În vederea unei soluționării politice, războiul actual și potențiala reocupare a Fâșiei Gaza vor reprezenta o amenințare continuă la adresa securității și economiei Israelului, împiedicând consolidarea însăși a arhitecturii de securitate pe care Statele Unite au contat pentru a încercui Iranul. În același timp vor spori șansele unui conflict internațional major în regiune în anii următori. Pe termen lung, spun oficialii administrației Biden, un stat palestinian separat este singura soluție stabilă pentru asigurarea securității atât pentru israelieni, cât și pentru palestinieni. Ei încă lucrează pentru a-i convinge pe israelieni de necesitatea viziunii lor.

Autoritatea Palestiniană o soluție? 

Autoritatea Palestiniană, pe care administrația Biden o consideră soluția pe termen lung, a făcut puțin pentru palestinieni în ultimii ani. Președintele său, Abbas, a împlinit 88 de ani luna trecută și este văzut în general ca lipsit de imaginație și obosit – dar încă relativ sănătos, în ciuda țigărilor pe care le pufăie în timpul întâlnirilor cu delegațiile în vizită.

El este în al 18-lea an din ceea ce trebuia să fie un mandat de patru ani. Autoritatea Palestiniană ar putea fi cea mai bună dintr-o serie de opțiuni foarte proaste pentru început. Autoritatea este percepută ca fiind coruptă și nu are sprijin în rândul populației palestiniene. Între 2007-2013 Salam Fayyad, un fost oficial al Fondului Monetar Internațional, a ocupat funcția de prim-ministru al Autorității. Atunci administrația acestuia a oferit servicii de bază consolidate în Cisiordania. Chestiune este că nimeni de la Washington nu spune ca Abbas ar trebui să plece și nici nu riscă cineva o idee despre cine ar trebui să-l înlocuiască, spunând că palestinienii și susținătorii lor regionali trebuie să aibă această conversație. După întâlnirea de săptămâna trecută a lui Blinken cu Abbas acesta le-a spus reporterilor că administrația Biden caută reforme care „ar îndeplini în mod eficient nevoile poporului palestinian” scrie New York Time. 

Netaniahu își joacă viitorul politic?

Cert este ca în Israel există două ”școli de gândire”. Una își propune să nu permită un stat palestinian deoarece există pericolul unei preluări de tipul Hamas în Gaza. O a doua școală spune că ”bine că Israelul învinge Hamas dar este un vis să se creadă că populația israeliană nu se va confrunta cu un succesor”. Dar orice planificare pentru viitor va fi complicată de ceea ce se întâmplă în timp ce conflictul continuă să dezvolte. 

Am aici o întrebare: va supraviețui Netaniahu finalului acestui război? Prelungirea războiului îi da timp pentru deciziile viitoare. O criză politica care a apărut în Knesset se infiltrează însă în guvernul lui Netaniahu. Din informațiile deținute se pare ca există divergențe între primul ministru și militari. Acum Netaniahu are imunitate politica pentru acțiunile sale care au fost incriminate de justiție dar îi apare în față imaginea fostului premier Ehud Olmert. Premierul Olmert a fost cel dintâi prim ministru israelian care a fost găsit vinovat de un delict penal. În martie 2014 a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani de detenție și 2 ani de închisoare cu suspendare și o amendă de un milion de shekeli de către un tribunal districtual pentru luare de mită și abuz în serviciu. La 29 decembrie 2015 Curtea Supremă a Israelului a acceptat recursul cerut de Olmert, și l-a achitat din îndoială rezonabilă de unul din delictele de luare de mită (de la Compania Zera) și i-a comutat pedeapsa la 18 luni închisoare.

Un tribunal din Ierusalim l-a condamnat în plus și la o lună de închisoare pentru delictul de obstrucționare a justiției. Olmert a început ispășirea pedepsei în februarie 2016 în închisoarea Maasiyahu.

Dezghețul din timpul administrației Olmert

În timpul guvernului Olmert a avut loc un anumit dezgheț al relațiilor dintre Israel și Autoritatea Palestiniană din Cisiordania. Olmert a acționat în direcția izolării regimului islamist Hamas în Fâșia Gaza, pe plan politic, economic și la nivel internațional și intern. În 2007 s-a întrunit Conferința de la Annapolis, în SUA, la care au participat Israelul,  Autoritatea Palestiniană și Statele  Unite. Au mai participat încă 40 de state, inclusiv state arabe precum Siria, și Arabia Saudită.

Spre deosebire de Acordul de la Oslo și asemănător cu Conferința de la Madrid, conferința de la Annapolis nu reprezenta finalul negocierilor ci o încercare de a le iniția. Obiectivul ei era de a repune în mișcare procesul de pace și amorsarea unor tratative intensive pentru obținerea unui acord permanent.

Ce a propus premierul Olmert liderului palestinian Mahmud Abbas în 2008? Punctele principale ale acestei propuneri, așa cum au fost revelate în presă timpului (Washington Post/2008), erau: (1) renunțarea de către Israel la 97% din teritoriul Cisiordaniei, schimburi de teritorii în așa fel încât aria controlată de Autoritatea Palestiniană să fie echivalentă cu teritoriile palestiniene controlate până în iunie 1967 de Iordania și de Egipt; (2) crearea unui coridor sigur, sub controlul Organizației pentru Eliberare a Palestinei, care să unească Fâșia Gaza cu Iudeea; (3) Ierusalimul va fi împărțit în două capitale – una sub suveranitate israeliană și cealaltă sub suveranitatea OEP, (4) Israelul va renunța la suveranitatea asupra Muntelui Templului, a Muntelui Măslinilor și a Orașului lui David, care vor fi administrate în comun de Arabia Saudită, Iordania, OEP, Statele Unite și Israel; (5)va fi permisa reașezarea în Israel a 5000 refugiați palestinieni având statut de refugiați vreme de 5 ani, pe baza personală-umanitară și nu pe baza așa numitului „Drept palestinian la reîntoarcere” sau a „întregirii familiilor”; (6) obligația de a nu mai avea alte pretenții și de a încheia conflictul odată pentru întotdeauna.

Avem în față concesii mai mari decât cele făcute de Bill Clinton în 2000 și acceptate de premierul israelian de atunci, Ehud Barak. Cert este că în septembrie 2008 palestinienii au întrerupt negocierile. În condițiile actuale Netaniahu regândește niște măsuri economice. Una dintre acestea ar fi punerea pe tapet a vechiului proiect israelian Canalul Ben Gurion, din nordul Fâșiei Gaza până la orașul port Eilat.

Acest proiect în mod sigur remodelează dinamica economică și de securitate a regiunii. În condițiile apariției acestui canal, Canalul Suez, va fi ocolit. Guvernarea lui Netaniahu este pe muchie de cuțit iar America are alegeri și face un ”joc tot pe loc, pe loc, pe loc…” democrații fiind nevoiți să reziste în fața „amenințărilor” lansate de republicani. Salvarea Administrație Biden vine de la soluția ONU cu două state din  29 noiembrie 1947, când Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluția 181 care împărțea Palestina, aflată la vremea respectivă sub mandat britanic, în două state independente, unul arab și altul evreiesc. Ierusalimul avea un statut special și intra sub control internațional. Soluția cu două state înseamnă și sacrificarea lui Netaniahu. Nu există la ora actuală un colac de salvare pentru premierul israelian sau cel puțin eu nu întrezăresc vreunul. 

Distrugerea grupului Hamas posibilă?

Nu pot să va dau un răspund numai planificatorii militari israelieni o pot face. Ce pot să fac eu ca jurnalist pot să va spun câteva lucruri despre Hamas. De 15 ani Hamas este la putere în Gaza și susținătorii săi sunt profund înrădăcinați în fiecare sector al societății palestiniene- nu numai în ministerele guvernamentale pe care le conduc, ci și în organizațiile de caritate, tribunale, moschei, echipe sportive, închisori, municipalități.

Hamasul conduce de facto Fâșia Gaza din 2007, când a înlăturat Autoritatea Palestiniană de la putere. Hamas a supravegheat economia, sectorul sănătății publice, livrarea de apă și de electricitate, comerțul și infrastructura. Hamasul conduce forțele de securitate din Gaza – nu numai brigăzile Qassam, care luptă acum cu forțele israeliene în stradă, ci și forțele obișnuite de poliție, inclusiv polițiștii rutieri. ”Grupul rămâne popular printre mulți palestinieni după atac. Inclusiv pauza datorată schimbului de prizonieri a crescut popularitatea grupului” conform Washington Post. Chiar și pauza de o săptămână în atacul Israelului asupra Gaza a fost structurată într-un mod care a sporit popularitatea Hamas, deoarece familiile palestiniene au primit soții, surorile și copiii care au fost eliberați din închisorile israeliene în schimbul ostaticilor luați în timpul atacului din octombrie.

Atât administrația Trump, cât și cea Biden s-au concentrat pe intermedierea unor relații mai bune între Israel și vecinii săi arabi în detrimentul palestinienilor. Acum lucrurile se întorc la problem celor două state. Cum se va rezolva? Greu de spus. Oficiali americani admit, de asemenea, că răspunsul israelian dur a aprins furia palestinienilor și a încetinit progresul către o pace durabilă. Eșecul de a proteja civilii îi poate „împinge în brațele inamicului”, a declarat sâmbătă secretarul Apărării Lloyd Austin.

La rândul său vicepreședintele Biroului Politic al Hamas, Saleh al Arouri, a declarat că Hamas nu va fi de acord cu continuarea schimburilor de prizonieri până la încheierea operațiunii terestre a Israelului și la o „încetare a focului cuprinzătoare” în Fâșia Gaza. Totuși, probabilitatea unei reînnoiri a ocupației israeliene este mai mare decât ar putea bănui mulți. Asta pentru că israelienii vor securitate și toate ideile actuale pentru Gaza sunt imposibil de realizat sau insuportabile din punct de vedere politic (sau ambele). În același timp, israelienii privesc lupta cu Hamas în termeni existențiali și, prin urmare, par dispuși să accepte oprobiul internațional dacă acesta este costul supraviețuirii.

Granița cu Libanul este sigură?

Din fericire, războiul Israel-Hamas nu s-a extins într-un conflict mai larg cu miliția libaneză Hezbollah. În schimb au fost strămutați mii de locuitori din zona de graniță, dintre care aproximativ zece mii și-au căutat refugiu în orașul Tir. Situația pare inflamabilă, iar amintirile despre campaniile militare anterioare ale Israelului în Liban în 1982 și 2006, care au fost devastatoare pentru civilii libanezi, se profilează în mod amenințător.

Atacuri și contraatacuri (post-7 octombrie) au fost inițial limitate ca sferă de aplicare și au avut ca ținte în Israel sistemele de avertizare timpurie ale armate și posturi de graniță. Însă pe măsură ce războiul din Gaza s-a intensificat, Hezbollah a început să mărească ritmul, extinzând gama de ținte pentru a include cazărmi și alte poziții militare, dar totuși limitându-și acțiunea la zonele de-a lungul frontierei – spre nemulțumirea unor membrii ai Axei Rezistenței. Dacă Israelul ataca Libanul este clar că un nou război nu s-ar limita la Liban, ci ar putea implica întreaga regiune, dacă „Axa de Rezistenței” aliniată cu Iran – Hezbollah, Hamas, Republica Arabă Siriană și alte grupuri – invocă doctrina „unitatea câmpurilor de luptă”. Hassan Nasrallah, liderul Hezbollah, a avertizat Israelul că, dacă va ataca din nou Beirutul, Hezbollah va începe să bombardeze Tel Aviv și nu numai.

Houthi din Yemen și facțiunile pro-iraniene din Irak atacă deja bazele americane și israeliene. Actorii irakieni susținuți de Iran exploatează războiul Israel-Hamas pentru a încerca să expulzeze forțele americane din Irak. Transportul aerian de sute de milioane de dolari în muniții, în principal pe avioane militare de marfă C-17 care zboară din SUA către Tel Aviv într-un adevărat pod aerian, arată provocarea diplomatică cu care se confruntă administrația Biden. SUA își îndeamnă aliatul cel mai important din regiune să ia în considerare prevenirea victimelor civile pe scară largă, în timp ce aprovizionează multe dintre munițiile desfășurate.

Spre deosebire de Ucraina, unde SUA au publicat actualizări regulate cu privire la unele dintre armele pe care le-au furnizat pentru a sprijini lupta Kievului împotriva invaziei ruse, Washingtonul a dezvăluit puțin despre câte și ce tipuri de arme a trimis Israelului în timpul conflictului actual. Oficialii americani spun că lipsa dezvăluirii este rezultatul parțial al faptului că armele Israelului vin printr-un mecanism diferit, inclusiv vânzări militare. Israelul este, de asemenea, unul dintre cei mai mari beneficiari ai ajutorului militar al SUA, primind 3,8 miliarde de dolari în fiecare an.

Printre munițiile pe care SUA le-au transferat în Israel se numără peste 5.000 de bombe Mk82 nedirijate, mai mult de 5.400 de bombe Mk84, aproximativ 1.000 de bombe GBU-39 cu diametru mic și aproximativ 3.000 de bombe nedirijate, care se transformă în bombe JDAM bombe „inteligente”, conform unei liste interne a guvernului SUA cu armele trimise descrisă pentru ziarului The Wall Street Journal de oficialii americani sub anonimat. De asemenea, SUA au trimis Israelului aproximativ 57.000 de obuze de artilerie de 155 mm – o muniție cheie pe care SUA au furnizat-o și Ucrainei de la invazia rusă din 2022 – împreună cu mii de alte obuze de artilerie și diverse arme de calibru mic. Chiar înainte de începerea războiului din Gaza, proiectilele de artilerie de 155 mm erau atât de puține încât SUA aproape au epuizat stocurile sale globale și au apelat la aliații din Coreei de Sud și Japoniei, printre alte țări, pentru a oferi mai mult Ucrainei.

Președintele Vladimir Putin a vizitat Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, înainte de a se întâlni joi 7 decembrie la Moscova cu președintele iranian Ebrahim Raisi. Călătoria face parte dintr-o serie de întâlniri diplomatice ale liderului rus și vine în timp ce Ucraina încearcă să rezolve erodarea sprijinului occidental pentru efortul său de război. Vizita în Golf marchează prima călătorie a lui Putin dincolo de Iran, China și fostele state sovietice de când Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022.

În ciuda eșecurilor diplomatice ale lui Putin datorate în principal războiului din Ucraina, Rusia rămâne un partener cu care puterile regionale din Sudul Global ar dori să mențină legături, cel puțin pe probleme specifice. Sunt multe întrebă fără un răspuns clar. Înlocuiește Rusia, SUA ca partener cheie pentru puterile din Orientul Mijlociu? Ne gândim la faptul ca această narațiune a apărut pentru prima dată în 2015 când Rusia a intervenit în războiul civil din  Siria. Mai este relevant Washingtonul în condițiile în care Putin se întâlnește atât cu liderii Arabiei Saudite, cât și cu Iranul într-o succesiune atât de rapidă? Da pentru că Rusia nu este garantul nici uneia dintre cele două părți în Orient. Înseamnă vizita o slăbire a legăturilor statelor din Golf cu Washington? Primirea lui Putin poate fi la urma urmei simbolică pentru Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.

Oare așa să fie? Abu Dhabi și Riad sunt oare înclinate să mențină un portofoliu diplomatic cât mai larg posibil pentru a-și maximiza interesele pe fondul unei ordini globale în schimbare?. Peskov a spus că Putin a discutat despre războiul dintre Israel și Hamas și, de asemenea, despre posibile acțiuni comune de coordonare a producției mondiale de petrol pentru a asigura stabilitatea prețurilor. Yuri Ushakov, consilierul în politică externă al lui Putin, a numit traseul lui Putin în Orient un caruselul diplomatic sau „o lovitură concentrată”. Arabia Saudită a încercat să acționeze ca mediator în războiul din Ucraina, invitând aproximativ 40 de țări la o conferință de pace în august 2023, ajutând și la desfășurarea unui schimb de prizonieri cu succes anul trecut, care a inclus cetățeni americani și britanici, prințul moștenitor Mohammed bin Salman mediind eliberarea.

Acum, există din nou speculații în Rusia cu privire la posibile discuții de pace, pe fondul întrebărilor cu privire la durabilitatea sprijinului occidental pentru Ucraina și pe măsură ce oficialii ucraineni recunosc că contraofensiva din acest an nu a reușit să realizeze un progres semnificativ. Citând o sursă rusă anonimă, de rang înalt, Izvestia, un cotidian pro-Kremlin, a raportat marți că Rusia nu se va opune purtării de discuții cu Ucraina într-o țară europeană, precum Ungaria. Putin a vizitat mai întâi Emiratele Arabe Unite și apoi a mers în Arabia Saudită pentru a se întâlni cu Prințul Mohammed. De ce Emiratele? Pentru ca pe acolo trece aurul lui Wagner din Africa și petrolul rusesc, după unele surse din sistemul de informații. Conducătorul din emirate șeicul Mohammed bin Zayed, a lucrat, de asemenea, pentru a se poziționa ca mediator și a jucat un rol în eliberarea de către Rusia a baschetbalistei americane Brittney Griner într-un schimb de prizonieri în urmă cu un an. Griner a fost eliberată din custodia Rusiei pe pista aeroportului din Abu Dhabi.

Putin se bucură de relații strânse cu ambele state din Golf, exportatoare de petrol, care au rămas neutre în conflictul din Ucraina. Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite nu au ratificat statutul care guvernează Curtea Penală Internațională, care l-a pus sub acuzare pe președintele rus pentru presupuse crime de război. Mohammed bin Salman, prințul moștenitor saudit, și șeicul Mohammed bin Zayed al-Nahyan, conducătorul Emiratelor Arabe Unite, au dezvoltat relații personale cu Putin și s-au prezentat ca interlocutori între Rusia și Occident. Așa cum am spus mai sus prințul Mohammed Salman și șeicul Mohammed Zayed au fost esențiali în diferite eforturi de mediere legate de războiul din Ucraina, inclusiv schimburile de prizonieri.

Parteneriatul economic al Arabiei Saudite cu Rusia s-a simțit cel mai puternic pe piața petrolului. Prințul Mohammed Salman a jucat un rol crucial în a contribui la aducerea Moscovei într-un grup mai larg OPEC+, care săptămâna trecută a extins și a adâncit reducerile de producție. Relația Moscovei cu regiunea a fost evidențiată luna trecută, când SUA au impus sancțiuni asupra a trei armatori din Emiratele Arabe Unite, acuzându-i că exportă țiței rusesc la prețuri peste plafonul de 60 de dolari pe baril impus de G7 și Australia. Mișcarea Washingtonului a evidențiat eforturile sporite ale Occidentului de a restrânge eludarea sancțiunilor, după ce Financial Times a raportat că, în octombrie, aproape tot petrolul rus s-a tranzacționat peste plafonul de preț al G7. Putin dă un mesaj către propria populație că Rusia nu este izolată de lumea exterioară.

În trecut, Rusia a încercat să mențină relații pozitive atât cu liderii israelieni, cât și cu cei palestinieni. Dar Putin a adoptat o abordare diferită în urma atacului Hamas din 7 octombrie, care a ucis 1.200 de oameni în Israel. A așteptat trei zile înainte de a comenta atacul, apoi a dat vina pe Washington. „Cred că mulți vor fi de acord cu mine că acesta este un exemplu clar al politicii eșuate din Orientul Mijlociu a Statelor Unite, care a încercat să monopolizeze procesul de reglementare”, i-a spus Putin premierului irakian. Ulterior, Putin a invitat o delegație Hamas – grupul militant este susținut de aliatul rus Teheran – la Moscova pe 26 octombrie, ceea ce a stârnit furia oficialilor israelieni.

Israel continuă ofensiva în Gaza de sud

Armata israeliană a început o invazie în sudul Gazei, potrivit unei analize a imaginilor din satelit, dovada unei operațiuni mult așteptate care ar putea decide soarta războiului său cu Hamas și ar putea crea mai multe pericole pentru civilii palestinieni. Imaginile au arătat zeci de vehicule blindate în zonă și activități care seamănă mult cu operațiunile anterioare israeliene din nord. Imaginile au arătat, de asemenea urme  cel mai probabil de la buldozere.

Armata israeliană a refuzat să comenteze, dar generalii săi au spus în ultimele zile că forțele sale operează în toată Fâșia Gaza, fără a clarifica ce înseamnă asta. Mișcarea lor pregătește scena pentru ceea ce probabil va fi bătălia decisivă a războiului: o confruntare în Khan Younis, cel mai mare oraș din sud, unde oficialii israelieni cred că conducerea militară și politică a Hamas a căutat adăpost de când a fugit din nord. Războiul a provocat cea mai mare strămutare de palestinieni de la războaiele din 1948 din Israelul. Aproximativ 1,8 milioane de persoane, sau mai mult de 80% din populație, a fost strămutată. Următorii pași: Guvernul israelian spune că nu dorește să-și reinstaleze unii dintre cetățenii săi în Gaza, așa cum a făcut-o între 1967 și 2005. Dar a exclus și predarea enclavei către Autoritatea Palestiniană, care administrează părți din Cisiordania ocupată și a controlat Gaza înainte de a fi înlăturat în 2007 de Hamas. 

Atacul bazei militare israeliene Sdot Micha

O rachetă lansată de militanții Hamas în timpul atacului lor din 7 octombrie asupra Israelului a lovit o bază militară israeliană unde, spun experții, sunt dispuse multe dintre rachetele cu capacitate nucleară ale țării, potrivit unei analize vizuale a consecințelor atacului realizată de The New York Times. Deși rachetele în sine nu au fost lovite, impactul rachetei, la baza Sdot Micha din centrul Israelului, a declanșat un incendiu care s-a apropiat de depozitele de rachete și de alte arme sensibile.

Israelul nu a recunoscut niciodată existența arsenalului său nuclear, deși oficialii americani și analiștii de imagini prin satelit sunt de acord că țara deține cel puțin un număr mic de arme nucleare.

Hans Kristensen, directorul Proiectului de Informații Nucleare al Federației Oamenilor de Știință Americani, a declarat pentru The Times că el estimează că sunt cel mai probabil 25 până la 50 de lansatoare de rachete Jericho cu capacitate nucleară la bază. Potrivit experților și documentelor declasificate ale guvernului SUA, rachetele Jericho ale Israelului sunt echipate pentru a transporta focoase nucleare. Focoase sunt cel mai probabil ținute într-o locație separată, departe de bază și, prin urmare, nu au fost amenințate în timpul atacului. Hamas și alte grupuri militante palestiniene lansează de obicei rachete în orașele israeliene relativ apropiate de Gaza. Într-adevăr, au tras mii de proiectile în aceste locații pe 7 octombrie.

În cazurile mai rare în care grupurile trag rachete cu rază mai lungă de acțiune, de obicei vizează orașe israeliene mai îndepărtate de Gaza, cum ar fi Tel Aviv și Rishon LeZion, mai degrabă decât bazele militare care stochează armament avansat care, în unele cazuri, sunt mult mai aproape de Gaza. Baza Sdot Micha, existentă din 1962 și vizibilă clar pe imaginile publice prin satelit, ocupă mii de ha de dealuri ondulate. În timp ce rachetele trase de militanții din Fâșia Gaza pot fi inexacte, este puțin probabil ca Sdot Micha să fi fost lovit accidental. Practic, nu există alte ținte – în afară de instalațiile militare sensibile – la 3,5 km de locul impactului rachetei. Există, de asemenea, puține ținte importante, non-militare, în regiune în ansamblu, din cauza populației sale rare.

Deși focul a ars aproximativ 16 ha, armamentul și echipamentul au rămas în siguranță. Flăcările s-au oprit la aproximativ 1.000 de metri de cea mai apropiată instalație de rachete Jericho, dar s-au apropiat de un sistem radar mare construit pe un deal de la bază, potrivit unei analize a imaginilor satelitare a Times.

Kristensen a observat că, chiar dacă focul a ajuns la rachete, depozitele lor subterane, situate în tuneluri, au fost construite pentru a rezista la daune. Totuși, el a remarcat riscurile inerente unui incendiu de această dimensiune care ar arde în apropierea depozitelor de combustibil volatil și de muniție. „Tot felul de lucruri pot merge prost”, a spus el conform New York Times.

Post Scriptum: Relațiile dintre Israel și Națiunile Unite au atins un nou punct scăzut după aproape două luni de război. Organizația internațională, vitală pentru a oferi ajutor palestinienilor de zeci de ani, a declarat săptămâna trecută că Israelul a refuzat să acorde o viză unui oficial umanitar de top. Oficialii israelieni și-au repetat apelurile către secretarul general al ONU, Antonio Guterres, să demisioneze, în timp ce acuzația conform căreia un membru al personalului ONU a ajutat la ținerea ostaticilor israelieni a generat și mai multă furie. Agenția ONU pentru refugiații palestinieni a negat afirmația. 

Si încă o știre de ultimă oră: după cum era prognozat de marți 5 decembrie, republicanii din Senat au respins, la Capitol Hill, miercuri 6 decembrie, un proiect de lege pentru promovarea ajutorului financiar către Israel și Ucrainei. În aceste condiții Casa Albă tocmai au înființat o nouă „echipă interagenții” formată din oficiali de la Departamentele de Stat, Apărare și Comerț al căror obiectiv este de a lega mai strâns industria de apărare a Ucrainei și a Americii.

Deja, Departamentul Apărării și partenerii din industrie au furnizat Ucrainei date tehnice pentru a începe producția locală a unora dintre proiecte, spre exemplu, FrankenSAM care urmăresc să activeze sistemele de apărare aeriană ale Ucrainei, moștenite de la fosta URSS, prin integrarea anumitor muniții occidentale, au spus oficialii într-o fișă informativă. FrankenSAM este un sistem care integrează  alte trei sisteme antiaeriene: un hibrid de lansator Buk ajustat pentru tragerea de rachete RIM-7, un radar sovietic adaptat pentru ghidarea AIM-9M și altul, mai puternic ținut secret.