Influența Rusiei a câștigat teren în Africa în ultimii ani, plasând continentul în centrul concurenței geopolitice în creștere dintre Kremlin și Casa Albă. Eforturile Rusiei de a dezvolta o ordine mondială „multipolară”, inclusiv desfășurarea de mercenari în state africane, au subminat stabilitatea democratică și au generat conflicte pe continent. Implicarea economică și militară a Rusiei în Africa este încă redusă în comparație cu cea a Chinei și a Occidentului în schimb multe din statele africane s-au aliniat cu Moscova în ultimii doi ani.

Există o frustrare de lungă durată în Africa datorată eșecurilor intervențiilor Occidentale. Din punct de vedere economic, interesul Rusiei pentru resursele vaste ale continentului va avea repercusiuni asupra lanțurilor de aprovizionare importante, inclusiv asupra unora dintre tehnologiile aflate în centrul impulsului global pentru un viitor cu energie curată. În același timp, consecințele continue din cauza războiului din Ucraina au amenințat accesul Africii la mărfuri rusești cruciale, prevestind provocări viitoare pentru securitatea alimentară și energetică. 

Migrația o mare problemă a Europei

Acum rând pe rând Franța și SUA își reconsidere dislocările de pe continentul Nord African. Se pare ca ne uităm prea intens spre Ucraina și scăpăm din vedere Africa o piață de materii prime imensa dar și o piață de desfacere importantă. Plus de asta migrația ilegală din Africa de Vest în Uniunea Europeană a crescut de peste zece ori numai într-un an, potrivit agenției Frontex, care se așteaptă ca numărul total de sosiri să crească în 2024 şi consideră imposibilă stoparea completă a fenomenului, transmite Reuters.

Este nevoie de acorduri cu țările de origine şi de tranzit pentru a reduce numărul de plecări, în special Tunisia, de unde se îmbarcă marea majoritate a persoanelor care sosesc în Lampedusa/Italia. În iulie 2023, UE a semnat un parteneriat cu Tunisia pentru a reduce numărul sosirilor de migranți pe țărmurile italiene în schimbul unui ajutor financiar. Altă soluție este relocarea migranților ilegali.

Planul Londrei de a expulza în Rwanda migranții ilegali și solicitanții de azil ajunși pe țărmurile Marii Britanii a fost anunțat în aprilie 2022 de către fostul premier Boris Johnson, care afirma la momentul respectiv că țara africană este una dintre „cele mai sigure din lume”. Guvernul condus de Rishi Sunak va fi de asemenea nevoit să rescrie legea privind controlul migrației, redactată pe baza tratatului anterior, și să o treacă prin parlamentul de la Londra și asta în condițiile în care urmează alegeri anticipate. Oprirea migrației ilegale și „reluarea controlului” asupra granițelor Marii Britanii au fost printre temele principale în campania pentru Brexit, însă problema doar s-a acutizat după ce Londra a părăsit spațiul comunitar.

Planurile conservatorilor britanici de a stăvili fenomenul au primit o grea lovitură când Curtea Supremă a Regatului Unit a stabilit definitiv că schema de expulzare a migranților în Rwanda prezentată de Johnson este ilegală. Drumul spre protecția granițelor este o prioritate dar datorită unei legislații necooperante devine greu de realizat.

Se retrage Franța din Africa? 

Au existat proteste tot mai mari împotriva prezenței Franței în Africa, unde anterior și-a flexibilizat puterea militară. Trupele franceze au fost expulzate recent din Niger și Mali, iar alții iau în considerare anularea acordurilor din perioada independenței care au dus la cel puțin 30 de intervenții militare directe ale Franței între 1964 și 1995. De la independența țărilor africane, Franța a dorit să perpetueze și să salveze stabilitatea și durabilitatea anumitor regimuri de pe continent.

Prezența militară franceză în Africa a permis întotdeauna Franței să fie în centrul mecanismelor de soluționare și gestionare a conflictelor din Africa francofonă, în special la Consiliul de Securitate al ONU. Astfel Franța și-a protejat propriile interese și a organizat intervenții armate rapide în apărarea acestora.  Ministerul francez al apărării spunea în noiembrie 2023 că misiunea sa principală prin intermediul operațiunilor din Senegal este de a antrena soldați în regiune și de a le spori capacitățile de combatere a terorii, de a proteja granițele terestre și teritoriul maritim. Totul se desfășura în conformitate cu Programul de consolidare a capacităților africane de menținere a păcii (Recamp), o inițiativă creată la sfârșitul anilor 1990, care implică Franța, Marea Britanie și SUA.

Acest program implică în principal menținerea păcii, asigurarea de informații și logistică pentru militari africani participanți. Dar din 90 până acum au trecut 34 de ani iar lucrurile sau schimbat și datorită tensiunilor care au apărut în ultimii ani între Elysee și guvernul fostului președinte Macky Sall. Parisul nu a apreciat abținerea Senegalului de la votul din martie 2022 la ONU pentru a condamna invadarea Ucrainei de către Rusia. Apoi, în ianuarie 2023, președintele Senegalez a primit-o pe Marine Le Pen într-o audiență privată, care s-a scurs în presa franceză.

Unul din consilierii lui Sall a justificat primirea ca fiind una în care președintele vorbește cu toată lumea mai ales cu un fost candidat la președinția Franței care a ieșit de două ori pe locul doi. Prezența în Africa a militarilor francezi joacă un rol cheie și în justificarea locului permanent al Franței în Consiliul de Securitate al ONU. Franța este astfel  un „actor esențial” atunci când problemele de securitate din Africa de Vest și Centrală sunt discutate la ONU sau la comunitatea internațională. Franța și-a păzit cu grijă legăturile sale economice și diplomatice cu Africa. Aici intervine francul CFA sau francul Comunității Financiare din Africa, care face legătura cu trezoreria franceză și asigură cultivarea legăturilor strânse cu elitele conducătoare. 

Acum Senegalul este condus de Bassirou Diomaye Faye. Recentele alegeri prezidențiale au testat reputația Senegalului ca o democrație stabilă în Africa de Vest, o regiune care a trecut prin lovituri de stat și tentative de lovituri de stat. A fost un an înaintea acestor alegeri cu luni  de neliniște aprinse de arestările de anul trecut a liderilor Sonko și Faye și îngrijorările că președintele Sall ar urma să își caute un al treilea mandat în ciuda limitelor constituționale ale mandatului.

Grupurile pentru drepturi omului au spus că zeci de militanți au fost uciși în proteste și aproximativ 1.000 au fost închiși. Africa este caracterizată la ora actual de noi mișcări pentru înlăturarea unor lideri compromiși și preluarea puterii de către alții.

De ce este important Senegalul?

Senegalul, poziționat strategic în Africa de Vest, cu acces la Oceanul Atlantic și granițe cu mai multe țări vecine, deține o poziție geopolitică semnificativă. Țara se mândrește cu un peisaj economic divers, care cuprinde agricultura, pescuitul, mineritul și serviciile.

În ciuda eforturilor de a atrage investiții străine și de a stimula creșterea, provocările persistente precum sărăcia, șomajul și inegalitatea veniturilor persistă, modelând dinamica socio-economică a Senegalului și contribuind la perspectiva geopolitică. În contextul regional, Senegal joacă un rol esențial în organizații precum Comunitatea Economică a Statelor Africii de Vest (ECOWAS) și Uniunea Africană (UA), participând activ la inițiative regionale de menținere a păcii și colaborând cu națiunile vecine în probleme de securitate. Interesele Rusiei în Senegal se extind în diferite sectoare, reflectând abordarea sa cu mai multe fațete în ceea ce privește implicarea în regiune.

Dakar prezintă oportunități promițătoare pentru Moscova, în special în sectoare precum energia, mineritul, agricultura și infrastructura. Economia în creștere și locația strategică a Senegalului îl fac o destinație atractivă pentru investițiile rusești. Discuțiile dintre cele două națiuni din ultimii ani s-au concentrat asupra modalităților de consolidare a comerțului bilateral și a cooperării economice. Ambele părți și-au exprimat dorința puternică de a explora noi oportunități de parteneriat. Accentul Rusiei asupra dezvoltării economice a Senegalului este în conformitate cu planul său mai larg de a-și diversifica legăturile economice și de a asigura intrarea pe piețe și resurse semnificative în afara zonelor sale tradiționale de influență.

Pe lângă interesele economice, cooperarea militară dintre Rusia și Senegal a căpătat avânt în ultimii ani. Semnarea unui acord de cooperare militară în 2018 a marcat un pas semnificativ în consolidarea legăturilor de apărare dintre cele două națiuni. Acest acord cuprinde prevederi pentru instruirea personalului militar senegalez și furnizarea de echipamente militare, reflectând dorința Moscovei de a-și extinde prezența militară în regiune. Parteneriatul în domeniul militar nu servește doar intereselor strategice ale Rusiei, ci contribuie și la eforturile Senegalului de a-și îmbunătăți capacitățile de apărare și de a aborda provocările de securitate din regiune.

Mai mult decât atât, cooperarea militară în creștere dintre cele două țări subliniază intenția Kremlinului de a se stabili ca un partener cheie de securitate pentru națiunile africane, fuzionând în continuare influența sa asupra continentului.

Din punct de vedere politic, Rusia încearcă să-și consolideze prezența în Senegal și în regiunea mai largă a Africii de Vest, ca parte a obiectivelor sale geopolitice mai largi. Prin stabilirea relațiilor diplomatice și angajarea în diverse parteneriate cu Dakar, Moscova își propune să-și sporească pârghia geopolitică și să contracareze influența puterilor occidentale în regiune.

Adâncirea legăturilor politice dintre Rusia și Senegal este evidentă în angajamentele la nivel înalt, cum ar fi întâlnirea președintelui Vladimir Putin cu omologii săi senegalezi din 2023, unde a subliniat importanța Senegalului ca partener de încredere în Africa.

Ce trupe are și unde, încă, Franța în Africa? 

Ciad: Aproape 1.000 de militari, cunoscuți ca forțele franceze din Ciad (EFT), au sarcina de a garanta protecția intereselor și cetățenilor francezi. Pe lângă furnizarea de sprijin logistic și de informații armatei Ciadului, aceștia făcuseră și parte din inițiative regionale și de combatere a terorismului. Au baze în capitală, N’Djamena, Abeche în est și un detașament în Faya în nord.

Djibouti: locul de desfășurare al celui mai mare contingent. În prezent, 1.500 de soldați sunt acolo în baza unor acorduri din 1977, de când țara și-a câștigat independența, și a unui acord din 2014.

Gabon: Forțele franceze au fost staționate acolo de la independența sa în 1960, redenumite oficial Elementele franceze din Gabon (EFG) în 2014 și formate din 350 de militari. Potrivit ministerului francez al apărării, EFG includ o unitate terestră situată în tabăra Charles De Gaulle din capitală, Libreville, și o unitate aeriană la baza aeriană Guy Pidoux din apropiere.

Coasta de Fildeș: se află comandamentul controlului operațional francez. O bază de operare avansată care a fost înființată acolo în 2015 în cadrul unui parteneriat de apărare între națiunile apropiate istoric. În ultimii 13 ani, cel puțin 950 de soldați au fost dislocați în cadrul Operațiunii Licorne, o forță franceză de menținere a păcii înființată în urma războiului civil din 2002.

Senegal: Un contingent de aproape 400 de soldați, cunoscut din 2011 ca Elementele franceze din Senegal (EFS), oferă pregătire militară regională. Cu sediul în două tabere din capitala, Dakar, EFS poate folosi și aeroportul militar al orașului. Forța are și o stație de transmisie radio de înaltă frecvență în apropiere de Dakar, la Rufisque. În Senegal se pregătesc toți cei 15 membri ai blocului regional din Africa de Vest, Ecowas, plus Mauritania vecină.

Joc în doi în Libia: Rusia și Emiratele Arabe Unite

În Libia există susținători ale celor două fracțiuni care luptă pentru putere (Armata Națională Libiană, loială guvernului paralel din Tobruk condus de Haftar, care controlează cea mai mare parte din țară, şi trupele guvernului recunoscut de comunitatea internațională, care are sediul la Tripoli). Susținătorii sunt SUA, Regatul Unit, Egipt, Franța, Italia, Rusia, Emiratele Arabe Unite și Turcia. Dar ceea ce produce îngrijorare sunt conexiunile Grupului Wagner (chiar dacă Prigojin a murit), o rețea de contractori militari susținuți de Rusia, care ar fi primit sprijin din Emiratele Arabe Unite.

Dacă mareșalul Haftar rebelul din est va prelua președinția Libiei în urma unor alegeri care se tot amână atunci se creează perspectiva reală ca Grupul Wagner sau cine îi va lua locul (vorbim de noua creată Companie Privată rusă-Africa Corps) să-și întărească poziția în Libia și o posibilitate ca Abu Dhabi, unul din sponsori, și Moscova să-și aprofundeze cooperarea în Orientul Mijlociu. Multe rapoarte privitoare la Libia sugerează că Rusia și Emiratele Arabe Unite sunt deja puternic angajate în utilizarea forțelor străine pentru a-și menține influența asupra rezultatelor politice în capitala Libiei, Tripoli, și în al doilea oraș, Benghazi, care este bastionul estic de multă vreme a mareșalului Haftar.

Pe lângă o serie de rapoarte ale Națiunilor Unite care susțin sprijinul Emiratelor Arabe Unite pentru mercenarii sudanezi și ciadieni din Libia, există tot mai multe dovezi care sugerează că suspiciunile ONU și SUA cu privire la sprijinul comun al Rusiei și Emiratelor pentru luptătorii ruși din Grupul Wagner în Libia sunt mai mult decât doar speculații. Sunt ”povești” despre folosirea acolo a dronelor chinezești fabricate pentru armata din EAU dar și despre consilieri militari buni vorbitori de rusă.

The Times of London a publicat o poveste despre capturarea de către SUA a unei baterii de rachete antiaeriene Pantsir S1 de fabricație rusă în Libia. Rusia pare să fi construit un model durabil pentru a conduce războiul ieftin în Africa de Nord și probabil că a făcut acest lucru cu ajutorul unui aliat cheie al SUA – Emiratele Arabe Unite.

Unul din rapoartele despre operațiunile militare din Libia spune că Emiratele Arabe Unite au plătit cel puțin 734 de milioane de dolari pentru producția, desfășurarea și întreținerea unei flote de baterii antiaeriene Pantsir S1 de fabricație rusă pe parcursul unei serii de acorduri tehnico-militare care se întind pe 30 de ani. Loviturile primite de sistemele Pantsir din partea dronelor (se spune Bayraktar TB2s asigurate de Turcia) au dus la două soluții: pierderile l-au forțat pe Haftar să se apropie de masa negocierilor iar pe ruși să-și modernizeze Pantsir-ul pentru a fi mai rezistent la drone și să-și reînnoiască abordarea cu privire la desfășurarea apărării aeriene.

Cert este ca ultimele rapoarte din Libia anunță o creștere a personalului militar rus dar și a tehnicii care vine din Siria în Libia în teritoriile controlate de comandantul Armatei Naționale Libiene cu sediul în est (LNA), mareșalul Khalifa Haftar.

Raportul a citat o sursă nenumită „din organele de securitate ale Libiei”, spunând că cel puțin 1.800 de militari ruși au sosit în țară „în ultimele două săptămâni”. „Unii dintre ei” au fost ulterior trimiși în Niger, restul rămânând în Libia „așteptând instrucțiuni suplimentare”. S-a spus că o parte din personalul rus ar fi implicat în pregătirea forțelor locale și a noilor recruți din „operațiunea Africa”, în timp ce alții erau implicați în locuri de muncă specifice, cum ar fi asigurarea securității în transportul hardware-ului.

Echipamentele militare cum spuneam mai sus vin din Siria prin portul Tartus (bază navală rusă) via două nave rusești de debarcare, Aleksandr Otrakovsky și Ivan Gren, în portul libian Tobruk scrie publicația independentă Verstka. Transferul activ de militari și mercenari ruși în Libia a început acum trei luni. Au fost localizate și fotografiate  transportoare blindate rusești „Tigr” (SBMVPK-233136) în modificarea cu cinci uși. Judecând după emblemele unității de pe ușile din față, vehiculele au fost livrate Brigăzii 106 a Armatei Naționale Libiene, condusă de fiul lui Haftar, Saddam Haftar.

De ce contează implicarea Rusiei în Africa?

Răspunsul este simplu: Libia oferă un acces extrem de valoros la Marea Mediterană, servește ca un flanc sudic pentru a pune presiune asupra NATO și UE, și consolidează dialogul cu alte țări africane și arabe importante. De asemenea, este importantă pentru faptul că servește drept un culoar de trecere către Africa subsahariană, oferind o rută strategică către țări precum Sudan, Niger și nu numai. Africa, unul dintre cele mai bogate continente în materie de minerale și energie, trece printr-un „boom al tinerilor” care va schimba demografia lumii.

În cadrul Africii, Libia se mândrește cu cele mai mari rezerve de petrol și zăcăminte de aur estimate a se clasa printre primele 50 din lume. În plus, locația sa geografică, care leagă Nigerul, Ciadul și Sudanul de Africa de Nord și Europa, o face de o importanță strategică vitală. Libia însemnă resurse contra securitate. De fapt Rusia joacă la ambele capete uzinele lucrative de extracție a petrolului ale Rusiei funcționează sub auspiciile celuilalt guvern al Libiei de la Tripoli, recunoscut la nivel internațional. Ofensiva Rusiei în Africa care a început sub Grupul Wagner, s-a reluat în septembrie 2023, la nivel înalt.

Ca să înțelegem mai bine cele ce urmează am să vă spun că prezența lui Wagner în străinătate a fost atribuită serviciilor de informații militare ale Rusiei (GRU), în special generalului Andrei Averianov. Așa au fost astfel create o serie de PMC-uri (companii militare private) intermediare precum Convoy, înființat în Crimeea ocupată de ruși în 2022, și Redut, activă în Ucraina, dar înființat în 2008 pentru a proteja interesele comerciale rusești. La fel ca și alte PMC, precum Constellis din Statele Unite (fostul Blackwater), Wagner a permis guvernului său de la Kremlin să opereze în conflicte de peste mări de la distanță, proiectând puterea și menținând în același timp un grad de negare a prezenței lor acolo. Această distanță permite, de asemenea, PMC-urilor să opereze în afara limitelor tipice ale războiului de stat, angajându-se în campanii de teroare și dezinformare într-un mod în care forțele convenționale nu pot.

Rușii au schimbat negociatorii!

O să rememorăm câteva elemente din șirul relațiilor Haftar-Rusia. Yunus-bek  Evkurov (cunoscut și ca Yevkurov), ministrul adjunct al apărării al Rusiei, și Andrei Averianov, un general notoriu de la agenția de informații militare GRU, au aterizat la Bamako, Mali, pe 16 septembrie 2023.

Ei urmau să se întâlnească cu lideri politici din Mali, Burkina Faso și Niger, potrivit presei locale și a diverselor surse de pe Telegram. Aceasta nu a fost prima dintre vizitele duo-ului în Africa. Au făcut mai multe vizite pe continent de la moartea lui Evgheni Prigojin pe 23 august 2023… și chiar înainte de asta. Evkurov, mereu flancat de Averianov, a fost și în Libia – una dintre principalele baze africane pentru mercenarii lui Wagner – cu o zi înainte de prăbușirea avionului lui Prigojin în Rusia, prăbușire care a ucis pe șeful Grupului Wagner, precum și alți doi din conducerea organizației.

Întâlnirea din Mali nu a fost întâmplătoare: Yevkurov și Averianov trebuiau să poarte discuții cu reprezentanții țărilor pe care Prigojin le-a vizitat ultima dată. Evkurov și Averianov ar părea, așadar, liderilor africani ca fiind succesorii răposatului șef Wagner. În plus, după cum relatează The New York Times în cadrul unei anchete, s-au întâlnit și cu câțiva dintre mercenarii Wagner rămași în Mali. În 2023, au avut loc primele discuții publice, de la începutul războiului din Ucraina, între oficialii ruși și comandantul libian Haftar. În august, vice ministrul rus al apărării, Iunus-Bek Evkurov, a zburat în Libia pentru a-l vizita. Deja în septembrie, Haftar însuși s-a întâlnit cu Putin la Moscova.

După această întâlnire, mass-media a relatat în repetate rânduri despre planurile Kremlinului de a construi o bază navală rusă în Libia. Aceasta ar urma să fie construită la Tobruk, unde sosesc transporturile militare rusești din Siria. În ianuarie 2024, cu puțin timp înainte de începutul transferului masiv de forțe, Iunus-Bek Evkurov a vizitat din nou Libia. Întâlnirea sa cu Haftar a avut loc la cartierul său general din Benghazi. Nu departe de acest oraș, între localitățile vecine Kaminis și Suluk, potrivit surselor „Verstka”, funcționează deja o nouă bază de antrenament pentru armata rusă. Mai multe instituții media l-au prezentat deja pe Averianov de la GRU drept „succesorul lui Prigozhin” în Africa.

Evkurov are   o reputație solidă ca pacificator și negociator din timpul petrecut în Ingușetia, o republică autonomă a Federației Ruse situată în lanțul muntos Caucaz. El a condus această republică rusă din 2008 până în 2019, într-o perioadă în care regiunea „era mai violentă decât Cecenia. Pentru Kremlin, Evkurov are o anumită finețe diplomatică care se potrivește perfect pentru a fi noua față a relațiilor dintre guvernul rus atunci când se ocupă de aceste regimuri africane. Generalul Averianov este cel mai bine cunoscut pentru că a condus unitate 29155 a GRU, care este specializată în operațiuni ascunse precum sabotaj și asasinat. Spionii din această unitate sunt suspectați că au aruncat în aer un depozit de muniții din Republica Cehă în 2014, au încercat să organizeze o lovitură de stat pro-sârbă în Muntenegru în 2016 și că au încercat otrăvirea fostului agent dublu Serghei Skripal în 2018. 

Evkurov, politicianul isteț, și Averianov, maestrul spion, par astfel a fi pe cât de diferiți, pe atât de complementari. Cu toate acestea, amândoi au o calitate în comun, care îi deosebesc de Prigojin: amândoi sunt soldați de încredere, loiali, lui Putin.  Sunt toate acestea suficiente pentru ca Kremlinul să predea duo-ului cheile regatului lui Wagner din Africa? Nu știm dar se pare ca acesta va fi viitorul. Asistăm la o trecere de la operațiunile și relațiile semi-clandestine desfășurate de Wagner la relații mai deschise cu regimurile africane existente. Modelul descentralizat al lui Wagner este încă util Moscovei, pentru că este mai ușor să te adaptezi la situațiile locale. De asemenea asistăm la o parte importantă a primei etape a reorganizării operațiunilor rusești în Africa. Procesul este lent pentru că Grupul Wagner are și interese financiare bine înrădăcinate în Africa. Mulți oligarhi ruși au beneficiat și încă beneficiază de operațiunile Wagner în Africa.

Post Scriptum: Pentru Putin, beneficiile strategiei sale în Africa sunt clare. Operațiunile lui Wagner fac miliarde de dolari. O parte din acestea se revarsă către comunitatea de oligarhi din jurul lui Putin, ajutându-l să-și păstreze slujitorii fericiți. O parte dintre ele garantează războiul din Ucraina.

Iar legăturile lui Wagner cu operațiunile miniere și guvernele din Africa permit o spălare de bani și o evaziune de la sancțiunile impuse de comunitatea internațională care îl ajută și mai mult pe Putin să ducă războiul. Întrebare este: de ce Occidentul nu poate opri Rusia în Africa? Majoritatea guvernelor sunt slabe, loialitățile tribale contează mai mult decât instituțiile oficiale, granițele sunt libere și societățile civile sunt fragmentate. În plus, aproape toată lumea din regiune urăște Franța, fosta putere colonială și, în mod tradițional, cea mai activă forță externă de acolo. Dar este și pentru că sistemul de politică externă al SUA a desemnat politica africană ca un fel de laborator pentru activismul pentru drepturile omului și promovarea democrației. Până de curând, Africa a contat puțin în calculele afacerilor americane sau în birocrația de securitate națională.

În comparație cu alte regiuni ale lumii, Africa a atras relativ puține investiții străine americane, iar importanța ei pentru planificatorii militari americani a pălit înaintea Indo-Pacificului, a Orientului Mijlociu și a Europei. Punctul critic pentru Occident a fost declanșarea de către Franța și anume în războiului din Libia în 2011. Acest act a dus la mai mult de un deceniu de mizerie și război în Libia. De asemenea, a trimis cascade de arme în fragilul Sahel, în timp ce a slăbit reținerea pe care regimul lui Moammar Gaddafi, cu toate greșelile sale, a impus-o grupărilor jihadiste. Speranța nu este un plan pentru Libia. Echipa Biden trebuie să-și regândească întreaga politică în Africa. Până una alta Germania își va menține deschis centrul de transport aerian militar din Niamey, la scurt timp după ce UE a anunțat că își va încheia misiunea militară în Niger pe 30 iunie.

Niger a devenit un hub militar rusesc. Personalul militar rus a intrat într-o bază aeriană din Niger unde se află câteva trupe americane care urmează să se retragă. Rușii se află în Niger de câteva săptămâni, în timp ce SUA negociază retragerea trupelor sale din cele două baze aeriene din țară. Majoritatea celor aproximativ 1.000 de soldați americani care se află încă în Niger se află la o a doua bază aeriană, la aproximativ 800 km distanță de capitală, în orașul Agadez. Întrebat despre desfășurarea Rusiei, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor de la Moscova că Rusia „dezvoltă legături cu diverse țări africane în toate domeniile, inclusiv în cel militar”, adăugând că acele națiuni „sunt interesate de asta, iar noi suntem de asemenea interesați de ei și vom continua să ne dezvoltăm relațiile cu statele africane”.

Înainte ca o lovitură de stat din Niger, din iulie 2023, să ducă la cererea făcută de noile autorități, ca trupele americane să părăsească țara, SUA au folosit cele două baze pentru a zbura cu drone în misiuni de combatere a terorismului în vasta regiune Sahel din Africa de Nord, unde tulburările politice și guvernele centrale slabe au permis grupările teroriste, inclusiv Al Qaeda și afiliații ISIS, să câștige puncte de sprijin. Concluzia este clară. Până când Occidentul va absorbi lecțiile eșecurilor din trecut, Wagner va continua să opereze în Africa iar Rusia își va reocupa pozițiile deținute în perioada Războiului Rece.