimir Putin, retragerea de la ameninţarea Ucrainei acum, în timp ce mass-media oficială rusă continuă să exploateze propaganda isterică de război, ar fi umilitor de dificilă şi contraproductivă. Din această cauză ministrul Apărării Şoiugu a afirmat că tehnica grea rămâne pe poziţiile de la graniţa cu Ucraina sau din Peninsula Crimeea. Şi mai este o chestiune internă a Federaţie Ruse.

Preşedintele rus este, de asemenea, precaut cu privire la extinderea constantă a autorităţii şi popularităţii prim-ministrului Mihail Mushustin, care continuă reformarea guvernului în conformitate cu propria sa agendă. Indiferent de promisiunile pe care Putin le-ar putea oferi, ruşii sunt destul de dezamăgiţi de politica sa economică şi îi dau note deosebit de proaste pentru neasigurarea unor venituri stabile, slaba reducere a corupţiei şi lipsa „îmblânzirii” oligarhilor.  Preşedintele Putin este priceput la schimbarea direcţiilor politice şi la modificarea agendelor incomode, dar s-a trezit într-o situaţie cu totul nouă, forţat să se retragă din diferite confruntări în acelaşi timp. Subordonaţii săi sunt dornici să acţioneze conform dorinţei sale evidente de a-l elimina pe Navalni de pe scena politică a Rusiei, dar el este precaut cu privire la consecinţele internaţionale sever comunicate de către Occident. Cancelarul german Angela Merkel, de exemplu, nu a ezitat să ridice din nou problema Navalnîi în conversaţia sa telefonică cu Putin de pe 8 aprilie, timp în care Ucraina ar fi trebuit să fie problema cheie. Astfel  preşedintele Putin s-ar putea să-şi dorească o mişcare surprinzătoare în Orientul Mijlociu, dar Turcia şi Israel îşi limitează manevrele în Siria din două părţi, iar Iranul este o problemă prea complexă şi încărcată de incertitudine pentru a jongla uşor cu ea. Acest lucru îl aduce înapoi în Ucraina, unde fiecare calcul strategic solid indică nevoia de a dezescalada, dar tentaţia de a arăta hotărâre se contopeşte cu frica de a arăta slăbiciune.

În ultima lună, Rusia a mobilizat până la 100.000 de soldaţi şi echipamente grele la graniţele estice şi sudice ale Ucrainei, aparent pentru exerciţii şi „inspecţii rapide”. Ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu a călătorit în Crimeea, unde a participat la un exerciţiu militar masiv al forţelor comune ruse pe mare, aer şi pe uscat, pentru a verifica „stadiul de pregătire a unităţilor navale şi terestre, exerciţiu implicând peste 10.000 de bărbaţi, 60 de nave şi aterizarea simultană a aproximativ 2.000 de paraşutişti cu arme grele aruncate cu paraşuta din 40 Il-76MD strategic avioane de transport aerian”. Similar cu 1968 Cehoslovacia lecţie care nu poate fi uitată de generali ruşi fiind considerată la vremea aceea o mare victorie a Kremlinului, lecţie ce a instalat panica în cancelariile occidentale şi a reorganizat structurile NATO[5].

Atunci, Ceauşescu a făcut frondă faţă de ruşi, reală sau nu, tatăl meu, ofiţer în Statul Major al Armatei Române şi-a făcut bagajul şi a plecat la Roman în calitate de comandant de regiment nou înfiinţat. Aşa a fost atunci. Armata a fost mobilizată. Actualele activităţi agresive au ridicat serioase întrebări cu privire la intenţiile Moscovei şi dacă această intimidare a fost menită să vizeze în principal Ucraina sau Occidentul. De-a lungul acestei crize, Kievul a căutat activ să primească sprijinul şi asistenţa partenerilor săi strategici din NATO, Europa, Statele Unite şi Turcia – deşi semnalele de sprijin exprimate nu se potriveau întotdeauna exact cu ceea ce spera Ucraina. Cu toate acestea, Rusia a anunţat că va începe în curând să retragă unele dintre forţele acumulate în sudul Rusie la graniţa cu Ucraina. Rămâne de văzut cât de repede şi în ce măsură aceste unităţi se întorc efectiv la cazarmă.  Comunitatea internaţională s-a concentrat pe acumularea de forţe a Moscovei pe terenurile adiacente Ucrainei, îngrijorată de faptul că o astfel de concentrare a puterii militare ruse va fi folosită împotriva vecinului. 

Dar, aşa cum Moscova, insistă în mod obişnuit, spune că are dreptul de a-şi deplasa forţele pe propriul teritoriu. În opinia sa, aceste unităţi ar fi o problemă numai dacă guvernul rus le-ar trimite peste graniţă. În schimb, în apele din largul Ucrainei, Rusia, prin ultimele sale acţiuni, încalcă deja dreptul internaţional: Moscova a anunţat că închide unilateral strâmtoarea Kerch dintre Marea Neagră şi Marea Azov navelor din Ucraina şi alte ţări până la sfârşitul lunii octombrie. Nu se precizează anul! Justificarea Moscovei vine din ceea ce au planificat militarii ruşi şi anume exerciţii navale cu trageri reale în regiune. Partea principală a exerciţiilor are loc pe poligonul Opuk, situat la circa 40 de kilometri de strâmtoarea Kerci, care leagă mările Neagră şi Azov. Armata rusă simulează atacuri aeriene cu rachete, inclusiv de croazieră, şi respingerea acestora. Ministerul rus de externe a declarat că, prin urmare, această mişcare nu reprezintă în niciun caz o încălcare a dreptului internaţional sau o ameninţare pentru Ucraina şi partenerii săi. Dar, după cum a subliniat Ministerul de Externe Ucrainean, „astfel de acţiuni ale Federaţiei Ruse reprezintă ultima încercare de a încălca normele şi principiile dreptului internaţional”, deoarece „uzurpă drepturile suverane ale Ucrainei ca stat litoral, fiincă Ucraina are drepturi de reglementare a transportului maritim în aceste zone ale Mării Negre ”.

Oficialii Uniunii Europene şi-au exprimat „îngrijorarea”, dar au făcut-o în urma ştirii că vasele occidentale se aflau în drum spre Marea Neagră, cuvintele lor nu sună ca o condamnare a Moscovei aşa cum ar dori unii din Ucraina să audă. În acelaşi timp, Moscova a transferat 15 nave de război din flotila sa din Marea Caspică în Marea Azov, o acţiune care nu numai că oferă forţelor navale ruse dispuse acolo o capacitate extinsă de operare, dar oferă navelor de la Garda de Frontieră a Serviciului Federal de Securitate (FSB), care patrulează acel corp de apă, posibilitatea de a se muta în Marea Neagră şi de a fi disponibile pentru acţiuni împotriva Ucrainei în altă parte. De asemenea Kremlinul a mutat nave şi din Marea Baltică. Cele trei nave de război care vin din Marea Baltică, Minsk, Kaliningrad şi Koroliev, precum şi o a patra de dimensiuni mai mici Boikiv, au o forţă de lovire superioară celor din Caspică. Există un precedent pentru Moscova care foloseşte nave din Marea Caspică pentru a exercita presiuni asupra Ucrainei. În mai 2018, deşi cu mult mai puţină ceremonie decât astăzi, Moscova a mutat, în linişte, cinci nave din Flotila Caspică spre Marea Azov, o mişcare pe care autorităţile ruse au făcut-o atunci când era necesar pentru a se apăra împotriva unui eventual atac ucrainean asupra Crimeei ocupate şi pentru a se asigura că Moscova ar putea proteja transportul său în regiune împotriva oricărui asalt. 

După ce tensiunile s-au relaxat, Moscova a retras acele nave din Flotila Caspică şi s-a bazat în schimb pe propriile nave de coastă din Marea Azov controlate de Serviciul Federal de Securitate (FSB) şi pe o forţă constituita de nave operate de autoproclamata Republică Populară Donetsk ca fiind Flotila Azov „independentă”. Drept urmare, putem vorbi, cu îndrăzneală, despre „controlul” rusesc al Mării Azov. Anumiţi analişti ruşi chiar sugerează că ultimele mişcări ale Moscovei reprezintă un răspuns complet rezonabil la construcţia canalului Istanbul de către Turcia pe care, afirmă ei, Ankara a decis, că nu se va mai supune Convenţiei de la Montreux şi, astfel, va permite mai multor nave de război occidentale să intre în Marea Neagră. În orice caz, aceasta nu este prima dată când Marea Azov devine o zonă a conflictului dintre Rusia şi Ucraina. În vremurile sovietice, era privită ca un corp de apă intern al acelei ţări care nu era supus dreptului internaţional, dar când URSS s-a dezintegrat, atât Kievul, cât şi Moscova au avut revendicări. Acest lucru a dus la un acord în 2003, care, în opinia unor analişti, a lăsat situaţia într-un limbaj ambiguu care astăzi, îi determină pe unii din Ucraina să susţină că Kievul ar trebui să se bazeze nu pe acel acord, ci pe Convenţia Naţiunilor Unite privind Legea mării (UNCLOS), pe care atât Rusia, cât şi Ucraina, au ratificat-o. Dacă Kievul ar depune o astfel de cerere la o instanţă internaţională de arbitraj, Moscova ar răspunde cu siguranţă sugerând că partea ucraineană îşi încalcă propriul acord din 2003, o probabilitate care ar putea împiedica pe unii din Occident să îşi exprime mai mult sprijin.

De mai multe ori, de când a ocupat Peninsula Crimeea, în 2014, Rusia a încercat să preia controlul deplin asupra Mării Azov sau cel puţin să poată fi în măsură să blocheze transportul maritim ucrainean sau intrarea oricăror nave terţe în acel corp de apă  Mai mult, Moscova a declarat diferite zone de excludere în teatru mării în numele exerciţiilor militare. Situaţia actuală este deosebit de îngrijorătoare din trei motive principale.

În primul rând, navele Flotilei Caspice s-au întors în Marea Neagră pe canalele înguste care lega Caspica de Marea Azov (canalul Volga – Don). Ele sunt nave din clasa Serna, specializate în efectuarea de debarcări de trupe şi armament, cu o lungime de 84 de metri şi posibilitatea de a deplasa în jur de 100 de tone cu o sarcină de luptă completă, fiind proiectate pentru a transporta un singur tanc din seria T-72 / T-90 sau seria T-80 sau două blindate cu roţi din seria BTR-80. Pot transporta 50 de tone de echipament militar sau 92 de soldaţi.

În al doilea rând, navele de paza ale FSB-ului care se aflau în Marea Azov acţionează acum în sprijinul direct al flotei ruseşti a Mării Negre.

Şi în al treilea rând, ceea ce face Moscova în Marea Azov ar putea oferi sprijin direct unei invazii terestre. În consecinţă, decizia de a transfera vasele Flotilei Caspice este o formă de „zgomot de săbii” rusesc, concepută pentru a transmite un mesaj că Moscova ar putea, dacă ar alege, să lanseze „o operaţiune militară majoră” în Marea Azov.

O eventuala ofensivă a trupelor ruseşti ar putea fi combinată, una terestră şi una navală, spre portul Mariupol, aflat sub controlul Ucrainei şi care este un punct strategic în regiune. Să fi fost întreaga operaţiune de mobilizare a două armate ruse în jurul Ucrainei o operaţiune de tip Maskirovka pentru a masca adevărata intenţie?

Şi încă un lucru surprinzător: reacţia Georgiei la construcţia militară rusă din jurul Ucrainei. Georgia a făcut un gest simbolic de întoarcere a ambasadorului său în capitala Ucrainei, gest care înseamnă totuşi puţin. La nivelul retoricii oficiale, Tbilisi nu a condamnat încă concentrarea trupelor ruseşti în jurul Ucrainei. În aceste condiţii unii politicieni europeni influenţi, de exemplu, fostul preşedinte al Estoniei, Toomas Ilves, şi-au exprimat deschis uimirea că Georgia, care s-a confruntat cu agresiunea şi ocupaţia rusă din 2008, astăzi nu îşi ridică vocea în apărare sau în sprijinul Ucrainei. Va ajuta Georgia, inacţiunea ei de acum faţă de creşterea tensiunilor din regiunea Mării Negre, ca să reducă mai târziu riscul beligeranţei ruseşti faţă de sine?. Dimpotrivă, eu cred că atât timp cât oficialii de la Tbilisi sunt pasivi astăzi, când Europa este pe punctul de a începe un nou război, cu atât sunt mai mari şansele ca Moscova să efectueze o nouă agresiune nu numai împotriva Ucrainei, ci şi împotriva Georgiei. Şi totuşi are Georgia resurse să fie un „game changer” în regiune? Săptămânile şi lunile următoare s-ar putea dovedi decisive pentru Georgia. Dacă aceasta poate demonstra că este gata  să participe la un proces de reconstrucţie europeană în regiune va fi în mod sigur un nou membru al Alianţei. Altfel….

De ce Maskirovka[6] şi Cartea Junglei?

După toate analizele, rămâne un pasaj straniu în discursul[7] preşedintelui Putin, despre Starea Naţiuni, din 22 aprilie, din Sala Manej de lângă Kremlin. La capitolul relaţii internaţionale, când a vorbit de „linia roşie de netrecut”, Putin a folosit o metaforă din Cartea Junglei a lui Kipling, spunând că Rusia este ca un tigru înconjurat de hiene. Sau poate, privind altfel, el a spus de fapt că SUA ar fi tigrul Shere Khan în jurul căruia „se învârt tot felul de mici hiene”. Nu prea este clar. Putin a insistat doar că „Kipling e un mare scriitor”. S-ar spune că Putin confundă aici Cartea Junglei cu desenul animat al studiourilor Disney The Lion King, unde hienele îl atacă într-adevăr pe puiul măreţului leu Mufasa, deşi o altă interpretare ar fi că el se referă într-adevăr la Cartea Junglei, pentru că Putin a zis că tigrul Shere Khan e „înconjurat de mulţi mărunţi Tabaqui” (adică de Aliaţii din NATO).

Preşedintele Putin pare să fie etern fascinat de Kipling la fel ca şi alţi lideri care înaintea lui îşi exprimau admiraţia pentru poveştile cu indieni şi cowboys (Winnetou sau Old Shatterhand). În 2011 preşedintele Putin a folosit din nou o exprimare din Cartea junglei, în momentul unor mari proteste împotriva realegerii lui. El i-a numit pe manifestanţi Bandar-logs[8], cum e numit poporul maimuţelor în Cartea junglei a lui Kipling. Nu ştim la ce s-a gândit într-adevăr preşedintele Putin. Este un fel de fabulă care semăna cu o Maskirovka cu miros de… votcă. Un lucru este cert: Ce se întâmplă în Marea Neagră nu rămâne în Marea Neagră. Regiunea Mării Negre este locul în care Rusia, Europa, Orientul Mijlociu, Balcani şi Caucazul se reunesc. Regiunea se află în centrul a patru mari forţe: democraţia occidentală la marginea sa vestică, agresiunea militară rusă spre nord-centrul său, agresiunea financiară chineză la est şi instabilitate în Orientul Mijlociu spre sudul său. Regiunea Marii Negre este, pe scurt, frontiera literală şi filosofică dintre democraţia liberală şi autocraţie. Frontiera contează pentru Rusia dar pentru Occident contează? Din păcate numai SUA a prepoziţionat militari şi armament în estul Europei.  Europa nu s-a implicat decât sporadic şi mai mult cu sfaturi. Norocul nostru a fost concurenţa marilor puteri care a împiedicat conflictul între ele.

[1] În iunie 2020, Poliţia pragheză a organizat flagrant unui diplomat rus care cumpăra muniţie NATO pentru o armă de lunetist. În aceeaşi lună, cehii expulzau doi diplomaţi ruşi sub suspiciunea de tentativă de otrăvire; detalii suplimentare nu au fost date publicităţii. În iulie 2020, Bosnia-Herţegovina a blocat sosirea în ţară a diplomatului rus Vladislav Filipov, urmare a activităţilor sale de spionaj în Albania. Şi lista continuă:

10 August 2020 – Slovacia a expulzat trei diplomaţi ruşi dovediţi a fi implicaţi în uciderea la Berlin a georgianului cecen Zelimkhan Khangoshvili;

19 August 2020 – Norvegia a raportat Moscovei că diplomatul Aleksandr Stekolshchikov nu mai poate intra în ţară;

24 August 2020 – Austria a expulzat un ofiţer rus de informaţii pentru spionaj industrial. În paralel, la Napoli, un locotenent-colonel din Armata franceză, ataşat militar pe lângă Comandamentul Forţelor NATO din Napoli, era la Paris, fiind bănuit că a furnizat documente secrete unui ofiţer GRU;

4 octombrie 2020 – Olanda a anunţat că a expulzat patru agenţi GRU, care au încercat să intre în sediul Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) de la Haga

30 martie 2021 – Italia l-a arestat pe căpitanul fregatei Walter Biot, dovedit că a înmânat unui agent rus un stick USB care conţinea 181 de documente şi fotografii cu caracter „Top secret”. Text apărut în ziarul National din 29 aprilie 2021 articolul ”Spionii Rusiei, ofensivă totală. Ce urmăreşte Putin”-autor Nicholas Cezar

[2] https://www.brookings.edu/blog/order-from-chaos/2020/12/15/the-black-sea-how-america-can-avoid-a-great-power-conflict/

[3] https://www.bloomberg.com/opinion/articles/2017-10-11/crimea-isn-t-the-end-of-russia-s-black-sea-ambitions

[4] https://www.euractiv.com/section/defence-and-security/news/us-and-nato-step-up-presence-in-increasingly-tense-black-sea-region/

[5] La 22 august 1968, în timp ce secretarul de stat Dean Rusk depunea mărturie într-o şedinţă referitoare la războiul din Vietnam, Boggs a întrerupt sesiunea pentru a anunţa invazia Cehoslovaciei de către trupele Uniunii Sovietice, după ce a auzit o emisiune de la Radio Praga, care spunea: Cehoslovacii să nu întreprindă nicio acţiune împotriva forţelor de ocupare. Acest lucru l-a determinat pe secretarul Rusk, care anterior nu ştia situaţia, să se scuze imediat, la mijlocul mărturiei, pentru a se ocupa de problema invaziei. Hale Boggs, a dat vestea colegilor uimiţi din Camera Reprezentanţilor la doar câteva ore după ce trupele Pactului de la Varşovia au început ocuparea Cehoslovaciei. Invazia din 1968, trimisă pentru a zdrobi reformele primăverii de la Praga sub conducerea lui Alexander Dubcek, a trimis valuri de şoc în întreaga lume. Dar ceea ce mulţi nu ştiau era că Washingtonul şi Londra erau serios îngrijorate de faptul că alianţa NATO în sine, formată în 1949 pentru a lega SUA de Europa de Vest, era în pericol. Potrivit unei scrisori din 19 martie 1969, Marea Britanie şi Statele Unite discutau serios despre planurile unui conflict militar cu Uniunea Sovietică, în urma invaziei pactului de la Varşovia în Cehoslovacia. Şi, după cum raportează Rob Cameron, Londra şi Washington credeau că alianţa NATO s-ar fi putut prăbuşi dacă influenţa sovietică ar fi permis să se extindă mai departe în Europa. Raportul său începe cu un anunţ al Radio Cehoslovacia din 21 august 1968 şi cu vestea gravă că trupele Pactului de la Varşovia au trecut graniţele Cehoslovaciei.

[6] Diversiunea militară rusă, cunoscuta şi sub numele de maskirovka. Doctrina acoperă o paletă largă de măsuri în domeniul militar, politic sau informaţional.

[7] În anii precedenţi, 2008-2016, preşedintele rus Vladimir Putin a rostit discursul său în faţa parlamentarilor în Sala Gheorghievsk, a Marelui Palat de la Kremlin. Pentru prima dată, sala Manej a fost folosită pentru aceste eveniment în anul 2018. Primul preşedinte al Rusiei, Boris Elţîn, a rostit şase astfel de discursuri anuale tradiţionale privind Starea Naţiunii, începând cu 1993 (după modelul american). Vladimir Putin a rostit 17, iar Dmitri Medvedev – patru discursuri, în funcţia de şef de stat. Pentru participarea la eveniment au fost acreditaţi circa 435 de jurnalişti din Rusia şi din străinătate. Mesajul actual va fi al 27-lea din istoria recentă a Rusiei şi al 18-lea pentru Putin.

[8] Bandar-log este un termen folosit în Cartea Junglei a lui Rudyard Kipling pentru a descrie maimuţele din jungla Seeonee.