Titlu sugerat de un general pe care-l respect pentru profesionalismul lui. Nu-i dau numele pentru ca nu mi-a permis.

Acțiunile lui Vladimir Putin au șocat, în ultimele zile, mulți observatori occidentali. Dar mișcările sale poartă toate semnele distinctive ale unuia dintre predecesorii săi: Iosif Stalin. Luna trecută, Duma Rusă a transmis un apel direct către Putin pentru a recunoaște statele separatiste Donețk și Lugansk, controlate de ruși. Președintele rus a spus mai întâi că nu va recunoaște imediat așa-zisele republici. Motivul pentru aceasta a fost că a vrut să pară că, atunci când le-a recunoscut în sfârșit ca republici independente, el a reacționat pur și simplu la presiunea populară dar și la dorința celor mai importanți oameni din structurile serviciilor de informații și a celor militare. În 1922, Stalin a propus pur și simplu ca propriul său guvern să absoarbă guvernele altor cinci republici (Ucraina, Belarus, Azerbaidjan, Armenia, Georgia): „Dacă prezenta hotărâre va fi confirmată de Comitetul Central al PCR (n.A.G. Partidul Comunist Rus), ea nu va fi făcută publică, ci comunicată Comitetelor Centrale ale Republicilor pentru circulație între organele sovietice, Comitetele Executive Centrale sau Congresele Sovietelor menționatelor Republici înainte de convocarea Congresului rus al Sovietelor, unde va fi declarată dorința acestor republici” a spus Stalin. Cel mai evident caz al acestei remontări staliniste a avut loc în 1939, când cele trei state baltice au cerut în mod liber să adere la Uniunea Sovietică, ceea ce  a făcut ca Stalin să le îndeplinească dorința. Ceea ce a făcut Stalin la începutul anilor 1930 a fost pur și simplu o întoarcere la politica naționalistă internă și cea externă țaristă pre-revoluționară. De exemplu, colonizarea rusă a Siberiei și a Asiei musulmane nu a mai fost condamnată ca expansiune imperialistă, ci a fost celebrată ca introducere a modernizării progresive.

În mod similar, Putin și-a reunit Consiliul de Securitate lunea trecută și l-a întrebat pe fiecare dintre membrii săi dacă sprijină decizia de a recunoaște independența autoproclamatelor republici Donețk și Lugansk. Când i-a venit rândul lui Serghei Narishkin, șeful informațiilor externe, el a confundat scenariul. El sugerează mai întâi ca Occidentului să i se acorde o ultimă șansă de a reveni la acordurile de la Minsk, ceea ce s-ar putea realiza dând Occidentului un ultimatum pe termen scurt. Putin îl întrerupe sec: „Ce înseamnă asta? Sugerați să începem negocierile sau să recunoaștem suveranitatea?” Narishkin începe să se bâlbâie, nu știe ce să spună, mormăie „da”, apoi „nu”, iar fața lui devine albă pentru secunde care par să dureze o eternitate. „Vorbește clar”, intervine Putin. Simțind presiunea, șeful spionajului rus face o întoarcere și face un pas mai departe: spune că sprijină anexarea Donețului și Luganskului la Federația Rusă. Dar el este contrat din nou de Putin: „Nu vorbim despre asta. Vorbim despre recunoașterea sau nu a independenței lor. Da sau nu?” Așa că Narishkin, „speriat” de situația creată, reia discuția:  da, da, îl susține. „Mulțumesc, poți să te așezi.” Show sau nu? Nu. Narishkin exprima credința spionilor ruși că „operațiunea Ucraina” nu era tocmai fericită!. Narishkin a propus mai întâi o versiune blândă (doar un alt ultimatum către Occident), o versiune discutată inițial cu Putin (presupun) apoi, într-un act de panică evidentă (într-o situație limita datorată componenței audienței), a mers prea departe și a spus că sprijină integrarea regiunilor în Rusia. Intensitatea scenei este dramatică. Această scenă spune mai multe despre situația din cercurile de top rusești decât o grămadă de rapoarte secrete. Serghei Narishkin, șeful serviciilor de informații străine, tipul de care toată lumea ar trebui să se teamă din cauza datelor pe care le poate deține, se bâlbâie în fața liderului și apoi ia loc ca un școlar care a mormăit în cele din urmă răspunsul corect. Șocant! Rusia Țarului Putin! Așa funcționează jocul de-a șoarecele și pisica în cercul lui Putin. Rareori ni se oferă șansa de a vedea deschis cum funcționează mecanismul. Ultima dată când Lenin a făcut titluri de presă în Occident a fost în timpul revoltei ucrainene din 2014, care l-a răsturnat pe președintele pro-rus Viktor Ianukovici. La televizor, am văzut protestatari furioși care dărâmau statuilor lui Lenin la Kiev. Aceste atacuri furioase erau de înțeles, în măsura în care statuile lui Lenin funcționau ca un simbol al opresiunii sovietice, iar Rusia lui Putin este percepută ca o continuare a politicii sovietice de supunere a națiunilor non-ruse sub dominația rusă. Stalin nu este celebrat ca un comunist, ci ca restauratorul măreției ruse după „deviația” antipatriotică a lui Lenin. Când Putin a anunțat intervenția militară în regiunea Donbas, a repetat vechea sa afirmație că Lenin, care a ajuns la putere după căderea familiei regale Romanov, și a fost „autorul și creatorul” Ucrainei: „Să începem cu faptul că Ucraina modernă a fost creată în întregime de Rusia, mai precis, de Rusia bolșevică, comunistă. Acest proces a început aproape imediat după revoluția din 1917.” Am spus ca să înțelegem ce se dorește. Un nou dictat a lui „Stalin” semnat de Putin.

Macron nu renunță!

Cancelariile occidentale încearcă să comunice cu liderul de la Kremlin pentru a găsi soluții. Potrivit unui rezumat făcut de Kremlin la discuția ce a avut loc la inițiativa Germaniei, Vladimir Putin a spus că Rusia este gata de dialog cu Ucraina și alte țări care vor pacea. Însă, condiția este ca toate cererile să-i fie acceptate. Cererile pe care Vladimir Putin i le-a prezentat lui Scholz sunt: un statut „neutru şi nenuclear” pentru Ucraina, demilitarizarea sa obligatorie, „denazificarea” sa, recunoașterea anexării peninsulei Crimeea de către Rusia, precum şi a „suveranității” regiunilor separatiste proruse din estul Ucrainei, Donețk şi Lugansk, în teritoriile lor administrative, nu în cele de acum când administrațiile acestora controlează doar o treime din acestea. Președintele rus Vladimir Putin a vorbit miercuri cu prim-ministrul Naftali Bennett, la doar câteva ore după ce liderul israelian a vorbit cu omologul său ucrainean. Cei doi au discutat   despre situația din Ucraina la cererea Israelului. Potrivit Kremlinului, Putin i-a spus lui Bennett că luarea în considerare a intereselor de securitate ale Moscovei este printre condițiile cheie pentru soluționarea conflictului. Biroul lui Bennett a confirmat apelul, dar nu a comentat imediat ce s-a discutat. Premierul a vorbit miercuri mai devreme cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la al doilea apel în mai puțin de o săptămână.

În timpul unui apel telefonic de 90 de minute cu președintele Emmanuel Macron al Franței, președintele Vladimir Putin al Rusiei a spus că țara sa își va atinge obiectivul în Ucraina „indiferent cum”, a spus guvernul francez. „Analiza noastră asupra operațiunilor militare este că ambițiile Rusiei sunt de a prelua controlul asupra întregii Ucraine”, a spus un înalt oficial din președinția franceză. „Trebuie să ne așteptăm să vină cel mai rău.”

Mersul invaziei[2]

Se pare ca rușii s-au oprit din operațiuni pe 5 martie. Ei se pregătesc să reia operațiunile împotriva Kievului, Harkovului, Nicoleavului și posibil Odesei în următoarele 24-48 de ore. Pe de altă parte, forțele ucrainene de lângă Harkov au desfășurat o contraofensivă care ar fi pătruns până la granița ucraineană-rusă. Următoarele 24-48 de ore ne vor aduce elemente noi. Deocamdată să vedem ce am avut până acum.

Forțele ruse fac puține progrese în înaintarea lor spre Kiev. În același timp Rusia nu a atins superioritatea aeriană deasupra Ucrainei. Pentagonul estimează că Rusia folosește puțin peste 75 de avioane în invazia sa din Ucraina. David Deptula, un general de trei stele în retragere, al Forțelor Aeriene ale SUA, care a comandat cândva zona de excludere a zborului din nordul Irakului, a spus că este surprins că Rusia nu și-a folosit tehnica de aviație pentru a stabili dominația aeriană încă de la început. Capacitatea Ucrainei de a continua să zboare cu avioanele de lupta este o demonstrație vizibilă a rezistenței țării în fața atacurilor și a întărit moralul, atât pentru propria armată, cât și pentru poporul Ucrainei. Rezistența ucrainenilor a blocat convoiul militar care se îndrepta spre capitala Kiev. Lupte grele se duc în orașul Cernihiv orașul cheie din nordul Ucrainei de-a lungul căii operaționale militare către Kiev. Operațiunile rusești pe axa Kiev constau într-un efort principal care vizează încercuirea orașului dinspre vest și sprijinirea eforturilor de-a lungul axelor Cernihiv și Sumi pentru a-l încercui dinspre nord-est și est. Cert este că forțele ruse nu au încercat să atace orașele Cernihiv sau Sumi pe 3 martie, ci au ocolit orașul pentru a avansa la periferia Kievului. Forțele ruse au continuat operațiunile încercând să învăluie și să încercuiască Kievul dinspre vest, folosind până la 15 grupuri tactice de batalion (BTG) conform Statului Major al Ucrainei. Luptele intense pentru orașul Hostomel au continuat după ce forțele ruse se pare că au asigurat aerodromul Antonov (Hostomel). Statul Major ucrainean a confirmat pe 4 martie că forțele speciale ucrainene au ucis 50 de soldați aparținând Brigăzii 31 Aeropurtate ruse cu sediul la Ulianovsk în luptele de la Hostomel pe 3 martie. Nu este clar dacă acele trupe aeropurtate au încercat o parașutare sau un asalt aerian sau au venit odată cu convoiul din nord. Forțele ruse care au încercat învăluirea Kievului, care fusese condusă spre vest de contraatacuri ucrainene pe 3 martie, par să fi stagnat și s-au retras parțial. Este puțin probabil ca forțele ruse să finalizeze încercuirea Kievului pe partea de vest fără întăriri semnificative, atâta timp cât apărarea ucraineană continuă să se mențină pe poziții așa cum a făcut-o în ultimele zile. În est situația este și mai complicată. Statul Major ucrainean raportează că 14 (grupuri tactice de nivel batalion ) BTG din Districtul Militar Central și Corpul 14 Armată (al Flotei de Nord) care circulă în suburbiile de est a Kievului. Forțele ruse de pe această axă au venit probabil de-a lungul a două șosele  care merg de la Sumi prin Romni și Priluki în sud și de la Krolevets prin Baturin și Bobrik spre nord. Periferia estică a Kievului este cea mai dens populată a capitalei iar acolo forțele ruse ar putea să întâmpine tot felul de provocări care ar încetinit avansurile lor pe malul de vest al Niprului, în funcție de puterea și capacitatea forțelor ucrainene care încearcă să se apere pe malul de vest. Aici rușii au patru opțiuni: (1) de la Brovari, ei ar putea încerca să traverseze Desna și să ajungă pe malul de est al Nipru, posibil cu scopul de a se lega cu forțele ruse de pe malul de vest prin podul peste barajul hidroelectric al Kievului. Ei ar putea încerca să pună mâna pe barajul și/sau să deterioreze sau să distrugă instalațiile sale de generare sau transport electric. Ei ar putea, de asemenea, spera că o astfel de manevră va încercui forțele ucrainene care apără lângă Cernihiv;(2) rușii ar putea aduce artilerie cu rachete reactive în suburbiile de est și să înceapă să bombardeze Kievul mai puternic; (3) de asemenea rușii ar putea continua operațiunile spre sud-vest prin Aeroportul Internațional Borispil pentru a ajunge la Dnipro la sud de Kiev; (4) forțele ruse ar putea încerca atacuri frontale în și prin periferia estică a Kievului pentru a-i ocupa podurile și apoi a asigura sau distruge centrul guvernamental de pe malul de vest. De asemenea, trupele rusești au încercuit orașul portuar ucrainean Mariupol, un punct-cheie între regiunea Donbas, controlată de separatiștii susținuți de Rusia și Peninsula Crimeea, controlată de Rusia. În cazul în care forțele rusești vor prelua zona, armata ucraineană de la est de râul Nipru s-ar putea confrunta cu o încercuire, iar Rusia ar putea prelua controlul asupra Mării Azov și a infrastructurii sale industriale. Bombardamentele din Mariupol au tăiat energia electrică, apa și căldura pentru populație. Forțele ruse au profitat de faptul că au consolidat controlul asupra orașului Herson pentru a lansa o ofensivă reînnoită către orașul Nicolaev sau Nikolaev, numit mai recent și Mikolaiv sau Mâkolaiv, care găzduiește sediul marinei ucrainene. Statul Major ucrainean raportează că până la 15 BTG-uri conduc spre Nicolaev, ceea ce a determinat marina ucraineană să-și abandoneze nava amiral pe 3 martie pentru a preveni capturarea acesteia. Nava-amiral a Marinei Ucrainene, fregata „Hatmanul Sagaidacinîi”, a fost sabordată în prima zi a invaziei ruse în Ucraina. Comunicatul dezminte informația precum că nava a fost sabordată pe 3 martie. Potrivit Centrului pentru Comunicații Strategice şi Securitate Informațională, nava a fost sabordată pentru a nu intra sub controlul armatei ruse. Nava, a fost construită în 1993, nu era pregătită de luptă, fiind în curs de reparații şi modernizare. Forțele ruse implicate includ elemente aeropurtate, probabil din Divizia a 7-a Aeropurtată. Eforturile ucrainene de a opri avansul reînnoit al Rusiei au avut un succes limitat până acum, deși rămâne de văzut cât de bine vor reuși forțele ruse să-și păstreze impulsul mișcării pe măsură ce intră în zonele dense și aglomerate ale Nicolaev. Rușii trebuie să securizeze trecerea singurului pod permanent peste râul Bug de Sud. Au nevoie de acel pod pentru a stabili o linie de comunicare între Crimeea și Odesa, cu excepția cazului în care sunt încrezători în abilitățile lor de a construi, întreține și apăra rapid un pod militar peste o suprafață largă de apă. Infanteria navală rusă așteptă ca forțele terestre să securizeze podul de la Nicolaev înainte de a încerca o debarcare amfibie lângă Odesa. Statul Major ucrainean a raportat că două nave amfibii mari rusești se aflau pe mare la aproximativ 40 de kilometri est de Chornomorsk, un oraș la aproximativ 24 de kilometri sud de centrul orașului Odesa.

Președintele rus Vladimir Putin a afirmat sprijinul pentru interesul Belarusului de a obține acces la Marea Baltică și de a dezvolta instalații portuare într-un apel telefonic cu Lukașenko pe 4 martie. Pe 3 martie Lukașenko și Putin au semnat o legislație care aprobă un proiect de acord de cooperare vamală. Acordul prevede interacțiunea informațională, controlul vamal comun și crearea unui „centru interstatal în cadrul comitetului vamal al statului Uniunii” pentru evaluarea managementului riscurilor și a funcțiilor analitice la monitorizarea operațiunilor vamale.

Restructurarea dinamicii puterii globale

Într-o săptămână de război, viața în interiorul granițelor Ucrainei a fost răsturnată, dar atacul brutal lansat de președintele rus Vladimir Putin s-a răspândit pe tot globul, conducând istoria într-o nouă direcție și schimbând 75 de ani de relații între unele dintre cele mai puternice și mai bogate țări din lume. În Germania, sute de mii de oameni au mărșăluit în sprijinul poziția fermă a alianței NATO împotriva agresiunii Rusiei. Berlinul a decis să trimită ajutor militar Ucrainei – o schimbare dramatică într-o țară care de mai bine de șapte decenii s-a ferit de implicarea militară ca un fel de penitență pentru genocidul nazist din al Doilea Război Mondial. În toată Europa – chiar și în neutra Elveție – țările care depind foarte mult de Rusia pentru a încălzi casele oamenilor și a-și alimenta economiile s-au unit pentru a-i izola și pedepsi pe ruși pentru agresiunea lor. Țările care în urmă cu doar câțiva ani s-au ridicat în semn de protest față de sosirea migranților care fug de războaie și extremism în Orientul Mijlociu și Africa de Nord primesc brusc sute de mii de refugiați ucraineni. Războiul din Ucraina a restructurat aproape instantaneu dinamica puterii globale, în parte din cauza „sabiei nucleare” a lui Putin și în parte pentru că lumea a devenit mult mai interconectată în ultimii ani – în comerț, tehnologie, mass-media și politică. Agresiunea lui Putin i-a pus în gardă pe senatorii și deputații americani. Liderul minorității Kevin McCarthy (R-Calif.) a cerut Statelor Unite să-și intensifice sprijinul militar pentru Taiwan, așa încât China să nu considere războiul din Ucraina ca un semn că acum este momentul să-și mute trupele împotriva insulei. Niciuna dintre acțiunile concertate împotriva Moscovei nu l-a îndepărtat până acum pe Putin de obiectivul său de a răsturna guvernul ales democratic al Ucrainei și de a forța fosta republică sovietică să revină pe orbita Rusiei. Pe lângă izolarea Rusiei de comunitatea mondială avalanșa rapidă de acțiuni non-militare împotriva lui Putin a convins mulți lideri mondiali că dinamica puterii globale a intrat într-o fază uluitoare de schimbarea. Războiul – și în special perspectivele războiului mondial și al conflictului nuclear – au o putere unică de a schimba comportamentul oamenilor și al națiunilor. Acest război – vizionat online în întreaga lume – și care îi arată pe ucraineni cum se ridică împotriva tancurilor rusești dar și cartierele rezidențiale  din orașele ucrainene carbonizate și zdrobite de rachetele rusești – a transformat opinia publică și a ridicat-o împotriva lui Putin și a Rusiei atât de rapid și covârșitor încât demonstrațiile, strângerile de fonduri și boicoturile mărfurile rusești au depășit uneori acțiunile guvernamentale. Până și vodca a fost interzisă în unele baruri din America. Efortul lui Putin de a respinge cu putere ceea ce el vede ca un impuls american și vest-european de a domina Europa și de a invada sfera tradițională de influență a Rusiei a produs un efect invers chiar și în rândul publicului german care a văzut timp de multă vreme Rusia ca un echilibru util împotriva puterii SUA. Răspunsul global la invazie a paralizat aproape economia Rusiei, dar conflictul a zguduit și piețele din întreaga lume, încetinind fluxul de alimente și energie și punând în pericol redresarea lanțurilor de aprovizionare și a ocupării forței de muncă pe măsură ce începe cel de-al treilea an al pandemiei. Europa se va întoarce la producția de cărbune și va demara construcția de terminale LNG. Problema va fi de unde vor veni resursele de LNG. Poate din restrângerea/recalibrarea contractelor din Asia?

Bine ați venit într-o nouă Germanie!

Într-un exercițiu uimitor de conducere, cancelarul Olaf Scholz a răsturnat săptămâna aceasta credința de decenii că există un mod german de a trata chestiunile de securitate și apărare. Liderul Partidul Social Democrat, prietenos cu Rusia, și-a condus partidul recent câștigător în alegerile parlamentare pe un nou teritoriu de sancțiuni dure împotriva Moscovei și un nou angajament față de armată. Scholz a surprins cea mai mare parte a propriului său cabinet, majoritatea miniștrilor aflând vestea cea mare abia în timpul unei sesiuni extraordinare a Bundestagului, potrivit oficialilor. Germania va cheltui acum 2% din PIB-ul său pentru apărare, îndeplinind în sfârșit ținta convenită între aliații NATO. Concluzia lui Scholz este ca ce s-a întâmplat până acum nu mai poate continua după atacul asupra Ucrainei. Sunt câteva lucruri care trebuie rememorate iar unele adăugate. Programul „Coaliției Semafor” este o amintire în mare parte. Când acel document a fost semnat cu doar câteva luni în urmă, încă, nimeni nu și-ar fi imaginat o schimbare de această amploare. A fost o mișcare extrem de riscantă pe care Scholz a făcut-o cu partidul său dar care a trezit națiunea germană. Să nu uitam ideea că Germania, din cauza istoriei sale, a rămas în afara tuturor conflictelor armate și s-a limitat la soft power fapt adânc înrădăcinată în partid. Să speram că relația dintre Scholz și partid rămâne intactă. Mișcare este riscantă dar ea conține un șiretlic: înființarea unui fond special de 100 de miliarde de euro, în afara bugetului obișnuit,  înseamnă că nu vor trebui sacrificate priorități stabilite anterior. În cazul SPD, aceste priorități includ politici de bunăstare socială extrem de prețuite de votanți, cum ar fi creșterea salariului minim.

Șoc! Mișcările lui Scholz au continuat: Scholz l-a chemat zilele trecute pentru prima dată pe predecesorul său, Gerhard Schröder, să demisioneze din funcțiile sale la compania de stat rusă Gazprom. „Sfatul meu pentru Gerhard Schroder este, până la urmă, să se retragă din acest post”, a spus Scholz în interviul ZDF. Acum apare o întrebare pentru partidul verzilor: Este securitatea mai importantă decât protecția climei? „În caz de îndoială, da”, a declarat ministrul Climei, vicecancelarul Robert Habeck, la radio Deutschlandfunk săptămâna aceasta. „Asta înseamnă că, pe termen scurt, s-ar putea să fim nevoiți să păstrăm centralele pe cărbune în rezervă, poate chiar să le menținem în funcțiune, ca măsură de precauție pentru a fi pregătiți pentru ce e mai rău. Pragmatismul trebuie să învingă orice determinare politică”, a spus el. Este un comentariu și pentru politicienii noștri pre deștepți uneori și prea grăbiți în a dărâma o situație. Asta înseamnă lipsa de pregătire strategică și cea a contactului cu realitățile geopolitice. Chiar și o extindere a celor trei centrale nucleare rămase este în discuție în cadrul Partidului Verzilor, în ciuda rădăcinilor sale puternice în mișcarea antinucleară din anii 1970 și 80. Germania are o nouă politica externă și de apărare! Germania lui Scholz are alt drum decât cela ales de Merkel!

Recrutarea de militari pentru război

Kremlinul a stabilit condiții care să justifice potențialele recrutări rusești și operațiuni mai agresive în Ucraina. Pe măsură ce războiul Rusiei împotriva Ucrainei se intensifică, apar dovezi că guvernul sirian și partenerii săi militari ruși recrutează luptători sirieni pentru o potențială desfășurare în fostul stat sovietic, o mișcare care ar păta și mai mult imaginea Kremlinului și ar constitui o încălcare flagrantă a dreptului internațional. Syrians for Truth and Justice[3] care monitorizează de peste 10 ani războiul din Siria a devoalat efortul de recrutare al luptătorilor sirieni de către ruși. În spatele recrutărilor stă Grupul Wagner.  Forțele Wagner ar fi prezente în Ucraina și, potrivit The Times of London, au organizat trei tentative de asasinat dejucate asupra președintelui ucrainean Volodimir Zelenski în ultima săptămână (nu exista dovezi din surse independente). Mass-media rusă controlată de stat a răspândit acuzații că Turcia se pregătește să trimită mercenari sirieni în Ucraina, așa cum a făcut și în Libia și în Nagorno-Karabah. Te mai poți baza pe ce spun rușii?

Linie telefonică roșie între SUA și Rusia

Pe măsură ce atacul aerian al Rusiei asupra orașelor ucrainene se intensifică, Comandamentul European al SUA și Moscova au convenit asupra unei linii telefonice de urgență pentru a evita orice calcul greșit care ar putea trage ambele țări într-un conflict mai mare. Știrile despre linia telefonică au fost raportate pentru prima dată de NBC News. SUA păstrează, cum scriam recent, o serie de canale  pentru a discuta probleme critice de securitate cu rușii în timpul unei situații de urgență. La 1 martie Departamentul Apărării a stabilit o linie de urgență cu Ministerul rus al Apărării, în scopul prevenirii calculelor greșite, a incidentelor militare și a escaladării”, a confirmat un oficial înalt al apărării într-o declarație pentru Defense. SUA și Rusia au avut o linie telefonică similară în 2017, dar acum nu au fost în comunicare în zilele premergătoare invaziei Ucrainei de către Rusia. Linia poate folosi și în cadrul efortului umanitar de a ajuta civilii care fug din Ucraina și pe cei aflați sub asediu. În săptămâna de la începutul invaziei, Rusia a tras peste 480 de rachete sau alte muniții asupra țintelor ucrainene, dintre care majoritatea au fost trase din interiorul orașelor ucrainene.

Concluzii

Atacul masiv al Rusiei asupra Ucrainei are puțin peste o săptămână, dar este încă posibil să tragem niște concluzii provizorii despre conflict și diferiții actori implicați, chiar dacă durata și rezultatul războiului nu sunt clare. Iată câteva concluzii: (1) În primul rând, avansul Rusiei  pe cele 4 direcții de manevre operaționale s-au blocat în mod neașteptat. Atacul asupra Kievului, ținta principală a operațiunilor din nordul Ucrainei, a fost reluat pe două direcții din vest și est. La început oficiali din informații au crezut că în câteva zile forțele terestre vor cuceri Kievul iar aviația rusă va obține supremația în spațiul aerian ucrainian. Kievul și alte orașe mari au suportat sute de rachete rusești și baraje de artilerie, dar majoritatea sunt încă în picioare și sub control ucrainean (mai puțin orașul Kerson în sudul Ucrainei). Unele forțe ruse suferă aparent de lipsă de alimente și combustibil. Un convoi rusesc de tancuri și vehicule de luptă lung de 65 km pare să se fi blocat la 30 de km în afara capitalei. Rusii nu întimpină probleme în Dombas și de-a lungul coastei de sud.(2) În al doilea rând, 1 milion de ucraineni au plecat. Cifra vine de la Națiunile Unite.  Dincolo de vastele consecințe umane, ar putea exista replici politice în Europa. Putin știe cu siguranță cum refugiații care au fugit de războiul civil din Siria au creat panică în cancelariile occidentale, hrănind mișcările populiste de dreapta de tipul pe care el le-a încurajat – cea mai de succes fiind Brexitul. Anul trecut, Belarus a adus mii de migranți, inclusiv mulți kurzi irakieni, și a încercat să-i împingă peste graniță în Polonia. Uniunea Europeană a denunțat acest lucru drept „atac hibrid”. De data asta refugiați ucrainieni au fost primiți cu prietenie ca adevărați europeni. (3) În al treilea rând – și acesta este un „wow” – invazia a transformat cu adevărat Germania. Berlinul a spus de ani de zile că nu va lega conducta Nord Stream 2 – construită pentru a aduce gaz natural rusesc în Germania – de evenimente geopolitice precum invazia care se profilează. Germania a avut o politică de a nu permite vânzarea de arme în zonele de conflict și a cultivat legături economice strânse cu Rusia. Totul s-a prăbușit! Cancelarul Olaf Scholz le-a inversat acum pe toate trei, înghețând conducta, dând undă verde armelor care curg în Ucraina și impunând sancțiuni dure instituțiilor financiare ruse. Există o glumă în D.C. și Bruxelles că „numai Putin ar fi putut uni NATO și ar fi putut face UE să ia decizii rapide”. Președintele rus poate să fi decis să arunce zarurile pentru că a văzut o alianță NATO zguduită de retragerea Afganistanului, o Uniune Europeană aproape perpetuă în dezordine și o Casă Albă ajutând la desfacerea unui acord cu submarinele franceze cu Australia. Deși este încă prea devreme pentru a cunoaște rezultatul final, răspunsul unificat al Occidentului sugerează că a calculat greșit.(4) Președintele Biden se abține de la măsuri care ar declanșa o reacție militară dură a Moscovei. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a implorat în repetate rânduri crearea unei „zonă no fly” impusă de NATO asupra țării sale. Statele Unite nu sunt străine de acest concept, deoarece au ajutat la crearea și aplicarea lor în anii 1990 în Irak și în Balcani, precum și în Libia în 2011 (n. A.G. – Președintele Barack Obama s-a opus impunerii unuia asupra Siriei, atunci când regimul de la Damasc a aruncat bombe asupra propriei populații deoarece Rusia zbura în spațiul sirian). Biden a spus clar că nu poți declara doar o zonă de excludere a zborului – trebuie să o aplici prin doborârea „infractorilor”. Asta ar pune NATO în confruntare directă cu Rusia, cu posibilitatea escaladării și posibilitatea — oricât de îndepărtată — de a declanșa al treilea război mondial.(5) În al cincilea rând avem de-a face cu un război informațional, nu este primul, dar este cel mai impresionant. Nu există nicio îndoială că războiul Rusiei în Ucraina este definit prin utilizarea informațiilor. Sunt trei componente vizibile: În primul rând, a existat declasificarea fără precedent a informațiilor americane despre intențiile Rusiei de a invada și planurile Moscovei de a încerca să-și justifice acțiunile, subminând raționamentul în instanța opiniei publice globale (dar fără oprirea atacului). În al doilea rând, mult mai convențional, a fost războiul de la Moscova împotriva informațiilor transmise acasă și în Ucraina. Pe 2 martie, un atac aerian rusesc a lovit un important turn de transmisie TV din Ucraina. Acasă, Putin a închis mass-media de știri independente în timp ce inundă mass-media de stat cu propagandă pentru a apăra invazia. A treia și cea mai interesantă componentă: comunicarea lui Zelensky pe rețelele sociale cu oamenii săi și cu lumea, asigurându-i personal pe toți că este responsabil și rămânând pe loc. Apoi sunt videoclipurile cu soldații ruși capturați sau uciși, precum și cu ucraineni neînarmați care se confruntă cu bărbații înarmați și cu convoaiele blindate desfășurate de Putin. Mesajul pe rețelele mass-media este: Ucraina luptă!. Dar oare cât timp va rezista unei forte militare superioare? Va trece la un război de gherilă știind tacticile din al Doilea Război Mondial? Eu personal nu cred că Ucraina se va preda!

[2] Material de mai jos a fost realizat cu sprijinul informărilor Institutului de Studiu al Războiului-SUA și a celor furnizate de Departamentul Apărării al SUA.

[3] Syria: Has the Recruitment of Syrian Fighters Towards Ukraine Begun? (https://stj-sy.org/en/syria-has-the-recruitment-of-syrian-fighters-towards-ukraine-begun/)