Este clar că nimic nu mai este ca înainte de pandemia de Covid-19. Criza ucraineană încheie practic Războiului Rece. În ciuda ecourilor din trecutul ale acestuia, peisajul strategic s-a schimbat. Rusia și China vor o Noua Ordine Mondială. Una probabil condusă de ele!? Când George H.W. Bush a vorbit despre o „Nouă Ordine Mondială” în 1990, el a stabilit parametrii pentru epoca post-Război Rece. America spunea Bush va rămâne fermă în alianțele sale și nu va permite țărilor mai mari să le „înghită” pur și simplu pe altele mai mici, așa cum încercase Saddam Hussein cu Kuweitul. Fiecare președinte care a urmat și-a adus o contribuție semnificativă la securitatea europeană inclusiv prin lărgirea și consolidarea alianței NATO. America și-a ținut întotdeauna promisiunile iar președintele Biden a readus, deocamdată, liniștea și a coagulat interese comune în tabără europeană după tulburarea determinată de deciziile președintelui Trump. Invazia Rusiei în Ucraina a adus la masa geopolitici globale câștigători și învinși.

De fapt, în estul Europei, există două războaie: un război rusesc purtat în principal împotriva orașelor și a populației civile din Ucrainei și un război purtat de forțele armate ale Ucrainei împotriva trupelor ruse. Rusia îl câștigă pe primul; Ucraina îl câștigă pe cel din urmă. Putin a decis să îmbrățișeze, în Planul B, după eșuarea îndeplinirii obiectivelor inițiale, o strategie care reduce expunerea trupelor sale la luptă și respinge un rezultat negociat în condițiile pe care guvernul Ucrainei l-ar putea accepta. „Războiul limitat, fără pace”, pentru a-l parafraza pe Troțki, ar fi rezultatul.

Turneul lui Lavrov în Asia

În condițiile sancțiunilor economice, Rusia, prin ministrul de externe, bate la porțile statelor nucleare din Asia: China, India și Pakistan. Ministrul rus de externe Serghei Lavrov, a plecat de la Beijing la New Delhi, și se află acum într-o vizită oficială de două zile în India. Vizita lui Lavrov vine la scurt timp după vizita ministrului de externe al Chinei, Wang Yi, în India și înaintea dialogurilor care urmează să aibă loc între India și SUA pe 11 aprilie. De asemenea ministrul rus de externe a participat la întâlniri multinaționale privind Afganistanul împreună cu reprezentanți din Pakistan, Iran, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan. Este de fapt o discuție despre un front comun, pe care Rusia îl dorește, în cadrul Organizației de la Shanghai[1].

America și-a stabilit „concurentul strategic”

Vă așteptați ca Rusia să fie „concurentul strategic” al Americii? Nu, nu este Rusia, deși invadarea Ucrainei de către Rusia domină știrile. Noua strategie de apărare a administrației Biden arată clar că China rămâne în continuare principalul obiectiv/inamic al Pentagonului. Pivotul Asia este viabil iar conceptul de spațiu Indo-Pacific ca centru de gravitație pentru secolul XXI este validat. Strategia administrației Trump, condusă de secretarul de atunci al Apărării, Jim Mattis, a marcat o trecere de la lupta, în principal, cu grupurile militante precum Al-Qaida și Statul Islamic la competiția strategică cu puterile autoritare Rusia și China. De atunci, aceasta a condus spre bugete ale apărării din ce în ce mai mari, chiar și pe fondul prezenței în scădere a trupelor americane în Orientul Mijlociu și Afganistan.

Noua strategie vine în timp ce Rusia a șocat globul prin invadarea Ucrainei, declanșând cel mai mare război terestru din Europa din 1945. Acest lucru a galvanizat Occidentul în spatele ajutorului militar pentru Kiev, a dus la pregătirea unui pachet de sancțiuni nemaiîntâlnit vreodată și a ridicat cheltuielile aliate pentru apărare, toate în timp ce invazia a scos la iveală deficiente profunde în armata Rusiei. Concomitent oficialii americani din sectorul de securitate națională au avertizat că China este angajată în cel mai mare efort de extindere a forțelor nucleare și de diversificare a arsenalului de rachete (convenționale /nucleare) din istoria sa, și că și-a propus să egaleze sau să depășească capacitățile americane în spațiu și să reprezintă o amenințare semnificativă de spionaj cibernetic pentru Statele Unite. China este provocarea majoră în creștere și este o provocare pe termen lung. Rusia este o provocare imediată, dar, sincer, este o putere economică și demografică în declin singura clasificare care-i mai rămâne fiind „Triada nucleară” și poate faptul că deține rezerve de petrol și gaze imense. Rusia ieșită din conflictul cu Ucraina nu va mai fi o amenințare la fel de agresiva la adresa Europei. În schimb China cu investițiile în forțele navale și aeriene devine o mare provocare la pace mondială.

O versiune clasificată a Strategiei naționale de apărare a fost prezentată Congresului/parlamentarilor pentru a justifica un buget de 773 de miliarde de dolari solicitat de Departamentului Apărării pentru anul fiscal 2023. Într-un rezumat public Pentagonul numește China „cel mai important concurent strategic al nostru”, în timp ce Rusia reprezintă „amenințări acute”. Pentagonul, prin vocile autorizate, au prezentat Congresului, potențialul militar, economic și tehnologic al Chinei de a contesta sistemul internațional și interesele americane. Secretarul adjunct al Apărării, Kathleen Hicks, a spus că „poporul Ucrainei este cel mai important în mintea noastră” și faptul că chiar dacă acum „Rusia reprezintă o amenințare acută pentru ordinea mondială, așa cum este ilustrat de invazia sa neprovocată și tacticile vicioase” Pentagonul se focalizează pe creșterea militară a Chinei. Hicks spunea: „Chiar dacă ne confruntăm cu activitățile maligne ale Rusiei, strategia de apărare descrie modul în care departamentul va acționa pentru a susține și întări descurajarea RPC [Republica Populară Chineză] ca cel mai important competitor strategic al nostru și cea mai mare provocare.” În mai multe documente elaborate de Pentagon se stipulează ca atât China cât și Rusia continuă să dezvolte capabilități avansate, cum ar fi rachetele hipersonice și armele anti-sateliți, și că Pentagonul trebuie să fie pregătit să-i descurajeze cu propriile sale arme în curs de dezvoltare.

Noua Strategia națională de apărare o înlocuiește pe cea din 2018 a administrației Trump, iar noul document acordă prioritate apărării Americii având în vedere China, descurajarea atacurilor strategice împotriva SUA și a aliaților, descurajarea agresiunii în timp ce se pregătește să prevaleze într-un conflict atunci când este necesar și „prioritizarea provocării RPC în Indo-Pacific, apoi provocarea Rusiei în Europa, potrivit rezumatului. Coreea de Nord, Iran și organizațiile extremiste violente sunt descrise drept „amenințări persistente”. Fondurile din noul buget pe 2023 duc la o creștere masiva a investițiilor în forțele navale americane. Astfel acestea vor include realizarea submarinul clasa Columbia, sistemele nucleare de comandă și control ale marinei și racheta balistică lansat de pe submarine Trident D5.

Este clar că Rusia nu mai este considerat un adversar „aproape egal”. Dar rămâne Rusia pe agenda de priorități a Pentagonului? Da, dar nu știm pe ce loc pentru că se va ține cont de arsenalul nuclear al Moscovei care este unul considerabil și în continuă dezvoltare. Ecuațiile de război despre riscul utilizării acțiunilor nucleare – care nu sunt niciodată simple – au fost complicate de focoasele „tactice” pe care Rusia le-a stocat. Aceste arme nucleare mai mici, mult mai puțin puternice decât cele pe care Statele Unite le-au aruncat asupra orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, sunt concepute pentru a fi folosite pe câmpul de luptă. Mulți experți avertizează împotriva subestimării acestor arme de distrugere în masă, care ar putea provoca victime pe scară largă numai din cauza radiațiilor, care nu pot fi limitate.

Multe întrebări rămân fără răspuns pentru ca oficiali de la Pentagon au atras atenția că bugetul a fost realizat înainte de invazia rusă în Ucraina și nu se referă nicidecum la aceasta.
Concluzionând: Strategia lui Trump a fost despre China și Rusia, strategia lui Biden este despre China și apoi, în subsidiar despre Rusia.

China nu poate ajuta Rusia decât cu încălcarea sancțiunilor!

Succesiune evenimentelor care se lega de acest război este într-o derulare rapidă. Summit după summit. Ultimul cel al UE cu China a fost un fel de expunere de motive și de o parte și de alta fără o concluzie clară asupra evoluției evenimentelor. Premierul chinez Li Keqiang a discutat cu președinții Comisiei Europene și Consiliului European, Ursula von der Leyen și Charles Michel, și cu șeful politicii externe a UE, Josep Borrell, timp de aproape două ore, prin videoconferință. Summitul China-UE a fost un moment în care lideri europeni i-au cerut lui Xi să folosească influența Chinei pentru a încerca să pună capăt ostilităților rusești în Ucraina. Premierul chinez le-a spus liderilor UE că Beijingul va face presiuni pentru pace în Ucraina „în felul său”, după ce Bruxelles-ul a cerut Chinei să nu furnizeze arme Rusiei și să nu ajute Moscova să ocolească sancțiunile occidentale. UE este o „piață uriașă de export” pentru China iar în mod clar că Xi dorește să fie reales la cel de-al 20-lea Congres al Partidului din octombrie și nu va risca relația investițională a Chinei în Europa. Deși oficialii UE spun că nu au văzut nicio dovadă că China ar sprijini în mod direct Rusia din punct de vedere militar, există îngrijorări tot mai mari că Beijingul ar putea ajuta Rusia să eludeze indirect sancțiunile. Și totuși exista, din analiza pe care am făcut-o după materialele pe care le am de la diferite instituții financiare sau din mass media, câteva „portițe de sprijin” pentru Moscova din partea Beijingului. O modalitate tangibilă majoră prin care Beijingul ar putea acorda asistență Moscovei este depozitul în valoare de 90 de miliarde de dolari pe care Rusia le are în bilanțul Băncii Populare a Chinei (PBOC) conform unei analize a publicație Nikkei Asia. Din nefericire pentru Moscova, Rusia poate folosi acești yuani doar pentru a plăti exporturile chineze în Rusia și în niciun caz pentru a plăti mărfurile importate din altă parte sau pentru a îndeplini obligațiile datorate în alte valute (convertibile). Dacă PBOC ar decide să convertească rezervele de yuani ale Rusiei în valută, acest lucru ar ajuta în mod clar Rusia să treacă prin impasul actual, dar costul potențialei încălcări a sancțiunilor occidentale este un risc imens pentru PBOC și, prin urmare, face o astfel de mișcare improbabilă nu imposibilă. În ceea ce privește sprijinul Moscovei prin infrastructura financiară a Chinei, respectiv prin sistemul internațional de plăți (CIPS- Cross-Border Interbank Payment System), nu poate fi o soluție imediată, dintr-un motiv foarte simplu: folosește același sistem global de mesagerie ca și sistemul de plată transfrontalier utilizat la nivel global, și anume Sistemul de plăți interbancare (CHIPS- Clearing House Interbank Payments System). De fapt, CIPS se bazează pe rețeaua Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication (SWIFT) pentru a efectua tranzacții internaționale, din care instituțiile ruse au fost excluse din cauza sancțiunilor occidentale . În plus, chiar dacă China ar fi gata să renunțe la SWIFT în favoarea propriului său sistem de mesagerie, CIPS chinez nu este suficient de lichid pentru a oferi o alternativă clară la CHIPS, cel puțin nu deocamdată.

Cu o mână luăm, cu alta dăm!

În schimb Guvernul Marii Britanii a aprobat în liniște vânzarea controversată a unei fabrici de microcipuri din Țara Galilor unei firme deținute de China. Newport Wafer Fab este cea mai mare fabrică de semiconductori din Marea Britanie. Semiconductorii, cunoscuți și sub numele de microcipuri sunt o componentă esențială a dispozitivelor electronice. Nexperia, o subsidiară olandeză a companiei chineze de tehnologie Wingtech, a conceput o preluare a Newport Wafer Fab în primăvara anului trecut, în ciuda solicitărilor de la acea vreme ca ministru pentru Afaceri, Energie și Strategie Industrială din Marea Britanie să intervină. Și încă ceva: Putin le ceruse clienților europeni ai gazelor naturale să plătească în ruble sau să riște o întrerupere. Condiția a fost respinsă în corpore de europeni. Însă, după ce a vorbit cu liderul rus, premierul Italiei, Mario Draghi, a spus că președintele rus va acorda o „concesiune” țărilor europene. Soluția a fost întărită și de discuția telefonică ulterioară dintre cancelarul german Olaf Scholz și Putin având același subiect al pății gazelor. Întotdeauna există o soluție care să rezolve ecuația gazelor europene. Vom vedea dacă Rusia respecta promisiunile. Pentru noi care suntem producători de gaz, atât cât să ne acoperim consumul casnic, apar probleme generate de incompetența, ca să nu spun altceva, a celor care conduc diferite structuri economice. O fi adevărat ceea ce scrie presa despre terminalul de gaz lichefiat din Grecia? România ar fi trebuit să fie acum acționar la terminalul de la Alexandroupolis/Grecia port la Marea Mediterană acolo unde America va construi una din cele mai mari baze militare navale din Europa. La începutul lui 2020, când toate procedurile erau îndeplinite, cu câteva zile înainte de semnarea actelor de cumpărare a acțiunilor de către Romgaz, ministrul economiei a cerut Consiliului de Administrație să voteze negativ!?. Probabil că ne stricau ceva bani obținuți din profiturile de utilizarea a terminalului dar și cota din gazele ajunse la terminal. Afirmația îi aparține fostului director general al Romgaz, Adrian Volintiru și a apărut în ziarul Național (aprilie 2022). Mă rog politică la nivel înalt mânată de alte interese sau de pro-r…! În 30 de ani nu am reușit să construim încă două reactoare la Cernavodă, ba chiar avem performanțe negative notabile: nu am reușit să terminăm decât anul acesta barajul Mihăileni, situat pe râul Crișul Alb, la limita județelor Hunedoara şi Alba. Microhidrocentrala și barajul de acumulare a apei pentru alimentarea localităților şi a exploatărilor miniere din zona Bradului cu apă, precum şi pentru producția de energiei electrică a fost început în 1987. Vivat!

Zelenski: „Am nevoie de muniții, nu de o plimbare”

Dacă voi, cei care citiți aceste rânduri, încă vă îndoiți că liderii sunt cei marchează forma evenimentelor cred că această criză ucraineană v-a spulberat îndoiala. Într-o criză mare, în ajunul unui război, de exemplu, contează cine are autoritatea finală să spună opriți sau plecați. De asemenea, contează cine conduce țara care este atacată și cum alege liderul acesteia să răspundă.

Războiul actual este războiul președintelui rus Vladimir Putin și al nimănui altcuiva, așa cum al Doilea Război Mondial din Europa a fost al lui Adolf Hitler. Ambii bărbați doreau război, ambii l-au îmbrățișat ca pe un test de virilitate împotriva unui inamic decadent. Nici invazia Ucrainei nu ar fi urmat cursul pe care îl are dacă Volodimir Zelenski nu ar fi fost președintele Ucrainei. Deși, înainte de război, puțini credeau în Zelensky, fostul comediant a definit în mod covârșitor rezistența remarcabilă a țării împotriva armatei ruse mult superioare, spunând oficialilor de informații americani care s-au oferit să-l evacueze că are nevoie de muniție, „nu de o plimbare”. Zelensky este cel care, în apelurile sale directe către liderii occidentali, Congresul SUA, Parlamentul britanic, Parlamentul francez, Parlamentul italian și Bundestagul Germaniei, ca să nu enumerăm decât câteva din intervențiile sale, a făcut din cauza ucraineană una pe care Occidentul nu o poate ignora. În același timp, contează enorm că Joe Biden, și nu Donald Trump, se află la Casa Albă și poate conduce un răspuns transatlantic unificat și dur, dar mai ales „rece”.

În actuala criză, nu poate exista nicio îndoială că cei doi lideri, Putin și Zelensky, au determinat forma conflictului. În Rusia, Putin a restabilit stilul de conducere extrem de centralizat al lui Stalin sau al țarilor pe care îi admiră atât de mult. Ceea ce gândește și dorește el devine politică rusă pentru că el controlează pârghiile puterii și ia deciziile cheie. Degeaba vorbește Lavrov de negocieri de pace dacă nu are „verde” de la Putin. Cu toate acestea, este deja clar că una dintre cele mai mari greșeli ale lui Putin a fost că nu a ținut cont de calitățile personale și de hotărârea omului a cărui țară o invada, un om care a ales să nu fugă sau să se predea, ci să rămână și să lupte. Și acea decizie a lui Zelensky a avut deja consecințe importante.

Blitz-ul lui Putin nu a funcționat! Șoigu a clacat!

Putin nu a obținut câștigul rapid pe care și l-a dorit. Scopul său inițial de război a fost în mod clar schimbarea regimului și el spera să-l realizeze fără un efort militar semnificativ. Putin a presupus, de asemenea, că guvernele europene vor fi reticente în a rupe legăturile economice cu Rusia și că vor apărea crăpături în alianța transatlantică pe care le-ar putea exploata. Din toate punctele de vedere, Putin (sau cei din cercul intim), a judecat greșit sau așa cum vorbesc serviciile occidentale a fost dezinformat de proprii colaboratori deși Peskov ne aduce aminte că „nu cunoaștem procesul decizional de la Kremlin”. Ceva în mașinăria Kremlinului nu a funcționat. Mult credit, pentru eșecul său de până acum, se datorează rezistenței și curajului ucrainenilor, dar și a politicilor SUA–inclusiv „implicarea persistentă” conceptul Comandamentul cibernetic al SUA [2], trimiterea de asistență militară în Ucraina, mobilizarea comunității internaționale și sancționarea Rusiei în moduri nemaiîntâlnite până acum. Toate au jucat cu siguranță un rol.

Președintele rus Vladimir Putin s-a confruntat cu o rezistență neașteptată și dură din partea ucrainenilor și cu sancțiuni dure din partea unui Occident neașteptat de unificat, dar nimic nu sugerează că este pe cale să se retragă și nici nu pare să dorească pacea. Armata sa vizează din ce în ce mai mult civilii, în special în orașele mari. Pe măsură ce numărul morților crește, amploarea distrugerii și riscul unui conflict din ce în ce mai extins cresc, iar încetarea suferinței devine o prioritate. Acest lucru poate fi realizat doar printr-un angajament diplomatic care produce o înțelegere politică. „Călcâiul lui Ahile pentru autocrații este că nu au oameni în acele sisteme care să spună adevărul către lider. Și cred că este ceva ce vedem în Rusia”, a declarat secretarul de stat Antony Blinken reporterilor în timpul unei vizite la Alger. La Pentagon purtătorul de cuvânt John Kirby a spus că este „incomod” faptul că Putin „s-ar putea să nu înțeleagă pe deplin gradul în care forțele sale eșuează” până acum în Ucraina. „Dacă nu este pe deplin informat despre cât de prost se descurcă militarii, atunci cum vor ajunge negociatorii săi la un acord care să fie durabil?” a concluzionat el.

Eșecul armatei ruse a erodat încrederea dintre Putin și ministrul său al apărării. Șoigu a fost considerat unul dintre puținii consilieri de taină ai lui Putin, alături de Patrushev, dar războiului din Ucraina a deteriorat relația. Mai mult, Putin a pus în arest la domiciliu doi oficiali de top ai serviciilor de informații (Direcția a 5-a din FSB cea care se ocupă cu rețelele de spionaj din țările foste sovietice – unul fiind generalul colonel Sergei Beseda) pentru că au furnizat informații nerelevate înainte de invazie și au cheltuit în mod fraudulos fondurile la dispoziție, lucru care ar fi contribuit și mai mult la climatul de haos al operațiunilor militare din Ucraina. Oleksi Danilov, președintele Consiliului Național de Securitate al Rusiei, a citat la începutul lunii martie surse de informații spunând că Putin a demis cel puțin opt generali din cauza pierderilor din invazie. Cu toate acestea, rapoartele nu pot fi verificate din mai multe surse. De unde provin informațiile occidentale? De la surse de informații americane/occidentale care ar putea fi în Kremlin. În mod cert este un secret care va fi păstrat cu strictețe. Dar de când Rusia și-a început acumularea de trupe de-a lungul granițelor Ucrainei anul trecut, oficialii serviciilor de informații americane au prezis cu exactitate mișcările lui Putin. Kremlinul caută vinovații la ora actuală în cercul interior a lui Putin. Vinovați caută și Zelenski deși armata ucraineană a rezistat eroic. El a demis șefii regiunilor Odessa şi Cerkasî și a numit în locul lor militari. În război multe decizii se iau în situații limită fără o cercetare solidă.

Mersul războiului

Rusia continuă exercițiile militare ca și cum la 1500 de km depărtare de locul acestora nu ar exista un război. Sistemele de rachetele hipersonice Avangard au intrat în exerciții. Forțele de Rachete Strategice ale Rusiei au început pe 31 martie, manevre de amploare în regiunea Orenburg, din sudul țării, cu participarea a 3.000 de militari și 300 de echipaje de luptă, în contextul „operațiunii militare speciale” din Ucraina. Forțele de rachete strategice sunt una dintre principalele componente ale forțelor nucleare strategice ale Rusiei și vizează limitarea nucleară a unei posibile agresiuni împotriva țării. Vedeta acestora este racheta hipersonică Avangard. Despre racheta Avangard (un fel de „planor” care este lansat cu o racheta balistică) vorbea Putin în 2018 ea fiind una capabilă de o viteza de 29 de Mach (32.000km/h) și de parcurgerea unei distanțe de 6000 km pană la țintă. Racheta poate evita sistemele de apărare antiaeriană prin traiectoria aleatorie dar și prin norul de plasmă creat de viteză în jurul ei și care absoarbe radiația de la radar reușind evitarea detectării.

În Ucraina progresele operațiunilor militare rusești au stagnat pe mai multe fronturi, inclusiv în zonele de la nord de Kiev și din sudul țării, din jurul orașului Nicolaev. Militari ruși, dislocați în pădurile din jurul centralei Cernobîl, au fost dislocați, datorită contaminării, într-un spital din Belarus. Cu toate acestea forțele ruse au continuat să obțină câștiguri teritoriale limitate în estul Ucrainei, unde își propun să izoleze părți mari din armata ucraineană. O evaluare publicată duminică, 27 martie 2022, de Institutul pentru Studierea Războiului a spus că forțele ruse își vor extinde probabil campania de bombardare asupra Kievului în loc să încerce să încercuiască orașul în săptămânile următoare. Grupul de la institut a mai raportat că forțele ruse își întăresc pozițiile defensive în zonele capturate și mută artileria în poziții de unde pot lovi centrul Kievului.

În ultima săptămână, luptele au fost aprige în multe orașe și sate de-a lungul liniei frontului, iar forțele ruse au făcut progrese de pe teritoriul din regiunea Donbas, unde separatiștii susținuți de ruși au preluat controlul în 2014. Rusia a avansat spre vest în Donețk, spre granița regiunii și spre nord-vest spre Izium. Forțele ruse vor avea probabil două ținte strategice în Donbas. Armata rusă urmărește să avanseze/împingă linia frontului către granița administrativă a regiunilor Donețk și Lugansk (așa numita provincie Domdas) și, de asemenea, să facă joncțiunea forțelor din Donbas cu trupele din Crimeea. Joncțiunea acestor forțe ar putea izola trupele ucrainene care luptă pe linia frontului lângă Donbas (fosta linie de demarcație din Acordul Minsk 2) sau le-ar putea forța să se retragă, ceea ce ar fi o victorie strategică majoră pentru ruși.

Mariupol, un important oraș-port care rezistă de mai bine de trei săptămâni împotriva unui asediu rusesc, rămâne sub controlul Ucrainei, frustrând forțele ruse care au ca scop de a controla un coridor de la Donețk până în Crimeea. La Mariupol se luptă două grupări paramilitare Grupul Azov (ucrainian) și Grupul Wagner (rusesc), amândouă cu o ideologie similară. Trupele ruse au avansat în Mariupol atât din est, cât și din vest în ultimele zile, în timp ce au continuat să bombardeze clădirile rezidențiale și să consolideze pozițiile de artilerie la nord de oraș. Tot în oraș au ajuns și trupele cecene (1000 de militari) care luptă alături de militarii ruși. Unele dintre cele mai intense lupte au fost pentru orașul Severodonetsk din Lugansk. Forțele armate ucrainene raportează atacuri aproape zilnice asupra orașului, dar acesta rămâne în prezent în mâinile ucrainenilor. Orașul se află în calea unui traseu crucial spre nord-vest în direcția orașului Izium (orașul asediat care nu are căldură, mâncare, apă sau alte servicii de bază), pe care trupele ruse l-au atacat în mod repetat din nord și nu l-au cucerit. Chiar dacă ucrainenii țin linia frontului în afara marilor orașe, poziția armatei ucrainene în est pare din ce în ce mai precară, potrivit unei analize efectuate săptămâna aceasta de cercetătorii de la RUSI, un grup britanic de analiză militară. Acele forțe ar putea risca să fie încercuite de trupele ruse care avansează pe mai multe căi la est de râul Nipru. Aceste progrese ale forțelor ruse au lăsat, pe unde au trecut, o vastă rețea de distrugeri, potrivit martorilor, imaginilor și declarațiilor oficialilor locali.

Logistica, bat-o vina!

Mulți analiști spun că rușii au presupus că vor captura rapid capitala Kiev și vor forța pe președintele Volodimir Zelenski să cedeze puterea. Indiferent de strategia aplicată de militarii ruși acel rezultat nu s-a întâmplat, iar Rusia a fost afectată de incapacitatea de a menține căile logistice/aprovizionarea către trupe într-un război terestre de mai lungă durată. Toate cu excepția sud-estului Ucrainei unde ținta bombardamentelor necruțătoare au fost civilii iar liniile de aprovizionare au fost scurte. Moscova a declarat în timpul negocierilor de pace din Turcia că va „reduce drastic” activitatea militară în partea de nord a țării, lângă Kiev și Cernihiv. Se pare că rușii nu au conceput un Plan B de la început iar acum încearcă să-și redefinească obiectivele invazie. Există câteva cutume în realizarea logisticii operațiunilor rușilor. Astfel Rusia preferă să mute trupe și provizii pe căile ferate, iar acum face asta în sud-est, după ce a capturat Herson și Melitopol și a asigurat o trecere peste râul Nipru dar nu controlează nodurile feroviare precum Cernihiv în nord și, deoarece solul a fost umed și noroios, vehiculele rusești trebuie să se utilizeze infrastructura rutieră a Ucrainei. Deplasarea cu camionul este o provocarea deoarece încearcă să transporte o cantitate mare de alimente, muniție și carburant pentru o forță de nivel batalion cu pana la 1000 de militari și cu zeci de vehicule de toate tipurile, pe drumuri înguste într-o mișcare dus-întors permanentă. Forțele ruse din multe părți ale țării au fost împiedicate să lupte de probleme de aprovizionare, unitățile întrerupând operațiunile în timp ce se regrupează și reorganizează și datorita pierderilor suferite.

Luptătorii și tehnica militară au nevoie de sprijinul mecanicilor, medicilor, inginerilor, șoferilor de camioane, bucătarilor și a altor echipaje care asigură logistica. Asta pentru că nevoile soldaților care luptă într-un război modern sunt enorme. În medie, fiecare soldat rus are nevoie de provizii în valoarea de 2500 de roni (lei) pe zi, inclusiv alimente, combustibil, muniție, suport medical etc. Rusia a trimis peste 150.000 de militari în Ucraina, organizați în diverse formațiuni. Baza acestor formațiuni sunt Grupările Tactice de nivel Batalion cu 700 la 900 de militari. Aceste formațiuni au în general în dotare 10 tancuri, 6 transportoare BTR-80, 40 transportoare BMP-3M, 10-12 vehicule blindate de artilerie, 10 sisteme de apărare antiaeriană(S-300,S-400 și Pantsir-S1), 3 camioane pentru alimente, 5 camioane cisternă de apă, 2-5 mașini medicale, 2 bucătării, 10-12 cisterne de combustibil, 5 mașini de deminare, 5 vehicule cu drone (cate 2 drone pe mașină), 2 mașini de război electronic și 2 vehicule de mentenanță/tractare. Toate acestea necesita o structură logistica foarte bine articulată.

La ora actuală planurile făcute de Staul Major al Armatei ruse au probleme sau au fost făcute pe baze nerealiste. Dacă planul de invazie al Rusiei ar fi cerut progrese lente și constante comandamentul de război ar fi încercat să controleze rapid spațiul aerian și apoi ar fi înființat mini-baze securizate la fiecare 40 până la 50 de km pe măsură ce au capturat teritoriul. Fiecare bază ar avea un depozit de reparații, o stație medicală și depozite, astfel încât proviziile să nu fie niciodată departe. De fapt distantele de operare au fost mai mari decât au putut logisticienii să asigure sprijinul necesar operațiunilor militare. De la granița Belarusului la porțile Kievului sunt 140 km iar din bazele din Crimeea până în orașul Herson sunt 200 km. În schimb, Rusia a încercat să domine forțele ucrainene prin operațiuni militare rapide, care și-au întins pe zeci de kilometri și la marea distanță de linia de aprovizionare. De exemplu, „împingerea” Rusiei de la Crimeea la Herson a fost de aproximativ 120 de mile, iar cea de la Belarus la Kiev a fost de 86. De aici opririle repetate si convoaiele de pe șoselele din Ucraina. Iată câteva probleme pe care rușii par să le aibă: (1)Protecția inadecvată a convoaielor de aprovizionare; (2) Camioanele care se deplasează de-a lungul liniilor de alimentare au nevoie de protecție, mai ales dacă opțiunile de călătorie au fost restrânse la câteva drumuri previzibile; (3) Vehiculele de aprovizionare au fost uneori lăsate pe cont propriu, chiar și după ce armata ucraineană i-a sfătuit pe cetățenii pe rețelele de socializare să atace camioanele cu combustibil neblindate; (4) Structura de comandă a Rusiei a fost „în cel mai bun caz confuză” (nu este o singură structură, ci patru, care provin din patru regiuni diferite ale Rusiei). Referitor la punctul 4 este clar că lanțul de comandă este defectuos cel puțin 15 înalți comandanți ruși, inclusiv șapte generali, au fost uciși, potrivit Ministerului Apărării din Ucraina. În mod obișnuit, astfel de ofițeri de rang înalt nu ar fi, în timpul operațiunilor militare, aproape de linia frontului, dar au fost nevoiți să meargă mai departe decât în ​​mod normal pentru a impune ordine și a direcționa operațiunile la nivelurile inferioare. Comunicarea telefonică în cadrul trupelor ruse a fost întreruptă și mai mult atunci când, în procesul de bombardare a orașelor precum Harkov, forțele ruse au distrus turnurile celulare necesare propriei lor rețele securizate. Au fost forțați să folosească linii nesecurizate care au fost ușor interceptate. Un general rus a fost ucis într-un atac aerian după ce ucrainenii l-au localizat prin semnalul telefonului său mobil, a informat New York Times. O altă caracteristică evidențiată de operațiunile militare de până acum este aceea că sunt diferențe între profesionalismul militarilor desfășurați în nordul Ucrainei și cei din sud. Multe trupe ruse din sud par a fi soldați profesioniști care au fost dislocați în Crimeea unde au făcut de-a lungul timpului nenumărate exerciții. Deocamdată atât. Am să continui în alt material analiza comportamentului forțelor ruse în operațiunile din Ucraina.

Post Scriptum: În timp ce forțele armate ale Ucrainei se dovedesc capabile, nicio rezistență nu poate reuși fără un auxiliar eficient și subteran: elementul civil este esențial în conflictul actual. În lupta urbană, apărătorul are de obicei avantajul. Încercarea de a elibera Mosul în 2016 (nouă luni și estimări de până la 11.000 de morți printre civili) sau Raqqa în 2017 (cinci luni și estimările de 1.600 de decese printre civili) de un apărător hotărât este îngrijorător de complicată. Aceste bătălii, totuși, au avut loc sub o coaliție care a încercat să minimizeze victimele civile. Tacticile Rusiei în asediul în curs de desfășurare a lui Mariupol, precum și tacticile sale din războaiele trecute, indică un alt mod de război: Moscova intenționează să bombardeze orașele ucrainene cu lovituri de artilerie și rachete pentru a fi ocupate ulterior. În plus, oficialii americani au avertizat că Rusia ar putea lua în considerare utilizarea armelor chimice, care ar fi un mijloc tragic de eficient de a prelua orașele. Acest lucru nu este de bun augur pentru eforturile curajoase ale forțelor armate ale Ucrainei de a apăra centrele populației prin mijloace convenționale. În plus, luptele prelungite ar putea afecta în mod semnificativ cele mai capabile forțe de operațiuni speciale ale Ucrainei, care nu pot fi înlocuite cu ușurință. Sunt elemente despre care vom discuta în materialul următor.

[1] Organizația pentru Cooperare de la Shanghai este o organizație din care fac parte Rusia, China și patru foste republici sovietice din Asia Centrală: Kazahstan, Tadjikistan, Uzbekistan și Kârgâzstan. Afganistan , Belarus , Iran și Mongolia au fost state observatoare. În 2004, Mongolia a fost prima națiune care a primit statutul de observator în timpul Summit-ului de la Tașkent. De atunci a fost rândul Pakistanului , Indiei și Iranului , la 5 iulie 2005 , cu ocazia întâlnirii de la Astana , Kazahstan. India și Pakistanul au devenit membri cu drepturi depline în timpul Summit-ului Astana din 2017.Obiectivul acestei structuri este amplificarea cooperării diplomatice, militare și economice dintre statele membre

[2] Ideea este simplă, dar puternică: ”slăbiți atacul unui adversar făcându-l să lucreze mult mai mult în apărare”. Putin este o țintă ideală pentru acest tip de strategie. Este un fost agent de informații rusești cu o tentă paranoică care este obsedat de inamicii interni, nu doar de cei străini. Poți să scoți omul din KGB, dar nu și KGB-ul din om.